Revista presei argesene 10 iunie 2009
10 iun 2009 | publicat in Anonim
PRESA, 10 IUNIE 2009
CURIERUL ZILEI
Tara cu cea mai scazuta prezenta la vot
Alegerile europene care au avut loc în perioada 4-7 iunie în cele 27 de state membre UE s-au finalizat cu un mesaj dur la adresa politicienilor. Aceasta deoarece la urne s-au prezentat mai puţin de jumãtate din cele 370 de milioane de cetãţeni cu drept de vot (43%), ceea ce înseamnã cã instabilitatea economicã şi criza financiarã i-au determinat pe aceştia sã întoarcã spatele clasei politice. Cît priveşte activitatea de vot în România, ne situãm mult sub media la nivelul UE, cu 27,52 procente. Absenteismul nu a fost însã cu mult mai mare decît la euroalegerile din 2004, cînd s-a înregistrat o participare de 45,4%.
Prezenţa la vot în cele 27 de state membre UE (sursa: www.elections2009-results.eu):
Belgia: 90.39%, Danemarca: 59.52%, Germania: 43.3%, Irlanda: 57.6%, Franţa: 40.48%, Italia: 66.46%, Luxemburg: 91%, Olanda: 36.5%, Marea Britanie: 34.27%, Grecia: 52.63%, Spania: 44.3%, Portugalia: 37.03%, Suedia: 43.8%, Austria: 42.4%, Finlanda: 40.3%, Cehia: 28.22%, Estonia: 43.2%, Cipru: 59.4%, Lituania: 20.91%, Letonia: 52.56%, Ungaria: 36.29%, Malta: 78.81%, Polonia: 24.53, Slovenia: 28.25%, Slovacia: 19.64%, Bulgaria: 37.49%, România: 27.52%, Uniunea Europeanã: 43%, cea mai micã prezenţã la vot din istoria europarlamentarelor. Ca urmare, cea mai mare proporţie de europeni votanţi s-a înregistrat, previzibil, în ţãrile în care votul este obligatoriu: Belgia, Cipru, Luxemburg. Cea mai scãzutã prezenţã a fost în Slovacia, Lituania, România, Polonia şi Cehia.
Distribuirea mandatelor în Parlamentul European (736 de mandate în total): Partidul Popular European, la care sînt afiliate PD-Lşi UDMR: 263, Partidul Socialist European: 163, la care este afiliat şi PSD, Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa, la care este afiliat PNL: 80, Verzii: 52, Europa Naţiunilor: 35, Stînga: 33, Independenţã şi Democraţie: 19, Alţ ii: 91. Din nucleul dur al partidelor învingãtoare de centru dreapta fac parte cancelarul german Angela Merkel, liderul grupului PPE, Joseph Daul, premierul polonez Donad Tusk, darşi preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso. Pînã la expirarea mandatului, preşedintele Parlamentului European este creştin-democratul Hans Gert Poettering, ales în 2007 pe o duratã de doi ani. Preocuparea din acest moment a liderilor grupurilor politice din PE este de a forma o majoritate parlamentarã. În acest sens, conservatorii din cadrul PPE le-au propus liberalilorşi socialiştilor sã li se alãture într-o alianţã politicã, însã negocierile sînt departe de a se finaliza.
ARGESUL
Lovitura de bumerang Becali
Conform rezultatelor finale oficiale ale B.E.J. Argeş, P.S.D. a câştigat alegerile europarlamentare organizate duminică, cifrele nefiind prea mult schimbate faţă de rezultatele parţiale. Astfel, P.S.D. a câştigat alegerile cu 41,42% (57.845 voturi), fiind urmat de P.D.-L. 26% (36.311 voturi), P.R.M. 13,66% (19.075 voturi), P.N.L. 12,56% (17.545 voturi), Elena Băsescu 3,57% (4.989 voturi), P.N.Ţ.-C.D. 1,43% (1998 voturi), Pavel Abraham 0,91% ( 1274 voturi), Forţa Civică 0,29% (410 voturi), U.D.M.R. 0,13% (194 voturi). Au fost prezenţi la urne 144.285 de votanţi, 139.641 de voturi fiind valabile şi 4639 fiind declarate nule. 22.853 de votanţi au fost înscrişi pe listele suplimentare. Împărţirea celor 33 de mandate de europarlamentar pe partide a fost amânată de Biroul Electoral Central pentru astăzi.
Iată cum s-a votat în oraşele şi municipiile din judeţ
Piteşti: P.S.D.- 28,93% (7074 voturi), P.D.-L.- 25,67% (6276 voturi), P.R.M.- 21,96 % (5369 voturi), P.N.L.- 14,10% (3448 voturi), EBA- 4,77% (1166 voturi).
Câmpulung: P.S.D.- 26,51 % (1483 voturi), P.D.-L.- 23,60% (1320 voturi), P.R.M.- 21,09% (1180 voturi), P.N.L.- 17,95% (1004 voturi), EBA- 7,15% (400 voturi).
Curtea de Argeş: P.S.D.-32,77% (1627 voturi), P.D.-L.- 22,40% (1112 voturi), P.R.M.- 19,54% (970 voturi), P.N.L.- 15,12% (751 voturi), EBA- 6,32% (314 voturi).
Mioveni: P.S.D.- 43,05 % (2136 voturi), P.R.M.- 22,05% (1094 voturi), P.D.-L.- 17,92% (889 voturi), P.N.L.- 8,46% (420 voturi), EBA- 5,26% (261 voturi).
Costeşti: P.S.D.- 38,91% (983 voturi), P.D.-L.- 30,12% (761 voturi), P.N.L.- 16,07% (406 voturi), P.R.M.- 8,07% (204 voturi), EBA- 3,80% (96 voturi).
