Revista presei argesene 16 octombrie 2009 - continuare
16 oct 2009 | publicat in Anonim
TOP
Mircea Drăghici l-a interpelat pe ministrul Sănătăţii
Deputatul de Curtea de Argeş Mircea Drăghici, vicepreşedinte al PSD Argeş, a formulat o interpelare în atenţia ministrului interimar al Sănătăţii, Adriean Videanu. În aceasta, Drăghici solicită înfiinţarea unui sistem computerizat de păstrare a fişelor medicale ale pacienţilor. „Spitale mizere, lipsite de dotările şi medicamentele de bază, spăgi şi un sistem de asigurări ineficient, aceasta este imaginea - şi realitatea - sistemului de sănătate din România! Ce am putea face, în aceste condiţii, pentru a redresa situaţia? Poate n-ar fi o idee rea să ne inspirăm puţin de la alte ţări din Europa, mult mai avansate în acest domeniu, faţă de noi. De exemplu, în Danemarca există un sistem computerizat de păstrare a fişelor medicale ale pacienţilor, economisind astfel bani şi timp. În spitale, doctorii poartă dispozitive palm wireless, prin intermediul cărora pot accesa, în orice moment, informaţiile privind un anume pacient, inclusiv medicamentele prescrise în trecut sau alergiile de care suferă. Dacă un medic prescrie, din greşeală, un medicament care ar putea cauza complicaţii, se declanşează, automat, o alarmă, acest sistem salvând multe vieţi. Potrivit unui studiu recent al Commonwealth, sistemul informatizat din Danemarca este cel mai eficient din întreaga lume, fiecare doctor petrecând doar 50 de minute pe zi pentru munca administrativă. Sistemul funcţionează prin interconectarea mai multor baze de date, realizate de agenţiile de sănătate din diverse zone ale ţării, spre deosebire de alte state, care utilizează un sistem unic. Având în vedere toate aceste aspecte, am rugămintea de a-mi comunica punctul de vedere oficial faţă de această situaţie şi posibilităţile ca un astfel de sistem să fie implementat şi în România.“, arată Drăghici în interpelarea sa.
Filip Georgescu îl atacă pe preşedintele ţării
Filip Georgescu, deputat de Topoloveni al PSD Argeş, ne-a declarat că afirmaţiile preşedintelui ţării privind desemnarea noului premier sunt „irespon-sabile“. Băsescu a spus că preferă un economist la condu-cerea Guvernului, dând de înţeles că premierul va fi de la PD-L, în condiţiile în care în Parlament s-a format o nouă majoritate parlamentară formată din PSD-PNL-UDMR-PC.
„Băsescu s-ar putea să nu mai intre în turul doi!“
În opinia lui Filip Georgescu, Traian Băsescu ar fi trebuit „să salute formarea noii coaliţii din Parlament“ şi propunerea acesteia privind nominalizarea primarului din Sibiu, Klaus Johannis, pentru funcţia de premier. Preşedintele executiv al PSD Argeş crede că Băsescu a comis o gafă şi că va mai comite greşeli, astfel încât „s-ar putea să nu mai intre în turul doi“. „Băsescu face gafă după gafă. Băsescu încalcă grav Constituţia ţării. Acum poate s-a convins şi lumea de gogoriţa ieşirii PSD de la guvernare, Băsescu vede Guvernul numai cu PD-L în el! Doar PD-L e curat şi demn să facă parte din Guvern! De cinci ani Băsescu întreţine tensiunile politice în ţara asta, dar aceste lucruri s-ar putea să-l coste. S-ar putea să nu mai prindă nici turul doi al alegerilor prezidenţiale, mai ales că vedem că are de gând să menţină acest Guvern infantil al PD-L până după alegeri, urmând să se folosească de fel de fel de tertipuri.“, ne-a declarat Filip Georgescu.
Gerea le-a criticat de mama focului pe Anastase şi pe Udrea
Într-o declaraţie politică în Parlament
Deputatul PNL al colegiului Piteşti-Nord, Andrei Gerea, le-a criticat dur pe Roberta Anastase şi pe Elena Udrea. Cele două reprezentante ale PD-L au avut parte de vorbe grele din partea lui Gerea într-o declaraţie politică pe care acesta a citit-o în Parlament. Deputatul liberal a folosit expresii tari la adresa Robertei Anastase şi a Elenei Udrea.
