Noutati


Mircea Draghici - Salvarea României sunt banii europeni

12 ian 2012



Comisiile de buget ale Parlamentului au aprobat rectificarea bugetului pe 2011

6 dec 2011

Şi social-democraţii Petre Petrescu şi Mircea Drăghici au acuzat că sumele de la rectificarea bugetară au fost redistribuite primăriilor PDL.




DECLARAŢIE PRIVIND ABUZURILE PRACTICATE DE ACTUALA PUTERE

29 nov 2011

Primul-ministru are obligaţia morală de a da explicaţii publice privind modul în care aceşti bani au fost cheltuiţi în anul anterior!




Mircea Drăghici la datorie

21 nov 2011

Trebuie să elaborăm legislaţia internă necesară pentru a contrabalansa această abordare, care ţinteşte să trimită România la periferia alocărilor financiare pentru perioada 2014-2020!




DECLARAŢIE PRIVIND BÂLBÂIELILE GUVERNULUI BOC

10 nov 2011



DECLARAŢIE PRIVIND NOUL VAL DE CONCEDIERI PREGĂTIT DE GUVERNUL BOC

10 nov 2011

Cu siguranţă, Guvernul Boc şi puterea portocalie vor trebui să plătească, să spună public unde sunt banii împrumutaţi şi să răspundă pentru chinul adus fiecărui român!




DECLARAŢIE PRIVIND MIZERIA DIN VIAŢA POLITICĂ ROMÂNEASCĂ

3 nov 2011



Scrisoare deschisă către presa argeşeană

1 nov 2011



DECLARAŢIE PRIVIND FĂŢĂRNICIA PDL

31 oct 2011



TROFEUL “CURTEA DOMNEASCA DE ARGES” la baschet – perfomante si grija pentru tineri

30 oct 2011

Sport, miscare si grija pentru tineri! Este vorba despre o competitie de elita, Trofeul "Curtea Domneasca de Arges", care s-a desfasurat in acest week-end in Curtea de Arges, pentru a promova mişcarea şi pentru a redescoperi fairplay-ul.




Peste 350 de argeseni si-au testat gratuit glicemia si tensiunea arteriala

29 oct 2011

Actiunea a fost realizata de parlamentarul Colegiului, Mircea Draghici si organizatia PSD Curtea de Arges. Participantilor le-au fost evaluate si interpretate glicemia si tensiunea arteriala, de catre o echipa medicala, si le-au fost oferite sfaturi si materiale informative referitoare la diabet.




ANALIZE GRATUITE - PSD - PENTRU SANATATEA DUMNEAVOASTRA

28 oct 2011

DEPUTATUL TĂU, MIRCEA DRĂGHICI ŞI PSD CURTEA DE ARGEŞ va invita sambata, 29 octombrie, la o actiune de testare a glicemiei si a tensiunii arteriale.




PETRECERE DE NEUITAT PENTRU PENSIONARI

28 oct 2011

Peste 300 de pensionari din Curtea de Arges au petrecut o seara de neuitat, alaturi de parlamentarul Colegiului, Mircea Draghici. Traditionala intalnire a persoanelor varstnice a fost gazduita de restaurantul Capra Neagra.




Mircea Draghici va provoaca la baschet - VINO la TROFEUL CURTEA DOMNEASCA DE ARGES

27 oct 2011
Vino să faci sport şi să joci baschet de calitate la Trofeul „Curtea Domnească de Argeş"!

 




Draghici: Anastase vrea sa faca cheltuieli absurde la Camera Deputatilor

26 oct 2011

Ei bine, anul viitor, fondul aflat la dispozitia presedintei Camerei Deputatilor, Roberta Anastase va creste la 174%, de la 115.000 lei la 200.000 lei, in timp ce sporurile deja taiate ale functionarilor vor fi reduse cu 50% conform bugetului Camerei Deputatilor propus pentru 2012 - asta este solidaritatea propusa de PDL!!!




DECLARAŢIE POLITICĂ – MINCIUNA –LEGEA FUNDAMENTALĂ A PD-L

19 oct 2011



Situaţia caselor – monumente istorice din Curtea de Argeş

19 oct 2011



DECLARAŢIE POLITICĂ PRIVIND LEGALIZAREA CORUPŢIEI DIN PDL

13 oct 2011



Declaratie politica privind dezastrul din sistemul superior de invatamant

4 oct 2011

Acest domeniu prioritar care asigură dezvoltarea unei societăţi este subfinanţat şi batjocorit de actuala guvernare.




DECLARAŢIE PRIVIND SITUAŢIA CATASTROFALĂ A DRUMURILOR NAŢIONALE DIN JUDEŢUL ARGEŞ

27 sep 2011



Interpelare privind dezastrul ecologic din râurile munţilor Făgăraş

27 sep 2011



Victor Ponta a pledat de ziua sa, pentru drepturile cetăţenilor din Curtea de Argeş

21 sep 2011

Preşedintele PSD, domnul Victor Ponta, a luat cuvântul de la tribuna oficială  şi a pledat pentru deblocarea Planului Integrat de Dezvoltare Urbană din Municipiul Curtea de Argeş. 




MIRCEA DRĂGHICI A ORGANIZAT ZIUA MEŞTEŞUGARILOR LA NUCŞOARA

19 sep 2011



DECLARAŢIE PRIVIND REDUCEREA NUMĂRULUI DE ELEVI ÎN JUDEŢUL ARGEŞ

12 sep 2011

Judeţul cu cea mai abruptă reducere a numărului de elevi în ultimii cinci ani este Bacăul. A doua mare scădere a numarului de elevi scolarizaţi a avut loc în Bucuresti, iar pe următorul loc se situează judeţul Argeş.




Presedintele Victor Ponta si europarlamentarul Daciana Sarbu in vizita la Curtea de Arges

7 sep 2011

Presedintele PSD, Victor Ponta si europarlamentarul Daciana Sarbu au vizitat muncipiul Curtea de Arges, la invitatia deputatului Mircea Draghici.




Politica nu inseamna jigniri!

5 sep 2011

În ultima perioadă, în România sunt la modă scandalurile politice şi jignirile fără limite de bun-simţ şi fără orice urmă de demnitate. 




Raspuns-soc la intrebarea deputatului Draghici: "Ati fi putut depasi criza si fara noi!"

29 iul 2011

Deputatul PSD, Mircea Drăghici s-a întâlnit cu delegaţia FMI, la Palatul Parlamentului. Parlamentarul Colegiului Curtea de Argeş, membru al Comisiei de Buget-Finanţe a declarat că discuţiile au scos în relief două probleme grave ale actualului Guvern: slaba absorbţie a fondurilor europene şi modul haotic în care sunt cheltuiţi banii publici.




Şefii de la Finanţe şi de la Muncă nu vor să-i ajute pe românii concediaţi

28 iul 2011

Deputatul PSD, Mircea Drăghici a participat astăzi la o şedinţă a Comisiei de Buget-Finanţe, menită să îmbunătăţească situaţia forţei de muncă din ţara noastră.




Mircea Drăghici se întâlneşte cu Jeffrey Franks

28 iul 2011



Preţurile alimentelor în România

21 iun 2011

Deputatul PSD, Mircea Draghici l-a interpelat pe ministrul Agriculturii, Valeriu Tabara, in legatura cu problema preturilor la alimente.