Ştefăneşti: P.S.D.- 40,47% (1175 voturi), P.D.-L.- 29,34% (852 voturi), P.R.M.- 14,08% (409 voturi), P.N.L.- 9,43% (274 voturi), EBA- 3,68% (107 voturi.)
Topoloveni: P.S.D.- 45,11% (892 voturi), P.D.-L.- 24,48% (484 voturi), P.R.M.- 16,33% (323 voturi), P.N.L.- 7,48% (148 voturi), EBA- 3,79% (75 voturi).
Popa se uită la scaunul lui Miuţescu?
P.N.L. a fost victima-surpriză a alegerilor europarlamentare în Argeş. Pe un val crescut emoţional, P.R.M. a reuşit să obţină scoruri mari graţie candidaturii lui Gigi Becali, dar şi a absenteismului de la urne. Rezultatul a venit ca o lovitură din senin peste liberali, care au ajuns pe locul al patrulea. Poate fi numită chiar lovitura de bumerang Gigi Becali. De la estimările de peste 20%, scorul de 12,56% înseamnă serioase semne de întrebare pentru P.N.L. Abia scăpat din alegerile de la şefia judeţului, Adrian Miuţescu se va afla cu siguranţă în colimatorul contestatarilor săi. Chiar dacă nu a vorbit încă despre demisia liderului organizaţiei
judeţene sau organizarea de noi alegeri, vicepreşedintele P.N.L. Argeş şi cel care i-a fost adversar pentru şefia partidului, Ion Popa, a lăsat de înţeles că este nevoie de schimbări radicale. "Eu sunt total dezamăgit de scorul obţinut de P.N.L. în Argeş. Vom avea cu siguranţă o şedinţă în Biroul permanent pentru a analiza serios cauzele acestui rezultat. Probabil că joi. Surpriza făcută de P.R.M. se poate traduce prin nemulţumirea populaţiei faţă de actualul guvern, numai că, din păcate, în loc să se ducă voturile către P.N.L., ele s-au dus către P.R.M. O a doua explicaţie o reprezintă toată povestea mediatică în care erou a fost Gigi Becali, motiv pentru care oamenii au votat cu el. Românii au un simţ acut de compătimire. Noi vom fi obligaţi să analizăm de ce nu au votat cu P.N.L., dar şi de ce nu am reuşit să ne scoatem electoratul la vot. Probabil că organizaţia noastră este undeva de la mijloc în jos în clasamentul organizaţiilor din ţară la scorul obţinut. Problema cea mai gravă este că de vreo cinci tururi de scrutin noi ne găsim în permanenţă sub media pe ţară. Trebuie să analizăm foarte atent şi cauzele pentru care am ajuns în această situaţie", a precizat Ion Popa.
P.R.M. a luat şi din voturile P.S.D.
Secretarul organizaţiei Argeş, Florin Tecău, s-a declarat mulţumit de rezultatul obţinut de P.S.D. Singurele regrete sunt în dreptul prezenţei reduse la vot, dar şi că, în opinia sa, creşterea P.R.M. s-a bazat în mare măsură şi pe voturile pe care ar fi putut să le primească social-democraţii. "Am obţinut un rezultat bun. Ne-am menţinut pe linia de anul trecut. Cel mai mult mă bucură faptul că am câştigat în toate oraşele. Cred că suntem clasaţi pe locul patru în ţară la rezultat şi la prezenţă. Încă nu a fost făcută o analiză de acest gen. Din ce cunosc, sunt în faţa noastră organizaţiile din Vaslui, Teleorman şi Giurgiu. Am avut rezultate mai proaste la Constanţa. În Argeş, supriza cea mai mare a fost, desigur, P.R.M. Din păcate, am cam pierdut din voturi. Dacă nu primeau atât de multe voturi, am fi avut procente şi mai mari. Dar suntem oricum destul de mulţumiţi, pentru că am dovedit că am rămas principala forţă politică în judeţ şi suntem în topul organizaţiilor din ţară", a precizat Florin Tecău.
Marian Fulga vrea capul organizaţiilor
de sub 5%
Liderul P.R.M., Marian Fulga, este şi nu este mulţumit de rezultatul neaşteptat de bun obţinut la scrutinul de duminică. Încurajat de scorul mare, el a anunţat că doreşte schimbarea liderilor organizaţiilor care au scos un scor mai mic de 5% la europarlamentare. Sigur, nu sunt mulţi, doar în jur de 9 organizaţii care ar trebui decapitate.
SOCIETATEA ARGESEANA
EBA a luat doar un vot la Izvoru
În Argeş, Elena Băsescu, EBA, europarlamentar după alegerile de duminică, a luat cele mai puţine voturi la Izvoru. În fapt, de la Izvorul, doar un cetăţean a pus ştampila de vot pe EBA. Este bine şi aşa, dacă comparăm cu faptul că aici PNŢCD nu a luat nici măcar un vot. EBA a obţinut în Argeş 4.989, adică 3,57%. Cele mai multe voturi EBA le-a primit la Piteşti, 1.166.
PNŢCD nu a luat nici o vot la Cotmeana şi Izvoru
Ţărăniştii argeşeni nu au reuşit să strîngă decît 1.998 voturi, obţinînd un procent de 1,43%. PNŢCD Argeş nu a luat nici un vot la Cotmeana şi Izvoru. În Piteşti ţărăniştii au luat 729.
