Revista presei

vezi toate articolele

Revista presei argesene 8 octombrie 2009

8 oct 2009 | publicat in Anonim


JOI, 8 OCTOMBRIE 2009


TOP


Trei deputaţi argeşeni ai PSD au semnat pentru moţiunea de cenzură a PNL


PNL a depus în Parlament o moţiune de cenzură împotriva Guvernului II, PSD anunţând că este posibil să susţină acest demers. Mai mult însă decât atât, 7 parlamentari ai Alianţei PSD-PC au semnat chiar pentru iniţierea moţiunii. Aşadar, ei se numără printre iniţiatorii moţiunii şi, mai mult ca sigur, vor şi vota în favoarea ei. Trei dintre cei şapte parlamentari ai grupului PSD-PC sunt din Argeş! Este vorba de deputaţii Radu Vasilică, Ion Burnei şi Mirce Drăghici. Aceştia au ţinut să îşi manifeste deschis poziţia faţă de Guvernul Boc II, militând pentru căderea actualui Guvern din care PSD a fost exclus de la putere.
Drăghici susţine că actualul Guvern este un Executiv „second-hand"!
Totodată, deputaţii PSD de Argeş au din ce în ce mai des intervenţii în plen în care iau peste picior actualul Guvern sau îl critică de zor. Unul dintre aceştia este şi Mircea Drăghici care a declarat că avem de-a face cu un „Guvern second-hand"! Cred că primul ministru Emil Boc pregăteşte, de fapt, în mare secret, asumarea răspunderii în Parlament pentru un nou mandat al preşedintelui Băsescu, singura metodă, în afară de fraudarea masivă a alegerilor, ca să-i asigure şefului său şederea la Cotroceni şu după 6 decembrie! În logica actualui Executiv Boc second-hand, prin renunţarea la alegerile prezidenţiale s-ar putea economisi bani preţioşi, aşa cum se doreşte şi prin noile propuneri de reducere a pensiilor celor mai săraci români, pensii pe care PSD a reuşit să le mărească respectându-şi promisiunea electorală.", a spus Drăghici.


PNL Piteşti îşi propune mai puţin decât vrea Dan Radu Ruşanu


Organizaţia Piteşti a Partidului Naţional Liberal şi-a stabilit obiectivul pentru alegerile prezidenţiale. Liderul organizaţiei, Marius Postelnicescu, spune că partidul îşi propune ca scorul lui Crin Antonescu în Piteşti, la primul tur de scrutin, să fie de minim 20%. Este un obiectiv sub cel pe care Dan Radu Ruşanu şi-l propune pentru Antonescu în Argeş: 25%. Amintim că Ruşanu este cel care coordonează PNL Argeş din partea Biroului Politic Central al liberalilor. Alături de Marius Postelnicescu, de campania electorală a lui Crin Antonescu în Piteşti se vor ocupa deputatul Andrei Gerea şi fostul prefect Ion Popa.


Ion Popa: „Niciun liberal din Argeş nu va pleca la PD-L!"

Ieri, în prima conferinţă de presă a PNL Piteşti la care a participat vreodată, Ion Popa a lansat un mesaj către pedeliştii care vor să racoleze liberali, cu referire specială către prefectul Gheorghe Davidescu: „Niciun liberal din Argeş nu va pleca la PD-L! Noi, liberalii argeşeni, am descoperit ce ne dezbina şi suntem acum uniţi.". Popa a anunţat că toţi cei 12 primari PNL din Argeş, la care PD-L râvneşte, sunt deja angrenaţi în echipa care coordonează campania electorală din judeţ a candidatului Crin Antonescu. „Primarii, viceprimarii, consilierii locali şi foştii noştri directori de servicii deconcentrate se vor ocupa de campania electorală a PNL din Argeş. Toţi alcătuim o singură echipă.", declară Ion Popa.


PNŢCD Piteşti îşi alege duminică preşedintele


Duminică sunt programate să aibă loc alegerile pentru desemnarea noului preşedinte al PNŢCD Piteşti, organizaţie care de mai multe luni are o condu-cere interimară. Alegerile vor începe la ora 12,00 la sediul PNŢCD din Piteşti şi deja există o candidatură pentru funcţia de preşedinte. Este vorba de Gheorghe Dinescu, recent înscris în partid. Acesta este ca şi ales în funcţia de preşedinte al PNŢCD Piteşti, având în vedere că este agreat şi de actuala conducere a PNŢCD Argeş. Gheorghe Dinescu a mai activat şi în PD şi la PUNR alături de fostul deputat Florentin Moraru. 


Liberalii sunt convinşi că în decembrie vor ajunge la guvernare


Peneliştii sunt optimişti. Cel puţin cei din Argeş. Preşedintele PNL Piteşti, Marius Postelnicescu, se declară convins că liberalii vor ajunge la guvernare cât de curând, mai exact după alegerile prezidenţiale. „În decembrie, PNL va fi în Guvern.", spune Postelnicescu. Peneliştii mizează pe „debarcarea" lui Traian Băsescu din funcţia de preşedinte al ţării şi, ulterior, pe formarea unui Executiv PNL-PSD.


