Revista presei

vezi toate articolele

Revista presei argesene 6 octombrie 2009

6 oct 2009 | publicat in Anonim


MARTI, 6 OCTOMBRIE 2009


TOP

 

„PSD trebuie să câştige alegerile prezidenţiale, altfel dracu ne-a luat!“

 

Filip Georgescu pune degetul pe rana PSD

PSD a decis să iasă de la guvernarea începută în urmă cu 9 luni alături de PD-L, dar sunt destui social-democraţi care contestă decizia. Deputatul de Topoloveni Filip Georgescu, preşedinte executiv al PSD Argeş, ne-a declarat că s-a aliniat („ca un soldat disciplinat“) deciziei partidului de a ieşi de la guvernare, dar afirmă că poziţia sa personală este cu totul alta. Filip Georgescu le atrage atenţia social-democraţilor din judeţ şi din ţară să pună osul la treabă în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale, fiind convins că în joc este chiar viitorul partidului!
„Ne desfiinţează băiatul (n.r. Traian Băsescu) ăsta!“
Preşedintele executiv al PSD Argeş Filip Georgescu ne-a declarat că respectă decizia partidului de a ieşi de la guvernare, dar afirmă că această decizie putea fi amânată sau anulată. „Părerea mea personală, repet, personală este că nu crăpa pământul dacă mai stăteam o lună şi jumătate la guvernare. Numai când te gândeşti că s-a stricat rostul unor oameni ca directorii de deconcentrate care vor fi schimbaţi şi tot e rău! Oricum ne-am simţit în opoziţie şi la guvernare fiind, aşa că puteam să mai rămânem. Dar să ştiţi că pesediştii trebuie să se trezească! Să ne batem să câştige PSD alegerile prezidenţiale, altfel dracu ne-a luat! Ne desfiinţează băiatul ăsta (n.r. preşedintele României, Traian Băsescu) dacă nu ne trezim!“, ne-a declarat Filip Georgescu. 


Materialele electorale cu Băsescu erau deja tipărite la ora anunţării candidaturii

 

A jucat din nou „teatru“

Traian Băsescu s-a decis de o bună bucată de vreme să candideze pentru un nou mandat de preşedinte al ţării. O spun surse din PD-L Argeş, care afirmă că materialele de propagandă electorală cu şeful statului erau deja tipărite la ora la care Băsescu îşi anunţa sâmbăta trecută, în Timiş, chipurile pe loc şi pe nepregătite, candidatura. „Materialele erau tipărite de ceva timp, doar că nu puteau fi distribuite în ţară pentru că Băsescu nu făcuse oficial anunţul. Aşteptăm ca zilele viitoare să ne vină şi nouă, în Argeş, o parte din materialele electorale.“, ne-a declarat un demo-crat-liberal. Potrivit presei centrale, pe pliantele electorale, Traian Băsescu apare într-o ţinută sobră, îmbrăcat în costum negru şi cu cămaşă albă, ţinând cu mâna dreaptă de colţul unui drapel. Mesajul ar fi următorul: „Traian Băsescu-Atitudinea care schimbă România“. Pe pliante apare şi sigla Partidului Democrat-Liberal.

 

Postelnicescu se autoinvită în viitoarea conducere interimară a PNL Argeş

 

Deşi regretă debarcarea lui Adrian Miuţescu de la şefia partidului, Marius Postelnicescu încearcă să îşi menţină puterea în PNL Argeş în condiţiile în care supremaţia a fost preluată de către gruparea Andrei Gerea-Ion Popa. Intervievat de TOP pe această temă, preşedintele PNL Piteşti, fost vicepreşedinte la „judeţ“, spune că me-rită să facă parte din viitoarea conducere interimară a fi-lialei: „Nu am voie să nu fac parte din această conducere! Conduc PNL Piteşti, cea mai importantă organizaţie din judeţ a liberalilor, ai cărei membri reprezintă o treime din totalul membrilor pe care îi are PNL Argeş. O astfel de organizaţie trebuie reprezentată în viitoarea conducere.“, ne-a declarat Marius Postelnicescu. După ce Curtea de Onoare şi Arbitraj a invalidat alegerile din aprilie din PNL Argeş, decizie care a dus la dizolvarea Biroului Politic Teritorial şi la detronarea lui Adrian Miuţescu, senatorul Dan Radu Ruşanu este aşteptat în aceste zile în judeţ pentru a pune la cale o echipă interimară de conducere. Amintim că Marius Postelnicescu a fost un apropiat în partid al lui Adrian Miuţescu.

 

Noul prefect este convins că mulţi social-democraţi şi liberali vor sări în barca PD-L

 

Gheorghe Davidescu, prefectul judeţului Argeş numit la propunerea PD-L, a anunţat ieri că îşi dă demisia din funcţia de secretar general al filialei argeşene. Totodată, prefectul a spus că este convins că în perioada următoare mai mulţi liberali şi social-democraţi din Argeş şi din ţară vor trece de partea PD-L şi vor susţine Guvernul Boc II. În ceea ce-i priveşte pe directorii de instituţii deconcentrate din Argeş ai PSD, Davidescu a spus că este posibil ca unii dintre ei să fie păstraţi în funcţii, lăsând să se înţeleagă că aceştia trebuie să se dezică de PSD.
„50% dintre liberali vor trece de partea noastră!“
Davidescu a spus că a fost deranjat de faptul că la învestirea sa în funcţia de prefect care a avut loc vineri nu a venit niciun social-democrat. Davidescu a spus că singurul social-democrat care l-a sunat şi l-a felicitat şi a anunţat că nu poate participa la eveniment a fost primarul din Piteşti, Tudor Pendiuc. „Directorii PSD era mai important să fie la învestirea mea decât la Congresul partidului de la Bucureşti, aşa cum s-a întâmplat! Poate că aşa mă făceau să le dau aviz să continue pe funcţii. În schimb, o să fie câţiva care o să fie păstraţi pe funcţii. Prima condiţie este competenţa. A doua este aceea să vină la PD-L sau să devină independenţi.“, a spus Davidescu, cel care a mai adăugat că ieri a atenţionat şi trei directori de instituţii deconcentrate din judeţ de la PD-L că riscă să fie schimbaţi din funcţii dacă nu îşi îmbunătăţesc activitatea de manageri. În ceea ce priveşte Guvernul Boc II, Davidescu a spus că este convins că acesta nu va pica la o eventuală moţiune de cenzură. „Cel puţin 10% din parlamentarii PSD vor susţine Guvernul Boc II, iar 50% dintre liberali vor trece de partea noastră. Se gândesc parlamentarii şi la scaunele lor înainte să voteze.“, a declarat Davidescu.