PRM a devansat PNL în Argeş
În Argeş, surpriza alegerilor europarlamentare a reprezentat-o PRM, care cu 19.075 de voturi, adică un procent de 13,66%, s-a situat pe poziţia a treia reuşind să devansese PNL. Diferenţa s-a făcut la Piteşti şi Cîmpulung unde peremiştii au obţinut mai multe voturi decît liberalii. În Argeş, PRM a obţinut un procent mai mare decît cel la nivel naţional.
BITPRESS
Potrivit HotNews, conducerea PDL Arges urmeaza a fi decapitata. Boureanu neaga zvonurile.
Conducerea centrala a PDL intentioneaza sa decapiteze liderii filialelor care au obtinut rezultate slabe la europarlamentare, o decizie clara in acest sens urmand a se lua pana la finalul saptamanii. Cinci organizatii sunt vizate, in acest sens, informeaza HotNews, potrivit unor surse din sanul democrat-liberalilor. Printre cele cinci filiale, s-ar numara si cea din Arges, presedintele Cristian Boureanu urmand a fi demis, alaturi de Lucian Militaru de la Telorman, Eugen Badalan de la Braila, Corneliu Mihalache de la Vaslui si Mircea Toader de la Galati.
Contactat de HotNews.ro, Cristian Boureanu a declarat ca nu stie nimic si ca ,,nici vorba" de sanctiuni. Ba chiar tindem sa-l credem pe cuvant, cel putin tinand cont de trei rationamente. Unu: Cristian Boureanu a fost unul dintre cei care s-a... veselit alaturi de presedintele Basescu, premierul Boc si ministra Elena Udrea, cu prilejul sarbatoririi victoriei Elena Basescu, ceea ce inseamna ca cel putin din acest punct de vedere se afla (sau a revenit) in gratiile sefilor de la centru. Doi: sa obtii 26,01% intr-un judet care se stie care este traditional fief-ul PSD si in conditiile unui absenteism fara precedent, nu este tocmai un rezultat prost. Trei: ar fi de-a dreptul ipocrit din partea conducerii PDL sa sanctioneze organizatiile judetene in conditiile in care nu mai incape niciun dubiu ca acestea si-au rupt din aparatul de propaganda si din simpatizantii fideli pentru a o introduce in Parlamentul European pe Elena Basescu. In Arges, 3,59 procente au mers la EBA, organizatiile de tineret ale partidului contribuind serios la acest rezultat.
Vadim: ,,Elena Basescu nu mai e proasta de da in gropi, regii asfaltului au nivelat gropile"
Prezent la emisiunea ,,Sinteza zilei", moderata pe Antena 3 de catre argeseanca Dana Grecu, tribunul Vadim Tudor, proaspat europarlamentar cu voia poporului prezent la vot, si-a retras acuzele facute in campanie la adresa fiicei presedintelui, Elena Basescu. Potrivit lui Vadim, Elena nu ar mai fi... ,,proasta de da in gropi", cum a declarat anterior, intrucat regii asfaltului ar fi... nivelat toate gropile. In schimb, Vadim a declarat ca pentru Elena ar fi lucrat serviciile secrete si PDL, dand exemplu o posibila frauda realizata la Topoloveni (Arges), acolo unde s-ar fi votat cu... autocarul pentru marca de masina EBA.
,,Aceasta Elena Basescu e proasta de da in gropi, ca tata-sau", declara Vadim nu mai departe de campania electorala pentru europarlamentare. Astazi, insa, s-a razgandit: ,,Nu mai imi mentin punctul de vedere pentru ca intre timp au venit regii asfaltului si au nivelat acele gropi. In Topoloveni, colonelul SRI Zamfirescu m-a informat, au venit din Giurgiu si Galati si au votat pentru Elena Basescu Asta nu e frauda?" a declarat Vadim, adaugand ca se va consulta cu avocatii daca va face plangere penala in acest sens.
De asemenea, Vadim a declarat ca nu o va mai ataca pe fiica presedintelui intrucat ,,nu se cade ca ditamai omul, ca mine, sa se ia de un copil, chiar daca are 30 de ani. Si eu am doua fete, ca Traian, si-l inteleg din acest punct de vedere. Numai ca pe fetele mele nu le imping spre chestii din astea, isi vad cuminti de scoala lor. Elena a fost aruncata in fata pentru a se testa cat mai valoreaza brand-ul Basescu: adica 4%" a mai declarat Vadim.
Florin Tecau: ,,Pentru perioada actuala, votul obligatoriu este o solutie"
Asa cum v-am mai spus, astazi de dimineata, Consiliul Judetean Arges a organizat o conferinta de presa inedita: una la Muzeul Golesti, care s-a sfarsit cu... branza, ceapa si sunculita, plus... cirese(!), de care uitasem sa scriu (noroc cu Mirela Batea, responsabil cu mass-media, care mi-a pus in vedere ca astfel de cirese nu pot fi trecute sub tacere!). Nu despre asta voiam sa va scriu, dar am dorit sa ajung la vicele Florin Tecau, prezent la conferinta, si pe care nu l-am lasat sa-i priasca branza de la vacuta Vochita, ci l-am luat, din scurt, cu intrebari, enervata de cu seara de pesedistii si pedelistii care isi disputau castigul in alegeri, in contextul in care peste 70% dintre romani nu s-au prezentat la vot.
Ce-ati castigat, domnule Tecau?
Unde?
La alegerile pentru Parlamentul European!
Primul loc pe judet si locul patru, ca filiala, pe tara. Ne-am pastrat pozitia.
Cum comentati prezenta la vot?
Slaba. Este o dezamagire pentru mine. Nu ma asteptam...
Cum asa?
Ultimele sondaje pe care le-am facut dadeau o prezenta intre 22 si 26%... Dar cred ca totusi mesajul nostru nu a fost inteles de catre cetateni si inca suntem in cautarea democratiei votului. Poate, pentru perioada actuala, votul obligatoriu este o solutie. Cetatenii trebuie sa decida cine ii reprezinta.
