Revista presei

vezi toate articolele

Revista presei argesene

13 apr 2009 | publicat in Anonim

13 APRILIE

CURIERUL ZILEI

PSD a lansat candidatii la europarlamentare

Prezenţa de ieri în Piteşti a lui Mircea Geoanã, preşedintele PSD, a avut, în afarã de participarea la deschiderea Simfoniei, şi un alt scop.  Însoţit fiind de echipa de conducere de la nivel naţional, precum şi de preşedintele PSD Argeş, Constantin Nicolescu, şi de primarul Tudor Pendiuc, el a lansat, pe scena Teatrului Davila, în stil de DJ, echipa de candidaţi a partidului pentru alegerile europarlamentare din 7 iunie.
Boştinaru, originar din Mioveni
Actualul conducãtor al delegaţiei PSD la Bruxelles,  Adrian Severin, este din nou cap de listã, fiind o prezenţã pe care şi-ar dori-o orice delegaţie din actualul Parlament European. Nu lipsesc de pe locurile eligibile nume grele din PSD, actualmente europarlamentari respectaţi şi apreciaţi la PE: Victor Boştinaru, originar din Mioveni, unde are încã familia, Daciana Sîrbu, Rovana Plumb, Corina Creţu, Adriana ţicãu, dar şi o serie de tineri. Mircea Geoanã a declarat ieri cã sperã ca actuala echipã sã obţinã cel mai mare scor la alegerile din 7 iunie şi cel puţin 15 dintre ei sã ajungã la Bruxelles. Geoanã a mai explicat cã rezultatul votului este extrem de important pentru ca România sã îşi poatã creşte influenţa în politica europeanã, influenţã ce înseamnã o mai bunã susţinere pentru interesele naţionale. El a criticat faptul cã liderii de pînã acum ai ţãrii s-au culcat pe o ureche dupã aderarea la UE şi la NATO şi ţara noastrã nu a reuşit sã îşi facã prieteni care sã o susţinã cînd e vorba de decizii ce ne influenţeazã în mod direct.  Accesul la resursele care ar putea sã aducã României bani importanţi, ce înseamnã oportunitãţi şi dezvoltare. Evenimentul de ieri a fost unul preelectoral, campania urmînd a începe în mod oficial mai tîrziu.

"Combustibilii nucleari, viitorul sectorului energetic"

În cadrul vizitei sale de vineri de la Fabrica de Combustibili Nucleari de la Mioveni, primul-ministru Emil Boc a declarat
cã aceastã unitate este una  de elitã, precizînd cã viitorul sectorului energetic va consta în producţia de energie nuclearã.     
„Fabrica de Combustibili Nucleari este o instituţie de elitã, reprezentînd o componentã importantã a strategiei de securitate energeticã a României", a susţinut premierul. „Viitorul în producţia de energie va fi şi în ceea ce înseamnã energia produsã prin combustibilii nucleari de aici", a mai precizat acesta. Aprecierile privind însemnãtatea acestei fabrici au venit şi din partea ministrului Adriean Videanu, care a afirmat: „Principalul element pe care îl avem în vedere prin restructurarea sectorului energetic constã în valorificarea resurselor energetice de bazã pe care le are România. ţara noastrã are nevoie sã-şi amorseze toate resursele de bazã pentru ca o eventualã crizã energeticã sã aibã o influenţã cît mai micã asupra sa. La vizitã a participat şi conducerea Fabricii de Combustibili Nucleari, singura instituţie de acest profil din Uniunea Europeana.

EBA merge la Bruxelles, Basescu scade în sondaje
Potrivit unui sondaj INSOMAR realizat la comanda Realitãţii TV în perioada 26 martie - 5 aprilie, la întrebarea pe cine aţi vota dacã mîine ar fi alegeri europarlamentare, 33% dintre respondenţi opteazã pentru  PD-L, 31% pentru PSD, 15% pentru PNL şi 7% pentru UDMR. De asemenea, Elena Bãsescu („EBA") şi PRM trec de prag, obţinînd 6%, respectiv 5% din opţiuni, încã înainte de mişcarea surprinzãtoare a includerii lui Gigi Becali pe listã, anunţatã pe 8 aprilie.
Potrivit aceluiaşi sondaj, personalitãţile aflate în topul încrederii au suferit cãderi importante faţã de ultimul sondaj, fãcut la începutul anului, cu singura excepţie a lui Crin Antonescu, aflat în urcare. Clasamentul aratã astfel: Traian Bãsescu - 43% (scãdere de 14%), Sorin Oprescu - 36% (scãdere de 14%), Crin Antonescu 32% (creştere de 16%), Mircea Geoanã - 31% (scãdere de 10%), Emil Boc - 28% (scãdere de 20%) şi Theodor Stolojan - 21% (scãdere de 8%). Sondajul realizat pe un eşantion de 2.430 de persoane are o marjã de eroare declaratã de plus/minus 2%.

Cheltuielile publice, reduse cu peste doua miliarde lei
Cele mai mari reduceri ale cheltuielilor de personal vor fi efectuate la ministerele Apãrãrii, Administraţiei şi Internelor, Educaţiei, Finanţelor şi Justiţiei, fonduri substanţiale fiind tãiate la aceste instituţii şi pentru achiziţionarea de bunuri şi servicii, conform primei rectificãri bugetare. Reducerea totalã a cheltuielilor de personal la nivelul instituţiilor publice însumeazã 667,1 milioane lei, în timp ce totalul reducerilor de cheltuieli pentru bunuri şi servicii se cifreazã la 544,6 milioane lei.
În privinţa cheltuielilor de capital, principalele reduceri au fost efectuate la: Ministerul Apãrãrii - 319,6 milioane lei, Ministerul Educaţiei - 305,1 milioane lei, MAI - 138,7 milioane lei, Ministerul Mediului - 100 milioane lei, Ministerul Agriculturii - 28,1 milioane lei, Ministerul Dezvoltãrii - 15,1 milioane lei, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale - 40,6 milioane lei, SRI - 40 milioane lei.  Astfel, cheltuielile de capital au fost diminuate în total cu 1,058 miliarde lei. 

Boc, evaziv in declaratii
Dupã întoarecerea de la Simfonia Lalelelor, premierul Emil Boc a susţinut ieri şi o conferinţã de presã la sediul partidului. Consilierii acestuia au ales ca locaţie intrarea din faţa PD-L Argeş, motivul principal constituindu-l numãrul mare de ziarişti atît din presa localã, cît şi din cea naţionalã. În rãspunsurile sale, Emil Boc a fãcut referire la întîlnirea cu primarii partidului, pe care a avut-o înainte, dar şi la consecinţele Acordului cu FMI. El nu le-a vorbit mai mult de un sfert de orã reprezentanţilor presei
„Nu se modificã  TVA şi cota unicã"
„Am avut o întîlnire cu primarii PD-L, unde le-am prezentat proiectele de infrastructurã, dar şi o parte din problemele pe care le voi discuta cu liderul Consiliului Judeţean Argeş. De asemenea, am vorbit şi despre Acordul cu FMI şi Comisia Europeanã. În urma acestui împrumut, nu se modificã TVA şi cota unicã, nu sînt afectate salariile de bazã. Se va acorda din octombrie şi pensia minimã de 350 de lei. Creşterea salarialã se va face în contextul relansãrii economice. Am ales soluţia menţinerii locurilor de muncã, altfel 5% dintre bugetari şi-ar fi putut pierde slujba. Nici nu am semnat cu FMI, şi leul s-a stabilizat. Dupã prima tranşã, de 5 miliarde, creditarea se va relansa", a spus Emil Boc.

