Alunecările de teren de pe raza comunei Moşoaia, judeţul Argeş
17 nov 2010
PARLAMENTUL ROMÂNIEI
CAMERA DEPUTAŢILOR
Grupul Parlamentar PSD
INTERPELARE
Adresată : domnului EMIL BOC
Premierul României
De la deputat: DRĂGHICI MIRCEA GHEORGHE
Subiectul întrebării: Alunecările de teren de pe raza comunei Moşoaia, judeţul Argeş
Pe raza comunei Moşoaia din judetul Argeş s-au produs trei alunecări de teren, care afectează drumul comunal, DC 163 Moşoaia-Ciocănăi şi două drumuri locale.
Sunt în pericol de a fi izolate 40 de gospodării din satele Moşoaia şi Ciocănăi.
Din cauza caracterului de maximă urgenţă şi pericolului pe care îl reprezintă alunecările de teren, Primăria din Moşoaia a procedat la întocmirea unui proiect ce vizează refacerea şi consolidarea drumurilor calamitate.
Acesta conţine o documentaţie de avizare a lucrărilor de intervenţie, o expertiză tehnică de specialitate, un studiu topografic şi un studiu geotehnic.
Investiţia vizează protejarea infrastructurii şi a gospodariilor învecinate prin refacerea drumurilor pe o lungime totală de circa 150 metri. Alunecările de teren au lungimi cuprinse între 25 şi 60 metri şi diferenţe de nivel între linia de desprindere şi baza versantului cuprinse între 30 si 40 metri.
Proiectul a fost depus la Ministerul Mediului şi al Pădurilor, cu numărul de întregistrare 54822/11.10.2010 şi la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului nr. 77106/08.11.2010, dar fără nici un rezultat până acum.
În perioada următoare, din cauza înrăutăţirii vremii există pericolul ca alunecările de teren să se extindă, iar cele aproape 40 de gospodării să rămână total izolate, rupte de lume şi să nu se poată ajunge la ele, nici ambulanţa, nici pompierii, nici forţele de intervenţie în caz de urgenţă.
Având în vedere cele prezentate vă solicităm sprijin pentru ca proiectul depus de Primăria Moşoaia să primească finanţare, iar investiţia să poată fi demarată pentru a preîntâmpina un eventual dezastru natural, care se poate solda cu victime omeneşti şi pagube materiale însemnate. Cu siguranţă că oamenii afectaţi vor aprecia pozitiv implicarea domniei voastre.
Deputat,
DRĂGHICI Mircea Gheorghe
inapoi la lista de interpelari