Revista presei

vezi toate articolele

Revista presei argesene 6 martie 2009

6 apr 2009 | publicat in Anonim

LUNI, 6 APRILIE 2009

TOP

Postelnicescu a fost reales preşedinte al PNL Piteşti

El a câştigat alegerile din partid cu doar 8 voturi în faţa contracandidatului Radu Perianu
Cu doar 8 voturi în plus faţă de Radu Perianu, contracandidatul său, Marius Postelnicescu a obţi-nut sâmbătă un nou mandat de patru ani de preşedinte al PNL Piteşti. Disputa s-a dat doar între cei doi, Narcis Sofianu retrăgându-se din cursă. Adunarea Generală a partidului care l-a ales pe preşedinte şi noul Birou Municipal de conducere a fost una tensionată, cu vociferări sin sală, cu discursuri critice, dar şi cu contre între Adrian Miuţescu şi Andrei Gerea.

În an electoral, doar 8% din partid şi-au plătit cotizaţia

La începutul Adunării, care a avut loc în incinta fostului Centru de Calcul, Marius Postelnicescu a prezentat raportul de activitate pentru mandatul său, de la finele lui 2005 până la alegerile de sâmbătă. Referitor la performanţele electorale ale PNL Piteşti, Postelnicescu şi ceilalţi membri ai conducerii partidului au catalogat ca „slab" rezultatul obţinut în alegerile pentru Consiliul Local: 11, 21% şi doar 3 consilieri municipali. Rezultatul a fost, însă, pus pe seama prezenţei reduse la vot a piteştenilor. Cât despre procentul de numai 7, 83% obţinut de Anca Barbu în alegerile pentru funcţia de primar, eşecul a fost explicat prin „notorietatea lui Tudor Pendiuc". În raport, conducerea PNL Piteşti s-a declarat nemulţumită şi de scorurile de la alegerile parlamentare (în care, un eşec a suferit şi Marius Postelnicescu), dar şi pentru acestea a găsit pe ce să dea vina: „Procentele obţinute nu au fost cele dorite din motive de neinformare a populaţiei privind votul uninominal, electoratul dând un vot politic candidaţilor.". Din raportul financiar, prezentat de către trezorierul partidului, am reţinut că anul trecut, an electoral, doar 104 membri ai PNL Piteşti, adică numai 8%, şi-au achitat cotizaţia! Incredibil, dar adevărat, printre cei care nu şi-au plătit cotizaţia s-au numărat directori PNL de servicii deconcentrate! „Poate fi remarcată absenţa directorilor susţinuţi de partid, care, de multe ori, au neglijat să-şi plătească şi cotizaţia.", se arată în raport, fără a fi făcute nomina-lizări. Tot în raport se spune că partidul nu a fost în stare să atragă sponsori, acţiunile PNL Piteşti fiind plătite din puţinii bani adunaţi din puţinele cotizaţii plătite la zi.

„Sper să înlocuim Simfonia Lalelelor cu Simfonia Crinilor!"

Adunarea Generală a PNL Piteşti s-a bucurat de prezenţa prim-vicepreşedintelui liberal Ludovic Orban. Grăbit să ajungă la Bucureşti, la congresul Tineretului Naţional Liberal, Orban a stat doar câteva zeci de minute, timp în care a rostit şi un scurt discurs. „Nu pot să cred cât de proşti sunt guvernanţii! Acest Guvern este mult mai prost decât mă aşteptam!", a spus prim-vicepreşedintele PNL în faţa celor 200 de delegaţi prezenţi la Adunare. „Şi la noi sunt mincinoşi, dar infinit mai puţini decât la PSD şi la PD-L. Pesediştii şi pedeliştii sunt răi, tupeişti şi răzbunători şi folosesc şantajul. Noi nu suntem aşa!", a vituperat Ludovic Orban. „Sper ca, în Piteşti, să înlocuim Simfonia Lalelelor cu Simfonia Crinilor!", a încheiat Ludovic Orban, cu speranţa că viitorul candidat al PNL pentru funcţia de preşedinte al ţării, Crin Antonescu, va obţine un procent foarte bun în Piteşti, la alegerile prezidenţiale de peste câteva luni.

Tinerii i-au făcut galerie lui Perianu

Radu Perianu a fost primul care a vorbit dintre cei trei care îşi anunţaseră candidatura pentru preşedinţia PNL Piteşti. „Nu trebuie să fim prea mândri de noi!", a spus Perianu, criticând rezultatele electorale slabe ale organizaţiei, prezenţa scăzută la Adunarea Generală (doar 201 persoane dintr-un total de 1 400 de membri), divizarea partidului în două tabere şi intrarea PNL Piteşti pe mâinile unui grup mic de persoane. „Sunt mulţi liberali cărora li s-a făcut lehamite şi au plecat acasă. Trebuie să revenim la entuziasmul anului 2004!", a îndemnat Radu Perianu, consilier municipal. Discursul său a primit aplauze şi urale din partea tine-rilor grupaţi într-o parte a sălii: „Radu, Radu!", au scandat ei.

Postelnicescu a invocat experienţa pe care o are

În replică la cele spuse de Radu Perianu, Marius Postelnicescu a declarat că este gata să demisioneze din funcţia de preşedinte dacă cineva poate dovedi că din cauza lui „nu mai vine lumea" în PNL Piteşti. În discursul său, Postelnicescu a invocat experienţa politică şi administrativă pe care o are, ca lider al partidului, consilier judeţean şi ca fost director al Administraţiei Naţionale Apele Române. „Oamenii au văzut ce pot şi au spus că, uite, băiatul ăsta îşi face treaba!". Discursul lui Postelnicescu a fost perturbat de tinerii susţinători ai lui Perianu care, întâmplător sau nu, începuseră un dute-vino continuu, ieşind şi intrând în sală. Adrian Miuţescu, preşedintele PNL Argeş, cel care a prezidat Adunarea, spre nemulţumirea deputatului Andrei Gerea, prezent şi el în prezidiu, i-a pus pe tineri la punct, cerându-le să facă linişte.

Sofianu şi-a retras candidatura în favoarea lui Perianu

„Îmi pare rău că în 2005 am optat să-l susţin pe Marius Postelnicescu pentru funcţia de preşedinte.", a declarat de la tribună Narcis Sofianu, cel care ar fi trebuit să candideze şi el pentru şefia PNL Piteşti. „În ultimul timp, săgeata liberală, la Piteşti, nu mai este în sus, ci bleagă!", a adăugat el, anunţându-şi retragerea din cursă şi susţinerea pentru Radu Perianu. Sofianu s-a retras ştiind că nu are nicio şansă. „Hai, hai, lasă-ne!", a fost el apostrofat din sală de Cornelia Domnişoru, fost consilier municipal, cea care, de altfel, a avut de vociferat şi de comentat critic la mai toate discursurile.

Ce se întâmplă cu Florin Călinescu?