Nu a fãcut comentarii  cu privire la PSD
Premierul nu a fãcut comentarii cu privire la o posibilã ieşire de la guvernare a PSD, afirmînd cã ar vrea sã treacã la lucruri mai interesante. Nici despre demisia prezentatã de inspectorii guvernamentali ai PNL nu a vorbit foarte mult, invocînd cã numirile lor în aceastã funcţie au depins de principiul mobilitãţii înalţilor funcţionari publici. Primul-ministru Emil Boc nu a spus nici cînd vor fi cunoscute sumele care ar urma sã fie încasate dupã aplicarea impozitului forfetar.

A mers şi la Fabrica  de Combustibili Nucleari
Dupã finalizarea conferinţei, Emil Boc a intrat la o a doua rundã de discuţii, de data aceasta cu alţi lideri ai PD-L Argeş, printre care Florea Vişan, Andi Fir, Bogdan Badea, Vali Tudor, Gogu Davidescu, Cristian Libertatu, Emilia Dumitrescu, Ion Cîrstoiu. În cea de-a treia parte a vizitei sale în Argeş, premierul s-a deplasat la Fabrica de Combustibili Nucleari din Mioveni. Ulterior, ministrul Economiei, Adriean Videanu, şi deputatul Cristian Boureanu au mers la Uzinele Dacia - Renault, unde au avut o întîlnire tehnicã cu reprezentanţi ai conducerii fabricii de automobile. 
Grupaj stiri - 11 Aprilie
Liderul PNL Argeş vrea sã-l atragã de partea sa pe Popa
Liderul PNL Argeş, Adrian Miuţescu, a declarat ieri cã salutã decizia fostului prefect de Argeş, Ion Popa, de a reveni în PNL, exprimîndu-şi convingerea cã  în 2012, la alegerile pentru şefia Consiliului Judeţean, „va fi un candidat redutabil şi cu şanse reale pentru ocuparea acestei funcţii". Poziţia preşedintelui judeţean vine în contextul în care Ion Popa şi-a anunţat candidatura la şefia acestei organizaţii, unde de altfel urmeazã sã se confrunte cu Adrian Miuţescu.
 
Din declaraţia acestuia reiese însã faptul cã liderul PNL Argeş îi sugereazã lui Ion Popa cã, dacã va renunţa la cursa pentru conducerea judeţeanã, îi promite susţinerea pentru postul de şef al CJ.  

Patrimoniul Agenţiei Domeniilor Statului, preluat de primãrii
Agenţia Domeniilor Statului  va fi desfiinţatã, iar patrimoniul instituţiei va fi transferat în administrarea primãriilor, a anunţat ministrul Agriculturii, Ilie Sîrbu. „Agenţia Domeniilor Statului se va desfiinţa şi va trece la administraţia localã pînã la primãrii. Ei vor administra de acum acest patrimoniu", a spus Sîrbu. ADS funcţioneazã în subordinea Ministerului Agriculturii şi se ocupã cu privatizarea societãţilor comerciale agricole şi concesionarea terenurilor agricole proprietate publicã şi privatã a statului, administrate de aceste societãţi. În ceea ce priveşte judeţul Argeş, situaţia terenurilor administrate de ADS este urmãtoarea: 3,732.95 ha sînt suprafaţã agricolã, iar 2,156.17 ha sînt suprafaţã neagricolã, în total fiind vorba de 5,889.12 ha.
Videanu ajuta preluarea Petrochimiei de Oltchim
Prezent ieri la Piteşti, Adriean Videanu, ministrul Economiei, a declarat cã Guvernul discutã cu UE stabilirea condiţiilor în care Executivul poate garanta un împrumut pentru Oltchim, astfel încît firma vîlceanã sã poatã cumpãra Petrochimia de la Arpechim. Ministrul a mai spus ieri cã va continua negocierile cu Petrom, ca acesta sã renunţe la decizia de a închide instalaţiile de la Piteşti şi sã le ţinã în funcţiune pînã va fi posibilã preluarea lor de cãtre Oltchim.
Acest lucru s-ar putea întîmpla în cîteva sãptãmîni, dupã ce se va lua o decizie finalã la Bruxelles.
Fabrica de Combustibili Nucleari isi va dubla productia
La vizita fãcutã vineri împreunã cu premierul Boc la Mioveni, ministrul Economiei, Adriean Videanu, a alimentat o serie de zvonuri privind construirea viitoarei centrale nucleare româneşti în acea zonã. Dupã cum se ştie, în afarã de cele douã reactoare ale centralei de la Cernavodã, cu putere de 700 MW fiecare, care asigurã 18% din necesarul de energie al ţãrii, vor mai fi construite încã douã, plus încã o centralã nouã, cu putere de 3.000 MW, în altã zonã a ţãrii.
Locul va fi ales în septembrie, iar cele mai vehiculate amplasamente sînt între Fãgãraş (jud. Braşov) şi Tãlmaciu (jud. Sibiu), dar şi în judeţele Arad şi Cluj. Întrebat însã de presã dacã zona Mioveni îndeplineşte condiţiile pentru construcţia noii centrale nucleare, ministrul Economiei a rãspuns: „Categoric, categoric". El a anunţat, de altfel, cã Fabrica de Combustibili Nucleari este pregãtitã sã-şi dubleze producţia, începând cu 2010 - 2011, pentru unitãţile 3 şi 4 de la Cernavodã. Senatorul Şerban Valeca, preşedinte al Consiliului Ştiinţific al ICN, nu confirmã cã Mioveniul ar putea fi un al doilea Cernavodã în cîţiva ani: „Cred cã dl Videanu nu a înţeles bine ce a fost întrebat, sau a vrut sã facã plãcere celor de acolo. Nu sînt planuri fãcute pentru amplasarea la Mioveni a viitoarei centrale nucleare. Faptul cã avem o fabricã de combustibil acolo nu este un argument, pentru cã acest tip de combustibil este foarte concentrat şi nu este o problemã transportul lui. Oricum, deocamdatã, o a doua centralã este la nivel de poveste, sã fim serioşi! N-am terminat site-ul de la Cernavodã, de 20 de ani. Mai avem de fãcut douã reactoare acolo şi ar fi nevoie pentru asta de 4 miliarde euro. La Mioveni am început extinderea capacitãţii, care ar putea fi dublatã în 2 ani, dar conteazã în cît timp sînt gata noile reactoare pentru care sã producem", explicã fostul director al ICN, care nu crede nici cã dublarea producţiei de combustibil nuclear poate aduce pericole pentru sãnãtatea locuitorilor din Mioveni. „Nu va însemna un pericol, ci va însemna doar creşterea numãrului de angajaţi, de la 420 la circa 700. În zonã nu avem un numãr de cazuri de cancer mai mare decît în alte locuri din ţarã, iar radiaţiile sînt supravegheate 24 de ore din 24 de mai multe instituţii", asigurã Şerban Valeca.

