Revista presei

vezi toate articolele

Revista presei argesene 17 februarie

17 feb 2009 | publicat in Anonim

MARTI, 17 FEBRUARIE 2009
TOP
Nicolescu le-a cerut oamenilor săi să se potolească până revine de la Cluj
Conferinţa de presă de vinerea trecută a PSD Argeş a fost marcată de anunţul primarului din Albota, Ion Dumitru, cum că este posibil să ceară excluderea din partid a lui Cătălin Rădulescu, cel ce a înfiinţat FSN-ul în judeţul nostru. Anunţul lui Ion Dumitru a fost făcut pe fondul absenţei liderului PSD Argeş din judeţ, Constantin Nicolescu fiind la acea dată la Sinaia la Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România. Nicolescu a fost însă imediat informat de incidentul care a tulburat apele la PSD Argeş, aşa că şeful filialei a cerut „combatanţilor“ să înceteze cu scandalul în presă şi să aştepte întoarcerea sa pentru a se lămuri situaţia. „Nu am fost la Piteşti când domnul Dumitru a declarat ce a declarat, acum (n.r. ieri) sunt la Cluj. Nu fac comentarii până nu văd despre ce este vorba.“, ne-a declarat Constantin Nicolescu, cel care este recunoscut că îşi ţine oamenii în frâu şi nu permite apariţia de scandaluri în partid.
 

Daniel Lupu s-a înscris în PD-L
Daniel Lupu, directorul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Argeş, a anunţat ieri că s-a înscris „de câteva zile“ în PD-L. Lupu a cochetat întotdeauna cu PD, partid care face acum parte din PD-L, şi care l-a susţinut tot timpul când s-a pus problema conducerii Direcţiei Sanitar Veterinare. Lupu a fost director şi înainte de 2000, şi după 2004, exact în periode în care PD a fost la putere într-un fel sau altul. În urma înţelegerilor dintre PD-L şi PSD, funcţia de director al Direcţiei Sanitar Veterinare a revenit tot PD-L-ului în Argeş. „Lucrez de 18 ani în Direcţia Sanitar Veterinară şi nu mă tem de o eventuală schimbare din funcţie, aş putea lucra la Direcţie pe orice post. Sunt pentru prima oară membru al unui partid politic şi m-am înscris în PD-L pentru că îmi trebuie o anumită susţinere politică. Dacă nu voi fi păstrat în funcţie, nicio problemă, meseria nu mi-o ia nimeni.“, a declarat Daniel Lupu.

 

Vasile Beacă, şef la PRM Topoloveni
În week-end s-au desfăşurat la Topoloveni alegerile pentru desemnarea preşedintelui organizaţiei locale a PRM. Cu această ocazie a fost ales preşedinte Vasile Beacă, cel care a fost şi preşedinte interimar al organizaţiei de anul trecut şi până la adunarea generală de sâmbătă. Beacă nu a avut contracandidaţi pentru funcţia de preşedinte al organizaţiei locale a PRM. El este de colonel de aviaţie în rezervă şi lucrează ca agent de asigurări pentru o firmă specializată din oraşul Topoloveni. În funcţia de vicepreşedinte organizatoric a fost ales Ion Comănoiu, cel care a fost preşedinte al organizaţiei dar a părăsit partidul pentru o vreme după ce a fost impus şef la Topoloveni fostul deputat Florentin Moraru.  

 

