Revista presei

vezi toate articolele

Revista presei argesene 6 februarie

6 feb 2009 | publicat in Anonim

VINERI, 6 FEBRUARIE 2009
TOP
Octavian Ştireanu, instalat în funcţia de secretar de stat la Ministerul Culturii

Argeşeanul Octavian Şti-reanu, fost candidat al PSD pentru funcţia de senator la Piteşti în campania din 2008 pentru alegerile parlamentare, a fost instalat miercuri în funcţia de secretar de stat în Ministerul Culturii. Ştireanu fusese numit în această funcţie de mai mult timp, dar de abia în această săptămână a apărut în Monitorul Oficial decizia de instalare pe post. Ştireanu a obţinut cele mai multe voturi în colegiul Piteşti pentru Senat, însă acestea nu au fost de ajuns ca el să ajungă parlamentar, votul uninominal permiţând accesul în Parlament direct doar celor care au obţinut peste 50% din voturi.


Conservatorii se simt trădaţi din cauza împărţirii funcţiilor
Nemulţumiri mari în PC
Împărţirea funcţiilor între PSD şi PD-L pentru condu-cerea instituţiilor deconcentra-te şi din ministere pare să nu ţină cont până acum de PC, partid care a intrat în Parlament graţie alianţei cu PSD. Chiar dacă liderii naţio-nali ai PC au obţinut funcţii importante în cele două Camere ale Parlamentului, ne-mulţumirile sunt mari atât la Centru, cât şi în Argeş. Niciun conservator argeşean nu a fost numit în funcţii de conducere, la fel cum şi la nivel central în-târzie numirile. „Nu putem decât să aşteptăm, dar spe-ranţa că vom obţine nişte funcţii nu ne-am pierdut-o.", ne-a declarat Adrian Bughiu, preşedintele organizaţiei de tine-ret a PC Argeş. Tonul altor conservatori este însă altul.
„Mă simt păcălit!"
Sub protecţia anonimatului, alţi conservatori au cuvinte grele la adresa partenerilor din PSD. „Au avut nevoie în campanie de Antenele lui Voiculescu şi gata, au uitat de noi! Nici nu ne mai bagă în seamă!", ne-a declarat un membru al PC Argeş. „Să zică mersi că i-am băgat în Parlament, că altfel erau mai rău ca PNŢCD!", a venit imediat re-plica social-democraţilor, dar tot sub protecţia anonimatului. Sin-gurul care are curajul de a spune lucrurilor pe nume este fostul deputat de Argeş al PC Dragoş Dumitriu, cel care spunea că are promisiuni pentru o funcţie în Ministerul Turismului. „Sunt dezamăgit şi supărat din cauză că mi s-a promis ceva şi nu se întâmplă nimic! A fost o vrăjeală, probabil, mă simt păcălit! Până la urmă, şi eu şi alţi colegi de-ai mei de la PC am cheltuit bani în campania electorală pentru a ajuta alianţa PSD-PC. Sper însă ca lucrurile să intre cât mai repede pe făgaşul normal şi să fie respectate promisiunile făcute încă înainte de alegeri.", ne-a declarat Dragoş Dumitriu.

 

