Revista presei argesene 27 ianuarie
27 ian 2009 | publicat in Anonim
MARTI, 27 IANUARIE 2009
TOP
Miercuri se face listă cu noii şefi de instituţii
PD-L şi PSD se întâlnesc ca să-şi confrunte propunerile
Conform unor surse din PSD Argeş, nominalizarea şefilor instituţiilor publice deconcentrate care au revenit partidului în urma negocierilor cu PD-L se va finaliza în cursul acestei săptămâni. Cel mai probabil miercuri va avea loc şi o întâlnire între reprezentanţii PSD şi cei ai PD-L pentru confruntarea listelor cu propuneri! Practic, cele două partide care sunt acum la guvernare se vor informa reciproc cu privire la persoanele pe care le propun pentru conducerea unor instituţii, astfel încât eventualele discuţii privind no-minalizările să aibă loc în cadru organizat şi, dacă sunt dispute, să fie rezolvate pe loc.
Tinerii din PSD vor funcţii
Radu Vasilică, deputat de Ştefăneşti al PSD Argeş, vicepreşedinte al filialei, ne-a declarat că nu se ştie în acest moment care vor fi nominalizările pentru funcţiile de conducere, deşi există mai mulţi doritori să ocupe scaune înalte. Vasilică ne-a spus că el, în calitate şi de preşedinte al organizaţiei de tineret a PSD Argeş, se va „bate" să impună cât mai mulţi tineri pe astfel de funcţii. „Tinerii au avut un aport important în alegeri. Ştiu că sunt destui cei care vor funcţii de conducere, dar eu mă voi bate să impun cât mai mulţi tineri la conducerea unor instituţii. Acesta este ţelul meu în momentul de faţă.", ne-a declarat Radu Vasilică, cel care a făcut parte din comisia PSD de negociere cu PD-L a împărţirii funcţiilor din judeţ.
Tămagă crede că Geoană este cel mai nimerit candidat pentru prezidenţiale
Mai multe filiale din ţară ale PSD (în special din Moldova) au anunţat că au luat deja o opţiune în ceea ce pri-veşte nominalizarea candidatului parti-dului pentru alegerile prezidenţiale din acest an. Astfel, propunerea respecti-velor organizaţii a fost, la unison, Mircea Geoană, preşedintele PSD. Şi social-democraţii din Argeş cred că şe-ful lor de partid este cel mai nimerit să candideze pentru funcţia supremă în stat. „O asemenea decizie nu a fost lu-ată în cadrul PSD Argeş, dar cel mai probabil candidatura la prezidenţiale va fi supusă votului organizaţiei. Personal, eu cred că Mircea Geoană este cel mai potrivit să candideze, mai ales că este preşedinte de partid. Totul se va decide, însă, prin vot.", ne-a declarat Constantin Tămagă, senator de Costeşti al PSD Argeş.
PSD Argeş, lăudat în Biroul Permanent Naţional al partidului
Ieri a avut loc la Bucureşti şedinţa Biroului Permanent Naţional al PSD, şedinţă în care au fost luate în discuţie rezultatele obţinute de filiale în alegerile parlamentare. Conducerea centrală a partidului a anunţat cu această ocazie că liderii organizaţiilor unde rezultatele au fost foarte slabe vor fi schimbaţi din funcţie. Nu este însă şi cazul conducerii PSD Argeş care se poate lăuda cu locul 4 în ţară din punct de vedere al rezultatelor obţinute în noiembrie 2008. De altfel, rezultatele obţinute de PSD Argeş au fost date ca exemplu de conducerea centrală a PSD care şi-a exprimat regretul că nu sunt mai multe organizaţii în ţară de nivelul celei din judeţul nostru.
Pandelică a fost numit şef peste Protecţia Consumatorului din România
Guvernul a făcut ieri o serie de numiri în funcţii de conducere la instituţii ale sta-tului de la nivel central. Premierul Emil Boc a semnat ieri şi decizia de numire a piteşteanului Bogdan Marcel Pandelică în funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC). Pandelică este consilier local la Piteşti şi a fost propus pentru funcţia de şef al ANPC de PSD Argeş. Locul său în Consiliul Local va fi luat de Mihai Zaharia, inspector şcolar adjunct.
Lazăr nu exclude fuziunea cu PD-L
Deşi Biroul Permanent Judeţean al PNG-CD Argeş a decis să continue activitatea în formula actuală, există şanse ca în februarie să asistăm la schimbări majore în privinţa acestui partid. Cornel Lazăr, preşedintele PNG-CD Argeş, ne-a declarat că în Argeş s-a dorit şi se doreşte continuarea activităţii în PNG-CD, dar că sunt şanse ca filiala să fuzioneze cu PD-L! „În februarie se vor lămuri definitiv lucrurile. Ştiu că sunt discuţii la nivel central privind o fuziune dintre PD-L şi PNG-CD şi cred că dacă se întâmplă aşa îi vom da curs. Aşteptăm semnalul de la nivel central. Până atunci, noi ne vedem de treabă şi ne-am propus să atragem către noi oamenii care nu au ieşit la vot. Este vorba de 60% dintre alegători, ceea ce înseamnă foarte mult.", ne-a declarat Cornel Lazăr.
