Revista presei argesene 19 ianuarie
19 ian 2009 | publicat in Anonim
LUNI, 19 IANUARIE 2009
ARGESUL
Se caută soluţii pentru schimbarea prefecţilor
În timp ce Marcel Proca aşteaptă numirea sa ca prefect, la nivel central guvernul caută soluţii pentru modalităţile prin care prefecţii actuali pot fi înlocuiţi fără prea mare scandal, având în vedere calitatea lor de înalţi funcţionari publici. Liderii P.S.D. Argeş spun că „schimbarea prefectului se va face în conformitate cu dispoziţiile legii.
Vom găsi soluţii". Desigur, cea mai la îndemână ar fi menţinerea acestora în corpul de rezervă sau activarea lor ca inspectori guvernamentali. Referindu-ne la consilierul judeţean Marcel Proca, deocamdată nu se ştie cine îi va lua locul. Pe listă ar fi Georgiu Gingăraş, dar acesta are promis un loc la conducerea Apelor Române, însă mai sunt şi alţii care aşteaptă câte ceva prin judeţ. Ca atare, probabil că înlocuitorul va fi aflat abia după ce apele se vor limpezi în privinţa ocupării funcţiilor de conducere de la instituţiile deconcentrate.
Guvernul se scotoceşte prin buzunarele rupte
Vineri, Guvernul a făcut o primă analiză a proiectului de buget pe anul în curs. Priorităţile Executivului sunt bugetul de stat, infrastructura, agricultura, fondurile europene, eliminarea monitorizării pe Justiţie, reglementările acestora urmând să fie înaintate într-un „pachet" către Parlament, la începerea sesiunii.
Emil Boc a anunţat că forma finală a priorităţilor guvernamentale va fi stabilită în Executiv, după ce P.D.-L. şi P.S.D. vor analiza acest subiect. El a spus că aceste priorităţi vor fi grupate într-un „pachet", care va fi înaintat către cele două Camere la începutul lunii februarie, înainte de începerea sesiunii parlamentare. În viziunea premierului, „prioritatea zero" este adoptarea legii bugetului de stat. El a punctat faptul că în 2008 s-au înregistrat o creştere economică de 7-8 la sută, dar şi un deficit bugetar de 5,2 la sută. Actualii guvernanţi susţin că Guvernul Tăriceanu a cheltuit cu 6,7 miliarde de euro mai mult decât a încasat. Bani nu au fost direcţionaţi către infrastructură şi dezvoltare, ci, în cea mai mare parte, către cheltuieli de personal. Mai mult, Guvernul are de achitat datorii de 1,1 miliarde de euro. Cele 6,7 miliarde de euro cheltuite mai mult decât ceea ce a încasat nu s-au dus în sectoarele direct eficiente, productive, care să lase în urmă autostrăzi, centuri ocolitoare sau alte investiţii publice, ci s-au dus, cu preponderenţă, spre cheltuieli de personal şi de bunuri şi servicii. Nici cu banii europeni nu ne putem lăuda. „Guvernul trecut şi-a propus să atragă fonduri europene în valoare de 2,87 de miliarde de euro, dar a reuşit să acceseze doar în valoare de 0,764 miliarde de euro", a precizat premierul. Menţinerea şi crearea de noi locuri de muncă şi de sprijinire a mediului de afaceri şi a I.M.M.-urilor, pentru a putea asigura funcţionarea economiei, reprezintă principalul obiectiv al Executivului.
În ceea ce priveşte proiecţia bugetară pe anul 2009, ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, a afirmat că aceasta se axează pe o rată a creşterii economice de 2,5%, un Produs Intern Brut estimat la 579 de miliarde de lei şi un curs mediu de schimb de 4 lei/euro, iar deficitul bugetar estimat se situează la aproximativ 2% din P.I.B.
