Revista presei

vezi toate articolele

Revista presei argesene 24 noiembrie 2009 - continuare

24 nov 2009 | publicat in Anonim

ARGES EXPRES

LA CURTEA DE ARGES - MIRCEA GEOANA A CASTIGAT ALEGERILE!
Duminică, jumătate din argeşenii înscrişi în listele permanente s-au prezentat la secţiile de votare. Din cei 29.774 cetăţeni cu drept de vot, şi-au exprimat opţiunile 14.751 alegători (49,54%). Prezenţa la vot în Curtea de Argeş a fost mai slabă decât la nivelul judeţului (57,73%), care din acest punct de vedere s-a situat pe locul opt pe ţară. Rezultatele votului de duminică l-au dat câştigător pe Mircea Geoană, care a strâns 5.127 voturi (34,75%) urmat de Traian Băsescu, cu 3.759 voturi (25,48%). Crin Antonescu a primit 3.219 voturi (21,82%), un scor mai bun decât cel înregistrat la nivel de ţară. Au urmat: C.V. Tudor - 1.358 voturi (9,28%), S. Oprescu - 666 voturi (4,51%), Gigi Becali - 363 voturi (2,46%).
În ceea ce priveşte Referendumul pentru Parlament, la cele două întrebări de pe buletinele de vot, argeşenii au răspuns astfel: pentru un Parlament unicameral, din cele 12.648 voturi valabil exprimate, 9123 (72,12%) au fost în favoarea desfiinţării unei camere şi 3.104 (28,88%) împotrivă. Pentru reducerea numărului de parlamentari la maxim 300, argeşenii au fost de acord într-un procent covârşitor: 11.167 din 12.753 votanţi au răspuns DA! Iată cum comentează rezultatele de duminică liderii politici locali:
Nicolae Diaconu - preşedinte PSD
“Este un rezultat bun, pe care îl aşteptam şi care demonstrează că la nivelul municipiului PSD-ul este în creştere. Candidatul nostru, Mircea Geoană a obţinut aproape 35%, cu două procente în plus faţă de europarlamentare. Apreciez şi doresc să le mulţumesc argeşenilor pentru prezenţa masivă la vot. Îi aşteptăm şi în turul al doilea, în care avem mari speranţe într-un succes al lui Mircea Geoană!”
Costinel Vasilescu - preşedinte PNL Curtea de Argeş
“Este cel mai bun rezultat al PNL Argeş din 1990 încoace. Crin Antonescu a obţinut în Argeş un scor foarte bun, ceea ce demonstrează că noua conducere judeţeană a reuşit să-i mobilizeze pe membrii şi simpatizanţii PNL să iasă la vot. Când există o transparenţă totală, iar deciziile nu se mai iau de către un grup restrâns de persoane, oamenii muncesc serios, iar rezultatele nu întârzie să apară! Apreciez prezenţa la vot a argeşenilor ca fiind una peste aşteptări. Pentru turul doi al alegerilor prezidenţiale, organizaţia PNL Curtea de Argeş va sprijini acel candidat care îl va susţine ca premier pe Klaus Johannis!”
Gheorghe Alecsei - preşedinte PD-L
“Aşa cum a declarat şi Traian Băsescu, candidatul susţinut de noi, cel mai important câştig al scrutinului de duminică este validarea referendumului pentru reformarea Parlamentului. Prezenţa la vot extraordinar de mare arată că românii au acordat o importanţă deosebită acestei probleme, dar şi alegerilor prezidenţiale. La nivelul municipiului, scorul înregistrat de PD-L este unul mulţumitor: avem un plus de 2.000 voturi faţă de europarlamentarele din primăvara acestui an. Pentru mine sunt surprinzătoare voturile câştigate de C.V. Tudor şi de Sorin Oprescu, care imi arată că sunt destui argeşeni nemulţumiţi de prestaţia principalelor partide politice din România”.
Gheorghe Bugeac - preşedinte PRM
“Rezultatul obţinut de preşedintele Vadim în Curtea de Argeş ne mulţumeşte, mai ales dacă ţinem seama de modestele resurse financiare pe care le-am avut la dispoziţie în această campanie. N-am avut sponsori, n-avem oameni în funcţiile de conducere din oraş, dar am reuşit să strângem 1.358 voturi. Asta înseamnă că la Curtea de Argeş, PRM-ul are un electorat stabil de circa 1.300-1.400 oameni care ies de fiecare dată la vot. Pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, invit pe toţi argeşenii care l-au votat pe Vadim să-l voteze pe Mircea Geoană!”
ARGEŞENII ÎNCĂ ÎNVAŢĂ!
Argeşenii nu s-au obişnuit deocamdată cu noile pubele de colectare a sticlei, hârtiei şi cartonului şi, de asemenea, a metalului şi plasticului. Cetăţenii care au vrut să folosească containerele nu au reuşit, însă, să deschidă capacele şi au aşezat materialele de care s-au debarasat direct pe pubelele aferente. Probabil că va mai dura ceva timp până când toţi, indiferent de vârstă, se vor obişnui cu utilizarea pubelelor.
AQUATERM-UL INCEPE SA RECUPEREZE DIN DATORII
Argeşenilor care nu reuşesc să achite într-o singură tranşă datoriile pe care le au la AQUATERM, societatea de furnizare a apei le mai acordă o şansă. Aceasta este încheierea de contracte pe bază de angajament, ceea ce presupune realizarea unui grafic pe baza căruia restanţierii achită o anumită sumă, stabilită de comun acord cu AQUATERM-ul, în funcţie de valoarea debitului. “Banii pe care trebuie să îi dea lunar abonaţii cu datorii la noi diferă de la persoană la persoană, în funcţie de datoria pe care o are către societatea noastră. Până în prezent avem încheiate 79 de astfel de contracte de angajament, din care 60 la apartamente ale căror proprietari au achitat însă integral datoria, iar alţi 19 proprietari de apartamente mai au de plătit câteva rate”, a declarat Ion Bolovan, directorul general de la AQUATERM. Acesta a precizat că o parte din cei care au încheiat astfel de contracte au achitat în totalitate debitele pe care le aveau, însă mai sunt argeşeni care nu au terminat de plată datoriile, iar unii dintre ei abia au început să plătească. Suma pe care o mai au de achitat cei care au semnat aceste contracte depăşeste în prezent 19.500 lei.