Candidaţii care au eşuat la parlamentare îşi vor alege primii instituţiile
În PD-L Argeş învinşii trebuie să-şi recupereze „investiţia" din campanie
Regula în PD-L Argeş este ca toţi candidaţii care au eşuat la alegerile parlamentare din noiembrie anul trecut să îşi aleagă pri-mii, în partid, instituţiile pe care şi le doresc, dintre cele care, în urma negocierilor cu PSD, le-au revenit democrat-liberalilor. Este ca un fel de „premiu" de consolare pentru persoanele care au cheltuit bani frumoşi în campania electorală, într-o competiţie pe care, cei mai mulţi dintre ei, ştiau de la bun început că o vor pierde. Nouă sunt persoanele din PD-L Argeş care se bucură de acest privilegiu.
Cu alte cuvinte, este vorba de oameni care au candidat de dragul partidului, iar partidul, ajuns, între timp, la putere, vine acum şi îi răsplăteşte cu funcţii în administraţia guvernamentală a judeţului. În PD-L Argeş, 9 persoane sunt în această situaţie: Adrian Lazăr (căruia preşedintele Cristian Boureanu i-a propus o funcţie de subprefect), Constantin Iordan (fie adjunct la Inspectoratul Şcolar, fie director al Casei Corpului Didactic), Constantin Cătănea (posibil la Vama Piteşti), Gheorghe Davidescu (pentru şefia Direcţiei Silvice), Iulian Corbu (posibil director executiv al Finanţelor Publice), Ştefan Ciocănel (una dintre opţiunile sale este pentru Casa de Asigurări de Sănătate), Marius Jurubiţă (pentru funcţia de director al Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit), Gabriel Bratu (pentru şefia Inspectoratului Teritorial de Muncă sau pentru aceea a Agenţiei Locale de Mediu) şi Gheorghe Nicuţ (pentru Inspectoratul Social Regional Argeş). Cei 9 vor opta în cursul acestei săptămâni, tot zilele acestea urmând ca PD-L Argeş să-şi desemneze şi celelalte propuneri de directori şi şefi pentru serviciile deconcentrate din judeţ.
Funcţia de subprefect stârneşte tensiuni în PD-L
Se ştie bine că o bună parte dintre foştii pedişti nu sunt în relaţii bune cu gruparea Boureanu, grupare care conduce PD-L Argeş. Cea mai recentă nemulţumire a acestora este legată de propunerea partidului pentru funcţia de subprefect. În opinia lor, Adrian Lazăr nu este omul potrivit să ocupe acest post. Foştii pedişti deţin propriile lor variante pentru funcţia respectivă, variante care nu au, însă, prea multe şanse să fie luate în seamă de către preşedintele Cristian Boureanu. Variantele neoficiale ale taberei PD sunt Dan Bica, Dan Gabriel Popa, Ovidiu Marinescu, Gabriel Bratu, Constantin Iordan sau Gheorghe Nicuţ. Amintim că Boureanu i-a propus lui Adrian Lazăr, om de afaceri în Curtea de Argeş, membru al PD-L de doar câteva luni, să facă echipă cu Ion Cîrstoiu în funcţia de subprefect al judeţului.
Fulga, de-a dreapta „Tribunului"
Marian Fulga, preşedintele PRM Argeş, ne-a declarat că are motive să fie bucuros de felul în care merg lucrurile în partidul său. Astfel, după ce a fost anunţat că este în cărţi pentru funcţia de secretar executiv al PRM la nivel naţional, Fulga a mai primit o veste care l-a încântat. El va participa o dată pe lună la conferinţele de presă naţionale ale PRM, cele care sunt susţinute de obicei de către Corneliu Vadim Tudor, preşedintele partidului. Fulga va avea şi ocazia să îşi exprime puncte de vedere la conferinţele de presă respective, nefiind invitat doar să facă parte din asistenţă.
Prefectul Popa le scrie primarilor o epistolă de adio...
Prefectul Ion Popa, aflat la un pas de a fi schimbat din funcţie cu social-democratul Marcel Proca, a decis să trimită fiecărui primar din Argeş, dar şi fiecărui director de instituţie deconcentrată, precum şi Consiliului Judeţean, o scrisoare la final de mandat. Este vorba de o scrisoare în care Popa a ţinut să le mulţumească tuturor pentru colaborarea „excelentă". „Stimate domnule (n.r. urmează funcţia celui căruia îi este adresată scrisoarea), Îndeplinirea prerogativelor de subprefect şi de prefect al judeţului Argeş în mandatul 2005 - 2008 a însemnat pentru mine un enorm câştig profesional. Am avut satisfacţia de a sluji interesele cetăţenilor judeţului Argeş şi onoarea de a lucra alături de Dumneavoastră într-un parteneriat eficient şi constructiv. În final, doresc să vă mulţumesc pentru colaborarea excelentă din toţi aceşti ani şi să vă asigur de întreaga mea consideraţie.", se arată în scrisoarea semnată de prefectul Ion Popa.
