Revista presei argesene 29 iunie 2011
30 iun 2011 | publicat in Anonim
BITPRESS
De ce relatia China-Romania nu exista pe lista de prioritati a politicii externe romanesti?
Domnii Traian Basescu, Boc si Baconschi ignora cu desavarsire traditionala relatie de prietenie pe care Romania a avut-o cu China si fac tot posibilul sa o ingroape definitiv in muzeul relicvelor! Dumnealor au, fiecare dintre ei, constant, cu totul alte preocupari decat cele din fisa postului! De exemplu, presedintele Basescu ar trebui sa-i reaminteasca domnului ministru de externe Baconschi ca nu-si face deloc treaba in domeniul politicii externe pe care-l conduce din fruntea ministerului de resort fara sa intreprinda absolut nimic pertinent! Ca domnul Baconschi are timp berechet sa participe la tot felul de dezbateri, cu subiecte diverse, care nu au nicio legatura cu politica externa, cum ar fi "filozofia raporturilor dintre angajati si angajatori", dar nu are un moment liber pentru a-si trece in agenda, impreuna cu presedintele, numirea, cat mai urgenta, a unui ambasador la Beijing! Romania nu are de prea multe luni ambasadori in China, Japonia sau Coreea de Sud, domnule presedinte Basescu! Oare care mai este treaba domnului Baconschi, in ceea ce priveste politica externa a Romaniei, daca acesta are ca principala preocupare doar sacul de un milion de voturi din diaspora de adunat pentru PDL?
De ce Romania a deteriorat complet relatiile economice cu China in perioada mandatelor dumneavoastra, domnule Basescu? Considerati ca toata Europa, mai putin Romania, poate intelege care este statutul actual al Chinei, din punct de vedere politic si economic, dar dumneavoastra si competentul dumneavoastra ministru de externe, domnul Baconschi, ramaneti autisti, doar pentru ca nu va pasa deloc ce se intampla cu economia noastra si cu relatiile externe ale Romaniei? Avand in vedere ca Romania a trecut printr-o criza profunda si inca nu sunt semne vizibile de iesire din ea, iar dumneavoastra ati considerat ca unic colac de salvare posibil doar FMI, va intreb, domnule presedinte Basescu, de ce nu va preocupati macar acum, in al treisprezecelea ceas, de atragerea unor investitii consistente din China sau de ce nu va sfatuiti incapabilul guvern Boc sa sprijine intens schimburile economice cu aceasta tara care a devenit a doua putere mondiala?
Sensibilitatea diplomatiei asiatice a contorizat permanent toate manifestarile potrivnice ale dumneavoastra, domnule Basescu si ale ministrilor dumneavoastra aerieni si ne-a mai tras recent inca o palma: Romania a fost eliminata din lista tarilor considerate prietene, iar solicitantii de viza de sedere de lunga durata in China sunt acum nevoiti sa plateasca o taxa! Poate nu are prea mare importanta acest amanunt diplomatic pentru dumneavoastra, domnule Basescu, dar Europa este mult mai grijulie cu aceasta relatie si o dovada in acest sens este si parteneriatul UE - China, care a devenit un important pilon al stabilitatii economice pe batranul continent. Celelalte tari membre ale Uniunii Europene reconsidera si reactualizeaza in mod constant si cu o viteza accelerata parteneriatele politice si economice cu tara care si-a consolidat pozitia de a doua putere mondiala si care, potrivit organismelor financiare mondiale, in cativa ani, va deveni noul lider mondial! Ati reusit cu brio, domnule Basescu sa contribuiti din plin, si dumneavoastra si protejatii dumneavoastra de mucava, prin tot felul de declaratii belicoase, la deterioararea profunda a relatiilor tarii noastre cu China! Dupa mai bine de 70 de ani de prietenie si apreciere reciproca, Romania se inscrie, mai nou, pe traseul dizgratiei in relatia cu Republica Populara Chineza! De ce? Pentru ca nu ati dat dovada de respect pe aceasta linie de politica externa! Pentru ca ati considerat a doua putere mondiala, doar o tara nesemnificativa in demersurile dumneavoastra externe si ati fost consecvent doar cu dezinteresul total fata de China si de consolidarea relatiilor externe ale Romaniei!