Prorectorul Universităţii de Stat din Piteşti, Gheorghe Crivac, a vrut să renunţe să mai candideze pentru Biroul Permanent Municipal. Crivac s-a declarat nemulţumit că actorul Florin Călinescu nu mai este băgat în seamă de partid: „Să-l ţinem aproape de noi. Am vorbit cu el şi mi-a spus că nimeni din PNL nu-l contactează.". Primind asigurări de la Adrian Miuţescu că actorul-politician va fi reintegrat în partid, Crivac a candidat în cele din urmă.

Un vot important pentru preşedinte de la soţia lui

De la Adunarea Generală a PNL Piteşti nu putea lipsi Corina Postelnicescu, soţia preşedintelui. Ea a votat „pentru continuitate", după cum ne-a declarat, adică, desigur, pentru realegerea soţului său. În schimb, Radu Perianu, care nu este căsătorit, nu a putut avea parte de un vot „de familie". Spre deosebire de soţia lui Postelnicescu, prietena lui Perianu nici nu vrea să audă de politică: „Nu-i place că fac asta!", ne-a spus consilierul municipal. Printre cei care au votat s-a numărat şi Valerian Jinga, fostul director al Direcţiei Silvice, căruia i s-a oferit posibilitatea să vorbească şi să voteze în sală, iar nu în cele două cabine de vot, din cauza problemei pe care o are cu piciorul. Amintim că, în urmă cu doi ani, fostului director i-a căzut pe piciorul stâng o bucată de fier, ceea ce îl costă două operaţii.

Contre Miuţescu-Gerea

La Adunarea de sâmbătă s-a consumat un nou episod din disputa Adrian Miuţescu-Andrei Gerea. Acesta din urmă a fost nemulţumit că Miuţescu a supus votului  lista nominală a delegaţilor liberali din Piteşti pentru conferinţa judeţeană a PNL Argeş din aprilie înainte să se ştie rezultatele alegerilor pentru şefia PNL Piteşti. Deşi a invocat statutul, Gerea nu a avut câştig de cauză. Cu doar 5 voturi împotrivă, sala i-a dat dreptate lui Miuţescu, iar lista a fost votată. Pe Andrei Gerea l-a enervat şi faptul că Adrian Miuţescu a pre-luat de unul singur frâiele şedinţei, prezidând-o cu de la sine putere. Cei doi se vor confrunta pentru funcţia de preşedinte al PNL Argeş, la alegerile programate pentru 25 aprilie.

Doar 8 voturi diferenţă

Începută în jurul orei 10, Adunarea Generală a PNL Piteşti s-a încheiat seara târziu. Marius Postelnicescu a obţinut 100 de voturi, iar Radu Perianu, 92. Deşi, iniţial, se anunţase că în sală sunt 201 persoane cu drept de vot, la numărătoare liberalii au constat că 9 nu şi-au mai exprimat votul. De ce? Unii spun că nu au mai avut răbdare să aştepte să voteze din cauza unor probleme de sănătate şi că au părăsit sala înainte de începerea votării. Vicepreşedinţi au fost desemnaţi Radu Perianu, Mihai Brăslaşu, Mihai Badea şi Gheorghe Crivac.

Noul Birou Permanent Municipal al PNL Piteşti:

Preşedinte
»  Marius Postelnicescu
Vicepreşedinţi
»  Radu Perianu
»  Mihai Brăslaşu
»  Mihai Badea
»  Gheorghe Crivac
Membri         
»  Florin Gardin
»  Valerian Jinga
»  Cătălin Drăghici
»  Adrian Tase
»  Andrei Moşteanu
»  Alexandru Stan
»  Marius Cristea
»  Rodica Macicaş
»  Elena Grigorescu
»  Florin Baboi
Membri de drept
»  Filica Delureanu (ca preşedinte al organizaţiei de femei)
»  Sorin Anduţa (ca preşedinte al organizaţiei de tineret, până la clarificarea disputei Alexandru Ştefan - Mihai Petre)

 

 

Nicolescu mizează pe o prezenţă de peste 35% la vot

Constantin Nicolescu, preşedintele PSD Argeş, a declarat că speră într-o prezenţă la vot pentru alegerile europarlamentare de peste 35%. Asta, în condiţiile în care un sondaj de dată recentă a reliefat faptul că doar circa 20% dintre români ar vrea să participe la euroscrutin! „Noi sperăm într-o prezenţă mai bună la vot, mizăm pe cel puţin 35%. Ar însemna foarte mult pentru toată lumea dacă prezenţa la vot ar fi una bună. În ceea ce priveşte rezultatele PSD Argeş, sperăm să ne clasăm în primele 5 organizaţii din ţară. Avem resursele necesare să facem acest lucru, aşa cum am reuşit de fiecare dată să fim în top.", a declarat Constantin Nicolescu. PSD Argeş va constitui în această săptămână echipele de coordonare a campaniei electorale pentru fiecare colegiu uninominal în parte, deşi alegerile europarlamentare sunt pe listă naţională.

 

 

 

Filip Georgescu vrea descentralizare şi în pescuit

Deputatul de Topoloveni al PSD Filip Georgescu a iniţiat, alături de alţi colegi de partid, un proiect de lege care vizează modificarea actelor normative care reglementează pescuitul în ţara noastră. Georgescu, membru al Comisiei de Agricultură şi Silvicultură din Camera Deputaţilor, a declarat că principalele prevederi noi în domeniul pescuitului privesc atribuirea fondurilor de pescuit cu drept de preempţiune celor care fac investiţii în ele şi descentralizarea în domeniul acordării autorizaţiilor de pescuit. Filip Georgescu susţine că este normal ca autorizaţiile să nu mai fie eliberate în sistem centralizat, de către Ministerul Agriculturii, ci de către autorităţi judeţene competente care cunosc foarte bine situaţia reală din fiecare judeţ.

 

 

Neguş spune că Proca ar putea „zbura" din funcţia de prefect

Prefectul judeţului Argeş Marcel Proca s-a arătat surprins neplăcut de vestea că o parte din pădurea Trivale unde funcţionează celebrul parc cu acelaşi nume, a fost retrocedată. De aceea, el a chemat parlamentarii pentru a vedea în ce condiţii titlurile de proprietate pot fi anulate, promovându-se un proiect de lege în acest sens. Ion Neguş, secretarul PRM Argeş, consideră însă că Proca este în mare pericol! „Proca este în pericol. Dacă se pune cu băieţii deştepţi care au teren în Trivale, atunci îl zboară ăştia din funcţie! Adevărata lumină în acest caz o poate face doar şeful Direcţiei Silvice Piteşti, Gheorghe Davidescu. El este cel care trebuie să facă publică lista iniţială cu punerile în posesie, acolo se vor vedea mulţi granguri din Argeş.", a declarat Ion Neguş.

 

 

 

Fostul deputat de Argeş Dragoş Dumitriu, în cărţi pentru şefia unei agenţii

Fostul deputat de Argeş al Partidului Conservator Dragoş Dumitriu nu a mai candidat în alegerile din 2008, fiindu-i promisă o funcţie importantă într-un minister al noului Guvern. Dumitriu a aşteptat ce a aşteptat după care a criticat pu-blicul modul în care PSD ar trata PC, neprimind nici el, şi nici alţi colegi ai săi funcţii. Acum, însă, situaţia pare să se fi schimbat. Dragoş Dumitriu are mari şanse să obţină o funcţie de preşedinte al unei agenţii din subordinea unui minister. Este vorba de o funcţie de preşedinte al unui institut de cercetare în domeniul turismului care urmează să fie înfiinţat. Aşa se face că Dragoş Dumitriu va lucra în subordinea ministrului Turismului, Elena Udrea, cea al cărei nume îl „adoptase" pentru o adresă proprie de e-mail...