Cursă mortală la Curtea de Argeş


Un tânăr a decedat, celălalt este rănit grav

Inconştienţa unui şofer a avut efecte dramatice, schimbând destinul mai multor familii. Asta după ce tânărul, de 26 de ani, a plecat la volanul unui taxi, conducând nebuneşte pe străzile din Curtea de Argeş, cursă ce a culminat cu un accident teribil în urma căruia pasagerul din dreapta şi-a pierdut viaţa. Nici conducătorul auto nu a scăpat nevătămat. Tragedia a dat ceva de lucru poliţiştilor care au avut de stabilit împrejurările în care Dragoş Dan, despre el fiind vorba, a ajuns să conducă taxiul ce nu îi aparţinea şi despre care iniţial se spunea că a fost furat.
Şoferul, pasagerul şi proprietarul au băut împreună
Povestea a început la un restaurant din Curtea de Argeş. Dragoş Dan (26 de ani), prietenul său Ion Bănicioiu (22 de ani) şi Romulus Popescu (29 ani), toţi din localitatea amintită, au stat împreună la restaurantul Nefertiti, acolo unde au băut până după miezul nopţii. Primii doi au plecat, luând maşina celui de al treilea. Tinerii au demarat în trombă cu Dacia Logan ce apar-ţine firmei de taximetrie a celui de al treilea. Au mers din Ivancea până pe strada Doamna Despina, către strada Negru Vodă. Se spune că aveau viteză foarte mare, motiv pentru care Dragoş Dan, cel care conducea, a pierdut controlul volanului. Maşina a izbit violent un stâlp de susţinere a firelor electrice, fiind distrusă aproape complet. În urma impactului, pasagerul care ocupa locul din dreapta, Ion Bănicioiu, a murit pe loc, iar şoferul a rămas captiv între fiarele contorsionate ale autoturismului.   
Unul decedat, celălalt încarcerat
„Era în jur de ora 2,00. Întâi, am auzit o pocnitură puternică şi nevasta a zis că e cutremur. Când am deschis uşa, am văzut la nici zece metri că o maşină fusese făcută ţăndări şi începuse să iasă fum din ea. Erau două persoane. Una era decedată şi ailaltă striga de mama focului: «Picioarele, picioarele"». A sunat un vecin la 112 şi a început a venit ambulanţa, Poliţia a ajuns înainte şi apoi pompierii. A început să taie la maşină Descarcerarea şi l-a scos pe şofer.", povestea un localnic, ce ajunsese printre primii la locul tragediei. Maşina era distrusă în proporţie de 75 % şi nu era de mirare că pasagerul murise pe loc. Intervenţia echipajului de la Descarcerare nu a fost una uşoară. „Am găsit două victime. Una era decedată, iar pentru cealaltă am întreprins măsurile necesare pentru a fi descarcerată. Intervenţia a fost dificilă şi a durat peste 40 de minute din cauza impactului maşinii cu stâlpul, autoturismul fiind avariat într-o proporţie mare.", declara maiorul Teodor Marin de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, unitatea Curtea de Argeş.
Viteza şi consumul de alcool...
Încă din primele cercetări, oamenii legii şi-au dat seama ce a dus la producerea nenorocirii:  „Se pare că accidentul s-a produs pe fondul vitezei şi al consumului de alcool. Şoferul a pierdut controlul asupra volanului, intrând în coliziune cu stâlpul de electricitate.", a explicat comisarul şef Cristian Puicănescu, de la Poliţia Curtea de Argeş. După ce a fost scos din maşina transformată într-un morman de fiare, Dragoş Dan a fost transportat de urgenţă la Spitalul Municipal Curtea de Argeş, unde s-a stabilit că are le-ziuni grave. Se spune că la locul accidentului a venit şi proprietarul maşinii, Romulus Popescu. Acesta le-a spus anchetatorilor că maşina i-a fost furată de cei doi amici. Mai mult de atât, proprietarul spune că cheile maşinii au fost luate de pe masă de la restaurant, chiar de către Ion Bănicioiu cel care din nefericire a murit şi nu mai poate fi tras la răspundere. Cu toate acestea, până ieri dimineaţă, bărbatul nu a depus plângere. Se fac în continuare cercetări pentru a se stabili dacă a fost vorba de un furt sau Romulus Popescu a încredinţat de bunăvoie autoturismul. Dacă se va dovedi asta, proprietarul nu va primi de la firma de asigurări despăgubirile pentru maşina distrusă. 


Se scumpeşte RCA-ul


Conform reprezentanţilor societăţilor de asigurare din România, valoarea asigurărilor auto de răspundere civilă (RCA) va creşte în 2010. Conform spuselor acestora, creşterea va fi cuprinsă între 15% şi 20% faţă de valorile din anul în curs! Majorarea tarifelor ar urma să intre în vigoare începând cu 1 ianuarie 2010. În aceste condiţii, întreţinerea unei maşini va deveni foarte scumpă, aşa că deja sunt mulţi argeşeni care şi-au scos la vânzare autovehiculele. Valoa-rea poliţelor de asigurare Casco nu va creşte, având în vedere că aceste poliţe sunt şi aşa prea mari încă de pe acum.


Fiscul nu vă restituie diferenţele de impozit mai mici de 5 lei


Mii de argeşeni au pri-mit de la Fisc notificări prin care au fost înştiinţaţi că mai au de dat sau de primit bani de la stat în contul impozitului anual pe veniturile obţinute anul trecut. În al doilea caz, nu toate dife-renţele de bani vă vor fi restituite. Mai exact, diferenţele de impozit mai mici de 5 lei şi de 5 lei inclusiv nu vă vor fi înapoiate decât dacă faceţi cerere. Aşa prevede legea. Aceste mici diferenţe vă sunt luate preventiv de către stat în contul unor eventuale datorii pe care aţi putea să le acumulaţi, pe viitor, la plata impozitelor. În schimb, oricât de mică este suma pe care trebuie să o achitaţi dumneavoastră, nu există nicio facilitate. Dacă aveţi de plată 50 de bani diferenţă, trebuie să mergeţi să achitaţi această sumă.


O firmă de confecţii sancţionată pentru că avea 12 angajaţi „ilegali"


ITM a descoperit mai mult cu 14 muncitori nedeclaraţi, decât luna trecută

Foarte mulţi argeşeni au fost depistaţi că lucrează „la negru" în luna septembrie. Mai mult decât atât, Iulian Nicolae, directorul general al Inspectoratului Teritorial de Muncă Argeş, a specificat că a depistat în domeniul confecţiilor 12 persoane care lucrau fără carte de muncă, la o singură firmă. „Nu se poate ca la o firmă să nu existe niciun angajat legal. Aşa ceva nu se iartă. Am dat amenda maximă. Dacă până acum am dat 1500 lei pentru o singură persoană depistată, din moment ce am găsit peste 5 angajaţi, am sancţionat cu câte 2000 lei de persoană depistată.", a spus Iulian Nicolae. Amenda primită de firma de confecţii a fost de 240 de milioane (lei vechi). Aşa zisa „societate" se află în comuna Hârtieşti. În total, pe luna septembrie, în judeţul Argeş s-au depistat 65 de persoane care munceau „la negru", mai multe decât luna anterioară, când au fost depistate 51 de persoane.


