Revista presei

vezi toate articolele

Revista presei argesene 8 iunie 2010

8 iun 2010 | publicat in Anonim


MARTI, 8 IUNIE 2010

BITPRESS

APEL AL PENSIONARILOR CATRE PARLAMENTARII DE ARGES
Conducerea Uniunii Judeteana a Pensionarilor Arges au formulat un apel catre parlamentarii din judet ai tuturor partidelor in care le solicita acestora sa nu voteze legea propusa de actualul Guvern privind reducerea pensiilor. Apelul este elaborat in numele miilor de membri ai Uniunii din judet.

,,Blestemul unei intregi generatii"
In apelul respectiv se arata ca masurile anuntate de Guvern sunt imorale, neconstitutionale si lipsite de logica economica. De asemenea, pensionarii sustin ca Guvernul ar trebui sa ia masuri similare celor din alte tari ale Uniunii Europene privind eliminarea muncii la negru, reducerea evaziunii si introducerea cotei progresive de impozitare.

,,Aprobarea unei legi de reducere a pensiilor stabilite pe baza legii 19 din anul 2000, unica in istoria moderna a Romaniei, ar purta peste secole blestemul unei intregi generatii de batrani asupra clasei politice romanesti", se mai arata in apelul catre parlamentarii de Arges.
CURIERUL ZILEI

„NU NE LÃSAțI SÃ MURIM DE FOAME!"
Cele cinci confererații sindicale: BNS, Cartel Alfa, Meridian, CSDR și CNSLR Frãția au trimis ieri o scrisoare deschisã parlamentarilor din județul nostru. Sindicaliștii le cer acestora sã susținã moțiunea de cenzurã.
Joi și vineri vor fi pichetate birourile parlamentare
 Vã prezentãm o parte din scrisoarea deschisã emisã de sindicaliști cãtre parlamentari: „Noi v-am votat! Acum e rîndul dumneavoastrã sã votați pentru noi! A venit timpul sã nu ne lãsați sã murim de foame! Vã solicitãm sã fiți prezenți în salã în momentul votului la moțiunea de cenzurã. Vã solicitãm sã votați pentru moțiunea de cenzurã. Vã rugãm sã nu permiteți sã ne fie afectate salariile și pensiile. Cetãțenii României au dreptul sã trãiascã în demnitate. Drepturile noastre nu trebuie tãiate sub pretext de crizã, o crizã pe care guvernanții vor sã o arunce asupra populației. Efectele unor decizii aberante nu vor fi resimțite doar de bugetari și pensionari, ci și de fiecare familie din România. Și asta în timp ce bogații zilei și-au gãsit un aliat în Guvernul care construiește un zid de protecție în jurul lor. Privilegiații nu suportã consecințele crizei economice. Dimpotrivã, sînt ajutați sã cîștige și mai mult! Dacã nu votați moțiunea de cenzurã, pe noi ne condamnați la foame și la sãrãcie cruntã (...) Vã rugãm sã nu îi condamnați pe bãtrîni, înțelepții noștri, lãsați cu pensii de mizerie, la umilința de a cerși un colț de pîine pentru a reuși sã supraviețuiascã într-un mod rușinos, dupã o viațã demnã de muncã. Vã rugãm sã refuzați condamnarea noastrã, a copiilor și bãtrînilor noștri la moarte prin înfometare". Sindicaliștii vor continua protestele fațã de tãierea pensiilor și a salariilor. Joi și vineri, membrii Sanitas din județul nostru, alãturi de colegii din celelalte federații, vor picheta birourile parlamentare și sediile partidelor parlamentare din Argeș. Marți, 15 iunie, între orele 9 și 16, vor avea loc un miting la Parlament și greva generalã a cadrelor medicale. Practic, pe 15 iunie nu se va asigura în spitalele argeșene decît o treime din activitate, respectiv urgențele majore.

GUVERNUL REDUCE PENSIILE șI SALARIILE
Cabinetul Boc și-a anga¬jat ieri rãspunderea asupra Legilor austeri¬tãții privind reducerea pensiilor cu 15% și a salariilor cu 25%, iar PSD a depus moțiune de cenzurã pentru a demite Executivul. „Ieșirea din acordul cu FMI și CE ar con¬duce România în in¬capacitate de platã. Sînt nevoit sã cer Parlamen¬tului un vot de încrede¬re", a avertizat Emil Boc în discursul sãu. 
„Nu mai avem un BCR de vîndut pentru a finanța deficitul"
„Sîntem în fața unor decizii extrem de grele și nepopulare, dar care trebuie asumate pentru a asigura prezentul și viitorul țãrii. Nu mai avem un BCR de vîndut pentru a finanța deficitul", a spus Boc parlamentarilor, acuzînd din nou fostul Executiv de majorarea salariilor și a pensiilor la un nivel nesusținut de economie. Neaplicarea mãsurilor de austeritate va determina, potrivit premierului, întreruperea acordului cu FMI, ceea ce va antrena numeroase efecte negative în economie, inclusiv riscul ca „bãncile-mamã" sã nu mai acorde bani pentru refinanțarea creditelor pe termen scurt aflate în derulare în România. Boc a amintit cã România trebuie sã se împrumute cu încã trei miliarde euro chiar și dupã reducerea cheltuielilor și cã, în lipsa mãsurilor de austeritate, România va intra în incapacitate de platã, fãrã posibilitatea de a mai susține plata pensiilor și a salariilor începînd cu sfîrșitul acestui an.

