”Legea Drăghici” a fost promulgată de președintele României

Sursa: Ziarul Argeșenilor •  Data publicării: 08.05.2014

Președintele Traian Băsescu a promulgat miercuri legea pentru modificarea şi completarea Art. 59 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Legea Drăghici a trecut de președintele României.

”Sunt bucuros să anunț faptul că astăzi Președintele Traian Băsescu a promulgat legea pentru modificarea şi completarea Art. 59 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Mă simt împlinit să știu că persoanele care au un handicap ireversibil nu vor mai fi umilite prin chemarea lor la reevaluările periodice de către Comisia de evaluare. Propunerea legislativă prevede că persoanele pentru care Comisia de evaluare a stabilit un termen permanent al certificatului de încadrare în grad şi tip de handicap se prezintă pentru reevaluare doar în situația în care se solicită acest lucru ca urmare a agravării condiției lor medico-psiho-sociale sau în cazul în care sunt convocați de către structurile competente în cazul unor suspiciuni justificate. Sunt dator să mulțumesc tuturor colegilor din Parlamentul României, de a căror susținere am beneficiat în promovarea, dezbaterea și adoptarea acestei legi. Actul normativ a fost votat în Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională, de 336 de deputați, neavând niciun vot împotrivă ci doar o abținere. Decretul de promulgare emis astăzi de către Președinția României este ultimul act de care această propunere legislativă mai avea nevoie înainte de publicarea ei în Monitorul Oficial al României pentru a deveni lege și a intra efectiv în vigoare, deși inițial am avut o temere că această lege nu va fi promulgată. Temerea s-a bazat pe faptul că s-a întârziat foarte mult promulgarea. Pentru persoanele năpăstuite astăzi s-a făcut dreptate!”, a declarat chestorul Camerei Deputaților, Mircea Drăghici, deputat PSD de Argeș.