Revista presei argesene 10 mai 2010
10 mai 2010 | publicat in Anonim
LUNI, 10 MAI 2010
TOP
VICELE CONSILIULUI JUDEŢEAN CRITICÃ NOUA LEGE A EDUCAŢIEI
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Florin Tecãu, este de pãrere cã în curând liceul se va transforma în învãţãmânt cu platã, numai cei cu bani putând sã îşi trimitã copiii la şcoalã. „Cele nouã clase din Legea educaţiei îngroapã învãţãmântul, în special elevii din mediul rural. Liceul va deveni în curând unul cu platã, iar numai cei cu bani vor mai face carte. Legea educaţiei este fãcutã fãrã cap şi fãrã coadã.", a comentat Tecãu cu privire la unele nepotriviri adoptate în nouã lege din învãţãmânt, despre sistemul de gimnaziu cu 9 clase. Vicepreşedintele CJ este de pãrere cã elevii din mediul rural nu vor mai putea sã migreze spre oraş, deoarece pânã acum erau practic obligaţi de sistem sã se deplaseze în mediul urban pentru a-şi termina şcoala. Cu noul amendament, elevii din mediul rural ar fi sortiţi sã rãmânã la ţarã.
DIN IULIE, ARPECHIM VA PRODUCE DIN NOU LA CAPACITATE MAXIMÃ
Dupã preluarea Petrochimiei de pe Platforma Arpechim de cãtre Oltchim, nu a fost posibilã producţia la întreaga capacitate. În prezent, instalaţiile se aflã în revizie şi se preconizeazã ca abia la sfârşitul lunii iulie Petrochimia de la Arpechim sã producã la maxim. Reamintim cititorilor cã la începutul anului Combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea a preluat de la SNP Petrom activitãţile de la Petrochimia Arpechim plãtind 13 milioane de euro pentru activele fixe, mobile şi stocurile de hidrocarburanţi. De asemenea, cei 560 de angajaţi au fost concediaţi de la OMV Petrom şi angajaţi de Oltchim. Pentru a obţine suma necesarã preluãrii Petrochimiei din cadrul Arpechim combinatul din Vâlcea a împrumutat banii la o bancã din ţarã, pe termen de un an, cu dobânzi şi comisioane aplicate oricãrui agent economic.
ARGES EXPRES
GERGO SZABO A CÂŞTIGAT RALIUL ARGEŞULUI 2010!
Gergo Szabo şi-a gestionat excelent avantajul luat în startul competiţiei şi a câştigat prima ediţie a Raliul Argeşului din ultimii 9 ani care s-a disputat pe Transfăgărăşan. El a fost urmat de Bogdan Marişca şi de Dan Gârtofan, însa ordinea celor doi se poate inversa. Marişca a fost penalizat cu 10 secunde pentru start furat, astfel că rezultatele sunt neoficiale până la ultima şedinţă a CCS.
Gergo Szabo, campionul în exerciţiu s-a distanţat de restul competitorilor după primele patru probe speciale, în care a izbutit tot atâtea scratch-uri la rând, iar apoi şi-a gestionat excelent avantajul, obţinând cel mai bun timp şi prima poziţie în Raliului Argeşului. În condiţiile date, atenţia fanilor s-a concentrat asupra luptei pentru celelalte locuri de pe podium. Bogdan Marişca şi Dan Gârtofan au aratat încă după primele 4 probe speciale că sunt principalii pretendenţi la poziţiile 2 şi 3 şi, într-adevăr, între ei avea să se dea lupta.
Şi a fost una pe muchie de cuţit. Gârtofan a trecut prin mari emoţii, mai întâi pentru o pană, pe proba specială 4, iar apoi pentru că pompa de benzină a maşinii sale a dat semne de oboseală, mecanicii reuşind să o schimbe în ultimele 10 minute ale parcului de service final. A terminat la 4,3 secunde de Marişca, însă, dacă ultima şedinţă a CCS va confirma penalizarea de 10 secunde, pentru start furat, împotriva câştigătorului de la Braşov, atunci Giri (n.r. - Gârtofan) va ocupa locul secund.
Poziţia a patra i-a revenit lui Tempesta, cel care, deşi şi-a trecut în cont trei scratch-uri, a fost penalizat de faptul că a pierdut timp pe proba rapidă, în timp ce pe locul 5 s-a clasat Porcişteanu. Acesta şi-a asigurat poziţia pe ultima urcare, după ce a schimbat setările maşinii în parcul de service care a precedat ultimele 4 probe speciale. Mihalache, Savu, Răspopa, Keleti şi Aur au completat topul primilor 10 piloţi, cei care pleacă de la Raliul Argeşului cu puncte.