Pe Andrei Gerea l-a scos din sărite felul în care Roberta Anastase, în calitatea ei de preşedinte al Camerei Deputaţilor, a condus şedinţa în plen în care ar fi trebuit să se adopte proiectul de raport al Comisiei de anchetă pentru verificarea cheltuielilor făcute de Ministerul Turismului. În opinia sa, Anastase a încălcat regulamentul Camerei în încercarea ei de a-şi proteja colega de partid, inclusiv prin sistarea fără temei a şedinţei înainte ca plenul să voteze raportul Comisiei: „Şedinţa a fost deturnată şi boicotată cu ajutorul aberaţiilor şi al abuzurilor folosite de un preşedinte al Camerei Deputaţilor cum nu a mai văzut vreodată lumea parlamentară românească! Doamna Anastase a condus şedinţa după bunul ei plac, lăsând-o pe doamna Udrea să ţină un discurs maratonist, fără să o întrerupă regulamentar la expirarea timpului care îi fusese acordat. Aţi lăsat infirmă principala instituţie democratică a ţării prin abuzurile dictatoriale ale partidului din care faceţi parte! Lăsaţi Camera Deputaţilor celor care chiar se pricep să o conducă! Jucaţi-vă de-a sistarea lucrărilor la şedinţele dvs de partid şi lăsaţi Parlamentul să lucreze!“, i s-a adresat el Robertei Anastase. De criticile ironice ale deputatului PNL de Piteşti n-a scăpat nici Elena Udrea: „Unica doamnă oscarizată a turismului românesc a vorbit despre măreţele sale realizări turistice, nemaiauzite şi namaiîntâlnite până la epoca udriană! Doamna Udrea şi-a întins discursul colorat cu auto-drăgălăşenii, discurs accesorizat cu golden-apple-uri la tot pasul, extaziindu-şi colegii de partid, profund înduioşaţi şi fermecaţi de un asemenea ta-lent oratoric!“.
PNŢCD Mioveni va avea un nou preşedinte
Vasile Mihăilescu, prim-vicepreşedinte al PNŢCD Argeş, ne-a declarat că joia viitoare sunt chemaţi la sediul partidului din Piteşti toţi consilierii locali ai PNŢCD şi lideri ai organizaţiilor locale. Cu această ocazie, ţărăniştilor le vor fi aduse la cunoştinţă strategia pentru campania electorală şi ultimele noutăţi de la nivel central privind alegerile prezidenţiale. Mihăilescu reiterează ideea conform căreia membrii PNŢCD trebuie să respecte hotărârile conducerii centrale ale partidului cu privire la susţinerea candidatului pentru alegerile prezidenţiale. „Trebuie să fim soldaţi disciplinaţi şi credincioşi partidului, indiferent de simpatiile şi antipatiile noastre personale. Trebuie spus răspicat: candidatul pe care-l vom susţine este cel pe care l-a no-minalizat conducerea partidului.“, ne-a declarat Vasile Mihăilescu. Liderul ţărănist ne-a mai declarat că până pe 21 octombrie va fi formată organizaţia PNŢCD din Mioveni. În cursa pentru preşedinţia organizaţiei este înscrisă, pentru moment, o singură persoană. Este vorba de Ion Soare, maistru în secţia de Caroserie de la Uzina Dacia Renault din Mioveni.
Ion Popa, fostul prefect de Argeş: „Băsescu este iresponsabil!“
Faptul că Traian Băsescu a ignorat propunerea majorităţii parlamentare, care l-a vrut premier pe Klaus Johannis, şi l-a desemnat pe Lucian Croitoru ca prim-ministru este vehement criticat de către liberalul Ion Popa: „Băsescu dovedeşte o iresponsabilitate foarte mare şi o ipocrizie cum rar mi-a fost dat să văd vreodată la un om de rând, darmite la un demnitar! Băsescu este un om care a instituţionalizat minciuna. Nu a ţinut cont de propunerea majorităţii, iar asta demonstrează că pe el nu-l interesează, de fapt, rezolvarea crizei şi să respecte Constituţia, ci doar să-şi creeze premisele favorabile pentru câştigarea unui nou mandat de preşedinte. A vrut el acum neapărat un economist ca premier? Să fim serioşi! A girat un Guvern, Guvernul precedent, în care nici măcar un singur ministru nu era economist! Cu Băsescu în continuare şef al statului, bancul acela cu plecatul în Congo, din 2004, nu va mai fi chiar un banc. Cu el preşedinte, ar putea fi mai avantajos să emigrezi în Congo decât să mai stai în România.“, declară penelistul Ion Popa, fost prefect de Argeş.
Prunaru susţine că nu mai vrea „junghiuri“ în PNŢCD
Iulian Prunaru, preşedintele PNŢCD Argeş, a declarat ieri că îşi pro-pune ca până la alegerile locale din anul 2010 organizaţia pe care o conduce să ajungă în primele 7 din ţară. În momentul de faţă, PNŢCD Argeş este a 10-a organizaţie a partidului din punct de vedere al rezultatelor la alegeri. Pentru a îndeplini acest deziderat, însă, Prunaru susţine că este nevoie de oameni noi şi care să fie atent selecţionaţi. „Vom avea destul timp pentru a ne alege oamenii care vin alături de noi, trei ani nu vor mai fi alegeri deloc. Şi aşa poporul român este căpiat de alegeri! Un lucru este cert. Nu vom mai primi «junghiuri» în partid care să provoace scandaluri. Vom analiza om cu om şi abia apoi vom da acceptul pentru ca noii membri să ni se alăture.“, ne-a declarat Prunaru.
