Revista presei

vezi toate articolele

Revista presei argesene 10 septembrie 2009

11 sep 2009 | publicat in Anonim

JOI, 10 SEPTEMBRIE 2009


TOP


Duvăz afirmă că legile Educaţiei trebuie să reziste măcar 10 ani pentru a se vedea rezultatele


Bogdan Niculescu Duvăz, deputat de Piteşti şi purtător de cuvânt la nivel naţional al PSD, a declarat că legile Educaţiei pentru care Guvernul îşi va asuma răspunderea în Parlament trebuie să fie menţinute în forma actuală măcar 10 ani. În caz contrar, susţine demnitarul, nu ar fi posibile rezultate bune în sistemul de învăţământ. Duvăz a adăugat că, până acum, cea mai mare problemă a sistemului de educaţie din România a fost cea legată de desele schimbări de legislaţie. „Avem o susţinere largă a pachetelor legislative şi vreau să mă refer, în primul rând, la Legea Educaţiei, o lege care, pentru a fi binevenită, este nevoie să aibă o stabilitate de cel puţin zece ani, altfel, niciodată nu vom putea să culegem roadele şi să vedem dacă efortul legislativ este încununat de succes, dacă nu vom avea o practică îndelungată a unui sistem legislativ în domeniul educaţiei. Una dintre problemele educaţiei şi, până la urmă, una dintre problemele care au condus la nevoia de către ministrul de creare a unui Cod pentru Educaţie a fost instabilitatea legislativă, numărul enorm de modificări efectuate asupra legilor care guvernează acest sector într-o perioadă relativ scurtă de timp în ultimii zece, cincisprezece ani. N-a fost an să nu se schimbe ceva în acest domeniu şi, bineînţeles, nu s-a putut niciodată măsura ce s-a făcut bine şi ce s-a făcut rău în acest noian de schimbări.", a declarat Duvăz. 

 

Miuţescu aşteaptă judecata de azi a Curţii de Onoare


Şeful PNL Argeş este convins că îşi va păstra funcţia
Adrian Miuţescu, preşedintele PNL Argeş, ne-a declarat că aşteaptă cu mare încredere şi cu speranţă şedinţa Curţii de Onoare şi Arbitraj a partidului în care va fi judecat recursul său la decizia de invalidare a alegerilor din cadrul filialei în care el a fost reales în funcţia de preşedinte. „Procesul" ar fi trebuit să aibă loc săptămâna trecută, dar a fost amânat pentru astăzi. Miuţescu susţine că la prima judecată de la Curtea de Onoare şi Arbitraj, când au fost invalidate alegerile, au fost înregistrate „grave vicii de procedură şi de fond".
„Sunt convins că dreptatea e de partea mea!"
Adrian Miuţescu ne-a declarat ieri că se aşteaptă ca şi astăzi să fie amânată luarea unei decizii în cazul filialei din Argeş a PNL, dar este convins că până la urmă dreptatea va fi de partea sa. „Noi ne-am pregătit aşa cum trebuie apărarea şi vrem să demonstrăm toate acuzaţiile. Spun noi pentru că nu doar eu am atacat cu recurs decizia de anulare a alegerilor, ci şi ceilalţi membri ai condu-cerii PNL Argeş. La prima judecată au fost grave vicii de fond şi de procedură, având în vedere că niciunul dintre noi nu a fost audiat, iar ca martori au fost aduşi oameni care trec din 4 în 4 ani pe la partid. În plus, martorii noştri nu au fost audiaţi. Au fost lucruri nelalocul lor care au viciat decizia finală. Sunt convins că de data asta, mai ales că este alta componenţa Curţii faţă de primul termen, dreptatea va fi de partea mea şi a colegilor mei!", ne-a declarat Adrian Miuţescu, cel care îşi pregătea ieri pledoaria şi probele în favoarea sa pentru eventualitatea în care Curtea de Onoare şi Arbitraj se va reuni astăzi, aşa cum este programat, să discute cazul filialei din Argeş.

 

Cel puţin 40 000 de euro de la PD-L Argeş pentru campania lui Băsescu


Conform presei centrale, fiecare organizaţie judeţeană a PD-L ar fi virat deja în conturile de la Bucureşti ale partidului câte 20 000 de euro pentru sprijinirea campaniei lui Traian Băsescu la preşedinţia României. Aceasta ar reprezenta însă numai jumătate din suma pe care PD-L Argeş ar trebui să o strângă pentru a susţine candidatura lui Băsescu pentru un nou mandat de şef al statului. În total, PD-L Argeş ar trebui să strângă cel puţin 40 000 de euro de la membrii săi pentru a face faţă unor presupuse fonduri mult mai substanţiale strânse deja de PSD. Surse din cadrul PD-L Argeş ne-au declarat că suma ce va fi virată către Bucureşti va fi mai mare de 40 000 de euro, campania de strângere de fonduri fiind deja demarată. 