Oltchim ar putea prelua Piroliza de la Arpechim până în 15 noiembrie


Sindicaliştii de la Oltchim au veşti bune Publicaţia „Bursa" a citat în numărul său de ieri conducerea sindicatului de la Oltchim care anunţă că până la 15 noiembrie ar putea fi preluată petrochimia de la Arpechim Piteşti de către societatea vâlceană. Inginerul Mihai Diculoiu, liderul sindicatului de la Oltchim, susţine că tranzacţia ar putea fi faci-litată de schimbarea Guvernului Boc I cu Guvernul Boc II. El a    subliniat că acum ar exista voinţă politică în acest sens, iar miniştrii Economiei şi Finanţelor au rămas aceiaşi şi cunosc întregul proces. Tranzacţia este în prezent împiedicată de o plângere a unei companii la Uniunea Europeană, iar 600 de piteşteni care lucrează la Oltchim sunt în pericol să îşi piardă locurile de muncă.
Tranzacţie aşteptată de ani buni
Ion Diculoiu a spus că preluarea petrochimiei de la Arpechim ar fi o mare realizare. „Atât domnul Videanu (n.r. ministrul Economiei), cât şi domnul Pogea (n.r. ministrul Finanţelor) sunt miniştri care cunosc situaţia noastră, nu mai spun de premierul Emil Boc şi preşedintele Traian Băsescu. Sunt mari şanse ca până pe 15 noiembrie să preluăm Piroliza de la Piteşti. Cred că aceasta ar fi cea mai mare realizare, pe care salariaţii noştri o aşteaptă de ani buni.", a spus Diculoiu. În ceea ce priveşte acţiunea iniţiată la Uniunea Europeană de firma PCC care este acţionar minoritar la Oltchim şi care se opune preluării, Diculoiu a declarat: „Asta demonstrează, încă o dată în plus, reavoinţă şi o acţiune împotriva statului român.". Pe 9 octombrie va avea loc Adunarea Generală a Acţionarilor a societăţii Oltchim SA. Acţionarii Oltchim analizează cererea PCC de destituire a preşedintelui Consiliului de Administraţie, Constantin Roibu, pentru daune aduse combinatului chimic. Totodată, aceştia vor discuta şi propunerile de atragere a răspunderii administratorilor PCC SE pentru acţiuni şi acti-vităţi împotriva intereselor companiei. În ceea ce priveşte salariaţii argeşeni de la piroliza Arpechim, ei nu îşi vor pierde locurile de muncă după pre-luare, ci vor deveni angajaţi ai Oltchim, pe bază de contracte de muncă cu societatea vâlceană, a mai precizat Mihai Diculoiu.


Se caută persoane care să lucreze în secţiile de votare din Piteşti


Primăria municipiului Piteşti anunţă că persoanele care sunt interesate să participe la tragerea la sorţi pentru desemnarea preşedinţilor şi locţiitorilor acestora la secţiile de votare din oraş pentru alegerile prezidenţiale pot face cereri în acest sens. Cererile de înscriere pot fi descărcate de persoanele interesate de pe Internet, la adresa www.primariapitesti.ro şi depuse la Primărie până pe 20 octombrie. Cei care vor să devină însă preşedinţi sau locţiitori ai secţiilor de votare din Piteşti trebue să îndepli-nească următoarele condiţii:
- nu fac parte din niciun partid politic şi din nicio organizaţie legal constituită a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale;
- cunosc prevederile legii referitoare la faptul că preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare, precum şi locţiitorii acestora, nu pot fi rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv cu niciunul dintre candidaţi;
- nu au antecedente penale.


Amendă pentru schimbarea fără autorizaţie a culorii blocurilor


Autorităţile locale din Piteşti au anunţat ieri că asociaţiile de proprietari care efectuează pe propria lor cheltuială izolarea termică a blocurilor şi schimbă fără autorizaţie culoarea iniţială a imobilului vor fi amendate cu sume cuprinse între 1 000 de lei şi  10 000 de lei. Conform municipalităţii, dacă se fac lucrări de anvelopare termică, dar nu se schimbă culoarea iniţială, atunci nu mai este nevoie de autorizaţie de la Primărie. Anunţul a fost făcut în contextul în care tot mai multe asociaţii au trecut la reabilitarea termică a blocurilor şi au schimbat culoarea clădirilor fără să aibă avizele necesare obţinute în prealabil de la Primărie. Acest lucru, susţine municipalitatea, strică aspectul urbanistic al Piteştiului. Pentru reabilitarea termică a blocurilor există şi un program guvernamental cu fonduri de la stat şi de la Consiliul Local, dar numai 11 asociaţii din Piteşti au reuşit să fie incluse pe listele de finanţare.

 

Modificări la secţiile de poliţie din Piteşti


Citiţi ca să ştiţi cui trebuie să vă adresaţi!

