Revista presei argesene 20 iulie 2009
20 iul 2009 | publicat in Anonim
LUNI, 20 IULIE 2009
TOP
Directorii PD-L, nemulţumiţi de criteriul electoral anunţat de Videanu
Mulţi dintre directorii PD-L din Argeş de servicii deconcentrate sunt nemulţumiţi de criteriul de performanţă electorală pe care Adriean Videanu l-a anunţat, la şedinţa de săptămâna trecută desfăşurată în Piteşti, ca obligatoriu de îndeplinit. Câţiva dintre ei ne-au mărturisit că le va fi imposibil să atingă obiectivul stabilit de către conducerea centrală a partidului având în vedere că Argeşul este un fief al PSD. Ei se aşteaptă ca aici Mircea Geoană să câştige alegerile prezidenţiale, iar nu Traian Băsescu.
„Directiva" transmisă de către prim-vicepreşedintele Videanu a fost clară: „Câştigaţi pentru Băsescu sau vă pierdeţi funcţia!". Fiecare director va avea în „grijă", din punct de vedere electoral, câteva localităţi, acolo unde va trebui să facă tot ce este posibil pentru ca Băsescu să câştige. Directorii în ale căror localităţi aflate în „portofoliul" lor electoral Traian Băsescu va fi învins vor fi schimbaţi de la şefia deconcentratelor pe care le conduc acum, urmând să fie înlocuiţi cu alţi democrat-liberali. Adriean Videanu coordonează, din partea conducerii centrale a partidului, filiala condusă de Cristian Boureanu. Obiectivul zero al lui Videanu, în această ca-litate, este câştigarea în Argeş de către şeful statului, Traian Băsescu, a prezidenţialelor de la sfârşitul anului. Băsescu încă nu şi-a anunţat candidatura pentru un al doilea mandat de preşedinte, dar este uşor de anticipat că o va face în septembrie, urmând să devină candidatul PD-L, adică al partidului pe care şi astăzi, desigur neoficial, îl conduce.
Amânare a verdictului asupra corectitudinii alegerilor din PNL Argeş
Verdictul Curţii centrale de Onoare şi Arbitraj a liberalilor în privinţa corectitudinii alegerilor din PNL Argeş a fost amânat. Curtea ar fi trebuit să se pronunţe la sfârşitul săptămânii trecute, la Bucureşti, dar şedinţa nu s-a mai ţinut din cauza absenţei preşedintelui Adrian Miuţescu. Se pare că acesta ar fi invocat unele probleme de sănătate pentru a-şi justifica lipsa. Dacă nu mai apare altceva neprevăzut, Curtea va da verdictul cel mai probabil în cursul acestei săptămâni. Amintim că gruparea „Andrei Gerea-Ion Popa" a contestat la Curtea centrală de Onoare şi arbitraj a partidului modul de organizare al conferinţei judeţene a PNL Argeş, eveniment care a avut loc pe 25 aprilie. Gerea, Popa şi susţinătorii lor din partid au reclamat grave lacune organizatorice care ar fi condus la vicierea rezultatelor scrutinului intern, scrutin care i-a adus lui Miuţescu un nou mandat de preşedinte al PNL Argeş, în detrimentul contracandidatului său, fostul prefect Ion Popa. În cazul în care Curtea va da câştig de cauză grupării contestatare, alegerile ar trebui repetate. Având, însă, în vedere proximitatea prezidenţialelor, într-o astfel de si-tuaţie, scrutinul intern ar urma să fie reluat abia la începutul anului viitor.
Contre tot mai dese între partenerii de guvernare
Nicolescu spune că PD-L „nu a pus profesionişti" la conducerea MTS
Pe măsură ce alegerile prezidenţiale din această toamnă se apropie, lupta politică dintre principalele partide din ţară (care sunt şi partenere în actuala guvernare) devine tot mai aprigă. Nu lipsesc scandalurile televizate, ironiile fine ori atacurile directe. De exemplu, Constantin Nicolescu, preşedintele PSD Argeş şi vicepreşedinte al PSD la nivel naţional, a comentat demisia ministrului PD-L al Tineretului şi Sporturilor, Monica Iacob Ridzi, în termeni nu tocmai măgulitori pentru partenerii de la guvernare. „S-a demonstrat încă o dată, prin această demisie a Monicăi Iacob Ridzi, că PD-L nu a pus profesionişti la Ministerul Tineretului şi Sporturilor (MTS). S-a dovedit că au avut un interes acolo. Din păcate, pe 22 iulie Uniunea Europeană va prezenta un raport pe probleme de justiţia din România şi ne temem că, şi din cauza unor astfel de fapte ca cele ale Monicăi Iacob Ridzi, raportul nu va conţine chiar vorbe frumoase.", a spus Nicolescu. Reamintim faptul că Monica Iacob Ridzi a demisionat după 28 de zile de când presa a semnalat faptul că ar fi deturnat fonduri publice.
