Revista presei

vezi toate articolele

Revista presei argesene 14 august 2009

14 aug 2009 | publicat in Anonim

VINERI, 14 AUGUST 2009


TOP


Mircea Drăghici contestă sondajul comandat de PD-L


Deputatul de Curtea de Argeş al PSD Argeş Mircea Drăghici a declarat că în preajma alegerilor, aşa cum sunt şi cele prezidenţiale din toamnă, sondajele de opinie sunt o formă de manipulare „frecvent folosită". În acest context, Drăghici a contestat valabilitatea sondajului CSOP comandat de PD-L şi făcut public miercuri. Este vorba de un sondaj de opinie în care atât PSD, cât şi candidatul acestui partid pentru alegerile prezidenţiale Mircea Geoană sunt pe locul doi, după PD-L, respectiv Traian Băsescu, la o diferenţă mult mai mare decât cea dată de un sondaj făcut public cu o zi mai devreme, dar realizat de INSOMAR. Mai mult, în sondaj este introdusă şi o „variabilă" supărătoare pentru PSD, şi anume candidatura lui Sorin Oprescu, primarul general al Capitalei. „Sondajul CSOP ridică numeroase semne de întrebare, pentru că nu este prima dată când vin cu sondaje croite pe dorinţele şi speranţele PD-L. Introducerea întrebării legate de eventuala candidatură a lui Sorin Oprescu arată preocuparea democrat-liberalilor de a găsi şi inventa scenarii defavorabile PSD. Traian Basescu s-a grăbit să arunce pe piaţă un nou sondaj pentru a acoperi datele celui făcut de INSOMAR care îl arăta în scădere abruptă, 35%, iar pe contracandidatul său, Mircea Geoană, crescând la 30%. Relevant este faptul că sondajul INSOMAR a fost făcut pe 2.400 de subiecţi, în timp ce CSOP a chestionat doar pe 800 de subiecţi, ambele fiind realizate în aceeaşi perioadă. Semnificativ este şi faptul că sondajul comandat de     PD-L confirmă tendinţa de scădere a lui Traian Băsescu, în timp ce Mircea Geoană înregistrează în ambele sondaje o creştere semnificativă. „Ceea ce pot să  spun cu siguranţă este că în acest moment PSD are un candidat, numele lui este Mircea Geoană şi are şanse reale să câştige alegerile prezidenţiale.", a declarat Mircea Drăghici.

 

În PSD Argeş au apărut două tabere


Una vrea plecarea de la guvernare, alta vrea să rămână la putere
Disputele dintre PSD şi    PD-L, partide care ar trebui să guverneze împreună ţara, îi fac pe social-democraţii din Argeş să se împartă în două tabere. Pe de-o parte, unii vor ca PSD să rămână la putere, mai ales că abia au fost instalaţi directori de instituţii descentralizate şi aceştia nu au apucat nici să-şi cunoască bine angajaţii, dar să mai şi lucreze pentru partid. Pe de altă parte, însă, sunt voci care susţin că PSD ar trebui să plece de la guvernare, în acest fel Mircea Geoană, şeful partidului, având mai multe şanse la alegerile prezidenţiale din toamnă.
2 septembrie, data decisivă
Adevăratul test al coaliţiei de guvernământ va fi dat pe 2 septembrie. La acea dată PSD va trebui să aleagă dacă îşi asumă răspunderea alături de PD-L pe cele patru pachete de legi (printre care şi cel al învăţământului, cel care a gene-rat disputele) sau dacă pleacă de la guvernare, înaintând o moţiune de cenzură. „Cred că ar trebui să plecăm de la guvernare. Nu are niciun rost să ne bălăcărim toată ziua cu democrat-liberalii şi să ne prefacem că guvernăm împreună. Dacă Mircea Geoană va câştiga alegerile prezidenţiale vom reveni la putere şi nu va fi nicio pro-blemă.", susţine unul dintre liderii PSD Argeş. Cei mai mulţi social-democraţi argeşeni se tem însă că dacă PSD va pleca de la guvernare Mircea Geoană, nu va avea sorţi de izbândă, deoarece ar fi acuzat că a lăsat ţara la greu din interese de partid şi personale. Tocmai de aceea deputaţii şi senatorii PSD Argeş militează pentru rămânerea la guvernare.


Boureanu se consultă cu Sulfina Barbu

Înainte de fiecare apariţie televizată
Democrat-liberalii ţin foarte mult ca apariţiile lor televizate să fie cât mai eficiente din punct de vedere al mesajului transmis opiniei publice. În acest sens, pedeliştii şi-au numit un director de comunicare, care să-i sfătuiască. Este vorba de Sulfina Barbu, fostul ministru al Mediului. Printre cei cu care comunică Barbu se numără şi Cristian Boureanu. Înainte de fiecare apariţie televizată, în talk-show-uri, preşedintele PD-L Argeş, deputat al colegiului Piteşti-Sud, se consultă cu directorul de comunicare în privinţa mesajului pe care trebuie să-l transmită. Tema zile la pedelişti este Elena Udrea, Cristian Boureanu primind recomandări de la Sulfina Barbu asupra felului în care este mai bine să o apere pe colega lor de partid, ministrul Turismului. Amintim că Udrea face obiectul unei anchete parlamentare pentru verificarea modului în care acest minister a cheltuit banii publici.