 

 

 

Ludovic Orban îl susţine pe Miuţescu pentru preşedinţia PNL Argeş

Cel puţin declarativ, Adrian Miuţescu şi-a asigurat susţinerea prim-vicepreşedintelui PNL, Ludovic Orban, pentru un nou mandat de lider al filialei din Argeş a liberalilor. Într-o conferinţă de presă organizată sâmbătă în incinta Rectoratului Universităţii de Stat din Piteşti, Orban a avut cuvinte de laudă pentru Miuţescu: „Îl apreciez. A luat filiala de la zero, de la un personaj de tristă amintire (nr - se referea la Mircea Cioara, fostul liderr al PNL Argeş), şi a urcat partidul în procente.", a declarat prim - vicepreşedintele libe-ral. Cu aceeaşi ocazie, Ludovic Orban a criticat excesul de zel al Parchetului şi al Poliţiei în cazul arestării lui George Becali, considerând, totodată, că scandalul respectiv a fost provocat ca să distragă atenţia opiniei publice de la acuzaţiile care îi sunt aduse familiei Băsescu. Pe de altă parte, Orban a afirmat că nu Mircea Geoană, „aghiotantul lui Traian Băsescu", ci Crin Antonescu este contracandidatul perfect pentru actualul şef al statului. Ludovic Orban a mai precizat că, în cazul în care Antonescu va fi ales preşedinte al ţării, el va candida pentru şefia PNL. Ca fost ministru al Transporturilor, Orban a criticat faptul că Radu Berceanu a lăsat de izbelişte proiectul construirii tronsonului Piteşti - Curtea de Argeş - Sibiu, parte a coridorului IV Paneuropean, şi că nu trece la reabilitarea drumului naţional 73 C Câmpulung - Curtea de Argeş - Râmnicu Vâlcea, aflat într-o stare deplorabilă, deşi, spune el, „totul era pregătit de către Guvernul PNL pentru a se trece la lucrări".

 

 

 

EDIRORIAL- MIHAI PAUL CODUNAS

Liberalii din Piteşti au refuzat reformarea partidului, reformă pe care o putea pune pe roate doar un nou preşedinte, altul decât Marius Postelnicescu. Nu mai contează că el a câştigat cu mari emoţii, la doar opt voturi diferenţă de Radu Perianu. Ceea ce contează este realitatea că partidul a optat pentru continuitate în condiţiile în care scorurile electorale ale PNL Piteşti, obţinute sub conducerea lui Postelnicescu, au fost foarte slabe.
De altfel, rezultatele din alegeri sunt singurul criteriu obiectiv în baza căruia o formaţiune politică trebuie să îşi judece liderul. Restul, de cele mai multe ori, sunt elemente subiective, care ţin de simpatii, antipatii şi de relaţiile personale, mai bune sau mai proaste, care există între membrii partidului şi preşedinte. Iată, însă, că PNL Piteşti nu a ţinut cont de contraperformanţele electorale ale echipei sale de conducere şi i-a dat iarăşi girul.
La alegerile locale de anul trecut, PNL Piteşti a câştigat doar trei mandate în Consiliul Municipal. Procentul, puţin peste 11%, este jenant pentru un partid cu pretenţii. Şi mai rău de atât, candidatul liberal pentru funcţia de primar, Anca Barbu, a fost votat de sub 8% dintre piteştenii veniţi la urne. Iarăşi un rezultat penibil. Nici la parlamentare, liberalii lui Marius Postelnicescu nu au rupt gura târgului. Din contră.
În loc să-şi găsească o vină pentru toate aceste eşecuri, vină pe care să şi-o asume bărbăteşte, Postelnicescu şi oamenii lui au căutat explicaţii în altă parte. Au pus insuccesele ba pe seama prezenţei reduse la vot, ba pe seama notorietăţii lui Tudor Pendiuc. Având în vedere că a înghiţit aceste „argumente", votându-l din nou pe Marius Postelnicescu, este limpede că partidul s-a resemnat. Asta pentru că, la următoarele alegeri, din 2012, piteştenii nu vor da nici atunci năvala să voteze şi, pe de altă parte, pentru că, desigur, Pendiuc va fi cel puţin la fel de celebru ca şi în urmă cu un an.
Chiar în raportul financiar redactat la finele primului său mandat de preşedinte al PNL Piteşti şi prezentat la alegerile de sâmbătă, Marius Postelnicescu însuşi a atras atenţia că, în 2008, într-un an electoral, doar 8% dintre membrii partidului şi-au plătit cotizaţia. Mai grav, nici măcar directorii liberali de instituţii nu s-au achitat de această obligaţie. În plus, tot din raport aflăm, partidul nu a fost deloc interesant pentru sponsori. Bun, în atare condiţii, de ce PNL Piteşti nu şi-a taxat preşedintele? În calitatea sa de lider, Postelnicescu are şi responsabilitatea de a gestiona cum se cuvine afacerile administrative ale partidului.
PNL Piteşti a ales să bată pasul pe loc. Nu este greu de anti-cipat că rezultatele partidului la viitoarele alegeri nu vor fi deloc strălucite. Cel mult la fel de proaste ca cele de anul trecut. Deşi, nu este exclus ca partidul să înregistreze o cădere consistentă, riscând, am mai spus asta, ca, la alegerile locale din 2012, să nu mai câştige nici măcar trei mandate în Consiliul Local.

 

 

 

ARGESUL

Iani Popa, revoltat că a fost exilat la Iaşi: „Guvernul Boc a făcut o mare măgărie!"

Fostul prefect Ion Popa s-a declarat extrem de nemulţumit de modul în care Guvernul Boc a făcut redistribuirea în judeţe a inspectorilor guvernamentali. Aşa se face că Popa a ajuns să se ocupe de problemele din Iaşi, în timp ce fostul prefect de la Botoşani, Gheorghe Sorescu, ar urma să se ocupe de judeţul nostru. Ion Popa crede că dispoziţiile au fost date numai pentru ca foştii prefecţi liberali să renunţe la calităţile lor de inspectori guvernamentali. „Având în vedere că aceste numiri au fost făcute în bătaie de joc, sunt foarte mari şansele ca eu să refuz. În proporţie de 99% nu voi accepta ceea ce mi s-a propus. Au trimis oameni să muncească în bătaie de joc. Pe mine m-au trimis în Iaşi, pe fostul coleg de la Botoşani la Argeş, şi tot aşa. Ne-au trimis în celelate părţi ale ţării. Este o măsură absolut iresponsabilă şi ipocrită. Premierul Emil Boc ţipă că este criză şi că trebuie făcute reduceri de cheltuieli, dar pe noi ne trimite în alte părţi din ţară, ceea ce presupune cheltuieli suplimentare cu cazare, transport, navetă. Eu am şi un copil care este minor şi situaţia se complică. Este foarte puţin probabil să accept ceea ce mi s-a oferit, pentru că programul este de la ora 8 la 16 în fiecare zi. Pur şi simplu, vor să facă angajări în bătaie de joc. Au dat dovadă de mare neseriozitate. Sunt destui foşti prefecţi care probabil că vor renunţa şi ei. Era mult mai logic să ne dea atribuţiuni, pe diferite domenii, la noi în judeţe, pentru că ştim deja care sunt problemele şi astfel ajutam şi judeţul, şi guvernul. Dar ei vor altceva şi au recurs la astfel de măgării", a precizat Ion Popa, care a anunţat că va aduce mai multe informaţii în cadrul unei conferinţe de presă.
Nici fostul prefect de Botoşani nu pare prea dispus să ajungă în Argeş."Nu ştiu dacă voi accepta această misiune. Voi analiza şi voi decide", a declarat Gheorghe Sorescu.