Bratu îşi atacă dur şeful de partid
Nemulţumit de felul în care este condus partidul, Gabriel Bratu iese iarăşi la atac: „A fost o mare greşeală că nu am candidat împotriva lui Boureanu!“
La puţin timp după ce a criticat în TOP felul în care Cristian Boureanu a negociat cu pesediştii împărţirea instituţiilor din judeţ, Gabriel Bratu iese iarăşi la atac. Bratu declară pentru ziarul nostru că este „dezamăgit şi dezgustat“ de modul în care Boureanu conduce PD-L Argeş. „Generalul“ a ajuns să regrete că nu a candidat în acelaşi colegiu cu Boureanu, împotriva acestuia, intenţie pe care a avut-o la un moment dat.
„Mai bine mă autosuspendam din PD-L şi candidam!“
„În PD-L Argeş se practică politica pumnului în gură. Este lipsă de dialog. Ar trebui ca oamenii să fie respectaţi în partid, dar nu sunt. Pe deasupra, este inadmisibil ca, într-o perioadă în care negociezi funcţiile de la serviciile deconcentrate, să nu treci pe la partid cu săptămânile! În ultima vreme, eu numai de două ori l-am văzut pe Boureanu la sediu. Sunt dezamăgit şi dezgustat.“, spune Gabriel Bratu. Supărarea „generalului“ este atât de mare încât a ajuns să regrete că a renunţat să mai candideze, la alegerile parlamentare din noiembrie anul trecut, în colegiul Piteşti - Sud, colegiul în care Cristian Boureanu a candidat şi a fost reales deputat: „Mi-am dat seama că a fost o mare greşeală! Trei săptămâni am fost rugat să nu candidez în colegiul respectiv. În cele din urmă, am renunţat la idee, pentru binele partidului, de dragul colegilor mei de partid şi pentru unele promisiuni care mi-au fost făcute. Ca de exemplu, mi s-a spus că, dacă vom ajunge la guvernare, învăţământul va fi prioritate zero şi că cei 13 candidaţi ai noştri pentru Parlament cu toţii vor face parte din Biroul Executiv. Au fost doar promisiuni, acum uitate! Mă puteam autosuspenda din PD-L şi candidam.“.
„Dacă eu candidam în acelaşi colegiu, Boureanu nu mai ieşea deputat!“
În opinia lui Bratu, dacă el ar fi concurat în colegiul Piteşti - Sud, Boureanu n-ar mai fi ieşit parlamentar: „Nu aş fi câştigat eu, ştiu asta, dar sigur n-ar fi câştigat Boureanu şi ar fi fost mai bine aşa pentru noi toţi, inclusiv pentru argeşenii de rând!“. Întrebat de TOP dacă, în aceste condiţii, mai rămâne în PD-L sau dacă intenţionează să demisioneze, Bratu spune că este prematur să dea un răspuns. Amintim că, anul trecut, pentru că nu a fost lăsat să candideze pentru deputăţie în colegiul Costeşti, care era aproape sigur câştigător pentru PD-L, Gabriel Bratu a demisionat din funcţia de secretar general adjunct al PD-L Argeş, fiind chiar pe punctul să candideze, ca independent, în acelaşi colegiu cu Boureanu. Bratu a renunţat, însă, la idee, acceptând să concureze în colegiul Ştefăneşti - Mioveni pentru Senat, dar fără succes. „Războiul“ cu Boureanu a reînceput după ce, la negocierile cu social-democraţii lui Constantin Nicolescu, PSD şi-a „adjudecat“ funcţia de inspector şcolar general al judeţului, funcţie pe care o ocupă Gabriel Bratu şi pe care acesta, în consecinţă, ar trebui să o părăsească pe criteriu politic.


Conservatorii ameninţă cu spargerea Alianţei PSD-PC
În replică, social-democraţii argeşeni spun că aceştia nu au adus nimic în coaliţie
Conservatorii încep să renunţe la „surse“ şi să-şi exprime făţiş nemulţumirea faţă de tratamentul la care partenerii din Alianţa PSD-PC îi supun. Concret, conservatorii sunt nemulţumiţi că ei nu sunt luaţi în calcul la împărţirea funcţiilor de la Centru şi din teritoriu, deşi au candidat împreună cu PSD în alegerile parlamentare din 2008. Acum a venit rândul „greilor“ partidului să critice modul de lucru al PSD şi, mai mult, să ameninţe cu ieşirea din coaliţie! Cristian Popescu, cel supranumit „Piedone“, a spus că dacă se continuă în acest fel PC va ieşi din alianţa cu PSD înainte de alegerile europarlamentare, în vreme ce preşedintele de onoare al PC, Dan Voiculescu, a atras atenţia PSD că PC a făcut ca scorul alianţei „să fie un pic mai mare decât cel al PD-L“ în alegerile de anul trecut. Social-democraţii din Argeş reacţionează dur la aceste afirmaţii.
„Afirmaţii hazardate“
Senatorul de Costeşti al PSD Argeş Constantin Tămagă ne-a declarat că afirmaţiile celor doi lideri conservatori sunt cel puţin hazardate. „Partidul Conservator nu a adus nimic în alianţa cu PSD. Cine a votat Alianţa PSD-PC a votat-o pentru PSD, iar cine nu a votat-o nu a votat-o pentru că suporta PSD. Probabil că aceste afirmaţii hazardate vin pe fondul dorinţei de a rezolva ceva pentru oamenii PC care aşteaptă funcţii. Părerea mea este că în ciuda acestor declaraţii PC nu va părăsi alianţa cu PSD, în condiţiile în care fără partidul nostru ar fi foarte greu, dacă nu imposibil să acceadă în Parlament.“, ne-a declarat Constantin Tămagă. Şi conservatorii argeşeni s-au plâns în repetate rânduri că nici nu sunt băgaţi în seamă de colegii lor din PSD care „sunt prea preocupaţi să îşi împartă între ei caşca-valul, uitând că la masă mai sunt şi alte guri de hrănit“, după cum ne-a declarat un membru al conducerii PC Argeş.


