Revista presei argesene 20 septembrie 2010
20 sep 2010 | publicat in Anonim
LUNI, 20 SEPTEMBRIE 2010
ARGESUL
Licitaţie pentru Centrul de Afaceri
Procedurile în vederea realizării mult visatului Centru de Afaceri de la fostul Cinematograf „Lumina" au intrat în linie dreaptă.
După ani buni de proiecte şi studii în acest sens, Consiliul Judeţean a lansat pe sistemul electronic naţional de achiziţii publice licitaţia pentru achiziţionarea serviciilor de proiectare a centrului. Valoarea estimată a proiectului este de 422.137 lei, iar termenul de depunere a ofertelor de către firmele interesate este 24 septembrie. Centrul de Afaceri se doreşte a fi atât un loc de întâlnire pentru oamenii de afaceri, cât şi un spaţiu expoziţional pentru mediul economic, în Piteşti fiind nevoie de o astfel de investiţie.
Centrala termică din Trivale e gata
Lucrările de construire a centralei termice de cartier la punctul termic 603 din Trivale au luat sfârşit. Procesul-verbal de recepţie a lucrării arată că în această centrală s-au investit 881.876 de lei, inclusiv TVA. Lucrările au început în 2009, iar acum centrala poate fi pusă în funcţiune. Pentru proiectare s-au cheltuit 29.000 de lei, iar pentru alimentarea cu gaze a instalaţiilor s-au cheltuit alte 28.000 de lei.
Centrala se alătură altor obiective similare de investiţii menite să asigure cartierului Trivale un anumit grad de independenţă faţă de sistemul centralizat de încălzire, mai ales că furnizarea agentului termic se făcea acolo cu dificultate din cauza diferenţei de nivel faţă de restul oraşului.
Oltchim investeşte 42 milioane euro în petrochimia de la Arpechim
Constantin Roibu, managerul general al Oltchim Râmnicu-Vâlcea, companie care a preluat la finalul anului trecut petrochimia de la Arpechim, a declarat că vor fi investite 42 milioane euro în combinatul piteştean. Roibu a afirmat că 30 milioane euro sunt necesare numai pentru realizarea reviziei instalaţiilor de la Piteşti care mai bine de un an au fost oprite. 12 milioane euro au fost deja cheltuite, din fonduri contractate prin credite şi din resurse proprii.
Managerul general al Oltchim a spus că repornirea instalaţiilor de la Piteşti ar putea avea loc la finalul lunii în curs şi că singura instalaţie la care se va mai lucra la revizie până la finalul lunii va fi cea de etielenoxid.
„În situaţia în care SC Oltchim SA lucrează integrat cu unitatea de petrochimie de la Piteşti şi cu combinatul de la Râmnicu-Vâlcea, la capacitate, o lună de funcţionare înseamnă o cifră de afaceri de 71 milioane euro, cu un profit operaţional de 6,7 milioane euro", a spus Roibu.
Bossul de la Oltchim a mai afirmat că situaţia tehnică a instalaţiilor de la Arpechim este, în general, bună. El a arătat că, prin lucrările de reparaţie şi revizie realizate la unitatea de petrochimie de la Piteşti (peste 4 milioane euro numai pentru reducerea consumurilor de gaz metan şi abur), s-a avut în vedere reducerea consumurilor de utilităţi şi reducerea costurilor de producţie.
Pentru repornirea instalaţiilor de la Piteşti este nevoie de mai multe avize, o parte dintre ele fiind deja obţinute.
Se pun la cale parazăpezi naturale
Perdelele forestiere constituie principala modalitate de protecţie naturală împotriva poluării şi sunt un mijloc deosebit de eficace în protejarea căilor de comunicaţie, mai ales în condiţii de ploi sau ninsori abundente.
Recent a fost elaborat un program naţional de împădurire a celor mai importante căi de comunicaţie, în care sunt angrenaţi şi specialiştii Direcţiei Silvice Argeş. Astfel, vor fi demarate acţiuni de împădurire pe marginile principalelor drumuri naţionale şi de-a lungul căilor ferate care străbat judeţul. Acţiunea presupune nu doar realizarea unor noi perdele forestiere de protecţie, ci şi reabilitarea celor care în prezent nu mai sunt funcţionale.