ePITESTI
Transportatorii Dacia vor sa blocheze Pitesti-Campulung
Primarul oraşului Mioveni, Ion Georgescu a atras atenţia că transportatorii vor să blocheze DN 73 la finalul lunii august dacă după perioada de vacanţă în care va intra uzina drumul judeţean nu va fi realizat. Pe segmentul de la Mărăcineni- Mioveni spre Dacia (CKD), singurul care nu a fost contestat, STRACO, firma câştigătoare a început organizarea şantierului. Şi totuşi, restul drumului este contestat, lucrările care se pot face se urnesc foarte greu, iar transportatorii, cam 1100 de camioane parcurgând zilnic dus- întors acest drum, sunt nemulţumiţi că ies în pierdere de pe urma reparaţiilor efectuate permanent la trailerele cu care se transportă fie materia primă către uzină, fie autoturismele de la Dacia. "Ieri am avut o discuţie de peste o oră cu reprezentanţii de la Dacia, transportatorii de la Dacia şi firmele de acolo care a vizat lucrările de pe DN 73. ei au dorit să ştie ce se va întâmpla, dacă se va asfalta, având în vedere că uzina intră în vacanţă în perioada 25 iulie- 25 august. Dânşii acuză autorităţile locale şi judeţene că nimeni nu face nimic pentru cei 5 kilometri. Transportatorii nu vor să mai vină la mioveni. Materia primă, în proporţie de 90%, sunt aduse auto. Poate cei în măsură vor da atenţie acestui tronson în condiţiile în care Dacia este cel mai mare agent economic, are 5% din PIB-ul ţării. Cred că avem bani şi de 5 km, segmentul până la Mioveni. 1100 de camioane vin zilnic la Dacia şi pleacă. Dacă au fost bani pentru Transfăgărăşan, nu se găseşte nimeni să dea atenţie şi uzinei? Transportatorii a anunţat că vor bloca DN 73 după ieşirea din vacanţă, pentru că Dacia plăteşte puţin pe un transport, iar costul de întreţinere al unei maşini nu asigură profitul. Nu vor să mai vină. 70% din bugetul Consiliului Local se datorează Dacia. Francezii spun că dau bani, asigură locuri de muncă, mie îmi cer să fac şi eu ceva pentru a-i ajuta. În afară de adrese către autorităţile judeţene şi centrale nu pot face nimic. În Franţa, administraţia publică este mult mai puternică. De aceea, ei cer ca noi să încercăm să rezolvăm problema. Sunt tot felul de firme care contestă... Chiar nu poate guvernul să dea o ordonanţă? Licitaţii trebuie să se facă, dar fiind surse proprii şi fiind vorba de un obiectiv atât de important, nu puteau da o ordonanţă pentru această lurare? Trimitem 3-4 adrese lunare către toate autorităţile.De două ori am fost chemat de prefect, de două ori de subprefectul Cârstoiu, s-a sunat la minister şi mi s-a spus că se fac demersuri...", a spus primarul.
Vicepreşedintele CJ Argeş Florin Tecău a afirmat că din punctul său de vedere, pentru prefectul Gheorghe Davidescu, ca reprezentant al guvernului în teritoriu, refacerea DN 73 ar trebui să fie prioritatea zero şi nu proiectele judeţene- aluzie la participarea la inaugurarea drumului de la Dâmbovicioara şi la adoptarea aprobării proiectului Moliviş asumată de către prefect."Nu înţeleg de ce prefectul se ocupă de un proiect judeţean şi nu de un drum extrem de important, naţional, cum este DN 73. Aceasta ar trebui să fie prioritatea zero pentru prefectură, nu drumurile turistice sau proiectul Moliviş. Vorbim de regionalizare şi noi nu suntem în stare să avem un drum naţional care să facă legătura între capitala judeţului şi un municipiu", a afirmat Tecău.
