Revista presei

vezi toate articolele

Revista presei argesene 27 mai 2011

27 mai 2011 | publicat in Anonim

AGPRESS

Prima conferinţă de presă comună a partidelor membre ale Uniunii Social Liberale

Reprezentanţii Uniunii Social Liberale Argeş s-au întâlnit astăzi pentru prima dată în formulă completă la noul sediu comun. La eveniment au participat preşedintele PC Cornel Lazăr, preşedintele PNL Ion Popa şi secretarul PSD Argeş Florin Tecău, precum şi primarul Tudor Pendiuc.

A fost prezent şi deputatul Radu Vasilică, însă acesta a preferat să stea printre ziarişti, asta după ce se aşezase în prezidiu şi i-a cedat locul primarului.

USL-iştii au planuri mari

Evenimentul a fost unul destins, iar declaraţiile au fost dintre cele mai încurajatoare pentru membrii USL şi pentru cele trei partide politice. De departe cel mai ironic a fost primarul Tudor Pendiuc, iar cel mai acid Iani Popa, în timp ce Cornel Lazăr a fost realist, iar Florin Tecău pragmatic.

Florin Tecău: „Vrem să ducem la bun sfârşit toate programele pe care le-am stabilit împreună"

„Dăm semnalul pentru câştigarea alegerilor în Argeş şi vrem ca următoarele acţiuni să se desfăşoare sub sigla USL. De asemenea, vrem un program de colaborare între cele trei partide. Ne propunem ca de saptămâna viitoare, echipe mixte de la partide să meargă să vorbească cu primarii, membrii de partid, activistii, consilierii şi oamenii care vor sta în secţiile de vot. Ne sfătuim şi suntem în permanenţă împreună. Vrem sa ducem la bun sfârşit toate programele pe care le-am stabilit împreună." - susţine vicepreşedintele PSD Argeş.

Cornel Lazăr: „Suntem o familie"

„Eu cred că astăzi este un eveniment deosebit. Suntem o familie. Ca orice familie avem nevoie de o casă şi am făcut primul pas acum. Vreau să anunţ ca sediul USL din Argeş este, se pare, singurul din ţară. Funcţionăm bine şi avem posibilitatea să ieşim în faţă cu proiecte. Noi suntem o forţă în Argeş în momentul de faţă" - a afirmat Cornel Lazăr, preşedintele PC Argeş.

Iani Popa: „PDL va plăti pentru aroganţă şi lăcomie"

„Pentru a evita orice fel de comentarii legate de desfăşurarea conferinţelor de presă comune, vreau să vă spun de la bun început că am stabilit o cadenţă a acestora: o dată la două săptămâni. Vom fi gazde pe rând. Am discutat marţi la Vila Florica, atât cu preşedintele Crin Antonescu, cât şi cu liderul PSD Argeş, Constantin Nicolescu, şi am pus la punct anumite acţiuni pe care le vom desfăşura. Pentru început va avea loc o evaluare comuna a celor trei partide membre ale uniunii. Va fi o echipă de la fiecare partid care va merge în teritoriu şi se va întâlni cu echipa USL de la nivel local. Că vom câştiga alegerile în 2012 nu mai e problemă. Doar scorul ne mai interesează, 80-90%. PDL va primi parlamentari în Argeş doar după ce închidem noi toate colegiile din judeţ. Vreau să vă mai spun doar că vor plăti pentru aroganţă şi pentru lăcomie. Nu o să mai stea nimeni de vorbă cu ei" - a declarat Iani Popa, Preşedintele PNL Argeş.

Tudor Pendiuc: „Va fi concurenţă, nu luptă sau război"

„USL este o construcţie nouă şi sunt sigur că va avea alte rezultate decât cele de până acum. În Argeş avem noroc că ne cunoşteam ca oameni, că avem acţiuni care erau îndreptate către acelaşi obiectiv, nu neaparat către câştigarea alegerileor ca alţii, ci spre rezolvarea problemelor.

Până la urmă, câştigarea alegerilor trebuie să fie o rezultantă a unor acţiuni, a unor lucruri sigure. Nu venim nici cu bicicletele, nici cu pacheţele, nici cu ziare tipărite, nici cu o forţă financiară deosebită. Venim cu o forţă interioară care ne va motiva să ne mişcăm bine. Îi asigurăm pe argeşeni că pot conta pe noi ca activitate, experienţă şi acţiuni şi că vom face o treabă bună.

