Revista presei argesene 22 mai 2009
22 mai 2009 | publicat in Anonim
TOP
Mircea Drăghici a instruit peste 500 de activişti ai PSD din toată ţara
Deputatul de Curtea de Argeş Mircea Drăghici face parte din echipa tehnică de campanie la nivel naţional a partidului său pentru alegerile europarlamentare din acest an. Deputatul participă de mai multă vreme la un program centralizat de instruire a echipelor tehnice din fiecare judeţ, dar a început şi deplasările în teritoriu, mai ales că alegerile europarlamentare bat la uşă (au loc pe 7 iunie). Până acum, Mircea Drăghici a instruit peste 500 de activişti ai PSD din toată ţara, iar sesiunile de instruire continuă. „Aceste întâlniri în teritoriu au drept scop identificarea bazinului electoral şi construcţia bazei de date, responsabilizarea pe colegii uninominale, implicarea coordonatorilor locali de campanile, mobilizarea echipelor de vot şi a celor de intervenţie. Cu acest prilej au fost organizate discuţii cu reprezentanţii în birourile electorale ale secţiilor de votare şi s-au stabilit coordonatele pentru numărătoarea paralelă şi transferul documentelor.", a declarat Mircea Drăghici. Deputatul s-a întâlnit cu social-democraţii din Bacău, Suceava, Sibiu, Alba, Arad, Caraş-Severin, iar la sfârşitul acestei săptămâni va fi prezent la Satu-Mare, Maramureş, Sălaj, Bistriţa-Năsăud şi Cluj. „Cursurile au fost bine primite, aprope toate judeţele au cerut multiplicarea ghidurilor oferite la cursuri, pe suport material, pentru a fi distribuite în teritoriu. PSD se pregăteşte intens pentru momentul 7 iunie 2009. Este foarte bine să avem o participare cât mai bună la vot, pentru că vom da un semnal pu-ternic privind integrarea noastră în spaţiul european. Trebuie să apărăm cea de-a doua cetăţenie a noastră, cea europeană, 60 la sută din le-gislaţia românească prove-nind din cea europeană!", ne-a declarat Mircea Drăghici.
Social-democraţii argeşeni evită să-l atace frontal pe Băsescu
Preşedintele României Traian Băsescu a făcut recent o declaraţie care i-a pus pe jar pe social-democraţii din Argeş, numai că nimeni nu reacţionează făţiş. Băsescu s-a declarat „dezamăgit" de soluţia guvernării PD-L alături de PSD, având acelaşi tip de discurs ca atunci când a numit Partidul Conservator (fost Umanist) „soluţia imorală de la guvernare". „Sper din tot sufletul ca acest individ să nu mai fie preşedinte! Să ajungă Geoană preşedinte şi să îi debarcăm pe democrat-liberali de la guvernare, asta îmi doresc!", ne-a declarat, sub protecţia anonimatului, un social-democrat cu funcţie de conducere. Făţiş, însă, social-democraţii nu au acelaşi discurs, având în vedere că sunt la guvernare cu pedeliştii. „Într-o coaliţie pot apărea şi neînţelegeri. Sunt convins că declaraţiile domnului Băsescu nu sunt decât declaraţii politice. Preşedintele vrea să transmită electoratului de dreapta un mesaj clar, şi anume acela că nu l-a abandonat, de aici şi aceste declaraţii.", ne-a spus Florian Tecău, secretarul executiv al PSD Argeş.
Nicolescu şi Fourmont au primit ieri titlurile de „Cetăţeni de Onoare" ai municipiului Piteşti
Constantin Nicolescu, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, şi Fracois Fourmont, directorul general al Dacia - Renault, au primit ieri titlul de „Cetăţean de Onoare" al municipiului Piteşti. Titlurile le-au fost înmânate de primarul municipiului Piteşti Tudor Pendiuc în cadrul unei şedinţe festive a Consiliului Local. Evenimentul a fost inclus în calendarul acţiunilor dedicate „Zilelor Municipiului Piteşti".
Boureanu a ieşit iritat din sală
La evenimentul de ieri au fost invitaţi să participe atât consilieri locali, cât şi primari din judeţ şi parlamentari. După o jumătate de oră de la debutul manifestării în sală şi-a făcut apariţia şi deputatul de Piteşti Cristian Boureanu, preşedintele PD-L Argeş, dar acesta a plecat după numai câteva minute. El a plecat pentru că mai mulţi angajaţi ai Primăriei au insistat să îi ofere un loc în sală, însă el a refuzat. În discursul său, Francois Forumont a spus că „Piteştiul este un oraş frumos", că doar două oraşe în lume sunt cunoscute datorită industriei auto, şi anume Le Mans şi Piteşti, dar şi că titlul primit ieri este „certificatul de adopţie în România", deşi locuieşte în ţara noastră de 6 ani. La rândul său, Constantin Nicolescu - cel care a venit însoţit de soţie - a ţinut să mulţumească în primul rând familiei sale pentru că a fost alături de el mereu. Un alt membru al familiei Nicolescu, şi anume Valeriu Nicolescu (fratele mai mare al preşedintelui Consiliului Judeţean) a primit după 1990 titlul de „Cetăţean de Onoare" al municipiului Piteşti.
Al treilea cetăţean de onoare străin
Din 1990 şi până în prezent, doar 43 de persoane (dintre care 5 în „grupul Ilaşcu") au primit titlul de „Cetăţean de Onoare" al municipiului Piteşti. Primarul Tudor Pendiuc a spus ieri că municipalitatea din Piteşti nu dă „titluri la kilogram", ci alege foarte atent persoanele care primesc astfel de distincţii. Francezul Francois Fourmont este al treilea străin care primeşte titlul de „Cetăţean de Onoare" al municipiului Piteşti după americanul Scott Johnson, director al USAID, şi primarul din Kragujevac, Veroljub Stefanovici din Serbia.
Parlamentarii PD-L de Argeş vor da ochii cu Băsescu
Parlamentarii democrat-liberali sunt nemulţumiţi că au devenit o simplă maşinărie de votare a ordonanţelor de urgenţă emise de către Guvernul condus de Emil Boc, şeful lor pe linie politică. Cei mai nemulţumiţi sunt parlamentarii PD-L aflaţi la primul mandat. Pe la colţuri, aceştia se mai plâng că „seniorii" din partid le pun beţe în roate şi nu îi lasă să se afirme. Ei vor să aibă o discuţie lămuritoare cu Traian Băsescu.