Ordonanta cu cauciurile de iarna, adoptata
Camera Deputatilor a adoptat marti, 28 iunie, cu 153 de voturi favorabile, 123 impotriva si o abtinere Ordonanta Guvernului prin care se impune obligativitatea echiparii autoturismelor cu anvelope de iarna in sezonul rece. Cauciurile de iarna sau all-seasons trebuie sa fie „purtate" de masini in perioada 1 noiembrie - 1 martie. Ordonanta prevede sanctionarea conducerii autovehiculelor pe drumurile publice acoperite cu zapada, gheata sau polei fara anvelope de iarna cu retinerea talonului auto si amenda de pana la 4.000 de lei. La amenda se adauga si o suma dedicata repararii drumurilor si despagubirilor pentru eventualele pagube produse in urma accidentelor ca urmare a nedotarii corespunzatoare a masinilor. De asemenea, conform definitiei prevazute de reglementare, cauciucurile all-seasons sunt acceptate ca fiind anvelope de iarna. Ordonanta permite utilizarea lanturilor antiderapante, insa numai pe drumurile acoperite de zapada, iar pe alte suprafete se aplica sanctiuni si in acest caz, pentru deteriorarea carosabilului. RAR şi Politi vor fi institutiile care vor efectua controale si vor da eventualele amenzi. Camera Deputatilor este for decizional in cazul acestui act normativ, aprobat de Senat pe 26 aprilie.
PROARGES
50 din cei 59 de politisti care urmau sa fie dati afara vor fi pensionari
Din cei 59 angajati de la Politia Arges care urmau sa fie dati afara, ca urmare a deciziei ministrului de Interne Traian Igas, 50 de poliţişti şi-au depus dosare de pensionare. Marea lor majoritate sunt din Piteşti, Câmpulung, Curtea de Argeş, Mioveni, Topoloveni şi Ştefăneşti si din comunele arondate oraselor. Majoritatea sunt şefi de post, subofiţeri dar şi trei ofiţeri: subcomisar ( Gheorghe Păun, de la Topoloveni), comisar ( Gheorghe Ciurea, de la Mioveni) şi comisarul şef Florea Stan, cel care până de curând a fost şeful arestului din cadrul IPj Argeş. Vineri după amiază, toţi cei 50 de poliţişti vor fi invitaţi la Budeasa, acolo fiindu-le înmânată oficial câte o diplomă pentru activitatatea pe care au desfasurat-o.
Comisarii Garzii Financiare Arges in preaviz, la fel si la Finante
In Arges, toti cei 37 de comisari ai Garzii Financiare si-au primit preavizele inca de vineri, insa institutia condusa de Valeriu Minca va fi nevoita sa renunte doar la sapte comisari. Noul stat de functii prevede doar 30 de posturi si acestea vor fi ocupate dupa sustinerea examenului. Deocamdata toti salariatii au primit preavize, iar pana la 1 iulie trebuie ca fiecare angajat sa depuna optiunile pentru ce post intentioneaza sa candideze. Cei 37 de comisari ai Garzii Financiare Arges vor sustine un examen scris si unul oral, in urma evaluarii ultimii sapte fiind nevoiti sa paraseasca institutia. Si Directia Generala a Finantelor Publice Arges a primit saptamana trecuta ordinul de ministru prin care se reduc 80 de posturi din schema de personal. Din cele 80, doar 25 sunt ocupate la momentul acesta, restul fiind vacantate prin plecarea unor angajati care fie s-au pensionat, fie si-au gasit alte locuri de munca. Guvernul a decis la inceputul lunii iunie desfiintarea unui numar total de 4.927 posturi din ANAF, dintre care 1.200 ocupate. Alte locuri au fost desfiintate la Autoritatea Nationala a Vamilor (1.427 posturi, dintre care 600 ocupate) si Garda Financiara (713 posturi, dintre care 300 ocupate). Restructurarea celor trei institutii va insemna si desfiintarea a 550 de posturi de conducere, astfel ca la la final sa existe doar 12 sefi la 100 de angajati.
Referendum in Arges privind regionalizarea
În data de 28 august, argesenii vor fi chemaţi la urne. Ei vor trebui să răspundă la referendumul aprobat marti în Consiliul Judeţean Argeş, cu „Da" sau „Nu" la întrebarea „Sunteţi de acord cu desfiinţarea unităţii administrativ teritoriale - judeţul Argeş?", aşa cum ar presupune planul de regionalizare propus de Traian Băsescu. Referendumul va fi organizat de CJ Argeş, care va şi suporta şi cheltuielile. În cazul suspendării ca urmare a controlului de legalitate în faţa instanţelor judecătoreşti, data referendumului se stabileşte în prima duminică, după trecerea unui termen de cel puţin puţin 20 de zile înainte de ziua desfăşurării acestuia.
