Revista presei

vezi toate articolele

Revista presei argesene 2 septembrie 2009

2 sep 2009 | publicat in Anonim

MIERCURI, 2 SEPTEMBRIE 2009

TOP


Pedeliştii, gata să dea afară PSD de la guvernare


Se rupe Guvernul? • Boc a anunţat pentru astăzi asumarea răspunderii pe legile Educaţiei
Deputatul Cristian Boureanu, preşedintele PD-L Argeş, a anunţat ieri că asumarea răspunderii Guvernului pe trei proiecte de lege importante este cea mai bună soluţie în momentul de faţă. Este vorba de proiectele de lege privind reforma agenţiilor guvernamentale, reforma Educaţiei din România şi reforma sistemului de salarizare prin susţinerea unei legi a salarizării unice. Guvernul va demara procedurile de asumare a răspunderii în faţa Parlamentului astăzi, 2 septembrie. În replică, social-democraţii argeşeni susţin că nu vor sprijini decât pachetul de legi al ministrului social-democrat al Educaţiei, Ecaterina Andronescu. Aşadar, sunt întrunite condiţiile izbucnirii unui scandal care ar putea duce la ieşirea PSD de la guvernare!
PSD hăis, PD-L cea.
Oficial  "Pachetul de reformă enunţat va fi continuat cu legea privind reforma sistemului de pensii, legea descentralizării şi aplicării standardelor de cost calitative şi cantitative în administraţia publică, legea responsabilităţii fiscale şi reforma sistemului judiciar, prin adoptarea Codurilor de procedură. În ceea ce priveşte agenţiile guvernamentale, numărul acestora va fi redus substanţial şi se vor elimina privilegiile angajaţilor. Totodată, veniturile proprii ale acestor agenţii şi structuri guvernamentale, vor veni la bugetul de stat. Sumele fabuloase de care dispuneau unele agenţii vor fi utilizate, de acum înainte, în interesul tuturor românilor. În legea salarizării unice, se va avea în vedere o creştere a salariilor mici pentru cei din învăţământ, sănătate, funcţionari publici. Partidul Democrat Liberal nu acceptă amânarea asumării răspunderii asupra legilor educaţiei. Orice întârziere în reforma sistemului educaţional înseamnă o zi pierdută pentru elevi şi pentru viitorul educaţiei în România", a declarat Boureanu. Premierul Emil Boc, preşedintele PD-L, a anunţat ieri că Guvernul nu îşi va asuma răspunderea pe proiectul pachetului de legi ale Educaţiei susţinut de PSD. PSD a contraatacat ieri prin purtătorul său de cuvânt, deputatul de Piteşti Bogdan Niculescu Duvăz. "PD-L continuă să facă din acest proiect de lege un subiect de campanie electorală pentru Traian Băsescu, care a înfiinţat o comisie cândva privind problema educaţiei, care a eşuat. În coaliţie nu s-a stabilit asumarea răspunderii pe codul Educaţiei. Apoi, codul Educaţiei este cel al ministrului Andronescu, iar discuţiile trebuie să continue pe marginea acestei legi pentru ca un număr cât mai mare din cei implicaţi în educaţie să o aprobe", a declarat Duvăz.


Parlamentarii de Argeş ai PSD obligaţi să promoveze legi refuzate de PD-L!


Sfaturi la început de sesiune parlamentară
Cei 7 parlamentari ai PSD Argeş (5 deputaţi şi 2 senatori) au primit din partea conducerii centrale a partidului sarcini precise pentru perioada care urmează. Aleşii judeţului trebuie să facă tot posibilul pentru a promova în Parlament proiecte de legi care au făcut parte din planul anti-criză al PSD, dar care au fost respinse de partenerii de guvernare de la PD-L ca fiind inacceptabile. Promovarea acestor proiecte se va face indiferent de susţinerea pe care o vor avea social-democraţii în Parlament.
Lipici la PNL şi UDMR
Printre proiectele pe care parlamentarii de Argeş ar trebui să le susţină în perioada următoare se numără şi cele de construire a 50 000 de locuinţe pentru tineri sau de reducere a facturilor la gazele naturale. Parlamentarii argeşeni - care ieri au revenit la muncă într-o nouă sesiune parlamentară - trebuie să aibă în vedere şi proiecte de lege vizând reforma fiscală, reforma în sănătate şi în administraţie. Pe de altă parte, ei vor trebui să pună accent şi pe activitatea din teritoriu, astfel încât populaţia să fie încă de pe acum informată cu privire la proiectele candidatului PSD pentru alegerile prezidenţiale, Mircea Geoană. În plus, deputaţii şi senatorii PSD vor avea datoria de a tatona permanent aleşii PNL şi UDMR şi de a fi în relaţii bune cu aceştia, astfel încât în cazul unui succes al lui Mircea Geoană în alegeri să poată fi constituită o nouă majoritate parlamentară şi chiar un nou Guvern, PD-L urmând să fie trecut automat în opoziţie.