Becali şi-a exprimat intenţia de a deschide un cabinet la Piteşti
Sâmbătă a avut loc la „Palatul" lui Gigi Becali din Bucureşti Congresul Extraordinar al PNG-CD. Cu această ocazie, Gigi Becali - care a candidat pentru PRM în alegerile europarlamentare şi a ajuns eurodeputat - a revenit în partid şi, mai mult decât atât, a fost reales în unanimitate preşedinte al formaţiunii politice. Practic, Gigi Becali a pus astfel capăt activităţii în PRM, partid cu care vrea însă să păstreze bune relaţii. Totuşi, Becali a spus că PNG-CD va colabora în perioada următoare fie cu PD-L, fie cu PSD, adică partidele de guvernământ din acest moment. La iniţiativa liderului PNG-CD Argeş Florin Bolovăneanu, Gigi Becali a spus sâmbătă că ar fi dispus să deschidă un cabinet europarlamentar la Piteşti.
"Vrem să relansăm PNG-CD!"
6 delegaţi din Argeş au participat la şedinţa de la Bucureşti. Florin Bolovăneanu ne-a declarat că toate filialele au fost consultate dacă doresc să propună un candidat pentru şefia partidului, însă niciuna nu a avut altă opţiune decât Gigi Becali. „Ce rost avea întrebarea dacă avem pe cineva pe care să-l propunem? Ne bucură revenirea domnului Becali, pentru că vrem să relansăm PNG-CD-ul. În următoarele două luni vom stabili alături de cine ne vom situaţia în alegerile prezidenţiale, dar vom alege doar dintre partidele mari, adică fie PSD, fie PD-L. Nu se mai pune prolema niciunei fuziuni.", ne-a declarat Bolovăneanu. Gigi Becali le-a dat penegiştilor argeşeni şi o veste destul de proastă, şi anume că nu va mai suporta cheltuielile legate de chiria pentru sediu şi pentru plata salariului secretarei de la sediul din Piteşti. Nicio altă filială din ţară nu va mai primi bani de la Gigi Becali, toate cheltuielile urmând să fie acoperite de liderii judeţeni ai respectivelor filiale.
Postelnicescu spune că nu se află în spatele excluderii lui Mihai Petre din PNL
Într-o declaraţie pentru TOP, Marius Postelnicescu afirmă că nu se află în spatele excluderii lui Mihai Petre din PNL, decizie votată în Biroul de condu-cere al liberalilor piteşteni. Postelnicescu, preşedinte al PNL Piteşti şi vicepreşedinte al PNL Argeş, admite, însă, că a fost de-ranjat de comentariile critice şi ironice pe care consilierul deputatului Andrei Gerea le-a formulat pe blog la adresa sa, ca reacţie la rezultatele slabe înregistrate de partid la alegerile europarlamentare şi la scandalul intern ulterior scrutinului. Marius Postelnicescu precizează, însă, că a insistat personal în partid ca lui Mihai Petre să i se dea posibilitatea să se apere. Amintim că propunerea de excludere a fost înaintată de către unul dintre membrii conducerii PNL Piteşti, Alexandru Stan. Liberalii din gruparea „Gerea" cred, însă, că în spatele demersului s-ar fi aflat Postelnicescu. Excluderea a fost votată în PNL Piteşti, organizaţie al cărei membru este Mihai Petre, fiind aşteptată şi decizia, în acest sens, a conducerii PNL Argeş. Lui Mihai Petre, care este şi vicepreşedinte al Tineretului Naţional Liberal Argeş, i se reproşează că prin comentariile sale şi-a denigrat partidul şi colegii de partid.
Peremişti argeşeni, la miting la Bucureşti pentru salvarea Catedralei Sfântul Iosif
Conducerea PRM Argeş a anunţat că o delegaţie a filialei va participa luna viitoare la o acţiune de protest de la Bucureşti. Peremiştii argeşeni vor merge în Capitală pentru a participa la un miting organizat de comunitatea catolică pentru salvarea Catedralei Sfântul Iosif, lăcaş de cult ameninţat de construirea în apropiere a unei clădiri impozante ce va adăposti spaţii comerciale. Peremiştii argeşeni vor fi prezenţi la miting chiar dacă nu sunt catolici, ci ortodocşi, afirmând că „mafia imobi-liară trebuie oprită" şi că lăcaşurile de cult sunt valori ale întregului popor, aceeaşi situaţie ca la Sfântul Iosif putând fi întâlnită peste o vreme şi la un lăcaş de cult ortodox. Catolicii au mai organizat recent un marş de protest faţă de construcţia spaţiilor comerciale în apropiere de catedrală, marş la care de asemenea au fost prezenţi şi peremişti.
