Revista presei argesene 3 februarie 2011
3 feb 2011 | publicat in Anonim
JOI, 03 FEBRUARIE 2011
BITPRESS
Pensionarii vor fi cipati ca sa beneficieze de reduceri pe mijloacele de transport!
Pentru a putea beneficia de reducerile pe mijloacele de transport intern, pensionarilor li se vor elibera legitimatii de tip card cu cip de memorie, personalizate cu numele si codul numeric personal, pana la 31 decembrie 2011. Prevederea este mentionata intr-o ordonanta de urgenta care la inceputul acestei saptamani a fost publicata in Monitorul Oficial si care, astfel, a intrat in vigoare.
Conform OUG nr. 8/2011 pentru modificarea si completarea legislatiei cu privire la eliberarea, gestionarea si monitorizarea documentelor de calatorie acordate pensionarilor, veteranilor de razboi si vaduvelor de razboi, vechile cupoane de transport acordate pensionarilor, veteranilor de razboi si vaduvelor de razboi vor fi inlocuite de carduri personalizate pentru fiecare dintre beneficiari si care vor fi eliberate gratuit.
Cardurile vor fi emise de catre Ministerul Transporturilor si Infrastructurii si distribuite, apoi, beneficiarilor. La urcarea in autovehiculele destinate transportului de persoane, cardurile respective vor fi inregistrate de catre un aparat special montat la bordul autovehiculului. Prin introducerea acestui sistem se urmareste eliminarea fraudelor practicate de anumite companii care deconteaza calatorii fictive neefectuate.
CURIERUL ZILEI
S-a încheiat sesiunea de depunere a dosarelor la Casa Verde
412 argeşeni vor panouri solare pe banii statului
Administraţia Fondului pentru Mediu a anuntat că pe 31 ianuarie a fost efectuată ultima redistribuire în cadrul Programului Casa Verde pentru persoane fizice, iniţiat la 1 iulie anul trecut. La epuizarea sumei alocate prin această ultimă redistribuire, agenţiile teritoriale pentru protecţia mediului nu vor mai primi cereri de finanţare. Potrivit directorului executiv al Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului Piteşti, Zoltan Kalman, în judeţul Argeş au fost depuse 420 cereri de finanţare, din care 412 pentru panouri solare şi centrale termice pe deşeuri lemnoase (la care suma acordată este de pînă la 6.000 lei) şi 8 dosare pentru pompe de căldură (la care suma acordată este de pînă la 8.000 lei), atingînd astfel valoarea totală alocată judeţului.
În Regiunea Sud Muntenia (alcătuită din judeţele Argeş, Călăraşi, Dîmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova şi Teleorman) au fost înregistrate 1.878 de dosare de finanţare. Persoanele interesate, care nu au reuşit să depună dosarul de finanţare în sesiunea 2010, vor avea posibilitatea să acceseze Programul Casa verde - persoane fizice în luna aprilie 2011, cînd se va lansa o nouă sesiune. Informaţii suplimentare referitoare la Programul Casa Verde - persoane fizice pot fi obţinute consultînd site-ul Administraţiei Fondului pentru Mediu: www.afm.ro. La sfîrşitul lunii trecute a expirat şi termenul de depunere a dosarelor pentru Programul Casa Verde destinat persoanelor juridice. Directorul adjunct al ARPM Piteşti, Sorina Marin, ne-a spus că în judeţul nostru au fost depuse patru dosare pentru montarea de panouri solare. Au depus dosare: Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Piteşti, Primăria Băbana, care doreşte să monteze panouri solare la clădirea primăriei şi la Şcoala cu clasele I-VIII din localitate, Primăria Albota, care vrea să pună panouri solare la baza sportivă, la dispensar şi la Şcoala cu clasele I-VIII, şi Primăria Curtea de Argeş, care intenţionează să monteze această sursă alternativă de căldură la Spitalul Municipal din localitate. Finanţarea nerambursabilă asigurată de Administraţia Fondului pentru Mediu se acordă în cuantum de pînă la 90% din cheltuielile eligibile ale proiectului, restul de 10 % fiind asigurată din sursele financiare proprii ale solicitantu-lui.
ARGESUL
Sărăcie şi nesiguranţă: Doar 5% dintre argeşeni şi-au asigurat locuinţele
Numai 5% dintre locuinţele din Argeş au în momentul de faţă asigurare obligatorie, şi asta deoarece proprietarii nu s-au înghesuit să-şi încheie poliţe de asigurare. Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID) a încheiat aproximativ 450.000 de poliţe pentru locuinţe în aproape şapte luni la nivel naţional, de când s-a decis că trebuie să ne asigurăm casele împotriva dezastrelor naturale.
Termenul-limită până la care pot fi încheiate astfel de asigurări a fost stabilit la 15 iulie 2011, în caz contrar primăriile putând aplica amenzi cuprinse între 100 şi 500 lei.
Prima obligatorie este de 20 euro în cazul locuinţelor tip A (care au structura de rezistenţă din beton armat, metal ori lemn sau cu pereţi exteriori din piatră, cărămidă arsă sau din orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic şi/sau chimic) şi de 10 euro în cazul locuinţelor tip B (cu pereţi exteriori din cărămidă nearsă sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic şi/sau chimic). 75% dintre proprietăţile din Argeş sunt de tip A.
420 cereri pentru „Casa Verde"
Agenţia Regională de Mediu Piteşti anunţă că la 31 ianuarie a fost efectuată ultima redistribuire în cadrul Programului „Casa Verde" pentru persoane fizice, iniţiat în iulie 2007. La epuizarea sumei alocate prin această ultimă redistribuire, agenţiile teritoriale de mediu nu vor mai primi cereri de finanţare. „În Argeş au fost depuse 420 cereri de finanţare, din care 412 pentru panouri solare şi centrale termice pe deşeuri lemnoase (la care suma acordată este de până la 6.000 lei) şi 8 dosare pentru pompe de căldură (suma acordată este de până la 8.000 lei), atingând astfel suma totală alocată judeţului", a spus Zoltan Kalman, şeful Agenţiei.
Persoanele interesate, care nu au reuşit să depună dosarul de finanţare în sesiunea 2010, vor avea posibilitatea să acceseze Programul „Casa Verde - persoane fizice" în luna aprilie 2011, când se va lansa o nouă sesiune.
inapoi la lista de articole