Dar alternative viabile cand aveti de gand sa le dati?
Alternative viabile... la ce?
La dumneavoastra, clasa politica actuala.
Aici trebuie sa precizam foarte clar: PSD a avut cea mai buna si cea mai competenta echipa.
Asta o spuneti dumneavoastra. Peste 70% dintre romani nu au aceeasi parere.
Nu stiu daca acest semnal poate fi tras. Au fost mai multe conjuncturi care au influentat prezenta scazuta la vot.
Domnule Tecau, chiar trebuie sa nu se mai prezinte nimeni la vot ca sa va dati seama ca ceva nu e in regula?
Nu numai in Romania, ci si la nivel european a fost o prezenta scazuta. In plus, la aceste alegeri nu trebuia sa se inteleaga votul politic, trebuia votata echipa competenta si oferta electorala. M-am convins si eu: cel putin la tara s-a votat politic, fara a conta in vreun fel candidatii.
Ce parere aveti despre intrarea in Parlament a lui Gigi, EBA, Vadim?...
Vot democratic! Am vazut si raspunsul presedintelui Partidului European Socialist cu privire la reintoarcerea Elenei Basescu in PDL: faptul ca a obtinut voturile pe care le-a obtinut este meritul ei.
Aha, cand va convine e meritul ei, cand nu, e meritul PDL, iar Traian Basescu a dispus sa i se scoata fetita europarlamentar... Dumneavoastra, personal, ce credeti? E meritul ei sau al taticului?
Mi-e foarte greu sa cred ca doar o singura persoana poate aduna atatea voturi, mai ales la varsta ei.
Dincolo de asta, cand aveti de gand sa nu va mai laudati ca ati castigat, sa recunoasteti ca actuala clasa politica este lamentabila si ca romanul este scarbit?
Sunt de acord ca exista variante de imbunatarire...
Care? La vremuri noi, tot noi?
Nu, singura salvare este tineretul. Insa mi-e tare teama ca si tinerii care intra in politica o fac tot pentru a-si satisface orgolii si din dorinte personale.
Pentru ca au invatat de la... cei mai buni sau sunt ,,coconii" celor mari?
Eu cred ca avem un tineret performant si capabil....
Si scarbit...
Da, asta discutam si azi-dimineata! Toate paturile sociale din Romania sunt nemultumite, sunt probleme in toate domeniile. Si uite ca oamenii nu ii taxeaza pe...
Pe partenerii de coalitie? Ati lasat punctele de suspensie ca sa se inteleaga...
Nu neaparat partenerii de coalitie, unii dintre ei!
Adrian Miutescu, la un pas de mazilire
Sedinta cu scantei la PNL! Pe surse.ro anunta ca in urma intalnirii de astazi, s-ar fi dat recomandarea ca toti presedintii de filiale care au obtinut sub 15% sa-si dea demisia, ca sa fie scutiti de dezonoarea de a fi demisi. O decizie ferma in acest sens a fost amanata pana joi, cu atat mai mult cu cat insusi Crin Antonescu si echipa sa de campanie, coordonata de cantaretul si dansatorul in incheietura mainii, Ludovic Orban, se stiu cu musca pe caciula.
In situatia de a fi decapitata este si organizatia PNL Arges, care a obtinut rusinosul scor de 12,50%, situandu-se chiar si in urma peremistilor, care au obtinut 13,57%. Cunoscandu-l pe Adrian Miutescu, ne este greu sa credem ca va avea onoarea sa-si dea demisia, asa ca va gasi, cu siguranta, noi scuze pentru rezultatul lamentabil. Ba, credem noi, va incerca sa arunce vina asupra directorului de campanie, Marius Postelnicescu, cel care nu a fost nici lasat si nici sprijinit sa faca o campanie asa cum si-ar fi dorit. Tinand cont de legaturile foarte bune pe care le are cu Ludovic Orban, nu ar fi exclus ca Miutescu sa-si... cumpere inca o data sustinerea de la centru, cu atat mai mult cu cat noul presedinte, Crin Antonescu, s-a dovedit a fi, mai degraba, o... gluga de coceni. Deja liberalii au inceput sa-l regrete pe Calin Popescu Tariceanu. De ce oare?...
TOP
EXCLUSIV - Extremele alegerilor europarlamentare în Argeş
O analiză mai atentă a rezultatelor alegerilor europarlamentare din judeţul nostru arată lucruri interesante pentru fiecare formaţiune politică în parte care a participat la acestea. Cu siguranţă că rezultatele vor duce şi la măsuri drastice din partea unor partide nemulţumite de un scor sau altul într-o localitate. În cele ce urmează vom vedea unde au stat cel mai bine partidele în Argeş şi unde au stat cel mai rău, unde s-au obţinut mai multe voturi şi unde s-au obţinut mai puţine.
PSD, cel mai tare la Hîrtieşti
În ceea ce priveşte partidul care a câştigat alegerile în Argeş, şi anume PSD, acesta a obţinut cel mai bun scor la Hîrtieşti, respectiv 78,96%. Foarte multe voturi au adus PSD-ului şi locuitorii din Cicăneşti (77,11%) şi Ciofrângeni (76,14%). PSD a obţinut cele mai slabe rezultate din Argeş la Dobreşti (17,89%) şi la Poiana Lacului (20,42%).
