Revista presei

vezi toate articolele

Revista presei argesene 5 mai

5 mai 2009 | publicat in Anonim


MARTI, 5 MAI 2009
ARGES EXPRES
Mai bisericos decât Alecsei - Mitrofan - trimis la Seminarul Teologic

În ultima şedinţă, Consiliul Local Curtea de Argeş trebuia să-şi desemneze reprezentantul în Consiliul de Administraţie al Seminarului Teologic Ortodox "Neagoe Vodă Basarab". Liberalul Ioan Ghiţă l-a propus pe colegul său Cristian Mitrofan, cunoscut ca un fervent credincios, pesedistul Vasile Sabie pe Nicolae Derviş - care a refuzat să candideze, fiind deja în C.A. al Spitalului Municipal - iar democrat-liberalul Costel Stan, pe liderul său, Gheorghe Alecsei. Rămaşi în cursă Mitrofan şi Alecsei, decizia urma să se stabilească prin vot. Nimic mai simplu - în teorie - însă cum consilierul juridic al legislativului Călin Budan nu era prezent, iar înlocuitorul desemnat Nicolae Păunescu "făcuse paşi" deja, totul a trebuit să se rezolve la secretariatul primăriei, unde s-au confecţionat voturile. Rezultatul a fost favorabil lui Mitrofan cu scorul de 11-5, dar Alecsei n-a părut cine ştie ce afectat de faptul că nu va fi reprezentantul legislativului la Seminar.


Valea Iaşului - Consilierul local Dumitrescu acuză conducerea primăriei de nesimţire
Un nou scandal era pe cale să izbucnească la ultima şedinţă a legislativului local de săptămâna trecută. Consilierul local PRM Ion Dumitrescu (foto dreapta) a acuzat conducerea executivului de nesimţire, pentru că nu pusese la dispoziţia Comisiei de buget-finanţe pe care o conduce documentaţia privind rectificarea negativă a bugetului cu 1 miliard lei la învăţământ. "Aseară am discutat numai pe baza documentaţiei privind rectificarea pozitivă cu 9 miliarde lei pentru lucrările de canalizare. De ce nu ni s-a spus şi despre miliardul pe care-l pierdem?... Asta e curată nesimţire, în condiţiile în care Legea 215 stipulează clar obligativitatea executivului de a ne pune la dispoziţie toate materialele pentru şedinţă! Am dat aviz favorabil pentru rectificare pozitivă, în rest nu ne-am pronunţat" Colegul său de partid, primarul Nicolae Barbu (foto stânga) i-a explicat că înştiinţarea privind rectificarea negativă a venit mai târziu şi că este rezultatul unei decizii guvernamentale care afectează toate localităţile. Totodată, a subliniat partea plină a paharului, cele 9 miliarde lei vechi, care permit continuarea lucrărilor la canalizare, cu care acestea s-ar putea finaliza. La vot, rectificarea a trecut pe ambele componente, dar devine tot mai clar că relaţiile dintre primarul Barbu şi consilierul local Dumitrescu s-au înăsprit din nou, luând aspecte personale care nu pot eficientiza funcţionarea administraţiei publice locale.


Prefectul - audienţe în tot judeţul
Începând de astăzi, prefectul Marcel Proca va acorda audienţe în teritoriu în fiecare zi de marţi. Astfel, azi acesta se va afla la Primăria Câmpulung, începând cu orele 10.00, pentru a sta de vorbă cu cetăţenii. Marţea viitoare, prefectul Marcel Proca va veni şi la Curtea de Argeş pentru a acorda audienţe, urmând ca pe data de 19 mai să se ducă la Primăria Costeşti şi apoi, pe 26 mai, la Topoloveni. Toate audienţele se vor ţine începând cu orele 10.00, în prima zi de marţi din lună la Câmpulung, a doua la noi în oraş, a treia la Costeşti şi a patra la Topoloveni. La aceste audienţe pot participa nu numai cetăţenii din cele 4 oraşe, ci şi cei din zonele limitrofe acestora.