„Majorarea taxelor ar fi falimentat peste 50.000 de firme și ar fi urcat inflația la 10%"

„Se obțin mult mai greu bani. Trebuie sã corectãm deficitele României. Care este cea mai bunã soluție? Sã majorãm taxele? Sã creștem TVA la 24%, cota unicã la 20%? Am ajuns la concluzia cã o asemenea soluție nu ar ajuta la ieșirea din crizã (...) Am propus o soluție responsabilã: # Reducerea salariilor și a altor cheltuieli bugetare (pensii etc.) Deficitele nu se reduc prin creșterea impozitelor. Reducem cheltuielile bugetare și lãsãm maximum de spațiu pentru mediul privat pentru creștere economicã. # Creșterea taxelor ar fi condus la creșterea inflației și evident la scãderea puterii de cumpãrare. Am fi ajuns la o inflație de 10%. Inflația va rãmîne la 3,7%. Cursul euro-leu ar crește substanțial. # Prin majorarea taxelor, consumul final ar fi scãzut cu 4,4% (fațã de o scãdere de 2,6% prin reducerea salariilor și a pensiilor), numãrul de șomeri ar fi depãșit 850.000 de persoane, fațã de estimarea actualã, de 750.000 șomeri, iar cel al angajaților pentru care nu sînt achitate impozite ar fi fost suplimentat cu încã 90.000 salariați. # Prin majorarea taxelor, scãderea PIB ar fi fost de 2% în 2010 și de 1,5 în 2011, în condițiile în care diminuarea salariilor și a pensiilor conduc la o creștere economicã zero sau ușor negativã, în acest an, dar cu tendințe pozitive în 2011. # Majorarea taxelor ar conduce la înrãutãțirea climatului investițional intern. Investițiile aduc locuri de muncã și taxe și impozite la bugetul de stat. Volumul investițiilor strãine directe ar fi fost limitat la 2,7 miliarde euro în acest an, prin majorarea taxelor, comparativ cu un volum estimat de 4,5 miliarde euro prin menținerea actualului sistem fiscal, protejarea mediului de afaceri. # Șomajul: dacã se majoreazã taxele, avem la sfîrșitul lui 2010 circa 850.000 de șomeri. Dacã nu majorãm taxele, avem 750.000 șomeri, fiecare loc de muncã este important. Soluția de a nu crește fiscalitatea este cea mai bunã. # Creșterea fiscalitãții conduce la creșterea muncii la negru. Astea sînt argumentele pentru care Guvernul a optat pe soluția nemajorãrii fiscalitãții", a precizat ieri premierul.

Moțiunea de cenzurã depusã de PSD, susținutã de PNL

Moțiunea de cenzurã a fost anunțatã în plenul Parlamentului de deputatul PSD Aura Vasile, care a precizat cã acest document a fost semnat de 120 de parlamentari ai PSD și are titlul „Opriți genocidul social!". Conform proiectului de moțiune prezentat luni de PSD, textul însumeazã 17 pagini de critici la adresa Guvernului și argumente împotriva reducerii salariilor și pensiilor. În text se apreciazã cã reducerile de salarii și pensii nu reprezintã „soluția corectã", se imputã faptul cã, de fapt, „cancerul bugetar" este reprezentat de „clientela portocalie", se face referire la „dictatura cu repetiție" și se exemplificã criza multiplã - economic, socialã, politicã și moralã - prin care Guvernul Boc 3 și-a continuat „opera edițiilor sale anterioare". Conform procedurii, miercuri moțiunea va putea fi cititã în plen, iar la începutul sãptãmînii viitoare va fi votatã. În cazul în care moțiunea de cenzurã nu va fi adoptatã, tot în cursul lunii iunie social-democratii vor mai depune o moțiune, pe legea pensiilor și, inclusiv, pe marginea prevederilor celei de-a doua legi de angajare a rãspunderii. Moțiunea de cenzurã a PSD va fi susținutã de parlamentarii liberali și respinsã, conform declarațiilor liderilor formațiunilor respective, de PDL, UDMR și UNPR.

Salariile angajaților birourilor parlamentare se reduc cu 25%

Forma finalã a celor douã proiecte de lege a fost prezentatã dupã adoptarea a patru amendamente ale parlamentarilor aparținînd PDL, UDMR și grupului independenților.  Potrivit primului amendament, pensia socialã minimã nu scade sub 350 lei. Al doilea amendament se referã la faptul cã în conținutul legii existau douã formulãri, pe de-o parte „de la data intrãrii în vigoare a legii se aplicã reducerile de salarii și pensii", pe de altã parte „de la 1 iunie". „Avînd în vedere cã procedura asumãrii rãspunderii a fost declanșatã în luna mai, dar se va finaliza în iunie, am decis sã acceptãm un amendament în care se precizeazã foarte clar pe tot parcursul legii cã vom gãsi formula de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi se reduce cuantumul salariilor și pensiilor", a mai spus Boc. Al treilea amendament admis precizeazã cã salariile angajaților cabinetelor parlamentare, plãtite din sumele forfetare ale parlamentarilor, se reduc cu 25%, iar al patrulea se referã la veniturile membrilor Academiei de Științe Medicale, care intrã și ele sub incidența legii pentru reducerea cu 25% „pentru egalitate de tratament", aceeași mãsurã aplicîndu-se și membrilor Academiei Române, membrilor Academiei Oamenilor de Științã  și membrilor Academiei de Științe Tehnice din România. 
 