 

Şeful PRM Argeş crede că Băsescu trebuie să demisioneze


Fulga susţine că actuala coaliţie de guvernământ ar trebui să se numească „Parteneriatul contra României"
Marian Fulga, preşedintele PRM Argeş, a declarat joi seară la emisiunea „Ora Întrebărilor" de la Argeş TV că ac-tuala coaliţie de guvernământ „duce ţara în faliment" şi că ar trebui numită „Parteneriatul contra României". „Când au venit împreună la putere, PSD şi PD-L au făcut ceea ce au numit un «Parteneriat pentru România». Consider că este un «Parteneriat contra României», în condiţiile în care ţara este, de fapt, neguvernată. România se îndreaptă spre faliment cu această echipă de conducere. Dacă aşa se comportă o majoritate de 70% în Parlamentul României, înseamnă că lucrurile sunt foarte grave. Singura soluţie de ameliorare a situaţiei este ca Traian Băsescu şi Emil Boc să îşi dea demisia din funcţiile de preşedinte al ţării, respectiv premier, şi să lase pe alţii competenţi să conducă!", a spus Fulga.


Iulian Prunaru acuză administraţia din Ţiţeşti

Iulian Prunaru, preşedintele PNŢCD Argeş, ne-a declarat ieri că a rămas şocat când a văzut că gunoierii din Ţiţeşti purtau ieri veste cu însemnele PSD pe ele. „Am avut câteva treburi în zonă şi am trecut prin Ţiţeşti. Am nimerit chiar în momentul în care se lua gunoiul de la casele oamenilor. Nu mi-a venit să cred când am văzut muncitorii care luau gunoiul că purtau veste reflecto-rizante pe care scria mare «PSD»! Nu mai vorbesc că şi pe la porţi erau cetăţeni cu şepci de la PSD. Este clar, în asemenea condiţii, niciun partid nu are şanse în faţa PSD în Argeş!", ne-a declarat Prunaru care a mai acuzat şi faptul că în Mioveni sunt şi acum bannere cu PSD, deşi alegerile europarlamentare au fost în iunie.


Un ales local al PNŢCD Argeş şi-a pierdut funcţia

Conducerea PNŢCD Argeş a decis să îi retragă sprijinul politic consilierului local Ion Cristache din Merişani, preşedintele organizaţiei locale a ţărăniştilor. Acesta a fost acuzat că ar fi pactizat cu gruparea „separatistă" din PNŢCD Argeş, fidelă lui Radu Sârbu şi potrivnică lui Marian Petre Miluţ. În consecinţă, Cristache şi-a pierdut funcţia de ales local. În locul său a fost promovat în Consiliul Local Gheorghe Marius Antonio, cel care a devenit acum şi preşedinte interimar al PNŢCD Merişani. Gheorghe Marius Antonio a fost candidatul PNŢCD pentru funcţia de primar la Merişani anul trecut şi lucrează la grupul de pompieri al unei companii din Argeş, fiind licenţiat în economie. Alegerile pentru desemnarea noii echipe de conducere a PNŢCD Merişani vor avea loc pe 27 august.

 

Valeriu Tudor, posibil viitor director al ISCIR Piteşti


Democrat-liberalul Valeriu Tudor are mari şanse să fie numit director al ISCIR Piteşti, în locul directorului de acum, Ion Vitan. PD-L, partidul din care face parte, agreează ideea ca Tudor să conducă Inspectoratul teritorial de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipienţilor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat Piteşti, instituţie care „acoperă" acest domeniu în Argeş şi în Vâlcea. Valeriu Tudor este preşedintele PD-L Ştefăneşti şi, pe vremea când se afla în PSD, a fost directorul general al SC Termoficare 2000 Piteşti. După ce a plecat din PSD şi înainte să ajungă în PD-L, Tudor a reprezentat Partidul România Mare.

 

BITPRESS


Constantin Nicolescu vorbeste despre zvonurile potrivit carora Pendiuc vrea sa-i ia locul
Dupa ce ne-a acordat un interviu pe tema celor sapte luni de (dezastruoasa) guvernare, incercand sa convinga cititorii nostri ca o rupere a coalitiei, la acest moment, ar insemna aruncarea Romaniei intr-o criza politica fara precedent, am abordat cu presedintele PSD Arges, Constantin Nicolescu, si subiecte ceva mai... locale. Precum zvonurile din ultimul timp, potrivit carora primarul Tudor Pendiuc s-ar incalzi pe tusa pentru preluarea conducerii partidului, respectiv pentru o candidatura la Consiliul Judetean. Nu ca ar fi un lucru rau in a avea astfel aspiratii (sunt cat se poate de normale!), insa intrebarile care imi vin in minte sunt urmatoarele: aspiratiile primarului Pendiuc coincid cu dorintele presedintelui Constantin Nicolescu? Cum va arata partidul dupa era Nicolescu? Exista, la acest moment, un lider in adevaratul sens al cuvantului, pregatit sa preia stafeta? Exista un conflict real intre Pendiuc si Nicolescu sau sunt doar... virusi introdusi in sistem? Am incercat sa obtinem niste raspunsuri de la presedintele Constantin Nicolescu, iar raspunsurile sale, din punctul nostru de vedere, dincolo de diplomatia care-l caracterizeaza si limbajul metaforic, au fost cat se poate de clare. Cititi si dumneavoastra printre randuri!