 

PD-L şi-a făcut planul de campanie pentru alegerile prezidenţiale


Conducerea centrală a PD-L a făcut planul de bătaie pentru campania pentru alegerile prezidenţiale. Astfel, candidatul pentru preşedinţie - mai mult ca sigur Traian Băsescu, actualul preşedinte - va fi anunţat după data de 1 octombrie, iar alegerile în teritoriu vor fi coordonate de lideri de la nivel central. Ministrul Economiei, Adriean Videanu, va coordona alegerile din Argeş, el urmând să facă echipă în acest sens cu toţi parlamentarii PD-L Argeş. În planul de campanie al PD-L figurează la loc de cinste şi lansarea candidaturii lui Traian Băsescu de mai multe ori, pe regiuni, iar Argeşul ar putea fi unul din judeţele alese pentru o astfel de lansare, mai ales că şeful statului nu a vizitat oficial niciodată în acest mandat judeţul nostru. Aceeaşi tactică a fost folosită de democrat-liberali şi la alegerile parlamentare de anul trecut.

 

Liberalul Ion Popa, deranjat de cei ce critică guvernarea Tăriceanu


Liberalul Ion Popa, fost prefect al judeţului Argeş, ne-a declarat că este deranjat de afirmaţiile celor care critică de zor guvernarea Tăriceanu. Printre aceştia se numără şi Viorel Cataramă, unul dintre oamenii de afaceri marcanţi din anturajul PNL. Acesta a spus că guvernarea Tăriceanu a fost proastă şi, mai mult, că actualul şef al PNL Crin Antonescu nu ar reuşi să obţină mai mult de 5% în alegerile prezidenţiale. "Este ciudat că Viorel Cataramă apare dintr-o dată şi critică PNL din toate poziţiile. Îl critică pe Antonescu, îl critică pe Tăriceanu...Spun unii analişti că, de fapt, ar face jocurile cuiva. Dar trebuie spus că cei ce critică PNL şi guvernarea Tăriceanu în special pică în pericol. Perioada 2005-2009 a fost cea mai bună pentru România, iar guvernarea Tăriceanu a fost cea mai bună dintre toate. Asta s-a putut constata direct, dacă ne gândim la nivelul de trai al românilor în acea perioadă şi cum s-a ajuns acum", ne-a declarat Ion Popa.

 

Un fost peremist vrea să implementeze la PC Piteşti modelul UDMR!


UDMR a ajuns model politic pentru un fost membru marcant al PRM Argeş ajuns acum la conducerea Partidului Conservator, organizaţia Piteşti! În opinia lui Daniel Florea, fost candidat la Primăria Piteşti din partea PRM, PC trebuie să ajungă la nivelul de organizare al UDMR în Harghita şi Covasna pentru a nu mai depinde pe viitor de PSD!
"Organizaţii pe fiecare stradă!"
PC este în momentul de faţă perceput ca o anexă a PSD, partid cu care se află în alianţă încă de dinainte de alegerile parlamentare de anul trecut. Conservatorilor argeşeni pare însă să nu le convină la infinit această variantă, în condiţiile în care nu au prins aproape nimic la împărţirea funcţiilor de conducere la instituţiile deconcentrate din judeţ. Daniel Florea consideră însă că PC poate scăpa de statutul de remorcă a PSD doar urmând modelul UDMR. "Pentru a nu mai depinde de PSD, Partidul Conservator trebuie să aibă o organizare ca a unui partid care face legea în Harghita şi Covasna (n.r. UDMR). Va trebui, la fel ca acel partid, să avem organizaţii în fiecare localitate, în fiecare cartier şi sat, pe fiecare stradă şi la blocuri. Mi-am propus să realizeze acest lucru la Piteşti şi cred că se poate. Este cel mai bun model de organizare politică", a spus Daniel Florea, cel care a fost ales săptămâna trecută la conducerea PC Piteşti.