Pentru că nu mai corespundeau cerinţelor actuale, la secţiile de poliţie din Piteşti au fost făcute unele modificări privind raza de competenţă. Una dintre ele şi-a schimbat şi sediul, iar cadrele au fost rotite în funcţie de necesităţi. Noile departajări din teritoriu au fost puse în aplicare de la începutul lunii octombrie. Pentru ca locuitorii Piteştiului să ştie cărei secţii trebuie să se adreseze, în materialul ce urmează vom pu-blica modificările ce au avut loc.
Secţia 1 şi Secţia 5 au acelaşi sediu
Sediul Secţia 5 nu mai este în curtea Poliţiei municipiului, cum erau cetăţenii obişnuiţi până în septembrie, ci la fosta clădire a Băncii Agricole, acolo unde îşi au sediul poliţiştii Secţiei 1. Atribuţiile au fost împărţite între cele două secţii după cum urmează: Secţia 1 de la jumătatea Căii Bucureşti până la Renel, adică întreg centrul oraşului cu societăţi şi locuinţele aferente, iar Secţia 5 de pe Calea Bucureşti, până în apropiere de Universitatea Constantin Brâncoveanu şi toată zona industrială de pe strada Depozitelor. Secţia 3 a preluat pe lângă strada Exerciţiu, cartierul Războieni şi Craiovei (n.r aflate de mult în raza sa de competenţă) şi cartierul Trivale care până nu de mult era de competenţa Secţiei 5. La Secţiile 2 şi 4 au fost făcute mai mult rotiri de personal, iar în ceea ce priveşte raza de competenţă schimbările sunt minore. 
Totul pentru a fi alături de cetăţeni
Cetăţenii care doresc să reclame ceva la secţiile de poliţie din Piteşti sunt rugaţi să apeleze 112 sau să sune prin centrală la numărul 0248/607.000 şi să ceară la unitatea la care doresc. Deşi au fost făcute modificări teritoriale, şefii au rămas aceeaşi, după cum urmează. Secţia 1, comisarul şef Ion Grigorescu, Secţia 2 comi-sarul şef Constantin Răduţă, Secţia 3 subcomisarul Gabriel Gherghe, Secţia 4 comisarul şef Leonard Bâlă, iar Secţia 5 comi-sarul şef Marian Dorojan. Despre noile modificări şeful Poliţiei Municipiului Piteşti, comisarul şef Mihai Neagoe spunea: „Nu mai corespundeau cerinţelor actuale. Au fost făcute aceste modificări pentru a veni în întâmpinarea problemelor cetăţeanului cu operativitate şi pentru a fi mai aproape de cei care ne solicită ajutorul. Dorim să creştem gradul de încredere al piteştenilor şi să le oferim siguranţa necesară.".

Părinţii vor fi din nou întrebaţi dacă sunt de acord să-şi vaccineze fetele


A început o nouă campanie de informare pentru prevenirea cancerului de col uterin

Autorităţile vor să mai dea o şansă programului de prevenire a cancerului de col uterin lansat oficial pe 14 iunie anul acesta, dar care nu a prezentat încredere la acel timp, iar părinţii au refuzat să îşi vaccineze copiii. Acum se doreşte o mai bună informare printre părinţi, profesori şi eleve, pentru ca, în final, părinţii să discearnă ce e bine şi ce e rău, dacă vaccinul este bun pentru a fi aplicat copilului lor sau nu. Vor fi imunizate împotriva cancerului de col uterin fetele cu vârste cuprinse între 9 şi 11 ani.
Un TEL verde pus la dispoziţia părinţilor, pentru a fi informaţi
În judeţul Argeş, anul trecut au fost vaccinate sub 2% din fetele cu vârstele corespunzătoare aplicării vaccinului. Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică, de data aceasta se va derula o amplă campanie de informare şi numai după evaluarea ei se va decide dacă se va relua sau nu vaccinarea. În prima etapă (iunie-iulie), comunicarea i-a vizat pe medicii vaccinatori şi pe profesorii diriginţi ai claselor a VI-a şi a VII-a. În cea de a doua etapă (septembrie-octombrie), aceştia se vor întâlni în şcoli cu părinţii pentru a le asigura cât mai multe informaţii corecte şi complete, care să îi ajute să decidă dacă vor ca fetele lor să fie vaccinate sau nu. Cea de a III-a etapă presupune evaluarea campaniei de informare prin intermediul unui sondaj de opinie printre părinţi, aceasta realizându-se la nivel naţional. Părinţii vor avea acces gratuit la telefonul verde 08008-0008. În Argeş, aproximativ 6000 de eleve vor fi vizate pentru a fi vaccinate în această campanie.


Doar parterul parcării supraterane din Centru s-a umplut de maşini


Piteştenii mai au până să se obişnuiască cu parcarea supraterană din Centru, de lângă biserica Mavrodolu. Astfel, deşi timp de o lună parcarea este gratuită la parcarea supraterană, de aproape două zile - de când a fost dată în folosinţă - doar parterul acestei construcţii este ocupat. Ieri, de exemplu, numai vreo 10 şoferi au urcat cu maşinile la etajul I, în timp ce etajul II al construcţiei a fost gol. Autorităţile locale din Piteşti susţin că cetăţenilor le trebuie mai mult timp să se înveţe cu noua parcare şi anunţă că vor pune mai multe panouri de direcţionare către construcţia respectivă. Toate locurile din această parcare supraterană sunt monitorizate video iar paza este asigurată de municipalitate.


72% dintre români declară că vor vota la referendum

Referendumul anunţat de Traian Băsescu le-a stârnit românilor interesul. Cel puţin declarativ, o majoritate semnificativă îşi anunţă prezenţa la urne la referendumul pentru Parlament unicameral şi pentru reducerea numărului de parlamentari. Potrivit rezultatelor unui sondaj de opinie realizat de către Compania de Cercetări Sociologice şi Branding, 72% dintre români spun că vor vota la referendumul de pe 22 noiembrie. Alţi 11% declară că nu vor vota, în timp ce restul, de 17%, sunt fie indecişi, fie afirmă că în ziua plebiscitului vor fi plecaţi din ţară. Rezultatele aceluiaşi sondaj arată că 65% dintre români susţin pro-punerea de trecere la Parlament unicameral şi de micşorare a numărului de parlamentari. Doar 15% sunt de acord cu actualul sistem, bica-meral, şi cu 471 de senatori şi de-putaţi. Sondajul a fost făcut la începutul acestei luni, pe un eşantion de 1 022 de persoane, şi are o marjă de eroare de 3, 1%, în plus sau în minus.