100 CERSETORI IN JUDETUL ARGES
Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Argeş a întocmit o statistică pentru primele 10 luni ale anului în curs. Conform raportului, au fost depistate 104 persoane care practică cerşetoria în judeţul nostru. Dintre acestea, 30 sunt tineri sub 18 ani. Faţă de anul trecut se constată faptul că numărul cerşetorilor prinşi la muncă pe străzi a scăzut cu 5 persoane. Acest fapt nu înseamnă neapărat că a scăzut numărul persoanelor nevoiaşe. Din contră, pe fondul actualei crize economice se aşteaptă chiar o creştere. Harta cerşetoriei din Argeş arată că în Piteşti sunt domiciliate 17 persoane care apelează la mila publicului, în Ştefăneşti 9, Merişani 9, Bradu 8, Ţiteşti 3. Surpriza o avem la Curtea de Argeş unde nu există decât un cerşetor. Acelaşi număr se înregistrează la Câmpulung, Topoloveni şi Rociu. Cu toate că în cele patru localităţi cerşetorii sunt cu nemiluita pe străzi, Poliţia nu a descoperit decât o persoană.
Un cerşetor la Curtea de Argeş
În municipiul nostru, contribuţia autorităţilor publice este modică, ţinând cont de faptul că argeşenii sunt asaltaţi de cerşetori când se duc la cumpărături. Cu ocazia sărbătorilor religioase, în faţa bisericilor se strâng foarte mulţi milogi. Bătrânii se plâng pe la colţuri, însă măsuri concrete pentru stoparea acestui fenomen nu vin de nicăieri.
Cotidianul nostru a relatat în nenumărate rânduri aceste cazuri. Din păcate, oamenii legii spuneau că sunt neputincioşi, deoarece ei nu pot decât să-i ridice pe cerşetori de pe străzi şi să-i amendeze, sancţiuni care nu vor fi achitate vreodată de persoanele în cauză. A doua zi, din nefericire, îi găsim din nou pe aceeaşi cerşetori în stradă, la muncă...
MIRCEA DRAGHICI AFIRMA: “ROMANIA ARE NEVOIE DE GEOANA!”
Social-democratul Mircea Geoană este învingător în toate zonele Colegiului Curtea de Argeş: municipiul Curtea de Argeş, Albeştii de Argeş, Aninoasa, Arefu, Berevoeşti, Brăduleţ, Corbi, Muşăteşti, Mălureni, Nucşoara, Valea Danului, Valea Iaşului, Tigveni. Interesant este că jumătate din aceste localităţi au altă coloratură politică decât liderul PSD. De remarcat că în Curtea de Argeş, Mircea Geoană a obţinut peste 5.000 voturi, scor istoric postdecembrist pentru municipiu. La nivel judeţean, ţinta de 15 procente între candidaţii Mircea Geoană şi Traian Băsescu, asumată de către PSD, a fost depăşită cu 2 procente, ceilalţi aspiranţi la fotoliul prezidenţial ocupând în Argeş poziţii sub media pe ţară. Deputatul Mircea Drăghici a declarat că peste 2 săptămâni miza este mult mai importantă şi, de aceea, românii trebuie să iasă la vot pe 6 decembrie: “România are nevoie de un nou preşedinte şi de regăsirea normalităţii şi a stabilităţii! Avem nevoie de un Guvern puternic şi competent, până la Crăciun, care să înceapă cu adevărat lupta împotriva crizei. PSD este consecvent cu opiniile exprimate înainte de primul tur! Preferinţa social-democrată este pentru o majoritate social-liberală, care să lupte împotriva crizei, pentru recâştigarea credibilităţii internaţionale, investiţii în agricultură, industrie şi crearea de locuri de muncă!” 
ÎNVĂŢĂMINTELE PRIMULUI TUR
