Revista presei argesene 2 decembrie 2009 - continuare
2 dec 2009 | publicat in Anonim
CURIERUL ZILEI
BRADUL DE CRÃCIUN, APRINS DE ZIUA NATIONALÃ
Ziua Naţionalã a României a început în mod oficial la ora 9.00, cînd, la Cimitirul Eroilor din strada Nicolae Dobrin, reprezentanţii instituţiilor publice şi ai partidelor politice au participat la un întreg ceremonial militar şi religios. Ca şi în anii anteriori, prezentarea onorului a constituit o prioritate, ca de altfel şi salutarea drapelului de luptã, trecerea în revistã a gãrzii de onoare şi depunerea de coroane şi jerbe. Manifestãrile legate de sãrbãtorirea a 91 de ani de la Marea Unire au continuat în Piaţa Vasile Milea, unde primarul Tudor Pendiuc, preşedintele Consiliului Judeţean, Constantin Nicolescu, şi prefectul judeţului Argeş, Gheorghe Davidescu, au ţinut cîte o alocuţiune. La ora 10.45, Primãria Piteşti şi Consiliul Judeţean Argeş şi-au deschis programul dedicat Zilei Naţionale, cu un spectacol folcloric care a avut loc pe scena din aceeaşi piaţã. Spectacolele au continuat însã pe tot parcursul zilei, cu douã concerte - Andreea Bãlan şi Holograf - dar şi retragerea cu torţe, aprinderea bradului de Crãciun şi foc de artificii.
Luaţi prin sondaj, politicienii nu au ştiut cîte strofe are Imnul Naţional
Politicienii nu a scãpat însã din vizorul nostru, interesîndu-ne dacã ştiu cine a scris versurile (Andrei Mureşanu), cine a compus muzica (Anton Pann) şi cîte strofe are Imnul Naţional (11). Luaţi prin sondaj, aceştia s-au descurcat la primele douã întrebãri, însã la cea din urmã nu au trecut testul.
Gerea: „Nu îmi mai puneţi întrebãri din astea, cã mã jigniţi“
„Fac politicã de 20 de ani şi am mai rãspus la aceste întrebãri. Anton Pann şi Andrei Mureşanu“, a spus, iritat, liberalul Andrei Gerea, fãrã a apuca însã sã-i adresãm întrebãrile respective. Dorind sã aflãm totuşi rãspunsul şi la ultima întrebare, deputatul PNL a replicat, de data aceasta, vizibil ofensat: „Te rog frumos... este penibil. Vã rog eu frumos, nu îmi mai puneţi întrebãri din astea, cã mã jigniţi“.
Diaconu: „Mi s-a dezumflat o roatã“
Tot din PNL, l-am abordat pe senatorul muscelean Mircea Diaconu. Spre deosebire de colegul sãu de partid, acesta a avut rãbdare sã asculte întrebãrile. Actorul Mircea Diaconu a rãspuns corect la primele douã, însã la a treia nu a ştiut, pãrînd preocupat de o problemã auto. „Aaaa, mi s-a dezumflat o roatã“, a remarcat acesta, în timp ce se afla în curtea casei. Diaconu nu a venit ieri la Piteşti pentru susţinerea delegaţiei liberale, precizînd: „Am tot felul de apariţii astãzi“.
Davidescu: „Imnul Naţional are 12 strofe“
Dintre membrii PD-L l-am ales în primul rînd pe reprezentantul Guvernului în teritoriu. Gogu Davidescu s-a arãtat deschis sã rãspundã la întrebãri, ale cãror rãspunsuri le-a şi nimerit în mare parte, cu excepţia ultimei. Acesta a fost însã aproape de adevãr, afirmînd cã „Imnul Naţional are 12 strofe“.
Boureanu: „Nu rãspund decît la întrebãri legate de campania electoralã“
Liderul organizaţiei judeţene a PD-L, deputatul Cristian Boureanu, a fost al doilea ales din rîndul democrat-liberalilor. Domnia-sa nici nu a vrut sã audã despre ce este vorba, cã a şi declarat: „În perioada asta nu rãspund decît la întrebãri legate de campania electoralã. Nu vreau sã intru în nici un fel de joc“.
Proca: „10 strofe“
Fostul prefect de Argeş, social-democratul Marcel Proca, a fost un alt politician aflat pe lista noastrã. Acesta, la fel de deschis ca şi succesorul sãu la Casa Albã, a rãspuns cu seninãtate la întrebãri, la primele douã dînd rãspunsurile în secunda doi, la ultima însã ezitînd ceva, iar pînã la urmã declarînd: „10 strofe“.
Georgescu: „Dracu’ mai ştie... am îmbãtrînit“
Nu în ultimul rînd, l-am interpelat pe deputatul PSD Filip Georgescu. La prima întrebare, domnia-sa a spus, amuzat: „Fii atent, cã le ştiam... Andrei Mureşanu“. „Cine a compus muzica?“, a fost a doua curiozitate. „Dracu’ mai ştie... am îmbãtrînit... Ciprian Porumbescu, parcã... a, Anton Pann? Şi îmi stãtea în gît!“ La ultima întrebare, şi anume cîte strofe are Imnul Naţional, parlamentarul PSD a menţionat: „Dacã m-ai întreba ce aş prefera ca imn naţional, aş spune Trei culori. Dar asta e opinia mea. Nu ştiu, 5-6 strofe“, a adãugat acesta.