SOCIETATEA ARGESEANA
Parada Florilor, admirată de Boc şi Geoană
Curcubeu de culori la cea de-a XXXII-a ediţie a Simfoniei Lalelelor # Mii de copii îmbrăcaţi în lalele, trandafiri, fluturaşi sau albinuţe au defilat prin centrul oraşului #  Premierul şi preşedintele Senatului au făcut o baie de mulţime
şi nu au ratat ocazia de a da mîna cu piteştenii # Dintr-un avion au fost lansate mii de petale de flori, iar trei paraşutişti au aterizat în faţa primăriei
Premierul Emil Boc, preşedintele Senatului, Mircea Geoană, mai mulţi miniştri, parlamentari şi candidaţi europarlamentari PSD şi PD-L au fost prezenţi ieri dimineaţă la deschiderea ceremoniei organizate la Piteşti cu ocazia celei de-a XXXII-a ediţie a Simfoniei Lalelelor. Măsurile de siguranţă au fost extrem de stricte şi zeci de poliţişti şi agenţi de poliţie comunitară au împînzit oraşul. Oamenii care au vrut să asiste la ceremonie au fost ţinuţi departe de locul în care urmau să sosească Boc şi Geoană. Poliţiştii comunitari au dat dovadă de mult exces de zel şi i-au mutat pe ziarişti în spatele unor garduri din fier, nu care cumva ca blitzurile aparatelor să-i deranjeze pe invitaţii de seamă. Evident că s-au înregistrat cîteva incidente pentru că o parte dintre jurnalişti au reuşit să se posteze chiar în holul primăriei, pe cînd ceilalţi erau ţinuţi după «zăbrele». A intervenit primarul Pendiuc, acesta calmînd spiritele şi discutînd cîteva minute cu reprezentanţii mass-media. După ce s-au strîns invitaţii, s-au postat cu toţii pe treptele din faţa primăriei aşteptînd să înceapă Parada Florilor. Mii de copii de la şcolile şi liceele din Piteşti, dar şi din alte localităţi argeşene au defilat timp de aproape două ore într-un marş impresionant. Îmbrăcaţi în costume care imitau florile, plantele, albinuţele sau fluturaşii, copiii le-au dăruit flori guvernanţilor, care au primit la rîndul lor garoafe şi lalele. De la micuţi de 4-5 anişori, pînă la adolescenţi de liceu, cu toţii au încercat să-i impresioneze pe Boc, Geoană, Videanu, Sîrbu şi celelalte persoane din stafful guvernamental. Unii au dansat, alţii au cîntat. Mulţi au impresionat prin costumele deosebit de frumoase. Liceeni au preferat să scandeze numele şcolilor la care învaţă, ca într-o competiţie.
Spectacol aerian
Impresionaţi de Parada Florilor oaspeţii i-au aplaudat minute în şir pe copii. Spectacolul a fost completat de trei paraşutişti profesionişti care au aterizat pe platoul din faţa primăriei, dar şi de cîteva avioane care au zburat pe deasupra mulţimii şi care au dat drumul la mii de petale de flori. Mii de petale multicolore au umplut centrul oraşului. Emil Boc şi Mircea Geoană, împreună cu miniştrii, deputaţii şi senatorii au plecat ulterior pe strada Victoriei pînă la Centrul expoziţional „Casa Cărţii" unde are loc Simfonia Lalelelor. Atît premierul, cît şi preşedintele Senatului nu au ratat ocazia de a face o baie de mulţime, au dat mîna cu mai mulţi pensionari şi au făcut cu mîna celor care îi priveau de la balcoane. O pensionară care a dat mîna cu Geoană i-a spus pe un ton răţoit «Domnule ministru să ne măriţi şi nouă pensiile». O altă bătrînă care ieşise la balcon ţinînd în braţe un pekinez a avut parte de o discuţie la fel de interesantă. Geoană l-a întrebat zîmbind „Sărut-mîna. Ce faceţi? L-aţi scos pe ala micul la aer?" Nici Boc nu s-a lăsat mai prejos şi a dat mîna cu cine a putut. Tot stafful guvernamental s-a oprit înainte de tăierea panglicii inaugurale în faţa centrului expoziţional să-l laude pe primar, dar şi pe piteşteni.
„Simfonia Lalelelor - strigăt de mîndrie către lumea întreagă"
La cea de-a XXXII-a ediţie a Simfoniei Lalelelor au participat delegaţii din 11 ţări, printre care şi şase ambasadori. Cu toţii s-au postat în faţa mulţimii de copii şi rînd pe rînd au ţinut discursuri. Mircea Geoană a declarat că Simfonia Lalelelor e un strigăt de mîndrie către întreaga Europă şi către întreaga lume.
„Această manifestare devine mai frumoasă pe fiecare an. E un fel de strigăt de mîndrie, este un fel de mesaj către întreaga Românie, către întreaga Europă şi către întreaga lume că aici la Piteşti sînt oameni harnici, că avem deja tradiţie şi că ştim într-adevăr să fim mîndri de ceea ce reprezentăm. În prag de Florii, acum la început de primăvară aş vrea să declarăm cu toţii, în frunte cu primul-ministru că indiferent cît de grea este criza, nu trebuie să atingă copiii noştri şi pensionarii noştri. Cei care reprezintă ştafeta generaţiilor în societate. Noi, cei mai în putere, ne vom bate cu criza".  La microfon a luat cuvîntul şi premierul Emil Boc, care a mărturisit că e prima dată cînd participă la o asemenea manifestare plăcută şi a făcut şi o metaforă:" De cînd sînt în funcţia de prim-ministru nu am mai particpat la un eveniment atît de plăcut şi atît de bine organizat. Sîntem la a cea de-a 32-a ediţie, ceea ce înseamnă că lucrurile bune merg mai departe. Se spune în popor că cerul sărută pămîntul cu ploaia, iar pămîntul sărută cerul prin flori. Mi-am amintit de aceaste vorbe văzînd admirabila paradă a florilor". Simfonia Lalelelor va avea loc în perioada 10-12 aprilie, iar intrarea la expoziţie costă 5 lei pentru angajaţi şi 2 lei pentru elevi, pensionari şi şomeri.
Elly Cîrstea, Iuliana Albu
***
Vrem şi noi termopane
În momentul în care prin faţa prezidului a trecut delegaţia Şcolii Nr. 4, copilaşii s-au oprit, iar doamna care îi conducea şi-a îndreptat privirea către primarul Tudor Pendiuc şi a spus: „Domnule primar, avem şi noi o mare rugăminte. Vrem geamuri de termopan la şcoală!". Primarul Pendiuc a dat aprobator din cap şi i-a promis femeii că va rezolva problema.
***
Geoană a dat autografe
Mircea Geoană a fost întîmpinat cu mare simpatie de către piteşteni. În momentul în care preşedintele PSD a plecat de la Primărie către Casa Cărţii, acesta a dat noroc cu foarte mulţi oameni, s-a fotografiat cu aceştia şi a dat autografe. Mai mult, o parte dintre piteşteni i-au cerut politicianului să facă ceva pentru ca viaţa din România să fie mai bună, iar acesta le-a promis că PSD-ul va face tot posibilul pentru a le îndeplini dorinţa.
***
Cadouri pentru premierul Boc
Emil Boc nu a plecat cu mîna goală de la Simfonie, primind numeroase cadori. Astfel, el a primit de la expozanţii greci o carte, iar de la primarul Tudor Pendiuc o mapă, prima ediţie a volumului „Istoria Simfoniei Lalelelor", un CD cu Zavaidoc, un DVD cu Nicolae Dobrin, o eşarfă pentru soţie şi o vază mare. După ce a terminat de vizitat Simfonia, Boc a semnat în cartea de onoare.