Miuţescu a venit cu dovada că este în continuare preşedinte
Hârtia este ştampilată şi semnată din partea Secretariatului General al PNL
Adrian Miuţescu a susţinut ieri o conferinţă de presă special pentru a demonstra că a rămas preşedinte al PNL Argeş. Miuţescu a prezentat în acest sens o hârtie ştampilată şi semnată de către secretarul general al PNL, Radu Stroe. În document este precizată decizia Biroului Politic Central în pri-vinţa PNL Argeş, decizie potri-vit căreia partidul va fi condus de către Biroul judeţean desemnat la alegerile din filială din 2005. Cu alte cuvinte, filiala revine la conducerea aleasă acum patru ani. Cum acel Birou îl avea în frunte tot pe el, Adrian Miuţescu rămâne preşedintele PNL Argeş. În acelaşi document se spune că după alegerile prezidenţiale din noiembrie-decembrie anul acesta va fi decisă data viitoarelor alegeri din filială. Amintim că Andrei Gerea, rivalul lui Miuţescu din partid, declarase, zilele trecute, că Biroul Politic Central nu a luat încă nicio decizie referitoare la PNL Argeş. BPC a hotărât ca atare după ce Curtea de Onoare şi Arbitraj a invalidat, pe motiv de nereguli de organizare, alegerile din partid din aprilie 2009, decizie care a condus la dizolvarea conducerii desemnate atunci, conducere care îl avea ca preşedinte pe Adrian Miuţescu.
Primarii nesimţiţi plimbă fotbaliştii din sat cu microbuzele şcolare
Şi se mai vaită unii că nu au bani în bugetul local
Reprezentanţii Poliţiei Rutiere s-au întâlnit ieri cu şoferii de microbuze şcolare pentru a pune la punct mai multe amănunte, cu privire la agresivitatea cu care obişnuiesc să conducă unii şoferi, la folosinţa maşinilor în afara programului foarte bine stabilit în contract şi la amenzile care se pot încasa dacă aceştia se abat de la regulile impuse. „Avem foarte mari probleme în sensul că microbuzele sunt folosite la mai multe activităţi decât cele pentru care noi am semnat un contract. Se folosesc pentru a transporta echipele de fotbal locale. Acest lucru nu se poate, pentru că este foarte clar scris în contract că nu au voie decât transport de elevi şi la un program foarte bine stabilit.“, a declarat Gabriel Bratu, inspectorul şef al Inspectoratului Şcolar Judeţean, spunând că elevii care au avut nevoie de transport pentru a merge în olimpiade ori excursii şcolare au primit un aviz din partea ISJ, pentru a li se îngădui acest lucru. Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Rutiere, dacă microbuzele se mai folosesc în alte sco-puri decât cele din contract, adică dacă vor mai fi transportate echipele locale de fotbal, se vor aplica amenzi cuprinse între 200 şi 250 de milioane lei (vechi) pentru început şi se va ajunge până la caz penal, dacă se va repeta voit acest lucru.
Cade tencuiala!
Pericol de moarte în zona blocurilor de la Magnolia
Cetăţenii care trec de obicei prin zona blocurilor de la Magnolia au avut parte miercuri seară de scene demne de un thriller. Astfel, din senin, de pe faţada unui bloc din zonă au început să cadă bucăţi mari de tencuială care erau să rănească mai mulţi copii ce se jucau liniştiţi la băncile din apropiere! Micuţii au fugit speriaţi, iar bucăţile de tencuială s-au spart pe trotuar în zeci de bucăţi, unele de dimensiuni destul de mari. Nu este prima oară când tencuiala de pe blocurile din zonă cedează. În urmă cu câteva luni a căzut tencuiala de pe alte blocuri din zonă dar, ca şi acum, nimeni nu a fost rănit. Municipalitatea susţine că întreţinerea faţadelor cade în sarcina asociaţiilor de locatari şi proprietari, iar dacă acestea nu au grijă de clădiri riscă să primească amenzi. În plus, tot asociaţiile de proprietari şi locatari răspund şi pentru eventualele accidente produse din cauza unor astfel de căderi de bucăţi din tencuiala blocurilor.