Oamenii, preocupaţi de grija zilei de mîine
Cu toate cã autoritãţile şi-au dat ieri silinţa ca manifestãrile sã iasã bine şi oraşul sã îmbrace haine de sãrbãtoare, cetãţenii care au venit în Centru, cel puţin în prima parte a zilei, nu aveau afişatã pe feţe o expresie de fericire, de mulţumire, de aşteptare a Crãciunului. Şi acest lucru este explicabil, avînd în vedere evoluţia economicã şi socialã din ultimul an. Mulţi dintre cei aflaţi ieri la deschiderea festivitãţilor de iarnã nu mai au în buzunare aceiaşi bani pe care îi aveau anul trecut, se ştiu cu datorii la bãnci, cu rate mari, pe care se tem cã nu şi le vor mai putea achita dacã firmele la care lucreazã se vor închide. Ca sã nu mai vorbim de sutele de şomeri, oameni care trec deja prin stresul lipsei locului de muncã. Pe aceştia nu îi mai intereseazã nici brad, nici steluţe, nici luminiţe.
Andreea Bãlan a cîntat cu iniţialele numelui în spate
Atmosferã incendiarã, asearã, în Piaţa Primãriei din Piteşti. Pentru a sfida parcã fenomenul numit crizã, pe care
l-am resimţit pe figurile destul de multor persoane în timpul zilei, oamenii au coborît cu mic, cu mare în oraş, unde au asistat la douã recitaluri de muzicã uşoarã, dance, pop şi rock, al Andreei Bãlan şi al trupei Holograf. Tînãra solistã a susţinut showul fãrã Petrişor Ruge, partenerul sãu de la „Dansez pentru tine“, deoarece acesta a rãmas la Bucureşti, pentru a se pregãti de ediţia specialã a Pro TV, acesta fãcînd parte din baletul emisiunii. Andreea Bãlan a încîntat piteştenii cu piese mai vechi, dar şi noi, printre ele regãsindu-se „Baby, get up and dance“, „Super woman“, „I own it all to u“, aceastã din urmã melodie fiind dedicatã tuturor fanilor, în semn de recunoştinţã pentru sprijinul acordat în emisiunea „Dansez pentru tine“, de unde, în calitate de cîştigãtori, au participat la finala din Mexic a spectacolului cu acelaşi nume, ieşind pe locul II. Concertul Andreei Bãlan a avut ca particularitate iniţialele numelui sãu, acestea fiind luminate puternic pe fundalul scenei.
Tîrgul de iarnã, deschis în miros de mici şi de vin
Pentru ca oraşul sã înceapã într-o atmosferã de sãrbãtoare luna decembrie, în Piaţa Milea au fost amplasate, încã din seara de Sfîntul Andrei, terase şi corturi de la care se pot cumpãra mici, vin, caş, dar şi numeroase produse de artizanat. Acestea au fost amenajate cu ocazia deschiderii Tîrgului de iarnã, organizat de Primãria Piteşti şi de Consiliul Judeţean Argeş.
S-au instalat 2,4 km de perdea luminoasã
Pentru cã unul din momentele mult aşteptate ale serii a constat în aprinderea Bradului de Crãciun, dar şi a celorlalte ornamente specifice sãrbãtorilor de iarnã, primarul Tudor Pendiuc şi preşedintele Consiliului Judeţean, Constantin Nicolescu, amîndoi aflaţi pe scenã, au prelungit suspansul pînã cînd în faţa Primãriei au ajuns cadrele militare şi soldaţii Garnizoanei Piteşti, în cadrul retragerii cu torţe pe centrul oraşului. Prezenţa celor mici printre ei l-a fãcut pe liderul CJ sã ridice o fetiţã pe umeri, iar pe edilul Piteştiului sã ia un bãieţel în braţe, figurã pe care politicienii o practicã adesea pentru a sensibiliza populaţia. Aprinderea instalaţiilor luminoase s-a declanşat, potrivit lui Tudor Pendiuc, prin acelaşi buton („magic“!, am spune noi) pe care apasã de cîţiva ani încoace la 1 Decembrie. La iluminatul ornamental au fost folosite, printre altele, 2,4 kilometri de perdea luminoasã şi 400 de figurine.
Democrat-liberalii au venit cu harta României în portocaliu
Seara nu s-a terminat înainte de concertul trupei Holograf, care a reuşit sã destindã şi mai mult atmosfera dupã ce luminile s-au aprins. Apariţia acestora a durat 45 de minute, recitalul fiind live. Marea surprizã a evenimentului a fost focul de artificii, care a lãsat însã o dîrã serioasã de fum printre miile de persoane venite sã-l vadã. Dacã organizatorii evenimentului au fost liderii PSD Tudor Pendiuc şi Constantin Nicolescu, nici democrat-liberalii nu au stat de o parte, aceştia distribuind prin mulţime baloane portocalii şi purtînd pe post de drapel o hartã din plastic, tot portocalie, a României. La capitolul baloane, nici social-democraţii nu au stat mai rãu, reprezentanţii Primãriei şi ai CJ împãrţind unele albe cu înscrisuri roşii, pe care era afişat „1 Decembrie, Ziua Naţionalã a României“..
ÎNCEPUT DE IARNÃ LA 15 GRADE
Cel puţin douã sãptãmîni de acum înainte, nu vom avea parte de zãpadã, sînt de pãrere meteorologii, care spun cã ne vom confrunta cu temperaturi mult mai ridicate decît ar fi normal în aceastã perioadã. Meteorologul previzionist Carmen Dima, de la Staţia Meteo Piteşti, ne-a trecut în revistã, pe scurt, cum va fi vremea, sãptãmîna aceasta.