Potrivit programului, jumătate dintre puieţii folosiţi trebuie să fie specii de arbuşti care să permită realizarea de structuri verticale închise, astfel încât să funcţioneze ca parazăpezi biologice (naturale). Cealaltă jumătate va fi alcătuită din stejari din speciile pufos, brumăriu sau roşu, din salcâmi ş.a., care urmează să fie plantaţi în funcţie de condiţiile din teren, iar toţi puieţii vor fi asiguraţi de Direcţia Silvică Argeş.
Şi dacă tot am amintit de ninsorile şi ploile care în fiecare an au condus la blocări de drumuri şi de căi ferate, perdelele forestiere mai contribuie şi la reţinerea şi repartizarea uniformă a zăpezii pe suprafaţa terenurilor, la mărirea rezervelor de apă din sol, la combaterea eroziunii şi efectelor inundaţiilor, la protejarea localităţilor şi culturilor agricole şi, nu în ultimul rând, la purificarea aerului prin producerea de oxigen.
Inventar la asociaţii
Conform unui ordin al Autorităţii Naţionale pentru Reglementare în Domeniul Serviciilor de Gospodărire Comunală (ANRSC), toţi locatarii dintr-un bloc vor trebui să contribuie la factura de căldură, chiar şi cei debranşaţi de la sistemul public de încălzire.
Oamenii care au centrale de apartament, dar locuiesc într-un imobil în care mai există apartamente branşate la CET vor plăti un procent din factură. Debranşaţii plătesc 30% din factura totală aferentă întregului imobil (în cote procentuale, în funcţie de suprafaţa care îi revine fiecăruia) în lunile decembrie, ianuarie şi februarie şi 50% în celelalte luni. Suma acoperă încălzirea din spaţiul comun, susţin cei de la ANRSC. În acest sens, locatarii trebuie să inventarieze spaţiile comune, pentru a afla cât vor plăti.
La Piteşti au fost înregistrate în acest an peste 4.500 de cereri de debranşare de la sistemul centralizat de încălzire. Numărul clienţilor termoficării a ajuns, astfel, la circa 33.000.
Când încep campaniile şcolare de vaccinare?
Cu sau fără voia... elevilor fricoşi, în prima jumătate a lunii octombrie Direcţia de Sănătate Publică Argeş va da startul campaniilor de vaccinare derulate prin cabinetele şcolare şi ale medicilor de familie.
Directorul adjunct, dr. Mioara Bucur, ne-a informat următoarele: între 11 şi 22 octombrie este programată vaccinarea antirujeolică, antirubeolică, antiurliană (recuperarea restanţierilor elevi în clasa a II-a), între 8 şi 19 noiembrie se administrează vaccinul diftero-tetanic (recuperarea restanţierilor elevi în clasa a IX-a), iar între 22 noiembrie şi 3 decembrie, elevii din clasa a III-a fac vaccinul antipoliomielitic.
Chiar dacă nu au fost stabilite perioadele exacte, campaniile şcolare de vaccinare vor continua şi în anul 2011: prin aprilie, vaccinarea antirujeolică, antirubeolică, antiurliană va fi cu „dedicaţie" pentru elevii din clasa I, iar prin luna mai le va veni rândul elevilor din clasa a VIII-a să facă vaccinul diftero-tetanic.
Aceste campanii de vaccinare sunt gratuite şi se adresează tuturor copiilor cu vârsta eligibilă, şcolarizaţi şi neşcolarizaţi. Vaccinarea copiilor neşcolarizaţi se va efectua prin intermediul cabinetelor medicilor de familie.
Este bine de ştiut că între două administrări succesive ale aceluiaşi tip de vaccin se va păstra un interval minim de 28 de zile.
Doar un drum pentru declaraţiile de asigurări sociale şi şomaj
Pentru a se evita balamucul de luna trecută la depunerea declaraţiilor de asigurări sociale şi şomaj, conducerile Casei de Pensii Argeş şi Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă au stabilit pentru această săptămână un program comun în vederea primirii şi încasării contribuţiilor individuale, conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă 82/2010.
Fie la Pensii, fie la A.J.O.F.M.