Sora lui Cozmâncă s-ar putea ocupa de campania din Argeş a lui Sorin Oprescu

 

Potrivit unor surse din PSD

Primarul-general Sorin Oprescu îi lasă baltă pe bucureşteni şi candidează pentru funcţia de preşedinte al ţării. Doctorul şi-a anunţat ieri candidatura pentru şefia statului. Coordonatorul campaniei sale electorale la nivel central este Octav Cozmâncă, fostul „om de fier“ al Partidului Social Democrat. Deocamdată, oficial, nu se ştie cine va conduce campania lui Oprescu în Argeş. Potrivit unor surse din filiala judeţeană a PSD, este, însă, posibil ca de campania doctorului în Argeş să se ocupe chiar sora lui Octav Cozmâncă, Lucia Chiţulescu. Ea este directorul Institutului pentru Calitatea Seminţelor şi Materialului Săditor şi ocupă această funcţie cu susţinere de la PSD. Conform aceloraşi surse, tot Lucica Chiţulescu ar urma să coordoneze acţiunea de strângere de semnături de la argeşeni penru înregistrarea candidaturii la prezidenţiale a lui Sorin Oprescu. Urmează ca sora lui Octav Cozmâncă să confirme sau să infirme informaţiile care sunt vehiculate dinspre PSD Argeş.


Excluderi de consilieri locali la PNG-CD


Florin Bolovăneanu, preşedintele PNG-CD Argeş, ne-a declarat că miercuri va avea loc o şedinţă extraordinară a Biroului Permanent al filialei, ocazie cu care vor fi luate măsuri drastice împotriva unor aleşi locali. Bolovăneanu a spus că este vorba chiar de exlucerea unor consilieri locali! „Am dat avertismente, am dat sancţiuni, văd că nu se îndreaptă lucrurile. Avem în continuare consilieri care nu ţin legătura cu partidul, care nu răspund la acţiunile noastre. În consecinţă, vom lua măsuri dure. Voi propune miercuri Biroului excluderea a cel puţin doi consilieri locali care nu mai au legătură cu partidul nostru.“, ne-a declarat Florin Bolovăneanu. Şeful PNG-CD a mai spus că numele celor care vor fi excluşi vor fi făcute publice joi şi doar dacă Biroul Permanent va fi de acord cu propunerea sa.


În cadrul PC Argeş va lua fiinţă o organizaţie de pensionari

 

Conservatorii argeşeni au decis ca în perioada următoare să constituie o organizaţie de pensionari care să vină în sprijinul persoanelor de vârsta a treia care vor să facă politică. Organizaţia de pensionari va funcţiona în cadrul PC Argeş şi va avea preşedinte, prim-vicepreşedinte şi vicepreşedinţi, urmând să primească un rol activ în campaniile electorale. Organizaţia respectivă va lua fiinţă până la alegerile prezidenţiale din acest an, au anunţat liderii PC Argeş. Totuşi, ideea nu este nouă. Prima formaţiune politică din Argeş care şi-a constituit organizaţie de pensionari a fost cea a PRM.

 

Fulga pledează pentru modificarea legii administraţiei publice


Marian Fulga, preşedintele PRM Argeş, contestă deciziile unor Consilii Locale din judeţ în urma cărora au fost schimbaţi din funcţii viceprimari de diverse culori politice. Fulga a declarat că legea administraţiei publice locale ar trebui să fie modificată pentru a nu mai permite ca aceste schimbări să se facă atât de uşor ca în prezent. „Nu este normal să se poată schimba viceprimarii cu majoritate simplă. Ori, dacă la constituirea Consiliului Local este nevoie de prezenţa a două treimi dintre aleşi, atunci normal ar fi ca şi în cazul demiterii unui viceprimar să participe la şedinţe două treimi dintre consilieri şi jumătate plus unu dintre aceştia să decidă schimbarea. Aşa mi se pare firesc dar, din păcate, un astfel de principiu nu se respectă şi s-a ajuns la situaţii încordate în unele comune din acest motiv.“, ne-a declarat Marian Fulga.

 

Noul prefect a anunţat ieri obiectivele principale din mandatul său


Gheorghe Davidescu, noul prefect al judeţului Argeş, a susţinut ieri prima sa conferinţă de presă în această calitate. La întâlnirea cu jurnaliştii, Davidescu a spus că îi pare rău că a fost nevoit să plece de la Direcţia Silvică, dar a afirmat că şi după încheierea mandatului de la Prefectură tot la Direcţia Silvică va reveni. Cu ocazia conferinţei de presă de ieri, noul prefect a anunţat care sunt obiectivele sale şi a enunţat o serie de principii după care se va ghida în activitatea sa.
Obiective
Iată care sunt obiectivele lui Davidescu:
•  continuarea procesului de cla-rificare a aspectelor legate de legile fondului funciar
•  organizarea în bune condiţii a alegerilor prezidenţiale din 22 noiembrie şi 6 decembrie
•  limitarea turismului electoral la alegerile prezidenţiale
•  continuarea cererii în instanţă a anulării unor titluri de proprietate pentru terenuri forestiere obţinute ilegal, după modelul acţiunilor similare care vizează pădurea Trivale.
Principii
În ceea ce priveşte principiile după care se va ghida în activitatea sa, Davidescu a spus:
•  „mă voi implica direct în multe acţiuni, inclusiv în controale“
•  „nu voi face controale politice, primarii care îşi fac treaba bine nu vor avea probleme cu mine“
•  „nu voi da pe nimeni afară din Prefectură“
•  „nu-mi plac leneşii, mincinoşii şi hoţii“
O primă măsură luată ieri de Gheorghe Davidescu a fost aceea de păstrare Simonei Olărescu în funcţia de şef al Cabinetului Prefectului. Simona Olărescu a lucrat în această funcţie şi cu prefecţii Ion Cîrstoiu, Ion Popa şi Marcel Proca.