Boureanu şi Duvăz absentează de la şedinţele în plen
La polul opus, cu cea mai bună prezenţă sunt Pandele şi Buta
Democrat-liberalul Cristian Boureanu şi pesedistul Bogdan Nicolescu Duvăz absentează de la şedinţele în plen ale Camerei Deputaţilor. Conform datelor de pe pagina pe internet a instituţiei, cei doi parlamentari de Piteşti au avut o prezenţă foarte redusă
la şedinţele din primele două săptămâni ale acestei sesiuni ordinare. O participare modestă au şi pesediştii Mircea Drăghici (deputat de Curtea de Argeş) şi Radu Vasilică (parlamentar de Ştefăneşti), aflaţi la primul lor mandat în Parlament. Ceva mai bine, din acest punct de vedere, stă colegul lor de partid Ion Burnei (deputat de Mioveni). La polul opus, sunt prezenţi constant la şedinţe liberalul Andrei Gerea (deputat în colegiul Piteşti-Nord) şi Filip Georgescu, de la PSD (deputat de Topoloveni). Performerii primelor două săptămâni din noua sesiune parlamentară sunt, însă, pedeliştii Sorin Pandele (deputat de Costeşti) şi Sorin Buta (deputat de Câmpulung), care, practic, n-au absentat de la nicio şedinţă în plen.
Cornel Lazăr spune că partidele mari trebuie să ia în seamă PNG-CD
Cornel Lazăr, preşedintele PNG-CD Argeş, a declarat că situaţia actuală din ţară este ge-nerată în primul rând de „min-ciunile“ guvernanţilor. Cornel Lazăr a spus că în momentul de faţă PNG-CD este o formaţiune politică de care „greii“ scenei politice româneşti trebuie să ţină seama. „Electoratul a fost minţit. Aşa au ajuns la putere PSD şi PD-L, minţind fără jenă! Noi am atras încă de anul trecut atenţia cu privire la promisiunile deşănţate ale PSD şi PD-L, dar degeaba. Lumea se va convinge că nu mai are spre ce partid să se îndrepte dintre cele care au fost sau sunt la putere, aşa că va veni spre noi. Suntem de luat în seamă pentru partidele aflate la putere şi o să dovedim că noi chiar contăm pe scena politică românească.“, a declarat Cornel Lazăr, chiar dacă partidul său se află în prezent într-o situaţie foarte dificilă după mai multe eşecuri în alegerile care s-au derulat în ţară după anul 2004.

 

Miuţescu, supărat că Tăriceanu vrea să reducă numărul de vicepreşedinţi PNL

Intenţia lui Călin Popescu Tăriceanu de redu-cere a numărului de vicepreşedinţi PNL de la nivel central l-a iritat pe Adrian Miuţescu. Preşedintele liberalilor argeşeni şi-a exprimat în partid dezacordul faţă de această intenţie. Scăderea de la 15 la 5 a numărului de vicepreşedinţi l-ar lăsa cu ochii în soare pe Miuţescu, dornic să candideze din nou, la congresul din martie, pentru un post de vice la centru. În aceeaşi tabără cu Miuţescu sunt, printre alţii, Ludovic Orban, Crin Antonescu şi Teodor Meleşcanu, care s-au pronunţat împotriva redu-cerii numărului de vicepreşedinţi. Mai mult decât atât, Meleşcanu a declarat că, din contră, în opo-ziţie fiind, PNL ar avea nevoie de mai mulţi vicepreşedinţi decât acum. Propunerea lui Tăriceanu a fost însuşită şi de către comisia din partid care lucrează la modificarea statutului. O decizie o va lua, însă, Delegaţia Permanentă de peste câteva zile, în avanpremieră la congresul extraordinar care se va desfăşura pe 20 şi 21 martie. Amintim că Adrian Miuţescu, lider al PNL Argeş, este şi vicepreşedinte al Partidului Naţional Liberal pe regiunea Sud-Muntenia.