ANGAJAțII AFLAțI ÎN CONCEDIU MEDICAL RESPECTÃ LEGEA

De pe 20 mai, corpul de control al CAS Argeș efectueazã acțiuni de control pentru a verifica legalitatea eliberãrii certificatelor de concediu medical și a felului cum sînt respectate condițiile în care asigurații pot beneficia de concediu medical, în virtutea apariției unor noi reglementãri legislative privind concediile medicale. Acțiunea îi vizeazã atît pe medicii argeșeni care au eliberat concedii medicale, cît și pe beneficiarii acestor concedii. Acțiunea se va finaliza pe 11 iunie. „Dupã numai o sãptãmînã de control, echipele noastre au identificat o serie de deficiențe și probleme în modalitatea de prescriere a concediilor medicale, drept pentru care s-a trecut la sancțiuni. S-a constatat cã o parte dintre medicii sancționați nu aveau declarațiile asiguraților aflați în concediu medical sau adeverințe din care sã rezulte calitatea de salariat și numãrul de zile de concediu medical, iar alții nu au respectat modalitatea de prescriere a certificatelor. Astfel, din cei 47 medici prescriptori controlați în perioada 25 mai - 4 iunie a.c., 8 au fost amendați, cuantumul amenzilor fiind de 45.000 lei. Cît privește pacienții aflați în incapacitate temporarã de muncã, se pare cã aceștia respectã legea, pentru cã, în urma controalelor efectuate, s-a constatat cã ei se aflau la domiciliu în intervalul precizat de actele normative în vigoare. Vom vedea cum se vor finaliza aceste acțiuni ale Casei de Asigurãri de Sãnãtate Argeș, cît de bine au fost înțelese noile prevederi legale privind concediile medicale și dacã se va micșora numãrul de concedii medicale prescrise, pentru cã sancțiunile în cazul eliberãrii ilegale a acestor concedii medicale vor fi aspre", a declarat ªtefan Ciocãnel, președintele CAS Argeș. 

ARGES EXPRES

PESTE 3.500 SACI CU DESEURI LA PROIECTUL DE ECOLOGIZARE

Peste 30 localităţi din judeţul Argeş au participat la proiectul-pilot de ecologizare  "Let's do it România! - Curăţenie în toată ţara, într-o singură zi!" Organizatorii acestei acţiuni au fost Instituţia Prefectului, Agenţia Judeţenă pentru Protecţia Mediului, Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului, Inspectoratul Şcolar Argeş şi Asociaţia "Eco Assist". La acţiunea-pilot de sâmbătă au participat, alături de primari şi personalul primăriilor din cele 30 localităţi, peste 2.500 voluntari. În total, în cele 30 localităţi au fost colectaţi peste 3.500 saci cu deşeuri ( PET-uri, materiale plastice, hârtie, textile). În data de 25 septembrie, toate cele 102 colectivităţi locale din judeţul Argeş vor participa la acţiunea naţională de "Curăţenie în toată ţara într-o singură zi!". În zona Curtea de Argeş, această acţiune s-a desfăşurat în patru comune. "Acţiunea a început de la ieşirea din oraş şi a continuat până la Albeştii de Argeş, Corbeni, Arefu şi Valea Iaşului. Primarii din aceste comune, alături de localnici şi ceilalţi organizatori ai evenimentului, s-au ocupat îndeaproape de această acţiune, iar noi am pus la dispoziţia lor doar maşinile de la TRASNSARG pentru transportul deşeurilor colectate", a declarat primarul Nicolae Diaconu. Reprezentanţii comunelor în care a fost pus în practică acest proiect au declarat că acţiunea s-a desfăşurat conform programului stabilit, iar localnicii, şi în special tinerii, s-au arătat încântaţi de idee şi au participat ca voluntari la programul de strângere a mizeriilor.

PRIMĂRIA CIOFRÂNGENI ŞI-A INAUGURAT NOUL SEDIU

Duminică, în jurul orei 18.00, la sediul administraţiei publice locale, în prezenţa liderului judeţean Constantin Nicolescu, s-a desfăşurat Adunarea Generală de dare de seamă şi alegeri a PSD. Primarul Doru Panţeru, candidat unic, a primit fără probleme votul de încredere pentru un nou mandat de lider. În cadru festiv, preşedintelui Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu i s-au înmânat însemnele de cetăţean de onoare al comunei Ciofrângeni pentru sprijinul constant acordat dezvoltării comunităţii locale de-a lungul ultimilor ani.
Festivităţile au continuat cu slujba de sfinţire a modernului sediu, oficiată de un sobor de preoţi şi cu un spectacol artistic susţinut de ansamblul local "Doruleţul". Primarul Doru Panţeru a spus că fiecare bănuţ a fost cheltuit cu eficienţă maximă, astfel că investiţia a avut valoare cam la jumătate din cea estimată iniţial, fără să se facă rabat la calitate. Iată că acolo unde există voinţă, se găseşte şi "putirinţă", chiar şi la vreme de criză!

SPITALUL VA FI PRELUAT DE PRIMARIE?!?

Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă în vederea descentralizării în domeniul sănătăţii şi o hotărâre de guvern privind aprobarea listei unităţilor sanitare publice cu paturi pentru care se transferă managementul asistenţei medicale către administraţia publică locală. Descentralizarea sistemului sanitar nu este văzută cu ochi buni de autorităţile locale, care spun că trecerea spitalelor în subordinea consiliilor locale va însemna încă o povară financiară. "Bugetul local, aşa cum arată în prezent, nu poate susţine nici măcar cheltuielile de întreţinere. Deocamdată nu este nimic sigur şi aşteptăm să vedem cu ce propuneri de finanţare vine guvernul", ne-a declarat Costinel Vasilescu, viceprimarul municipiului Curtea de Argeş. De luna viitoare, autorităţile locale vor prelua managementul a 373 spitale. "Preluarea se va face de la 1 iulie. Părerea mea că este un lucru foarte bun. Consiliul Local ne va prelua ca şi utilitate, ne va plăti utilităţile, iar Casa de Asigurări de Sănătate va plăti salariile medicilor", a adăugat dr. Ionela Dăneţ, managerul Spitalului Municipal (foto).

PARC DE JOACA LA GRADINITA POSADA

Bucurie mare pentru preşcolarii de la Grădiniţa Nr. 2 Posada cu program prelungit, care se vor putea juca în voie de astăzi în parcul din curtea unităţii preşcolare! Noul parc de joacă de la grădiniţă a fost inaugurat ieri în prezenţa reprezentanţilor firmei care a sponsorizat acţiunea, a personalului de la unitatea de învăţământ, dar şi a primarului Nicolae Diaconu şi a viceprimarului Costinel Vasilescu. Tiribombe, tobogane, leagăne, balansoare - toate acestea vor fi de acum înainte la discreţia micuţilor. "Este o zi deosebită atât pentru copii, cât şi pentru noi şi sponsori. Propunerea de a dota grădiniţa cu aceste aparate a venit de la reprezentanţii firmei Fuchs. Ei au venit la noi cu această idee şi, bineînţeles, cu tot ceea ce a fost montat în parcul de joacă, iar pentru asta le mulţumim! Copiii sunt foarte bucuroşi că vor avea unde să se joace, iar bucuria lor este şi a noastră. Sperăm ca pe viitor să mai primim şi alte astfel de propuneri şi împreună cu administraţia locală să putem să asigurăm aceste facilităţi în toate unităţile de învăţământ preşcolar din municipiu. Le mulţumim încă o dată sponsorilor noştri că le-au făcut această bucurie micuţilor!", a declarat primarul Nicolae Diaconu. Grădiniţa Nr. 2 Posada cu program prelungit este cea mai mare unitate preşcolară de la noi din oraş. Acolo învaţă câteva sute de copii, iar alţii 60 grădinari aşteaptă să păşească pe porţile instituţiei începând din toamna acestui an. Cu toţii se vor putea juca de-acum înainte cu noile aparate instalate în spaţiile pline de verdeaţă. "Ne bucurăm că am putut să le facem această surpriză copiilor. Ne bucurăm când îi vedem aşa veseli şi sunt sigur că firma Fuchs va mai face astfel de gesturi!", a spus plin de modestie Uwe Karl, reprezentantul firmei Fuchs. Toate jucăriile care au fost primite cu entuziasm atât de către copii, cât şi de conducerea grădiniţei au fost montate în trei zone din curtea instituţiei, astfel încât toţi copiii să aibă posibilitatea să se bucure de ele. "Vreau să mulţumesc atât în numele nostru, al personalului de la grădiniţă, cât şi în numele părinţilor şi copiilor pentru gestul sponsorilor noştri! Aveam nevoie de aceste aparate de joacă, iar cu ele copii sunt mai bucuroşi, mai plini de viaţă şi asta ne mulţumeşte pe toţi. Toate grădiniţele ar trebui să dispună de astfel de parcuri de joacă şi sperăm că acest lucru se va întâmpla în viitor. Oricum, noi suntem fericiţi acum şi încă o dată le mulţumim sponsorilor noştri şi reprezentanţilor administraţiei locale care şi-au dat interesul ca acest lucru să devină posibil!", a adăugatTatiana Mihai, directorul de la Grădiniţa Nr. 2 Posada. În încheiere, micuţii grădinari le-au mulţumit tuturor cu un frumos spectacol artistic, cu muzică şi dans. Nerăbdători să afle dacă şi micuţii lor se vor putea bucura în curând de aparatele de joacă de la Grădiniţa Nr. 2 Posada cu program prelungit sunt părinţii şi bunicii care au depus zilele trecute dosarele pentru înscrierea copiilor la această instituţie şi care vor primi răspunsul la începutul săptămânii viitoare.

COMUNĂ CAMPIOANĂ LA ACCESAREA FONDURILOR EUROPENE, ALBEŞTII DE ARGEŞ PRIVEŞTE CU ÎNCREDERE VIITORUL

Primarul Vasile Sava este artizanul reuşitei în administraţia publică rurală şi un exemplu pentru omologii săi din zona noastră. El şi-a petrecut ultimii 20 ani muncind în slujba comunităţii, prima jumătate a perioadei ca viceprimar şi, după alegerile locale din 2000, ca primar. Ales pe lista fostului ApR, a ajuns la PSD, unde este şi acum şi în tot acest interval de timp a reuşit să lase lupta politică pentru campaniile electorale, canalizând energiile aleşilor locali spre rezolvarea problemelor comunităţii. "În general n-am avut probleme cu Consiliul Local, pentru că alegătorii s-au orientat bine către oamenii care le meritau votul şi am reuşit de cele mai multe ori să găsim un limbaj comun şi înţelegerea sprijinirii proiectelor care puteau îmbunătăţi viaţa locuitorilor comunei. Ne-am plasat pe un drum la capătul căruia se află Europa, am făcut nişte paşi decişi în direcţia dorită, dar mai avem destul de muncă până a ne socoti pe deplin mulţumiţi!", declara primarul Sava zilele trecute.

