Revista presei argesene 6 iulie 2011
6 iul 2011 | publicat in Anonim
AGPRESS
Preşedintele CJ Argeş a revenit la muncă
După o perioadă de 5 luni în care a absentat atât de pe scena administrativă, cât şi de pe cea politică, preşedintele Constantin Nicolescu a revenit la conducerea Consiliului Judeţean Argeş. În cadrul conferinţei săptămânale de presă, acesta a ţinut să le mulţumească jurnaliştilor care i-au fost alături în toată această perioadă. Motivul absenţei preşedintelui CJ Argeş este atacul de cord pe care la suferit în urma aflării deciziei Instanţei de a fi arestat pentru 29 de zile. În consecinţă, acesta a suferit o intervenţie chirurgicală pe cord deschis, care a necesitat o perioadă de recuperare de 5 luni.
Constantin Nicolescu: „Mă pricep doar să repar şcoli, să am de ce să fiu anchetat"
Întrebat ce părere are în legătură cu rezultatele dezastruoase obţinute de elevii argeşeni la examenul de bacalaureat, mai în glumă, mai în serios, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, a declarat: „Mă pricep doar să repar şcoli, ca să am de ce să fiu anchetat." Constantin Nicolescu a susţinut că nu este de competenţa lui să răspundă la această întrebare, pasându-i-o vicepreşedintelui Florin Tecău.
„Sunt trist pentru ceea ce s-a întâmplat la bac. Cu toate că mulţi copii au picat, nimeni nu are voie să-i facă pe aceştia proşti, iar în ultima perioadă am auzit foarte multe persoane, care nu au nicio competenţă, dar care îi numesc astfel. Ce facem cu cei 55% dintre absolvenţii de clasa a XII-a care nu au promovat examenul? Nu este numai vina lor! Copiii au picat bac-ul din cauza sistemului şi a bulversării din învăţământ. Toate legile din ultima perioadă pe tema învăţământului au fost date de persoane care nu au tangenţe cu acest domeniu" - a precizat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Florin Tecău.
Constantin Nicolescu: "Consiliile Judeţene pot să dispară, nu e nicio problemă!"
Unul dintre subiectele abordate de preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, în cadrul conferinţei de presă, a fost, aşa cum era de aşteptat, cel al reorganizării teritoriale. „Înainte de a se face reorganizarea trebuie realizate studii pentru a vedea care este cea mai bună soluţie pentru cetăţeni. În cazul în care acestea nu sunt efectuate înseamnă că există alte scopuri. Consiliile Judeţene pot să dispară, nu e nicio problemă! Însă acestea sunt pârghii ale democraţiei şi ţin cont de părerile cetăţenilor atunci când se ia o decizie" - a declarat Constantin Nicolescu. Preşedintele CJ Argeş susţine că sunt mai importante stabilitatea oamenilor dintr-un judeţ, continuarea activităţii şi rezolvarea dificultăţilor existente în diferite domenii decât reorganizarea teritorială, care nu rezolvă niciuna dintre aceste probleme.
CJ cheamă populaţia la referendum
Nu mai este pentru nimeni un secret faptul că USL-ul nu este de acord cu reorganizarea teritorială propusă de preşedintele Traian Băsescu. În consecinţă, nici Consiliul Judeţean Argeş nu putea susţine această propunere, motiv pentru care organizează un referendum ce are ca scop aflarea părerii cetăţenilor în legătură cu această problemă. Deşi mulţi spun că referendumul nu ar mai trebui făcut deoarece decizia în privinţa reorganizării s-a amânat până în toamnă, Constantin Nicolescu, preşedintele CJ Argeş, a declarat: „Este de datoria noastră să organizăm acest referendum!" Deşi prefectul a anunţat că va contesta hotărârea CJ privind organizarea referendumului, Constantin Nicolescu a declarat că „nu a fost încălcată nicio regulă în realizarea acestei hotărâri, prin urmare o consider corectă." În cazul în care hotărârea va fi contestată de Prefectură, Consiliul Judeţean Argeş va ataca decizia acestei instituţii. Referendumul va dura o singură zi, iar la costuri încă se mai lucrează. În cazul în care se face voluntariat, costurile estimative la nivelul judeţului Argeş vor fi de 1-2 miliarde de lei vechi.