Există şi români care vor parlamentari mai mulţi decât sunt acum
Majoritatea zdrobitoare a românilor vor ca numărul parlamentarilor să fie redus. Potrivit rezultatelor unui sondaj de opinie al CSOP, nu mai puţin de 82% se pronunţă în acest sens. Sunt, însă, şi români care consideră că numărul actual de senatori şi de deputaţi trebuie menţinut. 9, 2% au o astfel de opinie. Poate surprinzător, există şi cetăţeni care vor ca numărul parlamentarilor să crească. Procentul acestora este, însă, foarte mic: doar 0, 4%. Restul, de până la 100%, nu au un punct de vedere. Sondajul CSOP a fost făcut în perioada 17 septembrie - 7 octombrie, pe un eşantion „mamut“, de 18 348 de persoane, şi are o marjă de eroare de numai plus/minus 0, 7%. Amintim că preşedintele Traian Băsescu a cerut organizarea unui referendum naţional pe 22 noiembrie, în ziua primului tur al alegerilor prezidenţiale, pentru Parlament unicameral, dar şi pentru reducerea numărului de parlamentari. În prezent, România are 471 de senatori şi deputaţi. Şeful statului vrea ca numărul lor să scadă la mai puţin de 300.
Prefectul, exasperat de „clienţii“ de la audienţe
50 de persoane s-au înscris la audienţele din această săptămână organizate la Prefectură şi, ca de obicei, cele mai multe probleme au vizat aplicarea legilor fondului funciar, acordarea de ajutoare sociale şi sesizarea unor nereguli din diverse localităţi. La audienţe s-au înscris însă şi persoane care sunt „clienţi“ vechi ai audienţelor de la toate instituţiile. Unele dintre aceste persoane au şi solicitări sau expuneri bizare, autodenumindu-se „regi“ sau „procurori mareşali“. „Nu putem şi nici nu trebuie să ne pierdem timpul cu astfel de personaje. Vin tot timpul la audienţe, am înşeles că au fost şi la prefecţii de dinaintea mea. La început sunt amuzanţi, dar mai apoi devin exasperanţi pentru că îţi mănâncă din timp inutil. Vom vedea ce avem de făcut în cazul unor astfel de oameni care vin săptămână de săptămână la audienţe cu probleme care mai de care mai fantastice.“, ne-a declarat Gheorghe Davidescu, prefectul judeţului Argeş.
Dâmbovicioara se înfrăţeşte cu o localitate italiană plină cu păduri de castani
O delegaţie din Dâmbovicioara va lua drumul Italiei pe 20 octombrie. Comuna din Argeş urmează să se înfrăţească cu Fagnano Castello, o localitate din Calabria renumită în peninsulă pentru pădurile sale de castani. De altfel, în cele câteva zile în care vor sta în Italia, reprezentanţii Dâmbovicioarei vor parti-cipa şi la Festivalul Castanelor, manifestare organizată în fiecare an în Fagnano Castello. Ca şi Dâmbovicioara, Fagnano Castello este o aşezare montană. Spre sfârşitul lunii, şi Hârtieştiul se va înfrăţi cu o localitate din Italia, Piani Crati. Parafarea colaborării va avea loc tot la italieni. Cele două înfrăţiri au fost intermediate de către Leonard Soare, fost consilier judeţean.
Avarie la reţeaua de apă rece
O avarie care s-a produs miercuri noapte pe Aleea Căminelor din Nord, în zona blocului numărul 5, i-a făcut pe locatari să se întrebe dacă nu cumva pe strada lor a apărut un izvor. Şi asta deoarece apa curgea din caldarâm în şuvoaie şi în continuu. Aşa se face că locatarii au pus mâna pe telefon şi au sunat la dispeceratul de la SC Apă Canal 2000 SA Piteşti care a trimis la faţa locului o intervenţie. Conform reprezentanţilor SC Apă Canal 2000 SA Piteşti, avaria urma să fie remediată până la prânz. Locuitorii din zonă au avut însă în continuare apă rece la robinet, dar nu au avut apă caldă aproape două zile din cauza unei alte avarii la reţelele de termoficare.