"Mă bucur că Emil Boc îşi ţine promisiunile făcute în campanie, fiind a doua oară când vine în judeţul Argeş în calitate de prim-ministru. Prima vizită a fost la uzinele Dacia Renault, urmată de măsuri de ajutorare a industriei de automobile în general şi a Dacia Renault în special.  Astăzi, domnia sa a participat la Simfonia Lalelelor, o sărbătoare consacrată a Piteştiului, şi a vizitat ulterior Fabrica de Combustibili Nucleari, o instituţie strategică în dezvoltarea programului României de producere a energiei nucleare. FCN are un rol esenţial şi în context mai larg, în cadrul strategiei economice naţionale, în care România urmăreşte ca pe termen mendiu să-şi asigure o energie ieftină şi accesibilă, precum şi securitate şi independenţă energetică naţională"
Vreau ca în PNL Argeş să se redescopere noţiunea de echipă"
Declară liberalul Iani Popa, despre candidatura la preşedinţia PNL Argeş
 Ieri, conferinţa de presă a PNL Argeş a fost susţinut de deputatul Andrei Gerea şi fostul prefect, Iani Popa, abia întors în partid. "Îl prezint pe viitorul preşedinte al P.N.L. Argeş!" a deschis conferinţa deputatul liberal indicîndu-l pe Iani Popa. Andrei Gerea a spus că îl susţine pe Iani Popa împreună cu o echipă pentru a ieşi preşedintele PNL Argeş. Din echipa la care a făcut referire deputatul fac parte primarii de la Câmpulung, Andrei Călin, şi de la Ştefăneşti, Dorin Bărbuceanu, precum şi directorii liberali de la deconcetrate, a precizat Gerea."Este momentul începutului unui nou capitol la PNL. Am decis să mă reînscriu în PNL şi, la propunerea majorităţii, să mă înscriu în lupta pentru preşedinţia partidului. Andrei Gerea a fost primul care m-a lămurit de acest lucru. Sprijinirea mea este un gest extrem de responsabil pentru viitorul PNL Argeş. Voi intra într-o campanie electorală pentru şefia organizaţiei. Vreau să fie una civilizată, bazată pe proiecte. Vreau ca în PNL Argeş să se redescopere noţiunea de echipă. Nu dorim doar schimbarea liderului. Este vorba de un nou mod de ea face politică, schimbarea mentalităţii, o nouă abordare cu presa şi cu cetăţenii în general. Sîntem un partid al elitelor, al oamenilor care trăiesc şi construiesc pentru binele lor şi al oamenilor în general, pentru care trebuie să fim mai aproape. Vreau mai multă apropiere de filialele din judeţ. Vreau ca partidul să se dezvolte pentru a veni mai mulţi oameni la noi. Voi schimba tot ce trebuie schimbat. Echipa este elementul cheie. Eu sînt căpitanul unei echipe fără de care nu pot face nimic. Am discutat cu Adrian (n.r.- Adrian Miuţescu, preşedintele PNL Argeş), mi-a urat succes. Dacă Andrei Gerea e sigur de succesul meu, sînt şi eu", a declarat ieri Iani Popa.
„Am plecat din Guvern demn şi mîhnit de ceea ce s-a întîmplat acolo"
Despre demisia din funcţia de inspector guvernamental în care fusese numit, după schimbarea de la conducerea prefecturii Argeş, Iani Popa a declarat: "Am plecat din Prefectură demn şi mîndru de ceea ce am făcut. Am plecat din Guvern demn şi mîhnit de ceea ce s-a întîmplat acolo. Am avut parte de răzbunarea noii puteri. Este inadmisibil ca oameni cu înaltă pregătire, în care statul a investit, a căror viaţă s-a schimbat cînd au renunţat la politică, au fost aruncaţi în toate colţurile ţării pentru a renunţa apoi de la funcţie". Iani Popa fusese trimis ca inspector guvernamental la Iaşi. Liberalul a adăugat că nu înţelege de ce s-a luat o astfel de măsură tocmai cînd se vorbeşte de măsuri de criză, iar asemenea mutări, în alte judeţe decît cele de unde provin foştii miniştrii înseamnă de fapt cheltuieli în plus.
„Dacă la Iaşi este nevoie să-şi desfăşoare activitatea, merge acolo!"
Despre demisia liberalului argeşean din funcţia de inspector guvernamental, premierul Emil Boc a declarat: „Este vorba de principiul mobilităţii înalţilor funcţionari publici iar ei trebuie să fie acolo unde sînt necesari. Dacă la Iaşi este nevoie să-şi desfăşoare activitatea potrivit atributelor stabilite de către miniştrii de specialitate, merge acolo. Este vorba de o prevedere legală
A sosit timpul ca Adrian Miuţescu să fie debarcat
Iani Popa s-a înscris în PNL Argeş şi vrea să fie preşedinte
Fostul prefect al judeţului Argeş, Ion Popa şi-a dat demisia din funcţia de inspector guvernamental. Ion Popa fusese numit în această funcţie din ordin al ministrului Boc, în urmă cu o lună, după schimbarea din funcţia de prefect, pe principiului mobilităţii. Fostul prefect şi-a înaintat demisia marţi, chiar premierului Emil Boc. Demisia sa vine tot în urma unui ordin emis de primul ministru prin care fusese detaşat în functia de inspector guvernamental la Iaşi. „Sînt primul fost prefect din România care şi-a dat demisia din funcţia de inspector guvernamental. Am acţionat cu demnitate. Mi-am dat demisia şi fie mă voi întoarce în PNL Argeş, fie voi activa în societatea civilă. Încă nu ştiu ce voi face. Cert este că nu mă aşteptam însă la atîta neseriozitate din partea actualului Guvern! Era, pînă la urmă, vorba de oameni care au ales o carieră în administraţie şi de care şi-a bătut joc. În demisie nu am invocat nici un motiv. Ce motiv să invoc, nu este clar că s-a acţionat astfel încît să se ajungă la demisie?" a declarat Ion Popa. Fostul prefect s-a înscris apoi în PNL.
Ieri, la Teatrul Al. Davila, Geoană a prezentat la Piteşti candidaţii la europarlamentare
Aflat vineri la Piteşti, la deschiderea celei de-a XXXII ediţii a Simfoniei Lalelelor, preşedintele PSD, Mircea Geoană a prezentat candidaţii la europarlamentare în faţa membrilor de partid şi simpatizanţi din Argeş. Avîndu-i alături pe preşedintele PSD Argeş, Constantin Nicolescu, pe primarul Tudor Pendiuc şi deputaţii de Argeş, Geoană a spus că a ales judeţul Argeş pentru că aici este unul din bastioanele PSD. Preşedintele PSD a spus că la alegerile din 7 iunie PSD vrea să scoată 15 parlamentari, pentru a demonstra că partidul său este numărul unu în România. „Obiectivul nostru la aceste alegeri europarlamentare este confirmarea PSD ca cel mai mare partid politic din România. Ne propunem să facem un scor de 40% şi dorim să tranşăm odată dezbaterea care persistă de două rînduri de alegeri încoace, cine este numărul unu în România. Numărul unu în România este PSD-ul şi va rămîne şi la europene şi la prezindenţiale. Această confirmare este importantă atît pentru realizarea angajamentelor noastre către electoratul care ne-a votat, dar mai ales pentru că este vorba de repoziţionarea politică a României în Uniunea Europeană" a declarat Geoană. Făcînd legătura cu alegerile europarlamentare şi cu ceea ce se întîmplă în republica Moldova, Mircea Geoană a spus că numai partidele din familia socialistă europeană din care face parte şi PSD a avut o poziţie sărind în apărarea României: „Ne uităm puţin la ceea ce se întîmplă în Republica Moldova, în ultimele zile şi constatăm cu neplăcere că România este tot mai singură în Europa. Constatăm că din păcate prea puţine voci influente din Europa au sărit în apărarea intereselor româneşti şi în apărarea în faţa acestui val de denigrări, de factură propagandă stalinistă, pe care le-am auzit din partea autorităţilor comuniste de la Chişinău. În acelaşi timp vreau să spun că din familia socialistă europeană  au existat voci din partea SPD-ului, din partea grupului socialist, din partea Parlamentului European şi într-un fel stînga europeană a fost mai solidară cu Bucureştiul decît dreapta europeană. Constatăm că în ultimii patru ani politica externă românească a fost una de multe ori improvizată şi plină de amatorism şi de aceea ce se întîmplă în această perioadă arată încă o dată nevoia de a trimite la Bruxelles oameni cu influenţă, oameni care să reuşească să conecteze România la poziţiile de care depind şi banii europeni şi investiţiile şi influenţa noastră „a adăugat Mircea Geoană.