„În ce priveşte întreaga ţarã, cel puţin pînã la sfîrşitul acestei sãptãmîni, valorile termice vor fi mult mai sus decît normalul climatologic al perioadei, care ar fi de aproximativ 6 grade. În ce priveşte Argeşul, se va înscrie în aceeaşi notã caldã. Pînã în jurul datei de 3 decembrie, în timpul zilei vom înregistra temperaturi între 9 şi 15, iar dupã aceastã datã, se va rãci puţin, astfel încît maximele se vor încadra între 5-6 grade, pînã la 9-10, în funcţie de zonã. În cursul nopţii, temperaturile se vor apropia de normal, între -1 şi 3 grade Celsius, dar douã nopţi din acest interval, marţi şi miercuri, vor fi mai ridicate un pic, pînã în jur de 6 grade, din cauza unor înnorãri ce vor determina precipitaţii sub formã de ploaie. Vîntul va sufla slab şi moderat. În nordul judeţului, la munte, vor fi precipitaţii mixte, dar foarte slabe calitativ, şi, cu siguranţã, brumã, iar în zonele joase, spre cîmpie, precum şi pe vãile şi în depresiunile montane, noaptea şi dimineaţa vom avea ceaţã asociatã cu burniţã“. Cît priveşte ninsoarea, pînã pe 15 decembrie, cel puţin, nici vorbã sã vedem mãcar un fulg! „Potrivit datelor pe care le avem acum la dispoziţie, cel puţin douã sãptãmîni de acum înainte nu se întrevede nici un fel de condiţie propice pentru zãpadã. Colegii de la ANM au fãcut publicã azi prognoza de lungã duratã pentru urmãtoarele trei luni, în care se aratã cã, în lunile decembrie şi ianuarie, valorile maxime de temperaturã vor putea ajunge pînã în jurul a 15 grade Celsius, în timp ce minimele pot coborî pînã la -15, chiar -20 de grade. Precipitaţiile vor fi în limite normale, dar, în condiţii de temperaturã atît de ridicatã, nu prea sînt şanse de zãpadã!“, ne-a mai explicat meteorologul Carmen Dima.
PACHETE DE 150 LEI SI TICHETE-CADOU DE 30 LEI
Consiliul Judeţean Argeş a aprobat luni seara în plen programul de activitãţi culturale şi ştiinţifice din luna decembrie, dar şi sumele care vor fi alocate în vederea oferirii de pachete-cadou salariaţilor şi copiilor acestora. În ceea ce priveşte bugetul total care va fi cheltuit cu manifestãrile şi cadourile de iarnã, acesta nu a fost specificat în proiectul de hotãrîre, fiecãrei instituţii subordonate Consiliului Judeţean revenindu-i responsabilitatea de a participa financiar.
Pentru funcţionari nu este prevãzutã suma
În hotãrîre se aratã cã pentru copiii pînã la vîrsta de 18 ani ai funcţionarilor şi salariaţilor din aparatul de specialitate al Consiliului Judetean şi ai unitãţilor subordonate vor fi acordate pachete- cadou în valoare de pînã la 150 lei/pachet, în funcţie de sumele asigurate în bugetele de venituri şi cheltuieli. Pentru funcţionarii şi salariaţii din aparatul de specialitate al Consiliului Judeţean şi ai unitãţilor subordonate se vor acorda tichete-cadou în funcţie de sumele prevãzute în buget - responsabilitatea acordãrii acestor tichete-cadou revine conducãtorilor instituţiilor respective. Pentru asigurarea unor servicii de asistenţã socialã persoanelor vîrstnice cu venituri insuficiente vor fi acordate 1.200 tichete-cadou în valoare de 30 lei/tichet.
UN CUTREMUR LA 4 ZILE IN ZONA CIMPULUNG
În ultimele patru luni au avut loc 29 de cutremure cu epicentrul în zona seismicã Fãgãraş, aproape de oraşul Cîmpulung, dar şi de localitãţi mai mult sau mai puţin învecinate: Albeştii de Muscel, Domneşti, Voineşti, Stoeneşti, Dragoslavele, dar şi mai spre vest - Arefu, Sãlãtrucu, Perişani. Cutremurele au loc, în general, la adîncimi de pînã la 25 km şi au magnitudini de pînã la 2 grade pe scara Richter. În luna noiembrie au avut loc 9 astfel de cutremure. Ultimele douã mici seisme au fost înregistrate pe 27 noiembrie - aproape de Albeştii de Muscel (1 km), Cîmpulung (9 km) şi Domneşti (12 km), la 21 km adîncime, cu 0,7 grade magnitudine, şi pe 24 noiembrie - aproape de Arefu (13 km), Lisa (13 km) şi Cîrtişoara (14 km), la 5 km adîncime, cu o magnitudine de 1,1 grade. Potrivit specialiştilor, activarea focarelor de suprafaţã reprezintã un fenomen rar în România şi el survine la intervale de 50 sau chiar 100 de ani. Anul acesta, numãrul de cutremure mici a crescut de 2-3 ori faţã de anii anteriori. Totuşi, pe ansamblu, din noiembrie se poate constata chiar o relativã acalmie faţã de restul anului, ceea ce pentru unii seismologi e încã un motiv de îngrijorare.
40 DE ANI PENTRU MUZEUL MUNICIPAL CURTEA DE ARGES
Muzeul Municipal din Curtea de Argeş a sãrbãtorit 40 de ani de la înfiinţare. Evenimentul s-a bucurat de prezenţa a numeroşi iubitori de culturã, dar şi a reprezentanţilor administraţiei locale. Primarul Nicolae Diaconu a ţinut sã felicite întreg colectivul, pentru activitatea desfãşuratã pe parcursul acestor ani.