Cu aproape 54 la sută, participarea la vot din acest an este una relativ ridicată, comparativ cu trendul descendent pe care l-a cunoscut în ultimii ani. Odată cu rezultatele comunicate de Biroul Electoral Central au luat sfârşit şi controversele generate de diferenţele dintre prea multele exit-poll-uri din acest an, ale căror estimări însă n-au depăşit marja de eroare.
Rezultatele au confirmat sondajele: Băsescu şi Geoană vor merge în turul 2, iar Crin Antonescu va arbitra meciul pentru titlul de viitor preşedinte. Peste mai puţin de două săptămâni vom şti mai exact decât astăzi ce ne aşteaptă: un nou guvern sau alegeri generale anticipate. Până atunci să trecem în revistă câteva dintre concluziile ce se degajează din acest scrutin agitat şi tensionat.
Prima concluzie este aceea că votul, în general, a fost unul de partid. Nu doar ierarhia, ci şi cifrele arată acest lucru. Singurul care a depăşit scorul partidului - pentru prima dată în istoria alegerilor, a fost Crin Antonescu, performanţă ce se datorează unei evoluţii constant bune în campanie şi unei confruntări finale în care a făcut senzaţie. Departe de a fi învins, Antonescu se vede în situaţia de a fi - prin partidul său - arbitru în turul 2. Scorurile mai mult decât modeste ale candidaţilor de pe locurile 4-7 crează o problemă primilor doi, care nu prea au ce să-şi împartă din zestrea săracă a acestora.
Cel mai şocant rezultat din această zonă rămâne cel al lui Kelemen Hunor, care n-a reuşit să adune nici jumătate din porţia tradiţională a UDMR-ului (Frunda a adunat de două ori peste 6% din voturi, iar Marko 5%!). O veritabilă prăbuşire au cunoscut şi preşedinţii celor două partide neparlamentare - PRM şi PNG - care păruseră a fi în reviriment la europarlamentare. Dar cea mai drastică sancţiune a primit “independentul” Oprescu, prăbuşit de pe culmile de 16% ale unor sondaje fantastice, în abisul de 3% al realităţii urnelor, din care rezultă că nici măcar bucureştenii, care l-au preferat ca primar, nu l-au mai găsit demn de o nouă dregătorie.
Revenim la câştigători, căci sunt doi. Băsescu şi-a prezervat primul loc printr-o campanie îndârjită dusă în teritoriu de susţinătorii săi şi datorită trucului cu referendumul. Chiar dacă acesta a avut o semnificaţie de neluat în seamă, l-a ajutat să obţină voturile unei entităţi indiferente la deosebirile de doctrină.
Cu Geoană, echipa sa de campanie a realizat un scor absolut remediabil, dacă avem în vedere că sondajele de prin primăvară nu-l creditau cu mai mult de 18-19%, în timp ce rivalul său dispune încă de vreo 50. Nespectaculos, dar tenace, Geoană a avansat până la poziţia de a se bate de la egal la egal cu fostul său aliat la guvernare. Practica ultimilor vreo 13 ani arată nu doar că organizatorii alegerilor le-au pierdut sistematic, dar şi că cei plasaţi pe primul loc au pierdut în turul 2 (Iliescu în 1996 şi Năstase în 2004). Rezultatul de Sf. Nicolae va depinde enorm de semnalele pe care le va da electoratului un partid liberal pe post de fată de măritat, ce trebuie să aleagă între peţitori, dar şi procesul de redistribuire a “rămăşiţelor” procentuale ale candidaţilor mici şi mijlocii ieşiţi din joc.
Ca o concluzie de ansamblu se desprinde, deocamdată, faptul că acest scrutin a fost cel mai scump din istorie, sumele cheltuite pentru promovarea candidaţilor fiind estimate pe la 400 milioane euro.
BĂSESCU ŞI GEOANĂ - ÎN FINALĂ