Senatorii şi deputaţii „portocalii" vor să îi facă cunoscute preşedintelui ţării, Traian Băsescu, nemulţumirile pe care le au. O vor face săptămâna viitoare, atunci când la Palatul Parlamentului este programată o dezbatere pe tema rolului parlamentarului ales uninominal, întâlnire la care ar urma să participe şi şeful statului. Parlamentarii PD-L supăraţi, inclusiv cei din Argeş, vor profita de ocazie pentru a-l informa pe Băsescu, liderul de facto al PD-L, în legătură cu nemulţumirile lor. Dintre cei patru parlamentari democrat-liberali de Argeş, doi se află la primul mandat. Este vorba de deputaţii Sorin Buta şi Sorin Pandele, primul deputat de Câmpulung, iar cel de al doilea, de-putat de Costeşti. Se prea poate ca ambii să se numere printre cei care vor lua parte la discuţia cu Traian Băsescu.
Tăriceanu, invitat în Argeş la aniversarea PNL
Liberalii argeşeni organizează duminică mai multe evenimente cu ocazia aniversării a 134 de ani de la înfiinţarea PNL. Programul special debutează la ora 10, la Universitatea de Stat din Piteşti, cu o întâlnire cu pensionarii din municipiu a fostului ministru al Muncii, Mariana Câmpeanu. Ulterior, liderii PNL Argeş, însoţiţi de către invitaţi din conducerea centrală a partidului, vor lua parte la Ziua comunei Corbi. După Corbi, liberalii vor fi prezenţi la alte manifestări, dar în Piteşti, ziua urmând să se încheie cu o cină festivă la Miceşti. Printre invitaţi se numără şi Călin Popescu Tăriceanu, fost prim-ministru şi fost preşedinte al PNL. Invitat a fost şi actualul preşedinte liberal, Crin Antonescu, totodată candidatul partidului pentru funcţia de şef al statului, dar este puţin probabil ca acesta să poată onora invitaţia din cauza programului electorat încărcat pe care îl are.
Vasile Mihăilescu: „Nu votaţi PNŢCD!"
Vasile Mihăilescu, fost consilier judeţean, ne-a declarat că este optimist în privinţa rezultatelor la alegerile europarlamentare din acest an pentru partidul său, PNŢCD. „Suntem în plină campanie electorală pentru europarlamentare, iar PNŢCD-ul este optimist în privinţa rezultatelor pe care le vom obţine pe 7 iunie. Sunt convins că românii vor ţine cont de ceea ce a reprezentat acest partid de-a lungul istoriei, atunci când vor intra în cabina de vot. Numai prin votul acordat unui veritabil partid de dreapta, respectiv PNŢCD, ţara îşi va putea relua drumul firesc în Europa. Români, în această perioadă, după genocidul fiscal reprezentat de impozitul forfetar, vi se pregăteşte un aşt genocid! Conform unor proiecte legislative, românii vor putea ieşi la pensie la împlinirea vârstei de 70 de ani, în condiţiile în care speranţa de viaţă la noi este mai mică decât vârsta la care se urmăreşte pensio-narea. Şi atunci, mă întreb, ce rost mai are să contribuim la fondurile de pensii dacă oricum nu vom mai avea posibilitatea fizică să beneficiem de acest drept?!? Conform unei vechi expresii, vom muri la locurile de muncă, la serviciu, ca boul în brazdă! Sper ca acest semnal de alarmă să fi atras atenţia argeşenilor care astfel vor ţine cont de această măsură când se vor prezenta la vot. Dacă n-am fost destul de convingător, îndemnul meu este următorul: «Nu ne votaţi pe noi, cei de la PNŢCD, un partid sărac dar cinstit (garantul libertăţilor cetăţeneşti)! Votaţi-i pe cei care vă pregătesc ieşirea la pensie la 70 de ani!»", ne-a declarat Vasile Mihăilescu.
„Miniştrii au prins drag de animale şi au uitat de oameni!"
Liberalii îi ironizează pe oamenii puterii
Liberalilor nu le place că pedeliştii şi pesediştii au făcut un obicei din a participa la serbările câmpeneşti organizate în ţară. În acest sens, Ion Popa, vicepreşedinte PNL Argeş, o dă ca exemplu negativ pe Elena Udrea, arătându-se dezgustat că aceasta face orice ca să iasă în evidenţă, inclusiv să călărească: „Avem miniştri călare, avem miniştri care se duc la oi, avem miniştri care au prins drag de animale, uitând de oameni!". Ion Popa spune că în timp ce miniştrii se distrează la astfel de evenimente, economia se duce de râpă. „În aprilie anul acesta, comparativ cu aprilie anul trecut, am avut de 5 ori mai multe dizolvări de firme, de 3 ori mai multe radieri şi de 13 ori mai multe suspendării ale acticităţii!", se arată îngrijorat vicepreşedintele PNL Argeş.
Restructurări de funcţii la Partidul Conservator
Bogdan Ciucă, purtătorul de cuvânt al Partidului Consevator, a anunţat că vor avea loc restructurări în partid. Nu mai puţin de două trei mi din funcţiile de vicepreşedinţi de la nivel central şi de la nivel judeţean vor dispărea! Ciucă a spus că se doreşte, astfel, ca structurile Partidului Conservator să fie mult mai suple şi mai eficiente, în condiţiile în care schema organizatorică prevede acum 30 de posturi de vicepreşedinţi!
„Suntem în plină organizare!"
Duminică va avea loc la Bucureşti o şedinţă a Biroului Naţional al PC, ocazie cu care vor fi făcute noile propuneri organizatorice. De menţionat că tot duminică va fi făcută şi propunerea de înfiinţare a funcţiei de preşedinte executiv. Cornel Lazăr, fostul preşedinte al PNG-CD Argeş care a fost nominalizat pentru funcţia de preşedinte executiv al PC Argeş, ne-a declarat că filiala este în plină desfăşurare şi că, totuşi, bine ar fi să fie păstrate toate funcţiile. „Noi umblăm peste tot şi ne organizăm. Suntem în plină organizare pentru că vrem să facem un partid puternic în Argeş. Ar fi bine să fie păstraţi vicepreşedinţii, pentru că astfel ar fi un număr de vicepreşedinţi apropiat de cel al consilierilor judeţeni, ar fi o motivaţie pentru oameni. Vom respecta însă deciziile Biroului.", ne-a declarat Cornel Lazăr. După şedinţa de duminică este posibil ca PC Argeş să nu poată avea însă decât cel mult 13 vicepreşedinţi în condiţiile în care abia a avut loc absorbţia unor membri ai PNG-CD care vor funcţii. Noul obiectiv al PC este acela ca în mai 2010 să ajungă la 10% din intenţiile de vot ale cetăţenilor.