„În primul rînd, trebuie sã apreciem munca desfãşuratã de conducere, care a reuşit sã transforme înfãţişarea acestei instituţii de culturã. Municipiul Curtea de Argeş este plin de istorie şi un simbol al culturii la nivel naţional. Trebuie sã sprijinim valorile culturale şi sã dezvoltãm imaginea municipiului nostru, sã ne facem datoria faţã de cei care au contribuit la ceea ce a devenit Curtea de Argeş astãzi şi sã le oferim celor ce vor veni ocazia de a se mîndri cu municipiul nostru“, a spus primarul Diaconu. Directorul Muzeului din Curtea de Argeş, arhitectul Florin Scãrlãtescu, a pregãtit şi o surprizã pentru oaspeţi, inaugurînd o nouã expoziţie, intitulatã sugestiv De la tehnicã la meşteşug. Printre piesele expuse aici, se numãrã o unitate de mãsurã din vremea lui Al. Ioan Cuza, un filtru vechi de cafea, clasicul fier de cãlcat cu cãrbuni, un cîntar de mare precizie, o casã de bani din secolul al XVIII-lea, care face mîndria oricãrui muzeu, locomotiva cu aburi în miniaturã, un aparat foto cu plãci de sticlã, o maşinã de cusut de pe vremuri şi chiar un pian vechi.
FEMEILE SINT MAI MULTE DECIT BÃRBATII
Ultimele date prezentate de Direcţia de Statisticã Argeş aratã cã, în municipiul Curtea de Argeş, numãrul femeilor este mult mai mare decît cel al bãrbaţilor. Raportul demografic spune cã, în prezent, în Oraşul Basarabilor, trãiesc 32.861 de locuitori şi din aceştia 17.130 sînt femei, iar restul de 15.731 sînt bãrbaţi. De asemenea, datele aratã cã reprezentantele sexului frumos trãiesc mai mult decît bãrbaţii. „Dacã ne uitãm la cei cu vîrste cuprinse între 80 şi 84 de ani, aici avem 240 de femei şi 73 de bãrbaţi“, a spus primarul Nicolae Diaconu
ARGES EXPRES
SĂRBĂTOARE ARGEŞEANĂ DE 1 DECEMBRIE
Ieri, începând cu orele 10.00, argeşenii au sărbătorit Ziua Naţională a României. Manifestările au debutat la Cimitirul Eroilor. Militarii din cadrul Batalionului 33 Vânători de Munte “Posada” au adus un omagiu străbunilor, la împlinirea a 91 ani de la înfăptuirea Marii Uniri. După intonarea imnului naţional, a urmat o slujbă religioasă de pomenire a celor pieriţi pe câmpurile de luptă, oficiată de preoţii Gheorghe Grigore şi Nicolae Arsene. După aceea au avut loc depuneri de coroane de flori de către reprezentanţi ai municipalităţii, în frunte cu primarul Nicolae Diaconu, viceprimarul Costinel Vasilescu, precum şi deputatul Mircea Drăghici. De asemenea, au fost depuse coroane din partea tuturor formaţiunilor politice, a reprezentanţilor Poliţiei şi Detaşamentului de Pompieri, dar şi ai elevilor şi profesorilor de la diferite instituţii de învăţământ din municipiu. La final, militarii din cadrul Batalionului 33 Vânători de Munte “Posada” au defilat pe B-dul Basarabilor. Manifestările au continuat cu depuneri de coroane la Monumentul Veteranilor de Război de la Casa de Cultură şi la Mănăstirea Argeşului, la mormintele regilor care au rotunjit România Mare, Ferdinand şi Maria, care se odihnesc în criptele din interiorul catedralei. Nici anul acesta, sărbătoarea nu a ieşit din tiparele clasice. Doar la Primărie şi la câteva instituţii au fost arborate drapele cu tricolorul. Culorile terne din apropierea iernii, frigul şi nu în ultimul rând nepăsarea a făcut ca Ziua Naţională a României să fie sărbătorită în anonimat.
ARHIEPISCOPIEI I-AU FOST RECUNOSCUTE DREPTURILE
De la începutul anilor ‘90, Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului a revendicat o parte din suprafeţele de teren care au aparţinut instituţiei religioase. Problema a fost una destul de controversată şi la începutul acestei săptămâni şi-a găsit rezolvarea. În şedinţa legislativului de luni, consilierii au aprobat un proiect de hotărâre pentru trecerea de la domeniul public al municipiului Curtea de Argeş la domeniul privat a unor terenuri din păşunile colinare, în scopul compensării în natură a Arhiepiscopului Argeşului şi Muscelului pentru o parte din terenurile agricole pe care le-a deţinut pe raza oraşului. Cu 13 voturi pentru şi 3 abţineri, instituţiei religioase i-au revenit 16,20 ha păşune în Noapteş, 5 ha în Buşaga şi 5 ha în Marina (Bunila). “Am fost de acord cu această propunere şi personal am propus ca până la terminarea trimestrului I 2010, să se facă o centralizare cu cetăţenii care încă mai au de luat terenuri, astfel încât la o şedinţă viitoare să scoatem din domeniul public şi să trecem în domeniul privat terenurile necesare pentru rezolvarea tuturor problemelor oamenilor”, ne-a spus Gheorghe Bugeac, consilier şi lider PRM Curtea de Argeş.
Reprezentanţii Arhiepiscopiei spun că şi-ar dori refacerea patrimoniului confiscat pe vremea comunismului şi reabilitarea zonelor istorice valoroase, pentru că monumentele sunt istoria vie a neamului, dar recunosc că acest lucru nu mai este în totalitate cu putinţă. “Mulţumim în mod deosebit domnului primar Nicolae Diaconu, care şi-a arătat maxima bunăvoinţă! N-am avut nicio îndoială că în Consiliul Local sunt oameni cu multe calităţi, care ne-au recunoscut dreptul la proprietate. Noi nu punem preţ pe amplasamentele respective, ci suntem mulţumiţi de faptul că a fost o schimbare de mentalitate şi că Arhiepiscopiei i-au fost recunoscute drepturile”, ne-a declarat Caliopie Ichim, consilier eparhial pe probleme de Patrimoniu.
CUPA 1 DECEMBRIE LA MINI-FOTBAL
Tineretul PSD a organizat această competiţie pe terenul sintetic de lângă Stadionul Municipal, la care s-au înscris 8 echipe, aşa cum anunţase Cătălin Sămărescu. Partidele au fost aprig disputate în câte două reprize a 15 minute, fiecare echipă dorindu-şi cupele şi premiile puse la bătaie de către organizatori. Finala mare a fost câştigată de Capu Dealului, care a învins cu scorul de 5-4 echipa AQUATERM, după prelungiri şi lovituri de departajare, iar în cea mică s-a impus cu scorul de 6-3 Anca Stil în faţa echipei Taxi. Premierea a fost făcută de către primarul Nicolae Diaconu, care a subliniat reuşita desăvârşită a acţiunii.
SĂRBĂTOARE POPULARĂ LA VALEA IAŞULUI
Dansuri populare, cântece şi multă voie bună - acestea au fost ingredientele care au stat la baza desfăşurării unui program deosebit cu ocazia zilei naţionale. Îmbrăcaţi în costume populare, în semn de recunoştinţă că sunt români şi că se mândresc cu neamul lor, copiii din comuna Valea Iaşului, pregătiţi de către Stelian Ilie, au oferit puţinilor oameni din sală un frumos spectacol. Alături de Sorin Calea, directorul Căminului Cultural, au fost primarul Nicolae Barbu, viceprimarul Marian Olărescu, părinţii copiilor care au jucat pe scenă şi alte persoane din comună care au dorit să sărbătorească ziua naţională. Copiii au fost acompaniaţi la acordeon de către Doru Godei şi Doru State. Acesta din urmă, împreună cu fiica sa, Teodora, au fost cei care au deschis spectacolul. De asemenea, Georgiana Capanu a delectat publicul cu două frumoase melodii populare, iar Lucian Godei nu s-a lăsat mai prejos în momentul în care a cântat la orgă. Din programul special organizat cu prilejul zilei de 1 Decembrie nu a lipsit nici defilarea dinspre Primăria Valea Iaşului spre Căminului Cultural. De asemenea, în faţa primăriei, copiii au încins câteva sârbe, spre admiraţia rudelor, cât şi a conducătorilor auto care treceau prin zona respectivă. “Hai, faceţi şi Hora Mare!”, se auzea îndemnul lui Stelian Ilie, cel care s-a ocupat de pregătirea copiilor pentru dansurile populare împărtăşite tuturor celor care au dorit să le fie alături. La sfârşitul spectacolului, Sorin Calea le-a mulţumit tuturor pentru prezenţă, în special primarului Nicolae Barbu şi tuturor celor prezenţi în sală. “La Mulţi Ani, România!” - cu această urare s-a încheiat sărbătorirea zilei de 1 Decembrie.
LA NIVEL DE DOTARE, SPITALUL MUNICIPAL INTRA IN RANDUL LUMII: ESTE MERITUL DEPUTATULUI MIRCEA DRAGHICI!
Astăzi, de la ora 12.00, la Spitalul Municipal se va desfăşura un monument istoric: lansarea trusei laparoscopice şi a videoendoscopului, aparate moderne care vor veni în sprijinul persoanelor care trebuie operate. Sunt aşteptate să participe oficialităţi locale şi judeţene în frunte cu preşedintele Constantin Nicolescu şi nu în ultimul rând deputatul de Curtea de Argeş. “Deputatului Mircea Drăghici îi revine meritul principal al acestei realizări! Eu am formulat o solicitare şi dumnealui efectiv s-a luptat pentru a materializa acest vis mai vechi al nostru şi îi datorăm recunoştinţă şi noi medicii, dar mai ales pacienţii, a coror convalescenţă după operaţie se va scurta simţitor”, a declarat managerul principalei unităţi spitaliceşti din zona noastră, dr. Ionela Dăneţ. Dumneaei şi soţul, dr. Ion Dăneţ, au făcut mai multe specializări la Cluj, Craiova şi Bucureşti pentru a lucra cu noile dotări, astfel că acestea vor putea fi folosite de acum încolo pentru ridicarea standardului de asigurare a sănătăţii în zona Curtea de Argeş.
ARGESUL
PARIATI PE PRESEDINTE! MAINE ESTE ULTIMA ZI IN CARE SE MAI POT TRIMITE VOTURI
Creditat cu prima şansă în cursa pentru Marele Premiu al Palatului Cotroceni în urma calificărilor oficiale de la 22 noiembrie, la scurt timp după start Traian Băsescu a început să se confrunte cu primele probleme. Insuficient de bine reglat, motorul său a început să dea rateuri. Neinspirat alese pentru macadamul prezidenţialelor, gumele pierd aderenţa, iar pilotul trebuie să dea dovadă de toată măiestria şi experienţa acumulate în cei cinci ani de conducere pentru a se menţine pe traseu. Plecat din linia a doua, la mică distanţă de favorit, Mircea Geoană a ştiut să speculeze imediat erorile adversarului. Dispunând de un propulsor capabil de performanţe superioare, a apăsat pedala de acceleraţie şi a preluat conducerea. Ambele staffuri tehnice îşi bat capul pentru a stoarce şi ultima rezervă de putere, ca să recupereze terenul pierdut, în primul caz, respectiv să conserve şi chiar să mărească avansul luat, în cel de-al doilea.