Traian Băsescu şi Mircea Geoană au câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale. Unul din ei va conduce România în următorii cinci ani, dar care va fi acela, rămâne să decidă Crin Antonescu, ieşit duminică pe locul trei, cu circa 20% din voturi. Acolo unde vor ajunge ele se va înclina balanţa, dar vor conta într-o măsură importantă şi voturile primite de Vadim, Hunor, Oprescu şi Becali. Aşa că vor urma negocieri dure, în care liberalii par a deţine toate atu-urile şi e de aşteptat în perioada următoare să asistăm la mutări spectaculoase pe scena politică.
Până atunci, să observăm prezenţa peste aşteptări a românilor la votul de duminică. Pe ansamblu, aproape 54% dintre cetăţenii înscrişi pe listele permanente s-au prezentat la urne şi în multe localităţi s-au format cozi impresionante. Mai mult, se apreciează că la ora 9 seara, câteva zeci de mii de oameni n-au mai apucat să-şi exprime opţiunea, BEC neacceptând prelungirea programului de votare. La fel în străinătate, românii s-au înghesuit să voteze şi e interesant de văzut ce i-a scos pe aceştia din case în ziua de duminică.
N-aş zice că lumea s-a îngrămădit la secţii din cauza referendumului propus de Traian Băsescu. De altfel, numărul votanţilor pentru reforma Parlamentului a fost simţitor mai mic decât al celor pentru preşedinte, deci nu e nicio surpriză. Am convingerea că oamenii s-au dus la vot mânaţi de dorinţa de a se termina odată toată debandada la care se pretează întreaga noastră clasă politică. Situaţia de criză politică, suprapusă peste una economică de proporţii, provizoratul din Palatul Victoria şi nesfârşitele conflicte dintre preşedinte şi partidele politice par să-i fi mobilizat pe români în tentativa de a impune o clarificare la vârf în România. Dacă s-a reuşit sau nu, încă nu ne putem da seama acum, va trebui să treacă şi turul doi. Am putea vorbi chiar de o anumită teamă a oamenilor faţă de ceea ce urmează să ni se întâmple după ce noul preşedinte se va instala la Cotroceni. Pentru că e clar că indiferent cum se va numi el, va urma o perioadă foarte grea şi complicată, în care preşedintele va avea un rol important. E nevoie de un guvern sprijinit de o majoritate solidă pentru a putea lua dificilele decizii economice şi sociale. În mod sigur, în următoarele două săptămâni se vor produce clarificări pe scena noastră politică şi care vor impune viitorul locatar de la Cotroceni.
Prin urmare, turul întâi al alegerilor prezidenţiale de duminică nu e decât o etapă în lungul drum de limpezire a apelor din societatea românească. Important este să depăşim acest impas cât mai curând şi să găsim în noi înşine resursele cu care să reclădim încrederea cetăţenilor în viitorul ţării lor. Care va fi preşedintele ce va reuşi acest lucru, vom afla foarte curând.
INTERES ARGESEAN
DOSAR PENAL PENTRU CA AU VOTAT DE MAI MULTE ORI
La Curtea de Argeş, alegerile prezidenţiale s-au desfăşurat sub semnul normalităţii şi nu au fost semnalate decât două incidente, unul în comuna Băiculeşti şi celălalt în Albeşti. În ambele cazuri, sunt suspiciuni de vot multiplu. „Se fac verificări, pe baza codurilor numerice personale şi a listelor de alegători, pentru a se stabili situaţia de fapt”, a declarat Robert Radu, purtătorul de cuvânt al IPJ Argeş. În ambele cazuri au fost întocmite dosare penale, care au fost înaintate pentru soluţionare Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş.