Trei parlamentari de Argeş au votat pentru un buget mai mare decât în 2008
Opinia publică este indignată că, în plină criză, Camera Deputaţilor şi-a aprobat, pentru 2009, un buget de cheltuieli cu 22% mai mare decât cel din 2008. Potrivit site-ului oficial al Camerei, dintre cei 9 deputaţi de Argeş, la votarea bugetului au fost prezenţi în sală doar 3: Sorin Pandele şi Sorin Buta, ambii de la PD-L, şi Filip Georgescu, de la PSD.
(Au absentat Radu Vasilică, Mircea Drăghici, Bogdan Niculescu Duvăz şi Ion Burnei, toţi de la PSD, Cristian Boureanu, de la PD-L, şi Andrei Gerea, de la PNL. Este posibil, însă, ca Gerea să fi părăsit sala alături de colegii lui din PNL, în semn de protest faţă de un abuz de procedură al majorităţii PSD-PD-L, referitor chiar la bugetul Camerei pe 2009). Pandele, Buta şi Georgescu au votat pentru adoptarea acestui buget. Chestionaţi de TOP pe această temă şi întrebaţi dacă votarea unui astfel de buget nu este cumva o nesimţire într-o perioadă în care românilor de rând li se cere să strângă „cureaua", fiecare dintre cei trei şi-a explicat votul. Ce nu au ştiut să explice este de ce Senatul a putut să-şi aprobe un buget mai mic decât cel din 2008, iar Camera Deputaţilor, nu.
„Cheltuielile sunt justificate"
Sorin Pandele, deputat PD-L de Costeşti: „Faţă de bugetul prognozat iniţial, proiectat de fosta conducere a Camerei, s-a renunţat la foarte mult. De pildă, n-au mai fost alocaţi bani pentru studioul de televiziune al Parlamentului şi nici pentru serele pentru flori, care erau o prostie. Nu au crescut nici sumele forfetare pentru deputaţi. Trebuia, însă, să aprobăm bani pentru studiile de prefezabilitate şi fezabilitate pentru hotelul în care vor fi cazaţi, pe viitor, parlamentarii. Sumele pentru aceste studii au plusat la buget. Vreau să spun, însă, că alocarea acestor bani era absolut necesară pentru că se cheltuie foarte mult, la ora actuală, pentru cazarea de-putaţilor. Ori un hotel al Parlamentului va conduce la scăderea drastică a cheltuielilor respective. Precizez că nu s-au dat bani pentru începerea lucrărilor de construire a hotelului, ci doar pentru aceste studii de prefezabilitate şi fezabilitate. Prin urmare, toate cheltuielile prinse în bugetul Camerei pe 2009 sunt justificate şi nu este vorba de o nesimţire din partea noastră, a celor care am votat bugetul.".
„Este un buget de funcţionare curentă, fără investiţii"
Sorin Buta, deputat PD-L de Câmpulung: „Este un buget pentru funcţionarea curentă a Camerei Deputaţilor. Sumele în plus faţă de anul trecut rezidă din creşterea preţurilor, ca de exemplu, la utilităţi. Nu este vina noastră că au fost majorate aceste preţuri. Diferenţele în plus trebuie acoperite. Şi la consiliile judeţene veţi întâlni situaţii similare. Bugetele sunt mai mari decât în 2008 pentru că, între timp, au crescut preţurile la diverse, inclusiv la utilităţi. Trebuie precizat, însă, că, faţă de bugetul pe care îl propusese fosta legislatură, cel votat acum este cu 25% mai mic. Am «tăiat» o serie de investiţii, cum ar fi televiziunea Parlamentului, hotelul pentru parlamentari sau serele pentru flori. Nu ştiu de ce Senatul a aprobat un buget mai mic decât cel de anul trecut.".
„Majorarea bugetului Camerei nu se va regăsi în salariile parlamentarilor"
Filip Georgescu, deputat de Topoloveni al PSD Argeş: „Este o părere greşită despre acest buget. Majorarea bugetului Camerei nu se va regăsi în salarii, nu înseamnă că vor creşte veniturile parlamentarilor. O să mă explic: sunt 200 de persoane angajate de PNL anul trecut la Parlament. Ce facem, nu le asi-gurăm salarii, îi trimitem acasă? Deci trebuie prevăzute fonduri şi pentru ei. De asemenea, nu ştiţi, dar în Parlament liberalii au gestionat dezastruos patrimoniul. Sunt băi distruse, mi-e ruşine de cum arată unele toalete, în Camera Deputaţilor nu merg sistemele electronice de vot şi votăm degeaba dacă suntem căscaţi şi nu ne ducem la alt pupitru... O asemenea clădire reprezentativă pentru orice stat trebuie să arate aşa cum trebuie, de asta am votat pentru majorarea bugetului.".