După cum ne-a informat Elena Mateescu, directorul A.J.O.F.M. Argeş, „persoanele care trebuie să depună declaraţiile conform acestei ordonanţe pot să meargă fie la Pensii, fie la agenţia judeţeană. În această săptămână, doi funcţionari de la Pensii vor fi detaşaţi la A.J.O.F.M., iar doi salariaţi de la agenţia judeţenă vor fi detaşaţi la Pensii, aşa încât primirea, verificarea şi încasarea declaraţiilor de asigurări sociale şi şomaj să fie făcută într-un singur loc. Oamenii nu vor trebui să facă două drumuri pentru a depune aceste declaraţii".
Program de lucru
Pentru fluidizarea acestei activităţi, şi programul de lucru va suferi modificări. Liliana Pandele, directorul Casei Judeţene de Pensii, ne-a spus că „programul de lucru cu publicul, în perioada 20-27 septembrie, în ambele instituţii se va prelungi. Astfel, de astăzi şi până vineri, 24 septembrie, programul va fi între orele 8,30-19, sâmbătă - între 8,30-13, iar luni, 27 septembrie, între orele 8,30-18.
Contribuţiile individuale de asigurări sociale se virează în cont distinct, stabilit cu această destinaţie de Casa Naţională de Pensii şi este deschis la Trezoreria municipiului Piteşti. Contul este RO07TREZ04622210310XXXXX. Instituţia noastră pune la dispoziţia angajatorilor, gratuit, programul care oferă posibilitatea raportării asiguraţilor care realizează venituri profesionale, aşa cum sunt definite de O.U.G. 58/2010 modificată prin O.U.G. 82/2010".
Aşadar, pentru a evita aglomeraţia şi stresul, alegeţi să depuneţi declaraţiile de asigurări sociale sau de şomaj la una dintre cele două instituţii.
Peste 1.250 de nou-născuţi în Argeş
În judeţul Argeş au fost înregistrate în primul trimestru al anului 1.278 naşteri şi tot atâtea plăţi de alocaţii de naştere. Este vorba despre o sumă care a fost acordată o singură dată, la naştere, dar care a fost suspendată de actualul Guvern ca măsură de austeritate.
Valoarea totală a alocaţiilor respective plătite în Argeş a fost în primul trimestru al anului, conform centralizării Guvernului, în sumă de aproape 300.000 de lei. Doar în Prahova au fost înregistrate mai multe naşteri în regiunea Sud Muntenia, în care este inclus şi Argeşul (2.300 de naşteri).
Concurs pentru copiii sărmani
Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a lansat concursul naţional Olimpiada Copiilor „Pentru Viitor".
Aceasta se adresează copiilor care provin din medii defavorizate, dar care manifestă talente artistice deosebite. Este un concurs de aptitudini (nu de cunoştinţe şcolare) pentru copiii care au vârsta între 10 şi 14 ani, având o situaţie familială precară sau aflaţi într-o situaţie de risc de excluziune socială.
Participanţii la concurs sunt selectaţi de direcţiile de resort din fiecare judeţ. Olimpiada se desfăşoară în perioada 16 septembrie-15 octombrie 2010, în mai multe etape, cuprinzând o fază regională şi una naţională. Probele vizează aptitudinile personale ale concurenţilor, talentele individuale şi modul în care se pot exprima prin limbajul artistic şi prin iniţiativele personale.
250 de firme în insolvenţă
Ultimele date furnizate de Registrul Comerţului arată că în primele 7 luni ale anului în curs nu mai puţin de 250 de firme argeşene au intrat în procedură de insolvenţă sau chiar în faliment.
Cele mai mari probleme au fost în martie şi în iulie, când, în fiecare lună, peste 40 de societăţi comerciale argeşene au fost nevoite să se recunoască învinse de criză şi să intre sub incindenţa Legii 85 din 2009.
Argeşul se află la jumătatea clasamentului naţional (pe locul 21) din punct de vedere al firmelor care au intrat în anul în curs sub incidenţa acestei legi. Cele mai puţine firme intrate în insolvenţă sau în faliment au fost înregistrate în Dâmboviţa (77 firme), iar cele mai multe, în Bucureşti (peste 1.500).
TOP
Prefectul a dat ordin ca toate terenurile degradate sã fie împãdurite
Angajaţii Direcţiei Silvice Argeş au primit un ordin de la Prefecturã sã facã împãduriri în toate zonele în care terenurile sunt degradate. Mai întâi vor fi identificate locurile unde terenurile sunt degradate, iar ulterior vor exista acţiuni de împãdurire a acestora. Ion Dobrinoiu, directorul Direcţiei Silvice Argeş, transmite cã, în baza experienţei dobândite de-a lungul timpului, organele silvice dispun în prezent de soluţii de împãdurire adecvate pentru majoritatea terenurilor întâlnite, în condiţiile actuale de poluare şi va acorda sprijinul necesar la împãdurirea terenurilor degradate. Este vorba de modul de pregãtire al solului, speciile indicate, lucrãri ajutãtoare necesare etc.