La Grupa A s-a impus echipajul Keleti/Ponta, urmat de Danny şi Filip. Cei doi, alături de ocupantul locului 4 la Grupa A, Cozma (învingător şi în disputa juniorilor), au ocupat primele trei locuri în Citroen Trophy. La Grupa K, trioul fruntaş a fost compus din Berari, Groza şi Argeşanu, iar la Grupa H, din Banciu, Creţu şi Mirea.
Abandonuri
Primul abandon de marcă l-a avut drept protagonist pe campionul Ungariei din 2008, Spitzmuller, cel care şi-a început la Raliul Argeşului programul în Campionatul Naţional de Raliuri Dunlop 2010. Maghiarul a obţinut al treilea timp pe PS 1, însă, apoi, a redus substanţial ritmul, iar pe PS 3 a ieşit definitiv din cursă.
Pe prima "specială" de după-amiază, Szabo a cedat primul scratch, trecut în contul lui Tempesta, însă a terminat pe locul doi şi a mai câştigat o zecime în faţa lui Bogdan Marişca. Pe această probă s-au înregistrat şi două accidente. Citroenul Saxo pilotat de Andronache a fost distrus într-un tunel (echipajul a scăpat fără urmări), în timp ce maşina echipajului Krepelka/Stanciu a ieşit violent în decor şi, pentru că a fost nevoie de intervenţia ambulanţei, concurenţii care urmau pe lista de start au parcurs speciala ca etapă de legătură. Şi în PS 6 s-a înregistrat un abandon, cel al lui Mitroi, pilot care la finele probei anterioare ocupa poziţia a cincea în clasamentul Grupei A.
Top 10
Vidraru 2 (4,40 km): 1. Marişca 2:39.9; 2. Gârtofan 2:40.9; 3. Szabo 2:41.4; 4. Porcişteanu 2:41.7; 5. Tempesta 2:41.9; 6. Mihalache 2:44.3; 7. Savu 2:46.1; 8. Cosma 2:49.4; 9. Aur 2:51.3; 10. Keleti 2:51.4.
Vidraru Lac 3 (12,00 km): 1. Tempesta 6:56.2; 2. Gârtofan 6:56.3; 3. Szabo 6:56.2; 4. Porcişteanu 6:58.2; 5. Marişca 7:01.5; 6. Mihalache 7:04.4; 7. Savu 7:13.8; 8. Keleti 7:18.9; 9. Aur 7:23.3; 10. Răspopa 7:27.6.
Piscu Negru 3 (11, 70 km): 1. Marişca 5:21.3; 2. Gârtofan 5:23.4; 3. Szabo 5:23.9; 4. Porcişteanu 5:28.2; 5. Mihalache 5:28.8; 6. Tempesta 5:30.3; 7. Savu 5:44.8; 8. Răspopa 5:44.8; 9. Berari 5: 48.0; 10. Aur 5:48.5.
Capra 3 (4,30 km): 1. Tempesta 2:52.0; 2. Porcişteanu 2:52.2; 3. Gârtofan 2:25.4; 4. Marişca 2:52.5; 5. Szabo 2:53.1; 6. Mihalache 2:54.3; 7. Aur 2:56.7; 8. Răspopa 2:57.2; 9. Savu 3:00.4; 10. Keleti 3:00.7.
Clasament final provizoriu
1. Szabo 50:09.7; 2. Marişca +22,8; 3. Gârtofan +27,1; 4. Tempesta +36,9; 5. Porcişteanu +51,3; 6. Mihalache 1:00.3; 7. Savu +1:45.9; 8. Răspopa +2:46.5; 9. Keleti +3:14.9; 10. Aur +3:17.2
Clasamentul nu include penalizarea de 10 secunde dictată împotriva lui Bogdan Marişca.
UN POGON DE PAMANT PENTRU LOCUINTE ANL
Primarul Nicolae Diaconu s-a ţinut de cuvânt şi a propus legislativului municipal un proiect de hotărâre pentru transmiterea în folosinţă gratuită a 5.036 mp teren către ANL pentru construirea de locuinţe pentru tineri. Consilierii locali au aprobat transferul temporar a 3.200 mp din str. Eroilor (zona din vecinătatea Mănăstirii Argeşului, unde se instalează circurile ambulante) şi a 1.836 mp din str. 1 Decembrie 1918 (unde erau fostele sere). Transmiterea acestor terenuri către ANL se face cu titlu gratuit, pe perioada construcţiei locuinţelor pentru tineri. La finalizarea construcţiilor, terenurile revin în proprietatea municipalităţii, conform contractului şi proceselor verbale de predare/primire. Administraţia publică locală are obligaţia asigurării resurselor financiare necesare execuţiei utilităţilor locuinţelor construite (apă, canal, gaze, electricitate). La recepţia finală se va întocmi un protocol de predare/primire, după care se vor distribui locuinţele nou-construite familiilor tinere, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. După cum se ştie, în 2002, Curtea de Argeş a fost singurul oraş argeşean înscris în Programul ANL, în care s-a demarat construcţia de locuinţe pentru tineri. Acum se poate spune că urbea Basarabilor s-a înscris pe linia continuităţii din care se nasc tradiţiile bune...