CURIERUL ZILEI
Tecău: „Elevii, faultaţi de sistem"
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Florin Tecău, s-a declarat ieri dezamăgit faţă de rezultatele care s-au obţinut în acest an la BAC. Domnia-sa a arătat că un elev nu poate fi pus în evidenţă decît printr-un sistem de învăţămînt care să recunoască particularităţile fiecăruia. Cadru didactic, acesta susţine că desfiinţarea disciplinelor tehnice a fost o greşeală fatală pentru iniţiatorii actualei Legi a Educaţiei. „Sînt trist de ce s-a întîmplat la BAC, sînt trist că am auzit din ce în ce mai mult în ultimele zile expresia „copii proşti". Nimeni nu ne dă voie să facem această afirmaţie. Sînt trist că, de foarte multe ori, de aceste probleme se ocupă oameni care nu au tangenţă cu învăţămîntul. Sînt de acord că cei care au luat zece trebuie evidenţiaţi şi promovaţi, însă 55% dintre copiii din generaţia de astăzi nu au luat Bacalaureatul. Aveam un învăţămînt profesional şi tehnic care, în ultimii patru ani, a fost distrus. Aţi întrebat elevii din mediul rural cîţi profesori au schimbat în ultimii patru ani, cu cine au făcut orele şi cum a fost făcut orarul? Avem un învăţămînt care, potrivit legii, se bazează pe competenţe şi aptitudini, dar dăm exemene bazate pe memorarea cunoştinţelor. Aţi întrebat cîţi dintre elevi îşi permit să facă meditaţii? Sînt copii care au picat BAC-ul din cauza sistemului în care este organizat astăzi învăţămîntul. Ministerul, prin noua lege, a desfiinţat învăţămîntul tehnic, noua lege nu mai ţine cont de aptitudinile şi competenţele elevului. Vechea lege îi permitea elevului să devină devină mecanic, instalator, constructor, dacă era făcut pentru asta. Acum există un examen la Matematică pentru toţi. Peste tot în Europa există diferenţieri la Bacalaureat, fiecare este de acord că fiecare copil are particularităţile lui. Legea a fost făcută de oameni care nu au nimic în comun cu ea", a apreciat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Argeş. Florin Tecău a spus că în acest an nu s-a mai pus accent nici pe simulările care s-au făcut pînă acum pentru verificarea cu-noştinţelor, profesorii fiind complet demotivaţi de actualul sistem să desfăşoare activităţi suplimentare.
Fără cadastru, dar cu judeţe desfiinţate
Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş a arătat ieri că cei care pledează pentru reorganizarea României nu se gîndesc că mai întîi trebuie finalizat procesul de cadastrare a ţării, pentru a se distinge locativ fiecare proprietate, şi apoi acţionat. „Nu avem cadastru şi ne apucăm de reorganizare", a spus Constantin Nicolescu, domnia-sa motivînd că instituţia pe care o conduce are tot dreptul să se opună prin referendum intenţiilor de regionalizare anunţate de PDL. În ciuda demersului anticipat al prefectului de Argeş de a ataca în contencios administrativ hotărîrea CJ privind consultarea populaţiei, liderul Consiliului Judeţean nu s-a lăsat intimidat, subliniind că „nu am încălcat nici o lege prin hotărîrea în care am decis organizarea referendumului". Acesta a arătat că juriştii CJ vor depune recurs la Curtea de Apel Piteşti, în cazul în care Tribunalul Argeş va admite cererea de anulare care va fi înaintată de prefect, iar dacă rezultatul final va fi în favoarea iniţiatorului, după 20 de zile se va relua procedura de organizare a referendumului. Printre problemele pe care le-ar presupune desfiinţarea Consiliului Judeţean şi a judeţului, Nicolescu s-a referit şi la blocarea proiectelor pe fonduri europene a căror beneficiar este instituţia în cauză, dar şi la structurile politice care vor trebui să se modifice conform noilor condiţii.