Trei deputaţi argeşeni ai PSD au semnat pentru moţiunea de cenzură a PNL


PNL a depus în Parlament o moţiune de cenzură împotriva Guvernului II, PSD anunţând că este posibil să susţină acest demers. Mai mult însă decât atât, 7 parlamentari ai Alianţei PSD-PC au semnat chiar pentru iniţierea moţiunii. Aşadar, ei se numără printre iniţiatorii moţiunii şi, mai mult ca sigur, vor şi vota în favoarea ei. Trei dintre cei şapte parlamentari ai grupului PSD-PC sunt din Argeş! Este vorba de deputaţii Radu Vasilică, Ion Burnei şi Mirce Drăghici. Aceştia au ţinut să îşi manifeste deschis poziţia faţă de Guvernul Boc II, militând pentru căderea actualui Guvern din care PSD a fost exclus de la putere.
Drăghici susţine că actualul Guvern este un Executiv „second-hand"!
Totodată, deputaţii PSD de Argeş au din ce în ce mai des intervenţii în plen în care iau peste picior actualul Guvern sau îl critică de zor. Unul dintre aceştia este şi Mircea Drăghici care a declarat că avem de-a face cu un „Guvern second-hand"! Cred că primul ministru Emil Boc pregăteşte, de fapt, în mare secret, asumarea răspunderii în Parlament pentru un nou mandat al preşedintelui Băsescu, singura metodă, în afară de fraudarea masivă a alegerilor, ca să-i asigure şefului său şederea la Cotroceni şu după 6 decembrie! În logica actualui Executiv Boc second-hand, prin renunţarea la alegerile prezidenţiale s-ar putea economisi bani preţioşi, aşa cum se doreşte şi prin noile propuneri de reducere a pensiilor celor mai săraci români, pensii pe care PSD a reuşit să le mărească respectându-şi promisiunea electorală.", a spus Drăghici.


Viceprimarul Ionică, bucuros că PSD a ieşit de la guvernare


Deşi primarul municipiului Piteşti Tudor Pendiuc, vicepreşedinte al PSD Argeş, a pledat pentru înţelegere şi echilibru din partea PSD înainte de a lua decizia ieşirii de la guvernare, viceprimarul Cornel Ionică, vicepreşedinte al PSD Piteşti, are altă părere. Ionică ne-a declarat că este foarte bine că PSD a ieşit de la guvernare, mai ales că ţara traversează o perioadă grea din punct de vedere economic. „Sunt bucuros că PSD a ieşit de la guvernare. Problemele actuale ale ţării nu sunt propice actului de guvernare. PSD ar fi trebuit să nu intre la guvernare, ar fi fost mult mai bine, dar e bine şi că ne-am trezit la timp.", ne-a declarat Cornel Ionică. În Consiliul Local Piteşti PSD şi PD-L nu s-au înţeles chiar şi în perioada în care erau împreună la guvernare, aşa că de acum înainte este de aşteptat ca opoziţia democrat-liberalilor să fie şi mai mare ca de obicei.


PNL Piteşti îşi propune mai puţin decât vrea Dan Radu Ruşanu


Organizaţia Piteşti a Partidului Naţional Liberal şi-a stabilit obiectivul pentru alegerile prezidenţiale. Liderul organizaţiei, Marius Postelnicescu, spune că partidul îşi propune ca scorul lui Crin Antonescu în Piteşti, la primul tur de scrutin, să fie de minim 20%. Este un obiectiv sub cel pe care Dan Radu Ruşanu şi-l propune pentru Antonescu în Argeş: 25%. Amintim că Ruşanu este cel care coordonează PNL Argeş din partea Biroului Politic Central al liberalilor. Alături de Marius Postelnicescu, de campania electorală a lui Crin Antonescu în Piteşti se vor ocupa deputatul Andrei Gerea şi fostul prefect Ion Popa.


Ion Popa: „Niciun liberal din Argeş nu va pleca la PD-L!"


Ieri, în prima conferinţă de presă a PNL Piteşti la care a participat vreodată, Ion Popa a lansat un mesaj către pedeliştii care vor să racoleze liberali, cu referire specială către prefectul Gheorghe Davidescu: „Niciun liberal din Argeş nu va pleca la PD-L! Noi, liberalii argeşeni, am descoperit ce ne dezbina şi suntem acum uniţi.". Popa a anunţat că toţi cei 12 primari PNL din Argeş, la care PD-L râvneşte, sunt deja angrenaţi în echipa care coordonează campania electorală din judeţ a candidatului Crin Antonescu. „Primarii, viceprimarii, consilierii locali şi foştii noştri directori de servicii deconcentrate se vor ocupa de campania electorală a PNL din Argeş. Toţi alcătuim o singură echipă.", declară Ion Popa.


Liberalii sunt convinşi că în decembrie vor ajunge la guvernare


Peneliştii sunt optimişti. Cel puţin cei din Argeş. Preşedintele PNL Piteşti, Marius Postelnicescu, se declară convins că liberalii vor ajunge la guvernare cât de curând, mai exact după alegerile prezidenţiale. „În decembrie, PNL va fi în Guvern.", spune Postelnicescu. Peneliştii mizează pe „debarcarea" lui Traian Băsescu din funcţia de preşedinte al ţării şi, ulterior, pe formarea unui Executiv PNL-PSD.

 

Judecătorul Irina Lazăr, preşedinte al Biroului Electoral Judeţean Argeş


Ieri a avut loc la Tribunalul Argeş tragerea la sorţi pentru desemnarea preşedintelului şi locţiitorilor preşedintelui Biroului Electoral Judeţean pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie şi decembrie. Sorţii au decis ca judecătorul Irina Lazăr de la Tribunalul Argeş să fie desemnat preşedinte al Biroului Electoral. Tot de la Tribunalul Argeş sunt şi ceilalţi doi magistraţi care vor ocupa funcţiile de locţiitori ai preşedintelui Biroului Electoral Judeţean. Este vorba de judecătorii Ioana Pârvu şi Margareta Boroş. Magistraţii Irina Lazăr şi Ioana Pârvu au mai făcut parte din conducerea Biroului Electoral Judeţean şi la alte alegeri din Argeş.


Primele centrale termice de cartier, puse în funcţiune la Piteşti


Serviciul public de termoficare al municipiului Piteşti a pus în această săptămână în funcţiune primele două centrale termice de cartier. Este vorba de centrale termice situate în Găvana. De asemenea, conducerea Primăriei Piteşti a anunţat ieri că în cel mult două - trei săptămâni vor fi puse în funcţiune alte patru centrale în Trivale şi în Prundu. În aceste ultime patru cazuri este vorba de centrale termice care au fost realizate prin transformarea punctelor termice. Rolul acestor modificări este de a asigura reducerea pierderilor de agent termic din reţelele termoficării. Strategia serviciului public de termoficare este aceea ca, în cele din urmă, să se renunţe la CET Nord care consumă foarte mult, aşa cum s-a întâmplat cu CET Sud, în ideea de a reduce costurile legate de producerea gigacaloriei.


