Comunicat de presă

Deputatul PSD Mircea Drăghici a depus luni, 8 aprilie 2013, o interpelare adresată Ministrului Sănătăţii, domnul Eugen Nicolăescu, având ca temă exodul medicilor din România.

Parlamentarul argeşean susţine că un obiectiv al guvernului USL este construirea unui sistem de sănătate care sprijină şi oferă posibilitatea cetăţenilor să atingă o stare cât mai bună de sănătate şi care contribuie la creşterea calităţii vieţii acestora. Acest obiectiv, pentru a fi realizat, are nevoie de un element cheie, şi anume: medici bine pregătiţi şi motivaţi corespunzător.

În acest sens, Chestorul Camerei Deputaţilor i-a prezentat Ministrului Sănătăţii îngrijorările sale cu privire la această situaţie:

“Analiza Colegiului Medicilor din România arată că în ultimii 6 ani, 14.000 de doctori au părăsit ţara. Cele mai mari probleme cu care se confruntă medicii din România sunt reprezentate de salarii şi condiţiile dificile de muncă.

Referitor la migraţia medicilor în străinătate, menţionez că România se confruntă cu o rată a migraţiei de 9%, în timp ce media europeană este de 2,5%. Mai mult, în urma unui sondaj realizat printre studenţii Facultăţii de Medicină, 64% dintre aceştia intenţionează să părăsească ţara după terminarea studiilor.

În ceea ce priveşte salariile, situaţia din ţara noastră este cu adevărat îngrijorătoare. Dacă în UE, media salarială este de 1.300 de euro, în România, salariul unui medic rezident este de 200 de euro. Referitor la salariile medicilor cu experienţă, un medic specialist este plătit de stat în România cu 500 de euro, iar un medic primar primeşte cel mult 800 de euro. Media europeană este de aproximativ zece ori mai mare, respectiv 7-8.000 de euro”, se precizează în textul interpelării adresate de domnul deputat Mircea Drăghici, domnului Eugen Nicolăescu, Ministru al Sănătăţii.