Revista presei

vezi toate articolele

Revista presei argesene, 8 februarie 2011

8 feb 2011 | publicat in Anonim

MARTI, 08 FEBRUARIE 2011
CURIERUL ZILEI
Aproape 700 de argeşeni au cerut în 2010 un asemenea act
Interzis în UE, fără Cardul European de Sănătate!

Plecaţi în vacanţă sau pur şi simplu călătoriţi în străinătate în următoarea perioadă? Atunci, trebuie să vă luaţi de la Casa de Asigurări de Sănătate Argeş Cardul European de Sănătate. Numai anul trecut, 504 argeşeni au solicitat eliberarea documentului respectiv, iar la 189 li s-au eliberat certificate provizorii de la CJAS. Cardul asigură cetăţenilor din statele membre ale UE acces la serviciile medicale, în cursul vizitelor temporare în străinătate.
Astfel, asiguraţii pot beneficia de serviciile medicale din sectorul public (furnizate de un medic, de o farmacie, de un spital sau de un centru de servicii medicale) în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii ţării pe care o vizitează. În cazul în care pacientul trebuie să plătească pentru îngrijirea medicală, suma se rambursează fie pe loc, fie la întoarcerea acasă. Cardul nu acoperă decît costurile pentru urgenţele medicale, nu şi pentru îngrijirea afecţiunilor pe care asiguratul le avea anterior călătoriei. De asemenea, cardul nu acoperă cheltuielile efectuate cu furnizorii de servicii medicale din sectorul privat. În vederea eliberării cardului, persoana asigurată va depune la Casa de Asigurări de Sănătate la care este luat în evidenţă o cerere şi documente care să ateste calitatea de asigurat. CAS controlează calitatea de asigurat a persoanei, urmînd ca, în situaţia în care cererea este aprobată, costurile tipăririi să fie suportate din Fondul Naţional Unic de Asigurări de Sănătate. Emiterea Cardului European nu poate fi refuzată de Casa de Asigurări de Sănătate decît în situaţia în care asiguratul nu face dovada plăţii la zi, pe ultimii cinci ani, a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate.
Cardul European se eliberează în termen de şapte zile lucrătoare de la data înregistrării cererii la Casa de Asigurări de Sănatate. Perioada de valabilitate e de şase luni de la data emiterii. Cardul nu acoperă situaţia în care persoana asigurată se deplasează în UE cu scopul de a beneficia de tratament medical.
Ocazie rarisimă pentru numismaţi, de la BNR!
500 monede din aur, Paftaua de la Curtea de Argeş
Pasionaţii de numismatică au şansa să-şi adauge la colecţie o nouă monedă. BNR a anunţat o nouă emisiune: moneda de aur cu tema Istoria aurului - Paftaua de la Curtea de Argeş. Moneda de aur, pusă în circulaţie în scop numismatic începînd de ieri, va avea o serie de caracteristici speciale.
Astfel, valoarea nominală a acesteia va fi de 10 lei, forma rotundă, cu diametrul de 13,92 mm, greutatea de 1,224 g şi marginea zimţată. De asemenea, aversul monedei prezintă Biserica Domnească de la Curtea de Argeş, unde a fost descoperită paftaua, precum şi stema României, alături de valoarea de 10 lei şi anul emisiunii, 2011, şi de inscripţia în arc de cerc ROMANIA. Reversul prezintă imaginea paftalei şi inscripţia PAFTAUA DE LA CURTEA DE ARGES. Monedele din aur, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ şi certificatul de autenticitate, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi casierului central.390 lei bucata, fără TVA Tirajul acestei emisiuni numismatice este de 500 bucăţi. Preţul de vînzare, exclusiv TVA, pentru moneda din aur aferentă emisiunii numismatice cu tema Istoria aurului - Paftaua de la Curtea de Argeş este de 390 lei. Aceste monede au putere circulatorie pe teritoriul României.Punerea în circulaţie în scop numismatic a acestor monede din aur se face numai prin sucursalele Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

ARGESUL
Diplome de fidelitate

Mai multe persoane din Piteşti au depus cereri la Primărie în vederea obţinerii diplomei de fidelitate pentru 50 de ani de căsătorie neîntreruptă. Toate cererile au fost aprobate, ele urmând să fie supuse şi atenţiei Consiliului Local care are ultimul cuvânt în acest sens. Este vorba despre 11 cupluri, respectiv: Elena şi Gheorghe Anghel, Victoria şi Toader Bahnă, Filofteia şi Dumitru Bică, Nina şi Gheorghe Boamfă, Lucia şi Ilarion Cojocariu-Macovei, Niculina şi Ion Dinescu, Steliana şi Vasile Manole, Ana şi Dumitru Mitache, Sonia şi Ion Toroipan, Magdalena şi Vasile Tudor şi Maria şi Mihai Vodislav. Fiecare cuplu va primi, pe lângă diplomă şi flori, cadouri şi bani (câte 500 lei).

inapoi la lista de articole

Mircea Draghici - Īncep lucrările de refacere a Transfăgărăşanului

22 mai 2012

Comunicat Mircea Draghici 15.05.2012

15 mai 2012

Mircea Draghici - Ziua Familiei

15 mai 2012


Link-uri utile


PSD


PES


TSD


Victor Ponta


Adrian Nastase


Andrei Dolineaschi


Catalin Nechifor


Claudiu Manda


Cosmin Nicula


Ecaterina Andronescu


Georgian Pop


Ioana Pop


Ion Iliescu


Marius Lazar


Radu Mazare


Valeriu Zgonea


Victor Ciutacu


Daciana Sarbu


Corina Cretu


Consiliul Judetean Arges

Site-ul oficial al Consiliului Judetean Arges


Primaria Municipiului Pitesti

Site-ul oficial al Primariei Municipiului Pitesti


PSD Arges

Site-ul oficial al Partidului Social Democrat Filiala Arges


Imnul de campanie

Imnul de campanie PSD


Melodie populara PSD IF Domnesti


Primaria Municipiului Curtea de Arges


BitPress