Primăria strânge cele mai multe impozite de la locuitorii din Găvana


O analiză din acest an a Primăriei Piteşti arată că cele mai mari impozite, ca valoare, sunt plătite de locuitorii din zona centrală, dar că cele mai multe sunt colectate din cartierul Găvana. Locuitorii din cartierul Găvana (16 452 de constribuabili) contribuie la bugetul local cu 1,93 milioane de lei într-un an, în vreme ce cele mai puţine impozite sunt colectate din zona Calea Câmpulung (doar 93 138 de lei).

•  Cel mai ieftin cartier este Războieni

Valoarea impozitelor pe cartiere
Conform analizei Primăriei, situaţia valorii medii a impozitelor plătite de contribuabili în fiecare cartier în parte este următoarea:
•  Centru - 190,90 de lei pentru fiecare contribuabil
•  Calea Câmpulung - 189,30 de lei pentru fiecare contribuabil
•  Traian - 152,82 de lei pentru fiecare contribuabil
•  Mărăşeşti - 137,73 de lei pentru fiecare contribuabil
•  Calea Bucureşti - 134,96 de lei pentru fiecare contribuabil
•  Craiovei - 124,56 de lei pentru fiecare contribuabil
•  Banat - 117,31 de lei pentru fiecare contribuabil
•  Găvana - 117,24 de lei pentru fiecare contribuabil
•  Negru Vodă - 116,47 lei pentru fiecare contribuabil
•  Tudor Vladimirescu - 115,28 de lei pentru fiecare contribuabil
•  Trivale - 115,03 lei pentru fiecare contribuabil
•  Prundu - 103,56 de lei pentru fiecare contribuabil
•  Războieni - 73,67 de lei pentru fiecare contribuabil
Valoarea totală a impozitelor colectate în cartiere
Iată însă şi care este situaţia celor mai mari încasări şi a celor mai mici încasări (din punct de vedere al valorii totale colectate) în cartiere:
1. Găvana - 1,93 milioane de lei
2. Trivale - 1,40 de milioane de lei
3. Negru Vodă - 1,12 milioane de lei
4. Prundu - 1,06 milioane de lei
5. Craiovei - 1,03 milioane de lei
6. Calea Bucureşti - 1,02 milioane de lei
7. Banat - 824 000 de lei
8. Centru - 759 000 de lei
9. Războieni - 553 000 de lei
10. Tudor Vladimirescu - 354 000 de lei
11. Traian - 350 000 de lei
12. Mărăşeşti - 329 000 de lei
13. Calea Câmpulung - 93 000 de lei 


Termoficarea aşteaptă cererile de la asociaţii pentru a da drumul la căldură

 

Aurelian Niţă, directorul serviciului public de termoficare (SPT) al municipiului Piteşti, ne-a declarat ieri că instalaţiile sunt pregătite în momentul de faţă pentru a furniza căldură către asociaţiile de proprietari. Chiar dacă în ultimele zile au fost temperaturi scăzute pe timpul nopţii în special, Niţă spune că serviciul de termoficare nu va furniza căldură decât la cererea asociaţiilor. În ultimele două nopţi s-au înregistrat sub 10 grade Celsius, aşa că sunt premizele legale furnizării agentului termic. „Nu vom da drumul la căldură decât dacă asociaţiile ne vor cere acest lucru. Suntem pregătiţi să furnizăm agent termic oricând, dar vom consulta mai întâi asociaţiile. Putem furniza chiar şi numai pe timp de noapte, şi punctual la unele asociaţii care au module termice, dar rămâne de văzut dacă vom primi cereri. Probabil că, din cauza faptului că vor avea mai mult de plătit, mulţi nu vor vrea să dăm drumul la căldură decât atunci când va fi foarte rece.“, ne-a declarat Niţă. În ciuda frigului pe timp de noapte, nicio asociaţie nu a cerut furnizarea căldurii până la această oră, deşi în apartamentele dotate cu centrale termice de apartament acestea au început deja să funcţioneze.


Consilierii îi cer primarului şi fostului prefect să achite costurile referendumului


Satisfăcuţi de eşecul plebisci-tului, eşec cauzat de participarea redusă la urne,consilierii locali de la Berevoieşti care îl contestă pe Fănel Proca îi cer acestuia şi fostului prefect Marcel Proca să achite din banii lor costurile referendumului. „Au declarat că în cazul în care nu se va întruni condiţia de participare, vor plăti din buzunarele lor. E timpul să o facă! În plus, primarului Proca îi soli-cităm demisia.“, declară pentru TOP Robert Badea, liderul de opinie al majorităţii din Consiliul Local al comunei.
Contactat de TOP, primarul nici nu vrea să audă de aşa ceva. Fănel Proca afirmă că nu va plăti din banii personali organizarea plebiscitului pentru că niciodată nu şi-a luat un astfel de angajament. Primarul spune că, de fapt, el ar fi promis că plăteşte dacă numărul votanţilor care s-ar fi pronunţat pentru păstrarea actualului Consiliu ar fi fost mai mare decât cel al berevoeştenilor favorabili schimbării Consiliului. Ori, nu a fost cazul: majoritatea votanţilor s-au pronunţat pentru dizolvarea Consiliului Local în formula sa de acum. În lipsa unei sume oficiale, cele două tabere au păreri diferite şi în privinţa costurilor referendumului. Consilierii spun că plebiscitul a costat în jur de 30 000 de lei, în timp ce primarul estimează costurile la      5 000 de lei. Fănel Proca adaugă pentru TOP că nu mai vrea un alt referendum, chiar dacă rezultatele celui de duminică le apreciază ca „foarte bune“, şi că situaţia trebuie rezolvată de către viitoarea nouă conducere a PNL Argeş, partid din care fac parte atât el, cât şi consilierii cu care a intrat în conflict. „Am fost suspendat pe un an din partid de Adrian Miuţescu. Acum, el nu mai e preşedinte al partidului. Aştept de la noii conducători să ia o decizie: ori renunţă la consilieri, ori la mine! Dacă vor să rămână cu consilierii, să mă lase pe mine să plec din PNL şi să-mi văd eu de drum!“, spune Fănel Proca.
Doar 679 de cetăţeni din comuna Berevoieşti s-au pronunţat în favoarea dizolvării Consiliului Local
Duminică a avut loc la Berevoieşti un referendum solicitat de primar pentru dizolvarea Consiliului Local. Deşi peste 1 300 de locuitori ai comunei au semnat tabelele de susţinere pentru acţiunea primarului, rezultatele referendumului au fost de natură să determine inva-lidarea referendumului. Cifrele oficiale ale referendumului sunt următoarele:
•  s-au prezentat la urne 894 de alegători
•  pentru ca referendumul să fie validat, ar fi fost nevoie de prezenţa la urne a 1 395 de alegători cu drept de vot
•  au fost înregistrate 679 de voturi DA (în favoarea dizolvării Consiliului Local)
•  au fost înregistrate 166 de voturi NU (în defavoarea dizolvării Consiliului Local)
•  au fost înregistrate 49 de voturi nule.
În consecinţă, nu mai este nevoie de organizare de alegeri, iar primarul va trebui să colaboreze în acest mandat cu actualul Consiliu Local.