Consilierii PDL au votat împotriva referendumului
Consilierii PDL au votat împotrivă, motivând prin vocea liderului de grup Dan Bica, că proiectul guvernului prevede reorganizarea teritoriului, nu doar a judeţului Argeş. „Referendumul va fi organizat într-un număr limitat de judeţe. Întreb dacă nu încălcam prevederile Legii 52 cu privire la transparenţa decizională unde sunt impuse etape. Legea spune că anunţul va fi adus la cunoştinţa publicului cu cel puţin 30 de zile înainte de adoptare şi aplicare a deciziei. Este nevoie de 10 zile pentru dezbtare publică. Nu ne e deloc indiferent ce se va întâmpla cu judeţul Argeş", a spus Bica, care a completat că PDL Argeş va depune eforturi, dacă vor fi mai mult de opt regiuni, ca Piteştiul să fie capitală, la fel ca şi în cazul în care vor fi numai 8. Bica a mai făcut o declaraţie...suntem siguri emoţionat de calitatea de jurist: Candidatul pentru preşedinţia regiunii va fi un argeşean, deci dâmboviţeanul Mircea Andrei trebuie să îşi schimbe buletinul!
Avocatul Eugen Chelaru a demontat toate argumentele cu care venise înarmat Bica: "Hotărârea pe care o adoptăm nu e un act normativ, ci un act administrativ pentru organizarea unui referendum, deci nu se supune articolelor invocate. Desfiinţarea unui judeţ e o chestiune de interes local. Legea nu spune că referendumul trebuie organizat pentru chestiuni exclusiv de interes local. Nu poate fi indiferent cetăţenilor unui judeţ dacă judeţul lor va mai există sau nu. La modificarea limitelor teritoriului unui judeţ e obligatorie organizarea unui referendum, cu atât mai mult când se discută desfiinţarea lui. E o altă chestiune dacă guvernul nu ţine cont de rezultatul referendumului. Dacă vorbim de transparenţă decizională, oare guvernanţii nu ar trebui să ţină cont de ce vor cetăţenii cu ţara asta?"
Cert este un lucru: Traian Băsescu, Emil Boc şi PDL, vor să redeseneze ţara, fără să mai întrebe cetăţenii dacă doresc aşa ceva. PDL Argeş a dat dovadă, ieri, că nu doreşte nici măcar ca cetăţenii din Argeş să beneficieze de dreptul simplu de a spune dacă sunt de acord sau nu să nu mai fie argeşeni, cu toate implicaţiile economice, culturale, istorice şi administrative de rigoare. Şi sunt consilieri aleşi în Argeş, ţineţi minte!
CURIERUL ZILEI
Tecău îi dă peste nas lui Davidescu
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Florin Tecău, i-a replicat ieri prefectului de Argeş că îşi bagă nasul unde nu-i fierbe oala. Acesta s-a arătat indignat că Gheorghe Davidescu, în dorinţa de a ieşi în evidenţă cu orice preţ, îşi asociază imaginea cu proiecte iniţiate de Consiliul Judeţean. Tecău i-a recomandat reprezentantului Guvernului să încerce să rezolve probleme care ţin de instituţia sa, cum ar un lobby mai mare pentru demararea lucrărilor pe DN 73 Piteşti - Cîmpulung, şi să nu-şi mai aroge meritele pentru lucruri la care nu a avut nici o contribuţie. „Cred că ar trebui să înţelegem că CJ nu are nici un fel de implicare directă pentru reabilitarea Drumului Naţional Piteşti-Cîmpulung. Mă surprinde că domnul prefect, în loc să se ocupe de un drum naţional, se ocupă cu proiecte şi investiţii pe care le derulează Consiliul Judeţean. Este reprezentantul Guvernului în teritoriu, ar trebui să spună de ce Guvernul nu face nimic pentru ca lucrările de reabilitare a acestui drum să înceapă?", a întrebat vizibil dezamăgit Florin Tecău. Acesta a reluat şi pro blema finanţării a trei drumuri turistice în Argeş, dar şi a unui proiect de dezvoltare montană din zona Arefu - Moliviş, la care nu au contribuit specialiştii Prefecturii, ci ai Consiliului Judeţean. „Drumurile turistice sînt proiectate şi accesate de Consiliul Judeţean, nu de Prefectură, nu de primari. Pentru ADI - Moviliş, fiecare primărie a primit bani pentru a face această asociaţie. După ce proiectul va fi aprobat, va primi cofinanţare din partea Consiliului Judeţean. Vin alţii de pe margine şi îşi dau cu părerea. Cu ce fonduri face Prefectura aceste investiţii, de unde are specialişti pentru proiecte? De ce nu se ocupă de DN 73, care este de o importanţă covîrşitoare pentru judeţ? Este important ca fiecare să ştim să ne batem pentru problemele stringente ale judeţului". „Vorbim de regionalizare şi noi nu sîntem în stare să avem un drum naţional care să facă legătura între capitala judeţului şi un municipiu", a conchis vicepreşedintele Florin Tecău.