MIRCEA DRAGHICI CERE CONSILIERILOR ORGANIZAREA UNUI REFERENDUM JUDETEAN

12 iun 2011

Deputatul PSD, Mircea Drăghici invită toţi consilierii judeţeni, indiferent de culoarea politică să voteze în prima şedinţă de CJ, organizarea unui referendum judeţean în privinţa reorganizării administrative propuse de PD-L.




40 de cetateni din Berevoesti si Aninoasa– in vizita la deputatul Draghici

11 iun 2011



Opinia cetateanului va conta la nivel regional

10 iun 2011

Deputatul Mircea Draghici a prezentat astazi, la Pitesti, o parte din propunerile sale ce tin de domeniul dezvoltarii regionale, proiect adoptat, cu mici modificari, atat de conducerea PSD, cat si de liderii liberali.




CINE DOREŞTE DISTRUGEREA JUDEŢELOR, SĂ PLECE!

10 iun 2011

Democrat-liberalul care anunţa cu surle şi trâmbiţe că vrea să aducă bani peste bani în Argeş şi că oamenii vor avea parte numai de lapte şi miere, dacă îl vor alege preşedinte de CJ, a anunţat că judeţul se va desfiinţa!




Mircea Draghici la Realitatea TV

10 iun 2011

Deputatul PSD, Mircea Draghici va fi prezent azi, 10 iunie 2011, de la ora 18.45 si maine, 11 iunie 2011, de la ora 10.00, la REALITATEA TV.




Mircea Drăghici a sărbătorit copiii din Curtea de Argeş

31 mai 2011

Deputatul PSD, Mircea Draghici a sărbătorit ziua de 1 iunie, înconjurat de peste 340 de copii şi de fiica sa cea mică, Christiana.




Declaratie politica privind Ziua de 1 iunie

31 mai 2011



De Ziua Copilului la Curtea de Arges

30 mai 2011

Deputatul PSD, Mircea Draghici mentine traditia si va sarbatori Ziua de 1 iunie, alaturi de copiii din Curtea de Arges. Maine, de la ora 11.00, la Casa de Cultura George Toparceanu, micutii sunt invitati la spectacolul Ursul pacalit de vulpe, prezentat de actorii Teatrului Aschiuta din Pitesti. La eveniment si-au anuntat participarea peste 340 de copii, care vor fi rasplatiti cu o piesa de teatru celebra si numeroase surprize!




In sprijinul IMM-urilor

24 mai 2011

Dacă actuala putere ar dori să salveze economia, atunci ar trebui să-şi întoarcă privirea spre IMM-uri!




FMI şi actualul Guvern – multe găuri negre şi o ţară pingelită!

17 mai 2011

Situaţia în care suntem, slugărnicia faţă de FMI, faptul că Franks este adevăratul şef de la Palatul Victoria sunt dovezi clare că FMI şi-a atins scopul!  Ţara se află cu un picior în groapă, căci nicăieri în lume scăderea salariilor şi creşterea impozitelor nu au salvat economia!




Infrastructura din România – europeană abia peste un secol şi jumătate!

17 mai 2011

Principalul dezavantaj al României, este faptul că ne aflăm pe locul 110 în lume la infrastructură. Păstrând ritmul actual de dezvoltare, sistemul de transport din România va ajunge la acelaşi nivel cu cea din Europa de Vest în aproximativ 130-150 de ani!




ROMÂNIA în faliment – alertă de cod zero!

12 mai 2011

Dacă este ceva ce României nu îi lipsește niciodată, acestea ar fi problemele. De la șomaj la inflație, de la deficit bugetar la cheltuieli și lipsa investițiilor în economie, nimic rău nu ocolește țara noastră!




Guvernulul nostru împarte românii în cei deștepți și alții!

12 mai 2011

Dincolo de postura de deputat, sunt un cetățean care, din postura de plătitor de taxe, ar putea accepta măsuri de austeritate care să poată corecta mecanismele greșite care au permis instalarea atât de severei crize economice în România. În schimb, stau și mă minunez cât de multă cantitate de gândire eficientă și inteligentă se concentrează sub autoritatea guvernului nostru, care împarte românii în cei deștepți și alții!

 




CE CUMPĂRĂTURI TRĂSNITE AU FĂCUT MINIŞTRII LUI BOC PE BANII ROMÂNILOR!

4 mai 2011

Când vine vorba despre bani, românilor li se spune mereu că nu sunt! Pentru toate celelalte, există! Există bani pentru miniştrii care achiziţionează tot felul de produse ciudate din banii publicii, fără să-i tragă cineva la socoteală, sfidând contribuabilii, înjosind românii şi aruncând la gunoi, milioane de euro!




Declaratie privind soarta somerilor

3 mai 2011

Rugaţi-vă ca anul acesta să nu vă pierdeţi locul de muncă ca să vă puteţi ajuta părinţii sau bunicii! Pentru şomeri, veştile sunt şi mai rele.




Hristos a inviat!

24 apr 2011

Nespusa bucurie a Învierii Domnului să ne binecuvânteze, iar Hristos Cel ce a biruit moartea să reverse asupra noastra viaţă, sănătate, pace, belşug de bucurii duhovniceşti şi întru toate bună sporire!

      




Mircea Drăghici are veşti bune pentru cadrele didactice din universităţi

14 apr 2011

Deputatul Mircea Drăghici are veşti bune pentru mediul universitar.




Deputatul Mircea Draghici: Arpechim trebuie salvat cu orice pret!

7 apr 2011

Deputatul Colegiului Curtea de Arges, Mircea Draghici considera ca problema Arpechim trebuie sa fie o prioritate.




DECLARAŢIE PRIVIND JUSTIŢIA DIN ROMÂNIA

22 mar 2011

Legea răspunderii magistraților ar fi trebuit să constituie o prioritate a Guvernului si a Parlamentului. Din nefericire, deși în repetate rânduri, de câțiva ani buni i s-a cerut Ministerului Justiției și Ministerului Public să vină cu un astfel de proiect de lege, cele două instituții se fac că nu aud.




Emil Boc poate reduce pretul benzinei, daca invoca starea de criza si interesul national!

8 mar 2011

Preţul carburantilor la pompă a ajuns la aproape sase lei pe litru la anumite sortimente si risca sa atinga un maximum istoric!




Mircea Drăghici a sărbătorit femeile din Curtea de Argeş

4 mar 2011

Doamnele şi domnişoarele din Colegiul Curtea de Argeş au întâmpinat primăvara cu un spectacol deosebit, alături de deputatul Mircea Drăghici!




Peste 90000 de argeseni – taiati de la servicii medicale de urgenta

28 feb 2011

Guvernarea Băsescu-Boc-FMI continuă epopeea tăierilor, diminuărilor şi a bătăii de joc, de data aceasta, victimă fiind sănătatea românilor! Coasa lui Boc vrea să radă 182 de spitale, pe baza unei evaluări făcută pe genunchi, totul în numele puterii portocalii!




Bilantul guvernarii Basescu-Boc-FMI - totul impotriva romanilor!

18 feb 2011


Nimeni nu se astepta ca PD-L sa fie un partid extraordinar, dar nici atat de ordinar, incat sa actioneze permanent impotriva romanilor! Regimul Basescu - Boc - PD-L, tutelat de FMI, a înregistrat cele mai multe recorduri post-decembriste împotriva poporului român!




Deputatul Mircea Draghici – la intalnirea pentru salvarea Arpechim si Oltchim

16 feb 2011

Pentru argeseni, Arpechim reprezinta un punct de reper si de aceea trebuie sa luam atitudine si sa facem tot ce ne sta in puteri!