Viceprimarul Cornel Ionică a fost în „vizită de lucru“ în Italia


Cornel Ionică, viceprimar al municipiului Piteşti, a lipsit săptămâna trecută de la Primărie. El nu s-a aflat în concediu, ci a plecat în „vizită de lucru“ în Italia, la invitaţia unei firme de construcţii civile şi industriale. „Am vizitat vreme de aproape o săptămână obiective importante din Italia, obiective care ne interesează şi în Piteşti să le realizăm. Am văzut parcări subte-rane, staţii de tratare a apei şi alte obiective pentru a vedea dacă putem face aşa ceva şi la Piteşti. Deplasarea a fost suportată, din punct de vedere al costurilor, de firma din Italia.“, ne-a declarat Cornel Ionică. Mai multe firme din ţară şi din străinătate şi-au manifestat interesul să investească în Piteşti într-o parcare subterană în parteneriat cu Primăria, un studiu de fezabilitate în acest sens fiind introdus pe ordinea de zi a Consiliului Local al municipiului.


Câştigurile salariale au scăzut în august


Faţă de luna precedentă, câşti-gurile salariale ale românilor au fost mai mici în august. Potrivit Direcţiei de Statistică Argeş, câştigul salarial mediu brut s-a ridicat la 1 845 de lei, iar netul, la 1 348 de lei, cu 42 de lei, respectiv cu 3%; sub nivelul lunii iulie. Statisticienii argeşeni precizează că principalele cauze ale scăderii au fost restrângerea activităţii în economie şi acordarea în iulie de sume din profitul net şi de premii ocazionale, inclusiv de prime de vacanţă. Cel mai mare câştig salarial mediu net (3 370 de lei) s-a înregistrat în industria de fabricare a produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului. În schimb, cel mai redus câştig salarial mediu net (786 de lei) l-au avut angajaţii din fabricile de articole de îmbrăcăminte.


Cele mai puţine firme din Piteşti sunt în cartierul Tudor Vladimirescu

 

Conform Listei de Firme Borg Design, datele privind localizarea operatorilor economici din Piteşti arată că cei mai mulţi agenţi econo-mici sunt în Găvana. Astfel, 19,20% din firmele din municipiu se află în Găvana, în timp ce în Centru sunt 12,25% din firme concentrate. Pe locul trei se află zona Mărăşeşti (11,12%) iar pe locul 4 zona Calea Bucureşti care concentrează 10,25% din totalul firmelor din oraş. În zona Traian (3,96%) şi în zona Tudor Vladimirescu (3,42%) se află cele mai puţine firme din oraş. Totuşi, în Mărăşeşti este cea mai mare densitate de firme la 1000 de locuitori (228,13), în Centru sunt 169 de firme la 1000 de locuitori iar în Traian sunt 100 de firme la 1000 de locuitori. Cea mai mică densitate se înregistrează în Trivale (20,16 firme la 1000 de locuitori) şi Banat (31,93 firme la 1000 de locuitori). Din punct de vedere numeric, în Găvana sunt 1 941 de firme, în Centru sunt 1 238 de firme, în Mărăşeşti sunt 1 124 de firme iar în Calea Bucureşti sunt 1 036 de firme. În Tudor Vladimirescu sunt înregistrate doar 346 de firme.


Bogaţii României: perdanţi şi supravieţuitori în urma crizei


Conform catalogului Forbes România 500 Miliardari, care a fost lansat ieri, omul de afaceri Dinu Patriciu se află pe prima poziţie a topului celor mai bogaţi oameni din România, cu o avere estimată de 2,2 miliarde de euro. Acesta este urmat de Ioan Niculae (1,2 miliarde de euro) şi Ion Ţiriac (850 - 900 milioane de euro). Locul al patrulea în top este ocupat de Gabriel Popoviciu, cu o avere estimată la 600-650 milioane euro, urmat de fraţii Emil şi Marius Cristescu, cu 600 milioane euro. Totodată, cea mai bogată femeie din România este Daniela Veronica Guşă Drăgan, cu o avere estimată la 420 - 450 de milioane de euro. Aceasta este urmată de Anca Vlad, care, la 52 de ani, are o avere estimată la 85 de milioane de euro, şi Camelia Şucu, ce are aproximativ 70 de milioane de euro. În schimb, cei mai mari cinci perdanţi ai acestui an au fost Gigi Becali, a cărui avere a scăzut cu 525 de milioane de euro, ajungând la 200 de milioane de euro, Zoltan Teszari, cu o suma mai redusă cu 500 de milioane euro, şi Sorin Ovidiu Vântu, care figurează cu o diferenţă de 425 de milioane de euro.


Inspectorii sanitar-veterinari controlează „laptele şi cornul“ în şcoli

 

Atenţie primari şi directori de şcoli!