CJ nu renunţă la referendum
Consilierii judeţeni ai PSD şi PNL au votat aseară, în ciuda opoziţiei reprezentanţilor Puterii, pentru organizarea unui referendum pe tema desfiinţării judeţului. Singura modificare operată în proiectul de hotărîre respectiv a vizat modificarea datei la care acesta să se desfăşoare, astfel că, în loc de 24 iulie, cum a fost trecut iniţial, acum apare 28 august a.c. Noul termen la care este programată consultarea populaţiei ţine cont şi de începerea sesiunii parlamentare din toamnă, cînd tema ar putea fi reluată. „Avem în vedere afirmaţiile premierului şi ale preşedintelui că regionalizarea se va face. Nu ştim dacă e bine să credem că tema a fost îngropată, după refuzul UDMR. S-ar putea ca din toamnă dosarele UDMR să-i facă să susţină varianta PDL", a explicat ieri vicepreşedintele Florin Tecău. Acesta a mai spus că „deocamdată dăm hotărîrea. În privinţa cheltuielilor şi a metodologiei nu avem încă o analiză finală. Pe noi ne interesează să avem cheltuieli cît mai reduse şi, deci, am putea merge pe foarte multe acţiuni de voluntariat", a completat Tecău.
Proteste violente în Grecia
Sindicatele din Grecia au început ieri o grevă generală de 48 de ore, după ce premierul elen Giorgios Papandreou a cerut Parlamentului să susţină un pachet de măsuri de austeritate. Scutierii au făcut uz de gaze lacrimogene asupra unora dintre zecile de mii de protestatari strînşi în centrul Atenei, pentru a se declara împotriva noilor măsuri de austeritate. 15.000 de persoane au mers spre Parlament, în două demonstraţii separate. Alţi 10.000 de protestatari s-au strîns în Salonic. Luni, Papandreou a declarat că numai programul de austeritate, evaluat la 28 miliarde euro, pe care l-a propus Guvernul său va pune din nou Grecia pe picioare. Dacă Guvernul pierde, UE şi FMI ar putea bloca ultima tranşă din împrumutul promis Greciei, care ar putea rămîne fără bani în cîteva săptămîni. Preşedintele francez Nicolas Sarkozy a declarat că băncile franceze sînt dispuse să ofere noi credite pe 30 de ani Atenei, atunci cînd actualele datorii expiră.
Statul român s-a îndatorat din nou
Potrivit dealerilor din piaţa bancară, CDS-ul aferent României (costul de asigurare la restructurare/default) a crescut, începînd cu 7 iunie, de la 225 de puncte şi a atins un maximum de 283 de puncte joi, 23 iunie. În prezent, CDS-ul este la 277 de puncte. „Au existat cu siguranţă anumite efecte negative temporare în ceea ce priveşte prima de risc a României pe pieţele internaţionale, determinate în mod cert de situaţia din Grecia. Aceste efecte s-au manifestat doar în ultimele zile, astfel că va trebui să mai aşteptăm", a spus Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI. Creşterea în continuare a CDS-ului ar putea afecta România, pentru că ar face împrumuturile mai costisitoare, iar investiţiile şi consumul ar deveni la rîndul lor mai scumpe. Consiliul Director al FMI a aprobat luni seară prima evaluare a noului acord, de tip preventiv, prin care a pus la dispoziţia României a doua tranşă, de 481 milioane de euro. Grecia a încheiat anul trecut un acord cu UE şi FMI pentru un împrumut extern de 110 miliarde euro, condiţionat de obiective fiscale menite să reducă deficitul bugetar, de peste 10% din PIB, şi să ajute la aşezarea datoriei publice, de aproape 150% din PIB, într-un tipar sustenabil. Statul elen nu a reuşit să atingă obiectivele din acord şi are nevoie de un nou pachet de bailout, de mărime similară, pentru a evita intrarea în default (incapacitate de plată) pe datoria de stat şi pentru a se putea finanţa pînă în 2014. Totodată, instituţiile financiare internaţionale au amînat plata următoarei tranşe, de 12 miliarde euro, din vechiul împrumut către Grecia, cerînd Guvernului să treacă de urgenţă prin Parlament măsuri dure de austeritate şi o serie de legi menite să accelereze privatizările. Oficialii europeni vor lua o decizie cu privire la următoarea tranşă pe 3 iulie. Grecia are nevoie de aceşti bani înainte de jumătatea lunii iulie, pentru a nu intra în default.