 

 

Preşedintele reales Postelnicescu:Curăţenie de primăvară în P.N.L. Piteşti!

 

Marius Postelnicescu a fost ales pentru un nou mandat preşedinte al P.N.L. Piteşti, sâmbătă, în amfiteatrul de la Centrul de Calcul. Aproximativ 200 de liberali cu drept de vot au fost prezenţi la alegeri. Ca invitaţi, au venit prim-vicepreşedintele P.N.L. Ludovic Orban, care a spus că ar dori ca "în Piteşti să înlocuim Simfonia Lalelelor cu Simfonia Crinilor" şi a catalogat bătălia pentru alegerile prezidenţiale de anul acesta drept cea mai mare pentru P.N.L. în ultimii 20 de ani. Printre invitaţi s-a numărat şi primarul de la Câmpulung, Călin Andrei, care a stat până în momentul votului. După ce l-a criticat cu atacuri directe pe Marius Postelnicescu, Narcis Sofianu a anunţat că renunţă la candidatură şi că îl sprijină pe consilierul local Radu Perianu. Atmosfera se tensionase deja, iar Perianu părea că se bucură de susţinerea organizaţiei de tineret, cel puţin a unei părţi din ea, în timp ce Postelnicescu venea cu sprijinul seniorilor şi al femeilor. Rezultatul a fost însă unul foarte strâns. Pentru preşedinte, au fost exprimate 192 de voturi dintre care 100  pentru Marius Postelnicescu şi 92 de voturi pentru Radu Perianu. Vicepreşedinţi au fost aleşi Silviu Mihai Badea, Radu Perianu, Mihai Brăslaşu şi Gheorghe Crivac. Membrii biroului au fost aleşi, în ordinea voturilor primite: Andrei Moşteanu, Marius Constantin Cristea, Adrian Tase, Florin Baboi,  Valerian Jinga, Florin Gardin, Alexandru Bogdan Stan, Rodica Macicaş, Cătălin Iulian Drăghici  şi Elena Grigorescu Elena. La aceste nume se mai adaugă, de drept conform statutului, preşedintele organizaţiei de Femei - Filica Delureanu - şi preşedintele T.N.L. Piteşti - Sorin Anduţă, cel puţin până când se va decide cine va fi preşedinte după ultimele evenimente.
Dispută între Miuţescu şi Gerea
În timpul în care încă se numărau voturile pentru a fi anunţată noua conducere a organizaţiei, iar o parte din membri au plecat, s-a produs un prim moment de dispută directă între Adrian Miuţescu şi Andrei Gerea. Preşedintele P.N.L. Argeş şi cel care vizează această funcţie s-au certat pe tema legalităţii aprobării listei delegaţilor la alegerile din 25 aprilie de la nivelul judeţului. Gerea, sperând încă în victoria lui Perianu, a cerut să se aştepte noua compoziţie a biroului organizaţiei municipale, înainte de a se face nominalizarea. El a susţinut că membrii care vor participa la alegerile de la conferinţa judeţeană ar trebui să conţină membrii viitorului birou. Gerea a susţinut chiar că o parte din şefii de cartiere ar putea fi schimbaţi, ca atare nu ar avea rost să fie nominalizaţi pentru a vota. "Noi nu avem puterea să votăm ceva ce este prins de drept în statut. Prin urmare trebuie să aşteptăm nominalizarea noii conduceri", a precizat Gerea, care, la un moment dat, a cerut chiar să se printeze statutul partidului. "Am fost rugat să aprobăm această listă înainte să plece toată lumea. Oricum, pe lista participanţilor de drept fac parte ambii candidaţi la preşedinţie. Nu este nicio problemă. Marea majoritate a celor care sunt acum şi cei care s-au mai înscris pentru a face parte din noul birou sunt pe listă, listă care mai poate suporta o lărgire. Nu putem să aşteptăm să vină alţii la putere şi să schimbe preşedinţii de cartier ca să mai facem o şedinţă nu ştiu când. A fost aprobată ordinea de zi cu acest punct pentru alegerea delegaţilor la conferinţa judeţeană. În statut se menţionează că sunt delegaţi cei care au avut cele mai bune rezultate la alegeri, primii opt, aşa că aceştia vor rămâne oricum, indiferent de compoziţia acestui viitor birou. Aceşti delegaţi trebuie aprobaţi nominal, pentru că eu aşa trebuie să prezint lista în Biroul central", a precizat liderul P.N.L. Argeş. Sătul de "conversaţie", Miuţescu a supus la vot aprobarea delegaţilor. În sală, numai cinci persoane au fost împotriva acestei acţiuni.  
„Ne deschidem porţile către toţi piteştenii!"
După aflarea rezultatului, Marius Postelnicescu l-a felicitat pe Radu Perianu şi a anunţat că în organizaţia pe care o conduce, cine nu munceşte şi nu participă la şedinţe va fi exclus. Adică, va începe o campanie de curăţenie de... primăvară. De asemenea, Postelnicescu a mai precizat că vrea ca, prin ajutorul obţinut de la intelectuali, să determine partidul să se aplece către marea masă a populaţiei, schimbând discursul de la cel destinat elitelor, la cel destinat populaţiei obişnuite, marea masă de votanţi. "Vreau să le mulţumesc tuturor celor care m-au votat şi celor care nu m-au votat, pentru că cei care nu m-au votat au făcut-o dintr-un singur considerent: ştiau că eu sunt preşedinte şi că nu mă supăr dacă dau voturi şi pentru colegul meu, Radu Perianu, a glumit Postelnicescu. Sunt mulţumit că am demonstrat că în P.N.L. există democraţie, competiţie şi că suntem deschişi, motiv şi pentru care am invitat presa pe toată durata alegerilor. Nu sunt răzbunător, ştiţi asta, şi vreau să îl felicit pe bunul meu prieten Radu, care este un liberal care a muncit, care este un bun orator. Să sperăm că vom avea un birou eficient în care ne vom înţelege. Pentru că noi avem proiecte, dar, dacă nu sunt votate anumite măsuri în birou, nu le vom putea pune în aplicare. Şi nu vreau ca atunci când nu facem ceva din cauza votului în birou, să cadă vina pe preşedintele organizaţiei municipale. Indiferent însă de cum va arăta biroul, va fi o curăţenie pe statut, aşa cum am promis, cum nu s-a mai văzut. Sunt persoane care sunt prieteni cu mine, care o să plângă, dar vor fi avertizaţi, invitaţi... vom trece prin toate etapele partidului. Fiecare membru trebuie să participe măcar de două ori la şedinţa de birou, să se informeze, să cunoască numărul secretariatului municipiului Piteşti, să cunoască numărul secretarei de la organizaţie... Aşa am înţeles, că dorim curăţenie şi o vom face! Am deschis lista cu cei mai buni prieteni din partid, restul... vă daţi seama ce o să se întâmple! Vreau ca toată lumea să respecte partidul şi să fie activă. Trebuie să avem grijă să fim pregătiţi pentru alegerile interne de la judeţ, pentru alegerile de la europarlamentare şi cele prezidenţiale. Trebuie să deschidem partidul către oameni, către masa largă, nu să rămânem concentraţi pe cei 10% din electorat, intelectualii. Trebuie să convingem cât mai mulţi oameni să vină în partid, nu doar lideri. Trebuie să fim alături de oamenii care ar putea intra în şomaj de la Arpechim, de cei care ar putea avea de suferit dacă Dacia nu va mai avea comenzi din Germania în toamnă... Trebuie să fim deschişi către toţi piteştenii şi să beneficiem de sprijinul intelectualilor, altfel, vom rămâne tot un partid de 10-15%", a fost mesajul lui Postelnicescu.