PSD condamna ticalosia lui Traian Basescu in cazul Nicolescu

9 feb 2011

Traian Basescu da dovada de ticalosie atunci cand se pronunta asupra starii de sanatate a domnului Constantin Nicolescu si cand sugereaza ca decizia medicilor de a-l opera pe acesta a influentat justitia.




O problemă de corupţie:Cum să dai ilegal TVA, cât pensiile militarilor pentru doi ani de zile! Boc ştie!!!

19 ian 2011

O adevărată catastrofă! Aşa numesc mulţi specialişti anul 2011, care a început cu creşteri de preţuri, numărat de bibilici şi tăiat de pensii! Abia s-au scurs două săptămâni din noul an şi ciuma portocalie împrăştie în stânga şi în dreapta: teroare, batjocură şi foamete! Totul în numele lui Băsescu, cel fără de inimă cu neamul său, cu oamenii ţării! Dar mai ales, cu cei care au jurat credinţă acestei ţării!




LA MULTI ANI!

24 dec 2010

FIE CA SĂRBĂTOAREA SFÂNTĂ A CRĂCIUNULUI SĂ VĂ UMPLE CASA DE DRAGOSTE , LUMINĂ, FERICIRE ŞI LINIŞTE SUFLETEASCĂ!

UN AN NOU, PLIN DE BUCURII ŞI TOT CE VĂ DORIŢI SĂ VI SE ÎNDEPLINEASCĂ!

LA MULŢI ANI!




Centura de nord-vest va intra in 2011 la proiectare

21 dec 2010

În proiectul de buget pe 2011 reapare un proiect extrem de important pentru municipiul Pitesti. Este vorba de centura de nord-vest a orasului, care va fluidiza traficul si va permite un acces mai usor catre zona Slatina-Craiova, respectiv Vâlcea - Sibiu.




Liceeni din Curtea de Argeş – în vizită la deputatul Colegiului

20 dec 2010

Peste 40 de tineri de la Liceul Agricol din Curtea de Argeş şi-au petrecut ziua de sâmbătă la Parlament.
Aceştia au fost oaspeţii deputatului Mircea Drăghici, care a dorit să le prezinte Palatul Parlamentului, cea mai mare clădire administrativă pentru uz civil din lume, cea mai scumpă clădire administrativă din lume şi cea mai grea clădire din lume, intrând de trei ori în Cartea Recordurilor.




Mircea DRĂGHICI a depus 280 de amendamente

20 dec 2010

Week-end de foc pentru deputatul Colegiului Curtea de Argeş, Mircea Drăghici, membru al Comisiei de Buget-Finanţe din Camera Deputaţilor. Începând de vineri, parlamentarul argeşean a participat la dezbaterile privind bugetul de stat pe 2011, penultimul pas înainte ca raportul întocmit de deputaţii şi senatorii din comisia de specialitate să intre la votul în plen.




DECLARAŢIE POLITICĂ PRIVIND CRIMA PORTOCALIE ÎMPOTRIVA CLIENŢILOR DE BĂNCI

13 dec 2010

Ce aduce Moşul portocaliu pentru 8 milioane de români care au credite la bănci? Neaplicarea OUG 50/2010 la creditele în derulare, înca un "cadou" de la stimabilul Băsescu şi o lovitură sub centură pentru cei care mai sperau într-o lege menită să restabilească ordinea în raportul consumator-bancă.




La capitolul transporturi, PD-L livrează foar iluzii!

10 dec 2010

Doamna Ministru al Transporturilor Anca Boagiu merită felicitări şi aprecieri pentru randamentul obţinut în această funcţie! Din postura de coiniţiator al Pactului Politic pentru drumuri rapide şi autostrăzi din România, o felicit pentru că în numai 3 luni a reuşit să facă o radiografie completă în ceea ce priveşte domeniul rutier şi feroviar şi a constatat nerealizările guvernelor de dreapta.




Mircea Drăghici – Omul Politic al anului 2010

10 dec 2010

Pentru a doua oară consecutiv, deputatul Colegiului Curtea de Argeş, Mircea Drăghici a fost ales Omul politic al anului. Cititorii ziarului PROFIT l-au votat politicianul anului şi în 2010, iar premiul i-a fost oferit în cadrul unei gale, care a avut loc ieri.




DECLARAŢIE POLITICĂ PRIVIND DECIZIA FMI SI A GUVERNULUI DE A REDUCE CONCEDIUL MATERNAL

7 dec 2010

FMI a pus ochii pe mamele din România! Vrea să le taie banii pentru concediu maternal şi să le reteze dreptul de a-şi vedea micuţii crescând. Trăim într-o ţară fără viitor, în care moştenitorii noştri se vor naşte ca să devină simple marionete ale FMI! Avem două soluţii, fie părăsim noi corabia, fie pleacă gaşca portocalie şi străinii de la guvernare.




Şefii portocalii au ieşit la spoveditPD-L – devorat de corupţie

6 dec 2010

Liderii PD-L au început să debiteze nişte gogomanii politice, care îţi taie răsuflarea şi te fac să te întrebi dacă aceasta este România anului 2010. Dornici de mărire mediatică, după ce timp de şase ani ne-au livrat aceeaşi placă hodorogită a corupţiei, mai-marii portocalii au redescoperit tema şi încearcă s-o poleiască şi s-o livreze din nou românilor!




Actuala putere şi FMI jecmănesc viitorul României!

29 nov 2010

S-a tot vorbit în ultima vreme de  recesiune, criză, dezastre financiare, falimente şi chiar, asasini economici! Unora le-au părut probleme îndepărtate sau scene din filmele americane, lucruri, care nu vot ajunge niciodată în România! Ei bine, aceste întâmplări nu au rămas doar în ţările din America latină sau în fostele state sovietice, ci au devenit realităţi chiar pe meleagurile noastre!




DEZVOLTAREA RURALĂ DIN ROMÂNIA MUTILATĂ DE INTERESE ŞI CORUPTIE

29 nov 2010

Ancheta realizată în cadrul proiectului Transparenţa fondurilor europene în România 2010, derulat de ActiveWatch-Agentia de Monitorizare a Presei şi finanţat de Uniunea Europeană prin programul Facilitatea de Tranziţie 2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societăţii civile în lupta împotriva corupţiei aduce în prim-plan o realitate cutremurătoare: dezvoltarea rurală din România este mutilată de APDRP.




Mircea Drăghici - noul trezorier PSD

29 nov 2010

Din această seară, deputatul Colegiului Curtea de Argeş, Mircea Drăghici este noul trezorier al Partidului Social Democrat.
Funcţia este una de mare încredere şi responsabilitate, social-democratul argeşean declarându-se onorat să preia frâiele sistemului financiar al PSD.




DECLARAŢIE POLITICĂ PRIVIND PORTOCALIZAREA TRICOLORULUI NAŢIONL

25 nov 2010

Tricolorul are cinci culori la Alba Iulia! În loc de trei culori cunosc pe lume, românii au ajuns să vadă portocaliu, inclusiv pe drapelul naţional! Autorităţile din Alba Iulia au demonstrat că tricolorul, poate fi suplimentat cu încă două culori, atunci când au arborat la deschiderea Serbărilor Unirii, un tricolor ce conţinea şi portocaliu, şi cărămiziu, între galben şi roşu!