O localitate vie

În anul 2000, Albeştii de Argeş avea o populaţie de 5.893 suflete, iar după ultimele date statistice, a ajuns la 6.200. Situată pe DN 7C, Curtea de Argeş-Barajul Vidraru, localitatea are o vechime seculară, atestată documentar şi faima că dintotdeauna a fost populată de oameni gospodari, ambiţioşi, care ştiu să muncească şi să se bucure de roadele obţinute. Consiliul Local rezultat după alegerile de acum 2 ani are 15 locuri. Iată cu cine s-a pornit la drum în mandatul care se va termina în 2012: Gabriel Popa (reales şi viceprimar), Răzvan Udrescu, Corneliu Hulea, Aurel Dineţ, Constantin I. Duţă, Virgil Zamfira, Alexandru Ilinca, Nicolae Simion, Constantin Gh. Duţă (toţi de la PSD); Marian Ionuţ Adelin, Adrian Dobrin, Florin Urluescu (PDL); Gheorghe Stoica şi Ion Radu (PNL) şi Nicolae Antonie (PRM, fost primar până în 2000, înlocuit de Marcel Ana).
În ultimii 10 ani, dar mai ales după intrarea ţării noastre în UE (1 ianuarie 2007), primarul Vasile Sava a făcut eforturi deosebite pentru accesarea fondurilor nerambursabile pentru dezvoltarea comunei, pe bază de proiecte. Bugetul local al localităţii a fost unul de invidiat pentru alte comunităţi, mai ales datorită dinamicii. De pildă, acesta a crescut de la 42 miliarde lei vechi, în 2008, la 58,6 miliarde lei vechi anul acesta, însă fondurile accesate prin proiecte însumează milioane de euro, cu mult peste valoarea bugetelor din ultimii ani, ceea ce - să recunoaştem - nu prea e la îndemâna oricui. Astfel, prin investiţii în infrastructura rurală, valoarea proprietăţilor a crescut şi s-a menţinut destul de bine, în ciuda crizei. La Albeşti se luptă împotriva ei prin proiecte şi finanţări ale unor investiţii care permit să se asigure o dezvoltare constantă, precum şi păstrarea speranţelor locuitorilor într-un viitor tot mai bun, fapt dovedit de indicele demografic pozitiv înregistrat în ultimii ani.

Cheia succesului administraţiei albeştene: proiectele finanţate!

La jumătatea acestui al treilea mandat, i-am solicitat primarului Vasile Sava să treacă în revistă realizările ultimilor ani. "Anul 2010 este, fără îndoială, cel mai greu din ultimii 20, pe toate planurile şi dificultăţile sunt sporite şi de contextul politic. Criza se simte destul de împovărătoare şi la nivelul cetăţeanului. Noi ne-am luat măsuri din timp pentru a nu suferi un şoc la nivelul administraţiei publice locale. Practic, ne-am angrenat în întocmirea de proiecte, având colaborări cu firme specializate şi învăţând din mers, la modul practic, ceea ce trebuie făcut pentru a obţine finanţările vizate. Nu ne-au speriat nici procedurile de achiziţii sau de licitaţii, pentru care nu există reglementări foarte stricte, deoarece de multe ori se schimbă regulile în timpul jocului. Ne-am asumat toate riscurile, înţelegând că n-aveam altă şansă de dezvoltare a localităţii decât obţinerea finanţării pe proiectele noastre", ni s-a confesat primarul Sava.
Primul a fost cel de infrastructură pe apă şi canal, în valoare de 3 milioane euro, întocmit pe Măsura 322, pentru 10 km reţele, 4 km drum asfaltat pe uliţele adiacente DN 7C, un centru de copii şi dotarea Căminului Cultural de la Dobroţ. Contractul de finanţare a fost semnat, urmează licitaţia de execuţie pe la jumătatea lunii iulie şi se speră să nu fie prea multe contestaţii, sau cel puţin ca acestea să fie rezolvate operativ, astfel încât să se poată demara lucrările în august, căci perioada de implementare este de 12 luni. Cofinanţarea se poate realiza prin noul credit furnizor, garantat de guvern, cu rambursare în perioadă de până la 20 ani.
În ordinea valorii vine proiectul de 2,5 milioane euro, pentru gestionarea gunoiului de grajd. Vasile Sava a fructificat oportunitatea unui proiect-pilot lansat la nivel de ţară, din care fac parte 11 localităţi. Ca bonus singular, pentru că a ştiut cum să-şi pledeze cauza în faţa reprezentanţilor Băncii Mondiale, a obţinut şi o extindere de vreo 10 km a reţelelor de apă şi canal, în favoarea succesului atârnând destul de greu şi Studiul de fezabilitate întocmit încă din 2008. După cum aţi aflat deja din paginile ziarului nostru, se vor construi 2 platforme betonate mari la Ungureni şi Brăteşti pentru depozitarea gunoiului, care se va lăsa la macerat timp de un an de zile, după care va putea fi valorificat ca îngrăşământ natural. Acestora li se vor adăuga 182 platforme individuale mai mici, pentru deţinătorii cu număr mare de animale. Se vor achiziţiona utilajele necesare pentru funcţionarea serviciului, iar suma de 36.000 euro va fi investită pentru reabilitarea unor păşuni. Ca parte componentă a acestui interesant proiect este şi împădurirea a 18 ha teren degradat. Proiectul se află în faza de lansare a licitaţiei de execuţie, căci s-a obţinut finanţarea.
Pe Măsura 3.4 - Plan Operativ Regional - s-au obţinut 500.000 euro pentru reabilitarea şcolii de la Brăteşti, amenajarea unui mini-teren sintetic şi dotarea cu Centrală Termică proprie, pentru care se va lansa licitaţia de execuţie în perioada următoare. Săptămâna trecută s-a depus la Ministerul Dezvoltării un proiect de 3 milioane euro, pe infrastructură rurală, pentru asfaltarea a 10 km de drumuri locale în satele Dobroţ, Ungureni şi Pământeni unde există apă, proiect pentru canalizare, iar reţeaua de gaze a ajuns la final de execuţie. Pentru gaze, lucrarea a demarat în 2009 şi acum, din lungimea totală de 36 km, mai sunt de realizat cam 400 m. După primirea cotei de gaz, se va putea trece la racordarea gospodăriilor. Recepţia finală a investiţiei se va face într-un interval de circa 2 săptămâni, căci s-a făcut deja pe tronsoane.