Peremişti argeşeni, la miting la Bucureşti pentru salvarea Catedralei Sfântul Iosif
Conducerea PRM Argeş a anunţat că o delegaţie a filialei va participa luna viitoare la o acţiune de protest de la Bucureşti. Peremiştii argeşeni vor merge în Capitală pentru a participa la un miting organizat de comunitatea catolică pentru salvarea Catedralei Sfântul Iosif, lăcaş de cult ameninţat de construirea în apropiere a unei clădiri impozante ce va adăposti spaţii comerciale. Peremiştii argeşeni vor fi prezenţi la miting chiar dacă nu sunt catolici, ci ortodocşi, afirmând că „mafia imobi-liară trebuie oprită" şi că lăcaşurile de cult sunt valori ale întregului popor, aceeaşi situaţie ca la Sfântul Iosif putând fi întâlnită peste o vreme şi la un lăcaş de cult ortodox. Catolicii au mai organizat recent un marş de protest faţă de construcţia spaţiilor comerciale în apropiere de catedrală, marş la care de asemenea au fost prezenţi şi peremişti.
Moiceanu, îngrijorat de protestele bugetarilor
Gabriel Moiceanu, vicepreşedinte al Partidului Conservator, filiala Argeş, a declarat că este îngrijorat de faptul că tot mai mulţi bugetari protestează pentru întârzierea sau chiar neplata unor drepturi salariale. Moiceanu consideră situaţia ca fiind „dificilă" şi „neliniştitoare". „De la o zi la alta avem parte de bugetari care ies în stradă, de anunţuri care mai de care mai alarmiste, de veşti cum că nici Tribunalele nu mai au bani să trimită citaţii, încasările la bugetele locale şi la bugetul de stat scad de la o zi la alta. Guvernul se află într-o situaţie dificilă, dar trebuie să găsească soluţii pentru ca România să iasă din această stare neliniştitoare.", a declarat Gabriel Moiceanu.
Şefii Finanţelor Publice sunt pedelişti cu acte
„Triumviratul" portocaliu de la şefia Finanţelor: Pătroi, Ţârlea şi Falcă
Cei trei principali directori ai Finanţelor Publice Argeş sunt membri PD-L. Directorul coordonator Dragoş Pătroi şi directorii adjuncţi Marin Ţârlea şi Dorin Falcă s-au înscris în partidul lui Cristian Boureanu. Cei trei sunt de ceva vreme pedelişti cu acte, înscrierea lor în partid nefiind, însă, mediatizată de către demo-crat-liberali. Înscrierea în PD-L a fost obligatorie pentru cei trei, partidul impunând ca toţi directorii de servicii deconcentrate intrate în sfera de influenţă „portocalie" să fie membri ai Partidului Democrat-Liberal.
Excluderea din PNL a lui Mihai Petre, amânată
Conducerea PNL Argeş a amânat luarea unei decizii în privinţa excluderii din partid a lui Mihai Petre, consilier al deputa-tului Andrei Gerea şi vicepreşedinte al organizaţiei judeţene de tineret a liberalilor. Capii partidului au hotărât, în şedinţa de joi a Biroului Politic Teritorial, ca Petre să fie chemat să se apere. El va fi convocat în acest sens pentru şedinţa de săptămâna viitoare a Biroului. Amintim că Biroul Municipal al PNL Piteşti, organizaţia al cărei membru este Mihai Petre, a decis, prin vot, excluderea din partid a acestuia pentru „atacuri denigratoare împotriva partidului şi a unor membri PNL", după cum preciza Marius Postelnicescu, preşedintele liberalilor piteşteni. Decizia conducerii PNL Piteşti trebuie, însă, validată şi de către conducerea judeţeană pentru ca Petre să fie dat afară din partid. Consilierul deputatului Andrei Gerea a supărat gruparea Adrian Miuţescu-Marius Postelnicescu în urma postării pe blogul său a unor comentarii critice la adresa celor doi şi în special a liderului PNL Piteşti, care este, totodată, şi vicepreşedinte al PNL Argeş.
Liderii PRM Argeş au prezentat ieri un sondaj de opinie cu Vadim pe locul 3
Mihai Georgescu, vicepreşedintele PRM Argeş, şi Iulian Mihăescu, vicepreşedinte organizatoric al aceluiaşi partid, au prezentat ieri în conferinţă de presă rezultatele unui sondaj de opinie la nivel naţional care îl plasează pe liderul PRM Corneliu Vadim Tudor pe locul 3 în preferinţele alegătorilor pentru scrutinul prezidenţial. Conform spuselor celor doi, pe primul loc s-ar afla Traian Băsescu, cu 28,5% din intenţiile de vot, pe poziţia secundă ar fi poziţionat li-derul PSD Mircea Geoană, cu 19,7% din intenţiile de vot, iar pe locul 3 ar fi Corneliu Vadim Tudor, cu 18,9%. Locul 4 i-ar reveni, conform sondajului citat, liderului PNL Crin Antonescu, cel care ar avea doar 17,8% din intenţiile de vot. Georgescu a declarat că „Vadim este în creştere" şi că „Traian Băsescu va coborî" şi mai mult în sondaje, însă nu a specificat instituţia care a realizat sondajul citat.