EDITORIAL- MIHAI PAUL CODUNAS
Boureanu, prizonierul propriilor sale declaraţii
Ipocriziile politicienilor sunt şi ele stocate în arhive. Casetele video, înregistrările audio şi articolele din ziare au devenit inamicii celor care şi-au schimbat radical şi peste noapte opiniile, bătând palma cu indivizii pe care, nu cu mult timp în urmă, îi acuzau de corupţie, de hoţie din banul public, de trafic de influenţă sau de trădare a interesului naţional. S-a dovedit că declaraţiile lor publice şi vehemenţa cu care le-au formulat au fost simple demersuri de ima-gine, folosite ca instrumente de manipulare a electoratului.
M-am uitat, zilele trecute, prin dosarele cu hârtii pe care le păstrez într-un sertar, la biroul de la serviciu. Printre altele, am recitit un mai vechi comunicat de presă al deputatului de Piteşti Cristian Boureanu. Tânărul preşedinte de partid înfiera, atunci, colaborarea pe care PNL o legase cu PSD, acuzând cele două formaţiuni politice de „blat". La aceea vreme, destui vor fi crezut că Boureanu şi PD-L nu vor intra niciodată la guvernare alături de social-democraţi. Referindu-se la parteneriatul PNL-PSD, Cristian Boureanu vorbea de ipocrizie. Acum, partidul lui, PD-L, guvernează cu Geoană, cu Hrebenciuc, cu Nicolescu. Prin urmare, cine este mai ipocrit?
„Constat că blaturile au ieşit din fotbal şi s-au mutat în politică, unde PNL şi PSD negociază un non-combat pentru alegerile locale. Este comic cum pesediştii şi peneliştii negociază pe ascuns, noaptea, prin boscheţi, pentru a păstra un secret care este de notorietate publică: pentru PNL, PSD a devenit un partener firesc", spunea Cristian Boureanu în primăvara anului trecut. Dar pentru PD-L, cât de firesc este PSD ca partener? Foarte firesc de vreme ce partidul lui Boureanu este în Guvern cu PSD.
„Pentru a fi lăsat să se mai joace un an de-a prim-mi-nistrul, Călin Popescu Tăriceanu a închinat de mult steagul liberalismului în faţa moştenitorilor comuniştilor care i-au aruncat în închisoare pe fruntaşii liberali". Înţelegem de aici că, astăzi, Cristian Boureanu stă la aceeaşi masă şi negociază funcţii cu urmaşii netrebnicilor din cauza cărora mari oameni de stat liberali au ajuns în puşcării. Şi nu pare deloc deranjat.
„PNL vorbeşte despre unitatea dreptei, dar bate palma cu stânga", se arăta indignat, cu nici un an în urmă, stimabilul parlamentar. Nu cumva şi PD-L, prin vocea liderilor săi, inclusiv prin vocea lui Boureanu, trâmbiţa necesitatea unităţii dreptei politice? Şi atunci, având în vedere că acum este partener de guvernare cu PSD, cum să catalogăm Partidul Democrat-Liberal?
„Ne-am putea întreba cum se vor înţelege cele două partide, PNL şi PSD, în privinţa cotei unice şi a altor măsuri economice şi sociale, dar ar fi inutil". Corect, inutil atât timp cât însuşi PD-L a găsit degrabă o cale de mijloc cu PSD în ceea ce priveşte deciziile de natură economică şi socială, de parcă dintotdeauna ar fi fost partide prietene. Cristian Boureanu, ca şi colegii săi de la PD-L şi ca şi partenerii de la PSD, a spus multe. Astăzi, vorbele sale de atunci se întorc împotriva lui. Ca un bumerang. Este bine ca opinia publică să ia aminte şi să nu mai creadă în balivernele politicienilor.
PS: Incredibil tupeul Colegiului Medicilor! În loc să regrete public moartea bătrânului asasinat de nepăsarea unor doctori, Colegiul acuză Ministerul Sănătăţii că ar fi încălcat drepturile omului în ancheta de la spitalul din Slatina, dând de pământ cu câţiva jalnici purtători de halate albe, şi avertizează că va sesiza organismele internaţionale.
CURIERUL ZILEI
Prioritatile Guvernului pe 2009
Cele douã partide aflate la guvernare, PSD şi PD-L, s-au întîlnit, ieri-dimineaţã, pentru a discuta asupra prioritãţilor bugetului pentru 2009, ce va fi aprobat în şedinţa de joi, dupã cum au anunţat mai apoi reprezentanţii Executivului. Premierul Emil Boc a declarat, dupã întîlnirea PD-L - PSD, cã axele proiectului de buget pe 2009 sînt dezvoltarea economicã, investiţiile şi protejarea persoanelor cu salarii şi pensii mici şi cã încã se face analiza asupra disponibilizãrilor din ministere. El a arãtat cã aceste prioritãţi vor fi „detaliate" în Guvern, pînã joi, cînd se va aproba forma finalã a proiectului bugetului de stat pe anul 2009.