DECLARAŢIE PRIVIND INCOERENŢA ACTULUI DE GUVERNARE

24 nov 2010

Nu a existat nici un Guvern după 1989, care să dovedească o lipsa de coerenţa şi o dezbinare mai mare decât cea pe care o afişează acum executivul condus de Boc. În această perioadă grea pe care o traversează România, ne-am fi aşteptat ca reprezentanţii puterii să fie capabili să transmită un mesaj unitar şi să conducă ţara într-o direcţie bine stabilită către ieşirea din criză.




DECLARAŢIE POLITICĂ PRIVIND DISPONIBILIZĂRILE DIN SISTEMUL DE STAT

23 nov 2010

De când a fost numit premier Emil Boc şi până astăzi, din economia naţională au dispărut peste o jumătate de milion de angajaţi. Dintre aceştia peste 80.000 reprezintă foştii angajaţi la stat. Practic, unul din opt români care avea loc de muncă în 2008 este acum şomer!




DECLARAŢIE PRIVIND SIGURANŢA CETĂŢEANULUI ÎN ROMÂNIA

16 nov 2010

PARLAMENTUL ROMÂNIEI
CAMERA DEPUTAŢILOR


Deputat PSD, Colegiul nr. 2 Curtea de Argeş, judeţul ARGEŞ
DRĂGHICI Mircea Gheorghe

 Probabil că nu există zi în care să nu se producă un act grav de violenţă în România! Ceea ce apare în presă este de fapt doar vârful aisbergului. Multe dintre actele de violenţă rămân necunoscute, nesancţionate, nerezolvate.




DECLARAŢIE PRIVIND RETRIMITEREA ÎN PARLAMENT A LEGII PRIVIND REDUCEREA TVA

9 nov 2010

Deputat PSD, Colegiul nr. 2 Curtea de Argeş, judeţul ARGEŞ
DRĂGHICI Mircea Gheorghe

Legea privind reducerea TVA la alimentele de bază a fost condamnată fără judecată de preşedintele ţării, Traian Băsescu. Şeful statului a retrimis această iniţiativă în Parlament, demonstrând că puţin îi pasă de poporul său, de calculele economice sau de soarta unor oameni!




Interviu Ancheta 8 noiembrie 2010

8 nov 2010



3 nov 2010

Mircea Draghici: „Reducerea TVA era de fapt, prima şi singura măsură reală pentru români în prag de prăpastie economică."




Sprijin pentru o familie aflată la necaz

1 nov 2010

Impresionat de cazul unei femei din comuna Albeştii de Argeş, parlamentarul Colegiului Curtea de Argeş, Mircea Drăghici a dat o mână de ajutor la ridicarea locuinţei pentru o familie crunt lovită de soartă.




PSD ARE SOLUŢII PENTRU ROMÂNIA

20 oct 2010

„România corectă, România socială - 100 de soluţii de guvernare", proiect lansat la Congresul PSD de la finele săptămânii trecute demonstrează că suntem  partidul care are soluţii de viitor şi care poate să ofere prin date şi cifre concrete, imaginea reală a ţării! Care ţară, adusă în pragul dezastrului de marinarul portocaliu trebuie să navigheze în apele tulburi, printre ameninţările FMI-ului şi bombele decizionale luate de miniştrii (era să scriu monştrii) timonierului Boc!




Reducerea TVA – prima şi singura măsură reală pentru români!

20 oct 2010

Sunt onorat să informez cetăţenii Colegiului Curtea de Argeş cu privire la aprobarea în Camera Deputaţilor a proiectului de lege, iniţiat de mine împreună cu mai multi colegi, senatori şi deputaţi PSD şi PNL, privind reducerea cotei taxei pe valoarea adăugată la unele alimente de bază.




Mircea Draghici a luat apararea clientilor de banci in Comisia de Buget-Finante

20 oct 2010

Mircea Draghici, membru in Comisia de Buget a Camerei: Stim si noi cum isi exporta bancile profitul. Cred ca exista un comportament absolut abuziv al bancilor


HotNews.ro
Marţi, 12 octombrie 2010, 15:37




Mircea Drăghici – în apărarea clienţilor de credite

13 oct 2010

Mircea Drăghici a precizat că a fost direct interesat de această temă, deoarece în urma audienţelor ţinute la cabinetele parlamentare, i-au fost semnalate numeroase cazuri în care oamenii sunt efectiv agresaţi de bănci!




DECLARAŢIE PRIVIND SITUAŢIA PENSIONARILOR DIN ROMÂNIA

12 oct 2010

România europeană se poate ,,lăuda" cu câteva performanţe, care ne demonstrează că suntem tare departe de tot ce înseamnă civilizaţie şi respect pentru cetăţeni! Avem cea mai mică pensie medie din UE şi cu toate acestea, actualul Guvern face eforturi colosale să pună biruri şi să taie chiar şi din această brumă de bani, cu care bătrânii noştri abia îşi duc zilele!




Reduceri pentru studenţii cu dizabilităţi

8 oct 2010

Studenţii cu handicap vor beneficia de reduceri pentru cazare şi masă. Comisia de Buget-Finanţe a avizat legea privind modificarea şi completarea legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.




Recompense financiare pentru olimpicii internaţionali

7 oct 2010


Comisia de Buget-Finanţe a dat ieri aviz favorabil pentru un proiect de lege care prevede recompensarea olimpicilor internaţionali.
Deputatul Colegiului Curtea de Argeş, Mircea Drăghici, membru al acestei Comisii a precizat că elevii care se situează pe unul din primele trei locuri la olimpiadele şcolare internaţionale, indiferent de disciplină vor primi recompense financiare.




LA MULTI ANI, TUTUROR PENSIONARILOR!

1 oct 2010



DECLARAŢIE PRIVIND REVOLTA POLIŢIŞTILOR

28 sep 2010

DECLARAŢIE PRIVIND REVOLTA POLIŢIŞTILOR
Deputat PSD, Colegiul nr. 2 Curtea de Argeş, judeţul ARGEŞ
DRĂGHICI Mircea Gheorghe




Povestea cu miliardele este o intoxicare ordinară!

23 sep 2010

Deranjat că „modela favorită"a fost prinsă cu furtul şi minciuna, preşedintele Traian Băsescu a ieşit aprig la atac să apere onoarea pierdută a Robertei Anastase!




Mircea Draghici a cerut de la tribuna Parlamentului demisia Robertei Anastase

21 sep 2010

DECLARAŢIE PRIVIND FRAUDA PORTOCALIE DIN PARLAMENTUL ROMÂNIEI




Cu dedicaţie, direct din Parlamentul European, de la Elena Băsescu pentru Nuţi Udrea!

16 sep 2010

Eurodeputatul Elena Băsescu a ieşit în această săptămână la rampă cu o declaraţie cel puţin stranie! Aceasta a criticat de la tribuna Parlamentului European faptul că autorităţile române nu au accesat bani din Fondul European de Ajustare la Globalizare, un program pentru ajutorarea muncitorilor care îşi pierd slujba din cauza globalizării.




Ministresa blondă şi „înaripatul vopsit" în ultima producţie a toamnei!

16 sep 2010

Guvernarea portocalie se întemeiază pe două principii fundamentale: primul - nu ştiu unii de alţii (nici premierul ce vorbesc miniştri, nici şefii ce fac subordonaţii) şi cel de-al doilea - electoratul trebuie prostit cu orice preţ! Aşa se explică declaraţiile a doi oameni din aceeaşi instituţie: ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea şi secretarul de stat, Răzvan Murgeanu.




Presa cenzurată înseamnă privarea de libertate a gândirii pentru un popor întreg!