 

Emil Constantinescu constituie în Argeş un grup de acţiune pentru sprijinirea lui Crin Antonescu


După ce l-a atacat dur pe preşedintele României Traian Băsescu, fostul şef al statului Emil Constantinescu - cetăţean de onoare al Argeşului - a anunţat că va constitui un grup de acţiune care să sprijine candidatura liderului liberal Crin Antonescu la Cotroceni. Grupul de sprijin va avea "filiale" în toate judeţele ţării, inclusiv în Argeş. Emil Constantinescu vrea să coopteze în acest grup oameni de ştiinţă, personalităţi din cultură şi artă, dar şi din domeniul tehnologiei, economiei şi finanţelor. Grupul de sprijin pentru Antonescu este adresat şi medicilor, profesorilor şi muncitorilor "respectaţi în comunităţile în care lucrează". Constantinescu nu a dat încă detalii cu privire la modul de aderare la acest grup care ar urma să îl susţină şi în campania electorală pe Crin Antonescu. 

 

Ţărăniştii argeşeni se pregătesc de Congres extraordinar


Ţărăniştii argeşeni au primit din partea conducerii centrale a partidului convocarea pentru un Congres extraordinar care va fi organizat la Bucureşti pe data de 12 septembrie. Conform convocării, PNŢCD Argeş trebuie să aibă la acest Congres nu mai puţin de 19 delegaţi. Numărul de delegaţi cu drept de vot a fost determinat de rezultatele obţinute la alegerile europarlamentare din anul în curs, PNŢCD Argeş situându-se pe locul 10 în ţară din punct de vedere al acestor rezultate. Congresul extraordinar de pe 12 septembrie ar putea fi ultimul pentru actualul preşedinte Marian Petre Miluţ care a anunţat că ar putea demisiona de la conducerea partidului. Acest lucru ar însemna că şi Iulian Prunaru, preşedintele PNŢCD Argeş - unul dintre susţinătorii necondiţionaţi ai lui Miluţ - ar putea să se retragă de la conducerea filialei argeşene.

 

Primăriile pot primi bani pentru împăduriri


Acum se vede ce localităţi au primarii deştepţi!
În perioada 7 - 21 septembrie va avea loc sesiunea de depunere a proiectelor pentru anul 2009, în cadrul Programului naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin împădurirea terenurilor agricole degradate. Vor be-neficia de acest program consiliile locale şi judeţene, asociaţiile de proprietari de terenuri agricole. Suma maximă care poate fi acordată unui coordonator în cadrul sesiunii de finanţare este de 5000000 lei. Scopul acestui program presupune îmbunătăţirea calităţii mediului prin extinderea suprafeţei împădurite la nivel naţional.

 

Şedinţă extraordinară a Consiliului Judeţean Argeş


Mâine, 3 septembrie, este programată să înceapă la ora 15,00 o şedinţă extraordinară a Consiliului Judeţean. Singurele trei puncte de pe ordinea de zi se referă la manifestările din ciclul „Sărbătorile Argeşului şi Muscelului“. Mai precis, vor fi dezbătute şi aprobate propunerile pentru acordarea titlurilor de „Fiu al Argeşului“, dar şi cele de „Cetăţean de Onoare al judeţului Argeş“. Propunerile vor fi analizate însă mai întâi în cadrul şedinţelor de comisii ale Consiliului Judeţean, şedinţe care vor avea loc astăzi. Decernarea titlurilor este programată să aibă loc pe 12 septembrie la Muzeul Goleşti.