O majorare într-un domeniu ar însemna reducere în altul
Şi Theodor Stolojan a ieşit imediat dupã întînire cu o serie de explicaţii de naturã economicã. Linia fundamentalã pentru bugetul pe anul 2009 va fi reducerea de cheltuieli cu bunuri, servicii şi personal, singurele cheltuieli la care se poate acţiona, a declarat el. „Pe seama acestor reduceri şi a unei absorbţii mai bune a fondurilor europene se pot majora cheltuielile pentru investiţii, infrastructura fiind prioritarã", a adãugat liderul PD-L, menţionînd cã Guvernul are misiunea de a reduce deficitul cu 3% din PIB, ceea ce „nu e o treaba uşoarã". „Dificultatea întocmirii proiectului de buget rãmîne cã orice majorare de cheltuieli, într-un domeniu sau altul, se poate face prin reduceri în alte domenii sau prin majorãri de resurse. România nu mai are spaţiul pe care l-a avut Guvernul precedent, cu creşteri economice de 7%", a explicat liderul PD-L. În şedinţa PD-L - PSD s-a stabilit concentrarea resurselor pe lucrãrile aflate în curs de execuţie, pentru a evita situaţia creatã pînã acum, cînd au fost finanţate multe lucrãri noi, fãrã finalizarea celor începute.
24 DE MINUTE
Boc va cere PSD refacerea majoritatilor din cadrul consiliilor judetene si locale
Premierul Boc va cere PSD, in cadrul Biroului Politic de Coordonare a Coalitiei, refacerea majoritatilor din administratia locala astfel incat protocoalele de colaborare dintre PSD si PD-L la nivelul judetelor sa fie cu adevarat functionale.
In cadrul sedintei Biroului Permanent National al PD-L desfasurat luni, mai multi lideri de organizatii judetene au cerut conducerii centrale sa negocieze cu social-democratii constiuirea de noi majoritati in consiliile judetene si locale, sustin surse democrat-liberale. Cererea lor se bazeaza pe faptul ca, dupa alegerile locale din vara anului 2008, la nivelul multor judete, PSD si PNL au decis sa colaboreze astfel incat sa-si sustina reciproc proiectele din administratia locala.
"Este o situatie cam ciudata. Exista anumite intelegeri la nivel local, iar acum trebuie sa incheiem in fiecare judet un protocol de colaborare cu PSD. Unii colegi au ridicat aceasta problema in Biroul Permanent, iar presedintele Emil Boc a spus ca va aborda acest subiect in cadrul Biroului Politic de Coordonare a Coalitiei", a declarat un pedelist. De altfel, acesta este unul dintre motivele pentru care mai intarzie finalizarea procesului de intocmire a acordurilor dintre PSD si PD-L in anumite judete, insa conducerea centrala spera ca, in cursul acestei saptamani, procesul sa fie incheiat.
Liderii PD-L spera sa se stranga legaturile cu PSD si la nivel local, existand temerea ca intelegerile pe care le au social-democratii cu liberalii in anumite filiale ar putea influenta punerea in aplicare a programului de guvernare. Insa chestiunea urmeaza sa fie transata tot la nivel central, intre liderii celor doua partide de guvernamant. "Domnul Boc va supune acest subiect in cadrul BCCC, iar decizia va fi una exclusiv politica, la nivelul conducerilor celor doua partide", au declarat sursele citate.
ARGES EXPRES
Interpelările deputatului Drăghici
Deputatul PSD Mircea Drăghici a depus două interpelări, care vizează situaţia industriei de automobile din ţara noastră, una adresată ministrului Economiei, Adriean Videanu şi cealaltă ministrului Finanţelor, Gheorghe Pogea. În continuare redăm conţinutul acestor documente:
Situaţia industriei de automobile din România se află în criză, iar efectele acesteia pot duce la grave probleme sociale. Deteriorarea sectorului de fabricaţie periclitează buna funcţionare şi menţinerea pe piaţă a altor segmente economice. De aceea este necesar ca taxa auto să fie o măsură bine gândită, pentru protejarea pieţei auto interne şi salvarea locurilor de muncă. În prezent, se preconizează că îşi vor pierde slujbele 200.000 de români care lucrează în domeniul industriei auto, din care numai 40.000 în judeţul Argeş, dacă cererea de maşini nu-şi va reveni, iar statul nu se va implica. Cel mai lovit judeţ va fi Argeşul, care asigură 39% din totalul afacerilor cumulate de industria auto la nivel naţional. Automobile Dacia şi-a întrerupt activitatea între 20 noiembrie şi 7 decembrie, după ce anterior a oprit fabrica pentru alte şase zile din cauza scăderii bruşte a pieţei auto. Între 11 decembrie şi 12 ianuarie, salariaţii au fost trimişi în şomaj tehnic. Având în vedere acestea, vă supun atenţiei următoarele propuneri pentru salvarea industriei auto, care sunt rezultatul consultării cu Asociaţia Constructorilor de Automobile din România - ACAROM:
- Stimularea investiţiilor din sectorul auto prin majorarea fondurilor totale alocate conform HG 1165/2007 şi HG 753/2008 pentru punerea în fabricaţie a unor produse noi şi pentru perfecţionarea tehnologiilor.
- Asigurarea protecţiei maxime admise în condiţii de criză de către Comisia Europeană a industriei auto autohtone prin taxarea importurilor second-hand şi a autoturismelor de capacitate cu consum şi emisii mari.
- Simplificarea actualelor proceduri birocratice de accesare de către agenţii economici a fondurilor pentru cercetare, dezvoltare şi, în special, inovare prin PNCDI II şi programele sectoriale şi stimularea orientării către temele concrete existente în sectorul
de componente auto a cercetării din universităţile tehnice.