A fost un şoc pentru PDL că am parafat protocolul. Îl vom respecta ad literam. Să fie foarte clar: va fi concurenţă, nu luptă sau război. Trebuie să înţelegem că în politică vor fi şi chestiuni care nu convin" - a ţinut să adauge Tudor Pendiuc, preşedintele executiv al PSD Argeş.

Conferinţe comune o dată la două săptămâni

Reprezentanţii USL au anunţat că de acum înainte vor urma şedinţe comune într-un sediu comun, conferinţe de presă comune şi activităţi comune. Cei trei lideri au adăugat că nu vor exista probleme şi că Argeşul este primul loc din ţară unde se organizează o conferinţă comună şi unde s-a stabilit şi amenajat un sediu al USL.
Aceste conferinţe se vor ţine din două în două săptămâni, urmând ca fiecare partid să conducă şi să fie gazdă a acestui eveniment.

 

ePITESTI

Sunt in afara pericolului, dar arat ca dupa un meci cu Leu

 

O adevărată dispută a reieşit în urma informaţiei că deputatul Mircea Drăghici a ajuns în stare gravă la Spitalul Floreasca din Bucureşti, în urma unui accident vascular care i-a afectat partea dreaptă a feţei, inclusiv ochiul.

Conform comunicatului remis, medicii "i-au făcut analize, este stabil, şi i-au recomandat să evite orice stres sau emotie în perioada următoare".

Într-o anume parte a presei centrală însă, a apărut informaţia că deputatul ar fi suferit un atac cerebral, fiind amplificată informaţia de bază, pentru ca ulterior, la NewsIn, agenţia de presă a PDL- aceeaşi care furniza date...alterate şi despre starea de sănătate a lui Constantin Nicolescu, spunându-se despre el că a suferit nu un stop cardiac ci... o stare de lipotimie- să apară o declaraţie a managerul Spitalului Floreasca, prof. dr. Radu Macovei a declarat că deputatul PSD Mircea Drăghici s-a prezentat la Spitalul Floreasca din Capitală pentru "un examen medical minor", şi nu pentru că ar fi suferit un atac cerebral. "Deputatul nu a fost internat în spital nicio secundă, pentru că nu au existat niciun fel de motive. Oricine poate veni la o investigaţie medicală pentru că îl doare o mână şi apoi pleacă acasă pe picioarele lui. Dacă ar suferit un atac cerebral, cu siguranţă nu ar mai fi putut pleca acasă într-un timp scurt", a spus Macovei. Ce este drept, şi comunicatul de presă a lăsat ceva loc de interpretări, nefiind menţionat clar că deputatul nu a fost internat.

Deputatul Mircea Drăghici nu înţelege nici el de ce au reieşit aceste discuţii şi a explicat că doctorul Macovei nu a oferit foarte multe amănunte întrucât, atunci când este vorba despre persoane publice cu funcţii, se încearcă minimalizarea situaţiei, nu aplanarea lor, pentru a le proteja imaginea.

"Nu am fost internat, nici nu am dorit să fiu internat. Am mai avut pusee de tensiune. M-am prezentat la spital pentru că, ieri dimineaţă, colegii au observat că partea dreaptă a feţei mi s-a înnegrit pentru că mi se spărseseră vasele de sânge. Am fost consultat de doi medici generalişti şi un neurochirurg, mi-au spus că am avut noroc, că nu este nimic grav şi mi-au dat tratament. Sunt în ordine acum, în afara faptului că arăt de parcă am avut un meci cu Mihai Leu pe partea dreaptă a feţei. Nu ştiu de unde a ieşit acest tam-tam, nu ştiu nici cine a avut aceste intenţii, sau cum s-a ajuns la asemenea interpretări. Cei care vor să inventeze e treaba lor. Probabil portocalii vor să spună că nici nu am fost la doctor. Eu am foaia de evaluare de la medici. Sunt obişnuit însă cu mârşăviile. Mie unuia nu îmi folosea la nimic să inventez o problemă de sănătate, pe mine m-ar vulnerabiliza dacă aş fi avut vreo slăbiciune medicală", a afirmat Mircea Drăghici.

 

Sediul din Arges, primul sediu USL judetean din tara

 

Sediul USL Argeş a fost inaugurat, printr-o primă conferinţă de presă susţinută de preşedintele PNL Ion Popa, cel al PC Cornel Lazăr, preşedintele executiv PSD Tudor Pendiuc şi secretarul Florin Tecău.