 

Adversarii din partid ai lui Boureanu vor alegeri în PD-L Argeş
Miroase a conspiraţie şi a rebeliune...  • Ei mizează că revenirea în politică a lui Ion Cîrstoiu va schimba situaţia în partid
Contestatarii din partid ai lui Cristian Boureanu îşi pun mari speranţe în posibila revenire în politică şi în PD-L Argeş a lui Ion Cîrstoiu. De cum au auzit că şi funcţia de subprefect ar urma să fie repolitizată, adversarii preşedintelui Boureanu au început să-şi facă planuri Ei l-ar vrea pe Cîrstoiu cât mai sus în ierarhia partidului, astfel încât prezenţa acestuia în echipa de conducere să echilibreze raportul de forţe din PD-L Argeş.
În prezent, raportul de forţe în partid este categoric în favoarea lui Boureanu şi a apropiaţilor săi, Iulian Corbu, Gheorghe Davidescu şi Cătălin Teodorescu şi în defavoarea multora dintre foştii pedişti, ca de pildă Gabriel Bratu, Dan Bica sau Dan Gabriel Popa. Odată ce Ion Cîrstoiu, fostul preşedinte al fostului PD Argeş, s-ar întoarce în partid, contestatarii lui Cristian Boureanu ar avea de gând să ceară organizarea în acest an a alegerilor interne, după europarlamentarele de la 7 iunie. În mod normal, potrivit înţelegerii iniţiale de la formarea PD-L, alegeri în filiale ar trebui să aibă loc abia anul viitor, după prezidenţialele din toamna acestui an. Adversarii din partid ai lui Boureanu spun, însă, că, acolo unde s-a dorit, alegerile interne s-au desfăşurat deja, dând ca exemplu, în acest sens, filiala Dolj a lui Radu Berceanu. Amintim că de-putatul Cristian Boureanu a fost numit de la nivel central preşedinte al PD-L Argeş. Atât el, cât şi ceilalţi lideri ai partidului, nu au fost votaţi de către reprezentanţii organizaţiilor democrat-liberale din judeţ pentru că nu au existat alegeri interne.

 

EDITORIAL-  MIHAI PAUL CODUNAS


CURIERUL ZILEI

Prefectul Popa, musafir in propriul birou


În aşteptarea schimbãrii din funcţie, prefectul Iani Popa a ajuns un fel de musafir în propriul birou. Imediat ce s-a anunţat numele celui ce îi va lua locul, cel puţin teoretic, Marcel Proca, Iani Popa şi-a strîns toate lucrurile personale şi nu şi-a mai luat cheile, preferînd sã le lase întotdeauna pe masã, în seama colaboratorilor sãi de la cabinet. Chestia asta i s-a întors oarecum împotrivã duminicã dupã-amiazã, la modul amuzant, cînd a fost rugat de reprezentanţii unor televiziuni sã ofere cîteva rãspunsuri la problema suspendãrii permiselor. „M-au sunat cîţiva colegi din presã şi am zis cã, duminicã fiind, sã nu refuz. Le-am dat întîlnire la birou, m-am urcat în maşinã şi am venit încoace. De-abia atunci mi-am dat seama cã nu am cu ce intra înãuntru. Aşa cã am fost nevoit sã stau de vorbã cu ei în holul de la intrarea în Prefecturã!“, a povestit el amuzat. În ce priveşte partea serioasã a lucrurilor, tentativa actualilor guvernanţi de a schimba radical legea, în sensul de a desfiinţa Instituţia Înalţilor Funcţionari Publici şi a şterge cu buretele toatã munca celor ce ocupã acum astfel de poziţii, actualul prefect este extrem de revoltat, iar eliberarea biroului reprezintã un fel de detaşare de ceea ce se petrece acum în culisele politicii. Dupã cum evolueazã în acest moment lucrurile, este posibil ca actualul reprezentant al Guvernului în judeţ sã mai stea în funcţie cîteva sãptãmîni bune.

