Românii au dreptul să ştie ce face Guvernul cu banii de la FMI
25 sep 2009
Potrivit deputatului Mircea Drăghici, membru în comisia de Buget - Finanţe, FMI a eliberat cu greu a doua tranşă pentru România, iar problemele noastre nu se încheie odată cu sosirea acestor bani: „Suma primită nu rezolvă problema blocajului economic, a încasărilor extrem de slabe de la buget şi a lipsei locurilor de muncă. Jumătate din bani vor fi folosiţi pentru plata pensiilor şi a salariilor. Astfel, Guvernul se va menţine în acelaşi cerc vicios, pentru că nu va stimula economia şi nu poate spera că se vor îmbunătăţi încasările de la buget. FMI a fost pe punctul să blocheze a doua tranşă, pentru că Guvernul refuză să prezinte transparent destinaţia fondurilor. Primul ministru şi ministrul de Finanţe nu au arătat unde s-au dus banii din prima tranşă de la FMI!"
Social-democratul argeşean a declarat că PSD a cerut public primului ministru să prezinte modul în care au fost cheltuiţi banii, dar acest lucru nu s-a întâmplat nici până astăzi: „La FMI există temerea că Ministerul de Finanţe foloseşte banii împrumutaţi în alte scopuri decât cele convenite. Astfel, în loc să se investească în relansarea economiei şi în măsuri sociale absolut necesare, banii sunt folosiţi după bunul plac al lui Gheorghe Pogea."
Mircea Drăghici a precizat că împrumutul de 20 de miliarde de euro este cel mai mare din istoria României: „Oamenii au dreptul să ştie unde se duc banii pentru care ei se îndatorează şi plătesc dobândă. Emil Boc şi Gheorghe Pogea sunt aroganţi şi îi sfidează pe români refuzând să prezinte public destinaţia banilor de la FMI. Nu ştim încă unde s-a dus prima tranşă de la FMI. Din tranşa a doua, de 1,9 miliarde de euro, 850 de milioane sunt pentru pensii şi salarii, iar restul nu se ştie clar unde se duc!"
Acesta a adăugat că suntem într-un moment critic, în care fiecare leu cheltuit de către instituţiile publice contează: „Românii au dreptul să ştie dacă se îndatorează pentru ca Elena Udrea să cumpere perdele şi să organizeze concerte. Raţionalizarea cheltuielilor publice este principala sarcină a Guvernului. Primul ministru şi ministrul de Finanţe trebuie să fie foarte atenţi la cheltuielile publice. Altfel România riscă să intre într-un blocaj total. Spitalele sunt în pericol să îşi închidă porţile de la 1 noiembrie, iar situaţii limită precum cele din transportul feroviar nu vor mai fi singulare!"
inapoi la lista de noutati