Vlădeşti, fieful PD-L
În ceea ce priveşte PD-L, formaţiunea condusă de Cristian Boureanu în Argeş a obţinut cel mai bun scor la Vlădeşti (59,60%). Scoruri bune au fost obţinute de PD-L şi la Valea Mare Pravăţ (57,57%) şi la Oarja (50%). Rezultate foarte proaste au obţinut democrat-liberalii la Ţiţeşti (10,22%), dar mai ales la Rociu (7,73%).
PNL, doar la Suseni
PNL a trecut de 50% doar la Suseni, acolo unde primarul Doru Radu probabil că a mobilizat foarte bine alegătorii. Scorul de la Suseni a fost de 54,33% pentru PNL. În rest, următorul scor pentru PNL l-a obţinut organizaţia din Băbana (33,22%) unde primar este tot un liberal, Vasile Ivan. Rezultate însă de-a dreptul incredibil de slabe a obţinut PNL în organizaţii precum Uda (2,13%), Săpata (3,62%) ori Hîrtieşti (4,73%).
PRM a învins la Teiu
PRM, partidul care a fost revelaţia acestor alegeri în Argeş, a obţinut cel mai bun scor la Teiu (34,43%), însă cele care au ridicat filiala au fost scorurile din oraşe unde peremiştii au trecut constant, cu puţine excepţii, de 15% din opţiunile de vot. Cel mai prost rezultat pentru PRM l-au obţinut peremiştii din Râca (3,50%). În ceea ce priveşte UDMR, „duşmanul" PRM, formaţiunea politică a etnicilor maghiari nu a reuşit să obţină nici măcar vreun vot în mai multe loca-lităţi (Boteni, Beleţi Negreşti, de exemplu), iar cele mai bune rezultate le-a avut la Lereşti (0,55%). Cele mai multe voturi, însă (40) udemeriştii le-au obţinut la Piteşti.
Peste 22 000 de persoane care au votat în Argeş, în atenţia Poliţiei
Nu mai puţin de 22 853 de persoane care au votat în judeţul Argeş pe listele suplimentare vor fi verificate de Poliţie. Astfel, codul numeric personal al acestor persoane va fi introdus într-un program special informa-tic pentru a depista dacă o persoană a votat sau nu de mai multe ori. Dacă se va descoperi că o persoană a votat de mai multe ori (codul său numeric personal apare de două sau mai multe ori în baza de date interogată), atunci acea persoană va fi căutată de Poliţie pentru a da explicaţii. Cine se face vinovat de vot multiplu riscă să facă puşcărie (pedeapsa este cuprinsă între 2 şi 7 ani de închisoare).
Ei sunt cei 33 de români care ne vor reprezenta în Parlamentul European
Printre ei se numără şi un argeşean şi un fost deputat de Argeş
Biroul Electoral Central va da astăzi publicităţii repartizarea oficială a celor 33 de mandate pe care România le va avea în Parlamentul European ca urmare a alegerilor de duminică. Alianţa PSD+PC are 11 mandate, PD-L - 10, PNL - 5, UDMR şi PRM - câte 3, iar un ultim mandat îi aparţine Elenei Băsescu, fiica preşedintelui ţării candidând din postura de independent. Pentru că a revenit, însă, în PD-L, democrat-li-beralii au, de fapt, 11 mandate. Iată lista, pe formaţiuni politice, a celor 33 de europarlamentari români:
Alianţa PSD+PC: Adrian Severin, Rovana Plumb, Ioan-Mircea Paşcu, Silvia-Adriana Ţicău, Daciana Sârbu (fost deputat PSD de Argeş), Corina Creţu, Victor Boştinaru (originar din Mioveni, Argeş), Sabin Cutaş, Cătălin-Sorin Ivan, Ioan Enciu şi Vasilica-Viorica Dăncilă
PD-L: Theodor Stolojan, Monica Macovei, Traian Ungureanu, Cristian Preda, Marian-Jean Marinescu, Iosif Matula, Sebastian Valentin Bodu, Petru Luhan, Rareş Lucian Niculescu, Elena Oana Antonescu şi Elena Băsescu
PNL: Norica Nicolai, Adina Vălean, Renate Weber, Ramona Mănescu şi Cristian Buşoi
UDMR: Laszlo Tokes, Iuliu Winkler şi Sogor Csaba
PRM: Corneliu Vadim Tudor, George Becali şi Claudiu Tănăsescu.
Boureanu va rămâne preşedintele PD-L Argeş
Chiar dacă scorul obţinut de filială este sub media naţională a partidului
Reunită ieri în şedinţă de Birou Permanent Naţional, conducerea centrală a PD-L a făcut o primă analiză a rezultatelor pe care fi-lialele partidului le-au obţinut la europarlamentarele de duminică. În ciuda faptului că scorul filialei pe care o conduce este sub media naţională a partidului, deputatul Cristian Boureanu va rămâne preşedintele PD-L Argeş. Practic, cel puţin în urma şedinţei de ieri, este clar că nu se pune problema schimbării lui Boureanu din această funcţie. Asta şi pentru că liderii centrali nu aveau prea mari aşteptări într-un judeţ considerat fief al PSD. Mai degrabă vor fi muştruluiţi liderii filialelor PD-L care, deşi în urmă cu doar câteva luni erau foarte bine cotate, au obţinut la europarlamentare scoruri slabe, cu mult sub aşteptări. Cert este că ieri nu s-a pus, însă, problema vreunei sancţiuni. Analiza rezultatelor va continua şi nu doar la nivel de judeţe, ci şi la nivelul fiecărui colegiu uninominal în parte. Amintim că scorul PD-L Argeş la alegerile pentru Parlamentul European a fost de 26%, în condiţiile în care demo-crat - liberalii au obţinut la nivel naţio-nal 29, 71%.