Explozie de îmbolnăviri la copii
Din cauza temperaturilor scăzute peste 1000 de copii s-au îmbolnăvit de viroze în ultimele zile • Cei mai vulnerabili sunt copiii cu vârste de la 1 la 4 ani
Numărul argeşenilor care s-au îmbolnăvit în această săptămână a crescut, înregistrându-se la Direcţia de Sănătate Publică aproximativ 1500 de cazuri de viroze. Potrivit Luminiţei Tiţu, purtătorul de cuvânt al DSP Argeş, în ultimele două săptămână, temperaturile foarte scăzute înre-gistrate au dus la creşterea numărului de bolnavi cu viroze. S-au înregistrat 1493 de cazuri în perioada 5 - 11 octombrie, iar cu o săptămână înainte, perioada 28 septembrie - 4 octombrie, s-au înregistrat 1277 de cazuri de bolnavi. Se pare că cei mici suferă cel mai mult de pe urma acestor temperaturi scăzute, aproximativ 1000 de bolnavi fiind numai copii cu vârste de până în 14 ani. După grupele de vârstă, potrivit DSP Argeş, s-au înregistrat următoarele cazuri de viroze :
• sub 1 an - 168 de cazuri săptămâna aceasta, faţă de 132 câte au fost înregistrate cu o săptămână înainte ;
• 1 - 4 ani - 420 de cazuri, faţă de 393 câte erau la sfârşitul lunii septembrie, începutul lunii octombrie ;
• 5 - 14 ani - 414 cazuri, în creştere faţă de săptămâna trecută când s-au înregistrat 402 cazuri ;
• 15 - 29 ani - 224 de cazuri cu viroze, în creştere faţă de săptămâna trecută când se înregistrau 184 de persoane bolnave ;
• 30 - 64 de ani - 178 de bolnavi săpămâna aceasta, faţă de 116 câţi au fost înregistraţi cu o săptămână înainte ;
• peste 65 de ani - 89 de cazuri, mai multe cu 39 faţă de săptămâna anterioară.
Cine este premierul desemnat de Băsescu
Criza politică ajunge într-un nou punct culminant odată cu desemnarea ieri a unui premier la pro-punerea preşedintelui ţării, Traian Băsescu. Varianta propusă de noua majoritate parlamentară formată din PSD-PNL-PC-UDMR, şi anume primarul Sibiului, Klaus Johannis, a fost respinsă. În locul acestuia, preşedintele a nominalizat tot un independent, chipurile şi contra intereselor PD-L. Este vorba de Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului Băncii Naţionale a României. Acesta a fost susţinut de PD-L pentru poziţia de la Banca Naţională. Imediat, noua majoritate politică din Parlament a anunţat că nu va fi de acord cu pro-punerea lui Băsescu. Noul premier desemnat are la dispoziţie 10 zile să formeze noul Guvern care trebuie să obţină votul de încredere al Parlamentului.
Contestaţie la Curtea Constituţională
Şerban Valeca, senator de Argeş al PSD, ne-a declarat ieri că, cel mai probabil, noua majoritate parlamentară va contesta propunerea preşedintelui Băsescu la Curtea Constituţională. „Lucian Croitoru poate fi un bun premier. Avem o criză politică, avem o criză economică şi avem nevoie de specialişti. Dar preşedintele a forţat nota. Nu înţelegem de ce a pus candidat la funcţia de premier o persoană care să formeze o majoritate când, de fapt, acea majoritate exista deja. Părerea mea - la cald - este că se va ajunge ca soluţia preşedintelui să fie atacată la Curtea Constituţională.“, ne-a declarat Şerban Valeca.
Lucian Croitoru este un fost consilier de la FMI
Dar cine este persoana desemnată să formeze un nou Guvern? În vârstă de 52 de ani, Lucian Croitoru a absolvit în 1982 Facultatea de Planificare şi Cibernetică Economică din cadrul Academiei de Studii Economice Bucureşti. Timp de doi ani, după terminarea studiilor, el a lucrat ca economist la Întreprinderea pentru Foraje şi Alimentări cu Apă Bucureşti, pentru ca în 1984 să se transfere la Institutul de Economia Industriei, unde lucrează ca cercetător până în 1998. An în care devine profesor de macroeconomie internaţională la ASE, Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale. În acelaşi an, în noiembrie, devine şi preşedinte al Centrului Român pentru Politici Economice, poziţie pe care o deţine şi în momentul de faţă. Însă cea mai importantă realizare a sa din anul 1998 este numirea în postul de consilier principal al guvernatorului BNR. Timp de câteva luni, în 2000, Croitoru a ajuns şi la Palatul Victoria, în funcţia de cosilier personal al primului ministru, care era acelaşi Mugur Isărescu. În perioada 1991-1995 a fost expert la Departamentul pentru Reformă Economică al Guvernului. În septembrie 2003, părăseşte Banca Naţională, pentru funcţia de consilier principal la Fondul Monetar Internaţional. Patru ani mai târziu, se întoarce la BNR, redevenind consilier al guvernatorului. De curând, deşi a fost susţinut de PDL, Croitoru a pierdut funcţia de viceguvernator al Băncii Centrale în favoarea avocatului penelist Bogdan Olteanu.
Directorii PSD Argeş atacă în contencios deciziile de demitere
Director PSD demis din funcţie, deşi era în concediu medical!
