Revista presei

vezi toate articolele

Revista presei argesene 20 decembrie(2)

20 dec 2010 | publicat in Anonim

LUNI, 20 DECEMBRIE 2010

CURIERUL ZILEI
Legea bugetului de stat pe 2011, în chinurile facerii
Drăghici a cerut bani pentru 280 de investiţii
Pe lîngă amendamentele de fond ce vizează construcţia bugetului pe anul 2011, deputatul PSD de Curtea de Argeş Mircea Drăghici a depus 280 de amendamente punctuale, pentru obiective în folosul comunităţilor. Ele sînt legate de problemele privind starea precară a drumurilor comunale, lipsa sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare, clădirile dărăpănate ale şcolilor şi grădiniţelor, inclusiv situaţia actuală a unor poduri sau punţi pietonale. 
 
Parlamentarii PSD de Argeş susţin acelaşi lucru
Parlamentarul social-democrat a solicitat fonduri pentru reabilitarea a 171 de unităţi de învăţămînt din comunele argeşene şi pentru construcţia, finalizarea sau modernizarea a 59 de alte investiţii în infrastructură. Alte zeci de amendamente privesc fondurile necesare continuării lucrărilor la sistemele de alimentare cu apă, introducerii reţelei de canalizare, reabilitarea sistemelor de distribuţie, realizarea unor staţii de epurare şi a unor cămine-racord. „Amendamentele (semnate de toţi parlamentarii PSD de Argeş) vizează toate localităţile din judeţul Argeş, fără a se ţine cont de culoarea politică a celor care conduc destinele acestor comunităţi", a tinut să remarce acesta în comunicatul remis presei.
Doar 4 amendamente au avut succes
În ceea ce priveşte cele patru amendamente de fond ale PSD şi PNL, care vor fi prinse în Legea bugetului pe 2011, acestea vizează: # Suplimentarea bugetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru a nu se mai pune presiune pe acest domeniu # Repartizarea alocărilor financiare pe criterii transparente de către Guvern pe Programele naţionale şi guvernamentale (data deschiderii şantierelor, stadiul de execuţie a obiectivului de investiţii, valoarea facturilor emise şi neachitate către firmele de execuţie etc.) # Suplimentarea alocărilor financiare către judeţe (vor face obiectul unei anexe) pentru drumurile judeţene şi comunale # Cota de impozitare de 3% pe cifra de afaceri pentru  microîntreprinderi.
Ghid pentru 40 de liceeni,  la Palatul Parlamentului
Peste 40 de tineri de la Liceul Agricol din Curtea de Argeş şi-au petrecut ziua de sîmbătă la Parlament, la invitaţia deputatului Mircea Drăghici. Aceştia au fost întîmpinaţi de parlamentarul social-democrat, care le-a prezentat cea mai mare clădire administrativă pentru uz civil din lume, cea mai scumpă clădire administrativă şi cea mai grea clădire din lume, intrînd de trei ori în Cartea Recordurilor.
Oaspeţii au făcut turul edificiului şi au primit informaţii despre activitatea parlamentară, fiind dornici să afle amănunte despre circuitul legilor, despre sistemul de vot şi despre adoptarea actelor normative. Deputatul a declarat că a fost o acţiune interesantă, pentru că dialogul cu tinerii din colegiu a fost plin de sfaturi politice pertinente şi că va organiza periodic astfel de excursii tematice.      
ARGES EXPRES
Liceeni din Curtea de Argeş - în vizită la deputatul Colegiului
Peste 40 tineri de la Grupul Şcolar Agricol "Constantin Dobrescu-Argeş" şi-au petrecut ziua de sâmbătă la Parlament, la invitaţia deputatului Mircea Drăghici. Aceştia au fost întâmpinaţi de parlamentarul social-democrat, care a dorit să le prezinte Palatul Parlamentului, cea mai mare clădire administrativă pentru uz civil din lume, cea mai scumpă clădire administrativă din lume şi cea mai grea clădire din lume, intrând de trei ori în Cartea Recordurilor. Oaspeţii au făcut turul edificiului şi au primit informaţii despre activitatea parlamentară, fiind dornici să afle amănunte despre circuitul legilor, despre sistemul de vot şi despre adoptarea actelor normative. Mircea Drăghici le-a arătat biroul parlamentar şi sala de plen. De asemenea, parlamentarul argeşean le-a vorbit despre procesul de elaborare a legilor, despre munca în comisiile de specialitate, despre implicarea liceenilor în viaţa comunităţii şi despre perspectiva carierei, argumentând cu exemple din experienţa proprie. Deputatul a declarat că a fost o acţiune interesantă, pentru că dialogul cu tinerii din Colegiu a fost plin de sfaturi politice pertinente şi că va organiza periodic astfel de excursii tematice.