Se reface averea comunei

În pregătire se află un proiect tehnic pentru reabilitarea şcolii de la Dobroţ, care va fi depus anul viitor la Ministerul Dezvoltării, pentru finanţare de la Banca Mondială. Nu în ultimul rând, se urmăreşte obţinerea independenţei energetice a comunei (despre care ziarul nostru a mai scris). "În maxim o lună şi jumătate vom depune proiectul întocmit cu partenerii noştri la Bruxelles. Valoarea lui este de vreo 20 milioane euro şi, în anumite condiţii, materializarea sa ar putea să conducă şi spre producerea de biodiesel, ceea ce ar scurta perioada de recuperare a investiţiei", a declarat primarul Sava. Acesta era deosebit de satisfăcut şi de faptul că obţinuse o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, în baza căreia comuna Albeşti urmează să fie pusă în posesie cu o suprafaţă de 521,34 ha teren forestier situat pe culmile muntoase Lespezi, Oticu şi Coastele Mari, de pe teritoriul comunei Arefu. Acest teren a fost recuperat după mai bine de 20-25 ani, de când fusese transferat de autorităţile comuniste în patrimoniul altei localităţi. "S-a făcut, în sfârşit, dreptate!", a oftat uşurat primarul care, în final, a apelat la înţelegerea cetăţenilor cărora lucrările de investiţii le-au produs şi dezagremente. "Îi asigur că, la final, se vor repara drumurile şi totul va fi bine".
Aşa să fie!

CE-AR FI DACA PICA GUVERNUL?

Guvernul Boc n-o să cadă chiar dacă PSD-ul va introduce zece, nu două moţiuni de cenzură în Parlamentul României. "Ce zici, dom'le, o să ne ia din bani?", mă întreabă vecinul meu de la ţară, pensionar. A venit să-mi cosească iarba din grădină, crescută până la brâu din cauza deselor ploi din primăvara asta. La întrebarea lui, răspunsul meu e DA, pensia de luna viitoare o va aduce poştaşul mai mică decât asta pe care abia o primi. Mai trage două poloage, pe urmă ia o mână de iarbă, şterge coasa şi o ascute cu gresia. "Nu cred, dom'le, n-apucă ăştia să-mi ia mie banii, pică guvernul în Parlament!
Aproape nimeni nu mai crede că acest guvern ne va scoate din criză, dar la fel de puţini sunt şi cei convinşi că pensiile şi salariile vor fi micşorate. Oamenilor pur şi simplu nu le vine să creadă că se va întâmpla asta! Tot mai speră că va opri cineva avalanşa de nenorociri pe care cabinetul Boc le pregăteşte în mare secret. Sigur că se uită spre preşedintele nostru, însă o fac degeaba: Traian Băsescu crede că doar aşa nu vom ajunge într-o prăpastie din care nu ne-ar mai scoate nimeni. De aceea el s-a asigurat că la votul din Parlament moţiunea nu va trece, chemându-i la ordine pe miniştrii şi pe parlamentarii PD-L. "Ori susţineţi guvernul, ori intraţi în opoziţie!", le-a spus preşedintele pedeliştilor. "Mata ce-ai alege?", îl întreb şi eu pe vecin. Ridică din umeri, clătinând din cap.
Ce mi se pare de-a dreptul curios e că aproape nimeni nu mai recunoaşte acum că l-a votat toamna trecută pe Traian Băsescu. Ba, sunt destui care se jură că nici în 2004 n-au pus ştampila pe el. Dar dacă mâine ar fi alegeri de preşedinte, pe cine aţi vota? E o întrebare la care ar merita să medităm măcar acum, dacă n-am făcut-o suficient în decembrie trecut. Oare dacă preşedinte era Mircea Geoană, se mai tăiau pensile? Răspunsul nu-l vom şti probabil niciodată, dar cu siguranţă, reforma statului român trebuie făcută odată şi odată.
România capitalistă a fost croită prost de cei care l-au dat jos pe Ceauşescu, iar consecinţele le plătesc astăzi pensionarii şi salariaţii, nicidecum cei care ne-au condus în aceşti douăzeci de ani. S-a demolat atunci o orânduire nedreaptă şi s-a pus în loc alta mai nedreaptă, în care şmecherii s-au simţit ca peştele în apă, prăduind proprietatea de stat şi construindu-şi averi uriaşe în doar câţiva ani. De aici, din aceste începuturi capitaliste înceţoşate răzbate frustrarea celor nevoiţi să-şi ducă traiul doar din pensie şi salariu. De ce să aibă unii atâtea şi alţii să se zbată în cea mai lucie sărăcie? Şi tot în aceeaşi nedreaptă împărţire socială găseşte vecinul meu soluţia ieşirii din criză. "Oare p-ăştia n-o să-i întrebe nimeni cum şi-au făcut averile? Cum să-mi taie mie pensia şi lui Patriciu să nu-i facă nimic?!?...".
Am şi eu răspunsurile mele, care nu-l mulţumesc. Am întrebări la care caut de mult răspunsuri şi nu le-am găsit. Mă uit la nea Ion, doborând iarba înaltă, mă îmbăt cu mirosul ei crud şi mă gândesc: ce-ar fi, totuşi, să pice guvernul? Asta doar o clipă, pe urmă revin în realitate şi aştept resemnat să reziste guvernul asalturilor opoziţiei şi sindicatelor pentru că - a spus-o preşedintele - cel mai rău ar fi să intrăm şi într-o criză politică. Şi-atunci, de ce să pice guvernul?