O bere şi un mic
În week-end-ul trecut am avut senzaţia că toată lumea cântă şi joacă mai abitir ca la nuntă. Voioşia a umplut ţara, c-a venit întâi de mai, vorba cântecului de demult. Aşa că, în frunte cu preşedintele, miniştrii au întins-o care la mare, care la munte, s-au dat concerte cam peste tot, cu vedete autohtone sau mai îndepărtate, iar din ce-am văzut la televizor, ţara a petrecut cu frenezie un 1 Mai ploios şi rece. Să fi fost asta brava noastră clasă muncitoare, pofticioasă la distracţii, tocmai acum când criza îşi înfige colţii în ţărişoară? În alte părţi, muncitorii au ieşit în stradă protestând în contra măsurilor dure anticriză luate de guvernanţii de acolo, la noi lumea s-a îmbulzit la micii lui Vanghelie şi s-a dat în stambă prin cluburile de noapte...
N-ai cum să nu te întrebi: asta e criza care a îngrozit planeta? Dacă e aşa, n-ar fi chiar rău, ba, din contră. Tragi la şaibă cinci zile, iar vineri după masă urci copiii şi nevasta în maşină, dacă ne înghesuim oleacă încape şi soacra şi ţuşti - la iarbă verde cu mici şi bere! Să mai auzi pe cineva c-o ducem rău în România! Noi să fim sănătoşi, că belelele curg gârlă şi, cumva-cumva, ne-om descurca! Nepăsarea cu care trecem prin criza ce nici n-a început bine se datorează tot lui Ceauşescu, vinovat de toate relele! O să stăm din nou la coadă pentru o sticlă de lapte sau o pungă de tacâmuri? Se va întrerupe curentul între 6 şi 8 seara? Dar televiziunea? Ne dă din nou cotă de benzină? Cine poate crede aşa ceva? Şi chiar dacă ar fi să se întâmple, n-am murit noi atunci, de ce-am păţi-o acum? Şi apoi nu ne lasă Europa, suntem în aceeaşi barcă, de ce ne-am teme?
Adevărul este că suntem în criză de când ne ştim. E starea noastră normală încât îi luăm peste picior pe toţi cei ce încearcă să ne sperie cu drobul de sare. Ce treabă avem noi cu criza din America? Vine vara, în grădină a răsărit loboda şi lăptuca, mai găsim o bucată de brânză şi un ou, nu murim de foame. Lasă-i în pace pe americani, prea se învăţaseră cu belşugul! Să mai vadă şi ei cum e cu greul! Măcar de Paşti, de 1 Mai şi în celelalte zile libere să gustăm şi noi un pic de libertate. Şi înainte era la fel. După ce defilam pe bulevard, nu ne duceam în Parcul 23 August? Unde sfârâiau grătarele cu mici, se ciocneau sticlele de bere, iar tiribombele se învârteau cu copilaşii? Era frumos, era o zi liberă, atunci se lucra în toate sâmbetele, uneori şi duminica, aşa că o zi întreagă de distracţie era ceva nemaipomenit.
Dacă e s-o spunem p-a dreaptă, în fond, şi înainte şi acum tânjim după foarte puţin: un colţişor de verdeaţă, un mic şi o bere. Şi dup-aia un pic de leneveală cu burta plină şi cu radioul dat la maxim pe manele. Cam asta e distracţia noastră de 1 Mai. Şi de week-end. Şi de concediu. Şi de criză.
Să rămânem şi fără ea? Fără un mic şi o bere? Asta nu se poate! O ştiu prea bine şi politicienii care vor face pe dracu' în patru să ne scoată din casă, la iarbă verde. Mai ales că e un an electoral, nu e bine să-i superi pe alegători. De-o fi cazul, umblăm şi la banii de la FMI. Ăia de care au zis preşedintele şi Boc că îi pune în Banca Naţională şi nu se atinge nimeni de ei. Dar dacă interesele ţării o cer? Ce nu face guvernul pentru o bere şi un mic?


