Interviu AGERPRES – Drăghici (PSD): Datorită modificării Legii 448/2006, peste 460.000 de persoane cu dizabilităţi nu vor mai fi umilite

Bucureşti, 12 mai /Agerpres/

Deputatul PSD Mircea Drăghici a declarat luni că de proiectul privind modificarea Legii 448/2006, al cărui iniţiator este, vor beneficia peste 460.000 de persoane cu dizabilităţi care au certificat permanent de handicap, persoane care nu vor mai fi umilite la comisiile de evaluare judeţene.
‘Modificarea articolului 59 din Legea 448/2006 are grup ţintă un număr de peste 460.000 de persoane cu dizabilităţi care la acest moment au certificat permanent încadrat în tip şi grad de handicap. Aceste persoane mergeau periodic la comisiile de evaluare judeţene pentru a se constata dacă încadrarea în tip şi grad de handicap, conform diagnosticului, există în continuare, ceea ce mie mi s-a părut un abuz, iar presei de asemenea, pentru că aceste persoane pentru care nu mai există tratamente de recuperare erau supuse unor umilinţe. Aici dau exemplu mâini, picioare amputate, cei care au sindromul Down de un anumit grad nu mai pot fi recuperaţi’, a declarat Drăghici pentru AGERPRES.
El a afirmat că aceşti oameni erau supuşi unor umilinţe periodice de comisiile de evaluare, pentru că legea era interpretată greşit. ‘Am modificat şi articolul 59 astfel încât aceste persoane care au certificat permanent nu mai trebuie să se prezinte la comisiile de evaluare periodice, se prezintă doar în două cazuri: când asupra persoanei respective diagnosticul poate fi ridicat pentru că starea de sănătate s-a înrăutăţit şi atunci se reîncadrează şi indemnizaţia devine majorată sau varianta a doua, când instituţiile specializate sau persoane depun sesizări cu suspiciuni privind încadrarea în diagnostic, cu alte cuvinte, când un vecin spune că vecinul său nu are piciorul tăiat, dar totuşi continuă să ia indemnizaţie de persoană cu handicap permanent. Eu am primit nenumărate mesaje de la oameni, dar şi de la Avocatul Poporului, pentru că la baza modificării acestui articol a stat raportul Avocatului Poporului pe 2013 pentru persoane cu handicap’, a precizat deputatul PSD.
Proiectul de lege a fost adoptat de Parlament, promulgat de preşedintele Traian Băsescu şi urmează ca în aceste zile să fie publicat în Monitorul Oficial.

AGERPRES/ Data: 2014-05-12 18:42:07