Directori noi la Garda de Mediu şi Poştă
Ieri au avut loc la Bucureşti, la Minsterul Mediului şi la Ministerul Comunicaţiilor, noi concursuri pentru ocuparea unor funcţii de conducere din instituţii publice deconcentrate din judeţul Argeş. De această dată, trei argeşeni au fost să prezinte la Centru proiectele de management în baza cărora vor să conducă instituţiile deconcentrate de la nivelul Poştei şi Gărzii de Mediu. Iată care sunt argeşenii care au fost declaraţi câştigători ai concursurilor de ieri (cu menţiunea că ei vor fi numiţi oficial în funcţii în perioada următoare):
l Ioan Ene - director Garda Locală de Mediu Piteşti;
l Marius Nicolăescu - director Garda Regională de Mediu;
l Aurelian Nica - director Oficiul Judeţean de Poştă Argeş.
Directorul de la DSJ va rămâne în funcţie
Laurenţiu Achimescu a câştigat lupta cu Guvernul
Pe data de 23 mai urma să expire cele 30 de zile de la emiterea Ordonanţei de eliberare din funcţie a lui Laurenţiu Achimescu din postul de director al Direcţiei Judeţene de Sport Argeş. Aşa cum a anunţat încă de la venirea acestui ordin, Achimescu s-a adresat instanţei şi rezultatul a fost conform aşteptărilor sale. Astfel, Laurenţiu Achimescu şi-a păstrat funcţia pentru că judecătorii i-au dat dreptate. „Pe data de 20 mai am avut o înfăţişare şi rezultatul a fost unul pozitiv pentru mine. Mi s-a dat dreptate în procesul intentat celor de la Guvern şi Ministerul Tineretului şi Sportului. În aceste condiţii ei au voie să facă recurs într-un interval de 5 zile de la anunţarea verdictului. Nu ştiu dacă vor face recurs, dar acum mi-am păstrat funcţia de director al Direcţiei Judeţene de Sport Argeş.", a declarat Laurenţiu Achimescu.
ARGES EXPRES
Unde sunt banii ţării?
Probabil că mulţi dintre dumneavoastră v-aţi pus întrebarea, auzindu-i pe dl. Boc şi miniştrii săi jeluindu-se pe la toate posturile de televiziune de lipsa lor. Până în decembrie, anul trecut, când s-au mutat ei în Palatul Victoria, nu s-a plâns nimeni că dispar banii din ţară. Nici chestia cu n-am ştiut, n-am fost noi la guvernare, liberalii au lăsat o gaură neagră în finanţele României, nu e de crezut. În fond, în ultimii doi ani ai Cabinetului Tăriceanu, PSD-ul a fost efectiv la guvernare, iar PD-L-ul, prin oamenii săi din structurile deconcentrate rămaşi în posturile primite în 2004, s-a aflat într-o poziţie asemănătoare. Aşa că mai cinstit ar fi să recunoască ambele partide din coaliţia de guvernare că împreună cu PNL şi UDMR au contribuit cu prisosinţă la starea asta de criză în care ne lăfăim astăzi. Bineînţeles, sub înaltul patronat al preşedintelui Băsescu!
Deci, dacă am convenit că aceeaşi oameni ne-au condus şi o fac şi în continuare, de ce nu găsim un răspuns la întrebarea din titlu? Pentru că efectiv se pare că guvernul nu mai are aproape deloc bani în teşcherea. Recent, premierul declara că în luna aprilie, cabinetul său a fost nevoit să se împrumute la bănci pentru a putea plăti pensiile şi salariile. Pe urmă, tot luna trecută, Emil Boc a tăiat fără milă din bugetele învăţământului, agriculturii, sănătăţii şi altor ministere, puse acum în situaţia de a căuta soluţii de supravieţuire. Disperarea cu care guvernul caută bani a devenit o pacoste pentru cetăţeni, nevoiţi să plătească tot felul de taxe cu care miniştrii încearcă să peticească un buget rupt ferfeniţă. Birul forfetar a băgat în sperieţi micii întreprinzători, forţaţi să-şi închidă afacerile, care oricum sucombau din cauza crizei. Şi în vreme ce şomajul urcă încetişor spre un procent cu două cifre ce poate deveni coşmarul acestei veri fierbinţi, guvernul nostru nu dă semne că ar stăpâni dezastrul altfel decât împrumutându-se în toate părţile şi fixând noi biruri pe locuitori. Unde se duc banii ăştia din împrumuturi, nici asta nu ne spune nimeni, dar ştim precis că vom avea de plătit ani mulţi de-acum încolo. Cum foarte curând, de la 1 iulie, vom începe să ne plătim consultaţiile la medic. Ca şi când nu mai ştiam ce să facem cu banii din salariile noastre prăpădite, iar medicamentele sunt cele mai ieftine din lume, Emil Boc ne pune să achităm analizele, investigaţiile şi intervenţiile pentru care statul nu are bani. Din bănuţii noştri daţi la doctor se vor mări salariile personalului şi se vor dota unităţile spitaliceşti, în timp ce din asigurările sociale statul ne va garanta doar un pachet minim de servicii medicale. Restul le vom plăti fiecare, după buget, vorba lui conu' Iancu. În felul acesta - zice ministrul - va dispare corupţia din spitale.
N-ar fi rău să se împlinească visul ministrului, dar dacă mai întâi se vor volatiliza leii noştri daţi cu chitanţă la casieria spitalului? Cum să nu fie posibil? Dacă au dispărut banii ţării din bugetul cel mare, de ce n-ar fugi şi ăştia daţi la doctor?
Înainte să ne pună pe noi, cetăţenii, să plătim din buzunar tot felul de taxe aberante, statul ar trebui să-şi restrângă el însuşi cheltuielile. Avem un aparat birocratic stufos, peste 1,5 milioane de funcţionari din cele patru de salariaţi, numărul de ministere a crescut, agenţiile guvernamentale sunt aceleaşi, cum la fel s-au păstrat maşinile, birourile şi celelalte din dotare, pe scurt am putea pune o pancartă pe clădirea guvernului cu celebra lozincă a preşedintelui: "Aici sunt banii dumneavoastră". Şi, din păcate, e purul adevăr...