Sunt zvonuri potrivit carora s-au adancit controversele dintre PSD-ul lui Pendiuc si PSD-ul lui Nicolescu...
Astia sunt niste virusi care nu au niciun succes!

V-am intrebat tocmai pentru a devirusa situatia!
Eu zic sa scoatem acest virus din sistem...

Al cui a fost interesul sa introduca acest virus?
Al celor care vor sa beneficieze de tulburarile din partid, ca sa poata sa stapaneasca ei mai bine.

Sunt virusi introdusi din afara sau din interiorul sistemului?
Pot fi si din afara, si din interior. De obicei, cei din afara se pot folosi de cei din interior. Sunt virusi care functioneaza impreuna si vor functiona si pe mai departe. Numai ca pentru orice virus exista un antivirus. Noi avem un antivirus mai lent, dar eficient!

Ii anihilati de tot!
Se anihileaza in timp... Totul cu rabdare...

Ati purtat vreodata o discutie cu primarul Tudor Pendiuc, daca isi doreste sefia PSD Arges, daca intentioneaza ca mandatul viitor sa candideze pentru conducerea Consiliului Judetean Arges?
Sa stiti ca eu si domnul Pendiuc vorbim de foarte multi ani, ne cunoastem foarte bine unul pe celalalt, colaboram foarte bine, iar problemele pe care le spuneti dumneavoastra le vom rezolva impreuna. Ii rog, insa, pe ceilalti, sa nu mai fie preocupati de problemele noastre, ci de problemele lor.

Ceilalti vad ca domnul Pendiuc si-a facut... piata dumnealui la primarie, dumneavoastra aveti piata aici, sub fereastra; de asemenea, domnul Pendiuc a inceput sa mearga foarte des in teritoriu, lucru pe care nu-l facea pana acum, si de aici si zvonurile potrivit carora si-ar pregati terenul din timp.
Dumneavoastra aveti un spirit mai satiric de a vedea lucrurile, iar mie imi place asta...

Chiar nu satirizez, sunt, asa cum spuneati dumneavoastra, niste virusi care exista in sistem si incerc, la modul sincer, sa aflu punctul dumneavoastra de vedere.
Nu exista piata mea sau a celuilalt, piata este a cetatenilor, s-o stapaneasca sanatosi, sa fie cat mai frumoasa! Nu exista concurenta intre piata asta si piata cealalta. Ce n-ar da multe orase sa aiba doua piete frumoase in centru si un spatiu asa de mare pentru promenada!

Treaba cu pietele era o metafora, insa, legat de aspectul acesta, nu vad nimic rau in faptul ca primarul Pendiuc si-ar dori sa preia sefia PSD Arges sau conducerea Consiliului Judetean. E o chestiune de aspiratii, fiecare le are, important este sa se armonizeze si cu aspiratiile celorlalti.
Toata lumea are dorinte... Eu incerc sa imi doresc doar lucruri pe care pot sa le am. Retineti: incerc sa-mi doresc doar lucruri pe care pot sa le am! Sa fie foarte clar! Si domnul Pendiuc si eu suntem oameni foarte realisti si stim sa ne controlam si sa ne armonizam dorintele.

V-ati gandit daca mai doriti un mandat politic sau administrativ?
Nu mi-am pus nicio problema, inca nu am terminat mandatele. Deocamdata imi pun probleme sa imi indeplinesc promisiunile.

Multi se intreaba cum va arata PSD dupa era Nicolescu... Si la fel de multi spun ca inca nu exista niciun lider cu stofa care ar putea tine partidul in mana, asa cum ati facut-o dumneavoastra. Si, ca sa citez, ,,dupa ce n-o sa mai fie Nicolescu, astia or sa-si scoata ochii!"
Stofa exista, dar mai trebuie calcata, mai trebuie conturata. Avem un fond de oameni foarte bun...

Probabil, dar de aici si pana la a fi lider unanim recunoscut, e cale lunga. Sunt lucruri pe care nu le inveti, ci cu care, probabil, te nasti...
Nimeni nu e de neinlocuit pe lumea asta...

Categoric, dar conteaza ce pui in loc...
Noi incercam sa avem o trecere cat se poate de lenta...

Sa spunem atunci, domnului primar Pendiuc, ca trecerea va fi mai lenta?... Sa nu-si faca de pe acum campanie...
(Rade, asa ca luam reactia domnului presedinte drept un raspuns... diplomat.)


(ne)Starea natiunii, cu C. Nicolescu: Cine va conduce Romania, daca noi ne facem varza?
Au trecut sapte luni de cand coalitia PSD-PD-L promitea romanilor ca-i va scoate din criza, ca va face reforme reale, ca va debloca economia, ca va stimula investitiile, ca va asigura un context legislativ mult mai prietenos pentru mediul economic... Cu siguranta ca multi dintre noi nu am luat de bune laptele si mierea care se revarsau o data cu promisiunile de rigoare, dar la fel de sigur multi nu am crezut ca se poate ajunge aici. Despre bilantul celor sapte luni de guvernare am discutat cu presedintele PSD Arges, Constantin Nicolescu, incercand sa intelegem, mai ales, de ce social-democratii continua sa gireze o politica fiscala cu consecinte dintre cele mai nefericite pentru Romania.

Domnule presedinte, cat mai tine coalitia aceasta? Se rupe acum sau o mai tineti pe perfuzii pana mai aproape de prezidentiale?
Mai tine inca sapte ani de acum incolo.