Licitaţie pentru „Parcul Lunca Argeşului"


Primăria Piteşti va organiza pe 1 noiembrie licitaţie pentru realizarea unui nou parc în municipiu. Este vorba de „Parcul Lunca Argeşului", parc care va fi amenajat în zona Zăvoiului. Licitaţia de pe 1 noiembrie va fi organizată pentru desemnarea proiectantului, pentru ca la anul să fie organizată licitaţie pentru desemnarea firmei care se va ocupa efectiv de construirea noului parc. Fondurile necesare pentru acest proiect sunt deja asigurate de municipalitate prin finanţare europeană, Piteştiul primind 38,8 milioane de euro de la Uniunea Europeană, prin Guvern, pentru realizarea de proiecte ca Pol de Dezvoltare Urbană. Municipalitatea doreşte să amenajeze în Zăvoi un aquaparc, piste pentru biciclişti, locuri de joacă pentru copii şi alei de promenadă prin pădure şi spaţii verzi.


Un fost ţărănist la şefia Direcţiei Agricole Argeş!


Surse din cadrul PD-L Argeş ne-au declarat că filiala a stabilit deja cine va prelua conducerea Direcţiei Agricole Argeş. Conform surselor citate, noul director al instituţiei va fi fostul ţărănist Constantin Ceauşu. Acesta nu este străin de managementul Direcţiei Agricole, el conducând această instituţie şi în perioada guvernării CDR. Noul ministru al Agriculturii, Radu Berceanu, a declarat marţi seară că în cel mai scurt timp directorii de Direcţii Agricole din toată ţara, dar şi de la instituţii precum Agenţia de Plăţi sau Oficiul de Consultanţă Agricolă care au fost numiţi de PSD vor fi schimbaţi. Oamenii PSD vor fi înlocuiţi cu membri ai PD-L.

 

 
Cereri puţine pentru acordarea ajutoarelor de încălzire

Deşi pe 6 octombrie a început acţiunea de primire a cererilor de acordare a ajutoarelor de încălzire, puţini piteşteni au mers le centrele de colectare pentru a depune documentele necesare. Spre surprinderea serviciului public de termoficare şi a Primăriei Piteşti, numărul cererilor înregistrate până acum este foarte mic. Astfel, pentru ajutorul pentru încălzirea cu lemne au fost înregistrate 10 cereri, pentru încălzirea cu gaze au fost înregistrate 25 de cereri, iar pentru sistemul centralizat de termoficare nu a fost înregistrată nici măcar o cerere! Explicaţia este aceea că proprietarii nu au intrat încă în posesia documentelor necesare depunerii dosarelor pentru primirea ajutorului de încălzire, dar se aşteaptă ca numărul cererilor să crească săptămâna viitoare. Peste 20 000 de piteşteni au beneficiat anul trecut de ajutoare de încălzire.


ITM va prelua Inspecţia Socială


Astăzi se va judeca la Curtea Constituţională contestaţia depusă de PNL privind reorganizarea instituţiilor. „Prin comasare, noi vom prelua Inspecţia Socială. Această lege trebuia să intre în vigoare de la 1 octombrie. Noi vom prelua şi alte sarcini, însă denumirea nu se va schimba, va rămâne aceeaşi. Din câte ştiu, Agenţia de Prestaţii Sociale va prelua Direcţia Muncii.", a declarat Iulian Nicolae, directorul coordonator al Inspectoratului Teritorial de Muncă Argeş.  


Sindicaliştii ameninţă cu boicotarea alegerilor  


Ieri, aproximativ 15.000 de sindicalişti din toată ţara s-au adunat în Piaţa Victoriei din Bucureşti, aceştia ameninţând că vor declanşa grevă generală pe termen nelimitat şi chiar voi boicota alegerile prezidenţiale, dacă Guvernul nu le va soluţiona revendicările. „Dacă Guvernul nu ne ascultă suntem dispuşi să mergem până la boicotarea alegerilor prezidenţiale. Dacă nu vom ajunge la o reconciliere în sistemul bugetar atunci cu siguranţă vom ajunge la mijloace de protest extreme.", a declarat vicepreşedintele Alianţei Federative a Funcţionarilor Publici SEDLEX, Răzvan Bordeianu. Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de scăderea veniturilor angajaţilor din sistemul bugetar odată cu intrarea în vigoare a Legii unitare de salarizare, de trimiterea în concediu neplătit timp de 10 zile a salariaţilor din domeniul public în perioada octombrie - decembrie 2009 şi de concedierea unui număr mare de salariaţi anunţată pentru anul 2010.


Primăria are un proiect de 10 milioane de euro blocat de Guvern!


Tudor Pendiuc, primarul munici-piului Piteşti, a declarat ieri că este foarte nemulţumit din cauza birocraţiei de la nivel central. Edilul a arătat că, din cauza schimbărilor de la nivel guvernamental şi a birocraţiei, este blocat un proiect de 10 milioane de euro al municipalităţii piteştene pentru care sunt deja asigurate fonduri de la Uniunea Europeană. „Avem asigurată finanţarea pentru realizarea pasajului rutier de la Podul Viilor, dar nu ne-au dat încă avizul pentru construire cei de la Ministerul Transporturilor. Ei ne-au cerut să facem pe cheltuiala noastră un nou pod pentru traficul feroviar, dar pentru ce o fi trebuind acest pod nu ştiu, că mai sunt doar 3-4 curse pe zi! E suficient cel care există deja. Până la urmă, am spus că facem şi acest pod dacă va fi nevoie, dar tot nu ne vine avizul. 10 milioane de euro sunt, astfel, blocate, iar noi am refăcut documentaţia şi am trimis-o iarăşi la Guvern.", a spus Pendiuc.


CURIERUL ZILEI


S-au tras la sorţi membrii din conducerea BEJ


La Tribunalului Argeş a avut loc ieri tragerea la sorţi a magistraţilor care vor face parte din Biroul Electoral Judeţean de Circumscripţie Argeş, astfel: jud. Irina Lazãr  - preşedinte, jud. Ioana Pîrvu - locţiitor, jud. Margareta Boros - locţiitor. Procedura face parte din acţiunile prevãzute de lege pentru organizarea alegerilor prezidenţiale din 22 noiembrie, respectiv 6 decembrie.