CURIERUL ZILEI
Prefectii retrogradati ca inspectori guvenamentali
Guvernul va face, în aceastã sãptãmînã, schimbãrile aşteptate în prefecturi. Deşi funcţia de prefect este apoliticã, alianţa PSD - PD-L şi-a împãrţit portofoliile din teritoriu pe principiul „cine are conducerea Consiliului Judeţean primeşte şi Instituţia Prefectului". Social-democraţii au trimis deja la Palatul Victoria propunerile pentru posturile de prefecţi şi subprefecţi care le revin, iar premierul ar putea decide înlocuirea tuturor reprezentanţilor Guvernului în teritoriu, chiar dacã, în acest moment, prefecţii sînt înalţi funcţionari publici, independenţi politic, mãsurã care a fost luatã de Guvernul Tãriceanu. Deşi democrat-liberalii au susţinut depolitizarea funcţiei, alianţa cu social-democraţii îi face sã treacã peste principiul susţinut atunci. Aşa cã funcţiile de conducere în judeţe au fost împãrţite frãţeşte. Coaliţia va invoca, la schimbarea gãrzii, mobilitatea în funcţie, ceea ce permite înlãturarea legalã din funcţie a prefecţilor. Totuşi, nou-veniţii vor trebui sã dea un examen pentru a fi cooptaţi în corpul înalţilor funcţionari publici, situaţie în care se aflã şi Marcel Proca, propus de PSD Argeş pentru funcţia de prefect al judeţului. Vechea gardã de prefecţi urmeazã sã fie retrogradatã pe posturile de inspector guvernamental. În ceea cel îl priveşte pe Iani Popa, încã prefectul în funcţie al Argeşului, se pare cã i-ar surîde un astfel de post, pe care îl considerã unul important, în condiţiile în care, a declarat de mai multe ori, este interesat sã rãmînã înalt funcţionar public.
Rusia şi Ucraina semneazã astãzi contractul pentru tranzitarea gazului
Companiile rusã şi ucraineanã Gazprom şi Naftogaz vor semna azi contractul pentru livrarea de gaz rusesc Ucrainei şi tranzitarea acestuia spre Europa, a anunţat duminicã serviciul de presã al premierului Ucrainei. Rusia şi Ucraina au încheiat ieri un acord care ar trebui sã permitã reluarea „în scurt timp" a livrãrilor integrale de gaz rusesc spre Europa, a anunţat şi premierul rus Vladimir Putin. Ucraina va cumpãra gazul rusesc „la un preţ bazat pe formula europeanã", dar cu o reducere de 20% pentru anul 2009, cu condiţia ca taxele de tranzit sã rãmînã la nivelul anului 2008. Imediat dupã semnarea contractelor, furnizarea de gaz va fi reluatã cãtre toate destinaţiile, inclusiv România.
ARGESEXPRES
Administraţia municipală pare să-şi fi intrat în ritm
Impresia este întărită de faptul că prima şedinţă convocată "de îndată" de către primarul Nicolae Diaconu a avut ca temă un proiect de promovare a turismului în Curtea de Argeş. Consilierii locali au dezbătut pe alocuri chiar aprins articole din proiectul de hotărâre pentru depunerea unei cereri de finanţare în valoare de 975.312,10 lei noi. Banii se pot obţine din fonduri structurale, cu o cofinanţare de la bugetul local în valoare de 3%, adică 24.587,50 lei.
Ce se urmăreşte?
În expunerea de motive, primarul Nicolae Diaconu a subliniat faptul că oraşul nostru dispune de un potenţial turistic istoric remarcabil, însă, din păcate, insuficient valorificat. Argument forte: anul trecut, Curtea de Argeş a fost tranzitat de peste 2 milioane turişti, dintre care au fost cazaţi în municipiu cam 10%, adică numai vreo 200.000. Cauza: lipsa de informare a acestora privitoare la obiectivele cultural-istorice existente pe teritoriul său. Drept urmare, s-a decis acoperirea lipsei informaţiei prin respectivul proiect. Documentaţia necesară pentru depunerea cererii de finanţare s-a realizat cu forţe proprii, beneficiind de consultanţa gratuită a firmei de consultanţă specializate care a realizat şi Strategia de dezvoltare a municipiului până în 2013. Ca obiective turistice locale vor fi promovate Biserica Sf. Nicolae Domnesc şi fosta curte voievodală, Muzeul Municipal, Sân Nicoară, Casa Norocea, Mănăstirea Argeşului şi Parcul Fântâna lui Manole. Toate acestea urmează să fie incluse într-un circuit turistic ce va cuprinde şi obiective de pe Valea Argeşului, până la Bâlea. Pentru atingerea obiectivului, s-a propus realizarea a 4 panouri cu afisaj electronic plasate în zone de impact şi pe direcţiile de intrare în oraş, cărora li se vor adăuga alte panouri normale, hărţi, pliante informative şi materiale specifice difuzate pe internet şi prin mijloacele mass-media.