BIT PRESS
Boureanu si echipa PD-L au sarbatorit Ziua Sf. Constantin si Elena in mijlocul argesenilor
Argesul a imbracat astazi haine de sarbatoare, in multe dintre localitatile judetului fiind organizate sarbatori si targuri de Ziua Sfintilor Constantin si Elena. De asemenea, multe comune din judet au fost aniversate. Deputatul Cristian Boureanu, alaturi de reprezentanti ai conducerii PD-L Arges, Iulian Corbu, prim-vicepresedinte, Gheorghe Davidescu, secretar general al organizatiei judetene si Andrei Nicolescu, vicepresedinte PD-L Pitesti au facut un tur de forta in judet, onorand invitatiile edililor de la Vladesti, Valea Iasului, Micesti si Lunca Corbului.
Prima oprire a fost la Vladesti, la Targul traditional de Sfintii Constantin si Elena, o sarbatoare devenita traditionala si ajunsa la cea de-a 57 editie. Cristian Boureanu a vizitat impreuna cu primarul Moise Cristinel noul Camin Cultural din localitate, o cladire moderna, ridicata dupa standarde europene. Liderul PD-L a mers apoi in targ, unde a stat de vorba cu oamenii si a admirat operele traditionale ale artistilor locali.
Cristian Boureanu sustine dezvoltarea infrastructurii turistice in Arges
La Leresti, la barajul Rausor, Cristian Boureanu, deputatul Sorin Buta si membrii conducerii PD-L Arges, s-au aflat alaturi de Razvan Murgeanu, secretar de stat in Ministerul Dezvoltarii Regionale si Locuintei la semnarea contractelor pentru finantarea celor doua drumuri judetene de interes turistic: modernizare DJ 734: Voinesti - Leresti - Voina si modernizare DJ 730: Podul Dambovitei - Dambovicioara - Ciocanu. Aportul ministerului pentru refacerea celor doua drumuri de importanta nationala turistica este de 13 milioane de euro.
Cristian Boureanu a afirmat cu aceasta ocazie ca aceasta investitie este foarte necesara pentru dezvoltarea infrastructurii din zona si ca in bugetul pe anul acesta sunt alocate sume si pentru refacerea drumului pana la Colibasi si chiar pana la Campulung. Totodata, liderul PD-L a facut referire la proiectul de lege „Schi in Romania", aflat in aceste zile in dezbaterea Camerei Deputatilor, la care a propus o serie de amendamente, in calitate de vice-presedinte al comisie pentru industrii din Camera Deputatilor. Astfel, terenurile forestiere destinate realizarii partiilor pentru practicarea schiului vor fi exceptate de la orice obligatii banesti pentru scoaterea definitiva din fondul forestier national.
,,Acesta va fi un mare avantaj pentru zonele din Arges in care se poate practica schiul si sunt sigur ca toti deputatii argeseni se vor ocupa de promovarea acestui proiect de lege in Parlament".
Cristian Boureanu a adaugat ca aceste initiative nu trebuie sa capete o coloratura politica, ele fiind gandite pentru binele comunitatilor locale. Razvan Murgeanu, secretar de stat in Ministerul Dezvoltarii Regionale si Locuintei a afirmat in momentul semnarii contractului de finantare ca admira insistenta reprezentantilor judetului Arges si ca finantarile pentru dezvoltarea infrastructurii din judet nu se vor opri aici.
Constantin Nicolescu a semnat astazi contracte de finantare de peste 65.000.000 lei
Astazi, la Leresti (langa Barajul Rausor), Constantin Nicolescu, presedintele Consiliului Judetean Arges si Razvan Murgeanu, Secretar de Stat in cadrul Ministerului Dezvoltarii Regionale si Locuintei, au semnat contractele pentru finantarea celor doua drumuri judetene de interes turistic. Proiectele vor fi finantate in cadrul Programului Operational Regional 2007-2013.
Cele doua proiecte au fost promovate de Consiliul Judetean Arges si privesc: ,,modernizare DJ 734: Voinesti (DN 73) - Leresti - Voina in vederea imbunatatirii si dezvoltarii infrastructurii de turism", cu o valoare totala de 51.142.578,38 lei, „modernizare DJ 730: Podul Dambovitei (DN 73) - Dambovicioara - Ciocanu - Limita jud. Brasov in vederea imbunatatirii si dezvoltarii infrastructurii de turism", cu o valoare totala de 15.740.581,08 lei.
Realizarea investitiilor propuse in cadrul acestor proiecte prilejuieste crearea unei axe de comunicare intre zonele turistice mai sus mentionate (zone ce fac obiectul proiectelor de dezvoltare turistica si conservare a patrimoniului cultural promovate de Consiliu) si siturile turistice care se vor amenaja conform Masterplanului de dezvoltare turistica elaborat de Consiliul Judetean Arges pentru zona montana a judetului Arges.
,,Astazi avem posibilitatea de a incepe aceste investitii si le multumesc tututor, pentru eforturile depuse. Aceste proiecte fac parte din <Master planul pentru dezvoltarea turistica a zonei montane a judetului Arges> - document ce ofera o imagine mult mai clara decat pana acum a potentialului turistic al Argesului... Aceste investitii vor imbunatati infrastructura de acces destinata activitatii de turism de pe raza localitatilor Dambovicioara si Leresti in vederea sprijinirii cresterii economice prin crearea unui cadru favorabil atragerii investitiilor si crearea unor locuri de munca" a precizat Constantin Nicolescu.
,,Sunt incantat ca sunt prezent aici si este pentru prima oara cand semnam un astfel de contract intr-un cadru atat de frumos si este din punctul meu de vedere, unul dintre cele mai frumoase peisaje si trebuie valorificat... este foarte important ca noi sa dezvoltam astfel de proiecte. Aceasta zona, odata cu dezvoltarea infrastructurii va ajunge mult mai frumoasa decat Valea Prahovei, pentru ca aici exista potential" a declarat Razvan Murgeanu.
Urmeaza ca pana la sfarsitul lunii iunie, sa fie semnat si cel de-al treilea contract de finantare pentru ,,Modernizare DJ 703I Musatesti (DN 73C) - Bradulet - Bradetu - Poienile Valsanului in vederea imbunatatirii si dezvoltarii infrastructurii de turism".