12 sep 2010

Presa are în primul rând un rol de formator de opinie, iar pentru a-şi îndeplini rolul este foarte important să fie liberă!




Culmea scamatoriei guvernamentale! Boc dă 500 de milioane de euro pentru un portal, pe care vrea să-l facă „moca”!

9 sep 2010

Boc dă 500 de milioane de euro pe un site, fără ca nimeni să ridice un semn de întrebare! Aruncăm pe un portal, oricum nefuncţional şi făcut pe genunchi, milioanele luate de la gura românilor!




Lecţie de fonduri europene pentru neiniţiaţii portocalii!

3 sep 2010

După cum bine ştiţi, una dintre cărţile de căpătâi ale neamului românesc este „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său, Teodosie". Şi cum cetatea Basarabilor a fost în această săptămână martoră a două evenimente de excepţie: finanţare de 1 milion de euro pentru proiectul „CURTEA DOMNEASCĂ DE ARGEŞ - CAPITALĂ A TURISMULUI ROMÂNESC şi de 14 milioane de euro pentru Planul Integrat de Dezvoltare Urbană, m-am gândit că n-ar strica să adaptez vechile învăţături şi să scoatem la lumină întreaga poveste a modului cum a reuşit oraşul Curtea de Argeş să devină o legendă de succes în atragerea banilor de la UE.




ASTAZI, INCEPAND CU ORA 10:00, DEPUTATUL COLEGIULUI CURTEA DE ARGES IN DIRECT LA ANTENA 3

1 sep 2010



Moţiunea PSD – peste 6000 de semnături în Colegiul Curtea de Argeş

30 aug 2010

Campania de strângere de semnături pentru a trimite guvernul Boc la plimbare s-a bucurat de succes în Colegiul Curtea de Argeş! Moţiunea PSD a primit până acum peste 6000 de semnături de la argeşenii nemulţumiţi de măsurile luate de executivul portocaliu.




APROAPE UN MILION DE EURO PENTRU

30 aug 2010

Zi de excepţie, mâine, pentru municipiul Curtea de Argeş! Primarul Nicolae Diaconu va semna la Ministerul Dezvoltării, contractul de finanţare pentru proiectul „CURTEA DOMNEASCĂ DE ARGEŞ - CAPITALĂ A TURISMULUI ROMÂNESC".




VICTOR PONTA ŞI MIRCEA DRĂGHICI – PILOŢI PE TRANSFĂGĂRĂŞAN

26 aug 2010

Cel mai tânăr câştigător de etapă din istoria Campionatului Mondial de Raliuri, Jari-Matti Latvala şi cel mai tânăr preşedinte de partid, liderul PSD, Victor Ponta au testat împreună o super-maşină de 300 CP, atingând suta de kilometri în mai puţin de şase secunde!




Emil Boc si minciuna impozitului minim

23 aug 2010

„Proiecturile" premierului Emil Boc nu tin cont nici de adevar, nici de bun-simt!




Comisia de Buget-Finanţe şi-a intrat în pâine impozitul minim forfetar – pus la zid

16 aug 2010

Comisia de Buget-Finanţe a discutat în şedinţa de astăzi, eliminarea impozitului minim forfetar aplicat agenţilor economici, cu începere de la 1 octombrie.




Mircea Drăghici anunţă măsuri mai blânde pentru plata datoriilor

16 aug 2010

Deputatul Colegiului Curtea de Argeş a explicat că se prelungeşte de la 90 la 180 de zile data de la care se vor calcula penalităţi la datoriile la bugetul de stat de la depăşirea termenului de plată. De asemenea, se scad penalităţile de la 0,05% pe zi la întârzierile de plată a obligaţiilor la buget la 0,03%.




CONVOIUL UMANITAR PSD A AJUNS LA DESTINAŢIE

12 iul 2010


Convoiul umanitar, organizat de PSD pentru sinistraţii din Moldova a ajuns în week-end la destinaţie.




Ajutoare pentru sinistraţii din Moldova

9 iul 2010

Mircea Draghici coordoneaza actiunile umanitare PSD




Comisia europeana da dreptate deputatului Mircea Draghici

2 iul 2010

Aşa cum a anunţat deputatul Mircea Drăghici, România poate solicita asistenţă de la Fondul de Solidaritate în termen de 10 săptămâni.




Majorarile de preturi si taierile de salarii, în vigoare

1 iul 2010

Majorarile de prețuri și taierile de salarii, în vigoare
De astazi, începem o alta viața. Daca va fi mai buna sau mai rea, vom vedea mai tîrziu. De astazi, scad salariile bugetarilor, se diminueaza ajutoarele de șomaj, dispar subvenții, dar cresc și prețurile, ca urmare a maririi TVA la 24% și a scaderii leului în raport cu principalele valute.   

 


 




Produsele din coşul zilnic vor avea TVA de doar 5%

30 iun 2010

Astăzi s-a votat în Comisia de Buget, Finanţe şi Bănci iniţiativa legislativă de reducere la 5% a TVA-ului pentru produsele din coşul zilnic.




RAPORTUL DE ACTIVITATE AL DEPUTATULUI MIRCEA DRAGHICI LA JUMATATEA MANDATULUI

15 iun 2010

Dragă cititorule,

Aveţi în faţa dumneavoastră, un prim raport de activitate, pe care încerc să vi-l prezint în ziar.
Fac acest lucru, pentru ca am constiinţa faptelor şi încerc să fiu, un altfel de parlamentar.
Dacă am facut bine sau nu, rămâne să decideţi.

Cu drag,
Mircea Drăghici




DECLARAŢIE POLITICĂ PRIVIND REDUCEREA NUMĂRULUI DE AGENŢII GUVERNAMENTALE

15 iun 2010

Anul trecut, în noiembrie, a intrat în vigoare Legea 329/2009 privind desfiinţarea şi restructurarea agenţiilor guvernamentale. Atunci, a fost decisă desfiinţarea, comasarea, restructurarea unui număr de 112 agenţii din 226 câte existau.




Situaţia exploatării materialului lemnos din zona Muşăteşti

15 iun 2010

Interpelare adresata domnului László BORBÉLY - Ministrul Mediului şi Pădurilor




LUMÂNAREA PORTOCALIE DE LA CĂPĂTÂIUL GUVERNULUI

2 iun 2010

Ministerul Finanţelor a publicat, cu o întârziere de trei zile, execuţia bugetului general consolidat pentru prima treime a anului (1 ianuarie - 30 aprilie 2010). Potrivit deputatului PSD, Mircea Drăghici, faţă de datele comunicate de acelaşi minister la sfârşitul lunii martie 2010 se observă o creştere nemaiîntâlnită a deficitului comparativ de peste 9 ori: „Cum e posibil ca doar într-o singură lună să crească acest deficit de la 293,5 milioane lei (martie 2010 - martie 2009) la 2.768,2 milioane lei (aprilie 2010 - aprilie 2009) sau mai exact de la 3,7% la 29,6% ?"




DECLARAŢIE PRIVIND SITUAŢIA ACTUALĂ A ROMÂNIEI

26 mai 2010

Deputatul PSD, Mircea Drăghici a susţinut de la tribuna Parlamentului, o intervenţie la dezbaterea privind moţiunea simplă pe agricultură. La finalul intervenţiei, Mircea Drăghici a cerut demisia ministrului agriculturii, Mihail Dumitru, ca urmare a problemelor apărute în cadrul măsurii de finanţare 322.