 

 

Orban a venit în Argeş ca să-l susţină pe Miuţescu

 

Prim-vicepreşedintele P.N.L., Ludovic Orban, a fost prezent, sâmbătă, la Piteşti, pentru a se întâlni cu preşedinţii de organizaţii şi cu primarii liberali din judeţ, dar şi pentru a participa la alegerea noii conduceri a P.N.L. Piteşti.
La rectoratul Universităţii Piteşti, Orban a discutat cu liberalii despre pregătirea alegerilor europarlamentare, stabilindu-se un obiectiv pe ţară de 22-25%. Orban a evitat să spună direct că prezenţa sa la Piteşti înseamnă garanţii acordate pentru Miuţescu, care candidează pentru un nou mandat la şefia organizaţiei judeţene, dar a subliniat sprijinul pe care îl acordă conducerea centrală. „Toată lumea cunoaşte relaţia mea foarte bună cu Adrian Miuţescu, toată lumea ştie că am colaborat foarte bine. Este practic omul care a luat organizaţia judeţeană de la un personaj de tristă amintire, de la un scor de 4%, şi a reuşit să o crească şi mai ales să dezvolte un potenţial de creştere ulterior". Orban a criticat guvernarea Boc pe care o consideră... surprinzător de incapabilă. „Nu există zi de la Dumnezeu să nu mai facă o prostie. Nu credeam că pot să fie atât de incapabili, atât de disperaţi, atât de dezorientaţi. Boc nu înţelege nimic din ceea ce se întâmplă, nu mai zic de miniştrii Pogea şi Videanu. Nu au absolut niciun fel de reacţie la ceea ce se întâmplă în România şi în economia românească".
"În spatele arestării
lui Becali stă fostul colaborator al Securităţii, Băsescu"
Orban susţine că întregul scandal în care personaj principal este Becali a fost pus la cale pentru a distrage atenţia de la dezvăluirile şi declaraţiile nefericite din familia Băsescu. „Aici trebuie să discutăm şi de sistemul de tip poliţienesc perfecţionat de Traian Băsescu. Spun perfecţionat pentru că el există de pe vremea lui Năstase, pentru că dacă ne aducem aminte D.N.A. nu este creaţia lui Băsescu, este creaţia domnului Adrian Năstase, era P.N.A. pe vremea respectivă. Niciun dosar instrumentat de D.N.A. împotriva unor lideri politici, oameni în funcţii publice, nu s-a finalizat cu o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, nu am avut decât show-uri mediatice, nu am avut decât abuzuri împotriva unor cetăţeni români. La ora actuală este o instituţie care nu face dreptate în România, ci comite abuzuri.  Arestarea lui Gigi Becali este un exces de zel atât din partea Poliţiei, cât şi din partea Parchetului. Reţinerea de 29 de zile nu este motivată, nu are temei. Hai să fim sinceri, Gigi Becali este un pericol social?! Sigur că este un pericol social când apare la televizor, că este un fals model pentru români şi pentru generaţia tânără, dar nu este un pericol social aşa cum este prevăzut în Codul de Procedură Penală. În mod evident mă asociez analiştilor care au spus clar că de fapt scandalul Becali este născut ca să stingă scandalul generat de familia Băsescu. Mai ales cele legate de averea şi de implicarea reprezentanţilor familiei Băsescu în tot felul de afaceri oneroase. Fabrica de îngheţată pe care a băgat-o în faliment nu a putut să producă averea familiei Băsescu. Casa din Mihăileanu arată lipsa de scrupule şi de moralitate. Ca primar general şi-a repartizat o casă la care nu avea dreptul legal! Şi alte case care vedeţi că uşor-uşor ies la iveală. Produs al regimului comunisto-securist. Despre Traian Băsescu, chiar dacă nu poţi să demonstrezi, toată lumea ştie că a fost un colaborator, dacă nu cumva agent al securităţii.  Singura realizare a lui Băsescu este că a readus P.S.D.-ul la putere, în rest nu a făcut decât circ, scandal, show", a precizat Orban.

 

 

SOCIETATEA ARGESEANA

 

Deputatul Mircea Drăghici este în echipa naţională de campanie a PSD

Preşedintele PSD Argeş, Mircea Geoană va coordona campania electorală a partidului pentru alegerile europarlamentare. "Am decis constituirea unui grup strategic de campanie al partidului nostru şi am invitat un număr important dintre liderii partidului să facă parte din acest grup. (...)

Avem o echipă tehnică de campanie pe care o coordonează domnul Valeriu Zgonea, împreună cu ceilalţi colegi din staff-ul tehnic al partidului, o echipă destul de amplă, iar din punct de vedere al coordonării politice, acest grup strategic de campanie va fi condus de mine şi din el vor face parte şi domnii Iliescu, Năstase, Hrebenciuc şi un număr de alţi colegi din conducerea partidului, domnul Nica, domnul Dragnea, practic liderii importanţi ai partidului care asigură, dacă vreţi, coordonarea strategică a campaniei. Lucrurile tehnice sînt făcute de colegii care au aceste obligaţii în cadrul partidului"  a declarat Geoană imediat după constituirea echipei naţionale de campania. Din această echipă va face parte şi deputatul PSD de Argeş, Mircea Drăghici. "Mă bucur că am fost cooptat în echipa naţională de campanie. Alegerea fiecărei persoane s-a făcut în funcţie de rezultate obţinute la alegerile uninominale parlamentare" a spus deputatul argeşean. Mircea Drăghici a ieşit deputat în Colegiul Curtea de Argeş, un Colegiu greu pentru PSD Argeş. De altfel, nici un alt social-democrat argeşean nu s-a înghesuit să candideze în acest Colegiu.  