Spinoasa problemă a cheltuielilor locale
Aşa cum se întâmplă de obicei, în rândul consilierilor locali s-au delimitat cele două tabere tradiţionale (pro şi contra). Pesediştii au susţinut fără rezerve proiectul propus de către liderul lor, primarul Nicolae Diaconu. Viceprimarul liberal Costinel Vasilescu s-a situat pe aceeaşi poziţie, dând lămuririle necesare atunci când a fost cazul, ca şi democrat-liberalul Costel Stan, care a cerut executivului să aplice regulamentele şi hotărârile adoptate de către legislativ pentru introducerea ordinii în oraş, şi nu numai în ceea ce priveşte traficul rutier. Colegul său, Gheorghe Alecsei a vrut să ştie dacă în afara cotei de 3% vor apărea şi alte cheltuieli - aşa cum s-a mai întâmplat şi altă dată - care vor trebui să fie acoperite de la bugetul local, iar primarul a declarat apăsat că acestea vor fi singurele.
Peremiştii Ion Şerban şi Gheorghe Bugeac au declarat că s-ar fi aşteptat să li se prezinte un proiect de infrastructură stradală, cu asfaltări de străzi, reparaţii de poduri, podeţe, cu parcări şi alte măsuri vizând creşterea gradului de civilizaţie european în urbea noastră. Aceştia au fost contraţi dur de către liberalul Cristian Mitrofan, care a cerut să lase "diversele" la timpul lor. Discuţia n-a degenerat însă, lucrurile s-au lămurit şi proiectul de hotărâre a fost votat în unanimitate.
Continuitate în infrastructură
Primarul Nicolae Diaconu a anunţat în cadrul ultimei conferinţe de presă că s-a întocmit studiul de fezabilitate pentru continuarea lucrărilor la canalizarea din cartierul Marina-Poştei şi la finalizarea acestora prin asfaltare. Actualmente se lucrează la întocmirea cererii de finanţare şi a documentaţiilor necesare pentru depunerea proiectului. Asupra acestora vom reveni cu amănunte. Iată că după ce administraţia a fost criticată pentru lentoarea cu care s-a mişcat în primele 6 luni ale mandatului, dă semne că a luat totul în considerare şi vrea să refacă terenul pierdut...
Pesediştii locali n-au cerut funcţii la judeţ
Anunţul a fost făcut de către preşedintele organizaţiei municipale, primarul Nicolae Diaconu. "Deocamdată nu s-a discutat nimic pe această temă. Colegii noştri nu şi-au exprimat dorinţa de a ocupa funcţii de conducere în instituţiile deconcentrate judeţene. Asta nu înseamnă că nu suntem toţi - într-un fel sau altul - în competiţie. Zilele acestea se va desfăşura o şedinţă a Biroului Executiv Local, în cadrul căreia vom aborda mai multe teme de interes. După aceea - probabil - voi fi în măsură să vă spun mai multe".
VIPEROIU
Nicolae Diaconu şi viceprimarul Costinel Vasilescu au constatat zilele trecute că Valea Topologului este cel mai bine reprezentată prin aleşii locali de la Curtea de Argeş. Amândoi sunt originari din zonă, ca şi consilierii locali Costel Stan, Ion Şerban, Gheorghe Boncea şi Gabriel Nastea. Chiar şi Sorin Sorescu are nişte bunici din zonă. "Numai Alecsei n-are legătură cu Valea Topologului!", constatau cei doi, zâmbind în colţul gurii.
În prima şedinţă a Consiliului Local, Cristian Mitrofan l-a lăudat pe primarul Nicolae Diaconu pentru proiectul de promovare turistică a municipiului, prin care se vizează fonduri structurale în valoare de peste 9,7 miliarde lei vechi. Peremiştii Şerban şi Bugeac n-au pierdut ocazia de a-l înţepa cu gheare vultureşti: "Stai liniştit, că nu te dă afară de la Casa de Cultură!" Când i-a venit rândul directorului de la SPGC, Ioan Ghiţă, tot cei doi i-au recomandat să-şi înceapă alocuţiunea cu felicitări adresate primarului...
Democrat-liberalul Costel Stan l-a criticat pe un ministru liberal al Turismului, care a descoperit din helicopter cât de frumoasă este Valea Argeşului. Pesedistul Constantin Călinescu n-a pierdut prilejul de a-i replica, amintind că noul ministru de resort cunoaşte zona din campania electorală pentru europarlamentare, din noiembrie 2007 şi i-a sugerat să invite colega de partid la Curtea de Argeş. "Eu nu pot promite că o voi aduce pe d-na Elena Udrea...", a sărit ca ars Gheorghe Alecsei. "Faceţi un efort, că un mop găsim noi pe-aici!", s-a angajat veninos Bugeac.