Pendiuc ia pulsul autorităţilor centrale
Primarul Piteştiului participă astăzi la conferinţa organizată la Bucureşti cu prilejul finalizării proiectului Proces decizional la nivelul MAI - eficienţă şi coerenţă, implementat de Unitatea de politici publice şi cofinanţat de Fondul Social European.
Lucrările conferinţei vor consta în patru paliere de discuţii, fiecare urmînd a se finaliza cu cîte o propunere politică elaborată în colaborare cu Inspectoratul General al Poliţiei Române, cu Direcţia Generală Anticorupţie, cu Direcţia Generală pentru Relaţia cu Comunităţile Locale, dar şi cu Direcţia Generală Managementul Resurselor Umane.
De muncă pentru absolvenţi
Erorile din sistemul de educaţie, dar mai ales dintre relaţia stat - elev au fost criticate ieri şi de Constantin Nicolescu. Acesta a precizat că, în loc să-i înveţe să primească bani fără să ofere ceva în schimb, Guvernul ar putea obliga firmele, în schimbul unor facilităţi financiare, să facă angajări printre absolvenţii de liceu şi de facultate.
„La noi, un absolvent de liceu este trimis imediat şomer. Este o concepţie total greşită, pentru că aşa sînt învăţaţi să cîştige bani fără să muncească. Prin lege, ar trebui ca un absolvent de liceu, ca să nu mai vorbim de unul de facultate, să fie încadrat în societăţi private, obligînd firma să-l primească un an cu 75%. Nu se face nici aşa. Îi învăţăm cu şomajul din prima zi de şcoală, fără responsabilizare, maturizare? Nici ai noştri (n.r. - PSD) nu au vrut să înţeleagă atunci cînd le-am propus. Cînd nu ne convine ceva, ne raportăm la Europa. Dacă tot îi dau şomaj, de ce nu îl oblig să şi muncească, să facă o practică ceva? La Uzină, să înveţe să fie fermier, nu, prefer să îl las şomer. Cred că aceste lucruri ar trebui clarificate între profesionişti. În momentul în care am despărţit ţara în culori politice şi spunem că unul singur are dreptate sau numai un partid are şi celelalte nu, nu cred că aplicăm metoda cea mai bună. Dar trebuie să avem răbdare şi să fim mai înţelegători unii cu alţii, să avem măcar acea dorinţă de a nu-l supăra pe cel de lîngă tine. Ei (n.r. - PDL) vin cu formule urmărind să ne încaiere unii cu alţii. Acum se gîndeşte cum să îi dau în cap, să-i ocup mai repede scaunul şi să-i iau mai repede banii din buzunar. Aceste lucruri nu ne vor duce la o viaţă mai bună", a spus Nicolescu, arătînd cu degetul spre practicile PDL.