- Ranforsarea cadrului normativ şi a controlului pentru blocarea accesului pe piaţă a pieselor auto contrafăcute şi neomologate de către RAR.
- Decalarea cu un an a plăţii a jumătate din TVA datorat statului în fiecare lună de către furnizorii de piese auto pentru constructorii locali de automobile, cel puţin pentru exerciţiul financiar 2009.
- Scutirea/reducerea impozitului pe profitul reinvestit în dezvoltarea/modernizarea de produse, tehnologii sau capacităţi noi pentru producţia de componente auto.
Vai celor învinşi!
Aşa spuneau romanii, strămoşii noştri: "Vae victis!" După aproape două mii de ani, afirmaţia rămâne valabilă. Valurile popoarelor migratoare şi ale altor năvălitori hrăpăreţi nu ne-au clintit din loc. Dar ce folos?... Destinul istoric ne-a dat un alt Traian(us) cu pretenţii de imperator. Şi Decebal n-avem să-şi facă seppuku lângă un stejar bătrân. Că doar n-o fi bolunzit peste noapte Călin Tăriceanu să-i facă pe plac cotroceanului!...
Vai liberalilor, în orice funcţii s-ar mai afla, căci le-a venit vremea să le zboare scaunele de sub funduri, după ce au pierdut alegerile! Baronii şi oligarhii politici de orice nivel joacă acum frenetic brelocul. Adică, "Dă-mi bre locul!" C-aşa-i la noi: pleacă un îndestulat, vine un înfometat! Din opoziţie, care va să zică, unde s-a săturat să tot înghită în sec.
La nivel central, jocurile s-au făcut. Acum a venit vremea nivelurilor judeţene şi locale. Apropiaţii coaliţiei de guvernare îşi fac speranţe, încercând să uite înţelepciunea populară potrivit căreia cine speră, moare disperat. Bursa zvonurilor s-a încins precum cazanele iadului alimentată de fel şi fel de diversiuni lansate pentru a crea perdele de fum. Dacă la PSD există totuşi o disciplină care-i obligă pe toţi să-şi vadă lungul nasului, la PD-L este parcă loc de întors.
Totul depinde însă de liderii organizaţiilor judeţene, Constantin Nicolescu şi Cristian Boureanu. Cei doi oameni politici - aşa cum anticipam - au ştiut să evite capcana unor ieşiri spectaculoase în presă, spre disperarea unor confraţi care ar fi adorat bălăcărelile balcanice. Sigur că dumnealor n-au motive să se iubească, însă înţeleg mai bine decât alţii imperativul momentului şi, mai de voie, mai de nevoie, trag în jugul interesului comun. Şi, iertată să-mi fie îndrăzneala, dar eu mă aştept ca mai degrabă să se ia de păr şi să se izbească de toţi pereţii liderii de la Bucureşti ai celor două formaţiuni politice, decât cei din Argeş!
S-a vorbit până la exasperare despre persoana viitorului subprefect. Adică despre al doilea, pentru că primul stă bine, mersi în fotoliul său. Şansa ca Adrian Lazăr să ajungă în respectivul post a fost întoarsă pe toate părţile. Între timp a apărut şi diversiunea Iani Popa. Mai nou, s-a avansat ideea că mister Gabriel Bratu, omul care s-a judecat cu liberalii pentru postul de general la ISJ, ar putea să ceară - şi nu fără folos - postul de subprefect. Ipoteza mie mi se pare valabilă numai pentru fraieri. Toţi ştiu că Boureanu şi Bratu se iubesc ca sarea-n ochi şi şi-ar sări unul altuia la jugulară cu mare plăcere. Dovada clară a fost aceea prin care PD-L a cedat la PSD ISJ-ul. Concluzia: fostul general al şcolilor argeşene s-ar putea vedea silit să se mulţumească şi cu ceva firimituri de la masa bucatelor.
Să revenim însă la Lazăr al nostru, pe care unii s-au grăbit să-l îngroape, uitând al cărui nume biblic îl poartă. Adi redivivus pare să fi revenit în postura de favorit pentru ocuparea postului de subprefect. Astăzi este posibil să aflăm dacă în următoarea perioadă se va transforma sau nu într-un navetist pe ruta Curtea de Argeş-Piteşti. Personal sunt convins că ar putea face treabă bună. Cu o singură condiţie: să fie lăsat! Adică, să-i delege prefectul Marcel Proca atribuţiuni care să-i dea posibilitatea să se desfăşoare. Pentru că altfel - cu scuzele de rigoare - eu nu-l văd pe Adrian Lazăr contabilizând bilete de voie sau monitorizând traficul de pe nu ştiu ce muscodrom! Chiar dacă în CV-ul personal postul de subprefect ar da bine, eu nu-l văd capabil să facă asemenea compromis cu el însuşi. Sper să nu mă înşel...