Deci inca sapte ani veti fi complice la dezastru?
Nici pe departe! Problema este ca intr-o tara, ca sa poata fi gospodarita, trebuie sa existe o anumita intelegere intre cei care pot sa rezolve lucrurile deosebit de complicate ale unei crize economice, si atunci ai nevoie de o majoritate parlamentara si o majoritate decizionala. Or, viata ne-a demonstrat ca, atunci cand am fost faramitati, cand unul a venit cu o idee buna, i-a anulat-o celalalt. In momentul in care cele doua partide nu vor mai reusi sa se aseze la aceeasi masa si sa rezolve problemele stringente cu care ne confruntam, inseamna ca Romania nu va mai avea nicio sansa. Cred ca a sosit timpul, dupa 20 de ani de tot felul de reprosuri si de pierderi inutile de energii cu lucruri marunte si subiective, sa ne dam seama ca trebuie sa terminam cu aceste meschinarii si sa ne ocupam de aspectele esentiale pentru viitorul Romaniei. Si ar fi timpul ca disputele politice sa inceteze in zona in care dauneaza activitatii si stabilitatii economice. Momentul acesta de criza ne da sansa de a avea o motivatie serioasa sa incepem sa ne apropiem in ceea ce inseamna rezolvarea de probleme importante pentru Romania. In cazul in care noi amestecam treaba asta cu apropiata campanie electorala pentru prezidentiale, inseamna ca facem o mare greseala. Campania electorala este una, iar guvernarea Romaniei este cu totul alta. Daca nu vom avea o guvernare stabila de acum incolo, atunci, intr-adevar, Romania va avea probleme. Astazi exista cele doua partide care au incheiat un pact pentru Romania, iar acest parteneriat trebuie pastrat si respectat. Acesta este fondul problemei. Pe mine nu mai intereseaza schimburile de replici cu substrat politic, ci ma refer la problemele importante ale Romaniei.

Aceasta coalitie si-a inceput mandatul propunand romanilor un plan anticriza si promitand ca va lua cele mai bune masuri pentru a repune economia pe roate. Constatam, insa, ca dupa sapte luni, criza s-a adancit, si nu neaparat din cauza contextului international, cat a masurilor absolut neinspirate ale Guvernului dumneavoastra. Aveti o politica fiscala falimentara, orchestrata de catre ministri PDL care detin portofoliile decidente, dar girata si de partidul dumneavoastra.
Se poate vorbi mult pe aceasta tema, pentru ca sunt lucruri foarte profunde si care necesita ample dezbateri si analize. Uitati, insa, de unde a luat acest guvern situatia economica a Romaniei, grefata pe criza economica mondiala. In general, si in mod deosebit acum, nu poti in sase luni, sau in trei luni, sa iei niste masuri care sa redreseze economia si niste probleme atat de complicate si pe care le-am mostenit. Intr-adevar, am abordat mai mult masuri adminstrative, de reduceri de cheltuieli, si s-a neglijat imbunatatirea situatiei mediului economic. Abia acum, ce-i drept, s-a luat o masura care va avea efecte pozitive, si anume scutirea de impozit pe profitul reinvestit.

O masura ce trebuia luata din primavara...
Asa este, dar abia acum s-a reusit aplicarea ei. Si mai este un lucru: deblocarea fondurilor pentru lucrarile de infrastructura pe Ordonanta 7...

Deblocare pe care o asteptati de la inceputul anului...
Asa este, dar pana cand s-au gasit solutii financiare, pana cand FMI ne-a verificat si a constatat ca ne-am tinut de cuvant cu reducerea cheltuielilor, cu seriozitatea masurilor stabilite, a trebuit sa treaca niste timp. Acum, FMI a spus: ati fost seriosi, va dam drumul la niste bani. Intr-adevar, se vede ca au fost si niste greseli! Vorbim prea mult pe ecran despre niste solutii care au un termen de rezolvare destul de indelungat, dar dam impresia pe televizor ca se pot rezolva maine, si atunci lumea constata ca ceea ce spunem pe ecran nu se intampla pe teren. Insa intentia si preocuparea exista pentru rezolvarea lucrurilor propuse.

Domnule presedinte, la inceputul anului promiteati ca tara se va transforma intr-un santier, ca se vor demara investitii, ca firmele vor avea de lucru pentru mansardari, infrastructura rutiera si, ulterior, pentru construirea ,,primei case"...
Puteam s-o facem daca aveam bani, dar noi nu am avut. Se incearca diverse solutii si nu spun ca toate au dat rezultatele scontate. Ceea ce vreau sa va spun este urmatorul lucru: ca de sus, de la un nivel care se numeste Presedintie, exista o perturbare serioasa a tuturor institutiilor statului. Functionarea coalitiei, care ar fi trebuit sa fie mult mai buna, este influentata de acest aspect.

Ati discutat vreodata cu partenerii de coalitie, le-ati cerut sa se desprinda de presedintie si sa guverneze alaturi de dumneavoastra, nu de Traian Basescu?
Nu este problema mea, pe mine ma depaseste acest aspect si nu tine de posibilitatile mele de actiune.

Sunteti intr-un mariaj cam nefericit, in care soacra isi tot baga coada, si atunci sunt doar doua solutii: ori divortati, ori PDL ramane cu mama-soacra...
Eu raspund doar de problemele judetului si, intr-adevar, am si un cuvant de spus cand ma duc la centru, dar este un singur cuvant intr-o echipa in care deciziile se iau impreuna.