În tribună, arbitrii Crin Antonescu, Marko Bela şi Varujan Pambuccian nu-şi dezlipesc privirile de pe monitoare. Camerele de supraveghere transmit nonstop imagini de pe traseu şi, în cazul unui derapaj necontrolat de la regulament, echipa portocalie riscă să fie descalificată. Pe margine, spectatorii urmăresc cu sufletul la gură competiţia. Exceptând pauza de odihnă de sâmbătă, până la linia de sosire mai sunt de parcurs doar trei ture (a se citi zile). Iar noi, în continuare observatori neutri, am pus la dispoziţie rubrica „Pariaţi pe preşedinte!“, unde susţinătorii îşi pot exprima până cel mai târziu joi, la ora 18, opţiunile pentru favoriţi pe www.ziarulargesul.ro sau la tel. 0248/21.77.04.
Galeriile s-au încins
Cuprinse de miza pusă în joc, fotoliul de şef al statului, spiritele celor două galerii s-au încins. Ceva mai în spate, discreţi şi decişi să arunce în luptă toate resursele de care dispun, sponsorii îşi freacă palmele. Ştiu foarte bine că, dacă favoritul lor va câştiga, au locul asigurat la masa învingătorului. La rândul lor, tehnicienii pun la punct detaliile pentru speciala programată la Palatul Parlamentului, ultima înainte de finiş. Îşi va păstra titlul pentru următorii cinci ani actualul campion? Va reuşi challangerul să câştige cursa? Răspunsul îl vom afla după 6 decembrie. Până atunci, chiar dacă ieri a fost zi liberă, la ora 9 computerul ne anunţa că se primiseră 4.786 de voturi electronice. Cele mai multe, 3.030 (63,3%), îi erau favorabile lui Mircea Geoană, iar 1.756 (36,3%) lui Traian Băsescu. Pe la prânz, votanţii nu au uitat să-şi susţină favoriţii şi, între un grătar şi o ţuică fiartă, au mai clickuit de 6.464 de ori. Iar seara, la ora 18, totalizam 6.586 de voturi on line, din care 4.813 pentru Mircea Geoană şi 1.773 pentru Traian Băsescu. Contabilizând şi cele 87 de apeluri telefonice primite la redacţie (68 favorabile lui Geoană şi 19 lui Băsescu), clasamentul zilei de ieri arată astfel:
• Mircea Geoană: 4.881 de voturi (73,1%).
• Traian Băsescu: 1.792 de voturi (26,9%).
Odată cu votul telefonic pentru Traian Băsescu, un cititor, C.A., ne-a transmis şi următorul catren:
„Cacialma
Nu s-au unit că s-au iubit,/Nu se unesc că mă-ndrăgesc,/Ei fac asta contra mea,/Dar pân’ la urmă-i cacialma...“
Reamintindu-vă că mâine este ultima zi în care se mai poate vota, fanii şi simpatizanţii sunt invitaţi să-şi susţină, on line şi/sau telefonic favoriţii şi cel mai bun să câştige!
FEERIE IN PITESTI DE MAREA UNIRE
Mii de piteşteni de toate vârstele s-au bucurat, aseară, de o atmosferă feerică în centrul oraşului cu ocazia Zilei Naţionale a României. La Piteşti, ziua de 1 Decembrie a fost sărbătorită cu... bun-simţ. Au fost şi depuneri de coroane, şi defilări, dar fără prea multă amploare. Ca pentru un an destul de sărăcăcios în materie de finanţe, ce stă să se încheie. Pe un frig pătrunzător, la Cimitirul Eroilor din Piteşti, au avut loc tradiţionalele ceremonii militară şi religioasă, cu depuneri de coroane la Monumentul Eroilor. Nu au lipsit nici delegaţiile partidelor, pe lângă cele ale instituţiilor administrative şi de interne sau ale asociaţiilor foştilor militari. Cea mai numeroasă a fost delegaţia P.D.-L. Cam incomod a stat prefectul Gheorghe Davidescu între preşedintele C.J. Argeş, Constantin Nicolescu, şi primarul Tudor Pendiuc. Gabriel Bratu a încercat să îşi stabilească cât mai evident coordonatele... mai puţin politice, astfel că a stat separat de politicieni, alături de delegaţia de la Inspectoratul Şcolar Judeţean şi mai mulţi elevi.