Pe principiul: Dacă nu eşti portocaliu, nu exişti în România! Sprijinul european merge doar la PD-L

18 mai 2010

 Clasamentul oficial al proiectelor acceptate la finanţare prin Măsura 322 - „Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală şi punerea în valoare a moştenirii rurale" este de fapt, topul influenţelor în PD-L!




Mircea Drăghici aduce bani în Colegiu pentru biserici şi drumuri

17 mai 2010

Deputatul PSD, Mircea Drăghici a reuşit să aducă finanţări importante pentru Colegiul Curtea de Argeş, pe care îl reprezintă.




MIRCEA DRĂGHICI SUSŢINE LEGEA PENTRU STIMULAREA INVESTIŢIILOR ÎN SECTORUL IMM-URILOR

13 mai 2010

Deputatul PSD al Colegiului Curtea de Argeş, Mircea Drăghici a participat la reuniunea Grupului Parlamentar de Sprijin pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, organizată de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România.




Programul Naţional de Autostrăzi – acceptat tacit de Guvern ?

13 mai 2010

Executivul acceptă tacit propunerea legislativă privind Programul Naţional de Autostrăzi iniţiată de parlamentarii social-democraţi, din moment ce nu a transmis niciun punct de vedere în termen de 60 de zile de la iniţiere.




Parlamentul a adoptat legea privind scutirea datoriilor pentru Termoficare 2000

5 mai 2010



Banii europeni pentru energie verde vor putea fi absorbiţi şi de România, Mircea Drăghici a dat undă verde legislatiei de reglementare

3 mai 2010

Comisia de Buget, Finanţe, Bănci a dat aviz favorabil la propunerea legislativă privind modificarea şi completarea legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile. Deputatul PSD, Mircea Drăghici, membru al acestei Comisii a declarat că este vorba despre un proiect esenţial pentru dezvoltarea României şi pentru atragerea de finanţări europene în acest domeniu.




Mircea Draghici anunta - Sprijin pentru TERMOFICARE 2000 S.A.

22 apr 2010

Comisia pentru Buget, Finanţe, Bănci a dat undă verde proiectului de lege privind diminuarea arieratelor bugetare.




MIRCEA DRĂGHICI PROPUNE PARCURI, ÎN LOC DE ZIDURI LA GUVERN ŞI COTROCENI!

21 apr 2010

Deputatul PSD, Mircea Drăghici a semnat alături de fostul premier, Adrian Năstase, un proiect de lege prin care militează pentru accesul liber în spaţiile deţinute de autorităţile şi de instituţiile publice din România.




Mircea Draghici cere in Parlament respectarea drepturilor pentru romanii cu handicap

20 apr 2010

Deputatul Colegiului Curtea de Argeş, Mircea Drăghici se numără printre semnatarii propunerii legislative privind modificarea şi completarea ordonanţei de urgenţă nr. 159/1999, privind Compania Naţională Loteria Română şi a O.G. nr. 159/2001 privind repartizarea profitului acestei instituţii.




Mircea Drăghici s-a sfătuit cu cetăţenii din Arefu şi Albeştii de Argeş

19 apr 2010


Abia întors din vizita de audit, desfăşurată în judeţul Alba, deputatul PSD, Mircea Drăghici s-a aflat în acest week-end, în Colegiul Curtea de Argeş, pentru a se întâlni cu cetăţenii.




Mircea Draghici - in audit in Alba

14 apr 2010

Deputatul PSD al Colegiului Curtea de Argeş, Mircea Drăghici a participat astăzi, la şedinţa Comitetului Executiv al partidului de la Călimăneşti, judeţul Vâlcea.




Mircea Draghici - Activitate parlamentara

14 apr 2010

Deputatul Mircea Draghici a depus ieri o interpelare privind scumpirea carburantilor.




Mircea Drăghici - în sedinţă cu Liviu Dragnea

7 apr 2010

Deputatul PSD, Mircea Drăghici, secretar la nivel naţional pe probleme de audit instituţional participă în aceste zile, la o sedinţă a Secretariatului General al PSD, care se desfăşoară la Turnu-Măgurele.




PASTE FERICIT!

2 apr 2010

Cu ocazia sarbatorilor pascale va doresc sa aveti parte de linistite, lumina sfanta si bucurii in case!

Fie ca Invierea Domnului sa ne aduca speranta in suflete si dorinta de a fi mai buni!

HRISTOS A INVIAT!




DECLARAŢIE PRIVIND CREDITELE EXTERNE CONTRACTATE DE ROMÂNIA PENTRU DEPĂŞIREA CRIZEI ECONOMICE

18 mar 2010

Deputatul Colegiului Curtea de Arges, Mircea Draghici a sustinut in aceasta saptamana, o declaratie privind creditele externe contractate de Romania, in vederea depasirii crizei economice.




Mircea Draghici a initiat legea privind reglementarea contractelor de intretinere a infrastructurii rutiere din Romania

15 mar 2010

Ca urmare a problemelor intampinate an de an de cetateni, deputatul Mircea Draghici si senatorul Sorin Ovidiu Bota au initiat un proiect de lege privind reglementarea  contractelor de intretinere a infrastructurii rutiere din Romania.
Cei doi parlamentari precizeaza in nota de fundamentare ca infrastructura rutiera consuma perioadic multi bani, dar eficienta este mai mult decat redusa!




La multi ani, de 8 Martie!

8 mar 2010

LA MULTI ANI TUTUROR DOMNELOR SI DOMNISOARELOR CU OCAZIA ZILEI DE 8 MARTIE! VA DORESC O PRIMAVARA SENINA, PLINA DE BUCURII SI REALIZARI!




Mircea Drăghici ia la rost Guvernul. Unde sunt cele 13 miliarde de euro pentru infrastructură?

8 mar 2010

Deputatul PSD, Mircea Drăghici a criticat dur actualul executiv, care a făcut risipă de bani europeni! Parlamentarul social-democrat a atras atenţia că efectele împrumuturilor externe asupra creşterii economice sunt sublime, dar lipsesc cu desăvârşire!




Mircea Drăghici – secretar executiv PSD la nivel naţional

1 mar 2010

În cadrul şedinţei de astăzi a Comitetului Executiv al PSD, la punctul 7 au fost votaţi secretarii executivi. Astfel, deputatul Colegiului Curtea de Argeş, Mircea Drăghici este noul secretar executiv pe audit instituţional.




INVESTIŢII DE 14 MILIOANE DE EURO ÎN CURTEA DE ARGEŞ

27 feb 2010

Veşti extrem de bune pentru locuitorii municipiului Curtea de Argeş! Proiectul, PLANUL INTEGRAT DE DEZVOLTARE URBANĂ A MUNICIPIULUI CURTEA DE ARGEŞ, care vizează creşterea calităţii vieţii şi crearea de noi locuri de muncă, prin reabilitarea infrastructurii şi îmbunătăţirea serviciilor urbane, inclusiv a serviciilor sociale, a primit punctajul maxim de finanţare, privind gradul de maturitate al proiectului, fiind clasat pe primul loc în ierarhia proiectelor din Regiunea Sud-Muntenia.




VINERI SEARA, LA “DIALOGURI INCOMODE” - MIRCEA DRAGHICI A DEZVALUIT CATEVA FATETE ALE NECONSTITUTIONALITATII ACTULUI DE GUVERNARE

15 feb 2010

Deputatul de Curtea de Argeş a impresionat plăcut prin prestaţia dovedită la emisiunea transmisă de către PHOENIX TV: calm, raţional, competent a răspuns avalanşei de întrebări adresate de către telespectatori fără false pudori, chiar dacă unele păreau a fi tendenţioase.