Sorina Plăcintă, ministrul Tineretului şi Sporturilor, a semnat ordinele de demitere a directorilor PSD de instituţii deconcentrate subordonate Ministerului. Este vorba de Direcţiile de Tineret şi Sport şi de Casele de Cultură ale Studenţilor. În ceea ce priveşte judeţul Argeş, avem de-a face cu o situaţie cel puţin bizară. Astfel, directorul Casei de Cultură a Studenţilor, Bogdan Bălan, a fost demis din funcţie deşi era în concediu medical! Acest lucru este interzis de lege. Bălan a anunţat că va ataca în contencios administrativ această decizie.
A dispărut din schemă doar postul ocupat de oamenii PSD
Exemplul lui Bălan, care va ataca în contencios administrativ decizia de demitere din funcţie, va fi urmată şi de ceilalţi directori de instituţii deconcentrate numiţi de PSD şi schimbaţi de actualul Guvern minoritar al PD-L. Aceasta este recomandarea pe care condu-cerea PSD Argeş le-a făcut-o tutu-ror directorilor săi. Tot la Casa de Cultură a Studenţilor din Piteşti se înregistrează o altă bizaerie care arată că legea nu e pentru toată lumea. Astfel, Sorina Plăcintă a semnat un ordin prin care din organigrama Caselor de Cultură ale Studenţilor dispar posturile de directori adjuncţi, dar numai în judeţele unde acestea sunt ocupate de oameni ai PSD! În Argeş, postul de adjunct este ocupat de Daniel Ionescu, cel care va contesta, la rândul său, ordinul de dizolvare a postului său.
„Nu are de unde să ştie un ministru dacă un director e în concediu sau nu!“
Gheorghe Davidescu, prefect al judeţului Argeş, ne-a declarat însă că, din punctul său de vedere, nu este nicio problemă cu ordinele emise de Minister. „Nu are un mi-nistru de unde să ştie dacă un director e în concediu medical sau nu. De unde să viseze că un director care azi era la lucru intră imediat în concediu medical? În plus, condu-cerea unei instituţii trebuie să fie asigurată de cineva. Deciziile de numire pentru directori noi nu sunt definitive.“, ne-a declarat Davidescu.
Este nevoie de bani pentru constituirea stocurilor de combustibili pentru iarnă
Tudor Pendiuc, primarul municipiului Piteşti, atrage atenţia guvernanţilor că disputele politice de la nivel central pot produce grave dezechilibre în comunităţile locale. Pendiuc a spus că este nevoie urgentă de fonduri pentru constituirea stocurilor de combustibili pentru iarnă, bani care nu au ajuns nici până acum de la Guvern. „Guvernul trebuie să ne dea o subvenţie de circa 60 de miliarde de lei vechi. Nu ne-a dat aceşti bani şi este nevoie de ei pentru a constitui stocurile de iarnă. Noi ne-am luat toate măsurile pe plan local, avem resursele asigurate, dar Guvernul trebuie să se achite de obligaţiile pe care le are.“, ne-a declarat Tudor Pendiuc. Stocul de combustibili este necesar pentru CET Găvana, deoarece la CET Sud păcura este livrată direct de Arpechim.
Trei poduri peste Topolog inaugurate de Consiliul Judeţean
O delegaţie a Consiliului Judeţean Argeş, condusă de preşedintele Constantin Nicolescu, a participat miercuri la festivităţile ocazionate de Ziua Comunei Cepari. Cu această ocazie, au fost efectuate recepţia şi inaugurarea a trei poduri situate peste râul Topolog, pe drumul comunal 236 Cepari - Cărpeniş - Morăşti. Aceste 3 obiective fac legătura între Cepari, Cărpeniş şi Morăşti, sate ale comunei Cepari, au infrastructura şi suprastructura din beton armat, trotuare şi apărări de maluri din gabioane. Cele trei poduri au lungimea de 12 metri, 42 metri şi respectiv, 12 metri, iar lăţimea lor este de 5 metri, 8,8 metri şi respectiv, 5 metri. Este vorba de o investiţie de 3.288,85 mii lei asigurată prin Programul guvernamental de alimentare cu apă la sate şi locuinţe sociale. 2 700 de persoane vor beneficia de această investiţie. Tot miercuri au fost premiate şi 13 familii din Cepari pentru longevitate în căsătorie (peste 50 de ani fiecare cuplu). Alte 80 de familii din Buzoieşti au fost premiate tot miercuri pentru că au împlinit 50 de ani de căsătorie.