"Ţara arde de tătari, muta bea cu lăutari!"
Cam aşa au apărut politicienii noştri de frunte care, zilele trecute, şi-au "făcut mâna" pentru alegerile europarlamentare, şi nu numai prin băi de mulţime care pe unde au apucat. Mă voi mărgini la două exemple semnificative, cu atât mai mult cu cât îi vizează pe primii doi oameni în stat. Şeful statului, Traian Băsescu şi preşedintele Senatului României, Mircea Geoană, au aterizat taman prin Oaş, la Sâmbra oilor. Tradiţionala sărbătoare a păstorilor a fost oarecum umbrită de steagurile şi baloanele portocalii şi roşii ale PD-L şi PSD, care cu un trandafir, care cu trei - după posibilităţi.
Ţin să precizez de la bun început că, personal nu condamn prezenţa celor doi oameni de partid şi de stat la asemenea serbări populare. Trăim într-o ţară liberă şi fiecare poate merge unde-i vine pe chelie, dacă-şi permite. Numai că întâmplarea face ca şi 2009 să fie un an electoral. Iar cine a fost şi anul trecut şi acum doi ani şi acum trei, poate susţine că a ajuns acolo pentru a-şi revedea prietenii sau pentru că şi-a făcut o tradiţie din prezenţă. Mircea Geoană aşa susţine, Traian Băsescu tace chitic, dar are grijă să precizeze că prezenţa sa n-are nicio conotaţie politică. Privindu-l cum se învârtea în joc pe ţipuriturile fetelor frumos îmbrăcate şi cum le pupa cu foc, profitând de pierderea soţiei prin puhoiul de lume, mai că l-am fi putut crede. Apoi faptul că amândoi au consumat produsele strămoşeşti cu o poftă de invidiat, făcându-ne să credem că le vor promova ca branduri naţionale, mai că ne-ar putea umple piepturile de fiorul sfânt al mândriei naţionale. Dar nu se întâmplă aşa, mai ales după ce guvernul actual alcătuit din cele mai generoase partide în promisiuni la trecuta campanie electorală, tocmai le-a călcat în picioare şi a făcut ceva pe ele, când a îngheţat salariile prostimii. Elitele politicii şi nu numai n-au temeri vizavi de creşterea constantă a costului vieţii. Şi-atunci cum să mai recepţionezi îndemnurile la strângerea rândurilor pentru depăşirea crizei? Hit-ul epocii Băsescu-Geoană pare să sune astfel: "Hai să dăm mână cu mână / Ce-i c-un miliard pe lună, / Iar voi fraieri şi cinstiţi / Cu 500 să trăiţi / Şi să mă votaţi pe mine / De-o fi rău sau de-o fi bine!" Oare chiar să se fi răsturnat căruţa cu proşti în ţărişoara noastră, de nu mai putem ieşi din crize şi dileme?...

 

BIT PRESS
PC Arges asteapta de la ,,cel de sus" sa se pogoare cu functii peste ei
Nu cred ca si-ar dori cineva ca in aceste clipe sa fie in pielea presedintelui PSD Arges, Constantin Nicolescu. Chiar daca are in mana painea si cutitul in ceea ce priveste impartirea directiiilor deconcentrate si a altor institutii si directioare, indiferent de deciziile pe care le va lua, va finaliza prin a multumi o mana de oameni si a-si pune in cap o juma' de partid, inghesuit la usa sa ca la izvorul tamaduirii. Dar nu doar pesedistii asteapta, febrili, decizia resedintelui, ci si partenerii conservatori. Potrivit presedintelui PC, Ion Minzina. ,,numai cel de sus stie daca vom obtine functii de conducere la deconcentrate. Si cand zic... cel de sus, ma refer la Constantin Nicolescu. Deocamdata mai avem de purtat o runda de negocieri". Referitor la acest subiect, l-am luat putin la... intrebari pe vicepresedintele PC Arges, Gabriel Moiceanu, cel despre care am auzit ca si-ar dori sa obtina o functie.