La Bîlea a nins de-a rupt!
Ne apropiem cu paşi repezi de luna iulie, dar, în anumite zone din judeţul nostru, iarna nu şi-a ieşit din drepturi. Vorbim desigur despre zonele traversate de Transfăgărăşan, începînd de la altitudinea de 1.800 de metri. Ieri dimineaţă, au căzut primii fulgi de nea, iar după-amiază, aveai impresia că te afli în luna decembrie, ningînd din abundenţă. „A început să ningă şi să viscolească, iar stratul de zăpadă atinge deja 15 - 20 de centimetri. Nu este ceva neobişnuit, s-a mai întîmplat acest lucru şi în alţi ani. Oricum, Transfăgărăşanul este închis oficial pînă la 1 iulie şi ne-am asigurat că, în acest moment, nu sînt turişti în zonă care să fie surprinşi de ninsoare", a declarat Ion Sănduloiu, şeful Serviciului Salvamont Argeş.
Spital de 15 milioane euro, la Mioveni
Edilul oraşului Mioveni, Ion Georgescu, a anunţat ieri că, în luna septembrie a acestui an, vor începe lucrările la noul spital din localitate. Clădirea va fi construită lîngă actuala unitate spitalicească şi va avea cinci etaje. Costurile la care se estimează că va ajunge această construcţie sînt de 15 milioane euro. Secţiile noului spital vor funcţiona cu aparatură de cea mai înaltă calitate, ce va fi donată de mai multe firme de pe platforma de la Mioveni. Recent, prin avizul Ministerului Sănătăţii, Spitalul Orăşenesc Sf. Spiridon Mioveni a preluat ca secţie externă fostul spital de la Călineşti, în cadrul căruia sînt dezvoltate specialităţi precum neonatologia, obstetrica-ginecologia, ATI-ul, chirurgia. Odată cu acestea, a subliniat primarul Ion Georgescu, s-a făcut şi transferul celor aproape 80 de angajaţi, personal medical şi personal medical auxiliar, care, în ultimele două luni, au stat în concediu fără plată, în urma închiderii unităţii. Proiectul extinderii spitalului de la Mioveni este gîndit de cîţiva ani de specialiştii municipalităţii, întrucît Primăria va fi cea care va aloca din venituri proprii o sumă consistentă pentru realizarea investiţiei. După calculele primarului, actualul spital deserveşte 50% din pacienţii care locuiesc în comune limitrofe Mioveniului, începînd realmente să facă o concurenţă serioasă Spitalului Judeţean Argeş. „Noul spital de la Mioveni se va construi într-un an. Vom încerca să-l încadrăm în categoria a III-a de competenţă", a adăugat ieri Ion Georgescu.
Ce servicii se asigură acum
Servicii medicale spitaliceşti: # Servicii de spitalizare continuă acuţi în secţia Medicină Internă # Servicii de spitalizare continuă acuţi în compartimentul Pediatrie # Servicii de spitalizare continuă cronici în compartimentul Recuperare Medicină Fizică şi Balneologie # Servicii de spitalizare de zi în compartimentul Primire Urgenţe. Servicii medicale în regim ambulatoriu: # Consultaţii în cabinetele de specialitate # Cure de tratament în ambulatoriul Recuperare Medicină Fizică şi Balneologie # Analize medicale în laboratorul Clinic 2 Investigaţii în laboratorul Radiologie şi Imagistică Medicală
inapoi la lista de articole