Noi numiri de directori! Aurelian Nica a fost desemnat sef al Oficiul Judetean de Posta Arges
Trei noi numiri in fruntea directiilor deconcentrate si a institutiilor argesene. Aurelian Nica, directorul firmei de turism Rodavica, a fost desemnat sef al Oficiul Judetean de Posta Arges. De asemenea, tot astazi s-au mai facut doua numiri: Marius Nicolaescu, in fruntea Garzii Regionale de Mediu Arges si Ioan Ene - comisar-sef la Garda Judeteana de Mediu Arges. Va reamintim ca pana la aceasta data s-au mai facut urmatoarele numiri:
Directia Judeteana de Statistica Arges
»Adrian Dobrin- director executiv
»Remus Arbanas - director executiv adjunct
Garda Finaciara Arges
»Stoian Aurel- director
»Minca Valeriu - director adjunct
Autoritatea Nationala a Vamilor
»Catanea Alexandru - director
Directia Generala a Finantelor Publice Arges
»Dragos Patroi - director executiv;
»Falca Dorin - director executiv adjunct;
»Turlea Marian - director executiv adjunct;
Directia de Sanatate Publica Arges
»Enache Viorel - director executiv;
»Mioara Bucur - director executiv adjunct sanatate publica;
»Besliu Rodica - director executiv adjunct financiar - contabil;
»Dragomirescu Elena - director executiv adjunct asistenta medicala;
Directia Sanitar Veterniara si pentru Siguranta Alimentelor Arges
»Ionel Visinescu - director executiv,
»Ciuca Neagoe Donescu Oana - director adjunct medicina veterniara;
»Diaconescu Daniel Cornel - director adjunct siguranta alimentelor;
»Gheorghe Ionut - director economic
Directia Judeteana de Tineret Arges
»Bogdan Badea-director executiv;
»Stan Marieta Adriana - director adjunct
Directia Judeteana pentru Sport
»Grigorescu Marian - director;
»Panturescu Flavius- director adjunct
Casa Studentului Pitesti
»Bogdan Balan- director,
»Ionescu Daniel- director adjunct
Clubul Sportiv Municipal Pitesti
»Driga Sergiu- director
Clubul Sportiv Muncipal Campulung
»Mircea Fulger- director
Clubul Sportiv National Bascov
»Dutulescu Gheorghe- director;
»Botila Mihai - director adjunct
Oficiul pentru Protectia Comsumatorului
»Gheorghe Nicut - director
Inspectoratului Regional pentru Protectia Consumatorului
»Cristian Melesteu
Directia Muncii- Arges
»Ovidiu Marinescu-director
Inspectoratul Teritorial de Munca- Arges
»Iulian Nicolae, director coordonator
»Constantin Batagoi- director adjunct/relatii de munca
»Ciprian Berevoianu- director adjunct /protectia muncii
Agentia Judeteana de Ocupare a Fortei de Munca
»Mihai Oprescu- director
»Mateescu Elena- director adjunct
»Clipici Marian- director economic
Agentia pentru Prestatii Sociale
»Aida Enache
Casa Judeteana de Pensii
»Maria Cirlan- director executiv
»Pandele Liliana- director adjunct
»Gabriel Stoian- director adjunct
Directia Agricola si Dezvoltare Rurala- Arges
»Ion Arsenescu-director executiv
Oficiul Judetean de Consultanta Agricola Arges
»Marian Dragusin-director;
»Vasile Roman- director adjunct
Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura
»Gabriel Toader- director;
»Alexandru Serbanescu- director adjunct
Agentia de Plati pentru Dezvoltarea Rurala si Pescuit
»Marius Jurubita- director
Institutul pentru Calitatea Semintelor
»Lucica Chitulescu- director
Oficiul Judetean de Studii Pedologicee si Agrichimice
»Ion Creanga- director
Directia Silvica
»Gheorghe Davidescu- director;
»Ion Moraru- director tehnic, Vâlcoci Ecaterina- director economic
Oficiul pentru Ameliorare si Reproductie in Zootehnie
»Ion Matea- director
Directia Fitosanitara
»Maria Dobra- director
CURIERUL ZILEI
Intalnire cu europarlamentarii la Mioveni
Biroul de Informare al Parlamentului European în România, în colaborare cu Centrul de Informare Europa Mioveni al Primãriei oraşului Mioveni, organizeazã o masã rotundã, sãptãmîna viitoare, marţi, între orele 11.00 şi 13.00, în sala mare de şedinţe a primãriei, subiectul principal fiind alegerile europarlamentare.
Invitaţii acestui eveniment sînt Mariana Cosac, funcţionar în Parlamentul European - Unitatea de Vizite şi Seminare (ALDE), şi Adina Ioana Vãleanu (ALDE), deputat european. Întîlnirea este organizatã în pregãtirea alegerilor europene din luna iunie 2009. Astfel, Biroul de Informare al Parlamentului European organizeazã mai multe evenimente în întreagaţarã, cu intenţia de a le da alegãtorilor ocazia sã cunoascã mai bine organizarea şi funcţionarea Parlamentului European. Mai mult, cu aceastã ocazie vor fi aduse la cunoştinţã agenda şi activitatea deputaţilor europeni, pentru a înţelege importanţa acestei instituţii pentru viitorul cetãţenilor europeni. Întîlnirile cu deputaţii europeni vor fi organizate în 5 localitãţi din ţarã, cu sprijinul autoritãţilor locale, obiectivul lor fiind de a realiza un dialog între deputaţii europeni şi multiplicatorii de informaţie europeanã din judeţul sau regiunea respectivã. Masa rotundã de la Mioveni se va desfãşura pe parcursul a douã ore, timp în care va avea loc o sesiune de întrebãri şi rãspunsuri, precum şi de dezbatere pe diverse teme.
Noi şefi la Mediu şi Poştã
Ieri, la Ministerul Mediul şi la Compania Naţionalã Poşta Românã s-au susţinut concursurile pentru posturile de conducere la instituţiile deconcentrate subordonate acestora. Astfel, au obţinut aceastã funcţie în urma examinãrii urmãtorii: Direcţia Regionalã de Poştã Ploieşti - Oficiul Judeţean de Poştã Argeş: Nica Aurelian - şef oficiu; Garda Regionalã de Mediu Argeş: Nicolãescu Marius- comisar-şef; Garda Judeţeanã de Mediu Argeş: Ene Ioan - comisar-şef. Azi se va susţine concurs pentru APM Piteşti şi ARPM Argeş, iar luni la Apele Române şi la Direcţia de Culturã.
SOCIETATEA ARGESEANA
Şef nou la Garda de Mediu
Ieri, trei argeşeni au obţinut funcţii de directori generali ieri, în urma susţinerii proiectelor de management. Iată care sînt noii directori şi care au fost instituţiile vizate:
- Direcţia Regională de Poştă Ploieşti - Oficiul Judeţean de Poştă Argeş: Aurelian Nica - şef oficiu
- Garda Regională de Mediu Argeş: Marius Nicolaescu - comisar-şef
- Garda Judeţeană de Mediu Argeş: Ioan Ene - comisar-şef.