 

 

Deputatul PSD Filip Georgescu: Vinovată de ceea ce s-a întîmplat cu pădurea Trivale este conducerea

Deputatul PSD Filip Georgescu consideră că vinovată pentru defrişările din pădurea Trivale dar şi pentru împroprietăririle care au avut loc aici este conducerea I.T.R.S.V. Ploieşti.

"Eu ştiu că se face un control de la minister în privinţa a ceea ce s-a întîmplat în parcul din Piteşti, ocazie cu care vom şti cu toţii dacă s-a procedat legal cu atribuirea de terenuri unor persoane în baza legii 247 a fondului funciar. După cunoştinţa mea, aşa cum am mai spus, parcul Trivale era exceptat în totalitatea de la retrocedări. În urmă cu ceva ani, prin ordin ministerial, o serie de obiective au fost exceptate de la retrocedări, iar printre ele se afla şi parcul Trivale. Liberalii au considerat însă că nu este bun ceea ce a stabilit PSD şi au schimbat ei tot. De vină este I.T.R.S.V. Ploieşti pentru ceea ce s-a întîmplat în Trivale. Nu numai în Argeş sînt astfel de interese. Avem de-a face cu oameni foarte iresponsabili care au fost animaţi numai de bani. Fostul director general al Regiei Naţionale, un oarecare Aldea (n.r.- Dan Ioan Aldea a fost numit în 2005 în postul de director al Fondului forestier din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor-Romsilva de către fostul ministru Gheorghe Flutur, fiind prima funcţie de conducere a acestuia. Ulterior, el a fost promovat director general de către fostul ministru Dan Motreanu, după debarcarea la începutul lui 2007 a lui Simion Maftei, personaj apropiat de ex-ministrul Gheorghe Flutur) nu este deloc neştiutor despre ceea ce s-a întîmplat în pădurea Trivale, dar şi privinţa altor asemenea cazuri din ţară. S-a făcut o foarte mare greşeală. (...) Eu cred că sînt şanse de 100% ca Justiţia să anuleze punerile în posesie făcute în Trivale. Dacă s-ar studia numele, toate aceste puneri de posesie sunt nule în baza unui articol de lege", a spus deputatul social democrat, inginer silvic de profesie.

 

 

Tinerii social democraţi au plantat copaci

În luna plantării arborilor tinerii sociali democraţi argeşeni s-au pus pe plantat pomi. Acţiunea se desfăşoară în tot judeţul, în principal în oraşe. Sîmbătă, mai mulţi membri ai organizaţiei de tineret a PSD Piteşti au plantat arbuşti, în Piteşti, pe Calea Depozitelor. Cei drept nu este primul an în care organizaţia TSD Piteşti face acest lucru.   

 

 

 

Premierul Boc şi-a bătut joc de foştii prefecţi liberali

Numit inspector guvernamental la Iaşi, fostul prefect Iani Popa acuză

Schimbat din funcţia de prefect al judeţului Argeş, în urmă cu o lună, Iani Popa (foto medalion) a fost numit inspector guvernamental. De la 1 aprilie, premierul Boc i-a dat şi sarcini de serviciu, inspectorului guvernamental Iani Popa.

Acesta este desemnat să îndeplinească, la nivelul judeţului Iaşi, atribuţii ce intră în sfera de competenţă a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii. „Fişa de descriere a atribuţiilor şi responsabilităţilor şi a modului de raportare a activităţii desfăşurate se stabileşte prin ordin al ministrului transporturilor si infrastructurii. Plata drepturilor salariale ale inspectorului guvernamental şi a celorlalte drepturi aferente se realizează de Secretariatul General al Guvernului, în condiţiile legii, pe baza de pontaj şi raport bilunar de urmărire a indicatorilor punctuali ai activităţii pe care o desfăşoara în teritoriu, aprobat de ordonatorul de credite si/sau reprezentantul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii la nivelul judeţului unde îşi desfăşoara activitatea. Evaluarea anuala se realizează, în condiţiile legii, pe baza raportărilor realizate în urma activităţii desfăşurate" se spune în ordinul emis de premierul Emil Boc. De Argeş, ca inspector guvernamental se va ocupa fostul prefect de Botoşani, Gheorghe Sorescu.

„În proporţie de 99% nu voi accepta"

Fostul prefect Ion Popa este însă nemulţumit de modul în care Guvernul Boc a făcut redistribuirea în judeţe a inspectorilor guvernamentali. Ion Popa crede că dispoziţiile au fost date numai pentru ca foştii prefecţi liberali să renunţe. „Avînd în vedere că aceste numiri au fost făcute în bătaie de joc, sînt foarte mari şansele ca eu să refuz. În proporţie de 99% nu voi accepta ceea ce mi s-a propus. Au trimis oameni să muncească în bătaie de joc. Pe mine m-au trimis în Iaşi, pe fostul coleg de la Botoşani la Argeş, şi tot aşa. Ne-au trimis în celelalte părţi ale ţării. Este o măsură absolut iresponsabilă şi ipocrită. Premierul Emil Boc ţipă că este criză şi că trebuie făcute reduceri de cheltuieli, dar pe noi ne trimit în alte părţi din ţară, ceea ce presupune exact cheltuieli suplimentare cu cazare, transport, navetă. Eu am şi un copil care este minor şi situaţia se complică. Este foarte puţin probabil să accept ceea ce mi s-a oferit, pentru că programul este de la ora 8 la16 în fiecare zi. Pur şi simplu, vor să facă angajări în bătaie de joc. Au dat dovadă de mare neseriozitate. Sunt destui foşti prefecţi care probabil că vor renunţa şi ei. Era mult mai logic să ne dea atribuţiuni, pe diferite domenii, la noi în judeţe, pentru că ştim deja care sînt probleme şi astfel ajutam şi judeţul şi guvernul. Dar ei vor altceva şi au recurs la astfel de măgării", a declarat Ion Popa.

Nici fostul prefect de Botoşani, tot liberal, Gheorghe Sorescu nu pare încîntat să vină în Argeş. "Nu ştiu dacă voi accepta această misiune. Voi analiza şi voi decide", a declarat acesta cotidianului „Monitorul de Botoşani".

 

„Miuţescu este omul care a luat organizaţia de la un scor de 4% şi a reuşit să o crească"

# Orban a venit la Piteşti să-l sprijine pe liderul PNL Argeş

Prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban a fost sîmbătă la Piteşti. Împreună cu preşedintele PNL Piteşti, Adrian Miuţescu, Orban s-a întîlnit cu preşedinţii de organizaţii locale şi cu primarii liberali din Argeş.

Tema principală a fost legată de pregătirea alegerilor europarlamentare. La aceste alegeri liberalii vor să obţină un procent de 22-25%. De asemenea, Ludovic Orban a participat şi la deschiderea şedinţei pentru alegri de la PNL Piteşti.