Prezenţa politică şi media a fost importantă, mai ales că, aşa cum a afirmat şi Cornel Lazăr, sediul USL din Argeş este primul funcţional din ţară la nivel de structură judeţeană. Practic, în România există doar sediul USL la nivel naţional şi cel din Argeş. Şi, ca să se liniştească şi cotizanţii- la fel de mulţi ca la PNŢCD de la PSD-, chiria va fi plătită de toate cele trei partide, a anunţat liderul PNL Ion Popa. Acesta a mai explicat că "gazde" la conferinţe vor fi pe rând, liderii celor trei partide.

"Dăm semnalul de unitate şi de coeziune între partidele care formează Uniunea în Argeş. Colaborăm şi creem un program comun pentru campania electorală din judeţ. Ne propunem că acţiunile politice să se desfăşoare în comun. Am reuşit să definitivăm un program comun ce se va derula în toate localităţile din judeţ. De săptămâna viitoare, o echipă formată din reprezentanţi ai celor 3 partide vor merge să stea de vorbă cu primarii, consilerii locali, membrii de partid care formează USL şi candidaţii în fiecare localitate", a afirmat Florin Tecău.

Ion Popa a precizat că sediul va avea şi o permanenţă, vor fi organizate întâlniri ale USL, va fi dotat şi cu aparatură şi se vor prelua şi probleme ale cetăţenilor. De altfel, fiind în centru, deja o femeie l-a indentificat pe primarul Pendiuc, peste care a intrat la finele conferinţei expunându-o probeleme cu care se confrunta.

"În legătură cu funcţionarea USL, am discutat marţi la Florica, împreună cu Crin Antonescu şi Constantin Nicolescu. Am pus la punct calendarul evenimentelor. Va urma o evaluare comună în toate organizaţiile din judeţ. Probabil că vom scoate 80-85% în Argeş la alegerile locale. Pe sistemul actual, la parlamentare procentul este variabil pentru că sunt mai multe variabile în calcul.

După ce vom ajunge la guvernare, cei de la PD vor plăti în primul rând pentru incompetenţă şi pentru aroganţă şi vor fi izolaţi pe scena politică din Argeş. Vor plăti şi pentru lăcomia lor, dar pentru asta un pic altfel", a afirmat Popa.

Primarul Tudor Pendiuc a afirmat că obiectivul primordial al USL nu este câştigarea alegerilor, ci redresarea ţării. "Uniunea între stânga şi dreapta este una la fel de normală şi de funcţională cum a fost şi cea din Germania. Trebuie să rezolvăm aceste probleme ale ţării. Nu se vor rezolva imediat şi nu 100%, dar multe sunt rezolvabile. Eu ştiu că un om iese dintr-o criză medicală când se simte mai bine. Păi economia asta a noastra, dacă a ieşit din criză, când se va simţi şi ea mai bine? Este nevoie de altceva şi noi venim cu oamenii cu experienţă şi capacitate", a afirmat şi Pendiuc.

 

A1- cel mai circulat drum din tara

Autostrada Bucureşti - Piteşti a ajuns cel mai aglomerat drum din România. Traficul autoturismelor şi al tirurilor s-a dublat în ultimii cinci ani, conform CNADR.

  Traficul pe drumurile româneşti a crescut, în medie, cu 30% în ultimii cinci ani.

Pe autostrada Bucureşti-Piteşti trec zilnic aproape 50.000 de vehicule, cu  peste 10.000 mai multe decât circulă pe drumul naţional 1, unde traficul a ajuns acum la 39.000 de maşini în fiecare zi.

S-au aglomerat şi drumurile naţionale spre Deva, Caracal, Craiova, Buzău, Brăila, Tulcea şi Giurgiu. Au ajuns să fie traversate zilnic chiar şi de 30 de mii de maşini . În schimb, pe autostradă Soarelui circulă zilnic numai zece mii de maşini .

Studiile făcute de ministerul Transporturilor arată că traficul este în creştere. Şi va deveni dificil în lipsă unor trasee alternative.

 

PROARGES

USL Arges va scoate 80-85% la locale!