Vor utilităţi, dar fără să dea nimic în schimb
Conducerea Primăriei Piteşti este nemulţumită de faptul că mai mulţi locuitori din zona staţiei de gaze din Craiovei solicită introducerea de utilităţi şi asfaltarea drumurilor, dar nu vor să lase niciun petic de pământ pentru aceste investiţii. Municipalitatea a comunicat cetăţenilor faptul că este de acord cu introducerea uti-lităţilor, numai că cetăţenii trebuie să dea municipalităţii câţiva metri pătraţi de teren. Drumurile actuale au lăţimi foarte mici şi nu permit nici măcar utilajelor să intre. Unii cetăţeni au fost de acord cu propunerea Primăriei, dar alţii nici nu vor să audă că trebuie să renunţe la o jumătate de metru din terenul lor pentru a avea, apoi, căi de acces şi uti-lităţi aşa cum îşi doresc. Mai mult, unii au cerut bani Primăriei pentru aceste terenuri, deşi investiţia de asfaltare a drumurilor din zonă şi introducerea uti-lităţilor sunt suportate de la bugetul local.
Şeful Forţelor de Muncă, supărat că este criticat: „Nu suntem oile negre ale instituţiei!“
Directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă, membrul PSD Mihai Oprescu s-a arătat deranjat de modul în care sunt trataţi şefii de instituţii în această perioadă în care foarte mulţi dintre ei au fost înlocuiţi politic. „Suntem numiţi politic şi plecăm politic, însă nu trebuie să îşi bată cineva joc de noi. Eu nu am intrat în concediu medical din această cauză, aşa cum s-a scris, pentru a nu mă înlocui din funcţie, şi sunt cu totul împotriva acestui lucru. Este normal să fim criticaţi şi judecaţi în funcţie de profesionalismul fiecărui şef de instituţie, pentru că aceste comentarii negative nu fac altceva decât să ajute la neîncrederea oamenilor faţă de instituţii.“, a declarat Oprescu, spunând că aceşti şefi nu repre-zintă „oaia neagră a administraţiei“.
Fonduri europene pentru Cinema Bucureşti
În această lună va avea loc o şedinţă a Consiliului Local Piteşti în care se va produce un eveniment mult aşteptat. Este vorba de pre-luarea în administrare şi proprietate a clădirii Cinema Bucureşti, clădire care aparţine Regiei de Distribuţie şi Difuzare a Filmelor. Conducerea Primăriei Piteşti are deja planuri în ceea ce priveşte clădirea în cauză. Astfel, municipalitatea va elabora un proiect prin care va încerca să atragă fonduri europene pentru consolidarea şi reamenajarea clădirii Cinema Bucureşti. În acest spaţiu vor funcţiona atât cinematograful, cât şi Filarmonica din Piteşti care va avea, în sfârşit, un sediu. Lângă clădire vor fi efectuate şi lucrări de extindere pentru amenajarea unor săli de repetiţie pentru Filarmonică. În prezent Filarmonica din Piteşti nu are un sediu propriu iar spectacolele sunt susţinute pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor.
PCC, acţionarul minoritar de la Oltchim, vede în Arpechim „o gaură neagră“
Guvernul vrea să realizeze un nou lanţ petrochimic
Emil Boc, ex-premierul României, a declarat că Guvernul îşi arată disponibilitatea de a acorda garanţii de stat în valoare de 330 de mi-lioane de euro pentru formarea unui nou lanţ petrochimic. Este vorba de un trust care să conţină combinatele Oltchim din Vâlcea, Arpechim de la Piteşti şi Rafo de la Oneşti. Acţionarul minoritar de la Oltchim, PCC, se opune însă acestui proiect.
Instalaţii vechi
Reprezentanţii PCC au precizat că o astfel de acţiune a Guvernului nu este atractivă pentru ei. PCC vede în petrochimia de la Arpechim - pe care Oltchim doreşte să o cumpere pentru a-şi putea asigura materia primă necesară propriei producţii - „o gaură neagră“ care ar înghiţi bani în mod nejustificat. „Noi nu suntem interesaţi de realizarea acestei legături. Nu vedem ce rost are investirea a câtorva sute de mi-lioane de euro în nişte instalaţii vechi de 30 de ani, şi spun asta referindu-mă la Arpechim, unde cunoaştem situaţia.“, a declarat Wojciech Zaremba, director de dezvoltare al PCC. În luna noiembrie se va împlini exact un an de când instalaţiile de la petrochimia din Arpechim au fost oprite din cauza datoriilor pe care Oltchim le avea către Arpechim. Deşi instalaţiile sunt oprite, circa 550 de angajaţi piteşteni merg zi de zi la serviciu şi sunt plătiţi cu salariul integral. Dacă preluarea petrochimiei de către Oltchim nu se va realiza, atunci toţi angajaţii vor fi disponbilizaţi.