Pe de altă parte, stau şi mă întreb ce se va întâmpla la nivel local. Nu de alta, dar şi aici sunt câteva posturi vânate mai ceva ca în safari. Bursa zvonurilor îl dă, spre exemplu, pe Costică Panţurescu favorit pentru a ocupa un post de director important pe la Piteşti, iar pe colegul său din Consiliul Local, Gheorghe Boncea, ca înscris pe spirala ascendentă spre un post de conducere în executiv. Se mai vorbeşte că şi alţi consilieri locali ar trage cu ochiul spre anumite servicii publice, iar posturile şi le-ar putea cumpăra cu nişte voturi în legislativ, care ar da posibilitatea stângii politice să-şi ia revanşa pentru victoria a la Pyrhus din vara trecută. Întrebarea legitimă care se impune este ce se va întâmpla cu actualii ocupanţi ai funcţiilor vizate, iar răspunsul nu poate fi decât unul sigur: "Dumnezeu cu mila!" Argeşenii, potopiţi de problemele proprii, nu se consumă sufleteşte prea mult pentru a-i compătimi pe cei care vor fi maziliţi. Şi atitudinea este absolut normală, pentru că se ştie, cămaşa e mai aproape de trup decât haina. Dacă mai luăm în calcul şi invidia unora sau altora, nevoia de răzbunare sau alte porniri mai puţin curate, orice comentariu devine de prisos, atunci când - se ştie - învingătorul face legea şi nimeni nu-i poate cere socoteală pe moment, ci numai atunci când se întoarce roata...
Virgil Baciu îl sprijină pe Miuţescu până în pânzele albe!
Cunoscutul om de afaceri, liderul PNL Corbi nu este nici pe departe dispus să dea bir cu fugiţii la momente grele. O dovadă este faptul că deşi partidul său a trecut în opoziţie, vrea să strângă în jurul liderului liberalilor argeşeni, Adrian Miuţescu, oameni ataşaţi doctrinei partidului, serioşi şi respectaţi în comunităţile în care trăiesc, pentru ca împreună să muncească pentru reconstrucţie şi eficientizarea acţiunilor politice. "Ştiu că se fac diverse manevre atât din interiorul, cât şi din exteriorul partidului pentru debarcarea lui Miuţescu de la conducere. Să-mi fie iertat, dar la ora actuală eu nu văd o persoană mai potrivită decât dumnealui pentru a păstra unitatea liberalilor în judeţul Brătienilor. Pot să vă spun că opinia mea nu este singulară şi în zona noastră am susţinere şi din partea unor colegi din Nucşoara, Berevoieşti, Domneşti, Aninoasa şi din alte localităţi de pe Văile Râului Doamnei şi Vâlsanului. Toţi suntem hotărâţi să-l susţinem necondiţionat pe Miuţescu împotriva atacurilor unora pe care i-a făcut oameni!", ne-a declarat Virgil Baciu, cunoscut în comuna sa drept "omul care sfinţeşte locul", după ce a investit miliarde de lei în modernizarea bisericilor şi nu numai.
PRM vrea colaborare cu PNL
Săptămâna trecută, liderii argeşeni ai celor două partide s-au întâlnit în municipiul nostru. Peremistul Marian Fulga (foto) venise pentru pregătirea conferinţei municipale şi a alegerilor şi l-a contactat pe liberalul Adrian Miuţescu. "Într-adevăr, am avut o discuţie în care s-au avansat propuneri de colaborare între formaţiunile noastre, din perspectiva opoziţiei. Eu am rămas deschis pentru orice discuţii şi i-am promis d-lui Fulga că voi prezenta colegilor mei propunerile avansate, le vom analiza şi vom decide la momentul potrivit. Suntem interesaţi de colaborări la nivelul consiliilor locale şi al primăriilor pe orice proiecte benefice pentru comunitate", a declarat fostul deputat liberal.
BIT PRESS
Deputatul Draghici a interpelat ministrii Finantelor si Economiei in privinta Dacia
Deputatul PSD, Mircea Draghici a depus doua interpelari care vizeaza situatia industriei de automobile din tara noastra, una adresata ministrului Economiei, Adriean Videanu si cealalta, ministrului Finantelor, Gheorghe Pogea.
„Situatia industriei de automobile din Romania se afla in criza, iar efectele acesteia pot duce la grave probleme sociale. Deteriorarea sectorului de fabricatie pericliteaza buna functionare si mentinerea pe piata a altor segmente economice, de aceea este necesar ca taxa auto sa fie o masura bine gandita, pentru protejarea pietei auto interne si salvarea locurilor de munca. In prezent, se preconizeaza ca isi vor pierde slujbele, 200.000 de romani care lucreaza in domeniul industriei auto, dintre care numai 40.000 in Judetul Arges, daca cererea de masini nu-si va reveni, iar statul nu se va implica. Cel mai lovit judet va fi Argesul, care asigura 39% din totalul afacerilor cumulate de industria auto la nivel national.
Automobile Dacia si-a intrerupt activitatea intre 20 noiembrie si 7 decembrie, dupa ce anterior a oprit fabrica pentru alte sase zile din cauza scaderii bruste a pietei auto. Intre 11 decembrie si 12 ianuarie, salariatii au fost trimisi in somaj tehnic. Avand in vedere aceste va supun atentiei urmatoarele propuneri pentru salvarea industriei auto, care sunt rezultatul consultarii cu Asociatia Constructorilor de Automobile din Romania - ACAROM:
» Stimularea investitiilor din sectorul auto prin majorarea fondurilor totale alocate conform HG 1165/2007 si HG 753/2008 pentru punerea in fabricatie a unor produse noi si pentru perfectionarea tehnologiilor.