Directorii PD-L răspund cu funcţia pentru rezultatele prezidenţialelor
Directorii PD-L de servicii deconcentrate din Argeş vor răspunde cu funcţia pentru rezultatele alegerilor prezidenţiale. Cei vizaţi au aflat vestea de la Adriean Videanu, prezent în această săptămână în Piteşti. Prim-vicepreşedintele PD-L i-a informat pe directori că fiecare va primi în „grijă electorală" câteva localităţi în care vor trebui să facă în aşa fel încât Traian Băsescu să câştige scrutinul de la sfârşitul anului. Dacă vreun director va avea localităţi în care Băsescu va pierde alegerile, atunci acel director îşi va pierde şi el postul de şef de serviciu deconcentrat. Perdanţii vor fi înlocuiţi cu alţi reprezentanţi ai PD-L. Amintim că Adriean Videanu este coordonatorul, din partea conducerii centrale a partidului, a filialei democrat-liberale din Argeş.
Boureanu şi Adrian Păunescu s-au bălăcărit ca la uşa cortului
Cristian Boureanu şi Adrian Păunescu s-au jignit în ultimul hal într-o emisiune de pe Realitatea TV. Deputatul colegiului Piteşti-Sud, preşedinte al PD-L Argeş, a avut un schimb de replici dure cu reprezentantul PSD. Limbajul folosit de cei doi a fost sub orice critică. Totul a pornit de la iritarea pesedistului că Boureanu vorbeşte prea mult, fără ca el şi ceilalţi invitaţi să mai aibă timp pentru a-şi expune punctele de vedere. Iată cea mai dură parte a „dialogului" dintre Boureanu şi Păunescu:
Adrian Păunescu: „Nu vreau să fiu la îndemâna unor analfabeţi obraznici!"
Cristian Boureanu: „... Iar eu vă spun că dacă ştiam că domnul Păunescu, o relicvă, o relicvă împuţită şi comunistă, era în emisiune, nici nu mai veneam! Am întrebat dacă vine... Deci, nu mă faceţi dumneavoastră analfabet pe mine!"
Adrian Păunescu: „Împuţită e mama dumitale, domnule!"
Cristian Boureanu: „Deci... să vă fie ruşine, domnule Păunescu!"
Adrian Păunescu: „Mie să-mi fie ruşine?!"
Cristian Boureanu: „Câte funduri aţi lins în Partidul Comunist şi dumneavoastră îmi daţi mie lecţii de moralitate?! Da? ... Porc v-au făcut re-voluţionarii în '89!"
Penegiştii argeşeni află azi cine le va fi lider naţional
Astăzi are loc la „Palatul" lui Gigi Becali din Bucureşti Congresul Extraordinar al PNG-CD, ocazie cu care va fi ales noul lider al partidului. Conform spuselor penegiştilor argeşeni, mai mult ca sigur că Gigi Becali, acum parlamentar european din partea PRM, va reveni la cârma PNG-CD, partid pe care l-a părăsit înainte de alegerile europarlamentare pentru a putea candida din partea formaţiunii politice a lui Corneliu Vadim Tudor. Faptul că liderii PNG-CD Argeş care vor participa la Congres (6 la număr) au primit convocarea pentru „Palat" este un argument în plus pentru revenirea lui Gigi Becali. „Sincer, îmi doresc ca domnul Gigi Becali să revină astăzi la conducerea partidului. Sunt mari şanse să se întâmple aşa, deşi se mai pot petrece şi surprize. Cred că PNG-CD ar avea de câştigat dacă domnul Becali ar reveni în fruntea partidului.", ne-a declarat Florin Bolovăneanu, preşedintele inte-rimar al PNG-CD Argeş.
În Argeş sunt în derulare 35 de proiecte cu finanţare externă sau de la Guvern
Constantin Nicolescu, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, a anunţat că în judeţul nostru sunt în momentul de faţă în derulare 35 de proiecte mari cu finanţare de la Guvernul României sau din fonduri europene. Cele mai importante lucrări din fonduri europene efectuate în prezent în Argeş sunt cele privind realizarea unei rampe ecologice de deşeuri la Albota şi cele de reabilitare şi extindere a reţelelor de apă potabilă şi canalizare din Piteşti. Ambele proiecte au fost iniţiate de SC Apă Canal 2000 SA Piteşti şi însumează peste 60 de milioane de euro. Un alt proiect important finanţat din fonduri europene este derulat de Consiliul Judeţean privind construirea unui nou pod la Căteasca. Cele mai importante lucrări în derulare din fonduri de la Guvern sunt în Argeş cele de construire a unor noi grădiniţe şi cămine culturale la ţară, precum şi cele de introducere a reţelelor de apă şi canalizare din mediul rural. Valoarea totală a lucrărilor aflate în prezent în derulare în Argeş este de 240 de milioane de lei.
Nicolescu anunţă posibile „remanieri" în guvernarea judeţeană!