Peremiştii rămaşi orfani de Richiţeanu vor face alegeri în 24 ianuarie. Se spune că data ar fi fost aleasă cu schepsis, căci atunci se serbează Unirea Principatelor Române. Oameni care ştiu multe, dar nu vor să pice ca musca-n lapte, zic că liderul interimar Ion Şerban ar fi în Plop(iş), câtă vreme s-ar putea să fie concurat de Gică Bugeac şi Titi Olteanu. Pe de altă parte, studentul de la Drept are posibilitatea să-şi pledeze cauza ca un Take Ionescu redivivus, chiar dacă ilustrul om politic interbelic n-a avut carnet cu vulturul peremist. Pe câţi îi va convinge în acea zi care ar putea fi a dezbinării, e greu de spus acum...
Liderii partidelor de dreapta (foto stânga) din legislativul municipal, Costinel Vasilescu şi Gheorghe Alecsei par să se iubească în ultimul timp ca sarea în ochi. Unii au remarcat că viceprimarul şi viceprefectul, sau dacă preferaţi subprimarul şi subprefectul (pentru că se zice că numele lui Alecsei ar fi luat în calcul pentru respectiva funcţie) s-ar afla în neutralitate armată. Vorba ceea: "Să fiţi dumneavoastră sănătoşi câţi s-au pupat şi pe urmă s-au... rezolvat...".
În şedinţa Consiliului Local Valea Iaşului, Emil Gorunescu (PIN) a lăsat să-i curgă apă de trandafir din gură când l-a felicitat pe colegul peremist Ion Dumitrescu pentru verticalitatea de care a dat dovadă anul trecut. "Asta mie îmi sună ca un necrolog politic", a remarcat spinos primarul Nicolae Barbu.
Propunerea de schimbare a datei la care se va sărbători Ziua Comunei Valea Iaşului din septembrie în mai a fost contestată pe argumente de campanie electorală la fiecare 4 ani. Dar, cum puţini erau interesaţi dacă Sf. Împăraţi Constantin şi Elena au fost sau nu membri ai unui partid de pe actuala scenă politică, s-a votat cu credinţă în Dumnezeu un praznic pentru toată comuna la 21 mai.
TOP
Clientela politică are emoţii
De aproape o săptămână, la sediul PSD Argeş este mare vânzoleală. Conducerea fi-lialei a programat în această perioadă şedinţe peste şedinţe în care se fac analize privind funcţiile de condu-cere din instituţiile deconcentrate din judeţ şi, mai ales, persoanele cele mai nimerite să le conducă. În ciuda acestor şedinţe, în PSD Argeş persistă o stare de tensiuni accentuată dată de faptul că nu se ştie ce funcţii vor reveni partidului, în contextul în care se va trece la negocieri cu PD-L iar sistemul de împărţire a funcţiilor poate să ducă la orice rezultat: PSD va alege primul, apoi PD-L va alege două instituţii, apoi PSD va alege două funcţii şi tot aşa, până la epuizarea instituţiilor deconcentrate din judeţ.
Emoţii
La sediul PSD Argeş se pre-zintă rând pe rând persoanele care şi-au exprimat dorinţa de a ocupa diverse funcţii de condu-cere şi au loc „audieri". În unele cazuri vin la „audieri" chiar echipe care se doresc a fi impuse la unele instituţii. Miza împărţirii funcţiilor este aceea de a mulţumi şi clientela politică, dar sunt şanse să iasă scântei şi la PSD, şi la PD-L. „Este foarte complicat, nu ştim ce funcţii ne revin, e ca la ruletă. Eu unul nu m-aş băga să ocup o funcţie dacă nu ştiu măcar ABC-ul acelei meserii. Va fi foarte greu de mulţumit oamenii noştri.", ne-a declarat secretarul general al PD-L Argeş Gheorghe Davidescu. „Ştim care ne e prima opţiune: Finanţele. După aceea, nu ştim ce va fi. De aceea este prematur să mă apuc eu să spun acum că îl avem pe X sau îl avem pe Y pregătit pentru o funcţie sau alta, când noi nu ştim ce instituţii ne revin.", ne-a declarat, la rândul său, preşedintele PSD Argeş Constantin Nicolescu. Negocierile pentru împărţirea funcţiilor din judeţul Argeş între partenerii coaliţiei de guvernare ar trebui să înceapă, conform anunţurilor celor două tabere, în această săptămână.