„Îl apreciez pe domnul Miuţescu"

Pentru că în curînd vor avea loc alegeri şi la PNL Argeş, Ludovic Orban a fost întrebat dacă prezenţa sa în Argeş, în această perioadă, are legătura cu faptul că îl susţine pe Adrian Miuţescu pentru preşedinţia organizaţiei judeţene. „Toată lumea cunoaşte relaţia mea foarte bună cu Adrian Miuţescu, toată lumea ştie că am colaborat foarte bine. (...) În ce mă priveşte pe mine, repet, am avut o colaborare foarte fructuoasă şi îl apreciez pe domnul Miuţescu. Este practic omul care a luat organizaţia judeţeană de la un personaj de tristă amintire, de la un scor de 4%, şi a reuşit să o crească şi mai ales să dezvolte un potenţial de creştere ulterior". Deşi nu a spus-o în mod direct este clar că pentru alegrile de la judeţ, Adrian Miuţescu va avea sprijinul actualei conduceri a PNL, Ludovic Orban şi Crin Antonescu, cu atît mai mult cu cît se ştie că liderul liberalilor argeşeni a făcut parte dintre cei care i-a susţinut la rîndu-i pentru a prelua conducerea partidului.

„Scandalul Becali este născut ca să stingă scandalul generat de familia Băsescu"

Prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban a comentat la Piteşti şi arestarea lui Gigi Becali. „Aici trebuie să discutăm şi de sistemul de tip poliţienesc perfecţionat de Traian Băsescu. Spun perfecţionat pentru că el există de pe vremea lui Năstase, pentru că dacă ne aducem aminte DNA nu este creaţia lui Băsescu este creaţia domnului Adrian Năstase, era PNA pe vremea respectivă. Mă îngrijorează cîteva lucruri. Bilantul DNA este următorul: nici un dosar instrumentat de DNA împotriva unor lideri politici, oameni în funcţii publice nu s-a finalizat cu o hotărîre judecătoreasca definitivă şi irevocabilă, nu am avut decît show-uri mediatice, nu am avut decît abuzuri, împotriva unor cetăţeni români, nu am avut decît răfuieli care în mod evident au motivaţii cu caracter mai mult politic sau de altă natură. Din păcate la ora actuală este clar că este o instituţie care nu face dreptate în România ci comite abuzuri. Şi mai ales nu are capacitatea să finalizeze dosarele marii corupţii, ca atare nu-şi îndeplineşte menirea, aceea de a lupta împotriva corupţiei" a spus Orban referindu-se la Direcţia Naţională Anticorupţie. În legătură cu Gigi Becali liderul liberal a declarat: „In privinţa arestării lui Gigi Becali este un exces de zel atît din partea Poliţiei cît şi din partea Parchetului, în mod evident. Reţinerea de 29 de zile nu este motivată, nu are temei. Ea este stabilită în Codul de Procedură Penală cu motive clare pentru care se face reţinerea, fie că există riscul să fugă din ţară pentru a se sustrage efectului Justiţiei, fie că este un pericol social. Hai să fim siceri, Gigi Becali este un pericol social?! Sigur că este un pericol social cînd apare la televizor că este un fals model pentru români şi pentru generaţia tînăre, dar nu este un pericol social aşa cum este prevăzut în Codul de Procedură Penală. În mod evident mă asociez analiştilor care au spus clar că de fapt scandalul Becali este născut ca să stingă scandalul generat de familia Băsescu. Mai ales cele legate de averea şi de implicarea reprezentanţilor familiei Băsescu în tot felul de afaceri oneroase".

Orban a avut cuvinte critice şi l-a adresa preşedintelui României, despre care spune în plus că se află şi în spetele arestării lui Becali. Întrebat cum ar trebui să fie viitorul preşedinte al României, liberalul a răspun: „Să nu fie ca Băsescu. Băsescu a perfecţionat tipologia politicianului de tranziţie. Are toate defectele, toate tarele politicianului de tranziţie. Politicianul de tranziţie este un mare mincinos, minte în campanie de îngheaţă apele după care nici nu mai recunoaşte că a minţit. Cum este cazul şi lui Băsescu. Îmbogăţiţi din funcţiile publice pe care le-a deţinut. Fabrica de îngheţată pe care a băgat-o în faliment nu a putut să producă averea familiei Băsescu. Casa din Mihăileanu arată lipsa de scrupule şi de moralitate. Ca primar general şi-a repartizat o casă la care nu avea dreptul legal! Şi alte case care vedeţi că uşor uşor ies la iveală. Produs al regimului comunisto-securist. Despre Traian Băsescu, chiar dacă nu poţi să demonstrezi, toată lumea ştie că a fost un colaborator, dacă nu cumva agent al securităţii. Promovarea nepotismului".

„Crin Antonescu este exact opusul lui Băsescu"

PNL doreşte să cîştige alegerile prezidenţieale din toamnă. Candidatul liberalilor va fi preşedintele PNL, Crin Antonescu. Despre Crin Antonescu, prim-vicepreşedintele particului a spus: „Crin Antonescu este exact opusul lui Băsescu. Un om obişnuit, un om care a făcut carieră pe forţe proprii, prin efort şi merit propriu. Nu a fost niciodată subiectul nici unui scandal de corupţie, nu s-a îmbogăţit din funcţiile publice, nu a minţit niciodată, este un politician normal într-o democraţie, un politician de tip european". „Ce ne interesează în momentul de faţă este să căştigăm alegerile prezidenţiale. Şi ne dorim lucrul aceste nu doar pentru PNL ci şi pentru sfîrşitul tranziţiei şi pentru ca România să devină cu adevărat o democraţie liberală europenă. Ne dorim în fruntea României un om cu care să nu ne fie ruşine, un om care să ne reprezinte cu cinste, un om care să fie un exemplu de moralitate, un om care să poată transmite în exterior o imagine favorabilă României. Singura realizare a lui Basescu este că a readus PSD-ul la putere, în rest nu a făcut decît circ, scandal, show" a mai adăugat Orban.

„Nu credeam că pot să fie atît de incapabili"

Orban nu a avut cuvinte de laudă nic la adresa Guvernului şi a premierului Boc. „Nu există zi de la Dumnezeu să nu mai facă o prostie. Nu credeam că pot să fie atît de incapabili, atît de disperaţi, atît de dezorientaţi. Boc nu înţelege nimic din ceea ce se întîmplă, nu mai zic de miniştrii, Pogea şi Videanu. Nu au absolut nici un fel de reacţie la ceea ce se întîmpla în România şi în economia românească".