Duminică, liberalii sărbătoresc 134 ani de la înfiinţare
Vicepreşedintele PNL Argeş, Iani Popa a criticat ieri la cionferinţa de presă modul cum actualul Guvern înţelege să rezolve problema crizei economice. Mai mult, Iani Popa, cere ca Guvernul Boc să facă publice clauzele contractului de împrumut de la FMI. „S-a semnat un acord cu FMI. PNL a solicitat să se facă publice condiţiile în care s-a semnat acest acord şi costurile. Românii trebuie să ştie costurile pe care le vor suporta. Singurele măsuri anti-criză au fost acelea de reducere a salariilor, aplicarea de noi impozite, printre care şi acelea ale impozitului forfetar. În aceste condiţii, în aprilie 2009, s-au înregistrat de cinci ori mai multe dizolvări de firme ca anul trecut, de trei ori mai multe radieri şi de 13 ori mai multe suspendări de firme ca anul trecut. Singura preocupare a actualului Guvern a fost să ne mintă în continuare şi să-şi planteze oamenii în teritoriu". Liberalul a menţionat că pînă acum din Argeş nu s-a depus nici un proiect pentru a obţine finanţare europeană. Iani Popa l-a critica şi pe preşedintele Băsescu despre care a spus că după 20 de ani a reuşit să refacă fostul FSN. # Duminică, se împlinesc 134 ani de la înfiinţarea PNL. Organizaţia judeţeană Argeş va organiza, cu această ocazie, o serie de manifestări. La ora 10:00, în Sala C1 a Universităţii Piteşti, va fi organizată o întîlnire cu pensionarii. Liberalii vor participa apoi, între orele 12:30 - 14:30 la ziua comunei Corbi. După ora 15:30 liberalii pot fi întîlniţi Piteşti. Ziua Liberală se va încheia la Vila de la Miceşti. Sînt aşteptaţi în Argeş şi personalităţi liberale de la nivel central.
Fourmont şi Nicolescu, cetăţeni de onoare ai Piteştiului
Seria manifestărilor organizate cu ocazia Zilelor Piteştiului a demarat ieri cu acordarea a trei diplome de "Cetăţean de Onoare". Cei care au primit această distincţie într-un cadru festiv, chiar din mîna primarului Tudor Pendiuc au fost, directorul general al Uzinei Dacia Renault, Francois Fourmont şi preşedintele Consiliului Judeţean, Constantin Nicolescu. Pentru că celui de-al treilea cetăţean de onoare, primarul oraşului Kragujevac i s-a oferit diploma la începutul lunii, cu ocazia "Zilelor oraşului Kragujevac", chiar în Serbia ieri un reprezentant al primarului a ridicat varianta în limba română a titlului. Directorul general Dacia Renault, Francois Fourmont, a primit titlul pentru promovarea Piteştiului prin activitatea Dacia, atît în ţară, cît mai ales în străinătate şi pentru implicarea în viaţa socială. Francois Fourmont a numit titlul pe care l-a prmit ieri drept "un act de adopţie, avînd în vedere că locuiesc deja de şase ani în România". Directorul de la Dacia, a fost a treia personalitate care a primit această dinstincţie, care nu este de cetăţenie română. La rîndu-i, directorul general al Uzinei a oferit primarului Tudor Pendiuc un Logan, pentru a fi folosit de Asociaţia Municipiilor din România, al cărei preşedinte executiv este primarul Piteştiului.
Constantin Nicolescu a primit titlul chiar de ziua sa
Preşedintele Consiliului Judeţean, care a primit acest titlu chiar de ziua sa. Constantin Nicolescu a spus că primii paşi ai carierei sale sînt legaţi de industria auto Argeş, industrie care a devenit simbolul judeţului Argeş pe harta României. A lucrat la ARO, api la Dacia, iar în 1990 a repus pe tapet colaborare cu Renault a Daciei, colaborare care, ulterior, a ajuns la naşterea Dacia- Renault, şi la transformarea uzinei de la Piteşti, în urma investiţiilor, al doilea centru automobilistic pentru Renault, după Franţa. Pentru că anterior Francois Fourmont mulţumise autoritătţilor locale pentru sprijinul acordat, Nicolescu a adăugat: "Nu ştiu cît am putut să vă ajutăm noi, dar măcar am încercat să nu vă încurcăm!. Trebuie să spunem că la Uzina Dacia Renault lucrează 18.000 de argeşeni, un lucru foarte important pentru judeţul nostru". Preşedintele Constantin Nicolescu şi-a chemat alături şi soţia, Viorica Nicolescu, în momentul în care a primit titlu de "cetăţean de Onoare", pentru a-i mulţumi că i-a fost alături şi la sprijinit întotdeauna. Trebuie menţionat că din familia Nicolescu, Constantin Nicolescu este al doilea membru care primeşte titlul de "Cetăţean de Onoare" al Piteştiului. Şi fratele său, Valeriu Nicolescu, fost primar al Piteştiului a prmit în urmă cu cîţiva ani acest titlu. Primarul Tudor Pendiuc a primit din partea lui Constantin Nicolescu, o plachetă specială din partea C.J. Argeş.
Supărat că nu are scaun în faţă deputatul Boureanu a plecat
Invitat la manifestare a fost şi deputatul PD-L Cristian Boureanu care a venit împreună cu consilierii locali Mariean Neacşu şi Iulian Corbu, dar şi consilierul judeţean Gheorghe Davidescu. Numai că supărat că nu are un scaun rezervat în primele două rînduri, deşi întîrziase mai bine de 15 minute, deputatul Boureanu a părăsit sala.
OBIECTIV ARGESEAN
Mircea Drăghici sprijină ideile tinerilor
Deputatul PSD, Mircea Drăghici nu uită promisiunile din campania electorală! În toamna anului trecut a premiat două eleve de la Şcoala Regina Maria din Curtea de Argeş, care au obţinut medalii de aur la Olimpiada pentru Proiecte de Mediu. Atunci le-a asigurat că le va sprijini permanent în demersul lor educativ, fapt demonstrat şi în această săptămână, când i-a oferit Georgianei Stana, o sponsorizare de 1000 Ron, pentru a participa la olimpiada judeţeană de mediu din acest an. Tânăra este pregătită de profesorul Gheorghe Nicolaescu, al cărui palmares în domeniu este impresionant: 2 medalii de aur, 10 ani de calificări consecutive la manifestările de profil şi numeroase participări internaţionale. Georgiana Stana este elevă în clasa a VII-a şi a pregătit un proiect de mediu inedit, privind salvarea Rezervaţiei Piatra Craiului, documentarea fiind realizată atât în zona muntoasă a Argeşului, cât şi în judeţul Braşov: „Am făcut multe măsurători şi fotografii, iar soluţiile pe care le prezint chiar pot fi aplicate, astfel încât să protejăm această zonă, aflată în declin ecologic în ultima vreme."