CE BUCURIE: TAIERILE NU SE APLICA DE LA 1 IUNIE!

Formele finale ale legilor austerităţii pe care Guvernul îşi asumă responsabilitatea au fost aprobate, a comunicat premierul Emil Boc, cel care a mai adăugat că reducerile salariale şi de pensii nu se vor aplica de la 1 iunie. Executivul şi-a asumat ieri, în plenul Parlamentului, răspunderea pentru Legile austerităţii. Membrii cabinetului Boc s-au reunit într-o şedinţă de guvern, unde au discutat cele 60 amendamente aduse de parlamentari la proiectele de lege.
Prima lege a vizat restabilirea echilibrului bugetar. Au fost depuse 51 amendamente de către parlamentari şi au fost acceptate doar 4:
1. Pensia socială minimă nu scade sub 350 de lei:
2. Reducerile se aplică de la data intrării în vigoare a legii, şi nu de la 1 iunie;
3. Salariile angajaţilor cabinetelor parlamentare sunt reduse cu 25%;
4. Membrii Academiei de Studii Medicale intră sub incidenţa legii.
Legea stabilirii unor măsuri în domeniul pensiilor. Proiectul vizează eliminarea privilegilor şi pensiilor speciale
Din recalcularea a circa 8.000 pensii speciale vor putea fi plătite 60.000 pensii speciale, a explicat premierul. Pensiile de invaliditate vor fi verificate într-un interval de un an de zile, în loc de trei ani, aşa cum a fost prevăzut anterior.

DE UNDE TAIE GUVERNUL

* salariile bugetarilor scad cu 25%;
* pensiile vor fi reduse cu 15%;
* ajutorul de şomaj scade cu 15%;
* indemnizaţia pentru creşterea copilului scade cu 15%:
* bursele de studiu şi cercetare scad cu 25%;
* indemnizaţiile oamenilor de ştiinţă scad cu 25%;
* salariile preoţilor vor fi reduse cu 25%;
* cheltuielile de transport şi asistenţă medicală ale personalului din administraţie - reduse cu 25%.

LA CE RENUNŢĂ GUVERNUL

* subvenţiile pentru încălzire;
* biletele de odihnă pentru pensionari;
* pensiile speciale;
* salariile compensatorii;
* trusoul pentru nou-născuţi;
* ajutorul pentru tinerii căsătoriţi.

GUVERNUL IMPOZITEAZĂ

* tichetele cadou;
* tichetele de creşă;
* tichetele de vacanţă;
* tichetele de masă;
* dobânzile la depozitele bancare;
* plăţile compensatorii;
* veniturile programatorilor.

DREPTURI DE AUTOR, IMPOZITATE MAI MULT

* procentul deductibil pentru drepturi de autor scade de la 40% la 20%.

MAI MULTE CASE, TAXE MAI MARI!

* 3 clădiri în proprietate, în afara celei de domiciliu
Prezent: taxare suplimentară 75%.
Viitor: taxare suplimentară 200%.

