Revista presei argesene marti, 23 noiembrie 2010
23 nov 2010 | publicat in Anonim
MARTI, 23 NOIEMBRIE 2010
ARGESUL
Bani pentru mămici
Mămicile care vor să revină mai repede la muncă din concediul pentru creşterea copilului ar urma să beneficieze de o indemnizaţie de 400 lei. Conform unui proiect de lege elaborat de Ministerul Muncii, măsura are drept scop reducerea cheltuielilor de la bugetul de stat, mai ales că şi concediul maternal ar urma să fie redus de la 2 ani la 1 un. Există însă şi discuţii ca acest concediu să dureze nu doar un an, ci un an şi patru luni sau un an şi 6 luni. Cuantumul indemnizaţiei va rămâne între 600 şi 4000 lei, aşa cum este astăzi.
Dacă proiectul va fi aprobat, acesta nu va afecta indemnizaţiile aflate deja în plată.
Vin bani pentru dezvoltare rurală
Pentru judeţul Argeş au fost aprobate şase proiecte în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală - Măsura 125.
Din acestea, pentru patru au fost semnate deja contractele de finanţare. Este vorba despre modernizarea infrastructurii de acces la exploataţiile agricole de pe teritoriul comunei Hârseşti, modernizarea infrastructurii agricole în comuna Vedea, modernizarea infrastructurii de acces la exploataţiile agricole de pe teritoriul comunei Ungheni, fiecare în valoare de 1.000.000 euro, şi modernizarea drumului forestier Rudărie - Corbeni până la pârâul Babii pe o porţiune de de 5,9 km în comuna Corbeni, în valoare de 1.495.254 euro.
Alte două sunt în aşteptare. Este vorba despre modernizarea drumului forestier Valea Caselor - Ghimbavu - Obştea Moşnenilor Dragosloveni, în valoare de 1.788.169 euro, şi reabilitarea drumului forestier Văsălatu -Pojârna (Valea Rea) - Direcţia Silvică Argeş, în valoare de 1.788.239 euro.
Sprijin pentru familii
În acest an, 659 de cupluri din Argeş au primit din partea statului sprijin pentru constituirea familiei. Sprijinul constă în acordarea sumei de 200 euro fiecărui cuplu în care ambii soţi se află la prima căsătorie, miza fiind încurajarea formării cât mai multor familii. În total, pentru judeţul Argeş s-au plătit 553.000 lei în contul acestui sprijin acordat de stat. Argeşul se află pe locul 13 în ţară din punct de vedere al numărului de familii care au beneficiat de acest ajutor. Cele mai multe sunt în Bucureşti - 2.918, iar cele mai puţine se află în Tulcea - doar 268.
ARGES EXPRES
Bani europeni pentru agricultori
România va unul dintre dintre beneficiarii reechilibrării plăţilor directe în perspectiva noii Politici Agricole Comune (PAC), a declarat comisarul european pentru Agricultură, Dacian Cioloş. Acesta a menţionat că, pe lângă fermele comerciale, CE va propune instrumente mai simple şi mai accesibile pentru fermele mici, mijlocii şi familiale, atât din perspectiva subvenţiilor, cât şi a plăţilor directe, pentru a le putea atrage pe piaţă. Comisia Europeană a prezentat joi comunicarea privind "Politica agricolă comună în perspectiva 2020 - cum răspundem provocărilor viitorului legate de alimentaţie, resurse naturale şi teritorii", ce prevede că scopul reformei este ca sectorul agricol european să devină mai dinamic, competitiv şi eficient în contribuţia sa la viziunea Strategiei "Europa 2020" privind stimularea creşterii durabile, inteligente şi favorabile incluziunii. CE prevede menţinerea sistemului actual format din doi piloni - un prim pilon, ce cuprinde plăţi directe şi măsuri de piaţă şi în cazul căruia normele sunt definite clar la nivelul UE, şi un al doilea pilon, în care sunt incluse măsuri de dezvoltare rurală multianuale şi pentru care se stabileşte un cadru de opţiuni la nivelul UE, dar deciziile finale privind schemele sunt adoptate de statele membre şi de regiuni, în cadrul unei gestiuni comune.
Îmbunătăţirea calităţii serviciilor publice
În această perioadă, la Primăria Curtea de Argeş se derulează proiectul "Îmbunătăţirea calităţii serviciilor furnizate de către Primăria Curtea de Argeş, prin implementarea sistemelor integrate de management", prin care se urmăreşte creşterea capacităţii administrative şi modernizarea Consiliului Local. Obiectivul principal este îmbunătăţirea calităţii serviciilor publice, care va permite creşterea calităţii actului administrativ, a transparenţei, eficienţei şi eficacităţii în utilizarea fondurilor publice. Pentru realizarea acestor obiective, pe lângă seminarii pentru instruirea funcţionarilor publici, în fiecare birou al Primăriei vor fi afişate, la vedere, obiectivele strategice: satisfacerea cerinţelor comunităţii locale prin îmbunătăţirea continuă a calităţii serviciilor prestate, indicatorilor de performanţă şi actului de management; monitorizarea şi măsurarea performanţelor de mediu, evaluarea continuă şi ţinerea sub control a aspectelor de mediu; asigurarea transparenţei totale a deciziilor Primăriei; orientarea permanentă spre activităţi cu impact pozitiv asupra resurselor naturale; menţinerea şi îmbunătăţirea Sistemului de Management Integrat.
"Realizarea acestor deziderate este garanţia pe care o oferim comunităţii locale că procesele care influenţează calitatea livrabilelor noastre sunt eficace şi eficiente, ca rezultat al concentrării pe prevenirea disfuncţionalităţilor şi reducerea constantă a numărului de sesizări şi reclamaţii obiective din partea cetăţenilor; modernizării infrastructurii şi desfăşurarea de activităţi cu impact pozitiv asupra mediului, în scopul prevenirii poluării; instruirii profesionale permanente a întregului personal şi utilizarea capacităţii, cunoştinţelor şi experienţei resursei umane pentru îmbunătăţirea calităţii serviciilor furnizate", se aminteşte în proiectul mai sus menţionat
"Prin implementarea acestui proiect se urmăreşte instruirea personalului administraţiei publice în vederea îmbunătăţirii calităţii serviciilor către populaţie", ne-a declarat viceprimarul Costinel Vasilescu.
inapoi la lista de articole