Florea Costache spune că programul de gestionare a deşeurilor este în grafic


Florea Costache, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, a declarat ieri că programul de gestionare a deşeurilor din Argeş este în grafic şi că deja se va intra de joi în altă etapă, şi anume aceea de publicitate a acestuia. Lucrările sunt în grafic şi la rampa ecologică de la Albota, şi în ceea ce priveşte rampele intermediare de transfer. Florea Costache a declarat că cetăţenii trebuie să fie informaţi corect şi la timp cu privire la acest program, astfel încât acesta să îşi atingă ţinta. „Este o cerinţă a Uniunii Europene care finanţează programul. Pe de altă parte, vom începe faza de promovare a programului pentru că cetăţenii trebuie să ştie la ce să se aştepte. Ministerul Mediului va aproba una dintre variantele pe care noi le vom propune pentru a promova acest program.“, a spus Costache. Autorităţile judeţene vor să informeze cetăţenii în special cu privire la costurile pe care le implică pentru fiecare gospodărie acest program. „Dacă nu reuşim să ne facem bine înţeleşi vom avea probleme. Este mai greu pentru un om de la ţară care a dus gunoiul la gârlă toată viaţa lui că venim noi şi-i cerem bani pentru gunoiul pe care i-l vom colecta. Dacă nu facem informarea corect, oamenii vor face tot ce ştiu ei, şi asta nu e bine.“, a declarat şi preşedintele Consiliului Judeţean, Constantin Nicolescu. Debutul campaniei de informare va fi făcut joi, atunci când primarii argeşeni sunt convocaţi la Consiliul Judeţean pentru a primi primele detalii cu privire la acest program de promovare.

 

Mâine se judecă soarta conducerii PNL Argeş


Toţii ochii liberalilor argeşeni sunt aţintiţi către Bucureşti
Moment important în viaţa PNL Argeş. Mâine are loc la Bucureşti, într-o şedinţă specială a Curţii de Onoare şi Arbitraj a partidului, judecarea recursului înaintat de Adrian Miuţescu, lider al PNL Argeş, cu privire la decizia de anulare a alegerilor pentru şefia filialei. Curtea de Onoare şi Arbitraj a invalidat în primă instanţă alegerile, din cauza neregulilor depistate, dar Miuţescu a făcut recurs, considerându-se nedreptăţit. O comisie formată din 5 membri marcanţi ai PNL (prima "instanţă" a avut doar 3 membri) va judeca mâine recursul lui Miuţescu, dar surse din PNL Argeş susţin că sunt slabe spranţe ca primul verdict să fie anulat. Astfel, sunt mari şanse ca PNL Argeş să intre în alegerile prezidenţiale din noiembrie cu o conducere interimară şi, mai important, cu o nouă luptă pentru putere în interiorul organizaţiei. 

 

ARGES EXPRES


Valea Iaşului - Toate proiectele de hotărâre au fost aprobate


În cadrul şedinţei ordinare a legislativului local desfăşurată luni s-au aprobat toate proiectele înscrise pe ordinea de zi, ne-a informat viceprimarul Marian Olărescu (foto). Astfel, s-a făcut o rectificare pozitivă de buget cu suma de 300 milioane lei vechi, bani proveniţi din venituri proprii, care şi-au găsit deja destinaţia pentru acoperirea unor nevoi prioritare ale comunităţii. De asemenea, s-a aprobat devizul privind branşările laterale la reţeaua de canalizare a comunei, estimat provizoriu la suma de 3,3 miliarde lei vechi. Nu în ultimul rând s-a aprobat casarea şi declasarea unor bunuri din inventariul propriu (mobilier, mijloace fixe), care îşi depăşiseră cu mult perioada de folosinţă. La “diverse”, discuţiile s-au axat pe necesitatea reparării drumurilor comunale în zonele în care s-a lucrat la reţeaua de apă şi canal, inclusiv la branşarea gospodăriilor localnicilor, precum şi pe schimbarea unor corpuri de iluminat arse din reţeaua publică.

