Pactul naţional pentru promovarea programului naţional de autostrăzi

1 mar 2010

Convins că dezvoltarea infrastructurii reprezintă proiectul public numărul 1 în România în următorii 10-20 de ani
Conştient de faptul că România este o ţară care se confruntă în momentul de faţă cu riscuri majore, întrucât sistemul de autostrăzi este slab dezvoltat
Preocupat de riscul ca decalajul faţă de ţările membre ale Uniunii Europene să crească din cauza interesul scăzut faţă de sistemul de transporturi
Îngrijorat de perspectiva că fără drumuri dezvoltate, economia va fi în derivă, iar criza va produce efecte greu de contracarat
Convins că, fără o intervenţie decisă şi coerentă, riscăm ca strategia autostrăzilor să fie doar o bucată de hârtie, fără rezultate directe vizibile
Invit toţi reprezentanţii partidelor politice parlamentare să susţină : PACTUL PENTRU PROMOVAREA PROGRAMULUI NAŢIONAL DE AUTOSTRĂZI.

inapoi la lista de proiecte

Mircea Draghici - Salvarea Romāniei sunt banii europeni

12 ian 2012

Comisiile de buget ale Parlamentului au aprobat rectificarea bugetului pe 2011

6 dec 2011

Şi social-democraţii Petre Petrescu şi Mircea Drăghici au acuzat că sumele de la rectificarea bugetară au fost redistribuite primăriilor PDL.

DECLARAŢIE PRIVIND ABUZURILE PRACTICATE DE ACTUALA PUTERE

29 nov 2011

Primul-ministru are obligaţia morală de a da explicaţii publice privind modul în care aceşti bani au fost cheltuiţi în anul anterior!


Link-uri utile


PSD


PES


TSD


Victor Ponta


Adrian Nastase


Andrei Dolineaschi


Catalin Nechifor


Claudiu Manda


Cosmin Nicula


Ecaterina Andronescu


Georgian Pop


Ioana Pop


Ion Iliescu


Marius Lazar


Oana Niculescu Mizil


Radu Mazare


Valeriu Zgonea


Victor Ciutacu


Daciana Sarbu


Corina Cretu


Consiliul Judetean Arges

Site-ul oficial al Consiliului Judetean Arges


Primaria Municipiului Pitesti

Site-ul oficial al Primariei Municipiului Pitesti


PSD Arges

Site-ul oficial al Partidului Social Democrat Filiala Arges


Imnul de campanie

Imnul de campanie PSD


Melodie populara PSD IF Domnesti


Primaria Municipiului Curtea de Arges


BitPress