STAŢIA DE ASFALT A FOST OPRITĂ

Staţia de asfalt ce aparţine primăriei a fost oprită şi va intra în revizie până în primăvara anului viitor. Autorităţile locale au anunţat că planul de lucru al S.P.G.C.–ului a fost realizat şi cel mai probabil, în luna aprilie a anului 2010 va fi turnat un nou covor asfaltic. „Ultimele 500 de tone de asfalt le-am folosit la sfârşitul săptămânii trecute, pentru astuparea unor gropi din carosabil şi finalizarea altor lucrări”, a explicat viceprimarul Costinel Vasilescu. Între timp, angajaţii de la S.P.G.C se vor ocupa de pietruirea unor străzi.

983 - TELEFONUL COPILULUI CU PROBLEME

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeş a organizat la sfârşitul săptămânii trecute o masă rotundă cu prilejul Zilei Mondiale de Prevenire a Abuzului asupra Copiilor. Cele mai frecvente moduri prin care copiilor li se încalcă drepturile sunt: munca la care sunt supuşi de la vârste fragede, violenţa împotriva lor, violenţa domestică, înjosirea sau exploatarea sexuală. Cei care cunosc cazul unui copil abuzat au la dispoziţie numărul de telefon 983 - Telefonul Copilului, unde vor putea să discute cu un cadru specializat. La acest număr, pot să apeleze chiar şi copii aflaţi în dificultate. Numai în primele nouă luni ale acestui an, în Argeş au fost sesizate 298 de cazuri de minori abuzaţi.

PENSIONARII RENUNTA LA BILETELE DE TRATAMENT

Lipsa banilor îi face pensionarii argeşeni să renunţe la biletele de tratament. Luna aceasta, o treime din biletele puse la dispoziţie de Casa Judeţeană de Pensii au rămas nevalorificate. Cei mai mulţi pensionari spun că au renunţat la bilet, ca să mai economisească nişte bani pentru Sărbătorile de iarnă şi pentru încălzirea locuinţei. „Cele mai multe solicitări sunt pentru lunile de vară. Cu toate suplimentările cerute de noi, pentru acea perioadă n-am putut satisface chiar toate cererile care depăşeau cu mult numărul biletelor disponibile. Acum situaţia este radical diferită şi aproape 30% din bilete rămân nevalorificate“, spune Carmen Rădulescu, purtător de cuvânt al Casei Judeţene de Pensii Argeş. Astfel, din cele 415 bilete alocate judeţului Argeş pentru ultima plecare din acest an, doar 270 au fost vândute.

CUM S-A VOTAT LA CURTEA DE ARGES
Din totalul de 29.774 de cetăţeni cu drept de vot din Curtea de Argeş, s-au prezentat la urne 14.927 de persoane, adică un procent de 50,13%. După ce voturile au fost numărate, s-a constat că au fost 14.751 de voturi valabile şi 176 de voturi nule.
Vă prezentăm în continuare modul în care argeşenii au votat pentru noul preşedinte.
1.  Mircea Geoană - 34,76%- 5.127 voturi
2. Traian Băsescu - 25,48%- 3.759 voturi
3. Crin Antonescu - 21,82% - 3.218 voturi
4. Corneliu Vadim Tudor- 9,21%- 1.358 voturi
5. Sorin Oprescu- 4,51%-   666 voturi
6. George Becali- 2,46% - 363 voturi
7. Remus Florinel Cernea - 0,58%- 86 voturi
8. Gheorghe Eduard Manole - 0,42%- 62 voturi
9. Constantin Rotaru - 0,32%- 47 voturi
10. Cristian Iane - 0,18%-27 voturi
11. Constatin Ninel Potârcă - 0,18%- 26 voturi
12. Kelemen Hunor 0,08%-12 voturi
Iată cum comentează şefii organizaţiilor locale ale partidelor rezultatele de la Curtea de Argeş.
Primarul Nicolae Diaconu: „Un rezultat previzibil”
Preşedintele PSD Curtea de Argeş, primarul Nicolae Diaconu spune că rezultatul alegerilor prezidenţiale a fost unul cât se poate de previzibil. „La nivelul judeţului Argeş au fost nişte rezultate normale, la care ne aşteptam. Acum urmează turul doi, şi sperăm să învingem. Mircea Geoană este un apropiat al judeţului Argeş şi al municipiului Curtea de Argeş şi a dovedit acest lucru prin vizitele făcute în municipiulul nostru.