Sediul USL Argeş a fost inaugurat, printr-o primă conferinţă de presă susţinută de preşedintele PNL Ion Popa, cel al PC Cornel Lazăr, preşedintele executiv PSD Tudor Pendiuc şi secretarul Florin Tecău. Preşedintele PSD Argeş Constantin Nicolescu nu a fost prezent, deşi fusese anunţat. Prezenţa politică şi media a fost importantă, mai ales că, aşa cum a afirmat şi Cornel Lazăr, sediul USL din Argeş este primul funcţional din ţară la nivel de structură judeţeană. Practic, în România există doar sediul USL la nivel naţional şi cel din Argeş. Şi, ca să se liniştească şi cotizanţii- la fel de mulţi ca la PNŢCD de la PSD-, chiria va fi plătită de toate cele trei partide, a anunţat liderul PNL Ion Popa. Acesta a mai explicat că "gazde" la conferinţe vor fi pe rând, liderii celor trei partide.

"Dăm semnalul de unitate şi de coeziune între partidele care formează Uniunea în Argeş. Colaborăm şi creem un program comun pentru campania electorală din judeţ. Ne propunem că acţiunile politice să se desfăşoare în comun. Am reuşit să definitivăm un program comun ce se va derula în toate localităţile din judeţ. De săptămâna viitoare, o echipă formată din reprezentanţi ai celor 3 partide vor merge să stea de vorbă cu primarii, consilerii locali, membrii de partid care formează USL şi candidaţii în fiecare localitate", a afirmat Florin Tecău.

Ion Popa a precizat că sediul va avea şi o permanenţă, vor fi organizate întâlniri ale USL, va fi dotat şi cu aparatură şi se vor prelua şi probleme ale cetăţenilor. De altfel, fiind în centru, deja o femeie l-a indentificat pe primarul Pendiuc, peste care a intrat la finele conferinţei expunându-o probeleme cu care se confrunta.

"În legătură cu funcţionarea USL, am discutat marţi la Florica, împreună cu Crin Antonescu şi Constantin Nicolescu. Am pus la punct calendarul evenimentelor. Va urma o evaluare comună în toate organizaţiile din judeţ. Probabil că vom scoate 80-85% în Argeş la alegerile locale. Pe sistemul actual, la parlamentare procentul este variabil pentru că sunt mai multe variabile în calcul.

După ce vom ajunge la guvernare, cei de la PD vor plăti în primul rând pentru incompetenţă şi pentru aroganţă şi vor fi izolaţi pe scena politică din Argeş. Vor plăti şi pentru lăcomia lor, dar pentru asta un pic altfel", a afirmat Popa.

  

Primarii se plang ca sunt rupti de administratia judeteana

  

Primarii argeşeni veniţi  la Colegiul Prefectural au răbufnit. După ce că nu au bani pentru investiţii, nici pentru a funcţiona corect, motiv pentru care, la comanda Guvernului, au dat afară şi din funcţionari, primarii spun că trebuie să se lupte şi cu hăţişul legislativ şi miile de avize şi documentaţii pe care trebuie să le facă.

După ce au primit o informare a activităţii poliţiei judeţene, dar şi despre proiectul secţiilor de poliţie comunale- care ar acoperi mai multe comune laolaltă, cu patrulă 24 de ore din 24, unii primari s-au plâns că au participat degeaba la consfătuirile privind poliţia locală pentru ca, între timp, aşa cum afirma şi primarul de la Cetăţeni, după ce a ieşit legea, să li se transmită că dacă au bani, şi le pot înfiinţa. Numai că, aşa cum a afirmat şi primarul de la Suseni, numai pregătirea unui număr de bază de poliţişti locali costă câteva sute de milioane lei. "Şi atunci, despre ce vorbim aici?", s-a întrebat retoric acesta. Primarul de la Albota, Ion Dumitru, a spus că preferă în locul poliţiei locale un singur poliţist care să aibă atribuţiuni sporite, cu care să poată aplica legea: "Eu cu şapte camere video şi un poliţist care le monitorizează şi o echip de intervenţie asigur o securitate mai mare decât alţii cu poliţia locală. Să îmi dea, domne', un poliţist în plus care să aibă atribuţiuni, când mă duc la om la poartă să inspire ceva, nu cu burtosul de la comunitari!"