OPT DIN ZECE ROMANI AU FOST AFECTATI DE CRIZA

Circa 77% dintre românii cu vârsta de peste 18 ani au declarat că au fost afectaţi de criză, potrivit studiului "Financial CrisisMeter" realizat de compania de cercetare de piaţă "Mercury Research" în a doua parte a lunii martie. Studiul monitorizează impactul crizei financiare asupra românilor. Studiul este reprezentativ la nivel naţional şi a fost realizat între 15 martie - 1 aprilie 2010 pe un eşantion de 1.177 repondenţi cu vârsta peste 18 ani. Eroarea de eşantionare este de ± 2.9%. Aproximativ un sfert dintre bărbaţii cu vârsta peste 18 ani au declarat că nu au fost afectaţi de criză, în timp ce doar 20% dintre femei spun că nu au fost afectate de criza financiară. Nouă din zece antreprenori au resimţit negativ criza economică, în timp ce 55% dintre managerii şi angajaţii cu studii superioare au fost afectaţi de criză, până la mijlocul lunii martie 2010, potrivit studiului "Mercury Research".
Circa 66% dintre români sunt îngrijoraţi de situaţia lor financiară, procent în scădere faţă de perioada similară a anului trecut, dar mai ridicat comparativ cu noiembrie 2008. De asemenea, 40% dintre români sunt îngrijoraţi că nu îşi vor putea menţine acelaşi stil de viaţă ca în prezent, 39% dintre români se tem de scăderea veniturilor, iar 38% dintre ei se tem că nu vor face faţă cheltuielilor curente. Aproximativ 15% se tem că nu îşi vor putea plăti ratele, iar 14% se tem că nu vor mai putea face economii sau investi ca în anii trecuţi. Totodată, 40% dintre români cred că stabilitatea financiară a băncilor se va clătina în următoarele şase luni, comparativ cu 61% în 2009, în timp ce doar 13% dintre românii peste 18 ani cred că băncile vor fi mai stabile.

INTERES ARGESEAN

ÎN CÂTEVA SĂPTĂMÂNI, SPITALUL MUNICIPAL TRECE ÎN ADMINISTRAREA PRIMĂRIEI

De la 1 iulie Spitalul Municipal va trece în subordinea Consiliului Local. Astfel, managerul unităţii medicale, dr. Ionela Dăneţ, va semna contractul de management cu conducerea administraţiei locale şi nu cu ministrul Sănătaţii, cum se întampla până acum. „Decizia a fost luată de Ministrul Sănătăţii şi nu putem decât se ne conformăm. Din punctul nostru de vedere, va fi chiar mai bine. În momentul în care vom fi preluaţi de Primărie, vom fi degrevaţi de plata utilităţilor iar noi vom fi plătiţi cu banii de la Casa de Asigurări. Schimbarea nu va afecta în nici un fel pacienţii sau cadrele medicale care îşi desfăşoară activitatea în spital, iar noi de gândim că această colaborare cu municipalitatea va avea doar aspecte pozitive", spune dr. Ionela Dăneţ, directorul Spitalului Municipal.
Actul medical nu va fi influenţat
În urma descentralizării se va restrânge numărul directorilor din Comitetul Director al spitalului la numărul minim necesar, adică cel mult trei persoane, şi se va înfiinţa Consiliul de Administraţie ce se va ocupa de urmărirea a activităţii spitaliceşti. Majoritatea membrilor din acest consiliu vor fi desemnaţi de comunitatea locală prin consilii, primării şi preşedinţii consiliilor judeţene. În plus, concursurile pentru ocuparea funcţiilor de manager vor fi organizate de Consiliul de Administraţie în care autorităţile locale vor avea majoritate. „Încă nu ştim foarte clar ce se va întâmpla, însă cu siguranţă actul medical se va desfăşura ca şi până acum. Trebuie să analizăm foarte bine situaţia pentru că în acest moment ştim că la finanţarea spitalului participă şi Consiliul Local. Şi atât. Mai sunt câteva lucruri de pus la punct, mai ales că spitalul are şi datorii mari", a declarat primarul Nicolae Diaconu.

ALEGERI LA PSD

Joi, 24 iunie, social democraţii din municipiu îşi aleg preşedintele. Pregătirile pentru alegeri sunt în plină desfăşurare, dar până acum nu a fost depusă nicio candidatură. „Şedinţa se va desfăşura la Primărie sau la Casa de Cultură. Încă nu ştim sigur, însă, cu siguranţă, şedinţa va avea loc începând cu ora 18.00. Timp pentru depunerea candidaturilor mai este suficient, pentru că cei interesaţi pot să îşi anunţe candidatura chiar şi în timpul şedinţei",  a spus primarul Nicolae Diaconu, preşedintele PSD Curtea de Argeş.

 

inapoi la lista de articole

Mircea Draghici - Īncep lucrările de refacere a Transfăgărăşanului

22 mai 2012

Comunicat Mircea Draghici 15.05.2012

15 mai 2012

Mircea Draghici - Ziua Familiei

15 mai 2012


Link-uri utile


PSD


PES


TSD


Victor Ponta


Adrian Nastase


Andrei Dolineaschi


Catalin Nechifor


Claudiu Manda


Cosmin Nicula


Ecaterina Andronescu


Georgian Pop


Ioana Pop


Ion Iliescu


Marius Lazar


Radu Mazare


Valeriu Zgonea


Victor Ciutacu


Daciana Sarbu


Corina Cretu


Consiliul Judetean Arges

Site-ul oficial al Consiliului Judetean Arges


Primaria Municipiului Pitesti

Site-ul oficial al Primariei Municipiului Pitesti


PSD Arges

Site-ul oficial al Partidului Social Democrat Filiala Arges


Imnul de campanie

Imnul de campanie PSD


Melodie populara PSD IF Domnesti


Primaria Municipiului Curtea de Arges


BitPress