 Ştiri de la PNL

Conducerea PNL Argeş, incertã

La o sãptãmînã de la dizolvarea Biroului permanent de conducere al PNL Argeş şi de la alungarea de la şefia organizaţiei judeţene a lui Adrian Miuţescu, liberalii nu şi-au format nici pînã acum o echipã. Potrivit fostului prefect Iani Popa, existã douã variante, nici una din ele nefiind pusã însã în aplicare. „Ori Dan Radu Ruşanu (n.r. - vicepreşedinte PNL) va gestiona problemele administrative ale judeţului, ori se va forma un birou interimar", a zis liderul judeţean, el nedorind sã spunã cine va rãspunde oficial de Argeş din partea organizaţiei teritoriale.       
Trei pentru Piteşti
Dacã pînã la acest moment se spunea cã de campania PNL pentru prezidenţiale se va ocupa pe Piteşti numai liderul municipal Marius Postelnicescu, Iani Popa a fãcut urmãtoarea declaraţie: „Am considerat cã este greu sã lãsãm doar o persoanã sã rãspundã de organizarea alegerilor pe oraş, aşa cã vor fi trei persoane cu forţã şi cu influenţã, pentru a duce la bun sfîrşit aceastã campanie". Cele trei persoane sînt Marius Postelnicescu, Andrei Gerea şi Iani Popa. În prezent, în oraş se desfãşoarã campania de strîngere de semnãturi, dar şi distribuirea de pliante electorale în cutiile poştale. Ca şi target, preşedintele PNL Piteşti a declarat cã îşi propune sã obţinã un scor de minimum de 20% pentru candidatul liberal Crin Antonescu. În ceea ce priveşte restul judeţului, de acesta se vor ocupa alte 30 de persoane, printre care primari, viceprimari, foşti directori de deconcentrate.              
Înaltul funcţionar public a devenit o „struţo - cãmilã"
„S-a trecut în derizoriu statutul de înalt funcţionar public. În perioada Guvernului Tãriceanu, înaltul funcţionar public se ţinea departe de partid, acum a devenit o struţo - cãmilã. În perioada liberalilor, se trecuse la o profesionalizare a acestei funcţii, însã prin aceastã schimbare va scãdea dramatic prestaţia prefectului", a spus ieri fostul reprezentant al Guvernului în teritoriu, Ion Popa. Liberalul a fãcut menţiunea respectivã ca urmare a „bãtãii pe ciolan şi a caşcavalizãrii acestei ţãri", de care îi face vinovaţi atît pe social - democraţi, cît şi pe democrat - liberali, care au preluat conducerea Prefecturii şi a instituţiilor deconcentrate în Argeş.          
Postelnicescu vine cu previziuni
Liderul PNL Piteşti a ţinut ieri sã readucã în atenţie declaraţiile pe care le-a fãcut cu luni în urmã, cînd venea cu anticipãri privind guvernarea PSD-PD-L. „Am spus cã România va ajunge cu statut de dictaturã", a afirmat liberalul, completînd cu o previziune despre soarta partidului: „Am mai spus cã PNL va ajunge la guvernare pînã la sfîrşitul anului". Marius Postelnicescu a sugerat în plus cã „acţiunea PSD de a fluctua între putere şi opoziţie nu va aduce bunãstare cetãţenilor".    

Pic Brãila s-a închis, luni urmeazã Pic Oradea

Forţat de presiunile pieţei, aflatã în recesiune, precum şi de lipsa de cumpãrãtori, grupul Pic a decis cã este cazul sã închidã magazinul din Brãila la fix doi ani de la inaugurare. Conducerea unitãţii, prin vocea directorului general Dragoş Stancu, susţine cã sperã la redeschiderea punctului de lucru în acelaşi format, dupã redresarea economicã.   
600 de persoane şi-au pierdut locurile de muncã
Micul oraş moldovean pare a nu fi cel mai propice mediu de dezvoltare a afacerilor, asta dupã ce, în urmã cu cîteva luni, un alt complex comercial, Armonia, a pus lacãtul pe uşile unitãţii. Complexul Pic din Brãila le-a oferit brãilenilor aproximativ 600 de locuri de muncã, însã numãrul salariaţilor a scãzut în timp, ultimii 100 fiind programaţi la disponibilizare în etape, începînd din aceastã lunã şi pînã la sfîrşitul anului. De vinã pentru închiderea magazinului şi intrarea în conservare a acestuia este criza economicã, dupã cum a declarat Dragoş Stancu, managerul general Pic: „Criza economicã fãrã precedent se reflectã prin scãderea abruptã a cererii de produse de larg consum şi prin accesul tot mai dificil la finanţarea bancarã. În acest context, am fost nevoiţi sã închidem un magazin". Brãila nu este singurul oraş în care Pic îşi închide porţile. Aceeaşi soartã o va avea şi magazinul din Oradea, în prima zi a sãptãmînii viitoare. „De luni închidem şi la Oradea, din aceleaşi considerente. Toţi angajaţii magazinelor care se închid au intrat sau vor intra în şomaj. Dupã redresarea economicã, angajaţii de top, cu performanţe, vor reveni la serviciu, iar pentru restul locurilor de muncã vom face reangajãri", a mai spus Dragoş Stancu.