10 MAI - ZIUA REGALITĂŢII
La 10 mai 1866 urca pe tronul Principatelor Române Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen. Adus din Germania cu scopul de a consolida unirea Moldovei cu Ţara Românească, principele din Casa domnitoare a Kaiserului Wilhelm I şi-a îndeplinit exemplar misiunea alături de soţia sa, Elisabeta de Wied (cunoscută în literatură sub pseudonimul Carmen Sylva), obţinând independenţa ţării după războiul din 1877-1878. Urmaşul său, nepotul Ferdinand I şi regina Maria, au rotunjit hotarele în 1918, înfăptuind România Mare. Ziua de 10 mai a fost o lungă perioadă de timp sărbătoare naţională. Carol I şi Ferdinand I îşi dorm somnul de veci la Mănăstirea Argeşului. În ani electorali, se obişnuieşte ca la mormintele regilor să se depună de către partidele politice coroane şi jerbe de flori. Oare se va întâmpla la fel şi astăzi?...
ÎNSCRIERI LA GRADINITE PE 17 SI 18 MAI
Spre deosebire de Grădiniţa Nr. 2 Posada, unde reînscrierile s-au terminat şi s-au făcut şi înscrierile, la celelalte unităţi preşcolare din municipiul nostru, înscrierile se vor face după jumătatea acestei luni. Este vorba despre Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 3, Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 5 şi Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 6. La Grădiniţa Nr. 3 şi la Grădiniţa Nr. 6 reînscrierile se fac în perioada 1-15 mai, iar înscrierile sunt anunţate pentru data de 17 mai, începând cu ora 10.00. La Grădiniţa Nr. 5, înscrierile se vor face tot de la ora 10.00, însă pe 18 mai. Potrivit Teodorei Tărceatu, directorul celor trei unităţi preşcolare, nu este stabilită o dată limită în ceea ce priveşte înscrierile. Doamna directoare speră ca până la sfârşitul lunii mai să se ocupe toate locurile vacante.
INTERES ARGESEAN
SE CONSTRUIESC INCA DOUA BLOCURI ANL
Autorităţile locale au veşti bune pentru tinerii din municipiu. La ultima şedinţă de Consiliu Local, unul din punctele înscrise pe ordinea de zi a vizat transmiterea în folosinţă gratuită către Agenţia Naţională pentru Locuinţe a două terenuri în scopul construirii de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii. Unul din blocurile ANL se va ridica pe strada 1 Decembrie iar celălalt pe strada Eroilor, acolo unde au funcţionat pe vremuri serele SPGC.
ASOCIATIILE DE PROPRIETARI CARE AU DATORII MARI CATRE AQUATERM VOR FI DATE IN JUDECATA
Asociaţiile de locatari sau proprietari constituite în municipiul Curtea de Argeş aveau de achitat la sfârşitul anului trecut către societatea Aquaterm datorii în valoare de aproximativ 413.000 de lei. Cea mai mare parte din această sumă, respectiv 335.000 de lei, reprezintă suma restantă pentru plata agentului termic, iar restul de 78.000 de lei reprezintă datoria pentru apa rece şi canalizare. „Asociaţiile de proprietari sau de locatari cu cele mai mare restanţe la plata agentului termic, la care s-au adăugat şi penalităţile corespunzătoare, sunt Asociaţia de locatari numărul 28 - sold 67.700 lei; Asociaţia de locatari numărul 3 - sold 36.300 lei; Asociaţia de proprietari numărul 27 - sold 36.800 lei; Asociaţia de proprietari numărul 17 sold 32.000 lei şi Asociaţia de proprietari numărul 23 - sold 27.900 lei. Noi am transmis notificări către toate aceste asociaţii cu restanţe, urmând ca în scurt timp să fie acţionate şi instanţă", a spus Ion Bolovan, director Aquaterm. De asemenea, Aquatermul mai are de recuperat de la 136 de abonaţi care locuiesc la casele din municipiu suma totală de 14.000 lei, dar şi de la 96 de abonaţi care locuiesc la bloc suma de 3.500 de lei.