Argesexpres

Mircea Geoană în vizită la Dr. Oetker
Vineri, preşedintele PSD şi al Senatului României, Mircea Geoană a efectuat o vizită în judeţul Argeş, la Piteşti, cu ocazia deschiderii "Simfoniei Lalelelor". După-amiază, liderul social-democrat, împreună cu mai mulţi demnitari, a vizitat Centrala Hidroelectrică Vidraru din localitatea Căpăţâneni, iar la Curtea de Argeş a fost prezent la Fabrica "Dr. Oetker". Acolo domnia sa a fost întâmpinat de o delegaţie formată din liderii PSD la nivel local, în frunte cu deputatul Mircea Drăghici, primarul Nicolae Diaconu şi directorul general "Dr. Oetker", Ioan Cozma. Vizita la Curtea de Argeş a durat aproximativ o oră, timp în care demnitarii au putut vizita fabrica, iar directorul general Ioan Cozma a prezentat firma, realizările acesteia şi importanţa economică pe care o reprezintă pentru municipiul Curtea de Argeş.
Săptămâna patimilor politice liberale - Miuţescu dă cărţile pe faţă
Liderul liberalilor argeşeni, fostul deputat Adrian Miuţescu se află în plină campanie electorală pentru un nou mandat în fruntea organizaţiei judeţene. Conferinţa de dare de seamă şi alegeri este programată să se desfăşoare în 25 aprilie. Înainte de congresul PNL de luna trecută, Miuţescu şi susţinătorii săi s-au orientat bine, declarând că vor sprijini tabăra Crin Antonescu - Ludovic Orban. Aceasta a câştigat, însă liderul liberalilor din Argeş nu şi-a atins obiectivul de a obţine un loc în Biroul Politic Naţional. La vremea respectivă, Adrian Miuţescu îl acuză pe contracandidatul său la şefia organizaţiei judeţene, deputatul Andrei Gerea, că i-ar fi făcut anticampanie şi l-ar fi "lucrat", astfel încât ar fi pierdut cel puţin 50 voturi.


ARGESUL

După vizitarea expoziţiei florale de la Piteşti, Mircea Geoană, preşedintele Senatului, alături de o întreagă suită, a pornit într-un circuit prin judeţul Argeş. Delegaţia s-a oprit la început la Centrul de îngrijre pentru bătrâni din Găvana, unde Mircea Geoană a oferit flori şi cozonaci, spunându-i, totodată, unei bătrâne pe nume Gheorghiţa Vatra, că, dacă se face bine, o ajută să ajungă acolo unde îşi doreşte: la Ierusalim.
A urmat vizita la Căpăţâneni, unde toată lumea  a coborât în  Centrala Hidroelectrică Vidraru. Mai departe, la Casa de Cultură din localitate, liderul PSD a declarat: "Trebuie să avem în vedere Ordonanţa 7 şi măsurile 3. 2. Cred în potenţialul din zona de munte; aici la Căpăţâneni este un potenţial foarte bogat. Vom avea în vedere master-planul de dezvoltare al acestei zone. În prezent sunt 360 de pârtii de schi. Anul 2009 este anul  când învingătorul ia totul. Trebuie să ne mobilizăm, iar mesajul principal este: Revoluţia urbană în rural!
Trebuie să avem un cămin cultural corect, servicii publice civilizate, o biserică corectă. Turismul poate să fie o soluţie a României. Vă invit să învingem încă o dată". Următoarea escală a fost  la „Dr. Oetker", unde toată lumea a vizitat fabrica de aditivi de patiserie.
  Ultima oprire a fost la Bascov, acolo unde Mircea Geoană  s-a întâlnit cu  primarul Gheorghe  Stancu.

Încurajări de la Piteşti Salariile de bază nu scad, pensiile vor creşte cu 5%
Premierul Emil Boc a avut, după ce a participat la deschiderea Simfoniei Lalelelor, întâlniri cu primarii P.D.-L. şi cu membrii Biroului Permanent Judeţean, după care s-a deplasat la Fabrica de Combustibili Nucleari din Mioveni.
Ulterior, ministrul Economiei, Adriean Videanu, şi Cristian Boureanu au mers la S.C. Automobile Dacia, unde au avut o întâlnire tehnică cu reprezentanţi ai conducerii fabricii de automobile. Înainte de deplasarea la Mioveni, premierul a susţinut o conferinţă de presă, chiar pe aleea de la intrarea în sediul partidului. Liderul P.D.-L., Emil Boc, a explicat ce a discutat cu membrii argeşeni: "Am avut o întâlnire cu primarii P.D.-L. din judeţ, am prezentat proiectele importante de infrastructură pe care judeţul le are, am luat o parte din probleme, de altfel le-am discutat şi cu preşedintele Consiliului Judeţean, pentru dezvoltarea întregului judeţ şi am prezentat câteva aspecte care ţin de informarea administraţiei locale cu privire la acordul cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional". Premierul Emil Boc a folosit momentul şi pentru a da o declaraţie de presă într-un ton optimist, în care a anunţat că salariile şi pensiile nu vor avea de suferit de pe urma acestui acord cu Fondul. "Practic, prin acordul respectiv nu se modifică cota unică, ce rămâne 16%, nu se modifică T.VA., care rămâne 19%, nu sunt afectate salariile de bază şi pensiile. În acest an pensiile vor creşte cu 5%, aşa cum am promis în luna februarie, pensia socială minimă se va plăti în continuare fără niciun fel de problemă, deci toţi cei care au sub 3.500.000 de lei vechi pensia vor avea, începând cu aprilie şi octombrie, 3.500.000 de lei vechi. Salariile de bază ale bugetarilor nu vor scădea. Eventualele creşteri salariale vor avea loc în condiţiile în care economia se va relansa în urma acordului cu F.M.I., în urma restructurărilor agenţiilor guvernamentale şi a economiilor pe care le vom face în acel sector al obezităţii birocratice, adică acolo unde se taie frunză la câini la nivel central, şi din economiile pe care le vom face prin interzicerea, la stat, a cumulului de pensii şi salarii, a pensiei de peste 17.000.000 de lei vechi în mână. Am ales soluţia menţinerii locurilor de muncă. Guvernul avea soluţia să dăm afară 5% din personal, adică un procent foarte important de oameni care şi-ar fi pierdut slujbele, dar noi am ales să menţinem locurile de muncă şi să realizăm creşteri salariale atât cât vom reuşi să facem economii anul acesta şi în funcţie de creşterea economică pe care sperăm s-o avem. Nici n-am semnat acordul cu F.M.I. şi leul s-a stabilizat în raport cu euro! De asemenea, după cele
5 miliarde de euro care vor intra la Banca Naţională aşteptăm să fie mult mai mulţi bani pe piaţă pentru relansarea creditării şi pentru sprijinirea mediului de afaceri", a precizat premierul, care a confirmat şi faptul că  Mircea Coşea va fi preşedintele Institutului Naţional de Administraţie din cadrul Ministerului de Interne

