Mircea Drăghici sprijină salariaţii din Curtea de Argeş
2008-11-26
Candidatul PSD la Camera Deputaţilor, Mircea Drăghici şi preşedintele CJ Argeş, Constantin Nicolescu au fost astăzi în mijlocul angajaţilor din Curtea de Argeş, aşa cum stă bine unor social-democraţi veritabili, care ţin cont de viaţa reală şi de oamenii care muncesc.
Mai întâi, echipa PSD s-a oprit la Electroargeş, acolo unde viaţa oricărei gospodine se transformă în bine. Salariaţii fabricii s-au bucurat de prezenţa social-democraţilor, care au venit încărcaţi cu daruri electorale: materiale de campanie, dar şi dorinţa de a schimba ceva în traiul oamenilor. Mircea Drăghici a declarat: „Este o mare bucurie să fiu în rândul argeşenilor care lucrează aici. Şi eu am un aspirator de la Electroargeş, iar soţia este foarte mulţumită, pentru că produsele pe care dumneavoastră le realizaţi aici sunt de bună calitate. Mai ales, acum, în contextul crizei trebuie să cumpărăm produse româneşti, să sprijinim economia naţională şi implicit, locurile de muncă. Vrem ca angajaţii să beneficieze de salarii care să le permită o viaţă liniştită, să aibă cu ce să-şi trimită copiii la şcoală, să-şi plătească întreţinerea şi să trăiască fără grija zilei de mâine."
Mircea Drăghici şi Constantin Nicolescu au mers apoi la Dr. Oetker, unde au stat de vorbă cu conducerea instituţiei, dar şi cu salariaţii, care s-au arătat încântaţi că există cineva căruia îi pasă de soarta lor: „PSD este un partid de stânga, singurul care se gândeşte la cei mulţi şi care a gândit un program de încurajare a salariaţilor din România. Trebuie să mergem pe oameni care au dovedit fapte şi nu pe cei care împart doar vorbe!"
inapoi la lista de evenimente