Direcţia Sanitar Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor a lansat ample controale în unităţile de învăţământ din judeţ, cu privire la verificarea condiţiile de igienă în care se depozitează produsele alimentare din cadrul programului „Laptele şi cornul“. „Am început de la sfârşitul săptămânii trecute controalele în şcoli, creşe, grădiniţe. Am controlat aproximativ 50 de unităţi de învăţământ şi urmează ca în decursul acestei săptămâni să le controlăm pe restul, atât unităţile autorizate, cât şi pe cele neautorizate.“, a specificat Ionel Vişinescu, directorul coordonator al DSVSA. Se verifică: modul de igienizare al spaţiilor de depozitare, dacă personalul este unul care nu periclitează sănătatea copiilor, dacă există camere speciale de păstrare. „Vă daţi seama că nu este permis ca femeia de serviciu să fie abilitată să distribuie alimentele, după ce a făcut curăţenie. Cam asta controlăm. Dorim ca totul să fie în ordine şi să se păstreze igiena. Dacă nu se întâmplă acest lucru, vor fi amendaţi atât directorii, cât şi primarii.“, a mai spus Vişinescu.

 

Primăria încă aşteaptă zahărul de la UE pentru săracii Piteştiului

 

Doar 44% dintre aceştia au ridicat până acum ajutoarele constând în făină

Acţiunea de distribuire a ajutoarelor alimentare de la Uniunea Europeană pentru săracii Piteştiului (peste 12 000 de persoane) se desfăşoară greoi. Până acum nu au ajuns la Piteşti decât ajutoarele sub formă de făină, zahărul fiind aşteptat să sosească în depozitele din municipiul reşedinţă de judeţ în această săptămână. Iosiv Cerbureanu, secretarul municipiului, coordonatorul acţiunii la Piteşti, ne-a declarat că până acum au fost distribuite doar 44% din ajutoarele constând în făină, săracii oraşului nefiind foarte interesaţi de programul Uniunii Europene. Cerbureanu ne-a declarat că acţiunea va continua până la epuizarea stocurilor. Programul de acordare de ajutoare din fonduri europene pentru persoanele defavorizate prevede alocarea a 15 kilograme de făină şi a 4 kilograme de zahăr pentru fiecare pensionar cu pensie sub 400 de lei, fiecare beneficiar de venit minim garantat şi fiecare persoană cu handciap grav sau sever din municipiu şi, respectiv, din judeţul Argeş.


De azi începe acţiunea de acordare a ajutoarelor de încălzire la Piteşti


Primăria municipiului Piteşti începe astăzi una din cele mai importante acţiuni ale sezonului rece. Este vorba de acţiunea de acordare a ajutoarelor de încălzire de care se estimează că vor be-neficia circa 20 000 de piteşteni. Acţiunea debutează azi cu distribuirea şi depunerea formularelor tip şi a decla-raţiilor pe proprie răspundere privind veniturile realizate. Programul vizează familiile şi persoanele singure cu venituri reduse (sub 615 lei pe membru de familie), ajutoarele urmând să fie acordate pentru perioada 1 noiembrie 2009 - 31 martie 2010.
Unde sunt centrele de distribuţie
Plata ajutoarelor de încălzire a locuintei cu lemne, cărbuni, combustibili petrolieri se va face lunar şi nu în sumă totală (pentru toată perioada sezonului rece) cum este reglementat în prezent. Distribuirea si depunerea formularelor tip de cerere şi declaraţie pe proprie răspundere privind acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei cu gaze naturale sau cu lemne, cărbuni, combustibili petrolieri  se va face în cadrul celor 3 centre locale de colectare a cererilor, după cum urmează:
•  Centrul nr.1 - Piaţa Ceair, mezanin 1
•  Centrul nr.2 - Clubul pensionarilor Găvana - punctul termic 907
•  Centrul nr.3 - Centrul de încasări taxe şi impozite locale situat pe Bulevardul Republicii, bloc 214, parter (zona Gării)
Programul de primire a cererilor în cadrul centrelor de colectare este următorul:                       
•   Luni - Miercuri: 8,30-15,30
•   Joi: 8,30-18,00
•   Vineri: 8,30-12,30
La aceste centre se primesc cererile completate de solicitanţi până cel târziu la data de 30 a lunii.


SC Apă Canal 2000 SA Piteşti justifică majorarea tarifelor la apă şi canalizare

 

SC Apă Canal 2000 SA Piteşti a emis ieri un comunicat de presă în care reaminteşte cetăţenilor şi firmelor din municipiul reşedinţă de judeţ că la data de 1 octombrie au intrat în vigoare tarife mai mari la apă potabilă şi canalizare. Tarifele au fost aprobate de Consiliul Local al municipiului Piteşti în luna august a anului în curs. Astfel, în noiembrie vor ajunge facturi la consumatori cu tarife mai mari cu 9% decât în prezent, respectiv 2,76 lei metrul cub de apă potabilă şi 2,43 lei metrul cub pentru canalizare. Cu această ocazie, SC Apă Canal justifică decizia de majorare a preţului la apă şi canalizare astfel:
•  creşterea amortizării gene-rată de punerea în funcţiune a investiţiilor efectuate pe domeniul public de către operator din surse proprii;
•  majorarea redevenţei la apă potabilă  de la 0,15 lei/mc la 0,17 lei/mc
•  majorarea fondului IID (de dezvoltare) pentru acoperirea obligaţiilor rezultate în urma implementării fondurilor ISPA (fonduri europene) contractate de societatea Apă Canal 2000 SA Piteşti.


În acest week-end, oraşul Curtea de Argeş a fost campion la colectat deşeuri


În toate cele 8 campanii „Marea Debarasare“ organizate pînă acum în judeţul Argeş, totalul cantităţilor colectate de deşeuri de echipamente electrice şi electrocasnice este de 48,48 tone. Colectarea deşeurilor s-a realizat în mediul urban, unde au participat oraşele cu peste 20 de mii de locuitori (Piteşti, Mioveni, Curtea de Argeş şi Mioveni). Topoloveni şi Ştefăneşti au participat la o singură campanie. Agenţia de Protecţia Mediului a realizat un clasament cu cele mai multe cantităţi colectate de DEEE în oraşele din judeţul Argeş:
•  Piteşti - 16,58 tone ;
•  Curtea de Argeş - 15,56 tone ;
•  Câmpulung - 9,40 tone ;
•  Mioveni - 4,44 tone;
•  Topoloveni - 1,5 tone;
•  Ştefăneşti - 1 tonă.
La această ultimă campanie, desfăşurată sâmbătă, au fost colectate 6,8 tone de deşeuri: la Curtea de Argeş - 3 tone de deşeuri; Piteşti - 2,5 tone; Câmpulung - 0,8 tone şi Mioveni - 6,8 tone.


