DECLARAŢIE POLITICĂ PRIVIND DISPONIBILIZĂRILE DIN SISTEMUL DE STAT
23 nov 2010
PARLAMENTUL ROMÂNIEI
CAMERA DEPUTAŢILOR
DECLARAŢIE POLITICĂ PRIVIND DISPONIBILIZĂRILE DIN SISTEMUL DE STAT
Deputat PSD, Colegiul nr. 2 Curtea de Argeş, judeţul ARGEŞ
DRĂGHICI Mircea Gheorghe
De când a fost numit premier Emil Boc şi până astăzi, din economia naţională au dispărut peste o jumătate de milion de angajaţi. Dintre aceştia peste 80.000 reprezintă foştii angajaţi la stat. Practic, unul din opt români care avea loc de muncă în 2008 este acum şomer! De parcă n-ar fi fost de ajuns, Guvernul s-a angajat în faţa Fondului Monetar Internaţional să mai disponibilizeze anul viitor încă 15.000 de bugetari!
Mai mult, executivul a adoptat în această lună o hotărâre de Guvern care prevede reorganizarea Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional şi a instituţiilor aflate în subordinea acestuia. Criza şi-a înfipt adânc colţii în acest domeniu, iar efectele au generat adevărate drame. Disponibilizările au făcut ravagii în rândurile celor afectaţi: unii rămân fără case, pentru că nu au cu ce să-şi achite creditele, alţii intră în depresie, iar unii, aţi văzut în acest weekend, un caz cutremurător îşi pun capăt zilelor!
Ministrul Culturii, Kelemen Hunor, a declarat ca vor fi reduse în total 638 de posturi. Din păcate, guvernul Boc nu ştie decât să arunce oameni în stradă, să anunţe sec că îi dă afară, dar nu le oferă nici o soluţie, nici o măsură! Domnule ministru, Hunor v-aţi uitat de curiozitate să vedeţi ce anunţuri de muncă sunt prin ziare: instalator, sudor, video-chat?
De dialog social, de întâlniri cu managerii teatrelor, muzeelor şi cu sindicatele, pare că n-a auzit nici un membru din cabinetul Boc! Toţi ies la televizor, se laudă cu recorduri de disponibilizări, dar nu suflă o vorbă despre criteriile care stau la bază acestor decizii, despre banii pe care ar fi trebuit să-i obţină de la UE pentru reconversie profesională sau despre programele sociale! Nici bietele mămici n-au scăpat de securea lui Boc, care vrea să le lase doar un an în concediu de maternitate!
Din păcate, autosuficienţa protocalie nu a luat în calcul ce au făcut alte state în vreme de criză ca să diminueze aceste măsuri, cum au avut grijă de proprii cetăţeni! Pentru actuala putere, românii sunt duşmani, nu oameni de a căror soartă sunt direct răspunzători!
Are habar, s-a gândit vreun ministru de sub bagheta lui Boc la măsuri de susţinere a cererii de forţă de muncă? A ieşit vreunul la televizor să propună vreo idee de salvare a românilor! Nu, apar doar să anunţe disponibilizări şi apoi se retrag, de parcă ar fi câştigat vreo luptă importantă! Luptă cu propriul neam!
Suflă vreo vorbă despre subvenţii la angajare şi pentru munca temporară - aşa cum au făcut, de pildă, Polonia, Cehia, Ungaria sau Bulgaria; spun ceva despre acordarea de credite fiscale pentru fiecare nou angajat (ex. SUA)?
Aţi auzit un cuvânt despre măsuri de sprijinire a şomerilor pentru a-şi găsi un loc de muncă: stimulente pentru afacerile start-up (ex. Polonia, Cehia, Ungaria sau Bulgaria); îmbunătăţirea asistenţei publice pentru ocuparea forţei de munca (ex. Ungaria), programe de perfecţionare pentru angajaţi şi de reconversie profesională (ex. Cehia, Bulgaria), accesare de fonduri europene?
Soluţii există, sunt verificate şi viabile, dar puterea portocalie nu vrea decât să extermine angajaţii şi să ducă ţara la pieire!
inapoi la lista de initiative