Se construiesc „perdele" forestiere pe drumurile naţionale
De asemenea, angajaţii Direcţiei Silvice Argeş încep împãdurirea unor lanţuri de drumuri naţionale şi cãi ferate, realizând „perdele" forestiere de protecţie a cãilor de comunicaţie. Programul presupune achiziţionarea de puieţi forestieri pentru realizarea plantaţiilor. Jumãtate dintre aceştia trebuie sã fie specii de arbuşti, astfel încât sã se poatã realiza structuri verticale închise care sã funcţioneze ca parazãpezi biologice. Restul de puieţi vor fi ştejari ori salcâmi.
Cetãţenii pot depune formularele pentru pensii si somaj la oricare dintre instituţii
Argeşenii vor scãpa de balamucul de la ghişee pentru depunerea formularelor privind Ordonanţa 58, ce îi priveşte pe beneficiarii de contracte de drepturi de autor. Casa Judeţeanã de Pensii Argeş, împreunã cu Agenţia Judeţeanã de ocupare şi Formare Profesionalã au pus la punct o colaborare ce în mod cert va simplifica birocraţia întâlnitã de regulã la ghişeele instituţiilor publice. Despre ce este vorba? C.J.P. Argeş şi A.J.O.F.M. Argeş au creat o modalitate prin care plãtitorii se pot adresa oricãrei dintre cele douã instituţii şi va rezolva atât depunerea documentele pentru şomaj, cât şi pentru pensii. Asta pentru cã doi angajaţi ai Casei Judeţene de Pensii Argeş vor fi detaşaţi la Agenţia Judeţeanã pentru Ocuparea Forţei de Muncã şi invers. Aşadar, indiferent dacã cetãţenii se prezintã la şomaj, sau la pensii pot depune formularele şi achita contribuţia pentru ambele instituţii. În plus, pentru evitarea aglomeraţiei în perioada 20-27 septembrie, programul de lucru va fi prelungit dupã cum urmeazã: 20-24 septembrie pânã la 19,00, 25 septembrie pânã la 13,00 (fiind zi de sâmbãtã care practic era zi nelucrãtoare) şi 27 septembrie pânã la ora 18,00. Programul de lucru al celor douã instituţii începe la 8,30.
Primãria vrea sã construiascã un parc în Trivale
Administraţia localã are un proiect de mare anvergurã ce presupune crearea unui parc de mari dimensiuni în cartierul Trivale, în apropiere de pãdurea cu acelaşi nume şi care în prezent este doar un teren viran la intrarea în cartier. Acolo Primãria Piteşti intenţioneazã sã construiascã o bazã de agrement cu terenuri de sport, parc de joacã pentru copii, alei frumos pavate şi straturi de flori îngrijite. Parcul va fi amenajat o suprafaţã de aproape 5000 de metri pãtraţi. Proiectul presupune construirea unui teren de tenis, unul de fotbal. Pentru locuitorii cartierului Trivale, dar nu numai va fi fãcutã şi o alee de promenadã care va face legãtura între parcul amintit şi Pãdurea Trivale. Nu vor lipsi din zonã nici aparatele de fitness montate în aer liber aşa cum s-a procedat şi în alte parcuri din Piteşti. Tinerii, bãtrânii şi copiii vor putea petrece în zonã clipe frumoase, bucurându-se de naturã, pot face sport sau pur şi simplu plimbãri în aer liber, într-un cadrul frumos.
ARGES EXPRES
Cu dedicaţie, direct din Parlamentul European, de la Elena Băsescu pentru Nuţi Udrea!
Eurodeputatul Elena Băsescu a ieşit în această săptămână la rampă cu o declaraţie cel puţin stranie! Aceasta a criticat de la tribuna Parlamentului European faptul că autorităţile române nu au accesat bani din Fondul European de Ajustare la Globalizare, un program pentru ajutorarea muncitorilor care îşi pierd slujba din cauza globalizării: "Doresc să atrag atenţia că autorităţile române responsabile nu au adoptat nici până în prezent cadrul legislativ necesar accesării FEAG. Iar asta se întâmplă în condiţiile în care, în ultimii doi ani, numărul de şomeri din România a crescut continuu, iar ţara noastră a anunţat în vară cele mai multe restructurări din spaţiul UE".
