Initiative legislative

vezi toate initiativele

DECLARAŢIE POLITICĂ PRIVIND SITUAŢIA ROMÂNILOR DIN SPANIA

Imigraţia română primită în Spania în ultimii zece ani a constituit un fenomen unic, atât datorită amplorii, cât şi timpului scurt în care fenomenul s-a dezvoltat. Spania a experimentat cea mai mare creştere a numărului de rezidenţi străini din Europa şi una dintre cele mai mari din lume. Alături de Statele Unite şi Germania, Spania a fost una dintre cele trei ţări cu cea mai mare imigraţie. Dar fluxul imigraţiei în Spania nu se distribuie în mod egal pe parcursul acestor ani, ci se intensifică în ultimii cinci ani, ceea ce ne face să deducem că am fost a doua ţară din lume în ceea ce priveşte imigraţia primită începând cu anul 2000 (în Germania sosiseră mai mulţi imigraţi în anii nouăzeci, în timp ce din anul 2000 fluxul migrator al acestei ţări a fost mai moderat).
Cauzele unicităţii imigraţiei spaniole trebuie bine explicate pentru a evita ca stereotipurile să-şi impună motivele. În acest sens, atunci când vorbim despre cauzele care explică imigraţia pe care o primeşte Spania vorbim despre situaţia imigranţilor în ţara de origine şi nevoia lor de a pleca, semnalând că în ţara lor suferă tot tipul de lipsuri, tinerii nu au perspective de muncă de nici un fel.
Nici apropierea geografică şi culturală menţionată adesea pentru a explica de ce sosesc emigranţi din anumite ţări nu este o explicaţie a acestui fenomen. Marocul se afla la o distanta de 14 kilometri de Spania, dar, în anii şaizeci şi şaptezeci - ani în care marocanii emigrau masiv nu se instalau pentru a lucra în Spania. Treceau Strâmtoarea dar mergeau în Franţa, Belgia şi multe alte ţări europene. Ibero-americanii, cu care Spania are legături culturale speciale, emigrau în special în Statele Unite.
Pentru a afla motivele celor întâmplate trebuie să vedem mai degrabă ce s-a întâmplat în Spania: faptul că imigranţii au optat pentru această ţară într-un mod atât de intens în aceşti ultimi ani se datorează unor motive intrinseci, şi în principal puternicii dezvoltări economice şi slabului puls demografic.
Imigraţia a sosit în anii cu cea mai mare creştere economică, prin urmare, coincizând cu o demografie care avea deja dificultăţi în a oferi pieţei muncii ceea ce solicita acea creştere; deoarece Spania s-a bazat pe anumite sectoare cu o mare intensitate de mână de lucru, cum sunt construcţiile şi serviciile legate de turism şi timpul liber, care necesită multă mână de lucru, ceea ce explică în bună măsură nevoia de lucrători extra-comunitari. În fond, ceea ce a transformat Spania într-o ţară unică în ceea ce priveşte solicitarea de forţă de muncă extra-comunitară este sectorul construcţiilor, cu o dezvoltare care nu a suportat comparaţie cu nici un alt stat din Europa, devenind chiar principalul motor al creşterii în ultimii zece ani.
Există date care nu pot fi omise dacă dorim să aflăm o explicaţie privind cele întâmplate. Astfel, comparând piaţa muncii de la sfârşitul anului 1997 cu sfârşitul anului 2007 vedem că s-a trecut de la aproape 13,5 milioane de angajaţi la peste 20 milioane. Această creştere de aproape şapte milioane de noi angajaţi are trei cauze: prima, scăderea ratei şomajului (care reprezenta 20,1 % la sfârşitul anului 1997, şi 8,6 % la sfârşitul anului 2007); a doua, creşterea ratei feminine de angajare (de la 28,3 % la sfârşitul anului 1997 la 43,9 % la sfârşitul anului 2007); şi a treia, imigraţia. Fiecare dintre aceste trei impulsuri a contribuit aproximativ cu o treime din noii angajaţi.
Trebuie menţionat că dacă nu ar fi sosit imigraţia menţionată, celelalte două forţe nu ar fi putut contribui singure cu cele şapte milioane de noi angajaţi, deoarece demografia Spaniei se caracterizează printr-o scădere constantă a generaţiei actuale de noi persoane active pe piaţa muncii (în fiecare an se încorporează un număr mai redus de tineri, din cauza faptului că ne aflăm sub efectele scăderii ratei de natalitate care se înregistrează începând din anul 1977.
În fond, Spania a înregistrat o creştere economică ce a solicitat multă mână de lucru şi o demografie proprie care nu o poate susţine în totalitate. În acest aspect constă explicaţia principală a imigranţilor primiţi. Cu alte cuvinte, Spania a primit imigraţia de care a avut nevoie la momentul oportun. Din păcate, românii ajunşi să muncească în Spania nu mai sunt acum doriţi!
Eurodeputata Corina Creţu, membră a Comisiei pentru ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale din Parlamentul European (EMPL) şi secretar executiv pentru relaţii internaţionale al PSD, a protestat zilele acestea faţă de manifestările xenofobe şi discriminatorii îndreptate împotriva imigranţilor români din Spania, cu atât mai îngrijorătoare cu cât vin din partea principalului partid de dreapta, Partidul Popular. Corina Creţu a cerut PDL să renunţe, în semn de solidaritate cu cetăţenii români care trăiesc în această ţară, la protocolul de susţinere electorală pe care îl are cu Popularii spanioli. Până acum, reacţiile PDL sunt anemice şi nu avem un răspuns clar! Cu toţii, de la politicieni până la oameni simpli ar trebui să luăm atitudine vizavi de pancartele cu înscrisul „Nu vrem români", de pliantele cu sigla Popularilor, în care se promite „Mai multă siguranţă", şi de declaraţiile candidatului la primărie, Xavi Garcia Albiola, în care cere „curăţarea oraşului" şi-i ameninţă în special pe romi.
La nivelul Spaniei, românii formează cea mai mare comunitate de străini. Cei aproape un milion de romani au contribuit în ultimii ani la creşterea economică semnificativă a Spaniei, iar acum resimt, alături de spanioli şi de ceilalţi imigranţi, efectele dureroase ale recesiunii. Dacă nu voiau românii, spaniolii ar fi trebuit să se gândească bine încă de la început, iar acum, după ce s-au văzut cu sacii în căruţă, vorba românului, au început să-şi arate colţii!
Nu trebuie să tolerăm asemenea discriminări şi acţiuni xenofobe, mai ales că este vorba despre rudele noastre, despre prieteni şi cunoscuţi, plecaţi pentru un trai mai bun! A spune că nu vrei români în Spania înseamnă să jigneşti o naţiune întreagă, iar acest lucru nu poate fi trecut cu vederea! În Colegiul Curtea de Argeş, acolo unde am fost ales deputat, la fiecare cinci case, există un cunoscut sau o rudă plecată să trudească pe meleaguri străine! A fi român înseamnă să munceşti, nu să fi jignit şi batjocorit!
De aceea, propun ca acţiunile întregii clase politice româneşti să se unească, într-o voce puternică pentru apărarea tuturor românilor! PDL trebuie să se hotărască dacă este cu românii sau împotriva lor, iar noi, ca parlamentari trebuie să trimitem o scrisoare oficială popularilor spanioli în care să condamnăm modul lor xenofob de a face politică şi să ne apărăm cetăţenii!