Examen doar în localitatea de domiciliu

Vasile Blaga, ministrul interimar al Administraţiei şi Internelor, a emis un proiect de ordin de modificare a procedurii de examinare pentru obţinerea permisului de conducere, abrogînd 9 articole existente. Proiectul va fi supus dezbaterii publice pînã în 15 octombrie.   
Dupã ultimele modificãri, examenul pentru permis se va putea da numai în localitatea unde candidatul are domiciliul, reşedinţa sau rezidenţa normalã, la serviciile publice comunitare Regim Permise. Proba teoreticã şi cea practicã se susţin la acelaşi serviciu comunitar, iar examinatorii trebuie sã fie atestaţi de Direcţia regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor, din cadrul MAI. Proba se poate susţine în alte municipii decît cel de reşedinţã numai în baza unui ordin semnat de prefect, dacã infrastructura localitãţii de reşedinţã nu permite testarea practicã. Proba teoreticã se poate susţine şi în limba maternã, la cererea candidatului, sau într-o limbã de circulaţie internaţionalã, se aratã în articolul 6 al ordinului. Candidaţii vor susţine examenul teoretic în sistem informatic, completînd rãspunsurile prin atingerea unui ecran, iar proba practicã se poate da în poligon şi/sau pe traseu, inclusiv dupã lãsarea serii, prevede articolul 4 modificat. Una din cele mai importante reguli e aceea cã pe toate maşinile de examinare, la proba practicã, vor fi montate camere video cu GPS, astfel încît tot ce se va întîmpla în maşinã în timpul examinãrii sã poatã fi sub control. Din procedura de examinare sînt abrogate - prin ordinul ministrului Internelor - articolele 5, 10, 11, 13, 15, 16, 17, 18 şi 30.

Un tînãr a murit strivit

La numai 22 de ani, un tînãr din Curtea de Argeş a murit pe loc şi un altul este în stare foarte gravã, dupã ce maşina în care se aflau a pãrãsit carosabilul şi a intrat într-un stîlp de beton. Accidentul de circulaţie s-a petrecut în jurul orei 3.00, pe o stradã din centrul municipiului, iar principala cauzã o constituie viteza excesivã.  
Loganul, un morman de fiare
Cei doi tineri luaserã maşina de la proprietarul unei firme de taxi, ca sã facã o plimbare. N-au apucat sã mergã foarte mult, pentru cã, la un moment dat, şoferul a pierdul controlul volanului, iar Loganul s-a izbit violent de un stîlp din beton. În urma impactului, maşina s-a transformat într-un morman de fiare. Pasagerul de pe scaunul din dreapta, Ion Bãnicescu, 22 de ani, a murit pe loc, fiind strivit sub bordul maşinii. Prietenul sãu, cel care se afla la volan în momentul producerii accidentului, a fost şi el rãnit grav. „Cred cã era în jurul orei 3, cînd am auzit o bubuiturã puternicã. Am ieşit afarã şi am vãzut maşina fãcutã zob şi numai sînge peste tot. Bãiatul care era în dreapta se vedea clar cã nu mai trãia, avea capul zdrobit. Cel de la volan, şi el plin de sînge, totuşi vorbea", îşi amintesc oamenii care locuiesc în zonã. Pentru a scoate victimele din maşinã, a fost nevoie de intervenţia echipajului de la Descarcerare.
„ţipa sã îl scoatem de acolo!"
Pompierii s-au chinuit minute în şir sã îi scoatã pe cei doi tineri dintre fiare. Misiunea a fost dificilã, mai ales cã şoferul a fost tot timpul conştient. „Tot timpul ţipa sã îl scoatem de acolo şi sã îl ajutãm şi pe prietenul lui! ţi se rupea inima de milã şi nici nu aveai ce sã îi faci. Erau striviţi între fiarele maşinii", spunea un martor. Dupã ce a fost scos din autoturism, Dan Dragoş, 26 de ani, din Valea Iaşului, a fost transportat de urgenţã la Spitalul Judeţean Argeş, unde medicii se luptã viaţa lui. Pentru pasagerul din dreapta, Ion Bãnicescu, din Curtea de Argeş, nu a mai fost nimic de fãcut, iar medicii sosiţi la faţa locului nu au putut decît sã constate decesul.
Şoferul are fracturã de bazin
Dan Dragoş, bãiatul care se afla la volan, a fost adus în dupã-amiaza zilei de ieri la Spitalul Judeţean din Argeş. El a fost internat la Terapie Intensivã, dupã ce a fost diagnosticat cu traumatism craniocerebral, fracturã de bazin şi mai multe rupturi ale oaselor.Deşi rãnile sînt foarte serioase, viaţa nu-i este pusã în pericol. Dupã ce îşi va reveni, el va trebui însã sã plãteascã pentru fapta comisã. Oamenii legii au dispus recoltatarea de probe biologice în vederea stabilirii alcolemiei şi au întocmit dosar de cercetare penalã pentru omor din culpã.
Poliţiştii încearcã sã afle cum au ajuns cheile la cei doi tineri
Loganul în care se aflau tinerii aparţine unei firme de taxi din Curtea de Argeş, iar poliţiştii încercã acum sã afle cum au ajuns cheile la ei. Se vehiculeazã douã variante: fie proprietarul taxiului le-a înmînat cheile, fie aceştia le-au furat. Pînã în prezent, proprietarul maşinii nu a depus plîngere la Poliţie prin care sã reclame furtul maşinii, aşa cã oamenii legii merg pe prima variantã. „Din datele pe care le avem pînã în prezent, reiese cã proprietarul i-a înmînat personal cheile tînãrului care a produs accidentul rutier. La finalul audierilor, vom şti cu exactitate cum au ajuns cheile la cei doi tineri. Ancheta este în derulare", a declarat Robert Radu, purtãtorul de cuvînt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie  Argeş.

 

inapoi la lista de articole

Mircea Draghici - Īncep lucrările de refacere a Transfăgărăşanului

22 mai 2012

Comunicat Mircea Draghici 15.05.2012

15 mai 2012

Mircea Draghici - Ziua Familiei

15 mai 2012


Link-uri utile


PSD


PES


TSD


Victor Ponta


Adrian Nastase


Andrei Dolineaschi


Catalin Nechifor


Claudiu Manda


Cosmin Nicula


Ecaterina Andronescu


Georgian Pop


Ioana Pop


Ion Iliescu


Marius Lazar


Radu Mazare


Valeriu Zgonea


Victor Ciutacu


Daciana Sarbu


Corina Cretu


Consiliul Judetean Arges

Site-ul oficial al Consiliului Judetean Arges


Primaria Municipiului Pitesti

Site-ul oficial al Primariei Municipiului Pitesti


PSD Arges

Site-ul oficial al Partidului Social Democrat Filiala Arges


Imnul de campanie

Imnul de campanie PSD


Melodie populara PSD IF Domnesti


Primaria Municipiului Curtea de Arges


BitPress