TOP

Penegiştii îi caută un înlocuitor lui Becali

Membrii din Argeş ai partidului sunt împărţiţi în două tabere
Faptul că fostul lider al PNG-CD Gigi Becali candidează pentru PRM în alegerile europarlamentare din acest an a dat peste cap planurile celor rămaşi în partid. Penegiştii se aşteptau să participe în alegerile europarlamentare pe cont propriu, când colo s-au trezit că şeful lor s-a înscris în alt partid. Aşa se face că în PNG-CD au apărut di-sensiuni foarte mari şi a fost convocat pentru această săptămână, mai precis pentru miercuri, un Congres extraordinar pentru a fi ales un nou lider al partidului.
Două tabere
Plecarea lui Gigi Becali la PRM a rupt, practic, PNG-CD Argeş în două. Una din tabere este de părere că PNG-CD ar trebui să susţină PRM în alegerile europarlamentare din moment ce „locomotiva" partidului a ales să treacă de partea lui Corneliu Vadim Tudor. Alţii, dimpotrivă, susţin că PNG-CD ar trebui să susţină un alt partid în alegerile europarlamentare, numele cel mai des invocat fiind cel al PD-L. De altfel, la Bradu, de exemplu, PNG-CD colaborează deja cu PD-L. Pe de altă parte, nu de puţine ori conducerea PNG-CD Argeş a cochetat cu ideea de a susţine PD-L, vorbindu-se la un moment dat chiar de o fuziune între cele două partide.
Încurcaţi
„Becali mai mult ne-a încurcat decât să ne facă bine! Noi în Argeş aveam una dintre cele mai puternice organizaţii, avem o echipă foarte bună, dar acţiunile lui au dărâmat tot ce am clădit noi.", ne-a declarat, cu năduf, unul dintre liderii organizaţiei. Alţii, din contră, susţin fără rezerve susţinerea PRM. „Dacă liderul nostru a mers la PRM, atunci înseamnă că acel partid trebuie susţinut de noi. Împreună cu PRM putem face treabă bună, poate şi fuzionăm.", este pă-rerea altor penegişti. Cert este că miercuri vor fi alese noile structuri de conducere ale PNG-CD la nivel naţional. Din acest motiv şi din cele invocate mai sus Cornel Lazăr, preşedintele PNG-CD Argeş, nu a dorit să participe la conferinţa de presă de vineri a PRM, dorind mai întâi să se lămurească lucrurile la nivel naţional. Lazăr este vicepreşedinte al PNG-CD la nivel naţional.

Potrivit lui Andrei Gerea, sub şefia lui Miuţescu, în PNL Argeş s-a dezvoltat cultul personalităţii

În susţinerea candidaturii lui Ion Popa pentru şefia PNL Argeş, Andrei Gerea vehiculează ideea potrivit căreia partidul trebuie să acţioneze pe viitor ca o echipă. Gerea opinează că, în prezent, sub conducerea lui Adrian Miuţescu, PNL Argeş nu este, nici pe departe, o echipă, ci un partid în care actualul preşedinte „taie şi spânzură" şi în care s-a dezvoltat cultul perso-nalităţii: „Avem nevoie de o echipă cât mai larg reprezentată, pentru că practica a demonstrat că este nociv pentru partid ca puterea să fie concentrată în mâna unui singur om, aşa cum a fost până acum. În PNL Argeş a venit şi timpul performanţei relevate prin fapte, nu prin vorbe, prin eleganţă, nu prin limbaj vi-rulent, prin ideea de echipă, nu prin cultul personalităţii.", declară Gerea, deputat şi vicepreşedinte al PNL Argeş.
 

 

Fulga vrea să schimbe conducerea a 30 de organizaţii locale

Marian Fulga, preşedintele PRM Argeş, ne-a declarat că în curând vor fi declanşate adunările generale de alegeri în 30 de organizaţii comunale ale partidului care au obţinut rezultate slabe sau foarte slabe la alegerile locale şi parlamentare de anul trecut. „Nu vreau să schimb conducerea acestor organizaţii pentru alegerile europarlamentare. Mă gândesc deja la alegerile locale din 2012. Atunci trebuie să avem organizaţii puternice iar oamenii trebuie să fie formaţi din timp. Aşa că nu vom ezita să facem modificări acolo unde rezultatele au fost proaste.", ne-a declarat Marian Fulga. Pe de altă parte, pentru alegerile europarlamentare din acest Marian Fulga şi-a propus ca obiectiv clasarea în primele 3 organizaţii din ţară din punct de vedere al rezultatelor pe care le va obţine PRM Argeş, în vreme ce scorul electoral nu va trebui să coboare sub 5%, scor care a fost obţinut şi la alegerile parlamentare de anul trecut.


Noua conducere a PNL Piteşti, pusă pe stand-by


Noul Birou Permanent Municipal al PNL Piteşti, ales în urmă cu aproape 10 zile, nu poate încă să-şi intre în pâine. Motivul este amânarea validării sale de către Biroul Permanent Judeţean al partidului. Validarea ar fi trebuit să aibă loc în şedinţa BPJ de joia trecută. Din cauza scandalului între tabăra Andrei Gerea şi tabăra Adrian Miuţescu, vizând delegaţii care vor vota la alegerile de la 25 aprilie pentru noua conducere a PNL Argeş, validarea nu a mai fost supusă votului. Cel mai probabil, noul BPM va fi va-lidat în şedinţa din această săptămână, de joi, a Biroului Permanent Judeţean. Până atunci, însă, potrivit statutului, preşedintele reales, Marius Postelnicescu, şi colegii săi de Birou stau pe stand-by, în aşteptare, fiindcă nu au dreptul să ia hotărâri importante pentru PNL Piteşti înainte de a fi validaţi. O confirmă şi Adrian Miuţescu, liderul PNL Argeş, care declară, pentru TOP, că, până la validare, noul Birou Permanent Municipal al PNL Piteşti „nu poate lua decizii importante".

