Presa cenzurată înseamnă privarea de libertate a gândirii pentru un popor întreg!

12 sep 2010

Iniţiativa legislativă prin care Silviu Prigoană doreşte ca presa scrisă şi cea on-line să fie autorizate şi reglementate de către Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) reprezintă mai mult decât o formulă de cenzură grosolană, mai ceva ca în epoca regimului comunist!
Documentul semnat şi de alţi 11 parlamentari ai puterii este surprinzător, cu atât mai mult, cu cât, mulţi dintre ei sunt obişnuiţi ai apariţiilor media, iar Prigoană însuşi a fost unul dintre cele mai vocale personaje cu plici sau fără, din presa contemporană! Ori traiul alături de o jurnalistă nu-i prieşte domnului deputat, ori portocalii vor să pună lacăt la gură întregii ţări, mai ales că spaţiul virtual este printre puţinele în care oamenii îşi mai pot spun părerea deschis şi vehement!
Oricum, ce omite Prigoană este faptul că principala valoare la care ţin jurnaliştii este libertatea presei, care presupune recunoaşterea dreptului jurnalistului de a căuta informaţii şi de a exprima opinii, fără a fi îngrădit de vreo autoritate politică, administrativă, economică, juridică.
Articolul 30 din Constituţia României, legea fundamentală a ţării, garantează „libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public". Presa este, pe drept cuvânt a patra putere în stat, o putere ce nu poate fi, dar nici nu trebuie îngrădită deoarece asta ar însemna privarea de libertate a gândirii pentru un popor întreg!
Propunerea lui Silviu Prigoană încalcă astfel Constituţia şi condamnă românii la sclavie, într-un secol în care informaţia este totul!
Presa are în primul rând un rol de formator de opinie, iar pentru a-şi îndeplini rolul este foarte important să fie liberă!
Anul acesta, România se situează pe locul 88 în clasamentul global al presei libere, publicat de „Freedom House" şi împărţim această poziţie cu Bolivia, Brazil şi El Salvador. Mai mult, mass-media din ţara noastră sunt considerate parţial libere, ceea ce ne situează în urma tuturor celorlalte state membre UE.
De remarcat că interesul pedeliştilor pentru a controla presa datează încă din timpul campaniei electorale din 2004, când Alianţa DA a promis reformarea radioului şi a televiziunii publice. Până în prezent, această „reformare" s-a materializat în apariţiile preşedintelui Băsescu la postul public, ori de câte a anunţat vreo nenorocire pentru ţară!
După ce în iunie, preşedintele Traian Băsescu a introdus presa la capitolul „Riscuri, ameninţări, vulnerabilităţi" la adresa securităţii naţionale în Strategia Naţională de Apărare a Ţării, iată că în această toamnă, începe o nouă vânătoare de vrăjitoare, prin care  PD-L încearcă să subjuge mass-media, determinantă pentru carierele oamenilor politici!

 

 

 


inapoi la lista de noutati

Comunicat Mircea Draghici 15.05.2012

15 mai 2012

Mircea Draghici - Ziua Familiei

15 mai 2012

Mircea Draghici - PD-L Argeş se „fardează” ca să-i păcălească pe argeşeni

14 mai 2012


Link-uri utile


PSD


PES


TSD


Victor Ponta


Adrian Nastase


Andrei Dolineaschi


Catalin Nechifor


Claudiu Manda


Cosmin Nicula


Ecaterina Andronescu


Georgian Pop


Ioana Pop


Ion Iliescu


Marius Lazar


Radu Mazare


Valeriu Zgonea


Victor Ciutacu


Daciana Sarbu


Corina Cretu


Consiliul Judetean Arges

Site-ul oficial al Consiliului Judetean Arges


Primaria Municipiului Pitesti

Site-ul oficial al Primariei Municipiului Pitesti


PSD Arges

Site-ul oficial al Partidului Social Democrat Filiala Arges


Imnul de campanie

Imnul de campanie PSD


Melodie populara PSD IF Domnesti


Primaria Municipiului Curtea de Arges


BitPress