Dar din punctul dumneavoastra de vedere, acest mariaj, asa cum merge acum, ar trebui continuat?
Eu consider ca acest parteneriat trebuie sa continue, si asta inseamna ca si unii, si altii trebuie sa trecem peste lucrurile marunte si sa ne ocupam de treburi serioase. Daca nu, inseamna ca aceasta coalitie se va rupe de la sine, fara sa o spunem unii sau altii. Dar va spun ca motivul pentru care noi am creat acest parteneriat este foarte important si foarte serios. Noi, PSD, facem toate eforturile sa fim seriosi in aceasta coalitie. Spre exemplu, ultima reusita este ca am convins FMI, in urma negocierilor purtate de catre ministrii nostri, sa se majoreze pensiile cu 2%.

Nu e o absurditate, domnule presedinte, sa mariti pensiile in contextul in care altora le taiati zile de salariu si va pregatiti si de disponibilizari in masa?
Nu marim pensiile, noi respectam o lege prin care s-a decis anterior acest lucru.

De acord, dar asta nu v-a impiedicat sa nu respectati alte legi votate si parafate, si va reamintesc de acea istorica dublare a salariilor cadrelor didactice...
Da, legea e in derulare si o vom aplica atunci cand vom dispune de fondurile necesare. Pana atunci, nu vad de ce nu putem veni in sprijinul unor oameni care sunt la limita existentei si care au urgent nevoie de ajutor. Ceilalti au salarii, nu se compara cu situatia pensionarilor...

Suna a spaga in ajun de campanie, domnule presedinte...
Nu suna a nicio spaga, nu e adevarat! In loc ca presa sa incurajeze o masura normala, o duce in derizoriu. Decizia asta cu 2% nu a fost gandita ca spaga atunci cand a fost votata, adica acum un an, cand a fost stabilit si graficul. Nu erau alegeri anul trecut...

Dar anul trecut nimeni nu se gandea ca, in paralel cu majorarea pensiilor, vor fi salariati obligati sa munceasca zece zile moca...
Trebuie sa facem niste sacrificii. Unii care au un serviciu pot face acest sacrificiu pentru a-i sustine economic pe cei aflati intr-o situatie mult mai dificila decat ei.

De acord, domnule presedinte, sa fim solidari, sa facem sacrificii, dar pentru ce? Pentru perdelele Elenei Udrea, pentru scena lui Ridzi sau pentru incredintarile directe facute pe sume astronomice?
Aceasta este viziunea dumneavoastra...

Asta se vede de aici de jos, domnule presedinte, de la talpa poporului, iar dumneavoastra sunteti un om care bateti teritoriul si probabil ca stiti mai bine decat mine ca oamenii asa vad lucrurile...
Sunt de acord cu asta, dar nu s-au luat masuri cu cei care au gresit? S-au luat si se vor lua masuri in continuare! Asta nu inseamna ca trebuie sa ne oprim din drum!

Clasa politica s-a decredibilizat, domnule presedinte, oamenii nu mai au incredere in dumneavoastra, pentru ca au constatat ca aceasta fabuloasa majoritate guvernamentala, in loc sa-i scoata din criza, mai rau i-a adancit in criza.
Cred ca sunteti prea pesimista...

Eu stiu doar ca tot asteptam sa ne fie mai bine, de douazeci de ani, si nu mai vine odata binele ala! Cat de optimist sa mai fii?
O sa vina si binele ala... Cand se termina criza mondiala si se va pune si la noi la punct sistemul bancar si financiar, atunci ne va fi mai bine. Nu contest realitatea din teren si o stiu la fel de bine ca dumneavoastra, credeti ca mie mi-e usor?!

Nu va e usor, ca de la inceputul anului, spre exemplu, tot faceti poteca la centru pentru niste bani ca sa terminati scolile...
Asa e, si nu mi-e deloc usor sa stau de vorba cu oamenii din teritoriu si sa le spun ca nu avem de unde, nu avem cu ce! Pe de alta parte, noi ne-am obisnuit cu un ritm foarte rapid de rezolvare a problemelor si credem ca peste noapte se pot termina toate.

Macar sa nu se mai ia masuri aberante! Daca guvernarea nu ne poate face bine, macar sa nu ne faca rau!
Am si eu aceeasi teorie, sa stiti!

Si cu toate acestea girati o politica fiscala falimentara!
Noi nu avem Ministerul de Finante si nici condeiul care ne trebuie.

In criminalistica se numeste a fi complice la crima... Ii sustineti pe ministrii PDL in masurile luate!
Si daca nu-i sustinem si intram si in criza politica, asta cum mai e?! Scrieti acolo: avem si criza economica, maine ne certam si avem si criza politica! Iesim toti pe strada si in loc sa mai facem ceva, ne apucam de cearta! Deci peste toata povestea asta, mai cream noi inca un conflict. Este normal? Cine poate sa conduca de maine Romania daca noi ne facem varza? Unde e minunea aia care sa vina maine sa ne rezolve toate problemele?