Punând-o la pachet pe Elena Băsescu, PD-L îşi trâmbiţează şi în Argeş victoria pe care ar fi repurtat-o pe ţară
La anunţarea rezultatelor alegerilor de anul trecut pentru Parlamentul României, liderii PD-L şi PSD au spus, fiecare în parte, că partidul lor a câştigat scrutinul. Povestea se repetă acum, după europarlamentarele de duminică. Deşi sub procentul obţinut de către Alianţa PSD+PC, demo-crat-liberalii susţin că, de fapt, PD-L este adevăratul învingător. Ei adaugă voturilor PD-L şi voturile primite de Elena Băsescu, procentul care rezultă fiind astfel peste cel al Alianţei. Democrat-liberalii argeşeni duc şi ei muncă de convingere în judeţ, trâmbiţând victoria pe care PD-L ar fi obţinut-o la nivel naţional. Unul dintre cei care încearcă să convingă în acest sens electoratul este Alexandru Sandu, preşedintele organizaţiei de tineret a PD-L Piteşti. Acesta a trimis pe internet un mesaj din care oamenii să afle că adevăratul câştigător ar fi PD-L: „Reprezentanţii PD-L au câştigat alegerile. PD-L+EBA (nr - Elena Băsescu) au obţinut 33, 93%, în timp ce Alianţa PSD+PC a obţinut doar 31, 07%. Concret, PD-L şi EBA au un avantaj de 2, 86% faţă de Alianţa PSD+PC. Dă mai departe!", acesta este conţinutul mesajului de propagandă al Partidului Democrat - Liberal.
Funcţia lui Adrian Miuţescu, pusă sub semnul întrebării
Peste câteva zile va fi decisă soarta lui la şefia PNL Argeş
Ieri, Biroul Politic Central al PNL a luat la „puricat" rezultatele obţinute de partid, la nivel naţional şi în judeţe, la alegerile europarlamentare. Liderii centrali nu au luat decizii, dar au dat de înţeles că, peste câteva zile, în Comitetul Naţional Executiv, este posibilă demiterea cel puţin a conducerilor filialelor care s-au clasat pe ultimele 10 locuri pe ţară. Printre ele nu se numără şi PNL Argeş. Totuşi, lucrurile nu sunt clare şi se poate spune că şi Adrian Miuţescu are emoţii în privinţa funcţiei de preşedinte al filialei liberale de aici. Asta şi pentru că rezultatul slab al PNL Argeş la europarlamentarele de duminică vine după scoruri nu foarte mulţumitoare la alegerile anterioare. Contactat ieri de TOP, Miuţescu s-a declarat chiar el nemulţumit de rezultatul PNL Argeş. A spus că nu ştie dacă va fi schimbat sau nu de la şefia filialei şi nu a răspuns la întrebarea dacă ia sau nu în calcul să demisioneze din funcţia pe care abia a recâştigat-o, în aprilie, prin alegeri interne. Adrian Miuţescu ne-a precizat că situaţia va fi clarificată în şedinţa de luni a Comitetului Naţional Executiv al PNL. Amintim că, la alegerile de duminică, PNL s-a clasat în Argeş pe locul 4, fiind depăşit şi de PRM.
PSD Argeş, a patra organizaţie din ţară din punct de vedere al rezultatelor la alegeri
Mircea Geoană, preşedintele PSD, a transmis ieri felicitări conducerii organizaţiei din Argeş a partidului pentru scorul (41,42%) obţinut în alegerile europarlamentare de duminică. Acest scor plasează organizaţia din Argeş pe locul 4 în ţară din punct de vedere al rezultatelor filialelor PSD. Pe primul loc se află organizaţia din Vaslui (cu 45%) şi pe locurile doi şi trei sunt fi-lialele din Galaţi şi Teleorman. Faţă de alegerile parlamentare de anul trecut, PSD Argeş a urcat un loc în clasamentul filialelor. „Ne bucură foarte mult faptul că am câştigat peste tot în mediul urban. Acesta este marele nostru câştig. Dar avem şi un mare regret, şi anume prezenţa scăzută a alegătorilor la urne, lucru la care trebuie să reflectăm mult pentru a vedea ce este de făcut.", ne-a declarat Florian Tecău, secretarul executiv al PSD Argeş.
Fulga vrea să taie în carne vie - Şefii organizaţiilor PRM care au obţinut sub 5% la alegeri vor fi demişi
Încă dinainte de alegerile europarlamentare, preşedintele PRM Argeş Marian Fulga a anunţat că va demite toţi preşedinţii de organizaţii locale care nu vor reuşi să obţină 5% din voturi pentru partidul lui Corneliu Vadim Tudor. Ei bine, chiar dacă scorul la nivel judeţean obţinut de PRM este unul foarte bun (13,66%), sunt şi organizaţii care au obţinut rezultate slabe, de sub 5%. Marian Fulga ne-a declarat că în perioada următoare va face o ana-liză a cauzelor care au stat la baza acestor rezultate proaste şi va trece apoi la demiterea şefilor de organizaţii responsabili. În această situaţie sunt nu mai puţin de 9 preşedinţi de organizaţii (de la Râca, Slobozia, Boţeşti, Cicăneşti, Ciofrângeni, Cotmeana, Hîrtieşti, Morăreşti şi Poienarii de Argeş). Fulga însuşi anunţase că îşi va da demisia din funcţia de preşedinte al PRM Argeş dacă filiala nu trece de pragul de 5% în alegerile de duminică, ceea ce însă nu este cazul.