Nicolescu cere mai mult de la Davidescu
Întrebat cum comentează ipoteza lansată luni, în conferinţa de presă, de prefectul de Argeş, conform căruia comasarea Consiliului Judeţean cu Prefectura este o variantă pe care o are în vedere de mult timp, liderul CJ, Constantin Nicolescu, nu a ezitat să spună că o astfel de gîndire este total antidemocratică. El a motivat că aceeaşi instituţie ar lua deciziile şi tot ea ar verifica dacă aplicarea lor este legală. „O astfel de variantă ar însemna atacarea directă a principiilor democratice. Nu poţi să lucrezi şi să şi controlezi aceeaşi instituţie. Nici măcar în perioada comunistă nu a existat această amestecătură. A existat Consiliul Popular, care se ocupa de problemele administrative, şi exista primul secretar, care deţinea conducerea politică. Acum, dacă vrem să desfiinţăm cele două instituţii care au atribuţii total diferite, să le cuplăm într-una, înseamnă să atacăm principiile de bază ale democraţiei. Prefecturile au rolul astăzi să coordoneze instituţiile publice privind asigurarea legalităţii şi să controleze respectarea legalităţii în judeţele respective. În momentul în care se bagă în partea pragmatică a activităţilor pe care le face Consiliul Judeţean prin tot sistemul, nu mai vorbim de respectarea competenţelor respective. Mie mi se pare că cine iniţiază aşa ceva ori nu a auzit nimic în viaţa lui despre principiile democratice, ori nu ştie ce înseamnă administraţie şi aruncă tot felul de variante pentru ca oamenii să se mai gîndească la aiureli", a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Argeş. Constantin Nicolescu a ezitat să pronunţe numele prefectului Gheorghe Davidescu, apreciind însă că „prefecturile nu ar trebui să se desfiinţeze, ar trebui consolidate cu profesionişti mai buni".
Autoironic, după cinci luni
După cinci luni în care nu a mai fost la serviciu din motive medicale, Constantin Nicolescu nu a scăpat ieri ocazia să fie şi autoironic. Acesta s-a referit la dosarul în care este anchetat, întrebat fiind despre rezultatele de la BAC. Atunci, liderul CJ a spus: „Mai bine să vă răspundă domnul Tecău. Eu vă răspund la ce mă pricep. Mă pricep să repar şcoli, asta e specializarea mea ca să pot fi anchetat".
Preşedintele Consiliului Judeţean nu s-a mai jucat cu cuvintele însă cînd a venit vorba despre Transfăgărăşan, despre care a spus direct că e un drum tot cu defecţiuni, deşi unii încearcă să-şi creeze o aură de binefăcători din „cîrpelile" executate pe tronsonul respectiv. „Realitatea e că drumul e prost în continuare. Eu am fost şi am văzut. Din cîrpelile care s-au făcut acolo nu înseamnă că s-a rezolvat problema Transfăgărăşanului. Nu se va rezolva nici mîine, nici poimîine, din cîte ştiu eu, iar anularea Raliului nu are legătură cu drumul", a acuzat acesta.
Aviz amatorilor!
„Ce văd este că se tot vorbeşte că unii care au venit ieri în judeţul ăsta nu ştiu ce mari minuni au făcut, iar cei care muncesc la proiecte, precum managementul integrat al deşeurilor, drumurile turistice, sînt ca şi inexistenţi", a acuzat Nicolescu lipsa de profesionalism pe care liderii democrat-liberali o abordează în dorinţa de a ieşi în evidenţă. Liderul CJ Argeş a sugerat că PDL nu va obţine ceea ce îşi propune, iar acest lucru este evident încă de pe acum, cînd în loc să se facă investiţii serioase în judeţ, primarii primesc cîteva zeci de mii de lei.
„S-a dat o hotărîre de vreo 250 - 300 milioane lei vechi către primari, în contul tuturor promisiunilor care li s-au făcut. Dar ei nu ştiu că nici un proiect serios nu se poate face de azi pe mîine şi bătînd din degete, trebuie să munceşti. De la a pune studiul de fezabilitate pe hîrtie pînă la a vedea realizarea pe teren durează 3-5-7 ani, timp în care trebuie să ai putere să munceşti la proiect, să ai dorinţa de a face ceva pentru semenii tăi", a conchis liderul social-democrat.
ARGES EXPRES
"Răul a triumfat în România!"