Si atunci mergeti intr-un compromis de coalitie, care nu va face bine nici dumneavoastra si nu ne face bine nici noua!
Stiu asta, dar ne va face si mai rau daca vom renunta la acest compromis, daca nu vom incerca sa tinem lucrurile sub control. Trebuie sa fim mai atenti la masurile care, intr-adevar, unele s-au luat gresit! Dar e acel vinovat care, chiar daca PDL se intelege cu noi, una vorbim si alta face! Si atunci, poate ca votul acesta de la sfarsitul lui noiembrie va mai clarifica niste lucruri. Dar asta nu inseamna ca trebuie sa facem si mai multe valuri decat cele facute de lipsa de bani, de lipsa de credibilitate a clasei politice de care vorbeati dumneavoastra... Intr-adevar, lumea ne va condamna si pe noi, ne va critica, dar nu putem sa ne ducem intr-o zona si mai delicata decat cea in care deja suntem!

Regretati ca ati mers in aceasta coalitie sau credeti ca intr-o alianta in care nu ar fi fost implicat Traian Basescu ati fi putut dialoga mai bine?
Ce as vrea sa va dau niste raspunsuri asa ferme, cum va doriti dumneavoastra, dar nu exista raspunsuri miraculoase, noi am luat realitatea zilei in care s-a luat acea decizie. In momentul de criza in care ne gaseam, eu va spun ca era si mai rau.


Cristian Melesteu si Gheorghe Nicut amendeaza firmele de partid si nu vor sa dea parandaratul
Nu stim daca presedintele PSD Arges, Constantin Nicolescu si presedintele PDL, Cristian Boureanu, stiu ce le fac directorii de la Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorilor, in speta Cristian Melesteu si Gheorghe Nicut. Nu stim nici daca le-au dat listele cu firmele agreate, cert este ca cei doi s-au apucat sa amendeze afacerile de partid si sponsorii, si in an de alegeri prezidentiale, cand cu greu mai scoti un ban din buzunarul agentului economic. Melesteu a recunoscut, in plina conferinta de presa, ca si-a amendat colegul de consiliu judetean, Ion Glisca, iar Ion Nicut ne-a marturisit ca s-a dus cu controlul peste amicul Iulian Corbu, la Club 32. Cum astfel de atitudini sunt daunatoare bugetului de partid, dar si atipice in Romania zilelor noastre, i-am luat pe cei doi la intrebari. Sa nu credeti ca am crezut tot ce ne-au spus, dar de dragul discutiei ne-am facut ca-i credem intru totul, am intrat in joc si va lasam si pe dumneavoastra sa credeti ce doriti. Sa intram intai in biroul directorului plin, Cristian Melesteu!

Nu si-a cumparat perdele dupa modelul Udrea, dar ii tolereaza lui Nicut afacerea cu hartie igienica, prin incredintare directa
Cum este cu domnul Gheorghe Nicut la conducerea institutiei si cum procedati cu controalele: la o firma PDL va controleaza si el una PSD?
Este o relatie de director coordonator - director coordonator adjunct, nu de director PSD - director PDL...

Adica, daca dumnealui e adjunctul dumneavoastra, la doua firme PDL va controleaza una PSD... Fiind director plin va bucurati, ma gandesc, de anumite privilegii...
Inca de la inceput, modalitatea noastra de control a fost pe zone. Spre exemplu, in Cartierul Eremia s-a luat la control orice magazin, orice agent economic ce intra in sfera controlului tematic sau operativ. Nu am tinut cont ca sunt ale lui x sau y...

In cazul acesta, cel putin va anuntati prietenii inainte de control?
Imi anunt prietenii cand ma duc pe la ei, la ziua de nastere... Nu am prieteni pe care sa-i controlez decat daca sunt acasa.

Daca tot sunteti unul de la PSD si altul de la PDL, ati tabarat pe liberali?
Nu am un tabel cu firme PSD, PDL sau PNL...

Domnul presedinte Nicolescu nu v-a facut instructajul inainte?
La noi nu, poate alti presedinti fac asta, la noi nu e obiceiul asta.

Nu v-a fixat nici parandaratul? Doar v-a facut director!
Ba da, am 100.000 vechi la organizatia de tineret si 500.000 la organizatia de seniori.

Si parandaratul de director?
Pai in afara de cei 600.000 lei vechi de care v-am spus...

Asta nu este parandarat! Eu ma intreb cum de v-a facut director, in contextul in care blocati fluxul financiar si va mai amendati si colegii de partid, care va mai sunt si colegi de consiliu judetean!
Nu cred ca pe firma scria ,,Colegul de partid SRL"... Am amendat un agent economic ce nu respecta legea. Cred ca daca luam lista firmelor verificate, vom intalni agenti economici amendati din toata sfera politica.

Asadar, controlati, cot la cot, cu domnul Nicut, tot ce prindeti!
Noi nu facem controale cot la cot, munca noastra e de coordonare. Ne implicam in activitatea de control dar, ca sa folosesc un termen din medicina, pentru ca am lucrat patru ani la Spitalul Stefanesti, noi suntem cam mana a doua. Operatia o face comisarul.

Sunteti sigur ca nu ia spaga la operatie? Se intampla in sistemul medical in care ati lucrat si dumneavoastra...
Suntem de doua luni si jumatate. Personal, nu am pretentia ca stiu totul. Sunt convins ca si la directori care sunt de mult mai multi ani le scapa niste aspecte care tin de institutie. Cand controlezi undeva la 20.000 de agenti economici cat are Argesul, cu doar 15 comisari, dintre care mai sunt si in concediu, unii fac activitate de primire petitii, plus doi care sunt regionali... va dati seama ca este dificil.