» Asigurarea protectiei maxime admise in conditii de criza de catre Comisia Europeana a industriei auto autohtone prin taxarea importurilor second-hand si a autoturismelor de capacitate cu consum si emisii mari.
» Simplificarea actualelor proceduri birocratice de accesare de catre agentii economici a fondurilor pentru cercetare, dezvoltare si in special, inovare prin PNCDI II si programele sectoriale si stimularea orientarii catre temele concrete existente in sectorul de componente auto a cercetarii din universitatile tehnice.
» Ranforsarea cadrului normativ si a controlului pentru blocarea accesului pe piata a pieselor auto contrafacute si neomologate de catre RAR.
» Decalarea cu un a platii a jumatate din TVA datorat statului in fiecare luna de catre furnizorii de piese auto pentru constructorii locali de automobile, cel putin pentru exercitiul financiar 2009.
» Scutirea/reducerea impozitului pe profitul reinvestit in dezvoltarea/modernizarea de produse, tehnologii sau capacitati noi pentru productia de componente auto" - se stipuleaza in cele doua interpelari ale deputatului Mircea Draghici.
Directori PDL prin... SMS
Agitatie mare in PSD si PDL. Dupa ce au fost impartite cea mai mare parte a institutiilor, acum urmeaza desemnarea directorilor. Daca la PSD sunt mai multi oameni decat functii, la PDL... seceta mare. Atat de mare incat ar putea ajunge director de institutie pana si Ioan Predica, acest monument de... , am vrut sa spun aceasta persoana ingenua si nevinovata, ajunsa in functia de consilier judetean doar pentru ca a fost harnica in campanie, a cotizat la Gogu si, mai ales, a fost un soldat disciplinat. Poti sa-i zici ceva? Sa-i reprosezi ceva? Mai ales ca nimeni nu a introdus drept criteriu obligatoriu pentru a ocupa o functie de director sa ai un IQ peste 30.
Daca va fi sau nu director Predica, este greu de spus. Cert este ca acesta si-a anuntat dorinta de a fi seful RAR, institutie care, de altfel, a si fost revendicata de catre PDL. In plus, am primit si un SMS de la un numar necunoscut, care suna astfel: „Gogu, dupa cum i-a zic Cirstoiu, a pregatit linia intai: la RAR pe Semaca, sofer, consilier judetean; la Inspectia in Constructii - Gheorghe Mihaita, paznic la Astaldi, consilier judetean; la Politie vrea sef Dumitrascu Adrian, autobuzistul de la Dacia". Foarte tare, mani nou directorii se anunta prin SMS. Daca asa stau lucrurile, atunci, cum s-ar spune, sa fie intr-un ceas bun! Si pentru noi, ca pentru ei este!
Deputatul Gerea: „O sa-mi limitez convorbirile, ca sa nu stie Basescu ce mananc la pranz"
Interceptarile telefoanelor si ale e-mail-urilor au starnit vii dispute in ultima perioada, mai ales dupa ce fostul sef al SIE, Claudiu Saftoiu s-a... scapat cum ca presedintele Traian Basescu ar fi informat pana si in privinta preferintelor culinare ale oamenilor politici si nu numai. Deputatul PNL, Andrei Gerea, considera ca, in lumina noilor dezvaluiri, interceptarea telefoanelor si a e-mail-urilor ar putea duce la multe abuzuri, cu atat mai mult cu cat informatiile risca sa fie folosite in alte scopuri decat cel al sigurantei nationale.
„Eu inteleg ca decizia de a intercepta convorbirile telefonice si e-mail-urile este o cerinta impusa de catre Uniunea Europeana, numai ca la noi sunt evidente alunecari catre autoritarism, catre anularea drepturilor cetateanului. In momentul de fata chiar este necesara o dezbatere foarte clara, pentru ca legea in sine nu ar reprezenta niciun pericol pentru democratie atata timp cat, in Romania, anumite servicii ar fi respectat-o. In lumina noilor dezvaluiri, anume ca Traian Basescu era la curent inclusiv cu ce mancau nu doar oameni politici ci cei de afaceri, este evident ca acest lucru constituie o perdea pentru intentiile dictatoriale ale presedintelui. Personal, o sa-mi limitez convorbirile, ca sa nu stie Basescu ce mananc la pranz. Nu am lucruri de ascuns, dar nu-mi place nici macar ideea ca cineva imi urmareste convorbirile cu sotia, spre exemplu" ne-a declarat deputatul Andrei Gerea. Acesta a adaugat ca si pana acum telefoanele au fost ascultate si ca, desi de acum incolo convorbirile tuturor romanilor vor fi stocate timp de sase luni, se va merge in continuare pe... „punct ochit, punct lovit". Adica, cei de la serviciile de informatii nu-si vor pierde timpul cu noi, muritorii de rand, ci ii vor fila, ca si pana acum, pe cei despre care presedintele Basescu este curios sa afle... ce mananca la pranz.