 

ARGES EXPRES

Sabie de la PSD contra săgeţii căpitanului Costinel de la PNL
În prima şedinţă ordinară a legislativului municipal din acest an, directorul SPPTO Ana Hiru a fost una dintre ţintele preferate ale consilierilor locali, dintre care puţini au fost cei care au menajat-o. Oarecum ciudat a fost faptul că nici măcar liberalii n-au apărat-o. Consilierul Vasile Sabie a acuzat-o că ar fi prelungit nişte contracte, ocolind biroul colegului şi liderului său de partid, primarul Nicolae Diaconu. La momentul respectiv, dumneaei s-a apărat afirmând că n-a făcut altceva decât să respecte legea. Câteva zile mai târziu, la solicitarea ziarului nostru, a precizat că existau anumite clauze în respectivele contracte, care impuneau prelungirea acestora: “Era normal să merg la viceprimar, pentru că SPPTO este în subordinea dumnealui sau, cel puţin aşa am înţeles eu, câtă vreme nu am primit o altă dispoziţie”.
Chestionat dacă se mai ocupă de serviciile publice, viceprimarul Costinel Vasilescu a remarcat uşor caustic faptul că oamenii din presă ştiu mai bine Legea administraţiei publice locale decât anumiţi consilieri. Rugat să fie mai puţin criptic, liderul liberal a continuat în aceeaşi notă: “Consilierul în cauză are numai o vechime de 6-7 luni în legislativ şi, cum până acum s-a ocupat cu alte treburi, nu ştie legea. Altfel ar fi ştiut că printre atribuţiile viceprimarului există şi aceea de coordonare a serviciilor publice. Când am aprobat prelungirea contractelor de care s-a făcut atâta caz, am acţionat în perfectă legalitate. Perfect nelegal este ceea ce a făcut colegul de partid al acestui domn consilier, şi mă refer la modificările urbanistice făcute fără autorizaţie. Ne-am obişnuit să ne pierdem în discuţii neserioase şi să ocolim dezbaterea lucrurilor ilegale, grave, care se petrec!” (După cum probabil bănuiţi, viceprimarul Costinel Vasilescu făcea trimitere către consilierii PSD Vasile Sabie şi Gheorghe Boncea. Să se fi ascuţit oare lupta politică în Consiliul Local Curtea de Argeş?...).


“Conservatorii rămân aliaţi fideli ai pesediştilor!”


Afirmaţia îi aparţine liderului local al PC, Ion Uţă. Acesta a participat duminică la forumul aleşilor locali ai partidului  desfăşurat la Palatul Parlamentului, din Bucureşti. Acolo, preşedintele fondator Dan Voiculescu şi-a exprimat nemulţumirea faţă de modul în care au fost trataţi conservatorii de către aliaţii politici, pesediştii, în sensul că au fost foarte zgârciţi cu atribuirea unor funcţii în guvern sau în administraţia din teritoriu. În consecinţă, propunea o analiză a situaţiei, pe baza căreia până în iunie să se ia o decizie dacă se păstrează sau nu alianţa cu PSD. În cazul unei rupturi, Dan Voiculescu a dat glas necesităţii ca PC să se afirme ca o forţă capabilă să reprezinte o alternativă la guvernare.
Ion Uţă ne-a declarat că nemulţumirea liderului fondator i se pare a fi una de faţadă, prin care căuta să reamintească tuturor faptul că în Parlament există şi acest partid, în cercul guvernamental, nu în opoziţie. Altfel spus, o mică diversiune, din gama atât de cuprinzătoare a lui Dan Voiculescu... Pe plan local, Ion Uţă afirmă că a făcut cerere pentru un sediu al PC, care ar putea fi obţinut într-una din clădirile aflate în administrarea Consiliului Judeţean Argeş, mai precis la fostul Dispensar TBC. “Actualmente facem un recensământ al membrilor noştri, mai ales după ce vicepreşedintele Gheorghe Richiţeanu a adus cu el mulţi prieteni şi simpatizanţi. Când vom finaliza reorganizarea şi vom avea sediu propriu, vom definitiva şi strategia noastră pe termen mediu şi lung. Oricum, obiectivul nostru rămâne acela de a ne structura ca un partid de putere medie, care să conteze pe scena politică locală şi naţională”, a concluzionat Ion Uţă.

BIT PRESS
Bani de la buget pentru Spitalul din Curtea de Arges
Astazi a trecut de Comisia de Buget-Finante si amendamentul privind dotarea spitalului din Curtea de Arges. Potrivit deputatului PSD Mircea Draghici, membru in Comisia de Buget-Finante a Parlamentului, acest amendament prevede achizitionarea de  aparatura (trusa laparoscopica), instrumentar medical de uz curent si soft-uri specifice, (sistem integrat de monitorizare a asistentei medicale) pentru Spitalul Municipal Curtea de Arges, in valoare de 5 miliarde lei vechi.