MIRCEA DRĂGHICI, IN DIRECT CU ARGESENII, LA DIALOGURI INCOMODE

12 feb 2010

Argeşeni: nu pierdeţi ocazia de a discuta direct cu deputatul dumneavoastră!




Mircea Drăghici – cel mai activ parlamentar din Argeş

25 ian 2010

Institutul pentru Politici Publice Bucureşti a mediatizat cel mai recent raport privind activitatea parlamentarilor din perioada septembrie - decembrie 2009.




Mircea Draghici l-a interpelat pe premierul Emil Boc

18 ian 2010

Deputatul PSD, Mircea Drăghici a depus la Grupul Parlamentar PSD, o interpelare privind depăşirea crizei prin eficientizarea cheltuielilor publice din Administraţia Publică Centrală.




Deputatul Mircea Draghici - direct implicat in bugetul de stat

14 ian 2010

Plenul reunit al Parlamentului a luat, astăzi, prima pauză de consultări, solicitată de Viorel Hrebenciuc, în numele grupului parlamentar al PSD.




DEPUTATUL MIRCEA DRAGHICI A SUSTINUT AMENDAMENTE LA TRIBUNA PARLAMENTULUI

13 ian 2010

Deputatul PSD, Mircea Drăghici, membru al Comisie de Buget, Finanţe şi Bănci a susţinut astăzi, de la tribuna Parlamentului, amendamentele pe textul de lege la Legea Bugetului de Stat pe 2010.




Mircea Draghici – in contre cu ministrul Berceanu pentru centura de nord a Pitestiului

10 ian 2010

In noaptea de sambata spre duminica, la audierile pentru legea Bugetului pe 2010, deputatul PSD, Mircea Draghici, membru al Comisie de Buget, Finanate si Banci  a avut un schimb de replici cu ministrul Radu Berceanu, privind centura de nord a Pitestiului.




Deputatul Mircea Draghici doreste sa atraga bani pentru toate localitatile judetului Arges

7 ian 2010

Deputatul PSD de Curtea de Argeş, Mircea Draghici, va sustine in Comisia de Buget, Finante si Banci, mai multe amendamente la Legea Bugetului 2010: 129 de amendamente pentru Ministerul Dezvoltării Durabile şi Turismului, 166 pentru invatamant si tineret, iar unul este destinat Ministerul Sanatatii, respectiv, dotarea si modernizarea Spitalului din municipiul Curtea de Arges.




DEPUTATUL MIRCEA DRĂGHICI ANUNŢĂ DREPTURI SPORITE PENTRU VETERANII DE RAZBOI

21 dec 2009

Deputatul PSD de Curtea de Argeş, Mircea Drăghici a anunţat că din noul an, veteranii de război, precum şi văduvedele acestora vor beneficia de drepturi sporite.




Scrisoare deschisa adresata argesenilor din partea deputatului Mircea Draghici

1 dec 2009



MIRCEA GEOANĂ – PREŞEDINTELE UNEI SINGURE ROMÂNII!

25 nov 2009

România are nevoie de un nou început, alături de preşedintele Mircea Geoană!




Mircea Geaonă – învingător la Curtea de Argeş

23 nov 2009

Social-democratul Mircea Geoană este învingător în toate zonele Colegiului Curtea de Argeş.




RAPORT ACTIVITATE DEPUTAT MIRCEA DRAGHICI

17 nov 2009



Bugetul nu poate fi referat şcolar copiat de pe internet!

4 nov 2009

În acest moment, nu avem nevoie de declaraţii de mare vibraţie, ci de fapte! Bugetul nu poate fi referat şcolar copiat de pe internet!




DEPUTATUL MIRCEA DRĂGHICI ÎI ŢINE PARTEA LUI PROCA

3 nov 2009

„Cu tot respectul, doresc să spun că nu sunt genul de om politic, care se bagă în disputele derulate prin presă, de alţi protagonişti, mai ales că domnul Marcel Proca, chiar se descurcă foarte bine şi singur, dar atâta timp cât cineva face o referire directă sau indirectă la activitatea mea de parlamentar, nu am cum să fiu pasiv şi să nu-i răspund!"




MIRCEA DRĂGHICI A ARĂTAT CUM A FOST CROIT(ORU) GUVERNUL BOC DEMIS BIS!

26 oct 2009

În cadrul emisiunii, „News magazine", de pe Antena 3, parlamentarul argeşean a afirmat că ne aflăm de fapt, în faţa unui Guvern Boc demis bis, făcut pe genunchi, fără viziune şi nerealist.




LA BRĂDULEŢ, CABINET PARLAMENTAR DUPĂ O SUTĂ DE ANI!

24 oct 2009

De remarcat că singurul cabinet parlamentar, deschis în comuna Brăduleţ a fost în urmă cu un secol. Mircea Drăghici a declarat că a fost impresionat de acest amănunt: „Petrecând ceva timp la Muzeul Galeşu am aflat că în localitate a mai existat un singur cabinet acum 100 de ani, care a aparţinut deputatului Manole Brihăilescu. Tocmai de aceea, principala caracteristică a mandatului meu va fi apropierea şi legătura permanentă cu cetăţenii. Avem obligaţia să fim alături de cei care ne-au dat votul şi ne-au trimis în Parlament!"




CU AJUTORUL DEPUTATULUI MIRCEA DRĂGHICI PROGRAMUL ISPA – DEBLOCAT

23 oct 2009

Deputatul PSD, Mircea Drăghici a reuşit să susţină cu succes în Comisia pentru Buget, Finanţe, cauza programului ISPA - Instrumentul pentru Politici Structurale de Pre-Aderare, blocat din cauza problemelor cu Taxa pe Valoare Adăugată (TVA).




ROMÂNIA RISCA SA PIARDA PESTE 1 MILIARD DE EURO DIN FONDURI EUROPENE

21 oct 2009

Potrivit deputatului PSD, Mircea Drăghici, membru al Comisiei de Buget-Finanţe din Parlament, raportul Comisiei Europene, dat recent publicităţii constată probleme în absorbţia fondurilor europene de către România.




SAH LA REGE, BUFONUL A CAZUT!

13 oct 2009

Moţiunea de cenzură pentru căderea Guvernului Boc second-hand a avut succes, fiind votată de 254 de parlamentari, în vreme ce numai 176 au ţinut cu actuala formulă guvernamentală.




DEPUTATUL DRĂGHICI ÎL AUDIAZĂ PE POGEA

7 oct 2009

Comisia de Buget-Finanţe, din care face parte şi deputatul argeşean, Mircea Drăghici îl va audia mâine pe ministrul Gheorghe Pogea, în legătură cu un subiect, extrem de delicat - cheltuirea banilor de la Fondul Monetar Internaţional (FMI).




CÂRNATUL DE PLESCOI – ATACAT DUR DE MIRCEA DRĂGHICI

5 oct 2009



MIRCEA DRĂGHICI SĂRBĂTOREŞTE VÂRSTA A TREIA!

1 oct 2009

Peste 300 de oameni din Curtea de Argeş au sărbătorit pe 1 octombrie, Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice.
Manifestarea, demarată anul trecut de către deputatul Mircea Drăghici a fost găzduită de restaurantul Capra Neagră.




Românii au dreptul să ştie ce face Guvernul cu banii de la FMI

25 sep 2009



Mircea Drăghici trage un semnal de alarmă 100000 de firme au falimentat de la începutul anului!