Conservatorul Gabriel Moiceanu le intelege frustrarea pesedistilor
Membri din PSD sunt extrem de nemultumiti si se vaita ca si dumneavoastra, cei din PC, atentati la posturile si asa putine, pentru care au muncit ani de zile!
Nu stiu, n-am vazut o declaratie publica in acest sens. Ca vorbesc si pe la colturi, e clar ca sunt nemultumiri. Si la noi sunt o serie de nemultumiri, dar in alte judete, ca la Arges lucrurile sunt ceva mai clare.

Pe de alta parte, le intelegeri nemultumirile?
Da, le inteleg nemultumirea, mai ales ca PSD este in situatia sa imparta functiile si cu PDL. Exista si chestiunea ca s-a intarziat din cauza legislatiei... Toate acestea au sporit tensiunea.

Din punctul dvs. de vedere, cate posturi ar fi de echitabil sa se ofere Partidului Conserator, in Arges?
Nu stiu, chiar nu sunt in masura sa imi exprim parerea in acest sens.... Plus de asta, nu cred ca ceea ce este rezonabil pentru PSD este rezonabil pentru PC si invers...

Din moment ce negociati cu domnul Nicolescu, ma gandesc ca aveti temele facute, stiti ce sa solicitati si, mai ales... cat.
Eu nu mi-am facut griji ca nu se va oferi ceva. Se va oferi. Asteptam sa se numeasca liderii si cred ca se vor aloca si pentru PC niste posturi, mai ales ca am avut o contributie importanta in campanie.

Cam la cat vi-o cuantificati, in procente?
E greu, campaniile au fost comune, pe alocuri foarte bune, pe alocuri au lipsit cu desavarsire. Dar in ceea ce ne priveste, ramanem in alianta si dincolo de acest evenment. Pe noi ne asteapta organizare, campanie si vom face tot ce depinde de noi sa ne descurcam onorabil.

Dvs. pentru ce fel de functie va simtiti pregatit?
N-as putea spune, e ca si cum m-as autopropune undeva... In general, in politica e bine sa nu-ti faci sperante...

Cert este ca o functie va doriti...
Toata lumea isi doreste ceva, evident, mai ales cand discutam de politica pe termen lung, dar nu vreau sa-mi fac iluzii...

 

Seniorii nu au fost prezenti la alegerile TNL Arges ca sa nu ridice tensiunea tinerilor
Asa cum v-am mai anuntat, Lucian Ionescu, consilier local la Campulung si presedinte de trei mandate la TNL Campulung, a castigat duminica aceasta conducerea Organizatiei de Tineret Arges. Lucian a sustinut astazi o conferinta de presa, alaturi de colegi din Biroul de conducere, prilej cu care a explicat si cum se face ca, in premiera, conferinta lor de alegeri nu s-a bucurat de prezenta seniorilor.

Potrivit acestuia, absenta presedintelui PNL Arges, a celui de la Pitesti sau a parlamentarilor liberali a fost una premeditata pentru a nu... tensiona si mai tare lucrurile. ,,Seniorii au incercat sa ne protejeze Organizatia de Tineret. Daca la ei sunt tensiuni, asta nu inseamna ca trebuie sa ne influenteze si pe noi. Incercam sa ne conturam propria identitate si sa nu mai acceptam ca echipa sa fie tensionata din exterior" a declarat presedintele TNL Arges.

La conferinta a fost prezent si Alex Stefan, care acum este oficial presedinte al Organizatiei de Tineret Pitesti, dupa ce contestatia facuta la adresa alegerilor a fost retrasa. Acesta a declarat ca va continua proiectul privind identificarea problemelor cu care se confrunta tinerii si ca le va inainta, spre solutionare, consilierilor locali si judeteni. Aia care sunt... Si putini, si in Opozitie, si in criza...


