Declaraţie politică privind sistemul de învăţământ
14 sep 2009
Majoritatea ţărilor se plâng de faptul că sistemele lor de învăţământ nu sunt bune de nimic, iar statisticile le dau dreptate. În ultimele luni, subiectul banilor a monopolizat dezbaterea publică: falimente, pachete de soluţii financiare şi burse. Este de înţeles, dar câteodată este bine să vorbeşti despre alte lucruri, precum cealaltă criză globală: educaţia.
În Statele Unite, de exemplu, cheltuielile guvernamentale pentru educaţia primară şi secundară au crescut între 1980 şi 2005 cu 73%, în combinaţie cu o creştere a numărului de profesori şi cu o serie de iniţiative pentru îmbunătăţirea educaţiei. Toate fără niciun folos.
Foarte simplu, elevii nu devin mai deştepţi. Rata de alfabetizare în 2005 este aceeaşi ca în 1980. Rezultatele la matematică s-au mai îmbunătăţit puţin, dar nu e nimic atât de îmbucurător încât să le scrii părinţilor.
În cadrul unui discurs ţinut la întâlnirea guvernatorilor statelor americane, Bill Gates a declarat că este "îngrozit" şi "că-i este ruşine" de sistemul liceal al ţării sale. "Şcolile noastre se află într-o stare deplorabilă," a spus el, arătând că doar o treime din cei care termină liceul sunt pregătiţi pentru cetăţenie, muncă sau universitate.
Acelaşi lucru este valabil şi pentru alte ţări. În acelaşi sfert de secol, majoritatea naţiunilor bogate şi-au majorat cheltuielile pentru educaţie. Multe dintre state s-au confruntat cu scăderi semnificative ale standardelor şi rezultatelor.
Între 2000 şi 2006, Spania, Japonia, Norvegia, Italia, Franţa şi Rusia - ca şi multe alte ţări au cunoscut o scădere a ratei de alfabetizare, în timp ce în Franţa, Japonia, Belgia şi în alte ţări dezvoltate, numărul copiilor cu talent la matematică a scăzut. Finlanda şi Coreea de Sud se află printre puţinele ţări în care standardele s-au îmbunătăţit.
Mai mult, spre diferenţă de Statele Unite, unde universităţile continuă să menţină standarde foarte ridicate, în Europa doar câteva instituţii de învăţământ se numără printre cele mai bune din lume. Dar dacă educaţia este în criză în această lume bogată, în rândul ţărilor în curs de dezvoltare este dezastru. În aceste state educaţia mănâncă o proporţie notabilă din bugetul naţional fără să producă rezultate semnificative. Şi chiar şi acele ţări care au avut succese economice eşuează când vine vorba de educaţie.
Paradoxul aici este că "educaţia" este citată în repetate rânduri ca soluţie la majoritatea problemelor lumii. Dar nimeni nu pare să ştie cu adevărat ce să facă. Mai multe computere în sălile de clasă? Salarii mai bune pentru profesori? Reducerea numărului de elevi? Creşterea competiţiei între şcoli şi între profesori? Acestea şi multe alte soluţii au fost încercate, dar rezultatele sunt departe de a fi convingătoare.
Prin urmare, ce înseamnă toate astea? Pur şi simplu criza din educaţie despre care vorbeşte toată lumea în prezent nu e atât de rea faţă de criza financiară, care a devenit o obsesie. Găsirea unei soluţii pentru criza educaţiei este la fel de importantă ca ieşirea din criza financiară.
Între timp putem numai să sperăm şi să ne rugăm ca soluţiile cu care venim pentru criza financiară să fie mai bune decât cele de până acum, pentru a putea să ne ocupăm apoi de îmbunătăţirea standardelor de învăţământ.
DEPUTAT
MIRCEA DRĂGHICI
inapoi la lista de initiative