Ce salariu are un comisar?
Cu stimulente cu tot cred ca are in jur de 15-17 milioane.

Si le ajunge salariul acesta pentru o masina de lux si o super-casa?
Este salariul acesta suficient pentru a nu fi supusi tentatiei mai ales intr-o meserie extrem de riscanta din punct de vedere al pastrarii moralitatii si legalitatii?
Eu am citit declaratiile de avere si interese ale tuturor comisarilor, sunt si publice. Mi se par normale...
 
Sunt sotiile mai potente financiar?
Nu, deloc! Cred ca sunt doua-trei cazuri care au mai multe proprietati sau masini mai deosebite.

Probabil mosteniri...
Nu stiu... Probabil soti sau sotii mai descurcarete...

De doua luni si jumatate de cand sunteti director nu v-ati cumparat si dumneavoastra niste perdele, ca scene nu puteti sa luati, ca nu va ajuta profilul institutiei?
Perdele n-am luat, doar niste hartie igienica.

La pret supraevaluat? Cat costa sulul? Insist sa vad devizul!
Avem un agent aici care abia ne lasa sa cumparam hartie si toner la imprimanta. Eu merg cu masina mea de acasa...

Si benzina?
Combinat...

Pai, daca tot e criza, sa vina angajatii cu hartia de acasa! Chiar, hartia igienica e prin SEAP sau prin incredintare directa?
Prin incredintare...

Si cui i-ati incredintat-o?
Daca tot glumim, normal ca i-am incredintat-o unei firme agreate!

Vedeti? Parandaratul functioneaza! Si cum se numeste firma PSD care distribuie hartia?
Vreau sa va spun ca asta e afacerea colegului meu, domnul Nicut.

Si dumneavoastra aveti afacerile cu pixuri sau papetarie? Le-ati impartit frateste?
Lasand gluma la o parte, desi face deliciul celor care ne citesc, din nefericire abia ne acoperim necesitatile stringente ale institutiei, baremi sa ne mai gandim la incredintari directe!

Gheorghe Nicut:
,,Si daca il falimentez, ce-o sa-mi faca?! Si daca amendez colegii de partid, ce-o sa se intample? Ma dau afara, si?..."
Daca tot am aflat de afacerile cu hartie igienica ale lui Nicut, am intrat si in biroul dumnealui, ca sa vedem daca a achizitionat sulurile la pret supraevaluat...

Domnule Nicut, am auzit ca faceti afaceri cu hartie igienica, ca e parandaratul dumneavoastra!
Multi mi-au zis, in ultimii 12 ani, ca am fost un prost! Si am zis nu, ca am fost un destept! Nu mi-am facut firma, nu mi-am facut nimic-nimic! Ce sa mai inteleaga bietul cetatean daca tu te ocupi de firmele tale si nu te ocupi de primarie? Si nu am vrut, pur si simplu si nu am avut niciun fel de afacere, mica sau mare.

Si nici nu ati ajutat afacerile altora?
I-am ajutat pe multi, fara niciun fel de discutie, in limita legii, asa cum fac si aici. Spre exemplu, una e sa gresesti ca vrei si alta e sa gresesti din nestiinta. Pedepsele nu pot fi aceleasi.

Superiorul dumneavoastra, domnul Cristian Melesteu, si-a amendat pana si un coleg de partid din consiliul judetean. Dumneavoastra nu v-ati amendat colegii de partid, ca sunt destui care au business-uri?
Fata de alti directori de deconcentrate am un mare avantaj, venind din Curtea de Arges: nu prea cunosc agentii economici din Pitesti.

Dar intre timp ati mai cunoscut, v-ati mai imprietenit...
Nu! Daca vreti, din firmele colegilor, am aflat, cand s-a facut controlul, ca localul lui Corbu, cum se cheama... Club 32...

Sa nu-mi spuneti ca nu stiati ca e a lui Corbu!
Pe cinstea mea de om daca am stiut! Mi-au spus cei de aici!

Cu ce l-ati depistat?
Nu au gasit probleme... parca...

Au o pizza cam proasta...
Chiar nu m-am interesat... Dar mi se pare ca era in regula. Pana la urma a fost si el director pe aici si cred ca era pus la punct. Asa ca asta este avantajul meu, ca nu prea cunosc oamenii, desi acum, de cand ma vad pe sticla, au inceput sa ma repereze. Insa, in general, nu-mi recunosc moaca, asa ca pot sa am o perceptie reala asupra faptelor. In controale ma duc eu primul, caci pe comisari ii stiu si cand ii vad mai dosesc marfa...

Nu pregatesc si portofelul cu bani?
Refuz sa cred o asemenea practica!

De ce refuzati, ca e uzuala?
Nu cred in ea! Ce dracu sa-i dea astuia cand amenda este de 5 milioane?

Hai sa va spun un fapt intamplat sub ochii mei: un domn de la o institutie de control intra intr-un magazin cu produse de patiserie si se adreseaza vanzatoarei care era si patron al respectivului magazin. Se recomanda, ii spune ca urmeaza ca o echipa a institutiei sa efectueze un control si ii sugereaza ca se poate rezolva foarte usor, fara batai de cap. Trebuie doar sa fie pregatita cu suma de 3 milioane de lei cand va veni echipa si restul se rezolva de la sine. Patroana accepta fara sa comenteze in vreun fel, mai ales ca domnul cu pricina o consoleaza: ,,E o suma asa, ca de criza, ca tinem si noi cont ca nu mai sunt vremurile de altadata. Oameni suntem toti!"
Vorbiti serios? Eu nu cred!