Spitalul Municipal din Curtea de Arges a luat fiinta in 1983 si deserveste 90.000 de cetateni, din care 40.000 din municipiul Curtea de Arges si 50.000 din comunele invecinate. In cadrul spitalului exista sase sectii: Pediatrie, Boli Interne, Chirurgie, ATI, Ginecologie, Nou-nascuti si cinci compartimente: Cardiologie, Neurologie, Oncologie, ORL si Ortopedie.

Unitatea nu a fost modernizata, functionand cu aceleasi paturi si dotari de acum 26 de ani. O problema acuta o reprezinta lipsa unei truse laparoscopice in sectia de chirurgie si a instrumentarului medical de uz curent. Mare parte din operatiile s-ar putea face cu laparoscopul, un instrument care inlocuieste bisturiul si care este introdus in corp prin mici incizii. In Europa 60 la suta din interventii se realizeaza laparoscopic, in tara noastra, procentul pacientilor operati minim invaziv (fara taieturi) este de 20 la suta. Nevoia de a lua decizii rapide si eficiente, pe baza informatiilor reale, determina necesitatea implementarii unui sistem informatic integrat, care sa raspunda in timp real la solicitarile complexe reclamate de gestionarea moderna a activitatii medicale.

Astfel, activitatea medicala va fi a inregistrata de la admiterea pacientului in spital sau in cabinetul de consultatie si pana la externarea sa. Folosind ca element principal de identificare Codul Numeric Personal, sistemul contabilizeaza datele medicale codificate conform normativelor in vigoare, precum si informatiile personale, considerate de medicul curant ca fiind utile de retinut.

Vicii din PNL se revolta
Reforma cu chinuri in PNL. Propunerea privind desfiintarea a zece posturi de vicepresedinte la nivel national nu a fost privita cu ochi buni de catre cei care, la acest moment, detin o astfel de functie. Nici chiar presedintele Calin Popescu Tariceanu nu sustine o astfel de modificare a statutului. In plus, astazi, adversarul sau Ludovic Orban a solicitat un nou termen pentru primirea de amendamente la comisia de statut intrucat, potrivit acestuia, termenul initial a fost foarte scurt si de la sedinta anterioara au lipsit mai multi membri.

De aceeasi parere sunt si Theodor Melescanu sau Mircea Ionescu-Quintus, doi dintre liberalii vechi ai partidului. Se vede treaba, exista un consens general in ceea ce priveste acest aspect. Prin urmare, sansele presedintelui PNL, Adrian Miutescu, pentru ocuparea unei functii de vicepresedinte cresc din nou. Daca va reusi sa obtina aceasta functie, atunci Miutescu va pleca si cu un usor avantaj in alegerile pentru filiala PNL Arges. Presedintele PNL Pitesti, Marius Postelnicescu ne-a declarat ca de rezultatul alegerilor de la centru va depinde, intr-o buna masura, si rezultatul din Arges. Daca aripa Crin Antonescu – Ludovic Orban va castiga, atunci Adrian Miutescu va avea un avantaj si mai mare, insa, daca va castiga Calin Popescu Tariceanu, atunci deputatul Andrei Gerea va pleca drept favorit in cursa. Pana la alegeri, insa, multe se mai pot intampla, intrucat politica made in Romania devine din ce in ce mai imprevizibila.

 

 

inapoi la lista de articole

Mircea Draghici - Īncep lucrările de refacere a Transfăgărăşanului

22 mai 2012

Comunicat Mircea Draghici 15.05.2012

15 mai 2012

Mircea Draghici - Ziua Familiei

15 mai 2012


Link-uri utile


PSD


PES


TSD


Victor Ponta


Adrian Nastase


Andrei Dolineaschi


Catalin Nechifor


Claudiu Manda


Cosmin Nicula


Ecaterina Andronescu


Georgian Pop


Ioana Pop


Ion Iliescu


Marius Lazar


Radu Mazare


Valeriu Zgonea


Victor Ciutacu


Daciana Sarbu


Corina Cretu


Consiliul Judetean Arges

Site-ul oficial al Consiliului Judetean Arges


Primaria Municipiului Pitesti

Site-ul oficial al Primariei Municipiului Pitesti


PSD Arges

Site-ul oficial al Partidului Social Democrat Filiala Arges


Imnul de campanie

Imnul de campanie PSD


Melodie populara PSD IF Domnesti


Primaria Municipiului Curtea de Arges


BitPress