Viceprimarul Costinel Vasilescu: Cei care au ales PNL nu sunt uşor de manipulat”
„Clasa politică reprezintă emanaţia unei naţii. Prezenţa la urne a fost bună, şi de aceea rezultatul reprezintă exact voinţa poporului. Cei 22% care au ales PNL reprezintă oamenii care au o altă viziune despre politică, sunt oameni care au venit la vot de bună voie, fără să fie aduşi cu autocare, sunt oameni normali care nu au primit fesuri, fulare sau alte cadouri. Nu ştiu ce se va întâmpla în turul doi, însă cred că majoritatea vor aştepta un semnal de la centru. Cu sigu¬ranţă, cei care au ales PNL în primul tur, sunt oameni care nu pot fi uşor manipulaţi”, a spus viceprimarul Costinel Vasilescu, preşedintele PNL Curtea de Argeş.

Gheorghe Alecsei: Sunt mulţumit că oamenii au susţinut Referendumul”
„În primul rând sunt foarte mulţumit că lumea a ieşit la vot în număr mare şi că au înţeles şi susţinut referendumul propus de preşedintele Traian Băsescu. Pe plan local, sunt mulţumit că am reuşit să conving peste 1.500 de oameni să voteze PDL. Dacă la europarlamentare PDL a obţinut 1.466 de voturi, acum am ajuns la peste 3.000, şi sunt mândru de acest lucru”, a declarat Gheorghe Alecsei, preşedintele PDL Curtea de Argeş.
ŞCOLILE SUNT OBLIGATE SĂ REDUCĂ CHELTUIELILEPână la jumătatea acestei săptămâni, toate unităţile de învăţământ sunt obligate să comunice Inspectoratului Şcolar Judeţean Argeş măsura pe care au ales-o pentru reducerea bugetului în lunile următoare. Decizia vine după ce Ministerul Învăţământului a solicitat reducerea cheltuielilor cu 15,5% pe luna noiembrie şi cu 15,5% pe luna decembrie Directorii pot să reducă programul profesorilor - însă acest lucru să nu afecteze elevii, să ofere zile libere fără plată sau să le combine pe primele două măsuri. Pe 26 noiembrie, ISJ Argeş va trebui să trimită la Ministerul Educaţiei situaţia cu privire la deciziile unităţilor şcolare.
ARGESUL
SONDAJUL „ARGEŞULUI“ - APROPIAT DE REZULTATELE B.E.C.
Odată cu startul pentru Palatul Cotroceni, „Argeşul” a iniţat propriul sondaj electoral. Zilnic, la rubrica „Pariaţi pe preşedinte!”, am publicat răspunsurile la întrebarea „Pe cine votaţi la 22 noiembrie?”, unde cititorii au votat on line şi telefonic pentru toţi cei 12 candidaţi încrişi în cursa electorală pentru preşedinţia României. Vineri, 21 noiembrie, în ultima zi de campanie, situaţia se prezenta astfel:
• Traian Băsescu = 35,27%
• Mircea Geoană = 28,16%
• Crin Antonescu = 17,50%. 
Aseară, după numărarea a 76,21% din voturi, potrivit Biroului Electoral Judeţean, alegătorii din Argeş şi-au exprimat opţiunea pentru preşedinţia României după cum urmează:
• Mircea Geoană = 43,26%.
• Traian Băsescu = 24,89%.
• Crin Antonescu = 16,23%.
Raportând sondajul realizat de „Argeşul” la rezultatele Biroului Electoral Central, veţi putea constata că este foarte aproape de realitate. Astfel, potrivit B.E.C., după numărarea voturilor din 96,55% din secţiile de votare, la ora 17, rezultatele se prezentau astfel:
• Traian Băsescu = 32,50%.
• Mircea Geoană = 30,70%.
• Crin Antonescu = 20,10%.

