OAMENII STRĂZII, ÎN ATENȚIA UNUI DEPUTAT DE ARGEȘ

Sursa: ePiteşti •  Data publicării: 04.02.2014

OAMENII STRĂZII, ÎN ATENȚIA UNUI DEPUTAT DE ARGEȘ

Într-o declarație politică formulată de la tribuna Parlamentului, deputatul PSD de Argeș Mircea Drăghici a vorbit despre inițiativele legislative avute în sesiunea precedentă și despre prioritățile sale pentru sesiunea care abia a început.

În ceea ce privește sesiunea trecută, Drăghici a trecut în revistă propunerea lui de modificare a legii referitoare la protecția și promovarea persoanelor cu handicap și măsurile de sprijin pentru comunitățile sărace. Amintim că propunerea deputatului în privința persoanelor cu handicap a căror afecţiune a generat deficienţe funcţionale şi/sau structural-anatomice într-un stadiu ireversibil este ca acestea să nu mai fie obligate să facă evaluările periodice stabilite de lege.

Parlamentarul PSD a precizat care vor fi prioritățile sale pentru actuala sesiune: „Voi continua să susţin activ propunerea legislativă referitoare la modificarea şi completarea legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale. Trebuie să fim conştienţi că adoptarea acesteia poate aduce beneficii clare în privinţa aderării României la spaţiul Schengen, prin îmbunătăţirea raportului MCV. (…) De asemenea, îmi voi concentra atenţia atât în sfera politicilor sociale, cât şi în cea a transporturilor, în speţă siguranţa cetăţenilor fiind o prioritate. Astfel, în acest moment studiez oportunitatea unei propuneri legislative care vizează persoanele fără adăpost, o categorie socială extrem de sensibilă şi delicată. (…) O altă prioritate legislativă pentru această sesiune parlamentară este concretizarea unui proiect de lege care vizează reglementarea deficienţelor existente la nivelul legislaţiei asigurărilor şi reasigurărilor din România, în vederea reprezentării corecte a intereselor cetăţenilor care sunt implicaţi în accidente auto. Premisa de la care pleacă propunerea este aceea că siguranţa în trafic poate fi grav afectată de emiterea unor soluţii tehnice eronate efectuate de inspectori de daune necalificaţi tehnic corespunzător”.