Deputatul Mircea Drăghici a declarat că ţine foarte mult la rezervaţia Piatra Craiului şi că va sprijini mereu proiectele tinerilor, care au ceva de spus în viaţa comunităţii: „Ştiu că, în aceste zile, sunteţi mai îngrijoraţi ca oricând de ceea ce se întâmplă din cauza crizei economice, din cauza şomajului şi a zilei de mâine, dar trebuie să avem grijă şi de ideile tinerilor, şi de proiectele pe termen lung - grija faţă de natură."
Cristian Boureanu a participat la Serbarea Pastorală „Urcă oile la munte" din Poienarii de Muscel
Deputatul Cristian Boureanu a participat duminica in comuna Poienarii de Muscel, satul Jugur, la o manifestare musceleana de traditie: a IV- a editie a Serbarii Pastorale „Urca oile la munte" Alaturi de presedintele filialei PD-L Arges si de primarul Ion Banzea s-au aflat si membri ai conducerii organizatiei judetene: Sorin Buta, Gheorghe Davidescu, Catalin Teodorescu, Stefan Ciocanel, Dorin Voicu, Dan Bica, Iulieana Tuta, Ionel Visinescu, Ion Catoiu. Evenimentele s-au derulat pe tot parcursul zilei: un juriu format din oficialitati si condus de Ion Naftanaila, primarul comunei Albesti de Muscel a premiat cea mai frumoasa oaie, cel mai frumos berbec, cel mai frumos caine ciobanesc, cel mai frumos baci, cel mai frumos costum popular. „Ma simt onorat ca am participat astazi la una dintre evenimentele de traditie din judet: urcarea oilor la munte. Ma bucur ca traditiile locale se pastreaza si trec din generatie in generatie pentru ca am vazut astazi la Jugur foarte multi tineri. Am fost impresionat de frumusetea costumelor populare, dar mai ales de caldura cu care am fost intampinati de oameni", a declarat cu aceasta ocazie deputatul Cristian Boureanu.
Preşedintele PNL Argeş cere cumularea pensiei cu salariul
Adrian Miuţescu, preşedinte al liberalilor argeşeni, avertizează că agravarea crizei va duce anul viitor la o rată a şomajului de 10%. El le cere guvernanţilor să ia imediat măsuri pentru reducerea efectelor crizei, să anuleze impozitul minim care va dece la falimentarea a zeci de mii de firme şi să permită pensionarilor apţi de muncă să lucreze în continuare:" Este inadmisibil să nu le dai voie oamenilor să trăiască mai bine. Când vom reveni la guvernare, vom anula ordonanţa care interzice cumulul celor două categorii de venituri". În acest sens, PNL Argeş va demara cât de curând o campanie de strângere de semnături care să se concretizeze într-un proiect de lege. Adrian Miuţescu mizează pe sprijinul a peste 30000 de persoane numai la nivelul judeţului. Acţiunea va fi una de anvergură naţională. Nu în ultimul rând, preşedintele liberal a afirmat că este în interesul ţării ca această "monstruoasă Coaliţi" care se află la putere să aibă zile cât mai puţine.
Cristian Boureanu: „Nu trebuie să amestecăm politica externă în cea internă"
Deputatul Cristian Boureanu, preşedintele organizaţiei PD-L Argeş a participat marţi seară la emisiunea DA sau Nu a postului de televiziune Realitatea TV, alături de ziaristul Bogdan Chireac, de analistul economic Radu Soviani si de Mugur Ciuvică, preşedintele Grupului pentru Investigaţii Politice.
Subiectele emisiunii au vizat criza economică pe care o traversează ţara noastră, investiţiile străine in România, dar şi relaţiile cu Republica Moldova şi recentele declaraţii ale preşedintelui Băsescu potrivit cărora între 800 de mii şi un milion de cetăţeni ai Republicii Moldova doresc cetăţenie română.
Cristian Boureanu a afirmat referitor la posibilitatea acordării cetăţeniei române moldovenilor că acest lucru nu trebuie să îngrijoreze pe nimeni. „Dacă ne uităm pe statistici, vom vedea că imediat după intrarea României in Uniunea Europeană, nu au plecat atât de mulţi români. Majoritatea au plecat înainte de deschiderea graniţelor şi acest lucru s-a întâmplat şi în Moldova".
„A spune că a acorda cetăţenie la un milion de moldoveni, înseamnă un exod de un milion de oameni spre Europa, reprezintă o bătaie de joc. Este momentul să uităm de campanii electorale, să ne gândim la interesul naţional şi să nu amestecăm politica externă în cea internă", a afirmat Cristian Boureanu.
În privinţa avertismentului Premierului Emil Boc, potrivit căruia Guvernul ar putea sa impună un impozit suplimentar, de tipul „Robin Hood", băncilor cu acţionariat străin, daca nu vor menţine nivelul finanţărilor în România, Cristian Boureanu a făcut o serie de precizări.
În primul rând, nu trebuie să uităm că nouă bănci - mamă au semnat la sfârşitul lunii martie o scrisoare prin care s-au angajat să nu retragă banii din România şi să sprijine eforturile autorităţilor de stabilizare a României, a spus liderul PD-L.
„Există un acord între părţi, contractul are putere de lege dacă vrem într-adevăr să fim în Uniunea Europeană. Este un agreement, care după părerea mea în situaţie de criză are valoare de contract. Dacă băncile respectă angajamentele cu care s-au înţeles cu Guvernul, şi Guvernul va respecta înţelegerea cu investitorii şi impozitul va rămâne la 16%.".
PD-L a fost alături de argeşeni de Ziua Internaţională a Familiei
Ziua de 15 mai a fost declarată de către Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite ca fiind Ziua Internaţională a Familiei, printr-o Rezoluţie dată în septembrie 1993. La propunerea Institutului Român pentru Drepturile Omului, propunere susţinută şi de Patriarhia Română, ziua de 15 mai a devenit oficial, Ziua Familiei Române.
Cu ocazia acestui eveniment, vineri, 15.05.2009, PD-L Argeş a organizat o acţiune deosebită prin care a dorit să marcheze Ziua Internationala a Familiei. Astfel, organizaţiile PD-L din oraşele Pitesti, Curtea de Argeş, Mioveni, Câmpulung, Topoloveni, Costeşti şi Ştefăneşti au vizitat câte cinci familii din localităţile respective, oferind acestora flori şi câte o sticlă de şampanie.