Constantin Nicolescu le arată directorilor PSD „pisica" schimbării
Constantin Nicolescu, preşedintele PSD Argeş, a anunţat ieri că unii dintre directorii abia instalaţi în funcţii de conducere la instituţiile deconcentrate din judeţul nostru ar putea fi schimbaţi din funcţii! Nicolescu a spus că este vorba de directori propuşi chiar de PSD, fără însă să ofere alte detalii. Motivul pentru care ar urma să se întâmple acest lucru, a spus Nicolescu, este acela că directorii respectivi „nu fac lucrurile să meargă" în instituţiile pe care le conduc.
Critică la adresa PD-L
„S-ar putea să luăm unele măsuri cu unii directori ai noştri.", a spus Nicolescu, menţionând în plus că ar fi vorba de „2-3 persoane care sunt într-o perioadă de evaluare". Surse din PSD susţin însă că şeful filialei ar fi supărat deoarece unii dintre directori şi-ar fi luat, cum se spune, nasul la purtare şi nu ar mai răspunde cu acelaşi elan chemărilor partidului. Pe de altă parte, Nicolescu a criticat ieri şi unii oameni ai PD-L, partenerul PSD în guvernarea locală şi naţională. „Sunt directori care îi ameninţă pe angajaţi că îi dau afară dacă nu se înscriu în PD-L. Nu este normal să se întâmple aşa ceva, un conducător trebuie să ţină cont doar de performanţă, nu de culoarea politică.", a spus Nicolescu. Şeful PSD a făcut din nou referire şi la situaţia de la Inspectoratul Şcolar, acolo unde Gabriel Bratu de la PD-L a revenit la conducerea instituţiei care revenise PSD-ului în urma negocierilor. Nicolescu a spus că PD-L trebuie să ia măsuri cu Bratu şi că acţiunea acestuia în instanţă prin care a recâştigat fotoliul de inspector general şcolar se constituie într-o încălcare a protocolului încheiat între PSD şi PD-L pe plan judeţean şi nu numai.
Consiliul Judeţean îşi păstrează tot personalul
Deşi Guvernul vrea reducerea cu 20% a numărului angajaţilor
Executivul a decis miercuri sa solicite recucerea cu 20% a numărului personalului bugetar din cabinetele demnitarilor, din agenţii, din ministere şi chiar din administraţia locală şi judeţeană. Măsura ar urma să intre în vigoare pe 1 august, însă autorităţile din Argeş nu par dispuse să procedeze în acest fel. Constantin Nicolescu, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, a anunţat ieri că la instituţia pe care o conduce nu vor avea loc disponibilizări. „Am analizat organigrama şi noi am mai avea nevoie de angajaţi. Ne vom descurca însă cu ce avem, fără a da pe nimeni afară. Avem multe posturi vacante care însumează cam acest procent de 20% cerut de Guvern, aşa că nu sunt pro-bleme.", a spus Nicolescu. Ace-laşi lucru se întâmplă şi la Primăria Piteşti unde, de asemenea, sunt posturi vacante şi mai sunt şi angajaţi aproape de pensionare care urmează să părăsească instituţia, în condiţiile în care edilii oraşului se plâng că ar mai fi nevoie de personal.
Peste 60% dintre români sunt interesaţi de alegerile prezidenţiale
44% dintre cei chestionaţi au spus că vor vota
Majoritatea românilor îşi dau seama de miza mare a alegerilor prezidenţiale de la sfârşitul acestui an. O demonstrează şi rezultatele unui sondaj de opinie realizat de Compania de Cercetare Sociologică şi Branding în perioada 10-12 iulie. Potrivit rezultatelor barometrului, 61% dintre români sunt destul sau foarte interesaţi de alegerile pentru funcţia de preşedinte al ţării. Deloc, foarte puţin sau destul de puţin interesaţi s-au declarat doar 39% dintre cei chestionaţi. Din punct de vedere al participării la vot, rezultatele sondajului arată că părerile sunt împărţite în proporţii aproape egale: 44% afirmă că vor vota, în timp ce 41% spun că nu se vor prezenta la urne. Restul de 15% declară că nu se vor afla în ţară sau în localitatea de domiciliu în ziua votului şi că, în consecinţă, nu ştiu dacă vor vota sau nu. Sondajul CCSB a fost rea-lizat pe un eşantion de 1009 persoane şi are o marjă de eroare de plus/minus 3, 1%.
BITPRESS
Pendiuc i-a luat lui Nicolescu discursul de la gura
Presedintele PSD Arges, Constantin Nicolescu, primarul Tudor Pendiuc si prefectul Marcel Proca au fost saptamana aceasta la Bucuresti, cu ditamai desaga de probleme cu care se confrunta Argesul. Invitat la conferinta de astazi a partidului pentru a vorbi despre minunatul eveniment generat de revenirea printre noi a apei calde, primarul Tudor Pendiuc a inceput sa vorbeasca si despre intalnirea pe care a avut-o la Guvern. Initial, a vrut sa-l lase pe Nicolescu sa vorbeasca pe tema acestui subiect, dar, acesta din urma, vazand ca Pendiuc arde de nerabdare sa vorbeasca el, i-a lasat primarului placerea discursului catre presa. Iar pe toata perioada in care Pendiuc a vorbit, Nicolescu a stat imbufnat ca un copil caruia i s-au luat jucariile.