Ok, atunci va mint eu, daca va consoleaza cu ceva!
Nu-mi vine sa cred! Desi, daca stau sa ma gandesc, s-ar putea sa aiba o asemenea atitudine unii pentru ca isi spun: directorul vine si pleaca, ceilalti raman. Si atunci trebuie sa se puna bine cu cei care controleaza. E posibil... dar desfid asemenea practici!

Eu zic sa nu bagati pentru nimeni mana in foc! Dincolo de asta, ce reactie a avut domnul Corbu dupa ce i-ati controlat firma? V-a zis ceva?
Nu, pana acum nimic...

Nici domnul Boureanu? Nu v-a zis: ,,Domnule, vin prezidentialele, esti nebun? Imi amendezi firmele?! Pai astea ce mai cotizeaza pentru Basescu?"
Dar nu stiu cine sunt ai nostri care au firme, de unde naiba sa-i stiu?

Pai sa va dea lista, domnule Nicut, ca nu compromiteti dumneavoastra bugetul partidului cand e asa usor sa verificati lista!
Nu da nimeni asa ceva!

Pai la ce v-a mai pus director, domnule Nicut?
Cum asa, pai pentru asta m-a pus? Eu credeam ca a fi director inseamna a indrepta putin lucrurile... Eu ma gandeam ca poate m-au pus pentru experienta mea administrativa. Asa a fost in mintea mea.

E si asta un criteriu, ca doar nu poti sa vii cu domnul Ioan Predica in fruntea institutiei, chiar daca dumnealui isi da masteratul...
Si eu mi l-am dat... Mai demult!

Dar un partid presupune existenta unui flux financiar. Domnul Miutescu, deunazi, se plangea ca de cand le-ati dat directorii afara nu mai au bani la pusculita, sunt vai de capul lor la prezidentiale!
Pai inseamna ca inainte s-a cotizat si eu n-am stiut!

Pai poate de asta v-ati pus rau cu dumnealui: ori ca n-ati mai cotizat, ori ca n-ati cotizat deloc!
Eu n-am cotizat niciodata!

Vedeti cum se degradeaza relatiile dintre oameni?
Cotizatie am dat la partid, cea de membru.

Partidul nu se face mare cu bani de bomboane... Cotizatia de primar, aia trebuia!
Cand esti primar trebuie sa-ti dea altii, ca sa le ridici standardul, nu sa dai tu!

Da, dar la randul dumneavoastra trebuie sa dati procent din ridicarea standardului altora!
Sigur ca se pot gasi si sponsori pentru partid, chestiunea e cum o faci...

Pai daca dumneavoastra amendati sponsorii, despre ce chestiuni mai vorbim?
Nu spun niciodata: daca nu sponsorizezi, te amendez! Atunci sunt condamnabil! Dar daca omul zice ca ar fi dispus sa cotizeze, daca are afinitati cu partidul, cu doctrina, e altceva...

De ce ar vrea o firma sa va sponsorizeze? Singura doctrina a unui om de afaceri e propriul interes! Spre exemplu, dumneavoastra spuneati ca vreti sa mansardati OPC. Pai o faceti cu sponsorul de partid si pe sume supraevaluate, care sa includa si sponsorizarea lui, ca nu e nimeni maica Thereza sa faca acte de caritate cu partidul!
Dar de ce sa fac asa, cand pot sa il sun pe colegul meu Gogu Davidescu si sa-l rog sa-mi vanda niste lemn la pret mult mai mic decat exista pe piata?

Dumneavoastra vreti sa falimentati partidul...
Si daca il falimentez, ce-o sa-mi faca?! Si daca amendez colegii de partid, ce-o sa se intample? Ma dau afara, si?...

Si uite asa, discutia noastra poate continua la nesfarsit...
Asa este...

P.S.: Nu stim daca domnul Nicut a luat acest interviu sub inventarul de gluma. In ceea ce ne priveste, am fost cat se poate de seriosi!


 

inapoi la lista de articole

Mircea Draghici - Īncep lucrările de refacere a Transfăgărăşanului

22 mai 2012

Comunicat Mircea Draghici 15.05.2012

15 mai 2012

Mircea Draghici - Ziua Familiei

15 mai 2012


Link-uri utile


PSD


PES


TSD


Victor Ponta


Adrian Nastase


Andrei Dolineaschi


Catalin Nechifor


Claudiu Manda


Cosmin Nicula


Ecaterina Andronescu


Georgian Pop


Ioana Pop


Ion Iliescu


Marius Lazar


Radu Mazare


Valeriu Zgonea


Victor Ciutacu


Daciana Sarbu


Corina Cretu


Consiliul Judetean Arges

Site-ul oficial al Consiliului Judetean Arges


Primaria Municipiului Pitesti

Site-ul oficial al Primariei Municipiului Pitesti


PSD Arges

Site-ul oficial al Partidului Social Democrat Filiala Arges


Imnul de campanie

Imnul de campanie PSD


Melodie populara PSD IF Domnesti


Primaria Municipiului Curtea de Arges


BitPress