Un deputat acuză conducerea Direcţiei Agricole Argeş de incompetenţă
Constantin Tămagă, senator de Argeş al PSD, „s-a aprins" ieri în cadrul confe-rinţei de presă când a adus în discuţie tema conducerii Direcţiei Agricole Argeş. Tămagă a declarat nici mai mult, nici mai puţin, decât că „actuala conducere a Direcţiei Agricole Argeş este cea mai dezastruoasă de după 1980!". Perioada celor 4 ani de guvernare liberală a făcut ca situaţia de la nivelul Direcţiei Agricole Argeş să fie cea mai proastă de după 1980! Conducerea acestei instituţii a fost cea mai dezastruoasă în perioada menţionată! Vă dau doar două exemple: suntem singurul judeţ din ţară unde nu s-au acordat încă subvenţiile de 200 de lei pe hectar pentru agricultori şi tot singurul judeţ din ţară unde ţăranii au fost daţi în judecată de către Direcţia Agricolă pentru recuperarea sumelor acordate de stat pentru cupoanele din 2005.", a spus Tămagă.
„Bilanţul o să demonstreze valoarea managementului meu"
Am luat legătura şi cu Corneliu Vasilescu (PNL), directorul Direcţiei Agricole Argeş, pentru a răspunde acuzaţiilor lui Constantin Tămagă. „Ceea ce spune domnul Tămagă nu este adevărat. Subvenţiile de 200 de lei pe hectar s-au dat, iar acţiunea în instanţă cu cupoanele a fost cerută de Minister. 2008 a fost cel mai bun an din punct de vedere al producţiei agricole din ultimul deceniu, dar nu e nici meritul meu, nici al lui Tămagă, ci al lui Dumnezeu şi al producătorilor agricoli. În curând o să îmi prezint şi bilanţul de activitate şi acela va demonstra valoarea managementului meu.", ne-a declarat Vasilescu.
Interviu cu omul care îl înlocuieşte pe Ion Popa la conducerea Prefecturii Argeş
La 57 de ani, Marcel Proca se poate considera un om împlinit. Are o familie reuşită, o situaţie materială stabilă, o carieră de succes şi o ascensiune politică demnă de luat în seamă. A ajuns prefect după ce şi-a făcut „ucenicia" în Consiliul Judeţean unde a ocupat una din cele mai importante funcţii, cea de preşedinte al Comisiei de Buget-Finanţe.
Spune că a acceptat funcţia de prefect al judeţului Argeş doar după ce s-a consultat cu familia...
» Vă aşteptaţi ca în vara lui 2008, când aţi fost ales consilier judeţean, să ajungeţi prefect în numai jumătate de an?
- Sincer, nu mă aşteptam la aşa ceva, nici nu mă gândeam măcar! Totul ţine însă de context. Acum este un context special în care orice este posibil. Dat fiind contextul unei guvernări PSD-PD-L s-a ajuns la nominalizarea mea în funcţie. Funcţiile sunt efemere, ştiu asta, important este să îţi faci însă treaba cât mai bine acolo unde eşti pus.
» S-ar putea ca funcţia de prefect să nu o ocupaţi decât pentru un an, depinde cum funcţionează coaliţia de guvernare... Nu vă pare rău că plecaţi din Consiliul Judeţean?
- Sunt un om realist. Îmi dau perfect seama că această funcţie poate să nu fie nici măcar pentru un an, poate fi pentru mai puţin timp! După cum se ştie, în coa-liţiile de guvernare au apărut mereu pro-bleme în România, aşa că nu m-ar mira să apară şi acum. Am căpătat însă suficientă experienţă încât să ştiu la ce mă înham. Sunt preşedinte al comisiei de buget - finanţe din Consiliul Judeţean, dar cred că funcţia de prefect implică o muncă la nivel superior. Haideţi să spunem că, deşi perioada în care voi ocupa această funcţie este incertă, privesc funcţia de prefect ca pe o provocare.
» ştiţi bine însă că rolul prefectului pare să fie mai mult decorativ... Cum vă împăcaţi cu această idee?
- Nu mă împac cu o asemenea idee. Dacă aş fi crezut că este o funcţie decorativă, fără atribuţii, nu aş fi acceptat să mă implic. Aşa că voi un prefect care, în limita competenţelor mele legale, mă voi implica în multe domenii de activitate.