Care sunt ispravile celor trei in urma intalnirii cu reprezentantii Guvernului?
,,La intalnire am fost nou si reprezentantii din Suceava. Spre surprinderea mea, am constatat o deschidere totala si o operativitate extraordinare pentru a fi rezolvate problemele. Drept urmare, in aceasta dimineata, la Primaria Pitesti s-a desfasurat o sedinta pe tema fondurilor ISPA cu toti implicati in aceasta finantare. Avem intarzieri consistente pentru care nu noi suntem vinovati si trebuie sa gasim solutii pentru recuperarea restantelor.
De la Ministerul Agriculturii, domnul Sarbu m-a surprins pozitiv. Vrem sa transformam Zavoi in parc natural al Pitestiului. Acum Zavoi este in domeniul silvic. Il includem in finantarea pe polul de crestere si il facem parc. 3,5 ha sunt neimpadurite si putem sa ridicam acolo cabane, sa amenajam terenuri de sport, spatii de joaca sau aquapark. Si despre Padurea Trivale am discutat, in cazul ei se va merge pe Hotarare de Guvern ca sa devina parc natural al Pitestiului. E suprafata mare de teren, o asumare de raspundere a intregului Guvern, asadar va fi mai dificil.
Am mai mers la Guvern si cu problemele Termoficarii. Luni, la ora 15.00, ministrul Dan Nica se intalnieste cu toti cei din orasele si municipiile cu probleme, pentru a gasi solutii la problemele cu care ne confruntam" a povestit primarul Tudor Pendiuc.
Ne bucuram sa-l vedem atat de entuziasmat pe primarul Pitestiului de operativitatea oamenilor din Guvern, dar ii punem in vedere ca nu mai departe de acum o saptamana se declara aproape scarbit de faptul ca se vorbeste prea mult si nu se face mai nimic..
Constantin Nicolescu ataca dur PDL si isi critica proprii directori: ,,Nu se misca!"
Presedintele PSD, Constantin Nicolescu este foarte nemultumit de activitatea directorilor de institutii. Nu doar de aceea a directorilor PDL, carora le-a adus reprosuri individual, ci si a propriilor directori din PSD. Nicolescu a declarat ca acestia... ,,nu se misca. Nu sunt vizibili nici in mass-media, nici la locul de munca". Declaratia sa a fost mai mult un avertisment pentru cei carora li s-a lipit fundul de scaun, intrucat presedintele PSD Arges sustine ca nu va lua masuri acum, ci ii va mai lasa un pic, pentru a nu trage concluzii pripite.
Presedintele Nicolescu i-a criticat si pe colegii din coalitie, punctand cazurile directorului de la ISJ, Gabriel Bratu si a celui de la Posta Romana, Aurelian Nica. De asemenea, Nicolescu a criticat modul in care liberalii se vaita ca li s-au epurat oamenii din institutii, in conditiile in care si ei au facut acelasi lucru cat au fost la putere.
,,Daca cei de la PNL se plang, chipurile, ce mari epurari facem noi, le aducem aminte cat de categorici au fost cand in doua luni au ras tot! In ceea ce priveste PDL, desi suntem parteneri de guvernare si Inspectoratul Scolar este al noastru, omul lor, Gabriel Bratu, se comporta cum se comporta. Asta inseamna incalcare de protocol!
De asemenea, directorul pus sef la Posta isi ameninta subalternii ca ii da afara daca nu se inscriu in partid. Datoria directorului este sa-si faca tema profesionala, iar daca sunt capabili sa fie apreciati si simpatizati de subalterni, e altceva. Conducatorii care s-au dus acolo trebuie sa fie civilizati, sa aiba autoritate morala si nu verbala asupra angajatilor si un vocabular adecvat. Numai atunci isi vor capata respectul.
In alta ordine de idei, daca in anumite servicii politizate sunt si dintre aceia care ingreuneaza mersul aprobarilor pentru proiect doar pentru a baga bete in roate actualei guvernari, nu mai au ce cauta acolo! Noi nu facem contre cu problemele cetatenilor! E normal sa se intample lucruri din acestea cand ai un parteneriat?! Supararea mea e ca daca nici macar noi, aceste doua partide, nu putem sa luam decizii profesioniste, nu avem grija cu oamenii nostri, ce pretentie sa mai avem de la altii? Ce facem daca ratam si parteneriatul asta? Impartim Romania in jumatate: cea a PSD si cea a PDL?S-ar putea sa luam si noi masuri in propriul partid, cu proprii oameni. Nu se misca! Nu sunt vizibili nici in mass-media, nici la locul de munca" a declarat Constantin Nicolescu.