Dincolo de patetismul lacrimogen al comentariilor gen "tăticu", fiica preşedintelui pare să fi uitat că ea însăşi face parte din PD-L! Ori este de-a dreptul ciudat să-ţi faci activitate la Strasbourg reclamând incompetenţa propriului partid! De ce critică tocmai acum Elena Băsescu lipsa de activitate a colegilor portocalii? Fie ca sarcină primită de la "tata Băse", fie dintr-o pornire de copil răsfăţat, orbit brusc de grija şomerilor de pe plaiurile mioritice!
Ce este şi mai surprinzător? Faptul că mezina Elena se ia pe faţă şi de ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, pe care o ia la rost în problema fondurilor europene! Mai mult, Elena Băsescu o face direct răspunzătoare de criza şi de necazurile prin care trece ţara noastră: "Consider că accesarea FEAG, împreună cu o mai bună absorbţiea fondurilor structurale şi de preaderare, ar fi putut atenua efectele crizei economice în România".
Se pare că distanţa instalată între cele două Elene a dobândit astfel noi dimensiuni: în timp ce una degustă magiun prin oraşele patriei, cealaltă o face de râs în plenul Parlamentului European!
Proiectul pentru un nou parc, în evaluare
Anul trecut, Consiliul Local Curtea de Argeş a aprobat un proiect de hotărâre pentru amenajarea unui parc în vecinătatea Casei de Cultură, în perimetrul delimitat de Administraţia Finanţelor Publice, str. Nevers şi staţia de alimentare cu combustibil auto. Primarul Nicolae Diaconu a căutat să fructifice o oportunitate apărută pe un program guvernamental de amenajare a zonelor verzi.
Graţie faptului că municipalitatea s-a mişcat bine, proiectul a fost întocmit cu documentaţia de rigoare şi a fost depus, fiind în evaluare, după cum a anunţat recent şeful executivului municipal. Să sperăm că vom avea şansa unei noi finanţări, pe baza căreia maidanul cu bălării de astăzi se va transforma ca prin minune într-o zonă de agrement şi odihnă pentru locuitorii din cel mai aglomerat cartier al municipiului.
Indice demografic stabil în zona Curtea de Argeş
Datele comparative pentru perioada 1 ianuarie - 15 septembrie din 2009 şi 2010 demonstrează că indicele demografic s-a stabilizat la cote pozitive. Deşi în zonă numărul naşterilor a scăzut anul acesta de la 698 la 672, în municipiu a crescut de la 119 la 123. Decesele sunt în scădere, de la 228 la 207, respectiv în oraş, de la 157 la 144. La Curtea de Argeş, parteneriatul consensual (a se citi concubinajul) rămâne anul acesta mai atractiv, întrucât numărul căsătoriilor a scăzut de la 174 (în 2010) la 118. Cum în perioada de referinţă a crescut numărul divorţurilor de la 39 la 43, orice comentariu este de prisos!
Ajutoare de urgenţă şi Diplome de Recunoştinţă
În ultima perioadă, administraţia municipală a acordat 9 ajutoare de urgenţă în cuantum de 2.000 lei (20 milioane lei vechi). Primarul Nicolae Diaconu a afirmat că acestea au fost distribuite în conformitate cu prevederile legale în vigoare pentru acoperirea costurilor unor medicamente. Totodată, cele 3 familii care au fost onorate cu Diplome de Recunoştinţă la împlinirea a 50 ani de convieţuire au intrat în posesia premiilor băneşti în valoare totală de 600 lei (6 milioane lei vechi).