Biroul Electoral Judeţean Argeş îşi încheie astăzi activitatea
Astăzi este ultima zi în care va mai funcţiona Biroul Electoral Judeţean Argeş. Din fericire, nici la alegerile europarlamentare din acest an nu au fost probleme deosebite în Argeş, motiv pentru care şi sarcina membrilor Biroului Electoral Judeţean a fost uşurată. Astăzi membrii Biroului vor sta la dispoziţia Biroului Electoral Central pentru eventuale lămuriri privind listele suplimentare, după care vor dizolva Biroul Judeţean. Activitatea electorală din Argeş ia însă o pauză de numai câteva luni, şi asta deoarece în toamnă - cel mai târziu în iarnă - vor fi alegeri din nou, de această dată cele prezidenţiale.
În Argeş ar fi existat voturi „cumpărate" pe câteva sute de mii de lei vechi
Gura lumii slobodă! Potrivit bursei zvonurilor, în Argeş, la alegerile europarlamentare de duminică, ar fi existat cazuri de voturi „cumpărate", în special la ţară. Zvonurile spun că un astfel de vot ar fi „costat" câteva sute de mii de lei vechi. Unii şi-ar fi „vândut" votul pentru 200 000 de lei, alţii pentru 300 000 sau chiar pentru 500 000 de lei. Ca să demonstreze că au votat ce „trebuie", persoanele care s-ar fi lăsat „cumpărate" ar fi pozat buletinul cu telefonul mobil, după care le-ar fi arătat fotografia celor care au dat banii. Cum astfel de fapte, dacă ele au avut loc, sunt, practic, imposibil de demonstrat, este de aşteptat ca nimeni să nu plătească. Zilele trecute, chiar ministrul de Interne, Dan Nica, a spus că are semnale că au fost voturi „cumpărate" în schimbul a câte 500 000 de lei vechi de vot.
Prefectul regretă prezenţa redusă la urne a argeşenilor
Prefectul Marcel Proca a coordonat pentru prima oară desfăşurarea unor alegeri, şi anume alegerile europarlamentare din Argeş. Prefectul ne-a declarat că este extrem de mulţumit că în toată perioada alegerilor europarlamentare nu au fost înregistrate decât 3 incidente (reclamaţii privind turismul electoral), „cu mult sub media neregulilor din alte judeţe". Totuşi, Proca are şi o dezamăgire, şi anume aceea că argeşenii nu au ieşit la vot. Reprezentantul Guvernului în Argeş crede că pentru acest lucru se fac vinovaţi politicienii. „A fost şi un concurs de împrejurări care a dus la această prezenţă redusă, mă refer la Rusalii, dar nici discursul candidaţilor şi al partidelor politice nu a fost unul atractiv. Lipsa de la vot a fost şi o penalizare a clasei politice de către electorat, căci oamenii nu au simţit că aceste alegeri ar fi importante pentru ei.", ne-a declarat Marcel Proca.
INTERES ARGESEAN
Şoc politic: PRM - înaintea liberalilor
Dacă la nivel naţional, cifrele obţinute la alegerile europarlamentare au fost oarecum de aşteptat, iată că în judeţul nostru politicienii au fost luaţi prin surprindere de opţiunea argeşenilor. Astfel, conform unei numărători paralele (căci, oficial, nu s-au dat rezultatele până la închiderea ediţiei), liberalii conduşi de Adrian Miuţescu au obţinut un ruşinos loc patru, faţă de aşteptările lor. Ei au fost devansaţi de PRM, probabil ca urmare a reprezentării acestui partid de popularul Gigi Becali. Iată, aşadar, rezultatele aproximative obţinute la nivelul judeţului Argeş :
PSD - 41,3 %
PD-L - 26 %
PRM - 13,6 %
PNL - 12,6 %
EBA - 3,6 %
Comuniştii caută un candidat pentru alegerile prezidenţiale
Partidul Comuniştilor (Nepecerişti) anunţă că Biroul Permanent al Comitetului Naţional a hotărât ca la alegerile prezidenţiale din acest an comuniştii vor avea un candidat propriu, se arată într-un comunicat al partidului. „Acesta (candidatul-n.red.) va fi membru al Partidului Comuniştilor şi, fără îndoială, nu va fi pecerist, căci peceriştii continuă, mai ales prin ciocoii lor, să fie inamicii noştri permanenţi (faţă de ceilalţi politicieni care ne rămân adversari). Candidatul nostru va fi susţinător devotat şi dovedit al regimului politic democrat, înlăturat la 22 decembrie 1989, luptător consecvent pentru organizarea politică a claselor sociale fundamentale - Muncitorimea şi Ţărănimea", se arată în materialul citat. Despre celelalte formaţiuni politice preşedintele partidului, Gheorghe Ungureanu, spune că sunt „antidemocrate, toate peceriste", în vreme ce candidatul comuniştilor „va reprezenta, va exprima şi va apăra interesele fundamentale ale maselor populare precum şi pe cele ale Poporului, Naţiunii şi Statului". Nu s-a stabilit încă cine va candida pentru Partidul Comuniştilor (Nepecerişti), astfel încât Biroul Permanent aşteaptă „oferte şi propuneri nominale".