RATA SOMAJULUI A SCAZUT CU 0,4%
Rata şomajului în zona municipiului Curtea de Argeş la sfârşitul lunii trecute era de 9,4%, înregistrând o scădere de 0,4% faţă de luna martie a acestui an. De asemenea, numărul şomerilor a scăzut, în prezent fiind înregistraţi la Agenţia Locală pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Curtea de Argeş (ALOFM) aproximativ 4.500 de şomeri, dintre care 3.550 primesc indemnizaţia de şomaj, iar restul de 970 de persoane nu primesc acest ajutor de şomaj. „Este prima dată după un şi jumătate când rata şomajului a înregistrat o scădere, după ce pe tot parcursul anului trecut a fost în continuă creştere. Chiar şi numărul şomerilor a scăzut de la începutul anului, atunci fiind înscrişi în evidenţa noastră peste 5.000 de şomeri. Acum din cei 3.550 de argeşeni care primesc şomaj, 260 sunt absolvenţi ", a spus Marius Bărbulescu, şeful centrului local ALOFM. În perioada următoare, se aşteaptă ca firmele să facă angajări, iar rata şomajului să continue să scadă. „Cu siguranţă rata şomajului va scădea în perioada următoare, pentru că firmele au început să facă angajări sau să cheme din nou oamenii la muncă. Spre exemplu, în domeniul confecţiilor, 300 de persoane au fost chemate la lucru. Dintre toţi, şapte au refuzat, motiv pentru care li se va înceta acordarea şomajului. Persoanele care refuză să înceapă muncă vor pierde şomajul", ne-au spus reprezentanţii ALOFM.
RALIU PE TRANSFĂGĂRĂŞAN
Sâmbătă, pe Transfăgărăşan, a avut loc „Raliul Argeşului", în program fiind incluse 11 probe speciale. Secţiunile Vidraru, Vidraru Lac, Piscu Negru şi Capra (toate pe urcare) au fost parcurse de câte doua ori, în timp ce la coborâre în program au
fost incluse toate probele cu excepţia celei denumite Vidraru. Startul a fost programat la ora 08.:01, în Piteşti, în timp ce prima maşină a plecat pe secţiunea competitivă Vidraru la ora 09.54.
Pe site-ul official la raliului, lupta este descrisă astfel - „Gergo Szabo şi-a gestionat excelent avantajul luat în startul competiţiei şi a câştigat prima ediţie a Raliul Argeşului din ultimii 9 ani care s-a disputat pe Transfăgăraăşan. El a fost urmat de Marişca şi Gartofan, însă ordinea celor doi se poate inversa. Bogdan a fost penalizat cu 10 secunde pentru start furat, astfel că rezultatele sunt neoficiale până la ultima şedinţă a CCS.
Gergo Szabo, campionul în exerciţiu, s-a distanţat de restul competiţionarilor după primele patru speciale, în care a izbutit tot atâtea scratch-uri la rând, iar apoi şi-a gestionat excelent avantajul, obţinând cel mai bun timp şi prima poziţie în Raliul Argeşului. În condiţiile date, atenţia fanilor s-a concentrat asupra luptei pentru celelalte locuri de pe podium. Marişca şi Gartofan au arătat încă după primele 4 PS că sunt principalii pretendenţi la poziţiile 2 şi 3 şi, într-adevar, între ei avea să se dea lupta.
Şi a fost una pe muchie de cuţit. Gartofan a trecut prin mari emoţii, mai întâi pentru o pană, pe PS 4, iar apoi pentru că pompa de benzină a maşinii sale a dat semne de oboseală, mecanicii reuşind să o schimbe în ultimele 10 minute ale parcului de service final. A terminat la 4,3 secunde de Marişca, însă, dacă ultima şedinţă a CCS va confirma penalizarea de 10 secunde, pentru start furat, împotriva câştigătorului de la Braşov, atunci Giri va ocupa locul secund.
Poziţia a patra i-a revenit lui Tempesta, cel care, deşi şi-a trecut în cont trei scratch-uri, a fost penalizat de faptul că a pierdut timp pe proba rapidă, în timp ce pe locul 5 s-a clasat Porcisteanu. Acesta şi-a asigurat poziţia pe ultima urcare, dupa ce a schimbat setările maşinii în parcul de service care a precedat ultimele 4 probe speciale. Mihalache, Savu, Raspopa, Keleti şi Aur au completat topul primilor 10 piloţi, cei care pleacă de la Raliul Argeşului cu puncte.
La Grupa A s-a impus Keleti, urmat de Danny si Filip. Cei doi, alături de ocupantul locului 4 la Grupa A, Cozma (învingător şi în disputa juniorilor), au ocupat primele trei locuri în Citroen Trophy. La Grupa K trioul fruntaş este compus din Berari, Groza si Argesanu, iar la Grupa H din Banciu, Cretu si Mirea".
inapoi la lista de articole