14 sep 2009



Legile educaţiei şi salarizării au nevoie de rafinare

11 sep 2009



Potrivit social-democratului, Mircea Drăghici:România trebuie condusă la liman şi nu, în prăpastie!

26 aug 2009

Guvernul trebuie să-şi asume răspunderea pentru ceea ce ţine de ieşirea din criză şi de rezolvarea problemelor economice.




Mircea Draghici si Victor Ponta au testat cea mai noua masina de raliu

14 aug 2009

Deputatul PSD Mircea Draghici a fost vizitat vineri de colegul sau de partid, Victor Ponta, ministru in relatia cu Parlamentul.




Mircea Drăghici propune consultări serioase privind reforma în educaţie

5 aug 2009



Mircea Drăghici vine cu soluţii pentru depăşirea bocajului financiar

4 aug 2009



Audiente si in vacanta parlamentara

17 iul 2009



Mircea Draghici in Ghidul Locatarului

30 iun 2009



Mircea Draghici lupta pentru supravieţuirea IMM-urilor

25 iun 2009

Parlamentarul argeşean a pledat pentru înfiinţarea Fondului Român de Contragarantare




Guvernul ţine cont de propunerea deputaului Mircea Drăghici, Beneficiarii de credite bancare vor fi protejaţi

18 iun 2009

Guvernul a anunţat că va ţine cont de propunerile deputatului PSD, Mircea Drăghici, legate de protejarea beneficiarilor de credite bancare.




PROIECTUL CURTEA DOMNEASCĂ DE ARGEŞ – CAPITALA TURISMULUI ROMÂNESC ACCEPTAT LA FINANŢARE

3 iun 2009

PSD ADUCE BANI EUROPENI LA CURTEA DE ARGEŞ




DEPUTATUL DRAGHICI SARBATORESTE COPIII DIN CURTEA DE ARGES

1 iun 2009

DEPUTATUL MIRCEA DRĂGHICI SĂRBĂTOREŞTE COPIII

Deputatul PSD, Mircea Drăghici doreşte să sărbătorească Ziua Copiilor, într-un mod inedit!




Mircea Draghici, in echipa tehnica de campanie a PSD

20 mai 2009

Membru in echipa centrala de campanie a PSD
Deputatul Draghici instruieste pesedistii din toata tara




Mircea Draghici a oferit 200 de cozonaci la Curtea de Arges

17 apr 2009



Mircea Geoana in Colegiul Curtea de Arges

13 apr 2009



Mircea Drăghici - cooptat în echipa de campanie pentru europarlamentare şi prezidenţiale

9 apr 2009



Afacerea PLUS - Motiv pentru presa de scandal judeţeană să atace haotic

9 apr 2009

Articol preluat din ziarul PROFIT, 6 aprilie 2009.




Draghici, Diaconu si Georgescu vor sa faca orase moderne cu bani europeni

2 apr 2009



Drăghici îi cere bani lui Ştireanu pentru un cămin cultural

20 mar 2009



Proiect european pentru modernizarea municipiului Curtea de Arges

11 mar 2009

 Deputatul Mircea Drăghici este hotărât să aducă banii europeni la Curtea de Argeş.




Declaratie politica privind situatia romanilor din Italia

3 mar 2009

Deputatul Mircea Draghici a sustinut astazi, 3 martie, in Parlamentul Romaniei, o declaratie politica privind situatia romanilor din Italia.




Deputatul Mircea Draghici a sustinut o declaratie politica privind combaterea violentei

25 feb 2009

EXACERBAREA VIOLENŢEI ÎN ROMÂNIA
Declaratie politica
Deputat PSD, Colegiul nr. 2 Curtea de Argeş, judeţul ARGEŞ
Mircea DRĂGHICI

 




Amendament Spital Curtea de Arges

17 feb 2009



Amendamente admise la legea bugetului de stat pe 2009

17 feb 2009



Mircea Drăghici – succes în Comisia de Buget

13 feb 2009

Proiectele din Argeş vor primi bani în 2009




Mircea Draghici stă de vorbă cu alegătorii

29 ian 2009

Astăzi, 29 ianuarie, deputatul Mircea Drăghici va fi prezent începând cu ora 12.00, la cabinetul parlamentar din Curtea de Argeş, unde se va întâlni cu cetăţenii, veniţi în audienţă. De la ora 16.00, Mircea Drăghici se va afla în comuna Aninoasa, pentru a discuta cu autorităţile locale şi cu oamenii din zonă, priorităţile pentru 2009.




Mircea Draghici isi respecta promisiunile

22 ian 2009

Deputatul Mircea Draghici a sustinut o conferinta de presa, in care a prezentat doua proiecte cu finantare externa, care vizeaza dezvoltarea economica si turistica a zonei.




Mircea Draghici a donat un televizor unei batrane singure

7 ian 2009

MIRCEA DRĂGHICI NU-ŞI UITĂ ALEGĂTORII




Scrisoare de multumire catre alegatori

1 dec 2008



Mesajul primarului din Curtea de Arges, Nicolae Diaconu

27 nov 2008



Mesajul candidatului Mircea Draghici catre alegatori

27 nov 2008



Mircea Drăghici – în mjlocul oamenilor din Brăduleţ, Muşăteşti şi Mălureni

24 nov 2008



Mircea Drăghici se interesează de sănătatea argeşenilor

20 nov 2008

MIRCEA DRĂGHICI ÎN VIZITĂ LA SPITALUL DIN BRĂDULEŢ




Mircea Drăghici – propuneri concrete, sprijin şi interes

14 nov 2008



Mircea Drăghici este omul faptelor!

13 nov 2008



Oferta candidatului PSD+PC, MIRCEA DRAGHICI LA CAMERA DEPUTATILOR

4 nov 2008

 VOTATI POZITIA 5 PE BULETINUL DE VOT!




Scrisoarea presedintelui Constantin Nicolescu cu prilejul alegerilor parlamentare

3 nov 2008

În judeţul Argeş, vă propunem o ECHIPĂ, formată din oameni de valoare, oameni verificaţi, oameni care AU DEMONSTRAT că fac ECHIPĂ PENTRU ARGEŞ! Votând candidaţii PSD, votaţi pentru ARGEŞ, VOTAŢI PENTRU DUMNEAVOASTRĂ! PSD FACE ECHIPA CU DUMNEAVOASTRĂ!




De ce stanga?

1 nov 2008

Votezi Alianta PSD+PC! Votezi pentru tine!




Oferta candidatului Mircea Draghici pentru municipul Curtea de Arges in alegerile parlamentare

31 oct 2008

Pentru că stânga luptă pentru micşorarea diferenţelor dintre sat şi oraş, dintre regiunile dezvoltate şi cele sărace, dar mai ales, pentru eradicarea sărăciei.





Mircea Draghici - Salvarea României sunt banii europeni

12 ian 2012

Comisiile de buget ale Parlamentului au aprobat rectificarea bugetului pe 2011

6 dec 2011

Şi social-democraţii Petre Petrescu şi Mircea Drăghici au acuzat că sumele de la rectificarea bugetară au fost redistribuite primăriilor PDL.

DECLARAŢIE PRIVIND ABUZURILE PRACTICATE DE ACTUALA PUTERE

29 nov 2011

Primul-ministru are obligaţia morală de a da explicaţii publice privind modul în care aceşti bani au fost cheltuiţi în anul anterior!


Link-uri utile