Mircea Drăghici – propuneri concrete, sprijin şi interes
14 nov 2008
Candidatul PSD la Camera Deputaţilor pe Colegiul Curtea de Argeş, Mircea Drăghici este hotărât să dezvolte mediului de afaceri din zonă. Zeci de patroni din Curtea de Argeş au participat vineri seara, la invitaţia domnului Mircea Drăghici, la Gala Premiilor Federaţiei Patronale a Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, care s-a desfăşurat la Star. Evenimentul a reunit crema oamenilor de afaceri din judeţul Argeş, autorităţi judeţene şi reprezentanţi de la nivel central.
Potrivit lui Mircea Drăghici, sprijinirea IMM-urilor de către stat, în principal prin reducerea poverii fiscale, facilităţi obţinute de la sistemul bancar şi atragerea fondurilor europene puse la dispoziţia după aderarea la Uniunea Europeană reprezintă o politică fundamentală pentru Partidul Social Democrat: „În plină criză economică şi financiară, problema atragerii fondurilor europene devine un obiectiv de grad zero, mai ales dacă luăm în considerare faptul că aceştia sunt singurii bani gratis la care România are acces în anii următori! Dacă astăzi România este codaşul Europei la absorbţia de fonduri europene, acest lucru s-a întâmplat din cauza faptului că anii 2005 şi 2006, în care instituţiile statului ar fi trebuit să se pregătească pentru absorbţia acestor fonduri, au fost risipiţi! Tocmai de aceea, IMM-urile şi mici afacerişti nu trebuie să deconteze factura pentru criza economică produsă de actuala guvernare!"
Mircea Drăghici a ţinut să precizeze că în oferta sa electorală pentru zona Curtea de Argeş are un capitol aparte, dedicat IMM-urilor: „Mi-am propus să modificăm legislaţia privind regimul decontării TVA în vederea scurtării timpului de rambursare, pentru ca aceşti oameni, care creează locuri de muncă şi vor să aibă o afacere rentabilă să poată beneficia de sprijin cu adevărat! Mai mult, este nevoie de un scut fiscal prin calcularea limitei maxime de suportabilitate a taxelor şi impozitelor pentru IMM şi aplicarea regimului diferenţiat faţă de companiile mari. Afacerile nu stau în vorbe, ci fapte, tocmai de aceea doresc să înfiinţăm un fond de risc, destinat finanţării societăţilor nou create în primii 3 ani de funcţionare, precum şi tranzacţionarea pe bursă a creanţelor bancare asupra IMM-urilor."
Tot în sprijinul oamenilor de afaceri, Mircea Drăghici propune doar o oră pentru înfiinţarea unei firme: „Putem reduce la jumătate cheltuielile determinate de birocraţie şi fiscalitate, prin desfiinţarea unor tarife, avize, autorizaţii şi simplificarea cadrului legislativ în ceea ce prin priveşte crearea de noi societăţi comerciale!"
inapoi la lista de noutati