Deputatul Gerea ne-a mai declarat ca Romania nu este singura tara in care telefoanele sunt ascultate, nu demult un operator de telefonie din Grecia, care opereaza si in Romania, fiind implicat intr-un scandal de zile mari. Cu siguranta ca deputatul liberal facea referire la Vodafone, companie acuzata ca ar fi interceptat, pe durata Olimpiadei de la Atena, convorbirile a 100 de politicieni, jurnalisti si oameni de afaceri, in frunte cu insusi premierul Costas Karamanlis.
Burnei si Valeca s-au intalnit cu primarii din zona Mioveni
Saptamana aceasta, deputatul Ion Burnei si senatorul Serban Valeca s-au intalnit cu primarii din zona Mioveni. Tema intrunirii a vizat anul financiar 2009, dar si problemele cu care se confrunta administratia publica in cadrul unui an, ce se anunta plin de dificultati si mai ales, marcat de criza mondiala.
Tonul discutiilor a fost dat de primarul orasului Mioveni, Ion Georgescu, care a declarat ca se bazeaza pe sprijinul parlamentarilor pentru realizarea proiectului de autostrada ce leaga uzina Dacia de drumul national, podul de la Colibasi si drumul Ghiormanului, pentru zona Mioveni - Stefanesti. Edilii prezenti au spus ca sunt in asteptarea bugetelor, deoarece au lucrari de investitii incepute (canalizari, reabilitari de drumuri, modernizari de scoli).
Deputatul Ion Burnei i-a felicitat pe primarii care au reusit sa castige proiecte si finantari externe si a cerut ca in perioada urmatoare sa existe o colaborare stransa intre autoritati si parlamentari, pentru ca localitatile din Colegiu Mioveni sa aiba bugete bine conturate, astfel incat criza sa nu afecteze investitiile aflate in derulare.
OBSERVATOR ARGESEAN
Unde sunt promisiunile din campanie?
Pe lângă reducerea cheltuielilor cu salariile bugetarilor, Emil Boc este preocupat şi cu ascultatul telefoanelor... legal!
La o lună de la învestitura Guvernului Boc, aflăm că nici 30% din promisiunile din campania electorală nu vor fi respectate, cel puţin în acest an. Reprezentanţii Guvernului susţin că cea mai mare vină o are fostul guvern liberal, care nu a spus clar cât de gravă este situaţia bugetului de stat.
Dacă, în octombrie, atât social-democraţii, cât şi democrat-liberalii îl blamau pe Tăriceanu că nu este de acord cu majorarea cu 50% a salariilor profesorilor, iată că acum şi-au dat seama singuri de ce nu pot aplica această lege...
Cei din Ministerul Educaţiei dau asigurări că legea privind majorarea salariilor profesorilor va fi aplicată într-un final, dar treptat, nicidecum în acest an, când este preconizată o creştere salarială de doar 10%. Cât priveşte funcţionarii din sistemul bugetar, Emil Boc a decis să reducă cu 20% numărul personalului din administraţia centrală. Măsurile luate pentru reducerea cheltuielilor vizează şi sistemul sanitar, spre nemulţumirea sindicatelor.
Iată că, la nici o lună de când Guvernul Boc şi-a preluat mandatul, sindicatele ameninţă cu ample proteste, mai ales că peste 80% dintre membrii de sindicate au votat cu PSD sau cu PD-L. Acum, cei de la guvernare sunt întrebaţi unde sunt promisiunile din campanie şi cam când le vor duce la îndeplinire...
Pe lângă reducerea cheltuielilor cu salariile bugetarilor, Emil Boc este preocupat şi cu ascultatul telefoanelor... legal! Potrivit noii legi, datele personale ale fiecărui cetăţean vor fi stocate timp de câteva luni. Textul legii precizează că datele respective nu se referă la conţinutul propriu-zis al mesajelor, ci la data şi ora efectuării acestora, respectiv la numele persoanei contactate. Însă doar naivii pot crede că nu va fi de interes şi conţinutul convorbirii telefonice, care poate face obiectul unui şantaj discret, dar... legal!
WWW.EPITESTI.RO
Pandelica, noul sef al ANPC
Consilierul local P.S.D., Bogdan Pandelica, a fost numit ieri seara director la A.N.P.C. Social-democratii din Arges inca mai asteapta numirile in functii ale lui Ion Manzana, ca vicepresedinte la A.V.A.S., Vasile Rapea, la sefia Autoritatii Rutiere Romane si Georgiu Gingaras ca adjunct la Apele Romane. Ion Manzana are insa sanse mici sa ajunga la AVAS, presa centrala anuntand ca noul sef va fi Mircea Ursache, iar vice Bogdan Georgescu, liderul TSD Bucuresti.
Duvaz, purtator de cuvant al PSD
Parlamentarul de Arges, Bogdan Niculescu Duvăz ii preia atributiile de purtator de cuvant ale lui Cristian Diaconescu, actualmente ministru de Externe in Guvernul Boc. Conform unor surse social-democrate, Biroul Permanent al PSD a decis astazi ca Duvăz să devină purtător de cuvânt al PSD, Duvaz detinand functia si de purtator de cuvant al aliantei PSD-PC.
inapoi la lista de articole