Greva a defectat judeţul

 

În Sănătate au lucrat doar o treime dintre salariaţi, iar pacienţii au avut de suferit • În Învăţământ, unele şcoli au avut lacăte pe uşă, iar în altele s-au dat lucrări de control • Greva de la Finanţe i-a nemulţumit pe unii dintre argeşeni • Bugetarii de la Consiliul Judeţean, Prefectură şi Primărie au lucrat normal

Sindicaliştii din Sănătate au arătat ieri că nu este de glumit cu revendicările lor. După cum au anunţat încă de luna trecută, ieri a avut loc greva, în unităţile medicale din întreaga ţară, prin urmare şi în judeţul Argeş. Protestul s-a declanşat la ora 7,00 şi se va încheia în această dimineaţă la aceeaşi oră. În cazul în care nici de această dată guvernanţii nu vor ţine cont de cererile sindicaliştilor, aceştia din urmă ameninţă cu greva generală.
Au lucrat doar o treime dintre salariaţi
Ieri, curtea Spitalului Judeţean a fost luată cu asalt de membrii Sindicatului Sanitas. Îmbrăcaţi în costume cu însemnele sindicatului, oamenii ţineau în mână pancarte. Medici, asistente medicale şi infirmiere protestau astfel faţă de decizia Guvernului privind grila unică de salarizare. Membrii sindicatului se plângeau de lipsurile cărora le fac faţă cu greu în unitatea medicală amintită şi în general în spitalele din judeţ. „Dacă nu avem ce ne trebuie nu putem face un act medical de calitate.“, spunea o asistentă medicală. Lidera sindicatului Sanitas Argeş, Doina Fănică, era în mijlocul protestatarilor. Aceasta spunea: „Se asigură doar urgenţele, fiind la serviciu o treime din sala-riaţi. Restul a intrat în grevă. Pe durata protestului se vor asigura doar urgenţele şi vor fi îngrijiţi pacienţii internaţi, însă în limita acelei treimi, de care vorbeam mai devreme. Asta înseamnă că o asistentă care va trebui să facă tratament la 40, 50 de bolnavi va începe să facă antibioticul la ora 12,00, dar va termina pe la 17,00 sau 18,00. Nu se vor recolta analize şi nu se fac decât operaţii de urgenţă.“, explica Doina Fănică.
Pacienţii au avut de suferit
Cei mai nemulţumiţi de declanşarea grevei au fost aşa cum era de aşteptat, pacienţii. Zeci de oameni veniţi cu probleme de sănătate la Spitalul Judeţean nu au fost lăsaţi să intre în unitate. Aceştia erau extrem de supăraţi, vociferând. „Ce vină avem noi? Să se ducă la Guvern şi acolo să facă scandal, nu să se răzbune tot pe noi care suntem şi aşa amărâţi. Eu sunt bolnavă şi am nevoie de tratament şi consultaţii. Ce fac acum, stau pe la porţile lor ca să mă îmbolnăvesc şi mai rău?“, spunea o bătrână supărată foc. De cealaltă parte, greviştii îşi strigau nemulţumirile. Deşi nu se manifestau gălăgios, mesajele lor erau scrise pe pancartele pe care le afişau, acestea spunând totul: „Murim în casă vouă nu vă pasă!“, ori „Să moară azi 1000, dar dintre voi să fie!“, sau „Aţi furat ca-n codru, vă cântăm Pro-hodu!“. Mişcările sindicale vor continua urmând ca sindicatele din sănătate să-i organizeze propriul ca-lendar al protestelor.


Unele şcoli au avut lacătele la uşă, iar în altele s-au dat lucrări de control


Majoritatea profesorilor argeşeni a fost ieri în grevă generală. Acest lucru înseamnă că dascălii fie nu au fost la ore, fie au supravegheat elevii prezenţi, fie au fost prezenţi în şcoală pentru diferite alte activităţi, mai puţin pentru a preda elevilor. Dacă unii elevi au fost în vacanţă pentru o zi, bucurându-se de acest lucru, alţii au fost la cursuri, deoarece profesorii lor nu au dat semnătură pentru a participa la greva ge-nerală.
„Noi am făcut ore şi alţi colegi au dat lucrare la matematică!“
Dacă în unele unităţi de învăţământ, precum Colegiul „Zinca Golescu“, „bătea vântul“, în altele elevii mişunau pe coridoare şi mergeau la ore deoarece au dat chiar şi lucrări. Spre exemplu, la Colegiul I.C. Brătianu, majoritatea elevilor a mers la cursuri şi a făcut ore, ba chiar a dat şi lucrări de control. „Noi am fost chemaţi la şcoală. Suntem clasa a XII-a şi într-un fel ne pare bine că am venit la şcoală, pentru că nu ne permitem să lipsim. Unii colegi au dat chiar şi lucrare la matematică. Doar unii dintre profesori pun absenţe în catalog, alţii nu.“, a spus Elena, elevă în clasa a XII-a, la Colegiul I.C. Brătianu.
„Cine a fost de acord cu greva a semnat în condică!“
„Toată lumea e la şcoală, atât profesori, cât şi elevi. Cine a fost de acord cu greva, va semna în condică scriind grevă şi nu i se va mai ponta ziua de muncă.“, a spus Barbu Miu, directorul Colegiului I.C. Brătianu. Acesta a explicat că profesorii din cadrul instituţiei de învăţământ pe care o reprezintă, sunt în totalitate prezenţi la şcoală, deoarece au fost anunţaţi de către sindicalişti prea târziu pentru a pregăti un orar special. Ca atare, toţi dascălii şi profesorii sunt la şcoală, însă, cei care   s-au ataşat grevei vor semna în condică cuvântul grevă şi nu vor preda. „Din 85 de cadre didactice, aproximativ 30 au dat semnătură că vor grevă. Nu sunt împotriva grevei, însă trebuie să decurgă totul firesc, pentru a nu zăpăci copiii.“, a mai spus directorul Colegiului I.C. Brătianu.
„Avem lacătele la uşă la toate şcolile din Curtea de Argeş!“
La Curtea de Argeş, unităţile de învăţământ au avut lacătele la uşă. „Toate unităţile din Curtea de Argeş, plus de pe văile: Topologului, de la Sălătruc la Poenari, Valea Argeşului, de la Arefu la Băiculeşti, Valea Vâlsanului, de la Brădet la Stroeşti, Valea Râului Doamnei, de la Nucşoara la Pietroşani, au lacătele la uşă. Tot ce înseamnă salariat, astăzi (nr. ieri) a stat acasă, adică 1500 de cadre didactice.“, a spus Luminiţa Negrilă, lidera de sindicat al Sindicatului Învăţământului Preuniversitar Curtea de Argeş, afiliaţi direct FSLI. Aceasta a spus că oamenii sunt indignaţi şi contestă faptul că  învăţământul nu ocupă locul pe care îl merită în grila de salarizare. „Ne aşteptam ca Guvernul să se aşeze deja la masa de negocieri. Dacă vor negocia, vom renunţa la restul manifestărilor. Nu mai suportăm să fim umiliţi!“, a mai spus lidera de sindicat.
Elevii cu dizabilităţi au făcut ore
Copiii cu dizabilităţi din cadrul şcolilor speciale au făcut ieri ore, deşi a fost grevă. „La învăţământul special sunt copii cu probleme, cu dizabilităţi şi e normal ca profesorii să îşi continue activitatea.“, a declarat Adrian Voica, liderul de sindicat al SIPA Muntenia. Potrivit acestuia, 93% dintre profesorii afiliaţi la sindicatul SIPA Muntenia au semnat pentru susţinerea grevei. De Ziua Internaţională de luptă pentru o muncă decentă, sărbătorită pe 7 octombrie, profesorii vor desfăşura un miting la Bucureşti.    