In Arges s-a pus cruce formatiunii lui Becali! PNG a plecat cu catel si purcel la Felix Motanul
Adio PNG in Arges! Intreg Biroul de conducere al partidului, in frunte cu presedintele Gheorghe Lazar, si-a facut bocceluta si s-a dus la Partidul Conservator, o formatiune la fel de mica, dar vioaie. Penegistii au plecat cu tot cu secretara, catel si purcel, la doar o saptamana dupa ce apareau intr-o conferinta cu peremistii lui Vadim Tudor si declarau ca-l vor sustine pe Gigi Becali pentru functia de europarlamentar. Intre timp, insa, oamenii s-au razgandit. Si-au dat seama ca Becali si-a cam batut joc de ei, candidand pe listele altui partid si intorcandu-le, astfel, posteriorul. Potrivit penegistilor argeseni, decizia lor a fost, mai degraba, una determinata de actiunile Razboinicului Luminii, care o data ce s-a trezit cu fata la tron, a si schimbat partidul. Situatia este identica si in alte judete ale tarii, penegistii alegand sa plece care incotro... In ceea ce-i priveste pe peremistii argeseni, situatia este... sumbra. Ramasi fara sprijinul PNG, presedintelui Marian Fulga nu-i mai ramane decat sa iasa cu Ion Negus pe Strada Mare, la adunat de voturi. Proaspat integrat in PC, i-am luat un interviu, la cald, celui care a si fost numit presedinte executiv la partidului, Gheorghe Lazar.

I-ati comunicat domnului Gigi Becali decizia dumneavoastra si a echipei de a parasi PNG?
Am comunicat acest lucru actualului presedinte al PNG, si anume domnul Nicolae Trache.

Personal, insa, nu ati facut o vorba si cu Becali? Pana acum va laudati ca aveti relatii bune cu dumnealui, ca ii faceati vizite la palat...
Ma duceam atunci cand eram chemati cu totii la palat. Personal nu am fost, desi as fi putut. De data aceasta am preferat sa nu am o discutie cu domnul Becali, am anuntat Biroul Permanent National.

Dar pe domnul Fulga l-ati pregatit, ca sa nu aiba un soc emotional?
Am avut o discutie cu dansul inainte, pentru ca vreau sa las loc de buna ziua. I-am explicat exact ce urmeaza sa fac. Nu i-am spus cand si unde, concret, dar i-am spus ca nu vom colabora.

Dumnealui ce reactie a avut?
Dansul a ramas surprins, isi dorea sa participam macar la aceasta campanie. Chiar m-a rugat sa facem pasul dupa europarlamentare, dar eu cred ca acum a fost momentul cel mai potrivit pentru noi. Dansii erau interesati ca noi sa-i ajutam. Va fi greu pentru ei. Imi pare rau, dar asta este situatia.

Ce credeti ca a fost in capul lui Becali cand a luat decizia de a candida pe listele PRM, alaturi de Vadim Tudor?
Acum cinci ani, cand veneam la conferinte, spuneam ca aici este partidul in care ma regasesc, ca vreau sa fac ceva pentru cei cu care colaborez. Dar de fiecare data am fost dati inapoi in momente in care trebuia sa fim ajutati, prin asocierea dansului cu donatiile de bani, lucru care de multe ori s-a interpretat gresit. La noi, la Arges, nu au fost banii lui Becali.

Sau au fost bani promisi si nu au venit.
Exact, dar... asta este. Au fost momente cand domnul presedinte ne-a dat inapoi cand aveam cea mai mare nevoie de dansul. La fel si de aceasta data, cand s-a inscris pe lista PRM.

Dumneavoastra il cunoasteti pe domnul Becali si probabil ca ati observat ca nu este un om pe cuvantul caruia va puteti baza...
Lua niste decizii pe moment, dupa care in cateva zile se schimba...

Practic nu dumneavoastra ati parasit PNG, ci Becali v-a parasit pe dumneavoastra.
Intr-un fel asa si este iar eu, pentru echipa, am gasit cea mai buna solutie. Personal, puteam sa merg in alta parte, pentru ca eu am muncit cinci ani de zile, dar mi-am spus ca pentru echipa trebuie sa fac ceva.

