Revista presei argesene vineri 21 ianuarie
21 ian 2011 | publicat in Anonim
VINERI 21 IANURAIE 2011
ARGESUL
Cum se împart banii?
Conform proiectului de buget pentru anul în curs, municipalitatea piteşteană a prevăzut cheltuieli totale de 246,48 milioane lei. Cea mai mare sumă, respectiv de 80,24 milioane lei, a fost alocată pentru activitatea de învăţământ. Pe locul doi în topul cheltuielilor previzionate pe 2011 este capitolul „Transporturi" (26,9 milioane lei), aici intrând reparaţiile de străzi, alei, trotuare etc. Pe locul trei se află bugetul pentru dezvoltare locală şi locuinţe (26 milioane lei). Subvenţiile, combustibilii şi energia „mănâncă" de la bugetul local suma de 22,08 milioane lei. Pentru cultură, religie şi recreere suma alocată este de 16 milioane lei, iar pentru asistenţă socială s-a prevăzut un buget de 10,6 milioane lei. 16,1 milioane lei au fost prevăzute pentru servicii publice generale, iar 3,9 milioane lei pentru ordine publică. În fine, pentru protecţia mediului bugetul este de 9,8 milioane lei.
Familii monoparentale
În Argeş, peste 6.000 de părinţi cu venituri reduse sunt nevoiţi în prezent să îşi crească singuri copiii. Aceste familii numite şi „monoparentale" sunt susţinute de stat cu sume însă foarte mici. Pentru cele 6.114 familii monoparentale din Argeş au fost alocate anul trecut 4,2 milioane lei. Dintre acestea, 3.793 de familii au un singur copil, 3.000 locuind la ţară şi doar 793 la oraş! În Argeş sunt şi 1.600 de astfel de familii cu doi copii (din care 1.337 la ţară) şi 475 cu câte 3 copii (414 la ţară). În tot judeţul sunt şi peste 240 de familii monoparentale cu 4 sau mai mulţi copii, dintre care la oraş doar 37.
În toată ţara sunt 204.352 de familii monoparentale, iar în regiunea Sud Muntenia, din care face parte şi Argeşul, sunt 39.588 de astfel de familii.
Taxe speciale
Consiliul Local Piteşti a aprobat şi valoarea unor taxe speciale pentru diverse lucrări de investiţii. Astfel, taxa pentru eliberarea unei autorizaţii de construire în cazul unei clădiri de locuit este egală cu 0,5% din valoarea autorizată a lucrărilor de construcţii. Pe de altă parte, taxa pentru eliberarea autorizaţiei de foraje sau excavări, necesare studiilor geotehnice şi ridicărilor topografice, exploatărilor de carieră, balastierelor etc., se va calcula înmulţind numărul de metri pătraţi afectat de foraj cu valoarea de 7 lei. În fine, taxa pentru eliberarea autorizaţiei pentru lucrările de organizare de şantier în vederea realizării unei construcţii este de 3% din valoarea autorizată a lucrărilor respective.
ARGES EXPRES
Ziua Unirii, sărbătorită de liceeni
Luni, 24 ianuarie, în sala Centrului de Cultură şi Arte "George Topîrceanu" din oraşul nostru se va desfăşura cea de-a V-a ediţie a Proiectului educativ extraşcolar intitulat "Problematica Unirii în spaţiul românesc". Proiectul este realizat în colaborare cu Seminarul Teologic "Neagoe Vodă" şi Grupul Şcolar Auto din Curtea de Argeş şi se desfăşoară sub patronajul ISJ Argeş şi al Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului. În proiect sunt incluse peste 15 unităţi şcolare din judeţ şi din afară, precum Bucureşti, Brăila şi altele. Manifestarea care va începe la orele 13.00 cuprinde vernisajul unei expoziţii de pictură realizată de elevii celor două unităţi şcolare, un concurs de referate şi un spectacol închinat zilei de 24 ianuarie. La eveniment sunt invitaţi să participe toţi argeşenii care doresc să sărbătorească în acest fel Ziua Unirii Principatelor.
5 elevi argeşeni la faza naţională la Biologie
Pentru anul şcolar 20110-2011, pe site-ul Ministerului Educaţiei au fost publicate precizări legate de Olimpiada de Biologie. Desfăşurarea concursului şcolar, subiectele, punctajul minimum pentru calificarea la faza următoare şi numărul elevilor calificaţi se stabilesc de către inspectorii şcolari de specialitate din cadrul inspectoratelor şcolare judeţene. La faza naţională a olimpiadei se califică, din fiecare judeţ, un număr de cinci elevi, iar din Bucureşti, 20. Condiţia este, însă, să fi obţinut cel puţin 70% din punctajul maximum acordat rezolvării subiectelor de la faza judeţeană. Numărul de locuri suplimentare va fi stablit de MECTS şi se repartizează conform criteriilor stabilite de comisia judeţeană de olimpiadă. Structura subiectelor de concurs va fi una de tip grilă.
inapoi la lista de articole