Mircea Draghici - in audit in Alba
14 apr 2010
Deputatul PSD al Colegiului Curtea de Argeş, Mircea Drăghici a participat astăzi, la şedinţa Comitetului Executiv al partidului de la Călimăneşti, judeţul Vâlcea.
Pe ordinea de zi s-au aflat subiecte fierbinţi din bucătăria internă a partidului: pregătirea alegerilor interne în organizaţiile judeţene, acţiunile PSD cu prilejul zilei de 1 Mai, dar şi aspecte politice legate de criza economică şi socială.
Mircea Drăghici va merge apoi în judeţul Alba, unde va participa la auditarea instituţională a organizaţiei PSD. Parlamentarul social-democrat, desemnat secretar executiv la nivel naţional pe audit instituţional va trebui să realizeze până duminică, un raport privind revitalizarea organizaţiilor PSD din Alba.
Mircea Drăghici a precizat că activitatea de verificare cuprinde baza de date a organizaţiei, procedurile interne, evaluarea patromoniului, dar şi aspecte inedite, care ţin de riscuri şi strategii la viitoarele alegeri.
inapoi la lista de noutati