CURIERUL ZILEI
Mandatul lui Miutescu va mai dura pana la prezidentiale
De mai bine de douã luni, gruparea contestatarã din interiorul PNL Argeş aşteaptã rezultatul analizei Curţii de Onoare şi Abitraj cu privire la (in)validarea alegerilor din 25 aprilie 2009. Din ceea ce se vede, amînarea unei şedinţe decisive în acest sens nu face altceva decît sã-i dea şi mai mult credit conducerii alese la acea datã, chiar dacã tandemul Andrei Gerea - Iani Popa a încercat sã şi forţeze mîna forurilor superioare ale partidului prin prezentarea demisiilor de onoare din cadrul Biroului Permanent Judeţean.
Gerea ar trebui sã dea semne de rãbdare
În acest moment, PNL Argeş încearcã sã-şi motiveze oamenii şi sã-şi tureze la maximum motoarele pentru o implicare mult mai energicã şi mai vizibilã în perspectiva alegerilor prezidenţiale din toamnã, cînd va trebui ca Adrian Miuţescu sã vinã cu un scor cel puţin egal cu media partidului la nivel naţional. Rezultatul pe care îl va obţine organizaţia condusã de fostul deputat îi va fi vital acestuia, deoarece menţinerea sa în funcţia de preşedinte ar mai putea avea susţinerea liderilor centrali pînã dupã turul al doilea de scrutin din decembrie. Pãrãsirea sa, probabil, şi din proprie iniţiativã a biroului judeţean de conducere va fi iminentã în cazul în care nu va dovedi performanţã în organizarea alegerilor şi în stimularea electoratului indecis sã-l voteze pe Crin Antonescu, candidatul liberal la Preşedinţie. În acest context, al demisionãrii din biroul judeţean a unui numãr important de membri cu state vechi în activitatea de conducere, Adrian Miuţescu încearcã din rãsputeri sã-şi ranforseze structurile afectate de lipsa unui scor viabil la alegerile pentru Parlamentul European, din 7 iunie, cînd PNL Argeş a luat nu mai mult de 13 procente. Pe de altã parte, în timp ce schimbãrile la nivelul organizaţiilor locale se consumã la foc automat, deputatul Andrei Gerea încã sperã sã-l detroneze pe Miuţescu pînã la prezidenţiale. Parlamentarul ar trebui sã dea însã semne de rãbdare.
Grupaj stiri - 20 Iulie
Tensiune în coaliţie, din cauza directorilor PD-L
Pe lîngã Inspectoratul Şcolar, unde şicanele lui Gabriel Bratu, teoretic membru al alianţei, au destabilizat atmosfera din instituţie şi echilibrul coaliţiei, şi în alte instituţii din judeţ încep sã se manifeste tensiuni legate de apartenenţa politicã. La ultima conferinţã de presã a PSD, preşedintele Nicolescu a afirmat cã noul director instalat de PD-L la Poştã, Aurelian Nica, a început sã ameninţe angajaţii cã îi va da afarã dacã nu trec în partidul pe care el îl reprezintã.
„Una este lupta politicã şi sã încearcã sã lãmureşti oamenii prin argumente sã te urmeze, şi alta este sã îi ameninţi cã îi dai afarã dacã nu se înscriu în partidul tãu. Un conducãtor trebuie sã îşi demonstreze competenţa, profesionalismul şi autoritatea moralã, nu sã procedeze aşa!", a mai spus Nicolescu.
Directori PSD intraţi în vizorul lui Nicolescu
Dupã ce a cerut PD-L sã rezolve problema cu oamenii pe care i-a impus la diverse instituţii şi care încalcã protocolul coaliţiei, preşedintele PSD a pus pe jar şi oamenii sãi, afirmînd cã „s-ar putea sã luãm mãsuri chiar şi cu oamenii noştri". Directorilor PSD vizaţi, 2 sau chiar 3 la numãr, dar încã nedeconspiraţi, li se reproşeazã cã „se mişcã încet" şi nu prea respectã linia partidului în activitatea pe care o desfãşoarã la instituţiile unde au fost puşi.
PSD începe reorganizarea organizaţiilor slabe
Sãptãmîna aceasta, PSD Argeş va începe adunãrile generale în organizaţiile din teritoriu unde nu s-a obţinut, la ultimele alegeri, un scor prea bun. O altã motivaţie pentru care o parte din actualii preşedinţi de organizaţii îşi vor pierde postul este faptul cã influenţa lor în comunitate a fost depãşitã de alte persoane. Este cazul, în general, al cîtorva organizaţi comunale.