Observ ca ati venit cu secretara cu tot. Mai lipsesc un purcel si un catel...
Asa e, chiar discutam putin devreme ca am venit la PC cu catel si purcel.

Domnul Trache de ce a mai ramas in partid?
Domnul Trache este consilier judetean la Prahova, are o intelegere cu PDL acolo si ii convine sa ramana PNG in viata, mai ales ca este membru fondator al partidului, a venit inaintea lui Becali.

In PNG Arges a mai ramas cineva din Biroul de conducere?
In momentul asta nu, dar eu o sa am o persoana desemnata in zilele urmatoare.

Se sacrifica cineva ca sa pazeasca sediul?
Sediul nu va mai ramane, ca noi il tineam. Dar va ramane o persoana care sa tina legatura cu Bucurestiul.

Ma gandesc ca Becali a premeditat faptul ca parasind PNG pentru lista lui Vadim partidul se va duce de rapa...
Atata timp cat pe posturile tv a iesit si a zis ca va iesi din politica, va dati seama ca ne-a determinat sa luam aceasta decizie. Am avut multe dicutii cu dansul, una inainte de problemele pe care le-a avut cu justitia. Si i-am spus ca daca si la alegerile acestea va fi tot un experiment... La care dumnealui mi-a raspuns ca nu va veni in teritoriu. Continua, cu alte cuvinte, sa faca experimente cu noi, ceea ce nu e corect.

Sunteti sigur ca de data aceasta ati nimerit in echipa potrivita?
Sunt trei ani in care se va vedea munca fiecaruia si cred ca fiecare dintre noi putem face multe.

Astazi s-a pus si streangul de gatul Romaniei: FMI a aprobat imprumutul
In cel mult 48 de ore, 12,95 miliarde de euro vor intra in buzunarele Romaniei. Consiliul Executiv al Fondului Monetar International (FMI) a aprobat, astazi, acordul stand-by convenit cu Romania, pe o perioada de doi ani. Banii, insa, nu vor merge nici in investitii, nici in salarii. Acestia vor intra direct in rezervele Bancii Nationale.

Cu ce se vor alege romanii? Teoretic, aceasta masura este menita sa tina in frau euro, dar si sa deblocheze creditarea. E vorba de liniile de creditare oferite de bancile mama care abia asteapta sa fie platite prin eliberarea unor sume din rezervele minime obligatorii din Romania. Rostul rezervei minime este ca bancile sa nu exagereze cu emiterea de bani electronici. Romania jucase tare pana acum, iar rezerva minima obligatorie era de 40% la valuta. Ce vor face bancile cand se vor trezi cu niste bani picati din cer? Greu de crezut ca se vor repezi sa dea credite profitabile catre populatie! Ei bine, spun economistii, vor fugi repede cu ei la banca-mama. De debocat creditarea, nicio sansa, atata timp cat nici in SUA, unde s-a tiparit moneda pe rupte, nu s-a intamplat acest lucru. Cum vor garanta bancile ca nu vor  pleca cu banii proaspat eliberati? Probabil ca se vor jura pe rosu! Mugur Isarescu a declarat ca, legal vorbind, nu este posibil acest lucru, spera doar ca bancile sa fie... cumsecade.

Si uite asa ne vom trezi si cu creditarea... nerelaxata, si datori vanduti, si platind dobanzi imense. Pentru ce? Pentru ca banii veniti de la straini sa faca pasi din tara. Unde? Pai acolo de unde au venit.