Aceasta este opinia exprimată de către liderul liberalilor argeşeni Ion Popa, la începutul acestei săptămâni, când a fost invitat la PHOENIX TV. În mare parte, discuţia s-a axat pe rezultatele catastrofale înregistrate la BAC 2011. "Eu am învăţat la Liceul de Matematică-Fizică Odobescu, din Piteşti şi, de curând, am sărbătorit împlinirea a 25 ani de la Bacalaureatul pe care l-am absolvit cu notă mare, nu-mi mai amintesc exact, dar oricum a fost peste 9! În decursul anilor nu mi-am schimbat părerea: dacă eşti pregătit temeinic, este greu să ratezi un asemenea examen, chiar dacă între timp s-au schimbat multe lucruri", a declarat invitatul.
Sistemul educaţional este bolnav
Ion Popa a spus că, în opinia sa, ar trebui analizate rezultatele la BAC sub aspectul nivelului de pregătire al elevilor, cu implicarea profesorilor şi părinţilor şi, pe de altă parte, sub aspectul sistemului educaţional. "Am rămas uluit când l-am auzit pe ministrul de resort spunând că rezultatele înregistrate la Bacalaureat dovedesc faptul că România se află la răscruce. Oare nu inconştienţa cu care acţionează dânşii ne-au adus aici?... Sistemul educaţional este subfinanţat, profesorii sunt prost plătiţi şi se practică o politizare excesivă a structurilor de conducere a unităţilor şcolare. Recent am aflat că sunt destule licee în Piteşti care nu au directori, deoarece aceia care ar merita să ocupe funcţiile respective nu au carnete de membri PDL şi nici nu vor să se înscrie. De aceea, eu zic că ar fi nepotrivit să dăm vina numai pe lipsa de pregătire a elevilor, ci să mergem pe responsabilitate pornind de la vârf spre bază". Liderul liberal n-a uitat nici bulversarea permanentă din sistemul nostru educaţional supus unor reforme parcă fără cap şi coadă în ultimii 60 ani. Rezultatul: a intrat în colaps!
Politicianism ieftin, promisiuni neonorate
Aceasta a fost acuzaţia formulată de către moderatorul emisiunii pentru politicienii care în 2007 au promis majorarea salariilor din învăţământ cu 50%, dar au uitat repede făgăduiala electorală. "Dl. Miuţescu, într-o emisiune în acest studio, ne-a confirmat că a ridicat şi dumnealui mănuţa, alături de colegi, pentru majorare!" Ion Popa i-a luat apărarea colegului de partid: "Dl. Adrian Miuţescu nu avea datele complete care stăteau la dispoziţia premierului Călin Popescu Tăriceanu şi a preşedintelui Traian Băsescu. Prim-ministrul a ieşit pe post şi a spus răspicat că o asemenea majorare nu este sustenabilă. Atunci, parlamentarii liberali au făcut pasul înapoi. Preşedintele Băsescu a apărut pe posturile de televiziune şi cu morga-i triumfătoare a anunţat că a promulgat legea pentru majorarea salariilor din învăţământ. Totodată, a promis că din prima zi când noul guvern îşi va prelua mandatul, se va aplica această lege, ceea ce nu s-a întâmplat niciodată! Pentru că Tăriceanu a spus adevărul, PNL a fost taxat dur la alegeri, căci a pierdut voturi. Deci unde a fost politicianismul ieftin şi promisiunile neonorate?... Guvernul liberal a ridicat salariile şi pensiile, pentru că performanţa economică permitea asemenea măsură. Totodată, a investit enorm în infrastructură şcolară şi rezultatele începeau să se vadă. Acum promovabilitatea la nivel de ţară este sub 50%, deşi eu sunt convins că profesorii îşi fac treaba, cum spuneţi dvs. Dar în condiţiile în care sunt prost plătiţi, este normal să scadă şi performanţele!"