Problema balcoanelor din Curtea de Argeş a ajuns la urechile prefectului
La audienţele susţinute de prefectul Marcel Proca, în sala de şedinţe a primăriei municipiului Curtea de Argeş, au fost înscrise cinci persoane. Cele mai multe probleme au fost şi de această dată cele legate de fondul funciar. Cu o problemă deosebită s-a prezentat în cadrul audienţelor un bărbat care s-a plâns prefectului că i-a fost tăiată pensia de handicap. „Eu am fost pensionat în anul 2007 pe caz de boală şi am primit şi o pensie suplimentară de handicap, pentru că am probleme grave la inimă. În luna octombrie a anului trecut mi-a fost tăiată această pensie. Nu înţeleg de ce, pentru că nu am fost chemat la comisie. Mai bine nu-mi dădeau de la început aceşti bani", a spus bărbatul. Marcel Proca a promis argeşeanului că în cel mai scurt timp va primi un răspuns la această sesizare, dar numai după ce va verifica situaţia. „Probabil că membrii comisei de evaluare au considerat că nu mai îndepliniţi condiţiile necesare pentru primirea acestei pensii de handicap. Vreau să vă spun că un număr foarte mare de persoane s-au pensionat pe caz de boală şi au fost introduse câteva condiţii mai riguroase, pentru obţinerea acestei pensii. Tot ce putem să facem pentru dumneavoastră este să vă programăm la o nouă evaluare a stării de sănătate în cadrul unei comisii de specialitate. Noi nu putem să răspundem în locul medicilor", a declarat Marcel Proca.
„De ce nu primesc autorizaţie de construcţie pentru balcon?"
Aşa cum aţi mai citit în ediţiile anterioare ale ziarului nostru, la Curtea de Argeş există o mare problemă la eliberarea autorizaţiilor pentru construcţia de balcoane. Cu o situaţie asemănătoare s-a prezentat în faţa prefectului o femeie care locuieşte la parterul unui bloc de pe strada Banu Mărăcine. Garsoniera sa este singura din zonă care nu are balcon. „Am venit şi la dumneavoastră să vă rog să mă ajutaţi să pot obţine şi eu o autorizaţie pentru construirea unui balcon. Am mare nevoie de acest spaţiu, pentru că mai pun şi eu acolo câteva lucruri. Nu înţeleg de ce eu nu pot primi autorizaţie de construcţie, în timp ce alte apartamente din apropiere au balcon. Eu nu ştiu ce să mai fac", a spus disperată femeia. Însă, răspunsul prefectului nu a mulţumit-o pe femeie. „Nu putem să facem mare lucru pentru dumneavoastră, pentru că primăria din Curtea de Argeş nu ne este subordonată nouă. Avem relaţii de colaborare. Probabil că au avut un motiv întemeiat pentru care v-au respins cererea. O să încerc să discut cu domnul primar despre această problemă", a precizat Marcel Proca.
Rromii din Tigveni în atenţia prefectului
În discuţie a intervenit şi subprefectul Adrian Lazăr, care a încercat să lămurească situaţia. „Din câte ştiu eu autorizaţiile pentru celelalte balcoane au fost eliberate cu mult timp înainte. Acum, în Consiliul Local ştiu că s-a hotărât să nu se mai elibereze astfel de autorizaţii", a spus Adrian Lazăr. La audienţe s-a prezentat şi un argeşean din comuna Tigveni, însoţit de primarul Doru Slătineanu. „Cred că aţi auzit de problema cu care ne confruntăm în comuna Tigveni. Există acele 70-80 de familii de etnie rromă care nu au locuinţe, dar nici terenul necesar pentru construirea acestora. Sunt câteva persoane care au suprafeţe de teren foarte mari, dar sunt şi familii numeroase care locuiesc pe 300 de metri pătraţi. Trebuie să găsim o soluţie la această problemă cât mai repede. Eu nu pot de unul singur să iau pământul de la unii şi să îl dau la alţii. Într-o astfel de situaţie se află şi acest bărbat. Noi am vrea să construim câteva case tipizate pentru fiecare familie", a spus Doru Slătineanu. Prefectul a promis edilului că în cel mai scurt timp va face o vizită în zona respectivă, pentru a fi analizată situaţia. „Cunosc destul de bine această problemă. Însă, v-aş ruga domule primar să încercaţi să realizaţi un mic proiect cu zona aceea şi cu ceea ce doriţi să faceţi acolo. Ar fi bine să pregătiţi un plan de parcelare şi fiecare familie să primească o suprafaţă de 300-400 de metri pătraţi. Vă cred că nu puteţi să realizaţi acest lucru singur şi de aceea vă vom sprijini şi noi, dar neapărat trebuie să puneţi la punct acel mic proiect", a explicat Marcel Proca.
Subprefectul Adrian Lazăr - vânător controlat de poliţişti
La sfârşitul săptămânii trecute, subprefectul Adrian Lazăr a avut surpriza de a fi verificat de agenţii Postului de Poliţie Albeşti, pentru o partidă de vânătoare din Poienari. Sâmbătă seara, oamenii legii au fost informaţi printr-un apel telefonic că pe fondul de vânătoare din Poenari s-a auzit un foc de armă. Deplasaţi la faţa locului, mare le-a fost mirarea oamenilor legii să dea tocmai peste subprefectul de Argeş, Adrian Lazăr. Omul politic tocmai se întorcea împreună cu prietenul său, omul de afaceri Petrişor Moganu, totdată şi secretarul Filialei Curtea de Argeş a Asociaţiei Judeţene a Vânãtorilor şi Pescarilor Sportivi, de pe fondul de vânătoare numărul 3 Poenari, unde cu ceva timp în urmă vânase un căprior. Opriţi şi legitimaţi de poliţişti, cei doi au recunoscut că au mers la vânătoare şi că ei au tras un foc de armă pentru a doborî căpriorul. Anchetatorii au confirmat că puşca cu glonţ cu care s-a tras îi aparţine subprefectului. După spusele oamenilor legii, partida de vânătoare la care au luat parte cei doi a fost legală, nefiind încălcată nicio lege, subprefectul Adrian Lazăr având autorizaţie de vânătoare emisă din data de 22 mai, precum şi o chitanţă care atestă faptul că a achitat suma de 700 lei aferentă căpriorului vânat.
inapoi la lista de articole