Greva de la Finanţe i-a nemulţumit pe unii argeşeni


Uşa Finanţelor Publice a stat ieri închisă pentru contribuabili. Sub ochii liderului sindical Ştefan Grigore, doi paznici au avut grijă ca nimeni să nu pătrundă înăuntru. Zeci de angajaţi au stat pe holul de la parterul instituţiei care-şi are sediul pe bulevardul Republicii din Piteşti, refuzând să intre la lucru, respectând astfel consemnul de grevă generală de o zi. Greviştii de la Finanţele Publice din Argeş au protestat împotriva tri-miterii forţate a bugetarilor în concediu fără plată, a legii salarizării unitare şi împotriva concedierilor preconizate. De cealaltă parte a uşii, alţi nemulţumiţi, contribuabili din Piteşti, dar şi de la ţară, care nu ştiuseră de grevă şi care veniseră cu treburi la Fisc. „Am de plătit o amendă. Sunt în termenul de 48 de ore. Dacă nu o plătesc acum, plătesc toată amenda, nu la jumătate! Ce fac eu cu amenda asta?“, bombănea un piteştean. „Am venit de la Schitu-Goleşti ca să plătesc o taxă pentru paşaport. Asta este, revin mâine!“, s-a arătat mai înţelegător un argeşean din Schitu Goleşti. Administraţiile fiscale din Argeş revin astăzi la programul normal de lucru cu cetăţenii.
Angajaţii Consiliului Judeţean, ai Prefecturii şi ai Primăriei Piteşti au lucrat normal


Deşi mulţi dintre bugetari s-au aflat ieri în grevă generală, au fost şi funcţionarii care nu au aderat la această mişcare de protest. Astfel, angajaţii Primăriei Piteşti, cei ai Prefecturii Argeş şi cei ai Consiliului Judeţean au fost ieri la lucru normal, ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat.
Neafiliaţi la sindicate şi teama de bani puţini
La Primăria Piteşti nu exista nici măcar un angajat ieri care să fie în grevă. Toţi îşi vedeau de treabă, deşi se interesau de protestele funcţiona-rilor din alte instituţii. Decizia de a nu participa la grevă a fost luată încă de vineri. Sindicatul din Primărie şi-a consultat membrii dacă vor să intre sau nu în grevă luni, 5 octombrie, însă aceştia nu au fost de acord să protesteze. Principala lor argumentaţie a fost că o zi de grevă ar fi însemnat reducerea veniturilor şi aşa destul de mici. La Prefectura Argeş şi la Consiliul Judeţean Argeş a fost o cu totul altă situaţie. În ambele cazuri, angajaţii nu au putut intra în grevă deoarece nu sunt afiliaţi la niciun sindicat. În consecinţă, ei nu pot organiza proteste, aşa că au mers la serviciu ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat cu ceilaţi colegi ai lor bugetari aflaţi în grevă.


Două drumuri din Argeş, în topul celor mai bune şosele din ţară

 

Revista Capital a realizat, împreună cu specialişti în infrastructură şi Poliţia Rutieră, un top al celor mai bune şosele din România. Au fost luate în calcul criterii precum calitatea şi starea asfaltului, prezenţa şi calitatea iluminatului şi marcajului rutier. În acest top apar şi două drumuri din Argeş, dar printre acestea nu se numără şi Centura Ocolitoare a Piteştiului care intră în categoria autostrăzilor. Iată care sunt cele două drumuri incluse în top şi caracterizarea acestora făcută în Capital:
•  DN7 Piteşti - Târgovişte - „Porţiunea spre Târgovişte dinspre Piteşti este destul de bine asfaltată şi este marcată corespunzător, însă este foarte intens circulată, fapt ce determină de multe ori aglomeraţii pe un sens sau altul.“
•  DN6 Piteşti - Craiova - „Asfalt foarte bun, însă destul de îngust şi foarte frecventat de camioane, motiv pentru care depăşirile sunt destul de  periculoase, mai ales că porţiunea cuprinde şi foarte multe curbe.“.


Cătălin Teodorescu, eliberat din funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii Sanitar-Veterinare

 

Argeşeanul Cătălin Teodorescu nu mai este vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, funcţie cu rang de subsecretar de stat. Teodorescu a fost eliberat din acest post printr-o decizie a primului-ministru Emil Boc. Nu a fost dat publicităţii un motiv oficial al deciziei, iar Cătălin Teodorescu nu a putut fi contactat ieri pentru explicaţii. Surse din PD-L Argeş, partid în conducerea căruia se află, spun, însă, că Teodorescu ar fi cerut chiar el eliberarea din funcţie din cauza unor neînţelegeri cu preşedintele Autorităţii, Marian Zlotea. Cătălin Teodorescu a ocupat doar o jumătate de an postul de vicepreşedinte al ANSVSA, numirea sa făcându-se la sfârşitul lunii martie a acestui an.