Tupeul şi falsele modele
Ion Popa a constatat, pe un ton trist, că "răul a triumfat în România. Ce văd şi ce înţeleg tinerii din realitatea imediată? Văd oameni politici ajunşi în guvern, care-şi iau Bacalaureatul la 25-30 ani, îl văd pe ministrul Educaţiei că n-are habar de genurile substantivelor şi alte bizarerii. Atunci consideră că o condiţie indispensabilă a reuşitei este să ai tupeu!" Cu asemenea exemple negative avem mai degrabă şansa de a regresa, decât de a progresa. Moderatorul i-a amintit un panseu celebru al unui VIP politic, care suna cam aşa: "Învăţământul românesc produce numai tâmpiţi!". Replica dată de invitat a fost deosebit de dură: "Tâmpit e el! Am rămas interzis când un Gelu Vişan, dacă e să dau un exemplu, îl contrazicea pe Dinu C. Giurescu pe teme de istorie. Apoi, ce exemplu dă d-na Udrea adolescentelor, cu poşetele şi pantofii pe care îi etalează?... Asta ca să nu mai luăm în calcul posibilitatea ca ei să înţeleagă că incompetenţii, proştii şi cei lipsiţi de educaţie o duc bine la noi, iar ceilalţi o duc rău!"
"Deşteptul învaţă din greşelile altuia"
Aşa ne învaţă înţelepciunea populară, care concluzionează că "prostul nu pricepe nimic nici din propriile-i greşeli". Ion Popa s-a folosit de exemplele modului în care au acţionat două ţări, care au folosit fonduri de preaderare şi apoi pe cele structurale primite de la UE pentru investiţii în sectoare diferite. Finlanda s-a îndreptat spre sistemul de educaţie, făcându-l poate cel mai performant de pe continentul nostru. Consecinţa: aproape n-a simţit criza economică globală care a zguduit lumea! Portugalia a investit în infrastructura rutieră şi are probleme deosebite de rezolvat. Nu s-a ocolit nici tema "grecizării", căci a devenit un bau-bau cu care guvernul nostru ne sperie: "Grecii stau mult mai bine decât noi, iar cea mai bună dovadă este faptul că 20% din sistemul bancar din România este proprietate elenă. Ei aveau câte 14 salarii şi tot atâtea pensii lunare într-un an. S-a făcut risipă şi acum a venit vremea decontului. Dar îşi vor reveni mai repede decât noi, pentru că guvernul nostru şi-a dovedit incompetenţa de prea multe ori şi mergem din rău în mai rău. De aceea, noi, USL, susţinem că este nevoie să achimbăm actuala guvernare!"
Invitatul emisiunii a anunţat că, în Argeş, potrivit sondajelor ale căror rezultate se procesau, USL are cam 70% din susţinerea electoratului, cu o pondere mai mare a PSD. Dar, asupra acestor chestiuni vom reveni.
Momentul zero al şcolii româneşti
Gavrila Moise
Tragedie mare duminică seara în toate liceele din România! La afişarea rezultatelor bacalaureatului din acest an s-a aflat că e cea mai proastă situaţie din istoria învăţământului din ţara noastră: doar 4 din 10 absolvenţi de liceu au promovat examenul! Un astfel de dezastru nu putea ocoli Curtea de Argeş, pentru că nu suntem cu nimic mai grozavi decât restul ţărişoarei. Prin urmare, doar 5 absolvenţi ai seriei de anul acesta de la Agricol au promovat bacul, 21 de la Forestier şi 42 de la Electro. Excepţia se numeşte Vlaicu, la fel ca şi în anii trecuţi, unde numai 13 elevi n-au obţinut nota de trecere. Am auzit în aceste zile tot felul de explicaţii pentru prestaţia jalnică a liceenilor: că au fost stresaţi de camerele de luat vederi, că subiectele au fost prea dificile încât ei n-au putut face deosebirea între o piesă de teatru şi un roman, ca să nu mai vorbim de faptul că n-au fost lăsaţi deloc să tragă cu ochiul la lucrarea vecinului. Şi dacă-i lăsam, ce se întâmpla? Era mai bună situaţia? Păi, dacă în zeci de licee nu s-a găsit măcar un deştept să ia nota 6, e clar că vorbim de o promoţie de liceeni slab pregătiţi şi rezultatele n-ar trebui să surprindă pe nimeni.