Cei de la prestaţiile sociale i-au anunţat pe primari că dacă nu întocmesc până la data de 5 ale lunii documentele cu beneficiarii, aceştia ar putea să rămână fără ajutoare. Primarii s-au plâns că jumătate din angajaţi se luptă cu aceste documente permanente, că beneficiarii trebuie să ia o mulţime de avize şi toate costă. Adeverinţele fiscale de obicei se iau de la centre fiscale din alte localităţi, iar adeverinţa pentru şomaj de la medicul de familie se ia pe...bani, cum altfel. "Cred că nu s-a înţeles că oamenii ăia trebuie să supravieţuiască din acei bani. Păi dacă jumate din sumă o cheltuie numai pe aşa ceva, cum să trăiască?", s-a întrebat primarul de la Suseni. Cel de la Cetăţeni a cerut, în cazuri obiective, cum ar fi atunci când data de 5 pică lunea, deci când se pierd două zile lucrătoare, să se dea răgaz, dar unde-i lege- chit că e proastă- nu-i tocmeală!

Daţi-ne avize, nu mai întrebaţi prin ce partid suntem!

Cristian Cocea, directorul de la Direcţia de Culte, Patrimoniu şi Cultură le-a transmis primarilor câteva din obligaţiile pe care trebuie să le îndeplinească cu privire la monumentele istorice, inclusiv pentru acelea care sunt în proprietatea persoanelor fizice. Primarii au izbucnit în acel moment împotriva tuturor celor de la masa directorilor, afirmând că sunt nevoiţi să ia zeci de autorizaţii pentru orice investiţie. "Ce facem noi se încadrează în perioadă dumneavoastră de prefect, domnule Davidescu. Daţi-ne toţi directorii avize, nu ne mai întrebaţi dacă am trecut la PDL, sau la dracu' să ne ia! Că aducem bani pentru judeţ, nu pentru noi. Avem un proiect de un milion euro la Târgovişte, care stă pe loc pentru că nu primesc un aviz de la dumneavoastră, de la Cultură, pentru că nu pot extinde un PUG. Eu întreb dacă are legătură cu biserica pe care eu o am monument istoric cu extinderea PUG-ului", a răbufnit din nou Ducele de Albota.

Prefectul a afirmat că rolul său este să respecte legalitatea şi că, deşi le înţelege frustrarea, este mai bine ca primarii să ia avize de peste tot decât ca, la finele proiectului, să se trezească că trebuie să dea banii înapoi "aşa cum s-a întâmplat la Berevoeşti unde trebuie să returneze 5 miliarde pentru că a făcut un pod la câţiva metri mai încolo decât în proiect". Prefectul a aruncat apoi pisica în curtea CJ, cerând vicelui Florin Tecău modificarea listei de avize necesare pentru planul de urbanism.

"Mai ţineţi cont şi de experienţă noastră administrativă, că poate nu degeaba am rămas 20 de ani la o primărie", s-a auzit glasul primarului din Suseni, iar prefectul a anunţat că va purta discuţii cu şefii de deconcentrate pe baza prezentărilor de situaţii concrete care vor veni de la primari pe astfel de problematici anacronice".


Draghici: Sunt bine dar arat ca dupa un meci cu Mihai Leu

O adevărată dispută a reieşit în urma informaţiei că deputatul Mircea Drăghici a ajuns în stare gravă la Spitalul Floreasca din Bucureşti, în urma unui accident vascular care i-a afectat partea dreaptă a feţei, inclusiv ochiul. Conform comunicatului remis, medicii "i-au făcut analize, este stabil, şi i-au recomandat să evite orice stres sau emotie în perioada următoare".

Într-o anume parte a presei centrală însă, a apărut informaţia că deputatul ar fi suferit un atac cerebral, fiind amplificată informaţia de bază, pentru ca ulterior, la NewsIn, agenţia de presă a PDL- aceeaşi care furniza date...alterate şi despre starea de sănătate a lui Constantin Nicolescu, spunându-se despre el că a suferit nu un stop cardiac ci... o stare de lipotimie- să apară o declaraţie a managerul Spitalului Floreasca, prof. dr. Radu Macovei a declarat că deputatul PSD Mircea Drăghici s-a prezentat la Spitalul Floreasca din Capitală pentru "un examen medical minor", şi nu pentru că ar fi suferit un atac cerebral. "Deputatul nu a fost internat în spital nicio secundă, pentru că nu au existat niciun fel de motive. Oricine poate veni la o investigaţie medicală pentru că îl doare o mână şi apoi pleacă acasă pe picioarele lui. Dacă ar suferit un atac cerebral, cu siguranţă nu ar mai fi putut pleca acasă într-un timp scurt", a spus Macovei. Ce este drept, şi comunicatul de presă a lăsat ceva loc de interpretări, nefiind menţionat clar că deputatul nu a fost internat.