Am ajuns în Grupa Mondială a Cupei Davis! România - Ecuador 3-0
Echipa noastră şi-a legitimat prin joc şi rezultat statutul de favorit în barajul pentru pătrunderea în grupul select al celor mai bune 16 reprezentative de tenis de câmp din lume. Vineri, la arena de la Centrul Naţional de Tenis, Victor Hănescu nu i-a dat nicio şansă tânărului Ivan Endara, învingându-l uşor cu un 3-0 la seturi, care nu merită alte comentarii. Adrian Ungur s-a ţinut bine în primul set în faţa vedetei ecuadoriene Giovanni Lapentti, dar a pierdut la tie-break cu 6-7 şi, ca o consecinţă logică, l-a pierdut şi pe următorul cu 2-6. Se prefigura o înfrângere, pe care jucătorul originar din Piteşti n-a acceptat-o. Cu o putere de luptă de-a dreptul incredibilă, dar bănuită de Victor Hănescu încă de acum 2 ani la trofeul de la Domneşti, Adrian Ungur a reuşit imposibilul (pentru unii), răsturnând rezultatul cu câştigarea următoarelor trei seturi (6-3; 6-4; 6-1). România conducea astfel Ecuadorul cu 2-0 după prima zi. Sâmbătă s-a jucat dublul, în care Victor Hănescu şi Horia Tecău s-au distrat cu Giovanni Lapentti şi Ivan Endara (6-2; 6-2; 6-2). Cu un 3-0 după primele două zile, echipa noastră şi-a câştigat dreptul de a juca împotriva SUA, Serbiei, Franţei, Spaniei, unde va porni cu statutul de out-sider. "Este de-a dreptul frustrant să joci împotriva unei echipe care nu face greşeli!", spunea, cu amărăciune, la final, Giovanni Lapentti. "Suntem în Grupa Mondială, dar asta nu înseamnă şi că vom câştiga Cupa Davis!", ne-a adus pe toţi cu picioarele pe pământ Victor Hănescu. Ieri s-au jucat ultimele două partide de simplu, care nu mai aveau cum influenţa rezultatul final.
20 septembrie, dată istorică pentru Argeş şi pentru România: Dacia - 42 ani şi Transfăgărăşanul - 36 ani
"Dacia a fost lecţia de viaţă, nu glumă, pentru toţi românii care au lucrat acolo!"
În 1968, omul de afaceri Aurel Ilea ocupa o funcţie de răspundere la Uzinele Dacia. Aflat în Haţeg, unde pune pe picioare o nouă investiţie, şi-a amintit cu plăcere de evenimentele de acum 42 ani: "Nu înţeleg de ce 20 septembrie este acum data inaugurării UAP (Uzinele de Autoturisme Dacia). Ceauşescu a venit cu premierul Ion Gheorghe Maurer şi a tăiat panglica inaugurală în august, după invadarea fostei Cehoslovacii de trupele sovietice cu cele din Tratatul de la Varşovia, mai puţin cele româneşti. Când Ceauşescu s-a urcat la volanul unei Dacii 1100, Maurer, un tip foarte glumeţ, ne-a zis să ne dăm la o parte că ăla nu prea ştie a conduce. La parada de 23 august, maşinile produse la Colibaşi, Mioveniul de azi, au fost mai mari vedete decât tancurile şi echipamentele militare. Din nefericire, trei din ele s-au ciocnit şi s-a exfoliat vopseaua, astfel că directorul tehnic Zoltta a luat foc. A fost un conflict cu partenerii francezi, care aruncau vina ba pe cuptoarele austriece, ba pe apa şi gazul româneşti, dar le-am demontat toate chestiile astea... Mai multe v-ar putea spune fostul meu coleg, Cornel Pânzaru sau Constantin Stroe, căci au ocupat posturi de conducere la Dacia, care a fost o lecţie de viaţă pentru noi, toţi românii care am lucrat acolo...".
Un drum strategic peste cei mai înalţi munţi din ţară
Transfăgărăşanul (de la prefixul "trans-" + Făgăraş) face parte din Drumul Naţional 7C (DN 7C) şi este unul din cele mai spectaculoase drumuri din România, numit şi "drumul din nori", care leagă regiunea istorică a Munteniei cu Transilvania. Drumul construit peste Munţii Făgăraş, cel mai înalt lanţ muntos din România, care face parte din Carpaţii Meridionali, este un drum asfaltat, care în apropierea tunelului de lângă Lacul Bâlea, ajunge la altitudinea de 2.042 m. Transfăgărăşanul este situat pe locul al doilea ca altitudine în România, după şoseaua Transalpină (DN 67C), cu 2.145 m, din Munţii Parâng, dar aceasta însă nu este asfaltată în totalitate.