Adevărul gol-goluţ este că acesta este nivelul de pregătire al elevilor şi se ştia asta de demult. Ce s-a petrecut anul ăsta e un amănunt care nu trebuia scos niciodată din metodologia de organizare a examenului de bacalaureat: împiedicarea prin orice mijloace a oricărei încercări de copiere. Toleranţa faţă de elevii puturoşi care caută să-şi obţină diploma de bac copiind, alimentată fiind şi de contribuţiile generoase ale părinţilor la fondul de protocol, este vinovată nu numai de degradarea continuă a învăţământului, dar şi pentru împământenirea unei mentalităţi păguboase, cum că orice lucru se poate obţine în viaţă furând ori cumpărându-l cu bani. Mai puţin prin muncă cinstită.
Cum toate pe lumea aceasta au un început şi un sfârşit, să sperăm că bacalaureatul 2011 va însemna sfârşitul unei stări de bulibăşeală a şcolii româneşti şi momentul zero al revenirii ei la un studiu serios, la disciplină şi la o justă evaluare a efortului fiecăruia. Nu-mi pot imagina că procentul uriaş al picaţilor din acest an la bac nu va genera o analiză serioasă a procesului de învăţământ din ţara noastră, cu identificarea măsurilor de îndreptare a acestei situaţii.
Dacă se va continua însă cu bocetele pe la uşile inspectoratului şi ministerului, înjurându-i pe Funeriu şi pe Băsescu, condamnând cu mânie proletară pe cei care au inventat subiectele de la examen, înseamnă că modernizarea şcolii va întârzia şi mai mult. E momentul acum să se aleagă: toţi copiii trebuie să termine liceul? Unii nu pot sau nu vor. De ce să-i chinuim degeaba? De ce să ţinem un liceu la Auto, când de acolo în fiecare an doar 1-2 elevi au luat bacul? Mai puţine licee, cu profesori mai pregătiţi şi mai multe şcoli profesionale poate fi o soluţie.
Mă mai frământă o întrebare: şi dacă înveţi carte bine, mă ajută cu ceva în viaţă? Găsesc mai uşor un loc de muncă dacă termin primul liceul sau facultatea? Mai bine plătit? Ce şanse de realizare are în România un absolvent de facultate cu doctorat în străinătate? Pe scurt, mai merită să înveţi carte în zilele noastre?
Eu zic că da, toată viaţa aşa am crezut. E însă o altă discuţie!...
INTERES ARGESEAN
În opinia preşedintelui CJ Argeş, reorganizarea teritorială nu este prioritară pentru cetăţeni
Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, a revenit în această săptămână la serviciu, după cinci luni de absenţă cauzată de problemele de sănătate declanşată după arestarea sa preventivă, la sfârşitul lunii ianuarie. Ieri, în cadrul primei conferinţe de presă pe care a susţinut-o după reluarea activităţii, Nicolescu a apreciat că preconizata reorganizare administrativ-teritorială a ţării nu se află printre priorităţile cetăţenilor. „Mai importantă este stabilitatea oamenilor, normalitatea activităţii din instituţii. Nu reorganizarea este problema importantă a zilelor noastre, sunt alte priorităţi care ar trebui să fie avute în vedere", a afirmat preşedintele CJ Argeş. În opinia sa, orice reorganizare teritorială nu se poate face decât după consultarea prealabilă a cetăţenilor, singurii care, potrivit Constituţiei, sunt în măsură să decidă în această privinţă. „Numai pe baza unui referendum se poate face reorganizarea. Referendumul este un mecanism al democraţiei, nu putem să ne întoarcem la vremurile în care decidea o singură persoană, iar opinia oamenilor nici nu conta", a mai spus Constantin Nicolescu.
inapoi la lista de articole