Deputatul Mircea Drăghici nu înţelege nici el de ce au reieşit aceste discuţii şi a explicat că doctorul Macovei nu a oferit foarte multe amănunte întrucât, atunci când este vorba despre persoane publice cu funcţii, se încearcă minimalizarea situaţiei, nu aplanarea lor, pentru a le proteja imaginea. "Nu am fost internat, nici nu am dorit să fiu internat. Am mai avut pusee de tensiune. M-am prezentat la spital pentru că, ieri dimineaţă, colegii au observat că partea dreaptă a feţei mi s-a înnegrit pentru că mi se spărseseră vasele de sânge. Am fost consultat de doi medici generalişti şi un neurochirurg, mi-au spus că am avut noroc, că nu este nimic grav şi mi-au dat tratament. Sunt în ordine acum, în afara faptului că arăt de parcă am avut un meci cu Mihai Leu pe partea dreaptă a feţei. Nu ştiu de unde a ieşit acest tam-tam, nu ştiu nici cine a avut aceste intenţii, sau cum s-a ajuns la asemenea interpretări. Cei care vor să inventeze e treaba lor. Probabil portocalii vor să spună că nici nu am fost la doctor. Eu am foaia de evaluare de la medici. Sunt obişnuit însă cu mârşăviile. Mie unuia nu îmi folosea la nimic să inventez o problemă de sănătate, pe mine m-ar vulnerabiliza dacă aş fi avut vreo slăbiciune medicală", a afirmat Mircea Drăghici.


CURIERUL ZILEI

  

Mircea Draghici : „Probabil portocaliii vor să spună că nici nu am fost la doctor"

Deputatul PSD de Argeş Mircea Drăghici infirmă speculaţiile conform cărora nu ar fi avut pusee de tensiune. El a dorit să clarifice că nu a fost internat şi nici nu a dorit acest lucru, dar că a primit medicaţie. „M-am prezentat la spital pentru că, ieri dimineaţă (n.r. - miercuri), colegii au observat că partea dreaptă a feţei mi s-a înnegrit pentru că mi se spărseseră vasele de sînge. Am fost consultat de doi medici generalişti şi de un neurochirurg, mi-au spus că am avut noroc, că nu este nimic grav şi mi-au dat tratament. Sînt în ordine acum, în afara faptului că arăt de parcă am avut un meci cu Mihai Leu pe partea dreaptă a feţei.

Nu ştiu de unde a ieşit acest tam-tam, nu ştiu nici cine a avut aceste intenţii sau cum s-a ajuns la asemenea interpretări. Cei care vor să inventeze e treaba lor. Probabil portocaliii vor să spună că nici nu am fost la doctor. Eu am foaia de evaluare de la medici. Sînt obişnuit însă cu mîrşăviile. Mie unul nu îmi folosea la nimic să inventez o problemă de sănătate, pe mine m-ar vulnerabiliza dacă aş fi avut vreo slăbiciune medicală", a declarat parlamentarul. Mircea Drăghici a fost consultat miercuri de medicii de la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală. 

inapoi la lista de articole

Mircea Draghici - Īncep lucrările de refacere a Transfăgărăşanului

22 mai 2012

Comunicat Mircea Draghici 15.05.2012

15 mai 2012

Mircea Draghici - Ziua Familiei

15 mai 2012


Link-uri utile


PSD


PES


TSD


Victor Ponta


Adrian Nastase


Andrei Dolineaschi


Catalin Nechifor


Claudiu Manda


Cosmin Nicula


Ecaterina Andronescu


Georgian Pop


Ioana Pop


Ion Iliescu


Marius Lazar


Radu Mazare


Valeriu Zgonea


Victor Ciutacu


Daciana Sarbu


Corina Cretu


Consiliul Judetean Arges

Site-ul oficial al Consiliului Judetean Arges


Primaria Municipiului Pitesti

Site-ul oficial al Primariei Municipiului Pitesti


PSD Arges

Site-ul oficial al Partidului Social Democrat Filiala Arges


Imnul de campanie

Imnul de campanie PSD


Melodie populara PSD IF Domnesti


Primaria Municipiului Curtea de Arges


BitPress