Copiii i-au aplaudat pe ostaşi
Surprinzător de mulţi părinţi au venit în Piaţa Milea de mână cu ai lor copilaşi, la parada din Centru a Armatei, care a făcut deliciul celor mici, şi la salutarea Drapelului de luptă. După intonarea Imnului Naţional al României, autorităţile şi-au transmis mesajele. „Este de datoria noastră ca fiecare generaţie să nu uite idealurile Marii Uniri. Să nu uite ce înseamnă pentru noi românii mamă, ce înseamnă tată, ce înseamnă frate, soră, ce înseamnă acasă. Marea Unire nu a fost doar o necesitate istorică, ci una genetică a noastră, a românilor”, a afirmat primarul Tudor Pendiuc. „Acum 91 de ani, la 1 decembrie 1918, în sfânta zi de duminică, în Marea Catedrală de la Alba-Iulia, devenită Catedrala Unirii, cei 1.228 de delegaţi, aclamaţi de peste 100.000 de oameni veniţi din toate satele transilvănene, hotărau unirea pe vecie a Transilvaniei şi Banatului cu România. Măreţia acestui act istoric stă în faptul că desăvârşirea unităţii naţionale nu a fost opera singulară a unui om, ci împlinirea istorică a unei întregi naţiuni, care îşi deschidea astfel orizonturile spre modernitate şi progres. Se cuvine să readucem în memorie jertfele eroilor din războaiele de independenţă, de întregire a neamului şi de apărare a fiinţei naţionale, în memoria eroilor ucişi în lupta de rezistenţă anticomunistă din munţi, a eroilor martirizaţi în temniţele comuniste. Prinosul nostru de recunoştinţă şi veneraţie se îndreaptă, totodată, către eroii-martiri ai revoluţiei din Decembrie 1989, care s-au sacrificat pentru binele nostru, pentru reinstaurarea valorilor democratice şi europene”, a declarat şi preşedintele C.J. Argeş, Constantin Nicolescu.
Târgul de iarnă, cu vin şi pastramă
Punctul central al manifestărilor s-a mutat apoi la scena din piaţă, acolo unde au urcat Fanfara Teatrului „Al. Davila”, Orchestra „Doina Argeşului” şi Ansamblul folcloric „Dorul” ale Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Argeş, elevii Şcolii Populare de Arte şi ai Liceului de Artă „Dinu Lipatti” şi Ansamblul folcloric „Zavaidoc” al Centrului Cultural Piteşti. În afară de muzică, piteştenii au vizitat şi standurile Târgului de iarnă. De la obiecte de artizanat, la vin, pastramă, caşcaval, haine, de toate au putut fi găsite. Au venit expozanţi chiar şi din Ploieşti sau Sibiu, cu porturi tradiţionale şi pastramă, dar şi reprezentanţi ai Muzeului Goleşti, cu produse meşteşugăreşti.
Când lumina a cucerit întunericul
După-amiază, lumea s-a strâns în Piaţa Primăriei, acolo unde Andreea Bălan & Petrişor au susţinut un recital. Când întunericul s-a lăsat mai bine asupra oraşului, zona pietonală dintre Piaţa Vasile Milea şi Piaţa Primăriei a fost luminată de retragerea cu torţe a Armatei. Întunericul a fost apoi spart de tot, printr-o simplă apăsare de buton, atunci când iluminatul public şi bradul de Crăciun au prins lumină. Brusc, nu a mai contat nici frigul, când pe scenă au urcat băieţii de la Holograf, al căror recital extraordinar a fost încheiat cu un alt spectacol, maiestuos, al focurilor de artificii. A fost modalitatea prin care Consiliul Judeţean Argeş şi Primăria Piteşti au urat argeşenilor „La mulţi ani de 1 Decembrie!”
BRANSAMENTE LA UTILITATI - NUMAI CU CONFIRMAREA A.D.P.
De peste un an, Piteştiul este plin de şantiere care par să nu se mai închidă. În foarte multe zone se execută lucrări de utilitate publică, în special alimentări cu apă şi canalizare, reabilitări reţele de utilităţi, asfaltări etc., majoritatea cu finanţări externe. Chiar dacă se creează un anume disconfort urban, credem că este lăudabil efortul de a atrage fonduri europene şi că se profită de vremea favorabilă pentru realizarea obiectivelor de investiţii. Totuşi, administraţia locală este nemulţumită că se fac şi lucrări de mântuială sau se execută racorduri la utilităţi după ce s-a turnat covorul asfaltic, iar echipele A.D.P. sunt nevoite să repare stricăciunile.
Măsuri de disciplinare
Pentru a elimina astfel de situaţii şi de disciplinare a executanţilor şi beneficiarilor, conducerea S.C. Apă Canal 2000 S.A. a propus Consiliului Local să ia măsuri noi privind atât punerea în funcţiune a branşamentelor de apă şi a racordurilor la reţeaua de canalizare, cât şi a încheierii contractelor de furnizare/prestare a serviciilor de alimentare cu apă şi de canalizare. Analizând propunerile, consilierii locali piteşteni au decis:
n punerea în funcţiune a branşamentelor şi racordurilor, precum şi încheierea contractelor amintite se fac numai după prezentarea, de către beneficiari/utilizatori, a confirmărilor scrise eliberate de A.D.P. prin care se atestă că a fost refăcut covorul asfaltic în zonele afectate şi că este corespunzător cantitativ şi calitativ
n costurile lucrărilor de refacere vor fi suportate, integral, de către beneficiari/utilizatori, cu excepţia celor care au avut branşamente şi/sau racorduri realizate în condiţiile legii şi care au fost afectate de lucrările din Programul ISPA n în cazurile în care, din motive legate de asigurarea fluenţei şi siguranţei circulaţiei în zonele respective, costurile lucrărilor de refacere vor fi finanţate din surse ale operatorului, contravaloarea va fi recuperată de la beneficiari/utilizatori în baza situaţiilor de lucru, anterior perfectării contractelor de furnizare a serviciilor de alimentare cu apă şi de canalizare.
