DECLARAŢIE PRIVIND RETRIMITEREA ÎN PARLAMENT A LEGII PRIVIND REDUCEREA TVA

9 nov 2010

Legea privind reducerea TVA la alimentele de bază a fost condamnată fără judecată de preşedintele ţării, Traian Băsescu. Şeful statului a retrimis această iniţiativă în Parlament, demonstrând că puţin îi pasă de poporul său, de calculele economice sau de soarta unor oameni!
Preşedintele Băsescu fără prea multe discuţii a zis pas unui proiect, care ar fi adus în buzunarele fiecărei familii cel puţin 150 de RON pe lună.
Deşi măsura se aplică în toată Europa şi a fost votată, este drept, accidental de portocalii, şeful statului nu a vrut s-o promulge, fără însă să justifice poporului, acest refuz categoric. Motivele invocate sunt puerile, jenante şi sfidează pe orice român de bun-simţ!
Reducerea TVA era de fapt, prima şi singura măsură reală pentru români în prag de prăpastie economică. Dar pentru că este legea opoziţiei, preşedintele tuturor românilor s-a făcut preş în faţa FMI şi a decis să nu accepte reducerea TVA-ului la 5% pentru alimentele de bază! FMI a zis să se taie, dar nu din bucata de pâine, de carne sau din uleiul ori zahărul oamenilor! Poate că se putea tăia din frunza Turismului şi atunci, legea privind scăderea taxei pe valoarea adăugată ar fi putut trece fără probleme de pixul lui Traian Băsescu!
Mai mult, liderul de la Cotroceni a declarat că nu a promulgat aceste legi, deoerece nu crede că cele două acte normative au fost votate "din greşeală" de parlamentarii din arcul puteri. Iată cum, primul om din stat jigneşte un partid întreg şi totuşi, aleşii portocalii rabdă şi strâng din dinţi!
Nicio măsură a actualului Parlament nu a fost dezbătută, din diferite motive, atât de mult ca reducerea TVA la alimentele de bază la 5%. Legea a fost desfiinţată, pornind de la modul în care a fost adoptată („o eroare tehnică") până la discreditarea efectelor pe care le va avea („nu va duce la micşorarea preţurilor"). În plus, n-a existat specialist, profan sau politician care să nu-şi exprime opinia pe această temă. După acest tur de forţă, rămâne în picioare un singur aspect: noi, cei care am iniţiat această măsură ne vom lupta până la capăt să facem dreptate, pentru că este legea poporului, a oamenilor, nu a lui Traian Băsescu!
Şeful misiunii Fondului Mo¬netar Internaţional (FMI) în România, Jeffrey Franks, a dat chiar un ultimatum guvernanţilor, susţinând că problema legată de TVA de 5% pentru alimentele de bază trebuie re¬zolvată rapid. Pre¬mierul Emil Boc s-a angajat să re¬zolve rapid „boacăna" colegi¬lor de partid care au votat din inerţie!
În aceste condiţii se impune o întrebare legitimă: cine decide şi cine conduce în România?
Aprobarea proiectului de lege privind reducerea cotei de TVA la 5% pentru alimentele de bază şi în special pentru pâine este cea mai bună lege care s-a votat în România în ultimii 15 ani!


inapoi la lista de noutati

Comunicat Mircea Draghici 15.05.2012

15 mai 2012

Mircea Draghici - Ziua Familiei

15 mai 2012

Mircea Draghici - PD-L Argeş se „fardează” ca să-i păcălească pe argeşeni

14 mai 2012


Link-uri utile


PSD


PES


TSD


Victor Ponta


Adrian Nastase


Andrei Dolineaschi


Catalin Nechifor


Claudiu Manda


Cosmin Nicula


Ecaterina Andronescu


Georgian Pop


Ioana Pop


Ion Iliescu


Marius Lazar


Radu Mazare


Valeriu Zgonea


Victor Ciutacu


Daciana Sarbu


Corina Cretu


Consiliul Judetean Arges

Site-ul oficial al Consiliului Judetean Arges


Primaria Municipiului Pitesti

Site-ul oficial al Primariei Municipiului Pitesti


PSD Arges

Site-ul oficial al Partidului Social Democrat Filiala Arges


Imnul de campanie

Imnul de campanie PSD


Melodie populara PSD IF Domnesti


Primaria Municipiului Curtea de Arges


BitPress