44 de patroni au fost sancţionaţi
Cinci angajatori au fost sancţionaţi de către inspectorii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă cu amendă în valoare de 15 000 lei, iar alţi 39 au primit avertisment, deoarece nu au comunicat locurile de muncă vacante în termen de 5 zile lucrătoare de la vacantarea acestora. De la începutul anului şi până în prezent au fost controlaţi 311 de agenţi economici, iar 5 dintre aceştia au fost sancţionaţi pentru necomunicarea locurilor de muncă vacante. Pentru nedepunerea declaraţiei privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată la bugetul asigurărilor pentru şomaj, 5 angajatori au fost sancţionaţi cu avertisment, iar un agent economic a fost sancţionat cu amendă în valoare de 5000 lei.
Rompetrol a majorat preţurile carburanţilor
După Petrom, şi Rompetrol a majorat preţurile la carburanţii auto. Scumpirea a fost de 7 bani pe litru, atât la benzină, cât şi la motorină. În urma scumpirii, un litru de benzină Efix 95 se vinde acum cu 3, 85 de lei, în timp ce un litru de Alto 101 este comercializat cu 4, 46 de lei. În ceea ce priveşte noile preţuri la motorină, sortimentul Efix costă 3, 72 de lei pe litru, iar sortimentul Alto 55 - 4, 01 lei pe litru.
România a avut cea mai mare rată anuală a inflaţiei din UE, în septembrie
Conform unei estimări a Oficiului European de Statistică (Eurostat), publicate ieri, în luna septembrie România a avut cea mai mare rată anuală a inflaţiei din Uniunea Europeană (4,9 procente), în condiţiile în care în zona euro aceasta a coborât şi mai mult în teritoriul negativ (la minus 0,3 procente faţă de minus 0,2 procente în luna august), iar în Uniunea Europeană a scăzut la 0,3 procente (de la 0,6 procente în luna august). În această lună, cele mai scăzute rate anuale ale inflaţiei s-au înregistrat în Irlanda (minus 3,0 procente), Portugalia (minus 1,8 procente) şi Estonia (minus 1,7 procente). La polul opus, se situează România, cu o creştere a preţurilor de 4,9 procente, Ungaria (4,8 procente) şi Polonia (4,0 procente). De altfel, în luna septembrie, comparativ cu luna precedentă, rata anuală a inflaţiei a scăzut în 23 de state membre, a rămas stabilă doar în România, şi a crescut în trei state membre.
Numărul studenţilor din Piteşti a crescut cu aproape 14% în ultimii 5 ani
Conform unui studiu al municipalităţii din Piteşti, numărul studenţilor din oraşul reşedinţă de judeţ al Argeşului a crescut cu aproape 14% în ultimii 5 ani! Astfel, din anul 2004 şi până în anul 2009, deci anul curent, procentul de creştere a numărului de studenţi a crescut cu 13,8%, ajungând la aproape 20 000 de persoane. Dintre acestea, doar aproximativ 20% beneficiază de burse, restul fiind incluse în sistemul de învăţământ superior cu taxă. Capacitatea de cazare pentru studenţi în momentul de faţă este de aproape 1 500 de locuri, cu mult sub necesar.
„Până la sfârşitul acestui an vom ajunge la 25.000 de şomeri în judeţul Argeş!“
Un an de colaps economic
La Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţelor de Muncă a avut loc ieri o conferinţă de presă pentru a marca un an de criză econo-mică, un an de când economia se află în declin. Dacă anul trecut în aceeaşi perioadă rata şomajului era de 4,2, acum a ajuns la 8,4, numărul şome-rilor indemnizaţi crescând exploziv, ajungând la aproximativ 15 mii de persoane. „Această creştere se datorează acestor disponibilizări colective de oameni. În perioada imediat următoare urmează să se dea afară alte 1500 de persoane.“, a explicat Mihai Oprescu, directorul coordonator al AJOFM Argeş. Firmele care urmează să disponibilizeze în perioada imediat următoare sunt: CEZ Distribuţie, CEZ Servicii, Petrom, Ami, Nautilius Exim, Hidroconstrucţia, Someco, Direct Spedition. Cei mai mulţi muncitori disponibilizaţi vor fi de la firma Petrom. „Până la sfârşitul acestui an se va ajunge probabil la o rată a şomajului de 9,2 - 9,5, cu peste 25 de mii de şomeri.“, a mai spus Oprescu.
Se plătesc restanţele pentru trusouri şi alocaţii
Piteştenii care nu au pri-mit până acum banii pentru contravaloarea trusourilor pentru nou-născuţi şi a alocaţiilor pentru nou-născuţi au şansa să îşi primească drepturile. Astfel, Primăria efectu-ează plăţi pentru contrava-loarea trusourilor şi a alocaţiilor de naştere restante, adică pentru cererile depuse înainte de luna august. Plăţile vor fi efectuate în zilele de 16, 17 şi 19 octombrie de la casieria Primăriei situată la etajul I, camera 26. Valoarea unui trusou este de 150 de lei, iar pentru alocaţie se primeşte suma de 104 lei.
inapoi la lista de articole