Transfăgărăşanul trece peste 830 podeţe şi 27 viaducte, iar pentru construcţia lui a fost necesar să fie dislocate mai multe milioane de tone de rocă. Pentru aceasta s-au folosit 6.520 tone de dinamită, din care 20 tone numai la tunelul Capra-Bâlea şi multe alte materiale de construcţii.
Istoria drumului
Transfăgărăşanul a fost construit între anii 1970-1974 în timpul lui Nicolae Ceauşescu, care a vrut să asigure un drum strategic peste munţi. Inaugurarea având loc în data de 20 septembrie 1974. Drumul peste Munţii Făgăraş s-a realizat cu eforturi materiale considerabile şi cu preţul multor vieţi de soldaţi şi muncitori care au contribuit la construcţia lui. Oficial se vorbeşte despre 40 oameni decedaţi pentru ca acest drum să străbată munţii, dar oamenii care după 36 ani mai sunt în viaţă vorbesc de sute de vieţi omeneşti pierdute. Răspunzând unui interviu, un martor al timpului spunea: "Numai la baraj au murit vreo 400 băieţi!" În anul 1969, Trustul de Construcţii Forestiere Braşov executa pentru Ministerul Economiei Forestiere un drum forestier care să rezolve transportul masei lemnoase din bazinul Bâlea al munţilor Făgăraş. În acel an, Oficiul Judeţean de Turism Sibiu, care gospodărea cabanele turistice Bâlea Cascadă şi Bâlea Lac şi asigura transportul de materiale şi alimente samarizat cu 20-30 măgari, a intervenit pentru proiectarea şi execuţia de drum forestier pâna la cabana Bâlea Cascadă.
Drumul s-a executat în paralel cu proiectarea, fiind angajate prin Hotărârea Consiliului de Miniştri următoarele ministere:
- Ministerul Economiei Forestiere - proiectare şi execuţie drum pe versant: 35,1 km - Arpaş - Bâlea Lac. 25,1 km - Bâlea Lac - Lac Vidraru;
- Ministerul Transporturilor - 30 km - bandă dublă drum contur Lac Vidraru;
Ministerul Apărării Naţionale - a executat terasamente de pământ şi stâncă, fundaţie şi îmbrăcăminte piatră spartă, suprastructură drum, ziduri de sprijin; a asigurat forţa de muncă necalificată la podeţe, poduri, viaducte, copertine.
- Ministerul Energiei Electrice - 0,9 km - tunel la Bâlea Lac.
- Ministerul Minelor - telecabina Bâlea Cascadă-Bâlea Lac.
Drumul a fost pus în funcţiune în 1974, la nivel suprastructură piatră spartă 60,1 km (Arpaş - Lac Vidraru), îmbrăcăminte asfaltică 30 km contur Lac Vidraru, 0,9 km tunel, telecabina Bâlea Cascadă-Bâlea Lac. Ulterior, Ministerul Transporturilor a asfaltat întregul traseu, iar Ministerul Economiei Forestiere, prin Trustul Braşov, a executat copertine şi lucrări de combatere a avalanşelor pe culoarul Paltinu-Creasta Bâlea.
Elemente geometrice ale drumului, volume de lucrări proiectate şi executate
- lungimea 91 km, din care 40 km cu terasamente pământ, 21 km terasamente stâncă, 30 km lărgire drum forestier; lăţime carosabilă în aliniament 6 m, cu 2 m acostamente; rază minimă 40 m, respectiv 15 m în serpentine, racordări prin clotoide; declivitate 8%, excepţional 8,6%, tronsoane scurte în aliniament. Pe întregul traseu al drumului au fost de executat peste 3,8 milioane mc săpătură şi pământ, peste 290.000 mc zidărie, 27 poduri şi viaducte, 550 podeţe, 80 km parapeţi, 878 m tunel. Pe versantul nordic de 35,1 km, din care 17 km drum bandă dublă în stâncă, de la începutul lucrării până la punerea în funcţiune, s-au realizat următoarele lucrări: 292.540 mc terasamente pământ; 836.600 mc derocări stâncâ, total = 1.129.140 mc, din care rezultă o medie de 32 mc/ml; 37.559 mc zidărie din piatră brută cu mortar; 12 buc/204 ml poduri şi viaducte; 194 buc/293 ml podeţe până la 10 m dechidere; 41.530 mc fundaţie din balast; 247.210 mc îmbrăcăminte din piatră spartă.
inapoi la lista de articole