Miuţescu şi Gerea se vor „război" pe data alegerilor din PNL Argeş
Delegaţia Permanentă judeţeană de mâine a PNL Argeş va stabili data alegerilor interne din partid. Stabilirea datei ar putea provoca dispute aprinse. Asta pentru că Adrian Miuţescu şi Andrei Gerea au opţiuni total diferite şi în această privinţă. Miuţescu a anunţat public că ar vrea ca scrutinul să se desfăşoare în aprilie sau mai, oricum după congresul extraordinar, de la nivel central, al PNL, care va avea loc pe 20 şi 21 martie. Gerea nu a exprimat public o opinie, dar, potrivit unor surse din partid, el şi-ar dori ca alegerile din filială să fie programate în prima parte a lunii martie, înainte de congres. Cu ce l-ar avantaja pe Adrian Miuţescu, actualul preşedinte, ca scrutinul intern să se desfăşoare după congresul naţional? Un răspuns ar fi acela că, la congres, Miuţescu speră să obţină un nou mandat de vicepreşedinte la nivel central, funcţie pentru care sigur va candida. Ori, cu o confirmare de la centru, altfel s-ar prezenta Adrian Miuţescu la startul alegerilor din PNL Argeş. Pe lângă Miuţescu şi Gerea, pentru preşedinţia PNL Argeş ar putea candida şi liderul PNL Piteşti, Marius Postelnicescu. Precizăm că Delegaţia Permanentă de mâine, care reuneşte liderii, parlamentarii, consilierii judeţeni şi locali, primarii, viceprimarii şi directorii PNL Argeş, se va desfăşura în sala de şedinţe a Consiliului Judeţean, cu începere de la ora 11.

Vasile Mihăilescu cere susţinerea IMM-urilor
Vasile Mihăilescu, prim-vicepreşedinte al PNŢCD Argeş, ne-a declarat că perioada de criză pe care o traversează ţara ar putea fi evitată dacă factorii de decizie s-ar implica. „Suntem în plină criză economică şi financiară şi se pare că nimeni (mă refer la cei care au în mână pârghiile necesare şi, evident, şi puterea) nu vrea să facă nimic pentru a face această perioadă mai suportabilă. Cu un buget cârpit, construit parcă împotriva tuturor previziunilor, se încearcă numai soluţii de supravieţuire, fără a fi luate în calcul ipotezele vehiculate de specialişti pentru atenuarea efectelor crizei. PNŢCD-ul este un partid de dreapta şi este normal ca soluţiile oferite de doctrina noastră să fie complet diferite de cele încercate în acest timp. Această criză va dovedi odată pentru totdeauna că nu marii coloşi industriali sunt cei care vor revigora economia, ci societăţile private mai mici. IMM-urile vor dovedi că sunt soluţia salvatoare în aceste vremuri tulburi, ele reprezentând surse sigure de dezvoltare şi menţinere a unui echilibru economic şi social. De aceea considerăm că măsurile de atenuare a crizei trebuie să aibă ca pilon principal susţinerea întrepriderilor mici şi mijlocii, singurele capabile să contrabalanseze efectele negative ale situaţiei actuale.", ne-a declarat Vasile Mihăilescu.

 


 

inapoi la lista de articole

Mircea Draghici - Īncep lucrările de refacere a Transfăgărăşanului

22 mai 2012

Comunicat Mircea Draghici 15.05.2012

15 mai 2012

Mircea Draghici - Ziua Familiei

15 mai 2012


Link-uri utile


PSD


PES


TSD


Victor Ponta


Adrian Nastase


Andrei Dolineaschi


Catalin Nechifor


Claudiu Manda


Cosmin Nicula


Ecaterina Andronescu


Georgian Pop


Ioana Pop


Ion Iliescu


Marius Lazar


Radu Mazare


Valeriu Zgonea


Victor Ciutacu


Daciana Sarbu


Corina Cretu


Consiliul Judetean Arges

Site-ul oficial al Consiliului Judetean Arges


Primaria Municipiului Pitesti

Site-ul oficial al Primariei Municipiului Pitesti


PSD Arges

Site-ul oficial al Partidului Social Democrat Filiala Arges


Imnul de campanie

Imnul de campanie PSD


Melodie populara PSD IF Domnesti


Primaria Municipiului Curtea de Arges


BitPress