 

Şomerii - aşteptaţi la Bursa locurilor de muncă


Toţi argeşenii care îşi caută un loc de muncă sunt aşteptaţi luna aceasta la Agenţia Locală de Ocupare a Forţei de Muncă Curtea de Argeş. “Pe data de 25 septembrie vom organiza Bursa locurilor de muncă la sediul ALOFM. Chiar dacă în principiu acest eveniment se adresează tinerilor absolvenţi de liceu sau facultate, la bursă sunt aşteptaţi toţi argeşenii care vor să muncească şi nu au reuşit până acum să-şi găsească un loc de muncă”, a declarat Marius Bărbulescu, şeful de la ALOFM Curtea de Argeş. Acesta a precizat că reprezentanţii societăţilor care au oferte de locuri de muncă sunt aşteptaţi şi ei la bursă. “Ar fi bine să se prezinte cât mai multe firme cu oferte de muncă. În felul acesta ar mai scădea rata şomajului la noi în municipiu. Oricum, reprezentanţii acestor întreprinderi trebuie să se prezinte la sediul agenţiei până la data de 24 septembrie, orele 16.00 cu ofertele pe care le au pentru ca a doua zi cei interesaţi să-şi găsească un loc de muncă, să aibă de unde alege”, a încheiat Marius Bărbulescu.

 

Cum să scăpăm de dl. Puşcaş?


În timp ce pe la Bruxelles şi Strasbourg se trag deja sforile pentru obţinerea unor poziţii cât mai avantajoase în noile structuri ale Comisiei Europene, la Bucureşti domneşte liniştea. Mai dă, din când în când, ministrul de Externe, Cristian Diaconescu, deşteptarea, dar lumea este atât de ocupată cu criza şi prezidenţialele că nimeni nu mai are chef să se gândească şi la propunerea românească pentru funcţia de comisar european. Şi n-ar fi exclus să păţim ce-am păţit data trecută. Mai întâi am propus unul (pe Vosganian) care avea ceva probleme şi nu se bucura de sprijinul preşedintelui, pe care a trebuit să-l retragem în ultimul moment cu coada între picioare şi să propunem la repezeală ce aveam la îndemână: un fost ministru adjunct pe la Integrarea Europeană, persoană fără anvergură politică şi care, în consecinţă, a primit o ciosvârtă din ceea ce s-a putut rupe de la un alt comisariat. Şi aşa a ajuns dl. Orban (celălalt) şef peste translatorii de la Bruxelles, că alte îndatoriri n-a prea avut.
Văd că acum se vorbeşte despre dl. Cioloş, fostul ministru al Agriculturii, în contextul în care ar exista un soi de agrement între noi şi francezi ca să primim acest portofoliu prin care Sarkozy şi ai lui să-şi facă jocurile. Dl. Cioloş a fost ministru al Agriculturii, după accidentul lui Remeş cu caltaboşii, dar nu a fost şi nu este un politician. Domnia sa este un tehnician onest. La Bruxelles însă e plin de tehnicieni. Ceea ce lipseşte sunt politicienii, capabili să înţealeagă mecanismele şi formulele de rezolvare. După modesta mea părere, un singur om se potriveşte acestei funcţii. Este actualul ministru pentru Afaceri Europene, un portofoliu creat “pe picior”, la formarea noului guvern şi ale cărui atribuţii sunt încă confuze datorită încurcăturilor legislative. Dl. Puşcaş este tipul de persoană care nu se încadrează în nici un fel în portretul-robot al politicianului. Al politicianului român, care înainte de toate este un politicianist. Posesor al unei culturi solide, om integru şi de caracter, determinat în oricare dintre acţiunile sale de obţinerea unor rezultate palpabile, nedornic de a se afla în bătaia reflectoarelor şi neimplicat, vreodată, într-un scandal cât de mic, domnia sa poate să apară de-a dreptul neinteresant, după standardele care s-au instalat pe malurile Dâmboviţei. Ba, prin efectele pe care le-ar putea genera, devine de-a dreptul nociv, riscând să destabilizeze un sistem proptit pe cu totul alte valori decât cele pe care le respectă dânsul. Ce este de făcut cu o astfel de persoană? Părerea mea este că trebuie să scăpăm cât mai degrabă de ea. Cum? Trimiţându-l pe dl. Puşcaş la... Bruxelles! Lăsând gluma la o parte: acţiunea sa de negociator al integrării europene a României a fost atât de laborioasă şi de eficientă încât chiar şi proaspătul preşedinte Băsescu l-ar fi dorit în echipa sa, în 2005. S-a opus, însă, partidul! Ar fi fost echivalent cu o trădare a nobilelor idealuri social-democrate în faţa banalului interes naţional. Nu m-ar mira ca figura să se repete, poate dintr-o altă perspectivă partinică. Dar, repet, nu cred că altcineva ar putea fi mai potrivit pentru o funcţie ce ne poate oferi şansa istorică de a reveni în atenţia continentului şi prin valoarea oamenilor pe care-i promovăm.