ARGESUL
"Guvernul nu ajută cu nimic mediul de afaceri"
Consilierul judeţean liberal Dan Crişan a dezvăluit rezultatele unui sondaj realizat de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, care arată că mediul economic este în continuu regres faţă de anul trecut. Astfel, la întrebarea "consideraţi mediul de afaceri stânjenitor?", 58,2% dintre oamenii de afaceri au răspuns DA, în timp ce, anul tecut, doar 19,8% au dat acest răspuns. Dacă în 2008, 51% dintre întreprinzători susţineau că mediul de afaceri este favorabil, acum numai 18% mai consideră acest lucru. În privinţa surselor de finanţare pentru propriile afaceri, 64,4% dintre întreprinzători susţin că îşi derulează activitatea prin autofinanţare, 51% prin credite bancare, 29,5% cu ajutorul leasing-ului şi sub 9% dintre ei au beneficiat de fonduri nerambursabile. Chiar dacă rata naţională a profitabilităţii a rămas la un nivel destul de ridicat în rândul I.M.M.-urilor, 7,25%, Dan Crişan spune că actualul guvern nu face nimic pentru a susţine întreprinderile private. De unde şi faptul că 13.500 de firme au fost lichidate, peste 21.000 au fost radiate, iar numărul înregistrărilor de firme a scăzut cu 39%, majorându-se procentul pentru P.F.A.-uri, ca urmare directă a legii impozitului minim. Şi investiţiile străine directe în România au scăzut cu 42,22 %. "Am senzaţia că P.S.D. şi P.D.-L. încă nu s-au lămurit că sunt la guvernare. Ei vin şi acum cu proiecte anticriză. Guvernul trebuie să facă, este treaba opoziţiei să amendeze şi să propună. Nu poţi lăsa România atârnând de o cracă 6 luni. Când e secetă, nu poţi sta pe marginea ogorului să te plângi că e secetă mare. Îţi iei găleata şi îţi uzi cultura! Guvernul acesta vine numai cu soluţii de faţadă! Eu salut totuşi faptul că P.S.D. a învăţat din greşeli şi vine cu acest program anticriză, în care a preluat în mare măsură proiectele liberale", a precizat Crişan.
ARGES EXPRES
"Nu există coaliţie PSD-PD-L la Curtea de Argeş!"
Afirmaţia îi aparţine liderului social-democrat Nicolae Diaconu, primarul municipiului, care în ultima conferinţă de presă a dezminţit categoric afirmaţiile făcute în excusivitate pentru ziarul nostru de către omologul său democrat-liberal Gheorghe Alecsei. Referindu-se la şedinţa convocată de primar pentru aprobarea aderării Consiliului Local la ADIA, Alecsei îşi motivase absenţa prin faptul că nu fusese invitat să participe şi chiar se declara contrariat, ca să nu spunem altfel, de această manieră de lucru a edilului-şef. Replica acestuia a fost dură: "Personal am discutat cu dl. Alecsei cu o zi-două înainte de respectiva şedinţă, aşa că nu prea înţeleg cum poate afirma că n-avea cunoştinţă de ea şi de ordinea de zi sau că nu a fost invitat să fie prezent cu colegii la dezbaterea proiectului de hotărâre. Pe de altă parte, juristul Consiliului Local, Călin Budan m-a asigurat că i-a anunţat pe toţi consilierii de acestă şedinţă. Să admitem, totuşi, că dumnealui ar fi avut o scăpare, dar - repet - eu am discutat personal cu dl. Alecsei despre subiectul şedinţei, cu atât mai mult cu cât este un om de specialitate care lucrează în domeniul instalaţiilor sanitare, fiind familiarizat şi cu reţelele de apă şi canal şi avea posibilitatea să dea unele explicaţii de specialitate colegilor din legislativ mai puţin cunoscători ai acestui domeniu. Pe de altă parte, şi eu eram interesat să văd care era poziţia dumnealui şi a colegilor săi faţă de oportunitatea de investiţie care ni se oferea prin operatorul regional. În ceea ce priveşte documentaţia reclamată cu vehemenţă chiar de dl. Alecsei, ţin să vă asigur că am văzut împreună master-planul judeţean pentru apă şi canal, am analizat investiţiile posibile şi ceea ce s-ar putea face efectiv pe termen scurt şi mediu. Mai mult, ţin să vă mai informez că am fost împreună cu dl. Alecsei la sediul SC Apă-Canal 2000 Piteşti, unde am avut unele discuţii lămuritoare.
Acesta este adevărul şi nu cel prezentat de dumnealui, care s-a obişnuit să se fofileze de la anumite decizii. De altfel, aceasta este o strategie a PD-L, ai cărui consilieri participă numai la anumite şedinţe, evitând subiectele delicate, pentru a avea posibilitatea de manevră în viitor, fapt sugerat chiar de dl. Alecsei, când a spus că va urmări ceea ce se va întâmpla în timp cu prelungirea concesiunilor pentru AQUATERM şi TRANSARG. Şi pentru că m-aţi întrebat dacă la Curtea de Argeş funcţionează coaliţia dintre PSD şi PD-L, pot spune că aceasta nu există. Mai degrabă funcţionează un triumvirat politic între PNL, PD-L şi PRM!" - a concluzionat preşedintele PSD Curtea de Argeş.
inapoi la lista de articole