PRM Argeş are slogan propriu pentru europarlamentare

 

În timp ce conducerea centrală a PRM caută de zor sloganuri cu care să participe în alegerile europarlamentare din acest an, PRM Argeş a găsit deja unul. De altfel, PRM Argeş a şi propus acest slogan conducerii centrale a partidului, rămâne de văzut dacă va fi şi acceptat. Orice s-ar întâmpla, pere-miştii argeşeni vor să participe în ale-geri atât cu sloganul lor, câr şi cu cele care vor fi impuse de la Centru. Slo-ganul gândit de peremiştii argeşeni este „Pentru România de Mâine în Europa Unită". Ceea ce s-ar „traduce", pe scurt, în „PRM în EU", adică „PRM în Uniunea Europeană", EU fiind prescurtarea din limba engleză a Uniunii.


Videanu i-a arătat obrazul lui Geoană la Piteşti

Aşa cum era de aşteptat, politicienii invitaţi la Simfonia Lalelelor s-au folosit ieri de prilej pentru a mai promite câte ceva alegătorilor, mai ales că televiziunile centrale au fost prezente pentru a înregistra cuvintele lor. Mircea Geoană, preşedintele PSD şi preşedinte al Senatului, a profitat de faptul că a luat primul cuvântul şi i-a trasat câteva directive premierului Emil Boc (preşedintele PD-L), prezent şi el la eveniment. Ministrul Economiei, Adriean Videanu, a taxat apoi gestul lui Geoană.
„Strângem cureaua, dar nici chiar aşa!"
În discursul său avântat de la deschiderea Simfoniei Lalelelor, Geoană s-a referit şi la actuala criză economică şi nu a uitat că are în faţă mulţi potenţiali votanţi la alegerile europarlamentare şi mai ales prezidenţiale din acest an. „Domnule prim-ministru, trebuie să faceţi în aşa fel încât criza economică să nu îi atingă pe pensionari şi copii! Domnule prim-ministru, să nu uitaţi la prima rectificare bugetară să alocaţi fonduri mai multe pentru cercetare. Strângem cureaua, dar nici chiar aşa, astfel încât haideţi să dăm salarii mari la cadrele didactice!", a spus Geoană. Premierul Emil Boc a evitat să îi dea replica, însă democrat - li-beralul Adriean Videanu nu a ezitat să îl taxeze pe şeful parti-dului cu care PD-L este în coa-liţie guvernamentală. „Tentativa de a pasa responsabilitatea către cineva nu este normală. Domnul Geoană nu trebuie să uite că PSD şi PD-L sunt într-o coaliţie şi că împreună ne asumăm deciziile.", a declarat Videanu

 

„Aduceţi oamenii la vot!"


Emil Boc le-a trasat sarcină de partid primarilor şi liderilor PD-L din Argeş
Lume multă ieri, la orele prânzului, la sediul judeţean al PD-L Argeş, în clădire şi în curte. Lideri judeţeni ai partidului, parlamentari, primari şi directori democrat - liberali au avut şedinţă cu Emil Boc şi cu Adriean Videanu. Cei doi şi-au îndemnat colegii de partid din judeţ să îi aducă pe argeşeni la urne la europarlamentarele de la 7 iunie.
„Trebuie să câştigăm alegerile!"
Şedinţa a început cu întârziere şi a durat puţin: maxim 30 de minute. În prezenţa parlamentarilor de Argeş ai partidului şi a altor lideri judeţeni, Emil Boc le-a cerut primarilor PD-L să facă tot posibilul să mobilizeze electoratul să vină la urne. De asemenea, primarii au fost informaţi că „trebuie să câştigăm şi alegerile pentru Parlamentul European şi alegerile prezidenţiale"." Boc le-a mai solicitat acestora să vină cu proiecte pentru infrastructură care să poată beneficia de bani europeni.
„Pensiile vor creşte cu 5%"
În timpul şedinţei, alţi democrat - liberali şi jurnalişti din presa locală şi centrală l-au aşteptat, în curte, pe primul-ministru, totodată preşedinte al PD-L, să dea declaraţii presei. Emil Boc a afirmat că pensiile vor creşte în acest an cu 5% şi că salariile bugetarilor nu vor fi diminuate. Premierul a precizat că prioritatea Guvernului este păstrarea locurilor de muncă şi că nu exclude o majorare a lefurilor bugetarilor, dar numai dacă economiile făcute la bugetul statului vor fi suficiente şi în funcţie de evoluţia economiei.
„Înalţii funcţionari trebuie să se ducă unde e nevoie de ei"
Întrebat despre demisia fostului prefect de Argeş, Ion Popa, care provine din PNL, din funcţia de inspector guvernamental şi din Corpul Înalţilor Funcţionari Publici, Boc a precizat că tri-miterea lui ca inspector tocmai în Iaşi nu a fost un subterfugiu al Guvernului PD-L - PSD ca să scape de el: „Este vorba de principiul mobilităţii înalţilor funcţionari publici. Aceştia trebuie să fie acolo unde este nevoie de ei, indiferent de judeţul unde sunt trimişi. Este o prevedere legală.". După întâlnirea în aer liber cu presa, Emil Boc a luat drumul Mioveniului, acolo unde a vizitat Fabrica de Combustibili Nucleari. Fără Boc, care s-a grăbit să ajungă în Bucureşti, Adriean Videanu, în calitatea lui de ministru al Economiei, a făcut o scurtă vizită la „Dacia - Renault". Precizăm că autoturismul cu care s-a deplasat Emil Boc a fost escortat de cel puţin şase maşini ale Serviciului de Pază şi Protecţie.


„Dulcegării" între Ion Popa şi Andrei Gerea
Cei doi au făcut front comun pentru „debarcarea" lui Miuţescu
Ion Popa şi Andrei Gerea s-au afişat ieri împreună în prima conferinţă de presă după ce au anunţat că fac echipă pentru „debarcarea" lui Adrian Miuţescu de la şefia PNL Argeş. Cei doi au făcut schimb de amabilităţi în faţa ziariştilor. „Vi-l prezint pe viitorul preşedinte al PNL Argeş, în persoana domnului Ion Popa!", a declarat Andrei Gerea în deschiderea conferinţei de presă. „Îi mulţumesc domnului deputat şi iubitului meu coleg.", i-a răspuns Popa. Fostul prefect a afirmat că, în încercarea lui de a câştiga alegerile interne pentru postul de preşedinte al PNL Argeş, mizează pe susţinerea primarilor şi a directorilor PNL de servicii deconcentrate: „Vă daţi seama că, atunci când am fost prefect, am stabilit o relaţie foarte bună cu dânşii.", a precizat Ion Popa, care a adăugat că, la fel ca Andrei Gerea, este sigur că va fi ales preşedinte în locul lui Miuţescu: „Dacă domnul Gerea este sigur că voi câştiga, şi eu sunt!". Andrei Gerea a precizat că peste o săptămână va da publi-cităţii lista organizaţiilor liberale din Argeş şi a persoanelor care îl susţin pe Ion Popa. Amintim că deputatul Gerea nu mai candidează pentru şefia PNL Argeş, susţinându-l pe Popa. Este posibil ca parlamentarul să concureze pentru un post de vicepreşedinte, post pe care îl deţine şi acum

 
Miuţescu salută candidatura lui Ion Popa pentru şefia Consiliului Judeţean!