 

CURIERUL ZILEI


Incepe procedura asumarii raspunderii


Guvernul va demara astãzi procedura asumãrii rãspunderii în faţa Parlamentului pe trei proiecte de legi: reforma agenţiilor guvernamentale, reforma educaţiei din România şi reforma sistemului de salarizare prin susţinerea unei legi a salarizãrii unice. Pachetul de reformã enunţat va fi continuat cu legea privind reforma sistemului de pensii, legea descentralizãrii şi aplicãrii standardelor de cost calitative şi cantitative în administraţia publicã, legea responsabilitãţii fiscale şi reforma sistemului judiciar, prin adoptarea Codurilor de procedurã. 

Legile educaţiei vin la pachet  cu alte douã proiecte
În legea salarizãrii unice, se va avea în vedere o creştere a salariilor mici pentru cei din învãţãmînt, sãnãtate, funcţionari publici în perioada 2010-2015. În acest moment existã 39 de legi ale salarizãrii, raportul între cel mai mic şi cel mai mare salariu fiind pînã acum de 1 la 29. Conform noii legi, acesta va fi de 1 la 12. Media creşterilor salariale, în concordanţã şi cu rezultatele economice în acest interval, va fi de 57%. În învãţãmîntul universitar şi în cel preuniversitar sînt prevãzute creşteri de 89%; în sãnãtate - 78%; pentru funcţionari publici - 68%. Acest lucru înseamnã cã în alte domenii salariile vor fi îngheţate. Sporurile vor fi de maximum 30% din salariu, un angajament care este şi parte a acordului cu FMI şi Comisia Europeanã. Media de 30% este pe tot sistemul, nu pe fiecare categorie în parte. În unele domenii, sporurile pot depãşi 30%, iar în altele vor fi mai mici de 30% din salariu. O precizare pe care deputatul Cristian Boureanu a fãcut-o este cã PD-L nu acceptã amînarea asumãrii rãspunderii asupra legilor educaţiei. „Orice întîrziere în reforma sistemului educaţional înseamnã o zi pierdutã pentru elevi şi pentru viitorul educaţiei în România. Pachetul de legi ale educaţiei pe care Guvernul îşi va angaja rãspunderea în faţa Parlamentului va respecta Programul de guvernare şi Pactul Naţional pentru Educaţie. Dacã proiectul ministrului Ecaterina Andronescu nu va fi în acord cu aceste documente esenţiale, atunci va fi modificat, pentru cã PD-L înţelege sã-şi respecte angajamentele“, susţine parlamentarul.

 

 

 

inapoi la lista de articole

Mircea Draghici - Īncep lucrările de refacere a Transfăgărăşanului

22 mai 2012

Comunicat Mircea Draghici 15.05.2012

15 mai 2012

Mircea Draghici - Ziua Familiei

15 mai 2012


Link-uri utile


PSD


PES


TSD


Victor Ponta


Adrian Nastase


Andrei Dolineaschi


Catalin Nechifor


Claudiu Manda


Cosmin Nicula


Ecaterina Andronescu


Georgian Pop


Ioana Pop


Ion Iliescu


Marius Lazar


Radu Mazare


Valeriu Zgonea


Victor Ciutacu


Daciana Sarbu


Corina Cretu


Consiliul Judetean Arges

Site-ul oficial al Consiliului Judetean Arges


Primaria Municipiului Pitesti

Site-ul oficial al Primariei Municipiului Pitesti


PSD Arges

Site-ul oficial al Partidului Social Democrat Filiala Arges


Imnul de campanie

Imnul de campanie PSD


Melodie populara PSD IF Domnesti


Primaria Municipiului Curtea de Arges


BitPress