PITESTEANUL
Oamenii lui Becali, in tabara PC
Luni, 4 mai, la Hotelul Alcadibo din Pitesti a avut loc prima conferinta de presa, dupa luni bune, a Partidului Conservator, filiala Arges. Evenimentul a avut loc cu prilejul ,,transferului" pe care cei mai multi dintre membrii Partidului Noua Generatie l-au facut in tabara conservatorilor. Printre fostii penegisti, deveniti, de ieri, conservatori, se afla Cornel Lazar (fost presedinte PNG Arges) si Danut Bulf, vicepresedinte. ,,O organizatie nu inseamna doar o valiza de adeziuni...
Sunt convins ca venirea celor de la PNG in formatiunea noastra nu poate decat sa intareasca aceasta filiala," a declarat Ion Manzina, presedintele PC Arges.
PNG, tras pe linie moarta
Inscrierea lui George Becali pe pozitia a doua a listei pentru europarlamentare a PRM a fost un semnal, clar, ca PNG isi traieste ultimele zile. Cornel Lazar, fost presedinte al PNG Arges, considera ca gestul sau si al colegilor nu a avut nimic de a face cu traseismul politic. ,,Dupa alegerile din toamna, am trecut printr-o perioada destul de grea, marcata de multe analize. Consider ca noi am luat o decizie corecta, dupa ce Becali a anuntat ca se retrage din viata politica, inscriindu-se apoi, in PRM. Am venit in echipa conservatorilor constienti fiind ca putem contribui activ la cresteterea acestei formatiuni. PNG Arges a insemnat o filiala bazata pe relatii foarte bune inter-umane," a declarat Cornel Lazar, proaspat uns conservator. Acesta va ocupa functia de presedinte executiv al PC Arges, in timp ce colegul sau, Danut Bulf, pe cea de vicepresedinte. In curand, PC Arges se va muta intr-un alt sediu, in zona Muzeului Judetean, dupa ce conservatorii au primit instiintarea ca trebuie sa plece din sediul din cartierul Eremia Grigorescu.


TOP
PSD ar câştiga cele mai multe voturi de la indecişi
Potrivit rezultatelor unui sondaj de opinie
Dintre românii care acum sunt indecişi în privinţa partidului ori a candidatului pentru Parlamentul European pe care l-ar vota sau care sunt nehotărâţi în privinţa prezenţei lor la urne, cei mai mulţi înclină către Alianţa PSD + PC. Cel puţin aşa arată rezultatele unui sondaj de opinie CURS rea-lizat la mijlocul lunii trecute, pe un eşantion de 1 067 de persoane şi cu o marjă de eroare de plus / minus 3%. Pe locul doi se situează, la mare distanţă, Partidul Democrat - Liberal.
Chiar dacă sunteţi indecişi sau credeţi că nu veţi merge la vot, căruia dintre următoarele partide sau candidaţi aţi fi înclinaţi să îi daţi, totuşi, votul dvs la alegerile pentru Parlamentul European?
Alianţa PSD + PC - 28%
PD-L - 16%
PNL - 17%
PRM - 15%
Elena Băsescu - 6%
UDMR - 3%
Alţii (partide şi candidaţi independenţi, cumulat) - 15%
Dintre cei care au deja o opţiune şi care spun că sigur vor vota, 30% declară că vor alege PSD + PC, 26% - PD-L, 19% - PNL, 7% - PRM, alţi 7% - UDMR, 4% - pe Elena Băsescu, iar 7% - alte partide sau candidaţi independenţi.

 

 


 

inapoi la lista de articole

Mircea Draghici - Īncep lucrările de refacere a Transfăgărăşanului

22 mai 2012

Comunicat Mircea Draghici 15.05.2012

15 mai 2012

Mircea Draghici - Ziua Familiei

15 mai 2012


Link-uri utile


PSD


PES


TSD


Victor Ponta


Adrian Nastase


Andrei Dolineaschi


Catalin Nechifor


Claudiu Manda


Cosmin Nicula


Ecaterina Andronescu


Georgian Pop


Ioana Pop


Ion Iliescu


Marius Lazar


Radu Mazare


Valeriu Zgonea


Victor Ciutacu


Daciana Sarbu


Corina Cretu


Consiliul Judetean Arges

Site-ul oficial al Consiliului Judetean Arges


Primaria Municipiului Pitesti

Site-ul oficial al Primariei Municipiului Pitesti


PSD Arges

Site-ul oficial al Partidului Social Democrat Filiala Arges


Imnul de campanie

Imnul de campanie PSD


Melodie populara PSD IF Domnesti


Primaria Municipiului Curtea de Arges


BitPress