 

Nicolae Păun se pregăteşte să inaugureze cabinetul parlamentar de la Piteşti


Deputatul Nicolae Păun, preşedintele Partidei Romilor la nivel naţional, se pregăteşte să inaugureze un cabinet parlamentar la Piteşti. Marian Mareş, preşedintele Partidei Romilor, fi-liala Argeş, a fost ieri la Consiliul Judeţean unde s-a întâlnit cu preşedintele Consiliului şi al PSD Argeş, Constantin Nicolescu, pentru a pune la punct detaliile legate de vizita lui Păun la Piteşti. Mareş ne-a declarat că deja este gata cabinetul parlamentar al deputatului Păun şi că acesta este situat în apropiere de Universitatea din Piteşti (Rectorat). Tot în apropiere de Rectorat se află şi un al doilea cabinet al lui Păun care este destinat realizării de proiecte şi programe pentru romi. În ceea ce priveşte implicarea Partidei Romilor în alegerile prezidenţiale din toamnă, Mareş ne-a declarat că o decizie privind susţinerea unui candidat sau altul la şefia statului va fi luată doar pentru turul II şi doar după ce candidaturile vor fi definitive. 

 

ARGES EXPRES


Derby-ul independenţilor


Participarea "independenţilor" - persoane "fără de partid" sau pur şi simplu oameni care doresc să vadă cum e să candideze - a fost extrem de redusă de-a lungul ultimelor cicluri electorale pentru funcţia supremă în stat.
Doar 7 personane au cutezat să se înscrie în cursa electorală, în cele cinci tururi prezidenţiale: în 1990 nu a îndrăznit nimeni să se alăture trio-ului Iliescu - Câmpeanu - Raţiu; în 1992, doar fostul premier basarabean Mircea Druc şi-a încercat şansele, alături de cinci candidaţi ai partidelor; în 1996 s-a înregistrat recordul absolut de participare - 16 candidaţi, dintre care trei au fost independenţi: popa Nuţu Anghelina, vindecătorul Mudava şi generalul-spion N. Militaru; în 2000, dintre cei 12 candidaţi, doi au fost independenţi: misteriosul om de afaceri Eduard Manole şi jurista-jurnalistă Graziela Bârlă; în fine, dintre cei 12 candidaţi din 2004 doar fostul securist Gheorghe Dinu, devenit avocat, şi-a mai încercat puterile. Dintre toţi, cel mai bine s-a descurcat Mircea Druc, care a obţinut 2,75% dintre voturi, iar cel mai prost - Nicolae Militaru, cu 0,23%. Împreună, cei 7 candidaţi au smuls partidelor doar 6,45 procente.
Ar putea ca aceasta să fie istoria unui eşec dramatic: candidatura ca independent. Cu toate acestea, ediţia 2009 a prezidenţialelor se anunţă ca o competiţie a candidaţilor care vor renunţa la tricourile cu însemnele de partid! Trendul descendent al procentelor pe care le înregistrează în sondajele electorale principalii candidaţi pare să fie o explicaţie. Despre Traian Băsescu se poate spune că, cel mult, stă pe loc, agăţat fiind de o guvernare neperformantă care poartă girul său. Despre Mircea Geoană se constată că nu avansează deloc, aşa cum i-au proorocit versaţii săi şefi de campanie, ceea ce cu doar două luni înainte de alegeri constituie un semnal de alarmă. Crin Antonescu, la rândul său, nu poate depăşi calitatea de outsider al propriului său partid. Pentru toţi trei se prefigurează "complexul locomotivei" în care ei nu mai reuşesc să reprezinte elementele de tracţiune, situându-se la remorca partidelor.
Presupusa intrare în campanie a lui Sorin Oprescu - în ciuda eşecului său evident la Primăria Capitalei - anunţă o situaţie paradoxală: preşedintelui în funcţie, căruia i se rezervă un statut de independent, i s-ar putea opune un alt independent, în calitate de candidat unic al unei opoziţii de circumstanţă. Acesta ar fi Oprescu, în favoarea căruia şi PSD şi PNL şi-ar putea retrage candidaţii din cursă, în speranţa unor victorii ce par tot mai puţin probabile sub culori de partid. N-ar fi o noutate absolută: şi Iliescu, în cele trei ediţii câştigate, a fost considerat în electorat mai degrabă o personalitate independentă, decât un slujitor al partidului pe care-l conducea. Iar Traian Băsescu a fost văzut, în ultima rundă, un luptător singuratic împotriva sistemului, decât un reprezentant al alianţei conjuncturale.

 

 


 

inapoi la lista de articole

Mircea Draghici - Īncep lucrările de refacere a Transfăgărăşanului

22 mai 2012

Comunicat Mircea Draghici 15.05.2012

15 mai 2012

Mircea Draghici - Ziua Familiei

15 mai 2012


Link-uri utile


PSD


PES


TSD


Victor Ponta


Adrian Nastase


Andrei Dolineaschi


Catalin Nechifor


Claudiu Manda


Cosmin Nicula


Ecaterina Andronescu


Georgian Pop


Ioana Pop


Ion Iliescu


Marius Lazar


Radu Mazare


Valeriu Zgonea


Victor Ciutacu


Daciana Sarbu


Corina Cretu


Consiliul Judetean Arges

Site-ul oficial al Consiliului Judetean Arges


Primaria Municipiului Pitesti

Site-ul oficial al Primariei Municipiului Pitesti


PSD Arges

Site-ul oficial al Partidului Social Democrat Filiala Arges


Imnul de campanie

Imnul de campanie PSD


Melodie populara PSD IF Domnesti


Primaria Municipiului Curtea de Arges


BitPress