Întrebare adresată Ministrului Sănătăţii

Stimate Domnule Ministru,

Este binecunoscută realitatea dramatică cu care se confruntă sistemul medical din România. Mă refer, în primul rând, la deficitul de personal ca urmare a faptului că, an de an, un număr însemnat de cadre medicale aleg să muncească în străinătate. Numai în ultimii 6 ani din România au plecat 14.000 de cadre medicale, ţara noastră având o rată a migraţiei de 9%, în timp ce media europeană este de 2,5%. În aceste condiţii deficitul în sistem, aşa cum evidenţiaţi recent şi Dumneavoastră în mod public, a devenit de circa 5-8%.

Salutând intenţia Dumneavoastră de a efectua un audit în toate spitalele din România, vă rugăm domnule Ministru, să ne comunicaţi care este planul calendaristic al acestui audit şi ce măsuri de ordin bugetar intenţionaţi să luaţi, în ceea ce priveşte angajarea de personal medical, la următoarea rectificare bugetară pe anul 2013 a Guvernului.

Vă mulţumesc!

Cu deosebită consideraţie,

Mircea Gheorghe DRĂGHICI

Deputat

Grupul parlamentar PSD