Mircea Drăghici a depus 280 amendamente pentru argeşeni
Week-end de foc pentru deputatul Colegiului Curtea de Argeş, Mircea Drăghici, membru al Comisiei de Buget-Finanţe din Camera Deputaţilor! Începând de vineri, parlamentarul argeşean a participat la dezbaterile privind bugetul de stat pe 2011, penultimul pas înainte ca raportul întocmit de deputaţii şi senatorii din comisia de specialitate să intre la votul în plen. În opinia lui Mircea Drăghici, bugetul pentru anul viitor propus de guvernarea Băsescu-Boc nu are viziune, substanţă şi nici nu se bazează pe vreo strategie menită să scoată ţara din criză. Este încă o dovadă a incompetenţei actualului Executiv de a realiza ceva pentru România şi pentru români!
După o luptă acerbă între opoziţie şi cei care sunt în arcul guvernamental şi după ce PSD şi PNL au părăsit în câteva rânduri sala de dezbateri, au fost obţinute patru amendamente de fond care vor fi prinse în legea bugetului pe 2011, şi anume:
1. Pentru Ministerul Justiţiei s-a obţinut suplimentarea bugetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Astfel, bugetele instanţelor erau mult reduse tocmai pentru ca executivul să poată pune presiune pe aceste instituţii, în timp ce Ministerul Justiţiei îşi păstra bugetul nealterat. Deoarece documentele internaţionale indică actul de justiţie drept o vulnerabilitate pentru aderarea la Spaţiul Schengen, se impunea o mai mare atenţie pentru acest domeniu.
2. Repartizarea alocărilor financiare pe criterii transparente de către guvern pe Programele naţionale şi guvernamentale (data deschiderii şantierelor, stadiul de execuţie al obiectivului de investiţii, valoarea facturilor emise şi neachitate către firmele de execuţie etc.).
3. Suplimentarea alocărilor financiare către judeţe (vor face obiectul unei anexe) pentru drumurile judeţene şi comunale.
4. Cota de impozitare de 3% pe cifra de afaceri pentru microîntreprinderi.
Foarte important este că înainte de a fi votate aceste amendamente în unanimitate în cadrul comisiei, s-a obţinut angajamentul PD-L de a fi adoptate şi în plenul comun al celor două Camere, în actul final de adoptare a bugetului. Pe lângă amendamentele de fond ce vizează construcţia bugetului pe anul 2011, deputatul de Curtea de Argeş a depus 280 amendamente punctuale, pentru obiective care sunt în folosul oamenilor, al comunităţilor. Toate sunt legate de problemele cu care se confruntă cei mai mulţi cetăţeni ai Argeşului, de la starea precară a drumurilor comunale, la lipsa sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare, de la clădirile dărăpănate ale şcolilor şi grădiniţelor, la situaţia actuală a unor poduri  sau punţi pietonale. Cu toate că PDL şi cei care se gudură acum pe lângă gaşca portocalie vor împărţi banii ţării după bunul plac, parlamentarul social-democrat a solicitat fonduri pentru reabilitarea a 171 unităţi de învăţământ din comunele argeşene şi pentru construcţia, finalizarea sau modernizarea a 59 alte investiţii în infrastructură. Alte zeci de amendamente privesc fondurile necesare continuării lucrărilor la sistemele de alimentare cu apă, introducerii reţelei de canalizare, reabilitarea sistemelor de distribuţie, realizarea unor staţii de epurare şi a unor cămine-racord. De remarcat că amendamentele (semnate de toţi parlamentarii PSD de Argeş) vizează toate localităţile din judeţul Argeş, fără a se ţine cont de culoarea politică a celor care conduc destinele acestor comunităţi.

inapoi la lista de articole

Mircea Draghici - Īncep lucrările de refacere a Transfăgărăşanului

22 mai 2012

Comunicat Mircea Draghici 15.05.2012

15 mai 2012

Mircea Draghici - Ziua Familiei

15 mai 2012


Link-uri utile


PSD


PES


TSD


Victor Ponta


Adrian Nastase


Andrei Dolineaschi


Catalin Nechifor


Claudiu Manda


Cosmin Nicula


Ecaterina Andronescu


Georgian Pop


Ioana Pop


Ion Iliescu


Marius Lazar


Radu Mazare


Valeriu Zgonea


Victor Ciutacu


Daciana Sarbu


Corina Cretu


Consiliul Judetean Arges

Site-ul oficial al Consiliului Judetean Arges


Primaria Municipiului Pitesti

Site-ul oficial al Primariei Municipiului Pitesti


PSD Arges

Site-ul oficial al Partidului Social Democrat Filiala Arges


Imnul de campanie

Imnul de campanie PSD


Melodie populara PSD IF Domnesti


Primaria Municipiului Curtea de Arges


BitPress