A fost un moment prielnic pentru a le aminti oamenilor că în familie trecem mai uşor peste greutăţi. De aceea, în acest moment, trebuie să fim cu toţii o mare familie, pentru că numai împreună putem realiza reformele necesare modernizării României, numai împreună putem depăşi criza economică. Pentru că familia înseamnă, înainte de toate, solidaritatea între oamenii care strâng rândurile nu doar la bine, ci şi la greu.
De altfel, Partidul Democrat Liberal este parte a curentului popular european care vede in familie elementul de baza al societatii, iar problemele familiei se afla in centrul preocuparilor PDL.
„România este la un pas de falimentul economic"
Primii doi candidaţi la Parlamentul European din partea PRM, Corneliu Vadim Tudor şi Gigi Becali au avertizat la Piteşti că situaţia economică dificilă în care se află România s-ar putea agrava dacă autorităţile nu iau măsuri urgente. Cei doi i-au acuzat pe guvernanţi că nu iau cele mai bune măsuri pentru ca românii să o ducă mai bine şi că pun biruri uriaşe pe umerii micilor agenţi economici, care abia reuşesc să-şi achite taxele şi impozitele curente şi să plătească salariile angajaţilor. Cei peste 400 de membri şi simpatizanţi ai PRM şi PNG-CD care se aflau în sală, le-au cerut liderilor partidului să facă toate eforturile pentru a intra în Parlamentul European.
Primiţi cu aplauze şi flori
Corneliu Vadim Tudor şi Gigi Becali au fost pe 18 mai oaspeţii PRM Argeş. Pentru o zi, cei doi, împreună cu senatorul Marius Marinescu, Codrin Ştefănescu, Dorel Vulpoiu şi Dan Claudiu Tănăsescu, candidaţi de asemenea la Parlamentul European, s-au aflat în campanie electorală în judeţ, unde au încercat să convingă asupra necesităţii ca PRM să intre în Parlamentul European. Ei au fost întâmpinaţi de liderii PRM ŞI PNG-CD Argeş, preşedintele peremist Marian Fulga fiind şi eurocandidat şi conduşi spre mulţimea numeroasă care i-a primit în faţa Prefecturii cu aplauze şi flori. Ulterior, Vadim şi Becali au mers pe jos prin centrul oraşului pentru a se întâlni cu piteştenii. La un moment dat, Becali chiar a fost abordat de o femeie care i-a cerut sprijinul pentru a-i salva viaţa nepoţelului ei, care este grav bolnav importanţei pe care. Finanţatorul Stelei i-a promis femeii tot sprijinul pentru salvarea micuţului. Apoi, cei doi au depus coroane de flori cu eşarfă tricoloră la statuia lui Nicolae Bălcescu, precum şi la cea a lui Mircea cel Bătrîn. Vadim şi Becali au fost invitaţi ulterior la Teatrul „Davila" unde au fost întâmpinaţi de sute de oameni.
„Nu suntem extremişti, ci patrioţi"
Liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, clasat pe primul loc pe lista de candidaţi a PRM la alegerile din 7 iunie, a precizat încă odată că partidul său nu este unul extremist, aşa cum a fost acuzat de-a lungul timpului. El a dat ca exemplu gestul lui Gigi Becali, care, în loc să-i dea pe cei care i-au furat maşina pe mâna poliţiştilor, i-a invitat la o cafea şi le-a oferit bani de taxi ca să plece acasă:" Unde este aşa-zisul nostru extremism? Când te invită cineva să-ţi ofere o cafea în loc să te ia la bătaie? Aş fi vrut şi eu în copilărie, când eram sărac, să fiu tratat aşa cum i-a tratat Gigi pe cei care i-au furat maşina, şi nu să mănânc flori de salcâm cu pâine prăjită pe plită şi un căţel de usturoi". Apoi, Vadim a trecut la un atac dur împotriva guvernanţilor, pe care i-a acuzat că ştiau de la serviciile secrete de mai bine de un an că urma ca România să se confrunte cu o criză economică de proporţii:" Acum îşi fac campanie electorală de parcă ar fi în opoziţie, şi la putere. România este la un pas de falimentul economic, riscă să se surpe pe noi „. Liderul PRM a deplâns şi soarta intelectualilor români care, pentru salarii mai mari, au preferat să culeagă căpşuni în Spania sau să îngrijească bătrâni, decât să profeseze meseria pentru care se pregătiseră.
„Este inadmisibil ce s-a întâmplat cu mine"
Gigi Becali, fondatorul PNG-CD şi candidat pe locul doi pe listele PRM pentru Parlamentul European, a mărturisit că va încerca să-i convingă pe români să-l voteze la alegerile din 7 iunie nu prin promisiuni deşarte, precum adversarii politici, ci prin credinţă şi teamă faţă de Dumnezeu:" Este inadmisibil ce s-a întâmplat cu mine, pentru că în loc să fie arestaţi hoţii, am intrat eu în arest. Credinţa mea puternică în Dumnezeu m-a ajutat însă să fiu din nou un om liber , iar când mi-au dat drumul, oamenii au plâns de fericire, lucru care îmi întăreşte credinţa că nu există neam mai iubitor pe pământ decât neamul românesc. Vă promit că, atâta timp cât mă voi afla în Parlamentul European, nu voi permite ca vreun alt român să treacă prin ceea ce am trecut eu. Solidaritatea autorităţilor cu tâlharii, până la nivel de judecători, e deja prea mult. Sunt procurori care fac coaliţie cu hoţii".
„Cornel Penescu este o victimă"
Corneliu Vadim Tudor şi Gigi Becali i-au luat în acelaşi timp apărarea patronului FC Argeş, Cornel Penescu, despre care au spus că este o victimă a sistemului:" Justiţia nu se uită unde trebuie. S-a dorit ca Penescu să fie redus la tăcere. Acest om, că e bun, că e rău, cum o fi el, a băgat mâna în buzunarul lui, şi nu al statului, şi a dat de mâncare la mii de oameni şi la familiile lor. Alţii au furat România şi sunt liberi". După vizita de la Piteşti, Corneliu Vadim Tudor şi Gigi Becali au mers la Curtea de Argeş şi la Câmpulung, unde s-au întâlnit de asemenea cu electoratul, după care au depus o coroană de flori la mormintele Brătienilor de la Florica.La alegerile europarlamentare din 7 iunie, cei doi candidaţi ai PRM speră să obţină cel puţin 10% din voturile românilor.
inapoi la lista de articole