„Proiectul Coridorului 4 Pan European nu există fără legătură între Sibiu şi Piteşti"

Cînd a fost ministru al Transporturilor, în guvernul liberal, Ludovic Orban avea de gînd să realizeze şi două mari investiţii în judeţul Argeş: un drum expres Piteşti - Craiova şi autostradă Piteşti - Curtea de Argeş  - Sibiu. Cele două investiţii nu se mai regăsesc pe lista actualului guvern. Actualul ministru al Transporturilor, Radu Berceanu a spus doar că că nu doreşte drum expres ci că Piteşti Craiova va fi o autostradă. Întrebat ce părere are despre faptul că cele două proiecte ale sale nu se mai regăsesc în bugetul pe 2009, Ludovic Orban a declarat: „Proiectul Coridorului 4 Pan European nu există fără legătură între Sibiu şi Piteşti. Faci două bucăţi de autostradă care nu se întîlnesc între ele? Este o aberaţie. Să nu realizezi trosonul de autostradă Piteşti - Sibiu este ca şi cînd nu ai termina Coridorul 4 Pan European. Pînă la urmă poate îi vine mintea la cap. Oricum proiectul era gîndit şi pînă la urmă toate documentaţiile pe care le-am pregătit, le-am pregătit să fie realizat pe concesiune, cum este realizat tronsonul Comarnic - Braşov. Nu există nici un fel de problemă. Este numai idiosincrazie, incapacitate de a înţelege. Nu pot să-l înteleg nici pe Berceanu. Am avut impresia că ştie mult mai multe, dar m-am înşelat amarnic". Despre drumul Piteşti - Craiova pe care Berceanu vrea să-l facă autostradă, liberalul a adăugat: „ Da aici este vorba de autostrada pe care a promis că o începe în 2011. Adică este povestea cu cocoşul roşu. Şi acolo am terminat documentaţiile tehnico-economice, s-au aprobat indicatorii tehnico-economici în Guvern, am demarat licitaţia, am asigurat finanţare pentru pornirea licitaţiei. Prevăzusem 80 de miliarde în proiectul de buget, iar acum nu este nimic!".

 

 

Postelnicescu a fost reales preşedinte al PNL Piteşti

Sîmbătă, liberalul Marius Postelnicescu a fost reales în funcţia de preşedinte al PNL Piteşti. Pentru funcţia de preşedinte al PNL Piteşti au candidat, Marius Postelnicescu şi Radu Perianu.

Deşi iniţial îşi anunţase candidatura şi Narcis Sofianu acesta s-a retras, anunţînd însă că îl sprijină pe Radu Perianu. Şedinţa a fost coordonată de preşedintele PNL Argeş, Adrian Miuţescu. După votat rezultatul a fost: Marius Postelnicescu - 100 de voturi; Radu Perianu - 92. Tot sîmbătă a fost ales şi Biroului Permanent Municipal:

l vicepreşedinţi: Silviu Mihai Badea; Radu Perianu; Mihai Brăslaşu; Gheorghe Crivac

l membri: Andrei Moşteanu; Marius Constantin Cristea; Adrian Tase; Florin Baboi; Valerian Jinga; Florin Gardin; Alexandru Bogdan Stan; Rodica Macicaş; Cătălin Iulian Drăghici; Elena Grigorescu.

În discursul pe care l-a susţinut imediat după ce a aflat că a fost reales, preşedintele Marius Postelnicescu a vorbit despre curăţenia pe care o va face în partid: „Vă asigur că de luni (n.r. - azi) va fi o curăţenie pe statu,t aşa cum s-a dorit în ultima săptămînă, cum nu s-a mai văzut. Vor fi oameni care deşi sînt foarte buni cum mine care vor fi avertizaţi, invitaţi, să plătească cotizaţia, să participe măcar o dată pe lună la o adunare, ca să se informeze, să cunoscă numărul de telefon de la secretariatul municipiului Piteşti, să cunoască care sînt secretare cu care vorbesc. Pentru că aşa am înţeles de la Adunarea Generală, că dorim curăţenie. Ei, vom face curăţenie!". Postelnicescu a mai vorbit despre deschiderea partidului către personalităţi, dar şi către oameni care sînt simpatizaţi PNL dar care pînă acum nu au activat. 

 

 

 

 

ARGES EXPRES

Alecsei vrea să se facă lumină în cazul acuzaţiilor de corupţie din legislativul municipal

La sfârşitul săptămânii trecute vă informam despre reacţia dură formulată de către primarul Nicolae Diaconu (PSD), viceprimarul Costinel Vasilescu (PNL) şi consilierul local Costel Stan (PD-L) la adresa unui săptămânal local şi a altuia judeţean. Reafirmând raţiunile de utilitate publică prin care s-a obţinut votul cu scorul de 16-3 pentru trecerea terenului de la PLUS din domeniul public în cel privat al municipiului şi declanşarea procedurilor de evaluare ca prim pas spre o vânzare prin care s-ar putea obţine minim 500.000 euro - aport bugetar - aceştia au respins vehement acuzaţiile potrivit cărora votul ar fi fost cumpărat cu sume grele. Totodată, au anunţat că vor apela la justiţie pentru lămurirea situaţiei.
Nici liderul organizaţiei municipale a PD-L Gheorghe Alecsei (foto) n-a rămas fără reacţie. Reîntors dintr-o călătorie de afaceri, acesta ne-a declarat: "Totul sună ca o poveste, cu doi <<pârâcioşi>> de la PSD şi PNL care ar fi afirmat că ar fi existat o înţelegere între grupurile lor pentru vânzarea respectivului teren printr-un vot cumpărat. S-a spus despre anumite înregistrări postate pe internet şi despre acuzaţii directe la adresa primarului Diaconu, a deputatului Mircea Drăghici şi chiar a colegului nostru, Costel Stan. Situaţia este gravă, căci aduce atingere imaginii unor oameni şi a structurilor de putere din care fac parte, alese prin vot democratic. Eu cred că este cazul şi cer ca organele abilitate să se autosesizeze şi să facă lumină în această situaţie. În planul organizaţiei municipale a PD-L, vom căuta şi noi să ne lămurim cum stă treaba. După cum se ştie, personal m-am opus tranzacţiei împreună cu colegul Constantin Metehoiu şi liberalul Sorin Sorescu, şi considerând-o inoportună la acest moment, am votat în consecinţă. Dar ne-am supus jocului democratic, câtă vreme restul de 16 colegi au aprobat proiectul de hotărâre. Din punctul meu de vedere - repet - se impune ca organele abilitate să-şi facă datoria!"

 

Balada lui Gigi

Că Gigi Becali va intra în cărţile de citire de clasa a IV-a la capitolul ba inapoi la lista de articole


Mircea Draghici - Īncep lucrările de refacere a Transfăgărăşanului

22 mai 2012

Comunicat Mircea Draghici 15.05.2012

15 mai 2012

Mircea Draghici - Ziua Familiei

15 mai 2012


Link-uri utile


PSD


PES


TSD


Victor Ponta


Adrian Nastase


Andrei Dolineaschi


Catalin Nechifor


Claudiu Manda


Cosmin Nicula


Ecaterina Andronescu


Georgian Pop


Ioana Pop


Ion Iliescu


Marius Lazar


Radu Mazare


Valeriu Zgonea


Victor Ciutacu


Daciana Sarbu


Corina Cretu


Consiliul Judetean Arges

Site-ul oficial al Consiliului Judetean Arges


Primaria Municipiului Pitesti

Site-ul oficial al Primariei Municipiului Pitesti


PSD Arges

Site-ul oficial al Partidului Social Democrat Filiala Arges


Imnul de campanie

Imnul de campanie PSD


Melodie populara PSD IF Domnesti


Primaria Municipiului Curtea de Arges


BitPress