DECLARAŢIE POLITICĂ PRIVIND LEGALIZAREA CORUPŢIEI DIN PDL
13 oct 2011
Alegerea lui Mircea Andrei în fruntea Comisiei pentru Justiţie şi Afaceri Externe a PDL confirmă o practică des întâlnită în acest partid şi anume promovarea corupţiei, a clientelei şi a incompetenţei. Ca semn al "democraţiei" desăvârşite din PDL, Mircea Andrei a fost singurul candidat pentru şefia acestei importante comisii, care îl plasează în rândul conducerii partidului. Una dintre cele mai importante calităţi ale senatorului şi care îl recomandă pentru această funcţie, în afara faptului că îi place să se laude şi să fie apeciat pentru proiecte care nu îi aparţin, o costituie averea sa. Aşa cum reiese din declaraţia sa de avere, Mircea Andrei are 10 terenuri, 9 case, 2 maşini de lux şi peste 6 milioane de euro în conturi din Elveţia şi din ţara. Cunoscut ca avocatul lui Sorin Ovidiu Vântu, Senatorul Mircea Andrei are o situaţie controversată în ceea ce priveşte afacerile cu statul. Societatea civilă a atras atenţia în nenumărate rânduri asupra contractelor pe care acesta le-a avut cu Gaz Sud SA, Electrica S.A şi cu Consiliul Judeţean Giurgiu. Este de remarcat faptul că figuri importante din PDL se laudă permanent că se luptă cu corupţia din România, dar nu sunt în stare să facă ordine în propriul partid şi numesc persoane controversate şefi peste Comisia de Justiţie şi Afaceri Externe. Astfel, lupta anticorupţie pe care susţine că o duce PDL-ul este doar o temă electorală populistă pentru naivii care mai cred încă în promisiunile acestui partid mincinos. În mass-media, Sorin Ovidiu Vântu este defăimat de comunicatorii PDL, în timp ce apropierea de acest personaj constituie un motiv de promovare în rândul portocaliilor. Salut declaraţia lui Victor Ponta privind corupţia din interiorul partidului democrat liberal. Preşedintele PSD a atras atenţia asupra a două numiri în conducerea PDL: "Vreau să vă atrag atenţia asupra a două dintre numirile de şefi de Comisii, un fel de miniştri, viitori miniştri ai PDL - domnul Botiş, ultracunoscut în Europa pentru fraudele la fonduri europee; iar la justiţie, un om care va fi în mod sigur un client al justiţiei pentru nenumăratele infracţiuni comise, domnul Mircea Andrei, avocat de bază al lui Sorin Ovidiu Vântu şi beneficiar de bază al tuturor contractelor cu firme de stat în 2009 şi 2010".
inapoi la lista de noutati