P.N.L. ŞI P.S.D. -SUNT FOARTE APROAPE DE UN ACORD
P.N.L. şi P.S.D. sunt foarte aproape de un acord care ar putea fi stabilit în forurile superioare ale partidelor astăzi, urmând ca el să fie ulterior semnat. Primul semnal a fost dat de Crin Antonescu, care a anunţat că exclude orice posibilitate de susţinere a lui Traian Băsescu şi de colaborare cu P.D.-L., propunând să ofere sprijinul pentru Mircea Geoană şi P.S.D., cu principala condiţie ca primarul Sibiului, Klaus Johannis, să fie premier. În urma discuţiilor de după-amiază, atât Antonescu, cât şi Geoană au ieşit mulţumiţi de la discuţii, semn că P.S.D. este dispus să cedeze sau cel puţin să negocieze. Senatorul P.N.L. Mircea Diaconu, un apropiat al lui Crin Antonescu, a explicat limpede ce doresc liberalii: Johannis premier şi discuţii despre persoanele care vor face parte din guvern.  
„Tot ceea ce a spus Crin Antonescu este corect. Cred că exprimarea sa nu a lăsat să se înţeleagă faptul că ar fi vorba despre un sprijin personal, ci despre soluţia Johannis, soluţie pe care noi nu am abandonat-o din momentul în care am îmbrăţişat-o şi până acum. Nici nu o vom abandona. Soluţia Johannis este soluţia unificatoare, care va aduce echilibru pe scena politică. Fără el nu se poate. Mai sunt multe altele de discutat cu P.S.D. Este vorba despre un alt fel de a face politică, despre moralitatea din politică. Persoanele compromise, din toate partidele, persoane care nu se ridică la nivelul funcţiilor pe care le ocupă, ar trebui aşezate, uşor-uşor, acolo unde le este locul, politic.Totul se discută. Această rezolvare în problema acestor persoane trebuie să apară la nivelul tuturor partidelor, nu doar la P.S.D. şi P.N.L. Este ceva care până acum nu a fost adus în discuţie. Nu ştiu dacă în turul doi va fi aceeaşi prezenţă la vot. Probabil că nu, pentru că personajele rămase în această confruntare sunt previzibile, iar aşteptările oamenilor vor fi blazate. Cred că plusul de prezenţă, oamenii care nu au mai putut vota, ceea ce mi s-a părut extrem de grav, au fost aduse de oferta lui Crin Antonescu. A existat fraudare la acest scrutin, va exista şi la turul doi, dar probabil nu la fel de mare, pentru că nu este aceeaşi miză. Noi nu vom face partizanat. Noi doar vom participa, după aceste discuţii, la o formulă politică nouă, în care totul se discută până la nivel de nume de oameni”, a afirmat Mircea Diaconu.

 

inapoi la lista de articole

Mircea Draghici - Īncep lucrările de refacere a Transfăgărăşanului

22 mai 2012

Comunicat Mircea Draghici 15.05.2012

15 mai 2012

Mircea Draghici - Ziua Familiei

15 mai 2012


Link-uri utile


PSD


PES


TSD


Victor Ponta


Adrian Nastase


Andrei Dolineaschi


Catalin Nechifor


Claudiu Manda


Cosmin Nicula


Ecaterina Andronescu


Georgian Pop


Ioana Pop


Ion Iliescu


Marius Lazar


Radu Mazare


Valeriu Zgonea


Victor Ciutacu


Daciana Sarbu


Corina Cretu


Consiliul Judetean Arges

Site-ul oficial al Consiliului Judetean Arges


Primaria Municipiului Pitesti

Site-ul oficial al Primariei Municipiului Pitesti


PSD Arges

Site-ul oficial al Partidului Social Democrat Filiala Arges


Imnul de campanie

Imnul de campanie PSD


Melodie populara PSD IF Domnesti


Primaria Municipiului Curtea de Arges


BitPress