Va pica, de această dată, Guvernul?

 

PSD a anunţat că susţine moţiunea de cenzură pe care vrea să o depună PNL

Scena politică rămâne agitată şi după ruperea coaliţiei PD-L-PSD. Ieri, social-democraţii au anunţat că PSD, abia intrat în opo-ziţie, va susţine moţiunea de cenzură pe care PNL vrea să o depună împotriva Guvernului Boc II. Dacă parlamentarii PSD vor vota cot la cot cu peneliştii, Guvernul Boc II va pica. Amintim că moţiuni de cenzură au mai existat, dar ele au fost respinse atât timp cât PSD a stat la guvernare. Problema este că PNL nu vrea să iniţieze moţiunea alături de PSD, aşteptând doar semnăturile celor de la UDMR. Iată care sunt opiniile unor parlamentari de Argeş de la cele trei partide implicate în legătură cu şansele de reuşită ale acestei moţiuni.
Tămagă susţine că nu e nevoie de altă criză
„Consider că nu este nevoie de altă criză politică. Nu ar mai trebui luate măsuri drastice, pentru că orice criză în plus nu face bine. PSD a luat însă o decizie şi noi, parlamentarii, ne vom supune ei. Nu ştiu dacă această moţiune va duce la căderea Guvernului, este greu de spus. Votul majorităţii va decide în acest sens. Vom vedea ce va fi.“, ne-a declarat senatorul Constantin Tămagă. 
„Rămâne de văzut!“
Andrei Gerea, deputat PNL: „La ora asta nu ştiu încă ce şanse de reuşită are pentru că nu ştiu dacă o vom putea iniţia sau nu. Rămâne de văzut dacă UDMR va semna alături de noi moţiunea. În condiţiile în care PSD nu participă la iniţierea ei, susţinerea UDMR pentru este obligatorie. Fără semnăturile lor, nu putem depune o moţiune de cenzură. Dacă ne vom înţelege cu ei, rămâne de văzut ce se va întâmpla la vot.“.
„Moţiunea are şanse să treacă!“
Sorin Pandele, deputat PD-L:  „Moţiunea de cenzură are şanse să treacă dacă discuţiile dintre PNL şi PSD sunt clare. De altfel, cele două partide au colaborat întotdeauna bine, şi în lunile în care PSD se afla la guvernare, inclusiv în comisile parlamentare. Moţiunea asta poate avea suuces, poate avea şi o alta, dar a trei oară nu ar mai vota prea mulţi pentru că nimeni din Parlament nu-şi doreşte să avem alegeri anticipate.“.


Maşina celor de la Renault va putea fi urmărită vineri la Piteşti

 

Veste bună pentru iubitorii de Formula 1

Echipa Renault F1 va pune în scenă o demonstraţie de Formula 1 la Piteşti, vineri, 9 octombrie. Evenimentul va avea loc pe o pistă special amenajată în imediata apropiere a Stadionului Municipal „Nicolae Dobrin“, în avanpremiera spectacolului Renault Roadshow de la Bucureşti (10-11 octombrie). Pe o pistă lungă de 800  de metri, fanii Formulei 1 vor putea admira de aproape monopostul Renault F1 de anul trecut, R28. La volanul acestuia se va afla cel de-al treilea pilot al echipei, brazilianul Lucas Di Grassi. Julien Piguet, pilot profesionist şi cascador, va face acrobaţii şi demonstraţii cu Mégane Trophy.
Primarul Piteştiului va fi gazda evenimentului
Tudor Pendiuc, Primarul Municipiului Piteşti, şi François Fourmont, Directorul General al Grupului Renault în România, vor fi gazdele evenimentului. Spectacolul este organizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Piteşti şi susţinerea Jandarmeriei Piteşti, Poliţiei, Poliţiei Comunitare Piteşti, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş şi a Serviciului de Ambulanţă Argeş.
Programul evenimentului:
Vineri, 9 octombrie:
l ora 14:00, deschiderea evenimentului
l Conferinţă de presă. Participanţi: François Fourmont, directorul general Dacia şi Grup Renault România, Tudor Pendiuc, primarul municipiului Piteşti, Liviu Ion, director de comunicare Grup Renault România, Lucas Di Grassi, cel de-al treilea pilot Renault F1 Team şi Julien Piguet
l15:00     Deschiderea paradei
l15:00-15:30     Parada piloţilor de Formula 1
- Paradă Renault Mégane Trophy
- Demonstraţie Formula 1
l 15:30  Festivitate de închidere.
Restricţii de trafic:
În perioada 8 octombrie (ora 06:00) - 9 octombrie (ora 18:00), zona evenimentului va fi închisă circulaţiei auto pentru amenajarea pistei, instalarea paddock-ului şi montarea elementelor de securitate.

 

inapoi la lista de articole

Mircea Draghici - Īncep lucrările de refacere a Transfăgărăşanului

22 mai 2012

Comunicat Mircea Draghici 15.05.2012

15 mai 2012

Mircea Draghici - Ziua Familiei

15 mai 2012


Link-uri utile


PSD


PES


TSD


Victor Ponta


Adrian Nastase


Andrei Dolineaschi


Catalin Nechifor


Claudiu Manda


Cosmin Nicula


Ecaterina Andronescu


Georgian Pop


Ioana Pop


Ion Iliescu


Marius Lazar


Radu Mazare


Valeriu Zgonea


Victor Ciutacu


Daciana Sarbu


Corina Cretu


Consiliul Judetean Arges

Site-ul oficial al Consiliului Judetean Arges


Primaria Municipiului Pitesti

Site-ul oficial al Primariei Municipiului Pitesti


PSD Arges

Site-ul oficial al Partidului Social Democrat Filiala Arges


Imnul de campanie

Imnul de campanie PSD


Melodie populara PSD IF Domnesti


Primaria Municipiului Curtea de Arges


BitPress