Prin noile măsuri sperăm ca măcar de acum încolo străzile Piteştiului să nu mai fie sparte după cum au chef unii sau alţii care se trezesc că vor şi ei să se racordeze la apă şi canalizare după ce strada a fost asfaltată, iar reparaţiile sunt suportate din banii publici. Cine vrea utilităţi după turnarea covorului asfaltic, atunci să scoată parale din propriul buzunar, fără să mai atenteze la bugetul local
INTERES ARGESEAN
ARHIEPISCOPIA A PRIMIT TEREN ÎN MARINA, NOAPTEŞ ŞI BUŞAGA
La ultima întâlnire a legislativului municipal, de luni după amiază, consilierii locali au aprobat retrocedarea unor „păşuni colinare” către Episcopia Argeşului şi Muscelului. Decizia a venit după ce în urmă cu câteva luni preoţii au solicitat, prin intermediul unui avocat, mai bunuri imobile ce au aparţinut pe vremuri Episcopiei. Conştienţi că nu vor putea să primească toate terenurile înapoi, preoţii au luat în calcul şi posibilitatea compensării acestora cu alte terenuri. Aleşii locali au analizat memoriul înaintat de reprezentanţii Episcopiei şi au aprobat, în cadrul şedinţei de consiliu, „trecerea de la domeniul public al municipiului Curtea de Argeş în domeniul privat a unor terenuri din păşunile colinare, în scopul compensării în natură a Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului pentru o parte din terenurile agricole pe care le-au deţinut pe raza localităţii”.
„Să retrocedăm terenurile şi persoanelor fizice, nu doar Arhiepiscopiei!”
Majoritatea aleşilor locali au fost de acord cu acest proiect de hotărâre, însă consilierul Ioan Ghiţă a avut şi o propunere. „Să amânăm retrocedarea pământu¬rilor către Episcopie, până în momentul în care vom putea să retrocedăm şi persoanelor fizice. Aşa ar fi corect faţă de cetăţenii din municipiu”, a spus consilierul. Propunerea nu a fost însă aprobată şi de restul colegilor de legislativ. În schimb, primarul Nicolae Diaconu a promis că până în vara anului viitor şi restul cetăţenilor din municipiu vor fi puşi în posesie.
Fără prea multe discuţii, proiectul de hotărâre a trecut, iar Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului a primit 5 de hectare de păşune în Cartierul Marina, 16,20 de hectare în zona Noapteş şi tot 5 hectare pe Buşaga. „Vă mulţumesc pentru această decizie şi promit că vom avea o colaborare strânsă cu primăria. Vă vom ajuta, ori de câte ori veţi avea nevoie”, a declarat la finalul şedinţei arhidiconul Caliopie Ichim, reprezentantul Arhiepiscopiei.
ZIUA NATIONALA, LA CURTEA DE ARGES
Ieri, şi argeşenii au sărbătorit Ziua Naţională a României. La 1 decembrie 1918, Adunarea Naţională de la Alba Iulia, constituită din 1228 de delegaţi şi sprijinită de peste 100.000 de persoane adunate la eveniment, din toate colţurile Ardealului şi Banatului, a adoptat o Rezoluţiune care a consfinţit unirea tuturor românilor din Transilvania şi întreg Banatul. Cu această ocazie reprezentanţii Batalionului 33 Vânători de Munte „Posada” au organizat la Monumentul Eroilor din Curtea de Argeş o ceremonie de comemorare a eroilor neamului căzuţi la datorie de-a lungul timpului.
Flori şi defilări
La ceremonie au participat Nicolae Diaconu, primarul municipiului Curtea de Argeş, viceprimarul Costinel Vasilescu membrii Asociaţiei Veteranilor de Război, reprezentanţii organizaţiilor locale de partid, reprezentanţii Poliţiei municipiului Curtea de Argeş, ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, dar şi elevi şi cadre didactice de la unităţile de învăţământ din Curtea de Argeş. „Pentru noi este o zi foarte importantă, ca şi Ziua Imnului sau Ziua Drapelului. Este important să aducem un omagiu eroilor căzuţi la datorie”, a spus Constantin Cârjan, purtătorul de cuvânt al unităţii militare din Curtea de Argeş. Evenimentul s-a încheiat cu depunerea coroanelor de flori şi cu o defilare a batalionului pe strada din apropiere. De la Monumentul Eroilor, oficialităţile locale s-au deplasat la Monumentul Veteranilor de Război din faţa Casei de Cultură „George Topârceanu” unde au depus alte coroane de flori, dar şi la mormântul regilor din incinta Mănăstirii Curtea de Argeş. Ultima locaţie la care au mers oficialităţile locale a fost monumentul eroilor din incinta Şcolii Generale „Carol I”. Însă, din păcate, aici nu au putut depune coroane, pentru că unitatea şcolară era închisă. „Nu au fost anunţaţi şi de aceea nu este nimeni aici. O să ducem coroanele la monumentul de la Casa de Cultură”, a spus Nicolae Diaconu.
Şi argeşenii din Italia au sărbătorit Ziua Naţională a României
Nici argeşenii stabiliţi în Italia nu au uitat că ieri a fost Ziua Naţională a României şi chiar dacă se află la mii de kilometri de ţară, au marcat şi ei acest eveniment. La iniţiativa Asociaţiei Românilor din Italia în colaborare cu primăria Romei, la Teatrul “Tenda e Strisce”, a avut loc un spectacol de excepţie. Organizatorii au pregătit un concert folcloric, la care au participat artişti consacraţi precum Ştefania Rareş, Paula Mitrache, Ionuţ Dolănescu şi orchestra Ciocârlia. Nu au lipsit nici expoziţiile cu produsele artizanale româneşti. Invitaţie pentru participare la acest eveniment, au primit toţi românii care au votat la primul tur de scutin.
inapoi la lista de articole