» Veţi fi un prefect-jucător, având în vedere că avem şi un preşedinte de ţară jucător?
- Cam aşa ceva, deşi n-aş folosi chiar sintagma de prefect-jucător. Aş spune, mai degrabă, un prefect care va fi activ şi care va face tot ce depinde de el pentru progresul societăţii.
» Aţi acceptat funcţia de prefect într-o perioadă tulbure, într-un an ce se spune că, din cauza crizei economice, va fi dominat de convulsii sociale. Sunteţi pregătit să le faceţi faţă sindicaliştilor ce vor striga la geamul Prefecturii?
- ştiu foarte bine care este situaţia. ştiu care sunt greutăţile prognozate ale acestui an, ştiu că vor fi probleme sociale. Dar o justă colaborare dintre sindicate, patronate şi Guvern - şi reprezentanţii săi din teritoriu - poate să ne ajute să depăşim această perioadă de criză. Eu sunt pregătit. Îmi pare rău însă că trăim vremuri în care, pentru prima oară, judeţul nostru va fi grav afectat, greu încercat de o criză economică...
» Probabil că imediat ce aţi acceptat funcţia de prefect v-aţi fixat şi nişte obiective pe care să le realizaţi din această postură. Care ar fi obiectivele prio-ritare ale prefectului Marcel Proca?
- Desigur, m-am gândit la aceste lucruri. Primul meu obiectiv va fi cel de reprezentare a Guvernului în teritoriu aşa cum scrie la lege. Al doilea obiectiv important este cel de a face instituţiile deconcentrate să îşi îmbunătăţească relaţia cu cetăţenii. Din păcate, cetăţenii au probleme când merg la ghişeele instituţiilor publice, parcă s-ar duce la tăiat, atitudinea unor funcţionari îi timorează. Ori, funcţionarii ar trebui să îi întâmpine pe cetăţeni zâmbind. Voi face personal controale pentru a vedea dacă relaţia cetăţean-funcţionar s-a îmbunătăţit sau nu. Nu în ultimul rând, sunt interesat de sporirea gradului de siguranţă al cetăţenilor.
» La ce anume vă referiţi? Delicvenţa devine din ce în ce mai profesionistă. Trebuie, aşadar, să găsim metode de a o contracara eficient. Mă voi implica direct, de exemplu, în ceea ce priveşte siguranţa în şcoli. Mă voi implica pentru combatarea consumului de droguri în şcoli, să fiu sigur că în nicio şcoală nu se distribuie droguri! Vreau ca tinerii să se dedice învăţăturii, nu altor activităţi!
» Cum puteţi, ca prefect, să ajutaţi la reabilitarea drumurilor naţionale din judeţ? Întreb asta pentru că mulţi promit ce nu pot face...
- Chiar dacă nu am atribuţii directe în această chestiune, pot ajuta. Împreună cu parlamentarii de Argeş pot face lobby la instituţiile centrale pentru a primi fondurile de care avem nevoie. Să nu uităm nici faptul că şi Consiliul Judeţean poate interveni pe această linie.
» Dacă se va pune problema să deveniţi înalt funcţionar public şi să demisionaţi din partid, ce veţi face?
- Ar fi greu de luat o asemenea decizie. Eu aş vrea ca pe perioada mandatului de prefect să fiu suspendat din partid, nu să îmi dau demisia din partid! ştiu că se lucrează deja la o modificare a legii care să ne permită, nouă, prefecţilor, să continuăm şi activitatea politică. Demisia din partid ar fi fost o piedică în calea acceptării funcţiei de prefect, dar acum am intrat în joc. Mi-ar fi greu, dar până la urmă ar trebui să renunţ la calitatea de membru al partidului.
» Aţi consultat şi familia când aţi luat decizia de a accepta funcţia de prefect? ştiţi că o astfel de funcţie ţine oamenii departe de familie în multe situaţii...
- După ce am primit propunerea de a ocupa funcţia de prefect am avut cea mai importantă întâlnire. Am avut o întâlnire cu soţia şi cu cele două fete ale mele pe care le-am întrebat dacă sunt de acord ca eu să accept funcţia sau nu. M-au asigurat că am tot sprijinul lor. ştiu că nu le va fi uşor, nici mie nu îmi va fi uşor, dar mă bazez pe înţelegerea lor şi sper să fac treabă în funcţia de prefect.
inapoi la lista de articole