Tam - nesam, printr-un comunicat de presă
Printr-un comunicat de presă, Adrian Miuţescu salută revenirea fostului prefect Ion Popa în PNL şi candidatura acestuia pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Argeş, la alegerile de peste trei ani! „Sunt convins că va fi unul dintre candidaţii cu şanse reale la alegerile din 2 012 pentru şefia Consiliului Judeţean.", scrie în comunicat. Declaraţia lui Miuţescu este fie surprinzătoare, deconspirând un eventual plan secret al lui Popa, fie ironică la adresa acestuia, fie constituie un element de strategie electorală în perspectiva apropiatelor alegeri pentru preşedinţia PNL Argeş, competiţie în care cei doi sunt contracandidaţi. Asta pentru că Ion Popa însuşi şi nimeni altcineva nu au anunţat că fostul prefect ar fi interesat să candideze pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean. „Este prematur acum să spun dacă voi candida.", a afirmat Popa pentru TOP, declaraţie care lasă deschisă o posibilă candidatură a fostului prefect pentru şefia Consiliului Judeţean Argeş. În comunicatul de presă, Miuţescu nu salută, însă, şi candidatura lui Ion Popa pentru preşedinţia filialei judeţene a PNL.


„Am rămas singurul partid creştin-democrat!"

Prunaru se bucură că Becali candidează pentru PRM
În timp ce penegiştii argeşeni se pregătesc să facă o amplă campanie electorală pentru... PRM, în condiţiile în care Gigi Becali, şeful lor, a ales să candideze pentru partidul lui Corneliu Vadim Tudor la Parlamentul European, ţărăniştii argeşeni jubilează. Iulian Prunaru, preşedintele PNŢCD Argeş, ne-a declarat că mutarea lui Becali înseamnă sfârşitul PNG-CD, ceea ce este în avantajul PNŢCD. „Acum am rămas noi singurul partid democrat-creştin, pentru că PNG-CD gata, s-a terminat! Partidul cumpărat de la Viorel Lis (n.r. fost primar general al Capitalei) va sucomba, deja îşi dă obştescul sfârşit. Trebuie să recunosc însă că această mutare cu Becali s-a datorat inteligenţei sclipitoare a lui Corneliu Vadim Tudor, aşa că PRM are şanse.", ne-a declarat Iulian Prunaru

 ▼ NOTĂ PROASTĂ ▼


Mircea Geoană
Şi la ultima sa venire la Piteşti, acest personaj a continuat să lanseze promisiuni către populaţie. Într-un clasament cu cei mai populişti politicieni care s-au perindat prin oraşul nostru Geoană ar trebui plasat ca lider detaşat. Oare nu-şi dă seama că în plină criză gargara lui nu face doi lei?


Geoană a promis la Piteşti că se face „Autostrada Sudului"
Mircea Geoană, preşedintele PSD, a condus vineri la Piteşti festivităţile de prezentare a candidaţilor partidului său pentru alegerile europarlamentare din acest an. Cu această ocazie Geoană a anunţat şi că partidul său nu renunţă la ideea construirii aşa-numitei „Autostrăzi a Sudului" care ar urma să lege Piteştiul de Craiova. „Nu am renunţat la această idee. Este o promisiune făcută de mine în campania electorală şi nu o abandonăm. Vrem să creăm o cale rapidă de acces între Bucureşti şi Craiova, iar această autostradă ar fi o soluţie care ar fi şi mai ieftină şi mai rapid de realizat decât alte variante. Iar dacă nu se va ajunge la formula de autostradă, noi ne vom bate măcar pentru un drum expres pe această rută, cu mai multe benzi de circulaţie.", a declarat Mircea Geoană. El a mai anunţat la Piteşti şi lansarea, în curând, a unui program de construire de locuinţe la nivel naţional pentru tineri, aceştia din urmă putând să stea în locuinţele respective cu o chirie „modică".
 

Emil Boc s-a simţit mândru că este român
Vizita la FCN l-a fascinat pe primul-ministru

Primul-ministru Emil Boc s-a simţit foarte bine în Argeş, în timpul vizitei de la sfârşitul săptămânii trecute. Cel puţin aşa reiese din declaraţiile pe care le-a făcut presei. În primul rând, premierul a lăudat, în Piteşti, Simfonia Lalelelor, „o manifestare impresionantă, de bun gust, cu multă delicateţe, frumuseţe şi cu foarte bună organizare". Şi mai impresio-nat a fost Emil Boc de cele pe care le-a văzut la Fabrica de Combustibili Nucleari, de la Mioveni: „Sincer, fără niciun fel de ipocrizie, chiar simţi mândria că eşti român când mergi într-o asemenea fabrică şi vezi că tehnologia de vârf se produce aici, la noi în ţară, şi că avem specialişti care au capacitatea să facă acest lucru! Este un lucru care ar trebui să fie cunoscut de cât mai mulţi români, că avem, într-adevăr, specialişti de elită, cum nu prea există în lume.". Primul-ministru a fost de-a dreptul exaltat de performanţele fabricii de la Mioveni: „Am văzut că un fascicol de 23 de kilograme şi care ajunge la fabrica necesară de producere a energiei echivalează cu cât ne-ar da energie 400 de tone, de cea mai bună calitate, de cărbune! Deci, un fascicol de 23 de kilograme produs aici este, practic, echivalentul a 400 de tone de cărbune care ar fi ars pentru a produce aceeaşi calitate de energie termică sau de energie electrică!"
Dobrin, evocat de Burnei în Parlamentul României


 Deputatul de Mioveni al PSD Argeş Ion Burnei a avut recent în Parlamentul României o intervenţie emoţionantă despre marele fotbalist Nicolae Dobrin, la puţin timp după lansarea unui DVD cu cele mai frumoase faze create de Gâscanu'. Burnei l-a evocat pe Dobrin în condiţiile în care echipa naţională a României a ajuns să fie învinsă de aproape toate echipele din grupa în care a fost repartizată pentru preliminariile Campionatului Mondial. „Ne merge rău în fotbal, ca în toate celelalte domenii ale vieţii, fiindcă economia de piaţă a ucis, într-o foarte mare măsură dorinţa tine-rilor de a ieşi în arenă din plăcere, şi nu obligaţi de contracte inapoi la lista de articole


Mircea Draghici - Īncep lucrările de refacere a Transfăgărăşanului

22 mai 2012

Comunicat Mircea Draghici 15.05.2012

15 mai 2012

Mircea Draghici - Ziua Familiei

15 mai 2012


Link-uri utile


PSD


PES


TSD


Victor Ponta


Adrian Nastase


Andrei Dolineaschi


Catalin Nechifor


Claudiu Manda


Cosmin Nicula


Ecaterina Andronescu


Georgian Pop


Ioana Pop


Ion Iliescu


Marius Lazar


Radu Mazare


Valeriu Zgonea


Victor Ciutacu


Daciana Sarbu


Corina Cretu


Consiliul Judetean Arges

Site-ul oficial al Consiliului Judetean Arges


Primaria Municipiului Pitesti

Site-ul oficial al Primariei Municipiului Pitesti


PSD Arges

Site-ul oficial al Partidului Social Democrat Filiala Arges


Imnul de campanie

Imnul de campanie PSD


Melodie populara PSD IF Domnesti


Primaria Municipiului Curtea de Arges


BitPress