Drăghici (PSD): 10% dintre normele metodologice privind finanţarea partidelor contravin spiritului legii

Bucureşti, 13 aug /Agerpres/ – Deputatul PSD Mircea Drăghici, iniţiator al legii privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, a declarat joi, la o dezbatere pe marginea normelor metodologice de aplicare a acesteia, că 10% dintre ele contravin spiritului legii.

“În opinia mea, spiritul legii construit în principiul egalităţii (…) să vină în ajutorul candidaţilor independenţi şi a partidelor mici, chiar dacă reprezint un partid mare, – dar aşa am gândit legea
atunci când am iniţiat-o şi am respectat recomandările GRECO – şi, de aceea, am insistat pe această temă. În ansamblul normelor, 90% mi s-au părut în regulă şi în spiritul legii, însă 10% – în opinia noastră, a mea ca iniţiator – contravine spiritului legii aşa cum a fost construită”, a declarat Mircea Drăghici.

El a explicat că normele contravin în sensul că acele contribuţii obişnuite pentru candidaţi în perioada preelectorală trebuie să fie mai mici decât cheltuielile angajate în perioada de campanie.

“De ce? Pentru că urmează planul de rambursare, banii se recuperează de la stat, de la buget, urmând ca şi candidaţii să ramburseze la rândul lor creditorilor aceste sume. AEP spune nu. Tot ce ai reuşit să încasezi până la momentul campaniei şi ai cheltuit efectiv, aceea este suma care ţi se va rambursa, ceea ce creează un deficit de confort pentru candidaţii noi aruncaţi în piaţă, pentru cei independenţi, pentru partidele politice mici, care nu au timpul necesar de a-şi construi tot volumul financiar lichid pe care să-l cheltuie. De aceea, (…) dacă legea arată procentual cât poţi să cheltuieşti pe articole şi îţi dă voie un anumit plafon, dă voie candidatului să facă angajamente de plată pe baza instrumentelor financiare după care, după ce primeşte banii de la stat, să poată rambursa aceste credite”, a spus Drăghici.

El s-a referit şi la un articol privind conflictul de interese şi incompatibilităţi, arătând că acesta poate fi interpretat în sensul că un şef de filială judeţeană sau de partid care semnează listele de candidaţi, după ce o parte dintre ei vor fi aleşi şi vor ocupa funcţii de demnitate publică, se poate ajunge la situaţia de conflict de interese şi incompatibilitate. Deci, se poate interpreta că acele care l-a pus pe listele electorale a creat un avantaj celui care urmează să ocupe o funcţie de demnitate publică, deci “beneficiază după urma celui care îi semnează candidatura”, fiind o chestiune interpretabilă.

Drăghici a propus ca respectivul articol să fie eliminat, susţinând că pot fi băgaţi “toţi în puşcărie”.

Deputatul PSD a precizat că o altă chestiune discutată în contradictoriu cu AEP a fost legată de inadvertenţele la depunerea documentelor contabile.

“Dacă la depunerea documentelor contabile se constată inadvertenţe din punct de vedere al încadrării pe lege a plafoanelor, atunci candidaţii, respectiv partidul politic, să nu mai primească de la stat niciun ban, ceea ce mi se pare absolut absurd. Trebuie eliminată prevederea, aşa cum se face de exemplu la fondurile europene – se depun cronologic facturi de lucrări, cele care sunt considerate
neeligibile sunt eliminate şi acele sume sancţionate prin neplata lor. Aşa ar trebui să fie şi aici”, a precizat Drăghici.

Un alt subiect discutat la dezbatere a fost legat de donaţii şi de faptul că nu se permit donaţiile prin mijloace moderne de tip SMS şi PayPal.

“Nu pot să fiu de acord cu AEP când îmi solicită ca tot ceea ce înseamnă sumă peste 25.000 de lei să fie făcută prin act autentic (la notar – n.r.). Asta înseamnă costuri suplimentare, atâta timp cât
toate datele donatorului sunt în format electronic şi devin publice. Mi se pare o birocraţie suplimentară şi plăţi financiare suplimentare pentru o destinaţie clară a sumei”, a explicat deputatul
social-democrat.

În schimb, el s-a declarat de acord cu AEP în privinţa neacceptării donaţiilor prin sistemul PayPal sau prin SMS.

“Eu, ca trezorier al PSD, m-am lovit de situaţii în care firme din străinătate au intenţionat să transfere în conturile partidului sume importante de bani fără acceptul nostru, aceasta creând premisele deschiderii uşii ulterioare către partid după ce am fi câştigat sau nu alegerile parlamentare. Mi se pare important ca cel care primeşte donaţia să fie de acord să o primească (…). Au încercat acest sistem şi au primit sume de bani mici de la site-uri electronice nu tocmai cuminţi, site-uri care doreau o expunere în spaţiul public şi o notorietate suplimentară numai prin faptul că transferau fără voia candidatului sume de bani în contul lui. Or, acest lucru nu poate fi acceptabil. După ce vom reglementa aceste chestiuni atunci punem la punct şi un astfel de sistem”, a punctat Drăghici.

La rândul său, vicepreşedintele AEP Constantin-Florian Mituleţu-Buică a afirmat că instituţia va armoniza cadrul legal, astfel încât legea să fie mai clară, partidele să cunoască toate dispoziţiile legale şi să poată să obţină în 2016 finanţarea.

“Vom ţine cont de toate observaţiile, inclusiv de cele care au fost ridicate în dezbaterea publică, aceasta având scopul de a lămuri o problemă de interes la momentul actual. Prin participarea partidelor, organizaţiilor şi reprezentanţilor preşedinţiei la această dezbatere am luat act de întrebările acestora şi vom veni cu îndrumări stricte şi clare către cei care se ocupă de aceste aspecte, în special mandatarii financiari”, a spus vicepreşedintele AEP.

AEP a organizat joi o dezbatere publică asupra proiectului de hotărâre a Guvernului pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale.